Arhiva lunii ianuarie 2015

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 30 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Enel nu se grăbește cu vânzarea activelor din România: Ultimul termen pentru depunerea ofertelor finale este nu mai devreme de a doua jumătate a lunii martie. Cine sunt cei doi oameni – cheie care decid asupra tranzacției de peste un miliard de euro

ENERGIE. Gigantul italian al utilităților Enel așteaptă ofertele finale din partea investitorilor interesați de activele scoase la vânzare în România nu mai devreme de a doua jumătate a lunii martie, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Numărul investitorilor interesați este între 5 și 10, printre ei chinezii de la State Grid Corporation of China, compania franceză GDF Suez, E.ON (Germania), firmele românești de stat Electrica și Nuclearelectrica, respectiv grupul de telecomunicații RCS & RDS, conform ultimelor informații disponibile din piață.

Horia Manda, Axxess Capital: Intenţionăm să ieşim din patru businessuri în 2015. Pe listă se află şi retailerul de jucării Noriel

FONDURI DE INVESTIȚII. Axxess Capital, una dintre cele mai active firme de administrare a capitalului de risc din România, are în vedere să iasă din patru dintre businessurile locale pe care le deţine, dar are în vedere şi noi achiziţii, anunță ZF. Printre afacerile din care va ieși Axxess Capital se află și lanțul de magazine cu jucării Noriel.

Patronul Detroit Pistons a cumpărat firma din România care a lucrat la podul peste Dunăre, la metrou și la Mega Mall

INFRASTRUCTURĂ. Consiliul Concurenţei a dat undă verde pentru preluarea Terratest Geotehnic SA Bucureşti, societate care activează în domeniul fundaţiilor speciale, de către societatea de investiţii Platinum Equity LLC din America, după ce americanii au cumpărat pachetul majoritar din GTCEISU Construccion SA din Spania, firma care deţinea grupul Terratest, potrivit deciziei autorităților de supraveghere a concurenței. Patronul firmei americane deține și clubul Detroit Pistons din SUA.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Achiziție în valoare de 8,1 milioane de zloți pentru o casă de discuri poloneză de stat

CASE DE DISCURI. Polskie Nagranie, cea mai veche casă de discuri poloneză de stat, a fost preluată de Warner Music Polonia pentru 8,1 milioane de zloți, a informat Piotr Kabaj, CEO-ul casei de discuri WMP, citat de Warsaw Business Journal.

Oficiul Concurenței și de Protecție a Consumatorilor a aprobat achiziția unui furnizor de soluții IT din Polonia

IT. Oficiul Concurenței și Protecția Consumatorilor a aprobat achiziția furnizorului de sisteme și produse IT Unizeto Technologies de către compania din sectorul de tehnologie Asseco din Polonia, tranzacție estimată la 22,4 mil. de zloți, potrivit unui comunicat de presă al companiei din sectorul de tehnologie Asseco Polonia.

EUROPA

Canary Wharf, preluat de Autoritatea de Investiţii din Qatar şi Brookfield pentru 4 mld. dolari

IMOBILIARE. Autoritatea de Investiţii din Qatar şi investitorul imobiliar canadian Brookfield Property Partners LP vor prelua centrul financiar londonez Canary Wharf pentru 2,6 miliarde de lire sterline (4 miliarde de dolari), după ce proprietarul acestuia din urmă nu a reuşit să găsească un alt cumpărător, conform Bloomberg.

E.ON intenționează să vândă o hidrocentrală din Italia pentru cel puțin 1 miliard de euro

ENERGIE ELECTRICĂ. Compania germană de utilități E.ON își propune să vândă cel mai valoros activ din Italia, o hidrocentrală de 531 MW în valoare de cel puțin 1 miliard de euro (1,13 miliarde dolari), în prima jumătate a acestui an, potrivit mai multor persoane ce dețin informații în această privință, transmite Reuters.

Investcorp cumpără un producător spaniol din industria ceramică

INDUSTRIA CERAMICĂ. Conducerea firmei cu capital privat Investcorp a anunțat că a cumpărat Fritta, un producător spaniol din industria ceramică de la investitorul financiar Nazca Private Equity, pentru o sumă nedezvăluită, conform unui comunicat de presă al firmei cu capital privat Investcorp.

ThyssenKrupp negociază o vânzare unei afaceri de oțel din Germania

INDUSTRIA SIDERURGICĂ. Conglomeratul ThyssenKrupp din Germania este în negocieri avansate pentru a vinde afacerea de oțel inoxidabil VDM Metals Group, scrie cotidianul Sueddeutsche Zeitung din Germania, citat de Reuters, adăugând că producătorul din industria siderurgică Aperam cu sediul în Luxemburg ar putea fi potențialul cumpărător al afacerii.

AMERICA DE NORD

Bursa de la Londra intenționează să vândă o firmă de servicii în domeniul investițiilor pentru 1,4 mld. dolari

INVESTIȚII. Bursa de Valori din Londra intenționează să scoată la vânzare firma de servicii în domeniul investițiilor Russell Investments din America la mijlocul lunii februarie și speră să obțină aproximativ 1,4 miliarde dolari pentru unitate, au declarat două surse pentru Reuters.

Autoritățile de reglementare ar putea amâna aprobarea unei fuziuni în industria alimentară din SUA

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Cel mai mare distribuitor de alimente din SUA, Sysco Corp, ar mai putea avea de așteptat pentru ca tranzacția prin care cumpără distribuitorul de alimente US Foods Inc pentru 8,2 mld. de dolari din SUA să fie aprobată de către autoritățile de reglementare, conform New York Post.

Achiziție pe piața americană de media

MEDIA. Conducerea firmei americane de media Meredith Corp a declarat că va cumpăra revista americană Shape, precum și activele digitale ale revistei, brandurile Natural Health și Pregnancy Fit, de la compania American Media, scrie Wall Street Journal.

Tranzacție de 1,12 mld. de dolari pe piața imobiliară americană

IMOBILIARE. O societate mixtă ce include o filială a firmei americane de investiții Starwood Capital Group a fost de acord să cumpere un grup de proprietăți de birouri din SUA de la firma din piața imobiliară Duke Realty Corp pentru 1,12 miliarde dolari, relatează Bloomberg.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Tranzacție de 2,6 mld. dolari în industria de supermarketuri din Mexic

SUPERMARKETURI. Conducerea lanțului mexican de supermarketuri Controladora Comercial Mexicana a fost de acord să vândă afacerea de 160 de magazine către firma locală de retail Organizacion Soriana pentru 2,6 miliarde dolari, consolidându-și poziția de cel de-al doilea mare lanț de retail din țară, transmite Wall Street Journal.

ASIA

Achiziție estimată la 200 milioane dolari în sectorul de taxi din India

TRANSPORT. Firma de servicii de taxi Olacabs din India este pe punctul de a cumpăra firma locală de taxi TaxiForSure pentru aproximativ 200 milioane dolari, informează Economic Times.

Tranzacție estimată la 6 mld. dolari în industria bancară din Hong Kong

BĂNCI. Banca BOC Hong Kong Holdings Ltd din Hong Kong are în vedere o vânzare a filialei locale Nanyang Commercial Bank de 6 miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters surse ce dețin informații în această privință.

Patrizia Grieco (stânga), președintele Consiliului de Administrație al Enel, și Francesco Starace (dreapta) directorul general executiv al grupului. Sursă foto: Enel.

Enel nu se grăbește cu vânzarea activelor din România: Ultimul termen pentru depunerea ofertelor finale este nu mai devreme de a doua jumătate a lunii martie. Cine sunt cei doi oameni – cheie care decid asupra tranzacției de peste un miliard de euro

Gigantul italian al utilităților Enel așteaptă ofertele finale din partea investitorilor interesați de activele scoase la vânzare în România nu mai devreme de a doua jumătate a lunii martie, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Numărul investitorilor interesați este între 5 și 10, printre ei chinezii de la State Grid Corporation of China, compania franceză GDF Suez, E.ON (Germania), firmele românești de stat Electrica și Nuclearelectrica, respectiv grupul de telecomunicații RCS & RDS, conform ultimelor informații disponibile din piață.

”Așa cum am declarat de mai multe ori, noi nu furnizăm detalii cu privire la nicio tranzacție atâta vreme cât este încă în derulare”, a precizat într-un răspuns transmis pe e-mail pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Roberta Vivenzio, șeful departamentului Enel de relații cu media la nivel global.

Francesco Starace, directorul general executiv al Enel, spunea pe 21 ianuarie la Davos într-un interviu pentru Bloomberg că grupul italian a primit 5 oferte pentru activele din România și că va decide până la jumătatea acestui an dacă își vinde afacerile din estul Europei (Slovacia și România – n.r.).

Dacă cele două tranzacții merg înainte, acestea vor fi finalizate până la sfârșitul lui 2015, conform Bloomberg.

Valoarea tranzacției pentru activele Enel din România depășește un miliard de euro, însă italienii au dat constant mesaje că așteaptă un preț bun altfel ar putea renunța la vânzare. Unii analiști văd în spatele declarațiilor Enel și o tactică de a pune sub presiune potențialii investitori interesați în condițiile în care afacerea scoasă la vânzare este profitabilă și oferă poziții importante în piața distribuției și furnizării de electricitate.

De cealaltă parte, italienii spun că au un program de vânzări de active în România, Slovacia și alte operațiuni nonstrategice din care speră să obțină 4,4 mld. euro cu scopul reducerii datoriilor. Acestea sunt puse în balanță cu alte oportunități de eliberare de numerar, cum a fost recenta vânzare pe bursă a unui pachet de 21,92% din acțiunile subsidiarei spaniole Endesa pentru 3,113 mld. euro.

Pachetul de operațiuni Enel scos la vânzare în România cuprinde 64,4% din acțiunile distribuitorului de electricitate Enel Distribuție Muntenia SA și a companiei de furnizare Enel Energie Muntenia SA, pachetele de 51% din Enel Distribuție Banat SA, Enel Distribuție Dobrogea SA și Enel Energie SA, precum și pachetul de 100% din acțiunile companiei de servicii Enel România SRL, controlate prin intermediul vehiculului de investiții Enel Investment Holding BV. Enel Distribuție Muntenia asigură alimentarea cu energie a Bucureștiului și județele Ilfov și Giurgiu.

Sursă date: Enel (Italia)

Sursă date: Enel (Italia)

Companiile locale din portofoliul Enel au în administrare 91.000 de kilometri în regiunile în care operează, distribuind 14 TWh de electricitate pe an și cotă de piață de 34%. De asemenea, italienii au aici vânzări de aproximativ 9 TWh pe an către 2,6 milioane de clienți, din care 2,4 milioane sunt clienți rezidențiali, cu o cotă de piață de 20%, iar 0,2 milioane de clienți sunt companii, cu o cotă de piață de 38%, conform cifrelor făcute publice de către italieni.

În 2013, toate companiile Enel din România au înregistrat venituri consolidate de 1,118 miliarde de euro și câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 289 milioane de euro, potrivit datelor prezentate de către Enel Italia.

Până acum, s-au conturat și interesele unora dintre investitori în cadrul licitației. Astfel, Nuclearelectrica a dat semnale clare că dorește preluarea distribuției de energie din Dobrogea, așa cum pentru Electrica o partidă interesantă ar putea fi distribuția și furnizarea de energie care acoperă Bucureștiul, pentru care are deja litigii în fața Tribunalului de arbitraj de la Paris cu Enel pe care îl acuză de încălcarea unor clauze din contractul de privatizare. De asemenea, germanii de la E.ON și-ar fi exprimat interesul pentru distribuția din Banat, care ar corespunde perfect unui plan de integrare a operațiunilor de gaze și electricitate în vestul României după modelul deja existent în Moldova.

Dacă jucătorii activi deja pe piața românească văd tranzacția ca o ocazie de a-și completa propriile portofolii cu anumite active din cele scoase de Enel la vânzare, un investitor care ar simplifica lucrurile pentru italieni și ar fi interesat de întregul pachet de active este mai greu însă de găsit, pe un astfel de profil s-ar mula mai ales un jucător care vrea să intre pe piața locală de energie, iar aici singurul candidat eligibil par să fie chinezii de la State Grid Corporation of China. Alte surse din piața de energie susțin că și EDF din Franța se uită la aceste active, însă până acum nu au venit semnale puternice privind o asemenea candidatură.

Italienii sunt consiliați la vânzarea pachetului de active din România de către băncile de investiții Citi și UniCredit, în timp ce de consultanța juridică se ocupă casele de avocatură RTPR Allen & Overy, respectiv Mușat & Asociații.

Cine sunt oamenii – cheie privind decizia tranzacției din România

Decizia de a pune activele din România pe lista de vânzare alături de alte operațiuni are legătură mai ales cu doi oameni numiți în pozițiile – cheie ale Enel după venirea socialistului Matteo Renzi ca premier în februarie 2014. Fostul primar al Florenței, Matteo Renzi a devenit la 39 de ani cel mai tânăr premier din istoria Italiei. El a anunțat o serie de reforme în economie, iar valurile noii puteri au adus și șefi noi în companiile controlate de stat.

Pe acest fundal, au fost numiți în mai 2014 Francesco Starace pe poziția de director general executiv al Enel, respectiv Maria Patrizia Grieco în postul de președinte al Consiliului de Administrație al companiei.

Maria Patrizia Grieco, ce are în spate o carieră de peste două decenii în poziții de conducere în telecomunicații, este astăzi unul dintre directorii corporațiilor de top din Italia, alături de Emma Marcegaglia de la Eni și Luisa Todini de la Poșta italiană, toate numite de Renzi în campania sa de a pune femei în posturi – cheie din companii de stat și în fruntea unora dintre ministere.

Patrizia Grieco, născută în 1952, este absolventă de drept a Universității din Milano. Potrivit unui interviu acordat FT, are o fată care activează ca avocat în Milano, care la rândul ei are doi copii.
Patrizia Grieco și-a început cariera în 1977 în cadrul departamentului juridic și de afaceri al companiei de telecomunicații Italtel, a cărui conducere a preluat-o în 1994. Cinci ani mai târziu, a fost numită director responsabil cu reorganizarea și repoziționarea companiei, iar în 2002 a devenit director general executiv al Italtel.

În perioada septembrie 2003 – ianuarie 2006, ea a ocupat poziția de director general executiv la Siemens Informatica, divizia italiană a Siemens Business Services, al cărei membru în Consiliul executiv la nivel global a devenit apoi. În perioada februarie 2006 – septembrie 2008, a fost partener și director general executiv al firmei de consultanță și servicii în IT – Group Value Partners (acum NTT Data).

S-a mutat apoi la Olivetti, parte din Telecom Italia Group, de asemenea ca și director general executiv în perioada noiembrie 2008 – martie 2013. Tot aici, a fost și președinte al board-ului în perioada iunie 2011 – iunie 2014. Patrizia Grieco este acum director la Fiat Industrial, azi cunoscută sub numele de CNH Industrial – compania soră a Fiat Chrysler, și la Anima Holding.

Șefa Barclays Italia o descria pe Grieco ca având o înțelegere unică a nevoii de a combina inovația și buna guvernanță în cadrul unei companii. Ea conduce board-ul Enel de opt luni și este văzută ca unul dintre exponenții schimbării la scară largă promise de Matteo Renzi.

Consiliul de administrație al Enel condus de Patrizia Grieco este cel care a aprobat în iulie 2014 planul de vânzare a activelor din România și care va decide dacă va aproba sau nu ofertele primite. În plus, Patrizia Grieco supervizează activitățile de audit ale Enel, conduce și supraveghează aplicarea regulilor de guvernanță corporativă, iar împreună cu directorul general executiv reprezintă legal compania în fața instituțiilor și a autorităților.

Celălalt om – cheie din Enel este Francesco Starace, directorul general executiv al grupului italian de utilități. Are doi fii, îi place ciclismul și poezia și este fan al clubului de fotbal AS Roma.

Starace are o diplomă în inginerie nucleară a Politehnicii din Milano și și-a început cariera în managementul construcției de centrale electrice. A lucrat în General Electric, în grupul ABB și a fost numit șeful diviziei globale de vânzări de turbine pe gaz la Alstom Power. A căpătat experiență internațională în diferite poziții în SUA, Arabia Saudită, Egipt și Bulgaria.

Cariera lui Starace în cadrul Enel a început în 2000, ocupând poziția de șef al diviziei de afaceri în energie între iulie 2002 și octombrie 2005, respectiv de director general al diviziei Piețe între noiembrie 2005 și septembrie 2008. În perioada 2008 – 2014, a fost director general executiv al Enel Green Power, subsidiara din domeniul afacerilor de energie regenerabilă și unul dintre jucătorii globali de profil. În noiembrie 2010, s-a ocupat de listarea Enel Green Power pe bursele de la Milano și Madrid, unde valoarea de piață a firmei a fost de 8 mld. euro.

A fost numit în urmă cu opt luni director general executiv și una dintre țintele mandatului său a devenit reducerea datoriilor Enel și reorganizarea operațiunilor grupului. În acest context, a coordonat mai multe schimbări de directori ai operațiunilor de pe piețele emergente, respectiv a celor care se ocupă de America Latină și Europa de Est.

În mandatul lui Starace, are loc o apropiere între Enel și firmele, respectiv băncile chinezești, pe fondul nevoii grupului italian de lichidități cu care să-și reducă datorille.

Pe 11 iunie,  Starace semnează la Beijing un memorandum de înțelegere cu șefii firmelor de energie China Huaneng Group și ai China National Nuclear Corporation, în timpul vizitei lui Renzi în China.

Pe 14 octombrie, a semnat un memorandum de înțelegere cu Bank of China cu ocazia consiliului de afaceri Italia – China și în prezența premierilor chinez Li Keqiang și italian Matteo Renzi, prin care grupul de utilități și-a asigurat accesul la circa 1 mld. euro pentru următorii cinci ani.

De menționat că, după statul italian cu 31,2% din acțiuni, o bancă din China este al doilea mare investitor în Enel, ceea ce arată o creștere a influenței chinezești în afacerile grupului de utilități. Francesco Starace a reușit în mandatul său o victorie importantă prin vânzarea a circa 22% din Endesa pe bursă pentru 3,1 mld. euro, ceea ce este o realizare cu greutate în ansamblul eforturilor de reducere a datoriilor Enel. Valoarea bursieră a Enel este de circa 37,7 mld. euro.

Ultimele rezultate financiare ale Enel indică la 30 septembrie 2014 venituri de 54,075 mld. euro, un profit net de circa 1,9 mld. euro și o datorie netă de 44,6 mld. euro. Structura datoriei Enel după primele nouă luni ale anului indică un nivel de 6,8 mld. euro cu scadența în ultimul trimestru al acestui an. Pe termen scurt, datoriile se ridică la 10,5 mld. euro, în creștere cu 47% față de 31 decembrie 2013, potrivit unei prezentări cu rezultatele financiare la 30 septembrie 2014.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 29 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Ciprioții schimbă strategia de vânzare a activelor Bank of Cyprus din România după două încercări eșuate de exit. Noua formulă ar putea fi negocieri individuale cu investitorii interesați

BĂNCI. Vânzarea activelor deținute de Bank of Cyprus în România va fi reluată în formula unor discuții individuale cu investitorii interesați, ceea ce arată că ciprioții au renunțat la ideea de a lansa un nou proces competitiv după eșecul proiectului cu nume de cod Ariadne, potrivit unor surse de pe piața financiară, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Bank of Cyprus mai are de vânzare un portofoliu de active din care fac parte un pachet de credite neperformante acordate în sectorul companiilor, hotelul New Montana din stațiunea Sinaia, proprietăți imobiliare și operațiuni pe piața de leasing.

În cazul hotelului Marriott, Bank of Cyprus avea de recuperat bani din acordarea unui împrumut acordat unei firme în care era acționar, iar cumpărătorul participației ciprioților a fost Strabag, adică proprietarul companiei finanțate. Din această perspectivă, ciprioții ar putea găsi cumpărători din zona investitorilor imobiliari, unde Bank of Cyprus are cea mai mare expunere dacă ne uităm la pachetul de active scoase la vânzare.

Directorul Poştei Române: În martie-aprilie belgienii de la Bpost ar trebui să depună oferta angajantă pentru privatizare

SERVICII POȘTALE. Compania belgiană Bpost, care a depus singura ofertă neangajantă pentru achiziţionarea pachetului de 51% din acţiunile Poştei Române, ar putea depune în martie-aprilie o ofertă angajantă, împreună cu un model de contract şi o plajă de condiţionalităţi, a declarat pentru ZF Alexandru Petrescu, directorul general al poştei.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Fondul de investiții Cinven licitează pentru Telekom Slovenia

TELECOMUNICAȚII. Fondul de investiții internațional Cinven va licita pentru compania de telecomunicații Telekom Slovenia din Slovenia, care are o capitalizare de piață de 974 milioane de euro, anunță publicația Finance. Termenul limită pentru depunerea ofertelor obligatorii pentru Telekom este începutul lunii martie.

EUROPA

Orange ar putea fuziona operațiunile din Belgia cu un operator local de cablu

TELECOMUNICAȚII. O filială belgiană a companiei de telecomunicații Orange, Mobistar, ar putea fuziona cu operatorul belgian de cablu Telenet, precum cei de la Orange au ca și obiectiv stabilit de a face achiziții în Belgia și România, potrivit publicației Les Echos, care scrie într-un articol despre tendința de consolidare a sectorului de telecomunicații din Europa.

Bain Capital, tranzacție estimată la 1,2 mld. de lire sterline în industria britanică auto

AUTO. Firma cu capital privat Bain Capital cu sediul în SUA a achiziționat producătorul britanic de piese auto TI Automotive, tranzacție estimată la 1,2 mld. de lire sterline, inclusiv datoriile, de la firma rivală Oaktree Capital, potrivit Financial Times.

Fuziune de 43 mld. dolari în sectorul de servicii şi soluţii medicale, aprobată de Înalta Curte din Irlanda

SERVICII MEDICALE. Înalta Curte din Irlanda a aprobat fuziunea de 43 miliarde de dolari dintre furnizorii din sectorul de servicii şi soluţii medicale Covidien din Irlanda și Medtronic din America, transmite Boston Business Journal.

Un miliardar american a cumpărat o firmă care a lucrat la construcţia metroului din Bucureşti

INFRASTRUCTURĂ. Fondul de investiţii Platinum Equity, controlat de miliardarul american Tom Gores, a cumpărat grupul spaniol Terratest, specializat în fundaţii speciale, care operează şi în România prin intermediul Terratest Geotehnic, scrie Capital. Termenii financiar ai tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi.

Achiziție de 3 miliarde de dolari în sectorul elvețian de electronice

ELECTRONICE. Conducerea firmei de echipamente pentru rețele de telecomunicații și de date CommScope Holding Co Inc din America a fost de acord să cumpere o unitate a companiei elvețiene de electronice TE Connectivity Ltd pentru 3 miliarde de dolari, scrie Dealbook New York Times.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de 365 mil. dolari pe piața valutară din SUA

PIAȚA VALUTARĂ. Conducerea furnizorului de servicii financiare KCG Holdings Inc a anunțat că va vinde platforma sa de tranzacționare din piața valutară KCG Hotspot, către Bursa de Valori BATS Global Markets din America pentru 365 milioane dolari în numerar, anunță Financial Times.

Un producător de festivaluri vinde un pachet de acțiuni către un trib de indieni americani

DIVERTISMENT. Danny Wimmer Presents, un producător american de festivaluri precum Rock on the Range și Monster Energy Carolina Rebellion, intenționează să anunțe că a vândut o participație din companie către divizia de investiții Auburn Indian Community Development Corporation a tribului Native American, scrie Dealbook New York Times.

Marriott International preia 38 de hoteluri pentru 135 mil. de dolari din Canada

HOTELURI. Conducerea firmei ce oferă servicii de cazare Marriott International Inc din SUA a declarat că a ajuns la un acord pentru a cumpăra lanțul de hoteluri Delta Hotels and Resorts din Canada pentru aproximativ 135 milioane dolari, informează Wall Street Journal. Lanțul hotelier Delta Hotels and Resorts deține un număr de 38 de hoteluri.

Un furnizor american de software este interesat să plătească 2,3 mld. dolari pentru un producător de software pentru contabilitate

IT. Furnizorul american de software pentru industria serviciilor financiare SS&C Technologies Holdings Inc intenționează să cumpere producătorul de software pentru contabilitate Advent Software Inc pentru aproximativ 2,3 mld. de dolari, potrivit unor persoane ce dețin informații în această privință, transmite transmite Bloomberg.

ASIA

India vinde o participație într-o companie minieră pentru 4 mld. dolari

INDUSTRIA MINIERĂ. India va vinde o participație de până la 10% din compania minieră de stat Coal India Ltd din India într-o ofertă publică la Bursa de Valori din țară, conform unui act normativ, transmite Bloomberg. Tranzacția este estimată la 4 mld. de dolari, conform prețului de închidere al acțiunilor.

AUSTRALIA & OCEANIA

Ofertă de preluare anulată în industria minieră din Australia

INDUSTRIA MINIERĂ. Conducerea producătorului și furnizorului australian de echipamente miniere Bradken Ltd a declarat că firmele cu capital privat Bain Capital și Pacific Equity Partners au anulat o ofertă de preluare de 730 milioane dolari din cauza volatilității din sectorul piețelor financiare, notează The Australian Business Review.

Tranzacție de aproximativ 1,07 mld. lire sterline, aprobată de Comisia Europeană

PALMIERI DE ULEI. Conducerea firmei din industria uleiului de palmier Sime Darby Bhd din Malaezia, a declarat că firma a obținut aprobarea Comisiei Europene de a cumpăra compania de profil New Britain Palm Oil Ltd din Australasia pentru aproximativ 1,07 miliarde de lire sterline, relatează London South East.

Vânzarea Bank of Cyprus România a eșuat până acum de două ori. Credit foto: Dreamstime.

Firul Ariadnei nu a adus prețul mult așteptat: Ciprioții schimbă strategia de vânzare a activelor Bank of Cyprus din România după două încercări eșuate de exit. Noua formulă ar putea fi negocieri individuale cu investitorii interesați

Vânzarea activelor deținute de Bank of Cyprus în România va fi reluată în formula unor discuții individuale cu investitorii interesați, ceea ce arată că ciprioții au renunțat la ideea de a lansa un nou proces competitiv după eșecul proiectului cu nume de cod Ariadne, potrivit unor surse de pe piața financiară.

Board-ul de conducere al Bank of Cyprus a decis recent să respingă ofertele primite pentru pachetul de active scoase la vânzare în valoare de 545 mil. euro, surse bancare citate de blogul jurnalistului financiar britanic James Wallace afirmând că investitorul cu apetit de risc Sankaty Advisors, afiliat gigantului financiar Bain Capital, ar fi depus alături de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cea mai bună ofertă, evaluată în jurul a 109 mil. euro. Aceleași surse mai spuneau că pe lista ofertanților au mai fost Deutsche Bank și Baupost Group din Germania, HIG și fondul londonez AnaCap, specializat în administrarea activelor neperformante.

Bank of Cyprus mai are de vânzare un portofoliu de active din care fac parte un pachet de credite neperformante acordate în sectorul companiilor, hotelul New Montana din stațiunea Sinaia, proprietăți imobiliare și operațiuni pe piața de leasing.

Ciprioții trebuie să-și facă exitul din România, însă au dat deja de două ori mesajul către investitorii interesați că țin la preț și consideră activele din portofoliu că au o valoare sensibil mai ridicată decât ofertele primite.

Dacă privim la tranzacțiile de anul trecut prin care Bank of Cyprus a vândut în luna aprilie un pachet de 9,9% din Banca Transilvania pentru 82,5 mil. euro, iar în trimestrul al treilea au cedat participația deținută la hotelul de cinci stele JW Marriott din București către Strabag într-o tranzacție de 95 mil. euro, observăm că au finalizat cu succes vânzări de active când s-au îndreptat către parteneri de afaceri sau asociați. În cazul hotelului Marriott, Bank of Cyprus avea de recuperat bani din acordarea unui împrumut acordat unei firme în care era acționar, iar cumpărătorul participației ciprioților a fost Strabag, adică proprietarul companiei finanțate. Din această perspectivă, ciprioții ar putea găsi cumpărători din zona investitorilor imobiliari, unde Bank of Cyprus are cea mai mare expunere dacă ne uităm la pachetul de active scoase la vânzare.

Bank of Cyprus nu a făcut niciun fel de comentariu legat de derularea procesului de vânzare din România. Ultimele informații oficiale sunt de anul trecut, când ciprioții au anunțat că banca de investiții HSBC a primit mandatul pentru vânzarea activelor din România. De partea de consultanță juridică se ocupă casa de avocatură Reff & Asociații, care a consiliat Bank of Cyprus pe o gamă variată de proiecte locale de la tranzacții de finanțare, fuziuni și achiziții, restructurări și vânzări de active până la asistență specializată în cadrul unor procese în care acuzațiile vizau manipularea pieței de capital.

Activele scoase la vânzare de ciprioți au fost grupate într-un proiect pe care l-au numit Ariadne, care în mitologia greacă este o zeiță celebră datorită firului pe care îl lăsa în urma ei pentru salvarea dintr-un labirint.

Pachetul de active a atras mai mulți investitori, camera de date fiind accesată de un număr de peste zece fonduri de investiții și investitori specializați, respectiv cu apetit de risc, adică investitori calificați pentru administrarea de astfel de active.

Accesul în camera de date este necesar pentru pregătirea ofertelor angajante ce urmau să fie depuse în luna decembrie. În luna ianuarie însă, boardul Bank of Cyprus, condus de Josef Ackerman, fostul director general executiv al Deutsche Bank, a considerat că ofertele primite nu sunt pe măsura valorii portofoliului, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

România este o țintă recentă alături de Ungaria sau Slovacia pe radarul investitorilor cu apetit pentru credite bancare neperformante, vânzarea de către Volksbank România a unui portofoliu de asemenea credite de 500 mil. euro către consorțiul format din Deutsche Bank, AnaCap, HIG și APS fiind cea mai mare, dealtfel prima tranzacție de calibru mare la nivelul pieței de profil. Potențialul pieței românești de active bancare neperformante este cotat că va produce mai multe tranzacții de acest tip, unele estimări indicând o valoare a creditelor toxice de circa 6 mld. euro în topul primelor zece bănci. Numai BCR, liderul pieței, avea la începutul semestrului al doilea din 2014 în bilanț un stoc de 2,9 mld. euro, din care 620 mil. euro au fost vândute în două tranzacții mari. Băncile sunt presate de către BNR să-și curețe bilanțurile de aceste active până în 2016 – 2017.

Ciprioții au mai încercat o dată fără succes vânzarea pachetului de active locale, de care s-au arătat interesate la un moment dat Raiffeisen și Banca Transilvania, însă în primăvara lui 2014, din nou ciprioții nu au găsit un cumpărător care să se plieze pe așteptările lor.

Banca – mamă din Cipru și-a majorat în septembrie 2014 capitalul social cu 1 mld. euro, ceea ce a produs modificări majore în acționariat și la nivelul conducerii.

Cel mai puternic acționar a devenit investitorul și miliardarul american Wilbur Ross, care împreună cu alți investitori nord – americani, a ajuns la 18% din acțiunile Bank of Cyprus, deponenții care imediat după criza cipriotă din 2013 aveau 81% din acțiuni, au acum 47% din bancă, grupul Renova – companie controlată de miliardarul rus Viktor Vekselberg are 5,455%, iar BERD 5%, conform ultimelor informații disponibile pe site-ul băncii.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 28 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Banca Transilvania apelează la o măsură extremă pentru preluarea urgentă a Volksbank prin ocolirea ”regulii de fier” de aprobare a tranzacției. Președintele Consiliului Concurenței pentru MIRSANU.RO: ”Ne gândim să le acordăm o derogare să preia banca și apoi să dăm decizia privind concentrarea economică”. BT: ”Interesul ambelor părți este încheierea tranzacției în cel mai scurt timp”. În teren, scumpirea francului mărește pierderile suportate de vânzătorii băncii austriece din propriul buzunar

BĂNCI. Banca Transilvania face demersuri pentru a urgenta preluarea controlului Volksbank România, solicitând o derogare de la ”regula de fier” din domeniul concentrărilor economice care spune că o preluare nu poate avea loc înainte de emiterea unei decizii de aprobare de către Consiliul Concurenței. În istoria de 17 ani de existență ai Consiliului Concurenței există un singur precedent prin care a fost acordată o astfel de derogare, tot în sectorul bancar, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

”Până în prezent au fost parcurse o parte din etapele preliminare ale obținerii autorizațiilor finale, aflându-ne în permanență în dialog cu autoritățile pentru completarea documentației și obținerea aprobărilor finale din partea acestora. Sperăm ca și condițiile precedente negociate cu acționarii Volksbank România se vor îndeplini într-un termen cât mai scurt astfel încât după obținerea aprobărilor de la autorități, să putem finaliza tranzacția”, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Băncii Transilvania.

Irlandezii de la Kingspan preiau producătorul de profile metalice Megaprofil printr-o achiziție de 315 mil. euro la nivel internațional

MATERIALE DE CONSTRUCȚII. Irlandezii de la Kingspan au anunțat achiziția companiei belgiene Joris Ide, care deține pe piața românească producătorul de materiale de construcții Megaprofil, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Valoarea tranzacției este de 315 mil. Euro.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Tranzacția de preluare a proprietarului lanțului de magazine de bricolaj bauMax Bulgaria a fost aprobată de Autoritatea concurențială din Bulgaria

BRICOLAJ. Autoritatea de concurență din Bulgaria a anunțat că a acordat permisiunea companiei Rodna Zemya Holding din Bulgaria și doi investitori privați locali de a prelua în comun controlul asupra firmei Haedus, proprietarul lanțului de magazine de bricolaj bauMax Bulgaria, conform SeeNews.

În România, bauMax a ieșit de pe piață în acest an prin vânzarea afacerii locale către grupul francez Adeo, proprietarul Leroy Merlin, în cadrul unei tranzacții complexe, ce a implicat restructurarea unui portofoliu de finanțări bancare și de leasing, precum și achiziția de spații în care lanțul de magazine a operat sub contract de închiriere, ale cărei mecanisme au fost detaliate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Achiziție de 15 mil. de euro în sectorul de servicii financiare din Grecia

SERVICII FINANCIARE. Grupul The Quest a finalizat achiziția entității de servicii financiare Cardlink SA din Grecia de la băncile elene Alpha Bank și Eurobank pentru 15 mil. de euro, relatează publicația elenă Kathimerini.

EUROPA

Tranzacție de 7,4 mld. euro pe piața de telecomunicații din Portugalia

TELECOMUNICAȚII. Acționarii operatorului de telecomunicații Portugal Telecom SGPS SA au aprobat vânzarea operațiunilor portugheze către compania de telecomunicații Altice SA din Luxemburg pentru 7,4 mld. de euro, notează Wall Street Journal.

Ofertă de preluare pentru o companie irlandeză de transport aerian ar putea crește la 1,36 mld. de euro

AVIAȚIE. Conducerea companiei irlandeze de transport aerian Aer Lingus a propus o majorare a ofertei de preluare de la proprietarul companiei britanice de transport aerian British Airways la 1,36 mld. de euro, informează BBC.

Americanii de la Lone Star au preluat 31 de hoteluri pentru 680 mil.lire sterline

HOTELURI. Grupul hotelier irlandez Jurys Inn a fost vândut firmei de administrare a capitalurilos de risc Lone Star din SUA într-o afacere de 680 milioane lire sterline, tranzacție ce va permite băncii Royal Bank of Scotland să recupereze o parte din datorii, anunță Financial Times. Lanțul hotelier irlandez Jurys Inn deține un număr de 31 de hoteluri.

AMERICA DE NORD

Fuziune de talie globală în avocatură: Dentons se unește cu Dacheng din China și devin cea mai mare firmă din lume după numărul de avocați

AVOCATURĂ. Firma de avocatură Dentons, una din primele zece din lume, a anunțat marți semnarea unui acord de asociere cu casa de avocați Dacheng din China, în urma căruia va lua naștere cea mai mare firmă de profil din lume după numărul de avocați.

Astfel, noua firmă Dacheng Dentons va avea un personal format din 6.500 de avocați și 120 de birouri în peste 50 de state din lume, acoperind Africa, Asia-Pacific, Canada, Asia Centrală, Europa, Orientul Mijlociu, Rusia, Comunitatea Statelor Independente și Caucaz, Marea Britanie, SUA precum și cele 34 de unități administrative regionale din China, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Potențial acord de aproximativ 3 miliarde de dolari în sectorul american de echipamente pentru rețele de telecomunicații și de date

TEHNOLOGIE. Compania elvețiană de electronice TE Connectivity Ltd se apropie de încheierea unui acord pentru a vinde divizia de echipamente pentru rețele de telecomunicații și de date CommScope Holding Co Inc din America pentru aproximativ 3 miliarde de dolari, scrie Wall Street Journal, care citează surse anonime.

Tranzacție de aproximativ 600 mil.  dolari în industria de cipuri din America

CIPURI. Conducerea producătorului american de cipuri Lattice Semiconductor Corp a anunțat că producătorul va cumpăra firma rivală locală Silicon Image Inc pentru aproximativ 600 milioane dolari în numerar, respectiv 7,3 dolari pentru fiecare acțiune a companiei, scrie Bloomberg.

Tranzacție de până la 300 de mil. de dolari în industria alimentară din America

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Producătorul american de ciocolată Hershey Co poartă discuții avansate pentru a cumpăra producătorul american de preparate din carne de vită, curcan și porc Krave, pentru o sumă cuprinsă între 200 și 300 de mil. de dolari, scrie Reuters.

ASIA

Două firme din Asia sunt interesate de o participație majoritară într-o firmă de brokeraj de valori mobiliare

SERVICII FINANCIARE. Societatea de servicii financiare Orix Corp din Japonia și firma de private equity PineStreet din Coreea de Sud au depus oferte pentru o participație majoritară în firma de brokeraj de valori mobiliare Hyundai Securities Co Ltd din Coreea de Sud, potrivit unei persoane ce deține informații în această privință, transmite The Korea Herald. Hyundai Group speră să obțină 400 de miliarde woni din vânzarea acestei participații.

Doi investitori internaționali, interesați de o participație minoritară dintr-un producător de ciocolată și alte produse de patiserie din Arabia Saudită

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Producătorul de ciocolată și alte produse de patiserie Bateel din Arabia Saudită intenționează să vândă o participație minoritară din companie și doi investitori internaționali se pare că sunt interesați, potrivit unor surse din piaţă, citate de Bloomberg. Unul dintre potențialii ofertanți este L Capital, o firmă cu capital privat concentrată pe bunuri de lux.

Acord în sectorul de asigurări din Israel

ASIGURĂRI. Conglomeratul israelian de energie și asigurări Delek Group a încheiat un acord pentru a vinde firma locală de asigurări Phoenix Holdings unei companii străine ce activează în sectorul asigurărilor, transmite Bloomberg.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței (stânga)

Banca Transilvania apelează la o măsură extremă pentru preluarea urgentă a Volksbank prin ocolirea ”regulii de fier” de aprobare a tranzacției. Președintele Consiliului Concurenței pentru MIRSANU.RO: ”Ne gândim să le acordăm o derogare să preia banca și apoi să dăm decizia privind concentrarea economică”. BT: ”Interesul ambelor părți este încheierea tranzacției în cel mai scurt timp”. În teren, scumpirea francului mărește pierderile suportate de vânzătorii băncii austriece din propriul buzunar

UPDATE 14:56 CONSILIUL CONCURENȚEI A EMIS O DECIZIE DE DEROGARE ÎN FAVOAREA BĂNCII TRANSILVANIA PENTRU A SE IMPLICA RAPID ÎN ACTIVITATEA VOLKSBANK ROMÂNIA ȘI A VOLKSBANK SERVICES ROMÂNIA SA PRIVIND REZOLVAREA SITUAȚIEI DIFICILE ÎN CARE SE AFLĂ CEI CU CREDITE ÎN FRANCI ELVEȚIENI.

Banca Transilvania face demersuri pentru a urgenta preluarea controlului Volksbank România, solicitând o derogare de la ”regula de fier” din domeniul concentrărilor economice care spune că o preluare nu poate avea loc înainte de emiterea unei decizii de aprobare de către Consiliul Concurenței.

În istoria de 17 ani de existență ai Consiliului Concurenței există un singur precedent prin care a fost acordată o astfel de derogare, tot în sectorul bancar, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Consiliul Concurenței decidea pe 25 aprilie 2013 că Marfin Bank poate prelua un portofoliu de active de 82 mil. euro și depozite de 77 mil. euro de la sucursala locală a Bank of Cyprus, ca o măsură de protecție a clienților băncii expuși după intrarea sub administrare specială a băncii – mamă din Cipru. În acel caz, clienți care își depuseseră banii la Bank of Cyprus au fost transferați la o bancă supusă reglementărilor locale pentru a putea beneficia de garantarea depozitelor până la plafonul stabilit de legea română. În acest fel, tranzacția a putut fi derulată mai rapid cu aproape șase luni, decizia de aprobare a tranzacției fiind publicată pe 30 octombrie.

Întrebat dacă achiziția Volksbank România de către Banca Transilvania a fost notificată deja, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a răspuns în exclusivitate ieri pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO: ”Da. Ne gândim să le acordăm o derogare să poată prelua banca și apoi să dăm decizia privind concentrarea economică”.

Legea concurenței stipulează la articolul 13 alineatul 6 că ”este interzisă punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică înainte de notificare şi înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenţei”.

Cererea cumpărătorului de derogare de la această regulă de fier a legislației concurenței este o măsură excepțională, foarte rar folosită și în cazuri delicate, explică specialiștii în dreptul concurenței.

”Derogările se acordă foarte rar, în mod excepțional. O asemenea cerere de derogare apare, de regulă, când este o nevoie urgentă de bani și orice întârziere poate să afecteze în plan financiar, social sau de altă natură”, afirmă Silviu Stoica, avocat partener al casei de consultanță juridică de afaceri Popovici, Nițu & Asociații și șeful practicii de concurență și antitrust din cadrul firmei.

„Arma” derogării este prevăzută la alineatul 8 al aceluiași articol din legea concurenței, potrivit căruia Consiliul Concurenței poate acorda, la cerere, o derogare de la regula de la alineatul 6, atât înainte, cât și după notificare.

”Derogarea este valabilă pe o anumită perioadă, până la un anumit termen. Este o măsură excepțională care dă semnalul în piață că este o problemă mare. Consiliul Concurenței are deja o experiență mare în ceea ce privește tranzacțiile din sectorul bancar”, afirmă Valentin Mircea, fost vicepreședinte al Consiliului Concurenței, partener fondator al casei de avocatură Mircea și Asociații și cotat ca unul dintre experții de top în domeniul concurenței.

Potrivit acestuia, o derogare nu înseamnă neapărat o economie mare de timp în ceea ce privește transferul unei afaceri de la vânzător către cumpărător.

”Termenul legal pentru emiterea unei decizii privind o concentrare economică este de 45 de zile, termen care curge nu de la momentul în care cumpărătorul face notificarea, ci în situația în care Consiliul cere informații noi din momentul în care primește toate informațiile necesare notificării. În practică însă, termenul este de circa 20 – 25 de zile, fiind și cazuri în care în 3 zile sau 48 de ore poate fi dată o asemenea decizie”, explică fostul vicepreședinte al Consiliului Concurenței.

Banca Transilvania: Interesul ambelor părți este ca tranzacția să fie încheiată în cel mai scurt timp. Până la finalizarea tranzacției, costurile suplimentare privind portofoliul de credite în franci elvețieni sunt acoperite de actualii acționari ai Volksbank

Reprezentanții Băncii Transilvania spun că până acum au fost parcurși câțiva pași din cei necesari finalizării tranzacției, însă doresc o finalizare cât mai rapidă a preluării Volksbank România, una dintre băncile care au portofolii de credite în franci elvețieni.

”Până în prezent au fost parcurse o parte din etapele preliminare ale obținerii autorizațiilor finale, aflându-ne în permanență în dialog cu autoritățile pentru completarea documentației și obținerea aprobărilor finale din partea acestora. Sperăm ca și condițiile precedente negociate cu acționarii Volksbank România se vor îndeplini într-un termen cât mai scurt astfel încât după obținerea aprobărilor de la autorități, să putem finaliza tranzacția”, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Băncii Transilvania.

Scumpirea bruscă a francului elvețian, în urma deciziei băncii centrale a Elveției de a lăsa să fluctueze liber cursul de schimb în raport cu alte valute, a prins expuși pe piața românească oameni care au contractat înainte de criză circa 75.000 de credite într-o astfel de monedă. Pe lângă Volksbank, mai sunt alte zece bănci ce au vândut astfel de credite, printre ele Raiffeisen, OTP, Banca Românească, Bancpost sau Piraeus Bank.

Spre deosebire de alte bănci, care au oferit clienților reduceri la dobânda aplicată împrumutului, Volksbank a optat pentru înghețarea cursului de schimb la nivelul din 31 decembrie 2014 de 3,8035 lei la euro pentru perioada 20 ianuarie – 17 aprilie 2015, decizie care implică ”investiții financiare consistente și dovedește bunele intenții ale băncii în susținerea și protejarea clienților”, după cum afirmă oficialii Băncii Transilvania.

Raportat la cotația din 19 ianuarie, cursul de schimb al Volksbank este cu 17,5% mai mic, ceea ce înseamnă că diferențele de curs valutar sunt suportate de către bancă, mai exact de către acționarii Volksbank AG (Austria) – 51% din acțiunile băncii, WGZ Bank – 8,1% și DZ Bank – 16,4% din Germania, respectiv BPCE – 24,5% din Franța.

”Atât Banca Transilvania, cât și acționarii Volksbank România sunt angajați ferm să ducă tranzacția la bun sfârșit. Mai mult, interesul ambelor părți este ca tranzacția să fie încheiată în cel mai scurt timp. Posibilele costuri suplimentare la care faceți referire sunt acoperite integral de clauzele tranzacției”, au spus pe 22 ianuarie pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Băncii Transilvania.

”Până la finalizarea tranzacției costurile suplimentare generate de portofoliul de credite în franci elvețieni sunt acoperite de către actualii acționari ai Volksbank România”, au adăugat reprezentanții cumpărătorului Volksbank România.

Privită în oglindă perioada pentru care Volksbank s-a oferit să înghețe cursul de schimb al francului elvețian la care trebuie să-și plătească ratele și restanțele clienții băncii înseamnă termenul – țintă la care este estimată încheierea tranzacției, moment în care Banca Transilvania preia odată cu Volksbank România și obligația de a veni cu o ofertă pe termen lung față de clienții băncii, cum anunța Benoit Catel, șeful Volksbank România pe 19 ianuarie.

Ultimele date disponibile pe piață indică faptul că 24% din cele circa 75.000 de credite acordate sunt în portoliul Volksbank România, adică vreo 18.000 de împrumuturi. Până la momentul publicării acestui articol, reprezentanții Volksbank România nu au răspuns solicitărilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Care erau cifrele tranzacției dintre Banca Transilvania și Volksbank România la semnarea contractului

Șefii Băncii Transilvania și ai reprezentanților acționarilor Volksbank România au semnat pe 10 decembrie la București contractul de vânzare – cumpărare pentru 100% din acțiunile băncii în cadrul celei mai mari tranzacții din 2014 de pe piața românească.

Tranzacția dintre Banca Transilvania și acționarii Volksbank România, anunțată în premieră și în exclusivitate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, este rezultatul a trei luni de negocieri între cele două părți.

Valoarea acesteia nu a fost dezvăluită deocamdată. Un element important în ecuația de preluare îl constituie rambursarea unei linii de finanțare de la Volksbank Austria, din care la 30 iunie 2014 fiica din România avea de plată 600 mil. euro.

Pentru Volksbank, vânzarea băncii din România este un exit mult așteptat, în timp ce pentru Banca Transilvania achiziția este văzută ca o oportunitate de a-și crește masa critică și a prelua a doua poziție pe piață după active, acum ocupată de BRD. Pentru a finanța achiziția și integrarea Volksbank România se bazează pe lichiditățile sale, de peste un miliard de euro.

Banca Transilvania a fost consiliată la tranzacție de către avocații de la PeliFilip, firma de consultanță și audit KPMG și banca de investiții austriacă Vienna Capital Partners. De cealaltă parte, vânzătorii au lucrat în acest dosar alături de banca de investiții Rothschild și de casa de avocatură vieneză Schoenherr.

Banca Transilvania are o cotă de piață de 9,7%, cu care stă confortabil pe poziția a treia în clasamentul local al băncilor, în timp ce Volksbank România ocupă locul 9 cu o cotă de piață de 3,5%.

BT are active de 7,7 mld. euro, în timp ce ”fiica” austriecilor are în portofoliu 2,9 mld. euro. În ceea ce privește numărul de clienți, cei 190.000 de clienți ai Volksbank România reprezintă acum numai 10% din dimensiunea clientelei BT. Rețeaua băncii cu sediul în Cluj – Napoca are 530 de locații, iar Volksbank România se bazează pe 130 de unități.

Numărul de angajați ai Băncii Transilvania este acum de 6.000, cărora li se vor alătura alți 1.300 ai Volksbank. Omer Tetik, șeful BT, a lăsat să se înțeleagă că, după preluare, noua rețea urmează să fie ajustată pe criterii de eficiență operațională.

În acest moment, Banca Transilvania este una dintre cele mai profitabile bănci de pe piață în ciuda strategiei sale de acaparare de segmente noi de piață.

Banca a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 338 mil. lei, în creștere cu 40% față de perioada similară a anului anterior. La 30 septembrie, Banca Transilvania dispunea de numerar și echivalent de numerar de 4,528 mld. lei (peste 1 mld. euro). Activele totale ale băncii sunt de circa 34,05 mld. lei, mai mari cu 6,2% față de perioada similară a anului anterior.

Acționariatul Băncii Transilvania este împărțit acum, în principal, de către BERD cu 14,33%, IFC cu 5,36% și Horia Ciorcilă, care acționează concertat împreună cu vehiculul de investiții Castorius Limited, și este raportat cu o deținere de aproximativ 5,11% din bancă.

De cealaltă parte, ultimele raportări disponibile indică pentru Volksbank România o pierdere de 104 mil. euro la 31 decembrie 2013, redusă aproape la jumătate faţă de anul anterior.

Joe Andrew (stânga), Peng Xuefeng (centru) și Elliott Portnoy (dreapta) vor conduce Dacheng Dentons, firma cu cel mai mare număr de avocați din lume. Sursă foto: Dentons.

Fuziune de talie globală în avocatură: Dentons se unește cu Dacheng din China și devin cea mai mare firmă din lume după numărul de avocați

Firma de avocatură Dentons, una din primele zece din lume, a anunțat marți semnarea unui acord de asociere cu casa de avocați Dacheng din China, în urma căruia va lua naștere cea mai mare firmă de profil din lume după numărul de avocați.

Astfel, noua firmă va avea un personal format din 6.500 de avocați și 120 de birouri în peste 50 de state din lume, acoperind Africa, Asia-Pacific, Canada, Asia Centrală, Europa, Orientul Mijlociu, Rusia, Comunitatea Statelor Independente și Caucaz, Marea Britanie, SUA precum și cele 34 de unități administrative regionale din China.

Noua firmă Dacheng Dentons va fi condusă de către Peng Xuefeng, care va ocupa poziția de Președinte al Consiliului de Administrație Global și Președintele Comitetului Global de Consultanță, Joe Andrew – viitorul Președinte Global și Elliott Portnoy, ce va ocupa postul de Director Executiv Global.

Anterior, Peng Xuefeng a fost Administrator și Partener Fondator al Dacheng și Președintele comitetului permanent al Dacheng, în timp ce Joe Andrew este Președintele Global al Dentons, iar Elliott Portnoy Directorul Executiv Global al Dentons.

Noua firmă va avea cinci regiuni – Asia, Canada, Europa, Marea Britanie și Orientul Mijlociu  și SUA – fiecare fiind condusă de un director executiv regional. Consiliul Global ce va consta din 19 membri – 14 membri de la Dentons și cinci membri de la Dacheng – va include reprezentanți din fiecare regiune, iar Comitetul Global de Consultanță va fi alcătuit din toți membrii consiliului de administrație aferent fiecărei regiuni.

„Această asociere între principalele firme de avocatură din China și din Vest este cu adevărat prima de acest gen. Noua noastră firmă va servi drept o platformă foarte bine integrată pentru servicii juridice eficiente, și construiește noi punți ce facilitează cooperarea și schimbul de clienți din China și din Vest, deopotrivă. Ne vom ajuta clienții să navigheze prin cele mai complexe medii juridice și de afaceri la nivel mondial, oferind servicii juridice profesionale unice. Împreună, facem un pas înainte fără precedent în profesia noastră – o piatră de hotar inovatoare din istoria firmelor internaționale de avocatură”, a declarat Peng Xuefeng.

„Cu mai mulți avocați existenți în mai multe locuri în care clienții noștri își desfășoară afacerile, nu este vorba despre faptul că această asociere reprezintă cea mai mare firmă de avocatură din lume, ci despre a înțelege necesitățile clienților noștri și de a veni în întâmpinarea acestora. Fiind singura firmă din top 10 ce nu are sediul în SUA sau în Regatul Unit, abordarea noastră policentrică reflectă modul în care economia mondială s-a schimbat fundamental, profesia de avocat trebuind să se schimbe o dată cu aceasta”, explică Joe Andrew, Președintele Global al noii firme.

„Având cea mai mare și cea mai rapidă creștere economică din lume, atracția pe care o exercită China pentru clienții noștri este puternică. Toți concurenții noștri își îndreaptă privirea spre Est”, a spus Portnoy. „Prin unirea Estului cu Vestul într-o singură firmă – nu doar prin câteva birouri situate în orașele mari, ci cu o prezență accentuată în China – putem oferi întreprinderilor chineze care au aspirații globale și clienților internaționali interesați de China accesibilitate și profunzime ce pur și simplu nu pot fi găsite în altă parte.” Portnoy va fi Directorul Executiv Global al noii firme.

Dacheng este o firmă înființată în 1992, printre cele mai mari din China, cu peste 4.000 de avocați licențiați și specialiști în toată lumea. Are sediul la Beijing și peste 51 de sucursale și birouri.

De cealaltă parte, Dentons este o firmă de avocatură globală rezultată în martie 2013 din fuziunea Salans LLP cu firma canadiană Fraser Milner Casgrain LLP (FMC) și firma internațională SNR Denton. Rețeaua Dentons acoperă cu aproximativ 2.600 de avocați și alți profesioniști peste 75 de orașe și mai mult de 50 de țări din lume.

În România, Dentons are un birou deschis la București în urmă cu mai mulți ani de firma Salans. Biroul local al Dentons are o echipă de 30 de avocați, din care opt parteneri – patru la nivel global și patru parteneri locali.

Fabrica Megaprofil de la Buziaș produce structuri și profile metalice. Sursă foto: Megaprofil.

Irlandezii de la Kingspan preiau producătorul de profile metalice Megaprofil printr-o achiziție de 315 mil. euro la nivel internațional

Producătorul irlandez Kingspan a anunțat achiziția companiei belgiene Joris Ide, care deține pe piața românească producătorul de materiale de construcții Megaprofil. Valoarea tranzacției este de 315 mil. euro.

Gene Murtaugh, directorul general al Kingspan, afirmă că achiziția extinde numărul de piețe în care grupul pe care îl conduce activează și corespunde strategiei de a ajunge o afacere la scară globală.

”(Tranzacția – n.r.) ne duce într-un eșalon distinct în piață decât cel ocupat în mod obișnuit de produsele Kingspan, și operațiunile din Belgia, Franța, Germania, România și Rusia extind semnificativ acoperirea grupului nostru”, a declarat Gene Murtaugh.

Grupul Joris Ide din Belgia a înregistrat în 2014 venituri neauditate de 465 mil. euro și câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 36 mil. euro. Kingspan se așteaptă ca achiziția să aducă o creștere de 7% a câștigurilor anuale.

Belgienii activează pe piața locală prin intermediul producătorului de țiglă și profile metalice Megaprofil, cu sediul la Timișoara. Megaprofil a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de 114,4 mil. lei (25,9 mil. euro) și o pierdere de 3,8 mil. lei (0,87 mil. euro) la un personal format din 133 de angajați, potrivit ultimului bilanț al companiei.

Aproximativ jumătate din producția fabricii de la Buziaș, care produce în principal panouri termoizolante, merge la export. Pe piața locală de profil, irlandezii de la Kingspan intră de acum în concurență cu Ruuki, Lindab sau Coilprofil.

Kingspan este o companie fondată de Eugene Murtaugh în 1965. A realizat venituri de 1,8 mld. euro în 2013 și câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 162,9 mil. euro. Pe piața bursieră, capitalizarea companiei irlandeze este de 2,56 mld. euro.

Sectorul materialelor de construcții rămâne unul dintre cele căutate atât de către investitorii strategici, cât și de fondurile cu capital de risc. În ultimii doi ani, fondul de investiții Emerging Europe Accesion Fund a cumpărat producătorul de lacuri și vopsele Dufa, ADM Capital a preluat producătorul de blocuri ceramice Ceramica Iași, iar fondul de investiții Oresa Ventures a luat activele Europrefabricate într-o serie de tranzacții pe plan local.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 27 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Cum vede Big Four piața de fuziuni și achiziții din România

CONSULTANȚI. Șefii Big Four din România – EY, PwC, KPMG, Deloitte – se așteaptă la o creștere a activității în acest an pe piața de fuziuni și achiziții. Evoluția pe acest segment ar putea fi însă influențată de mai mulți factori interni și externi precum încrederea investitorilor străini în potențialul de creștere al economiei locale, predictibilitatea mediului fiscal și al reglementărilor sau contextul internațional, respectiv fluxul de capital către piețele emergente, potrivit ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

OTP poartă discuții pentru a majora o ofertă de preluare a unei bănci slovene de stat

BĂNCI. Conducerea băncii OTP Bank din Ungaria poartă discuții pentru a majora oferta pentru banca slovenă de stat Nova KBM, cu condiția ca sucursalele și unitatea de leasing a băncii să fie eliminate din afacere, a declarat o sursă din interiorul băncii OTP pentru Reuters. OTP este activ și în România, fiind în acest moment în plin proces de integrare a ultimei sale achiziții – Millennium Bank România.

EUROPA

Actavis cumpără un producător britanic de medicamente pentru 306 mil. lire sterline

INDUSTRIA FARMACEUTICĂ. Compania farmaceutică Actavis PLC din Dublin a fost de acord să cumpere producătorul de medicamente generice Auden Mckenzie Holdings Limited din Marea Britanie pentru 306 milioane de lire sterline în numerar, conform unui comunicat de presă al companiei farmaceutice Actavis. Actavis PLC va devein principalul furnizor de medicamente generice în Marea Britanie și se va clasa pe poziția a treia în industria farmaceutică din Marea Britanie.

Fuziune de 11 mld. dolari în industria de asigurări din Marea Britanie

ASIGURĂRI. Reprezentanții firmei de asigurări Axis Capital Holdings Ltd și cei ai firmei de reasigurări PartnerRe Ltd din Marea Britanie au fost de acord să fuzioneze pentru 11 miliarde de dolari pentru a crea una dintre cele mai mari companii de reasigurări din lume, conform unui comunicat de presă al firmei de reasigurări PartnerRe.

AMERICA DE NORD

Fuziune în sectorul de ambalaje din America

AMBALAJE. Două companii din industria materialelor de ambalare, Rock-Tenn și MeadWestvaco, au convenit să fuzioneze, ducând astfel la crearea unui producător de cutii din carton și a altor tipuri de cutii de 16 miliarde dolari, conform unor comunicate de presă ale celor două companii.

Tranzacție de 1,15 mld. dolari în industria de cereale pentru micul dejun

CEREALE. Reprezentanții producătorului american de cereale pentru micul dejun Post Holdings Inc au anunțat că compania va prelua firma rivală privată MOM Brands Co din America pentru aproximativ 1,15 miliarde de dolari în numerar și acțiuni pentru a-și extinde portofoliul, anunță Wall Street Journal.

Fuziune de 18 mld. dolari în industria de gaze naturale din America

GAZE. Compania americană de gaze naturale Energy Transfer Partners LP va fuziona cu compania americană din domeniul stocării și a transportului de gaze naturale Regency Energy Partners LP într-o tranzacție în numerar și acțiuni evaluată la aproximativ 18 miliarde dolari, conform unui comunicat de presă al companiei americane de gaze naturale Energy Transfer Partners.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

AT&T cumpără cu 1,875 mld. dolari un operator de telecomunicații din Mexic

TELECOMUNICAȚII. Reprezentanții firmei americane de telecomunicații AT & T Inc au anunțat ca vor cumpăra afacerea wireless NII Holdings Inc din Mexic pentru 1,875 miliarde dolari, fără datoria netă restantă, conform unui comunicat de presă al firmei americane de telecomunicații AT & T.

ASIA

Fondul de investiții CVC Capital Partners a obținut 292,9 mil. dolari din vânzarea unei participații pe piața de retail din Indonezia

RETAIL. O unitate a firmei de private equity CVC Capital Partners a vândut o participație de 8% din retailerul Matahari Department Store Tbk din Indonezia pentru 292,9 milioane dolari, transmite Reuters.

AUSTRALIA

Blackstone vinde către chinezi o clădire de birouri din Sidney pentru 327 mil. dolari

IMOBILIARE. Reprezentanții firmei de investiții cu capital de risc Blackstone Group din SUA au declarat că au fost de acord să vândă o clădire de birouri din Sydney, Australia, către conglomeratul Dalian Wanda Group din China pentru aproximativ 327 milioane dolari, relatează BBC.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 26 ianuarie 2015

ROMÂNIA

ANALIZĂ. Firma de consultanță și audit PwC România estimează că valoarea fuziunilor și achizițiilor înregistrate în 2014 pe piața locală a fost de 1,2 mld. euro, valoare comparabilă cu cea din anul anterior. Valoarea medie pe tranzacție s-a situat la 20 mil. euro. Pentru acest an, consultanții PwC cotează IT&C, serviciile medicale și cele financiare cu potențial de tranzacții în perioada următoare, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Piraeus Bank cumpără o participație de 20,35% într-o bancă comercială din Serbia

BĂNCI. Banca elenă Piraeus Bank a preluat participația de 20,35% în banca comercială AIK Banka din Serbia deținută de banca comercială ATEbank din Grecia, potrivit unui document publicat la Bursa de Valori de la Belgrad, citat de SeeNews.

Trei firme europene au rămas în cursa pentru privatizarea unui operator polonez de feriboturi

TRANSPORT MARITIM. Companiile de transport maritim de mărfuri DFDS din Danemarca, Fahrdienste TT-Line din Germania și Finnish Finnlines Oyj din Finlanda au fost acceptate pentru următoarea etapă a procesului de privatizare a operatorului polonez de feribot Polska Żegluga Bałtycka, a informat Ministerul Trezoreriei de Stat pe pagina de internet, citat de Warsaw Business Journal.

Tranzacție pe piața de cablu din Ungaria, aprobată de autoritățile concurențiale

TELECOMUNICAȚII. Consiliul Concurenței din Ungaria a aprobat achiziția furnizorului de televiziune prin cablu ViDaNet Cable Television din Budapesta de către firma de telecomunicații Magyar Telekom, conform Budapest Business Journal.

Tranzacție de 35 de mil. de euro pe piața imobiliară din Cipru

IMOBILIARE. Reprezentanții operatorului de hoteluri Claridge Public Limited au spus că operatorul a acceptat o ofertă de la firma KA Olympic Lagoon Resort Ltd din Cipru de a cumpăra hotelul Amathus Beach Hotel Paphos și două apartamente pentru un total de 35 de milioane de euro în numerar, transmite Cyprus Business Mail.

EUROPA

Cel mai bogat om din Asia vrea să cumpere al doilea operator de telefonie mobilă din Marea Britanie pentru 10,25 mld. lire sterline

TELECOMUNICAȚII. Cel mai bogat om de afaceri din Asia, Li Ka-Shing, negociază achiziţia O2, al doilea operator de telefonie mobilă din Marea Britanie, pentru care oferă până la 10,25 miliarde de lire sterline (15,4 miliarde de dolari), transmite BBC.

Guvernul spaniol intenționează să privatizeze un operator de aeroporturi

TRANSPORT AERIAN. Spania a dat undă verde pentru vânzarea unei participații în operatorul de aeroporturi Aena, tranzacție evaluată la o valoare cuprinsă între 6,45 și 8,25 miliarde de euro, transmite Il Sole 24 Ore.

Statul rus a luat acțiuni indirect la TMK de 85 mil. dolari

INDUSTRIE. OAO Rusnano, un investitor rus în tehnologie controlat de stat, a cumpărat o participație din producătorul și furnizorul de conducte din oțel din industria petrolului și a gazelor OAO TMK din Rusia pentru a ajuta la creșterea producției de conducte de înaltă tehnologie pentru industria de petrol și gaze, conform unui comunicat de presă al firmei TMK. Rusnano a investit 85 milioane de dolari în TMK și acum deține o participație de 5,48% în cel mai mare fabricant de conducte din Rusia. TMK este activ și pe piața din România.

Ofertă de aproximativ 1,3 mld. euro pentru o firmă irlandeză de transport aerian

AVIAȚIE. Firma irlandeză de transport aerian Aer Lingus intenționează să accepte o ofertă de preluare de la proprietarul companiei de transport aerian British Airways, International Airlines Group, după ce acesta a făcut o a treia ofertă pentru firma irlandeză de transport aerian Aer Lingus de aproximativ 1,3 miliarde de euro, notează The Guardian.

AMERICA DE NORD

Cea mai mare rafinărie de petrol din Polonia intenționează să facă achiziții suplimentare în Canada

PETROL. Cea mai mare rafinărie de petrol din Polonia, PKN Orlen, intenționează să facă achiziții suplimentare în Canada, în valoare de câteva sute de milioane de zloți, a declarat Slawomir Jedrzejczyk, directorul financiar al grupului, citat de Reuters.

Tranzacție de 280 de mil.  dolari în sectorul de turism din America

TURISM. Acționarii companiei americane de branduri turistice Expedia Inc au fost de acord să cumpere firma rivală locală Travelocity de la compania Sabre Corp. pentru 280 milioane de dolari în numerar, alăturându-se două dintre cele mai importante site-uri turistice, precum acestea se confruntă cu o presiune de la cele nou venite în industrie, potrivit unui comunicat de presă al firmei americane Expedia Inc.

Adidas pregătește vânzarea afacerii Rockport pentru 280 mil. dolari

ÎNCĂLȚĂMINTE. Conducerea producătorului german de echipamente și pantofi de sport Adidas AG a anunțat ca firma va vinde afacerea americană de pantofi Rockport unui grup format din societatea New Balance Athletic Shoe Inc și firma cu capital privat Berckshire Partners pentru 280 de mil. de dolari, precum face primii pași spre o relansare, potrivit unui comunicat de presă al firmei Adidas.

ASIA

Ofertă de circa 2,4 mld. dolari pe piața imobiliară din Singapore

IMOBILIARE. Conglomeratul Keppel Corp Ltd din Singapore a oferit aproximativ 2,4 miliarde de dolari pentru a prelua acțiunile filialei sale de imobiliare Keppel Land Ltd din Singapore pe care încă nu le deține, potrivit unui comunicat de presă al firmei de imobiliare.

Guvernul indian are în plan vânzarea unor participații din patru companii

PRIVATIZARE. India intenționează să vândă o participație de 5% în compania financiară de stat Power Finance Corp Ltd săptămâna viitoare, a declarat o sursă a Ministerului de Finante, precum guvernul încearcă să să își atingă obiectivul de a vinde acțiuni de aproape 10 miliarde de dolari înainte de 31 martie, relatează Economic Times.

India intenționează, de asemenea, să vândă o participație de 5% în cea mai mare companie de stat de dragare din țară, Dredging Corp of India Ltd, și participația de 80% din compania minieră National Mineral Development Corporation, și a invitat oferte din partea bancherilor comerciali, au declarat oficialii guvernului, transmite International Business Times. Guvernul speră să obțină circa 893 de mil. de dolari din vânzarea participației de 80% din compania minieră.

Guvernul indian mai ia în considerare vânzarea unei participații în retailerul indian de stat de petrol Oil Corporation, unde vânzarea unei participații de 10% ar valora aproximativ 1,3 miliarde de dolari.

Tranzacție de aproximativ 1,7 mld. dolari pe piața bancară din China

BĂNCI. Banca spaniolă BBVA a fost de acord să vândă o participație de 4,9% în banca chineză CITIC Bank dezvoltatorului local de imobiliare Xinhu Zhongbao pentru aproximativ 1,7 miliarde de dolari, precum încearcă să consolideze bilanțul, informează Wall Street Journal.

Sursă date: PwC.

Consultanții PwC au calculat că piața locală de fuziuni și achiziții a stagnat anul trecut la 1,2 mld. euro. IT&C, serviciile medicale și cele financiare sunt cotate cu potențial de tranzacții în perioada următoare

Fuziunile și achizițiile înregistrate în România au avut anul trecut o valoare totală de 1,2 mld. euro, nivel similar cu cel din 2013, arată o analiză a firmei de consultanță și audit PwC România.

Valoarea totală a pieţei fuziunilor şi achiziţiilor din România a fost a treia cea mai mare din regiunea Europei Centrale şi de Est, după cea a pieţelor din Polonia şi Cehia, notează experții PwC.

„În România, deşi s-a resimţit un nou entuziasm pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii, nu am revenit încă la nivelul de tranzacţionare de dinaintea crizei financiare”, a explicat Radu Stoicoviciu, Liderul Departamentului de Consultanţă în Afaceri şi Management al PwC România.

Sectoarele cele mai dinamice din punct de vedere al numărului de tranzacţii derulate în 2014 au fost IT&C, sectorul financiar şi cel de retail, iar valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 20 de milioane de euro, cele mai multe fiind tranzacţii de dimensiuni mici şi medii.

Pe lista tranzacțiilor în care PwC a fost implicată în 2014 s-au aflat vânzarea Millenium Bank România către OTP Bank, vânzarea portofoliului de staţii radio deţinut de CME către RCS&RDS și achiziţia United Shipping Agency, care operează un terminal de cereale în portul Constanța, de către grupul chinez Nidera.

PwC are în portofoliul său din România tranzacţii cu o valoare totală de 1,2 miliarde de euro, înregistrate în perioada 2007-2014.

„În România, procesul de negociere este destul de îndelungat, spre deosebire de pieţele mature (aşa cum este cea din Statele Unite ale Americii) unde activitatea de fuziuni şi achiziţii este o formă de „curăţare a pieţei”, iar tranzacţiile se încheie destul de rapid”, a declarat Anda Rojanschi, Partener al firmei de avocatură D&B David şi Baias, afiliate companiei din Big Four și liderul echipei de tranzacţii.

Anda Rojanschi, partener al firmei de avocatură David & Baias și coordonatorul echipei de tranzacții

Anda Rojanschi, partener al firmei de avocatură David & Baias și coordonatorul echipei de tranzacții

Analiza PwC România subliniază potenţialul de tranzacţii în domeniul IT&C, în zona serviciilor medicale şi a serviciilor în general, în vreme ce sectorul financiar şi-ar putea continua procesul de consolidare.

„Ne aşteptăm la o creştere solidă a activităţii de fuziuni şi achiziţii în România în 2015, stimulată de îmbunătăţirea perspectivelor de creştere economică şi revenirea încrederii investitorilor, luând în calcul şi recenta decizie a Băncii Centrale Europene de a injecta lichiditate suplimentară pe piaţa financiară, ceea ce sperăm că va duce şi la o creştere a investiţiilor străine în România”, afirmă Anda Rojanschi.

Atât valoarea pieţei globale de fuziuni şi achiziţii, cât şi cea europeană, au crescut în 2014, ajungând la nivele apropiate celui înregistrat în 2007, ce mai ridicat nivel din istorie pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii.

PwC face parte din grupul celor mai mari firme de consultanță și audit din lume, supranumit Big Four, alături de Deloitte, EY și KPMG. Pe lângă liniile de servicii de audit, consultanță fiscală și de afaceri, oferă și servicii de consultanță juridică prin intermediul societății de avocați D&B David şi Baias. Firma de avocatură acoperă o gamă largă de practici și domenii precum societăţi comerciale şi grupuri de societăţi, fuziuni, achiziţii şi restructurări, proprietăţi imobiliare, relaţii de muncă, servicii financiare şi pieţe de capital, concurenţă şi ajutoare de stat, proprietate intelectuală, protecţia consumatorului şi a datelor cu caracter personal, litigii fiscale şi comerciale.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 22 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Vânzarea Bank of Cyprus România a eșuat a doua oară în ultimul an. Consiliul de administrație al băncii – mamă nu este mulțumit de ofertele primite

BĂNCI. Consiliul de administrație al băncii – mamă a respins ofertele primite pentru vânzarea proiectului Ariadne, care grupează ultimele active ale Bank of Cyprus România, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, care citează publicația Stockwatch. Este pentru a doua oară în ultimul an când vânzarea băncii locale eșuează, în condițiile în care ciprioții au vândut celelalte participații – un pachet de 9,9% din Banca Transilvania și acțiunile deținute la hotelul de cinci stele JW Marriott din București. Acționarii – cheie care vor decide acum ce se întâmplă mai departe cu Bank of Cyprus România sunt bancherul elvețian Josef Ackermann – fost director general al Deutsche Bank, investitorul miliardar american Wilbur Ross – cel mai mare acționar al băncii cipriote, miliardarul rus Viktor Vekselberg, statul cipriot și BERD.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Bulgaria intenționează să privatizeze 17 companii

PRIVATIZĂRI. Bulgaria va scoate la vânzare participații deținute la 17 companii de stat pe Bursa de Valori de la Sofia pe data de 27 ianuarie, au declarat reprezentanții agenției de privatizare a țării, citați de SeeNews. Printre participațiile ce vor fi oferite se numără și participația de 98,63% în agentia de turism VMT Orbita, 0,65% în distribuitorul de combustibil Petrol, 19,45% în compania Bourgas Free Zone, 29% în producătorul de hârtie Lesilhart, 10,02% în operatorul hotelier Kaliakra Hotels, 4,1% în fabrica din industria textilă Strumatex și 2,55% în producătorul compuși de cauciuc Hevea-Kim.

EUROPA

Tranzacție de 57 mil. lire sterline în industria imobiliară din Londra

IMOBILIARE. Eastern & Oriental Bhd adăugă două proprietăți la portofoliul londonez prin achiziționarea clădirilor de birouri de epocă Landmark House și Thames Tower pentru un total de 57 de milioane de lire sterline, informează theedgemarkets.com.

Chinezii au cumpărat 20% din acțiunile clubului spaniol de fotbal Atletico Madrid pentru 45 de mil. euro

FOTBAL. Cel mai mare conglomerat de proprietăți din China, Dalian Wanda Group Co, a cumpărat o participație de 20% din clubul spaniol de fotbal Atletico Madrid pentru 45 de milioane de euro (52 milioane dolari), scrie Financial Times.

Tranzacție de 117 mil. lire sterline în industria de retail din Marea Britanie

RETAIL. Mike Ashley, proprietarul clubului de fotbal Newcastle United din Anglia, vinde o participație de 2,6% din grupul britanic de retail Sports Direct, în valoare de 117 mil. de lire sterline, într-o afacere cu banca americană Goldman Sachs, anunță The Guardian. În urma tranzacției, pachetul de acțiuni al lui Mike Ashley va scădea la 55%.

Apple cumpără start-up-ul britanic Semetric

TEHNOLOGIE. Producătorul de iPhone-uri Apple a achiziționat start-up-ul britanic Semetric, care conduce firma britanică de software Musicmetric, ca parte a planurilor de a relansa serviciul de muzică Beats Music în perioada următoare, scrie Financial Times.

Cipru a selectat consultanți pe Citi și PwC pentru privatizarea unei firme de telecomunicații

TELECOMUNICAȚII. Cipru a numit firma Citigroup Global Markets și consorțiul format din Pricewaterhouse Coopers Limited, Pricewaterhouse Coopers Business Solutions SA și Pricewaterhouse Coopers SA. ca și consilieri pentru privatizarea firmei de stat din domeniul telecomunicațiilor Cyta, au declarat reprezentanții autorităților de privatizare, citați de Famagusta Gazette Cyprus.

AMERICA DE NORD

Tranzacție evaluată la 482 mil. de dolari pe piața imobiliară din California

IMOBILIARE. Firma americană de investiții TruAmerica Multifamily a intrat pe lista de investitori, printre care se numără și firmele de asigurări Guardian Life Insurance Co din America și Allstate Corp, prin achiziționarea unui portofoliu de apartamente din California pentru 482 milioane de dolari pentru a profita de creșterea chiriilor în stat, relatează Bloomberg.

O companie online de servicii de distribuire de documente cumpără un dezvoltator americano-israelian de software

IT. Compania online de servicii de distribuire de documente Dropbox a achiziționat CloudOn, un dezvoltator americano-israelian de instrumente pentru a simplifica crearea și editarea documentelor pe dispozitivele mobile, conform unui anunț postat pe site-ul CloudOn.

Australienii vând 18 parcuri eoliene înm SUA pentru 409 mil. dolari

ENERGIE EOLIANĂ. Reprezentanții operatorului australian de ferme eoliene Infigen Energy Ltd au declarat că au angajat consilieri pentru a analiza vânzarea a 18 parcuri eoliene din SUA, în valoare de aproximativ 500 milioane dolari australieni (409 milioane dolari), din cauza incertitudinii care înconjoară sprijinul financiar din partea guvernului australian, transmite Reuters.

ASIA

Lafarge răscumpără o participație de 14% a subsidiarei sale din India

CIMENT. Lafarge India, o filială a celui mai mare producător de ciment din lume, Lafarge SA din Franța, a început procesul de răscumpărare a participației de 14% pe care a vândut-o investitorului cu capital privat Barings Asia în mai 2013 pentru 265 milioane de dolari, au declarat doi oameni familiari cu procesul de răscumpărare, anunță Economic Times. Acest anunț vine la aproximativ nouă luni după ce Lafarge și Holcim au anunțat intenția de a fuziona activele globale, inclusiv cele din India. În România, fuziunea are ca impact imediat vânzarea afacerii locale a Lafarge.

Cea mai mare companie de comerț electronic din lume intenționează să cumpere acțiuni într-o companie de asigurări de viață din China

ASIGURĂRI. Compania Alibaba Group Holding Ltd din China, cea mai mare companie de comerț electronic din lume, intenționează să cumpere acțiuni în compania de stat de asigurări de viață New China Life Insurance Co Ltd din China, notează Reuters.

Bain Capital își vinde acțiunile deținute într-un lanț de magazine de electronice din China pentru 137 mil. dolari

ELECTRONICE. Firma americană de private equity Bain Capital vinde tot pachetul de acțiuni rămas din retailerul chinez de electronice GOME Electrical Appliances Holding Ltd pentru 137 de milioane de dolari, potrivit unui document obținut de IFR, o publicație a Thomson Reuters.

Tranzacție de circa 200 de mil. dolari în industria de hârtie din Orientul Mijlociu

HÂRTIE. Nuqul Group din Iordania vinde o participație de 25% din Fine Hygienic Holdings, unul dintre cei mai mari producători de produse din țesături și hârtie din Orientul Mijlociu, într-o afacere care ar putea fi evaluată la până la 200 milioane de dolari, au declarat surse familiare cu tranzacția pentru Reuters.

AFRICA

Un manager de fond cu capital privat din Africa de Sud cumpără un lanț de magazine de piese auto

COMERȚ. Managerul de fond cu capital privat Ethos Private Equity din Africa de Sud a achiziționat o participație majoritară din vânzătorul de piese auto AutoZone din Africa de Sud pentru o sumă nedezvăluită, conform unui comunicat de presă al Ethos Private Equity. Fondul de investiții a vândut un retailer de anvelope în luna noiembrie.

Vânzarea Bank of Cyprus România a eșuat până acum de două ori. Credit foto: Dreamstime.

Consiliul de Administrație al băncii – mamă din Cipru a respins toate ofertele primite pentru preluarea Bank of Cyprus România. Vânzarea băncii eșuează a doua oară în ultimul an. O decizie finală privind soarta afacerii va fi luată mai târziu de către un grup din care fac parte fostul șef al Deutsche Bank, un miliardar american, un miliardar rus și BERD

Board-ul de directori ai băncii – mamă cipriote au respins toate ofertele primite pentru proiectul Ariadne, care vizează vânzarea ultimelor active ale Bank of Cyprus România, și urmează să ia mai târziu o decizie privind soarta acesteia, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

”Cu privire la vânzarea subsidiarei Bank of Cyprus România, perspectiva acesteia a fost lăsată pentru mai târziu, în condițiile în care ofertele nu se merită în acest moment”, a declarat un înalt oficial al băncii, citat de publicația Stockwatch.

Consiliul de Administrație al băncii – mamă din Cipru, condus de bancherul elvețian Josef Ackermann – fostul șef al Deutsche Bank, s-a reunit luni pentru prima oară în acest an și a decis, printre altele, că va cere ca ofertele finale pentru subsidiara sa rusească Uniastrum să fie depuse în luna februarie, afirmă sursa citată.

O altă sursă bine informată din centrul financiar londonez, blogul CostarFinance, afirma săptămâna trecută că firma americană de investiții Sankaty Advisors, parte a gigantului financiar cu capital de risc Bain Capital, ar fi depus împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cea mai bună ofertă pentru Bank of Cyprus România. Sursele citate de CostarFinance susțin că valoarea discountului cerut s-ar fi situat în jurul a 80% față de valoarea nominală a portofoliului de 545 mil. euro, ceea ce s-ar traduce într-un preț de aproximativ 109 mil. euro. Printre cei care au mai înaintat oferte pentru Bank of Cyprus România se mai află Deutsche Bank și Baupost Group, care au licitat împreună, respectiv, HIG și fondul londonez de investiții AnaCap. Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris, de asemenea, că Deutsche Bank, HIG, APS și AnaCap sunt pe lista investitorilor implicați în procesul de vânzare al activelor Bank of Cyprus, coordonat de către banca de investiții HSBC. Pe partea de consultanță juridică, ciprioții lucrează cu casa de avocatură Reff & Asociații, afiliată rețelei globale de consultanță și audit Deloitte.

Până la această oră, reprezentanții Bank of Cyprus au fost discreți privind derularea vânzării activelor locale, fără să confirme sau să infirme informațiile făcute publice referitoare la tranzacție.

România a intrat recent pe radarul investitorilor cu apetit pentru credite bancare neperformante, vânzarea de către Volksbank România a unui portofoliu de asemenea credite de 500 mil. euro către consorțiul format din Deutsche Bank, AnaCap, HIG și APS fiind cea mai mare, dealtfel prima tranzacție de calibru mare la nivelul pieței de profil. Potențialul pieței românești de active bancare neperformante este cotat că va produce mai multe tranzacții de acest tip, unele estimări indicând o valoare a creditelor toxice de circa 6 mld. euro în topul primelor zece bănci. Numai BCR, liderul pieței, avea la începutul semestrului al doilea din 2014 în bilanț un stoc de 2,9 mld. euro, din care 620 mil. euro au fost vândute în două tranzacții mari. Băncile sunt presate de către BNR să-și curețe bilanțurile de aceste active până în 2016 – 2017.

Cine sunt oamenii care decid ce se întâmplă cu Bank of Cyprus România

Vânzarea Bank of Cyprus România a atras interesul mai multor giganți financiari, în condițiile în care și calitatea portofoliului este cotată mai bine comparativ cu alte active de pe piața locală.

De asemenea, banca – mamă din Cipru a luat în a doua parte a anului trecut măsuri care au întărit profilul de interes pe piețele financiare internaționale. În luna septembrie, a fost operată o majorare de capital de 1 mld. euro, în urma infuziei de capital proaspăt rezultând remodelarea acționariatului Bank of Cyprus, cu efecte ulterioare la nivelul conducerii băncii.

Declanșarea crizei cipriote în 2013 a produs un precedent în lumea bancară, deponenții fiind puși să suporte o parte din pierderile băncilor. Deponenții au devenit acționari în Bank of Cyprus cu 81%, iar statul cipriot care a apelat la un împrumut internațional de urgență pentru a-și salva băncile și economia, a avut ulterior un cuvânt greu de spus în cadrul băncii.

După majorarea de capital de 1 mld. euro, cel mai puternic acționar a devenit investitorul și miliardarul american Wilbur Ross, care împreună cu alți investitori nord – americani, a ajuns la 18% din acțiunile Bank of Cyprus. Deponenții au 47% din bancă, grupul Renova – companie controlată de miliardarul rus Viktor Vekselberg, cu 5,455%, iar BERD s-a implicat la limita participației pentru care optează în mod obișnuit, în jurul a 5%, conform ultimelor informații disponibile pe site-ul băncii.

În acest context, americanul Wilbur Ross, a cărei avere este estimată de Forbes la 2,9 mld. dolari, a devenit vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Bank of Cyprus și alături de un fond de hedging Tyrus Capital din Monaco ce deține circa 5% din bancă, precum și de alți investitori au reușit să-l aducă pe fostul șef de la Deutsche Bank, Josef Ackermann, ca președinte al board-ului de directori.

Vicepreședinte al Consiliului de administrație este rusul Vladimir Strzhalkovskiy, cu o diplomă în inginerie și care a ocupat funcții de conducere în companii din energie Inter RAO UES, industrie la Norilsk Nickel, fost adjunct al ministrului pentru dezvoltarea economică și despre care FT spune că este un fost agent KGB.

Membri executivi ai boardului sunt John Hourican, CEO al Bank of Cyprus, venit în 2013 din poziția de șef al investment banking-ului din RBS, și cipriotul Christodoulos Patsalides, care are pe CV șapte ani în cadrul băncii centrale a Ciprului, iar acum este director financiar al Bank of Cyprus.

Din Consiliul de Administrație mai fac parte cinci membri. Arne Bergren reprezintă interesele BERD, iar Maksim Goldman este directorul de proiecte strategice al Renova, firmă a lui Viktor Vekselberg, cotat al treilea cel mai bogat om din Rusia cu o avere de 17,2 mld. dolari.

Michalis Spanos a fost director al Băncii centrale din Cipru, iar Marios Kalochoritis are o carieră de 17 ani în investment banking, administrare de fonduri de hedging și fonduri de investiții, respectiv investiții imobiliare, în timp ce Ioannis Zografakis a lucrat peste 20 de ani pentru Citibank în Grecia, Marea Britanie și SUA.

De ei depinde acum cum va fi organizat în continuare planul de exit al Bank of Cyprus din România, în condițiile în care strategia băncii cipriote este de a-și reduce expunerea pe piețele externe și de a se concentra pe piața de origine.

Vânzarea Bank of Cyprus România a mai eșuat și în prima parte a anului trecut când Banca Transilvania și Raiffeisen erau printre investitorii cei mai interesați de preluarea acestui pachet de active neperformante, potrivit surselor MIRSANU.RO.

În ultimul an, planul de exit local a mers mai departe cu vânzarea unui pachet de 9,9% din Banca Transilvania și participația pe care o dețineau la hotelul de cinci stele JW Marriott din București în cadrul unei tranzacții de 95 mil. euro cu Strabag Austria.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 21 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Planul de reorganizare a Oltchim va include vânzarea companiei

INDUSTRIA CHIMICĂ. Planul de reorganizare a companiei de stat Oltchim, în insolvenţă, va prevede vânzarea companiei către un cumpărător eligibil, a anunţat conducerea combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea, scrie Mediafax.

„Vulturi” americani vor să scape de proprietăţile „toxice” ale celui mai mare dezvoltator din România

IMOBILIARE. Dezvoltatorul imobiliar Globe Trade Centre, al cărui principal acţionar este gigantul american Lone Star, analizează ofertele de achiziţie primite pentru o parte din mallurile sale, printre care se regăsesc Galleria din Arad şi Piatra Neamţ, şi este pregătit să predea către UniCredit ansamblul rezidenţial FeliCity din Băneasa, pentru a scăpa de povara datoriilor, relatează Capital.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Enel a primit patru oferte pentru pachetul majoritar dintr-un producător slovac de electricitate

ENERGIE. Grupul italian de utilități Enel SpA a primit patru oferte neangajante pentru pachetul majoritar din producătorul slovac de electricitate Slovenske Elektrárne AS, potrivit guvernului slovac, transmite Bloomberg. În România, procesul de vânzare este în faza în care potențialii cumpărători pregătesc ofertele finale, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Achiziție pe piața serviciilor medicale private din Cehia

SERVICII MEDICALE. Furnizorul de servicii medicale Euroclinicum din Republica Cehă a preluat unitatea medicală privată Medicover / Mediconet din regiune, conform unui comunicat de presă al entității de servicii medicale Euroclinicum. Tranzacția însumează trei clinici din Praga și una în Brno.

Raiffeisen Bank International intenționează să-și vândă operațiunile de internet banking din Cehia și Slovacia

BĂNCI. Banca Raiffeisen Bank International din Austria intenționează să vândă divizia de internet banking Zuno din Republica Cehă și Slovacia, a anunțat conducerea companiei, după ce a fost împovărată de pierderi pe piețele instabile din Europa de Est, transmite Reuters. Raiffeisen ocupă una din primele poziții pe piața bancară din România și a raportat profit la nivel local.

EUROPA

ArcelorMittal intenţionează să-şi vândă singurul activ din Rusia

INDUSTRIA MINIERĂ. ArcelorMittal, cel mai mare producător mondial de oţel, a decis să-şi vândă singurul său activ din Rusia, o companie minieră din Siberia, arată documentele publicate de Serviciul federal antimonopol din Rusia (FAS), informează The Moscow Times.

Schlumberger pregătește o achiziție de 1,7 mld. dolari în Rusia

ECHIPAMENTE. Gigantul de servicii petroliere Schlumberger intenționează să cumpere o participație de 45,65% în cea mai mare companie de foraj Rusia, Eurasia Drilling, pentru aproximativ 1,7 miliarde de dolari, potențial deschizând calea pentru a deveni unicul proprietar al celei mai active companii de servicii petroliere din Rusia, conform The Moscow Times.

Fuziune pe piața bancară din Belgia

BĂNCI. Reprezentanții băncii private de investiții Bank Degroof și ai grupului financiar Petercam din Belgia au anunțat planurile de a fuziona pentru a crea o bancă privată în Belgia, cu active în gestiune de peste 47 miliarde de euro (54,44 miliarde dolari), conform unui comunicat de presă al Bank Degroof.

Chinezii au cumpărat pentru 2,5 mld. lire sterline o firmă britanică de transport feroviar

TRANSPORT FEROVIAR. Firma de infrastructură Cheung Kong Infrastructure Holdings Ltd din Hong Kong a cumpărat compania de transport feroviar Eversholt Rail din Marea Britanie pentru 2,5 miliarde de lire sterline (3,79 miliarde dolari), fiind ultimul dintr-o serie de cumpărători din Asia ce vizează active europene, transmite Reuters.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de aproximativ 1,7 mld. dolari în sectorul imobiliar din SUA

IMOBILIARE. Blackstone Group LP, un proprietar de imobiliare din SUA, a fost de acord să cumpere 36 de proprietăți din întreaga țară pentru aproximativ 1,7 miliarde dolari de la firma de investiții în imobiliare Praedium Group, conform unor surse familiare tranzacției, citate de Bloomberg.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Fuziune pe piața fructelor de mare din Norvegia

FRUCTE DE MARE. Furnizorul norvegian de fructe de mare Marine Harvest intenționează să fuzioneze operațiunile sale din Chile cu compania de produse din pește AquaChile în schimbul unei participații de 42,8% din firmă, conform unui comunicat de presă al firmei norvegiene.

ASIA

Autoritatea concurențială din India decide în februarie asupra fuziunii dintre Holcim și Lafarge

CIMENT. Comisia de Concurență din India va decide în curând asupra fuziunii propuse a celor doi giganți din industria cimentului, Holcim (Elveția) și Lafarge (Franța), potrivit președintelui Comisiei de Concurență ,Ashok Chawla, citat de Global Cement News.

Twitter Inc cumpără un start-up indian pentru telefonia mobilă

TELEFONIE MOBILĂ. Conducerea rețelei sociale Twitter Inc a anunțat că va cumpăra start-up-ul indian pentru telefonia mobilă ZipDial, pentru o sumă confidențială, precum serviciul de microblogging din SUA pare să se extindă în cea de-a doua mare piață de telefonie mobilă din lume, conform unui comunicat de presă al ZipDial.

Alianță thailandezo-japoneză pentru o tranzacție de 10,4 mld. dolari în Hong Kong

INVESTIȚII. Grupul de retail Charoen Pokphand, condus de cel mai bogat om din Thailanda, Dhanin Chearavanont, și firma de comerț Itochu din Japonia au fost de acord să cumpere o participație de 20% în conglomeratul de investiții Citic Ltd din Hong Kong pentru aproximativ 10,4 miliarde de dolari, conform FinanceAsia.

AFRICA

O bancă din Dubai este interesată de achiziția afacerii egiptene de retail a Citi

BĂNCI. Mashreq, cea de-a treia mare bancă din Dubai după active, este interesată de achizitionarea afacerii egiptene de retail a băncii americane Citigroup, a declarat directorul executiv al băncii Mashrek, citat de Reuters.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 20 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Hidroelectrica va scoate în februarie la vânzare 33 de microhidrocentrale pentru
19 milioane euro

ENERGIE. Producătorul de energie Hidroeletrica, aflat în insolvenţă, va organiza în luna februarie o licitaţie pentru vânzarea a 33 microhidrocentrale din cele 128 de unităţi pe care le mai are, la un preţ de pornire de 84,7 milioane lei (18,8 milioane euro), potrivit administratorului judiciar al companiei, citat de Mediafax.

Fondul polonez Innova fuzionează prin absorbție distribuitorul cafelei Lavazza în afacerea La Fântâna

FONDURI DE INVESTIȚII. La Fântâna, producătorul de apă în sistem de watercoolere controlat de fondul polonez de investiţii Innova Capital, va fuziona prin absorbţie cu Blue Coffee Service, distribuitorul Lavazza de pe plan local, o afacere de 10 mil. euro pe care acţionarii La Fântâna au cumpărat-o în prima jumătate a anului trecut, informează ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Un investitor elvețian preia lanțul de magazine Praktiker DIY din Ungaria

MAGAZINE. Acționarii investitorului elvețian Papag AG au hotărât să preia lanțul de magazine de bricolaj Praktiker din Ungaria de la lanțul german, la un an după ce firma – mamă din Germania a intrat în faliment în 2013, scrie Budapest Business Journal.

O bancă poloneză controlată de stat vinde întreaga participație dintr-un dezvoltator imobiliar din regiune

IMOBILIARE. Banca poloneză controlată de stat PKO BP va vinde întreaga participație deținută în dezvoltatorul polonez imobiliar Qualia Development către unul din fondurile furnizorului global de produse și servicii pentru industria de filtrare Griffin Group, potrivit agenției poloneze de presă, citate de Warsaw Business Journal.

O firmă chineză de inginerie a cumparat o participație de 75% dintr-un important producător ceh de turbine

TURBINE. Firma chineză de inginerie Xi’An Shaangu Power a cumparat o participație de 75% din Ekol, un important producător ceh de turbine, informează praguepost.com. CEO-ul producătorului ceh Ekol si cel mai mare acționar, Stanislav Veselý, au precizat că firma chineză a plătit 1,34 miliarde de coroane cehe (circa 48,2 mil. euro) pentru participație.

Un fond american de investiții a vândut o bancă foto din Cehia

FOTO. Fondul american de investiții Genesis Capital a vândut o participație majoritară din banca foto Profimedia din Republica Cehă către grupul de media The Scandal Media, informează unquote.com.

Slovenia intenționează să privatizeze a doua bancă din țară

BĂNCI. Printre potențialii cumpărători ai băncii Nova KBM din Slovenia se află banca OTP din Ungaria și fondul cu capital privat Apollo din SUA, transmite portofolio.hu. Fondul cu capital privat Apollo din SUA a majorat oferta pentru bancă la aproximativ 200 de milioane de euro, potrivit portofolio.hu.

EUROPA

Serbia ar putea trece la privatizarea complexului minier din Kosovo

INDUSTRIA MINIERĂ. Serbia va începe privatizarea societății miniere Trepca, cu excepția cazului în care instituțiile din Kosovo abandonează intenția de a prelua societatea minieră, anunță b92.net.

AMERICA DE NORD

Acord definitiv în industria de IT din America

IT. Reprezentanții firmei globale de private equity TA Associates au anunțat că au semnat un acord definitiv pentru achiziționarea unei participații majoritare în compania americană de software de business Access Technology Group (Access), potrivit Business Wire.

Tranzacție evaluată la 439 milioane de dolari în industria minieră din Canada

INDUSTRIA MINIERĂ. Conducerea firmei miniere de aur Goldcorp Inc din Canada a anunțat că a fost de acord să cumpere firma Probe Mines Ltd, într-o afacere în acțiuni care evaluează societatea de explorare a metalelor prețioase la 439 milioane de dolari, în încercarea de a câștiga controlul asupra proiectului Borden Gold din nordul provinciei canadiiene Ontario, conform unui comunicat de presă al firmei miniere de aur Goldcorp Inc din Canada.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Shell vinde o participație din operațiunile sale din Brazilia

PETROL ȘI GAZE. Compania braziliană de petrol și gaze HRT a ajuns la un acord pentru a cumpăra o participație din activele companiei olandeze de petrol și gaze Royal Dutch Shell în bazinul Campos din Brazilia, a declarat o sursă familiară cu acordul pentru Reuters.

Companiile biofarmaceutice de nișă au cheltuit peste 130 mld. dolari pe piața globală de fuziuni și achiziții, depășind firmele mari de profil. Crește presiunea în acest an pentru tranzacții noi în sector, susține un raport EY

Fuziunile și achizițiile au totalizat peste 220 mld. dolari în industria biofarmaceutică, revenind în forță anul trecut, după ce în 2013 aproape a fost absent pe acest tip de tranzacții, susține un raport EY.

Agenda a fost dominată de companiile farmaceutice de nișă, care au chelutuit 130 mld. dolari în operațiuni de fuziuni și achiziții, au calculat experții firmei de consultanță și audit. Comparativ, în 2014, firmele mari din sector au realizat tranzacții de același tip de aproape 90 mld. dolari.
„Ne aşteptăm ca 2015 să fie un an cu o activitate robustă şi intens concurențială în ceea ce privește fuziunile şi achiziţiile în industria bio-farmaceutică, marcat de o creştere continuă a primelor de tranzacţionare. Aceasta va însemna o provocare mai ales pentru unele companii mari, care au încă nevoie de achiziţii ca să satisfacă aşteptările de creştere ale pieţei. Pentru moment, numărul ţintelor care pot oferi un impact semnificativ asupra acoperirii scăderilor de venituri – ceea ce noi numim „decalaj de creştere” – este mic”, afirmă Mihaela Cuţurescu, Manager în cadrul departamentului de asistenţă în tranzacţii al EY România.

Autorii raportului ”Firepower Index and Growth Gap Report 2015: Firepower fireworks” măsoară sub forma indexului Firepower abilitatea companiilor biofarmaceutice de a finanţa fuziuni și achiziții pe baza forţei bilanţurilor financiare proprii şi a capitalizării lor de piaţă. Astfel, puterea de acţiune a unei companii creşte fie atunci când cresc capitalizarea sa de piaţă sau fondurile proprii, fie atunci când scade nivelul datoriilor.

Pentru acest an, experții EY se așteaptă să crească presiunea asupra companiilor mari de profil de a încheia tranzacții. De asemenea, date fiind primele ridicate pentru activele de calitate, este posibil ca firmele mari să continue să-și adapteze portofoliile pentru a menține o masă critică în ariile terapeutice – cheie. Pe de altă parte, consultanții susțin că este în creștere activismul investitorilor, în contextul în care cedarea de segmente de afaceri care nu erau de bază în anii 2013 și 2014 au adus mai mulți bani pentru acționari.

Sursă foto: Abris Capital Partners. Sursă date: Abris Capital Partners, MIRSANU.RO pe baza informațiilor din piață.

Achizițiile Cargus și Urgent Curier pe piața locală de curierat l-au propulsat pe Cezar Scarlat ca partener în conducerea Abris Capital Partners. Românul stă la masă cu polonezii care au pe mână fonduri de investiții de aproape 800 mil. euro pentru regiune

Cezar Scarlat a fost promovat pe poziția de partener al Abris Capital Partners, manager regional de fonduri de investiții cu un capital de peste 770 mil. euro pentru Europa Centrală și de Est. Avansarea vine ca urmare a contribuției aduse companiei de investiții cu sediul la Varșovia de către directorul operațiunilor Abris Capital Partners pentru România și Bulgaria, care a reușit în mai puțin de doi ani printr-o serie de achiziții să captureze și să consolideze poziția de lider al pieței locale de curierat.

”Noua poziție recunoaște succesele lui Cezar în construirea unei amprente a Abris Capital în România și Bulgaria și reafirmă angajamentul Abris pentru regiune”, se arată în comunicatul trimis redacției jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Cezar Scarlat lucrează pentru Abris Capital Partners din 2012 și are o experiență de șapte ani în industria fondurilor de investiții care activează în spațiul regional.

“Simt că aceasta este o recunoaștere a Abris nu doar a realizărilor mele și ale echipei, dar și a importanței pe care piața românească o are în structura întregului fond. În ultimii doi ani, am desfășurat capital semnificativ aici prin achiziția Cargus, Urgent Curier și alți trei mici jucători, consolidând cu succes piața de curierat rapid. Suntem dornici să continuăm să investim în regiune din ultimul nostru fond de 450 mil. euro și urmărim deja o serie de tranzacții noi, cele mai multe dintre ele prin parteneriat cu antreprenori locali care au nevoie de capital să crească și să-și extindă afacerile”, afirmă șeful biroului din București al managerului regional de investiții.

Fondul polonez de talie regională are în acest moment câteva tranzacții în curs și intenția de a crește activitatea investițională în cele două piețe din Balcani, în contextul în care există perspective pentru creștere în viitorul imediat, cred reprezentanții Abris.

Numirea la vârful Abris Capital Partners nu va afecta pozițiile deja deținute de către Cezar Scarlat, de director al fondului pentru România și Bulgaria, respectiv de președinte al Consiliului de Administrație al Cargus, respectiv al Urgent Curier.

Scarlat a lucrat anterior în biroul din Varșovia al casei de investiții cu capital de risc Bridgepoint Capital, de unde a acoperit timp de aproape patru ani regiunea. Fondul dedicat Europei Centrale și de Est de către Bridgepoint Capital avea sub administrare 4,8 mld. euro.

Cezar Scarlat are o diplomă de MBA (Master of Business Administration) la școala de afaceri Wharton din cadrul Universității Pennsylvania.

A lucrat consultant pentru Arthur Andersen în perioada 2000 – 2001, apoi timp de trei ani s-a mutat în Marea Britanie la PwC. Din 2006, a trecut la banca de investiții japoneză Nomura, unde a fost responsabil de fuziuni și achiziții pentru România și pentru spațiul Europei Centrale și de Est. Limbile sale de lucru sunt româna, engleza și franceza.

Abris Capital Partners a fost fondat în 2006, are o echipă de 19 profesioniști în domeniul gestionării investițiilor și are birouri la Varșovia, București și Kiev. Strategia vizează investiții de capital între 20 mil. euro și 60 mil. euro în cazul unei tranzacții, perioada de la intrarea în acționariatul unei afaceri și până la exit fiind în mod obișnuit între 3 și 5 ani.

Abris Capital Partners administrează două fonduri de investiții în prezent – Abris CEE Mid – Market LP, lansat în octombrie 2007 cu un capital de 320 mil. euro și nouă investiții în portofoliu, respectiv Abris CEE Mid – Market II LP – operațional din 2013 cu 450 mil. euro sub administrare. Abris are în acest moment în portofoliu lanțul ucrainean de comerț Barvinok, magazinele poloneze de modă Diverse, banca poloneză FM Bank, afacerea poloneză Mykogen cu ciuperci, firma de recuperare de creanțe PrimoCollect din Ucraina și compania poloneză Uskom din sectorul de tratare a apei. În România, companiile controlate de către Abris sunt firmele de curierat rapid Cargus și Urgent Curier.

Fondul polonez a marcat și trei exituri până acum, toate anul trecut și toate active în Polonia – din Alumetal, producător din industria de aluminiu, Masterlease în domeniul managementului de flote auto, respectiv afacerea de curierat Siodemka.

Piața românească este în ultimii ani teatrul mai multor tranzacții efectuate de fonduri de investiții de talie regională, înființate în Polonia, cea mai mare și cea mai atractivă piață din estul Europei pentru investitori. Astfel, Abris Capital și-a făcut intrarea în 2013 în România prin achiziția Cargus, liderul pieței de curierat, iar anul trecut, Resource Partners, fond cu o capitalizare de 293,4 mil. euro pentru investiții și a cumpărat lanțul de centre de fitness World Class România, lider pe piața de profil.

Enterprise Investors, un alt fond al cărui centru de greutate este Polonia, caută ținte de achiziție în retail, unde a explorat o posibilă achiziție a lanțului de magazine Billa România și este acum în negocieri pentru preluarea selectivă a unora din magazinele Succes, după ce afacerea a intrat în insolvență. Enterprise Investors are în portofoliu lanțul de supermarketuri Profi, unul dintre cele mai mari de pe piața locală. Un alt câmp de interes pentru Enterprise Investors este piața serviciilor medicale private, unde un alt fond, Advent, își pregătește mutarea de exit din România, prin vânzarea ultimei afaceri din portofoliu, afacerea Regina Maria. Enterprise Investors are în portofoliu producătorul de materiale de construcții Macon Deva și are un an de când și-a făcut exitul din afacerea IT Siveco România.

Ciprioții sunt pe picior de plecare din România. Credit foto:  Dreamstime.

CostarFinance: Sankaty și BERD oferă circa 109 mil. euro pentru pachetul de active scos la vânzare de Bank of Cyprus. Discount-ul cerut de cumpărător ar fi de 80% din valoarea portofoliului, ciprioții nu au dat încă un răspuns. Deutsche Bank, Baupost, AnaCap și HIG printre ofertanți

Sankaty Advisors și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au înaintat cea mai mare ofertă pentru proiectul Ariadne, care grupează pachetul de active locale scos la vânzare de Bank of Cyprus, potrivit informațiilor publicate de CoStar Finance, blog financiar al căruit editor este jurnalistul britanic James Wallace. Prețul oferit se situează în jurul a 20 de eurocenți la un euro, ceea ce raportat la un portofoliu în valoare de 545 mil. euro înseamnă un preț de circa 109 mil. euro, conform CostarFinance. Ciprioții nu au dat încă un răspuns, susține sursa citată.

Printre cei care au mai înaintat oferte se mai află Deutsche Bank și Baupost Group, care au licitat împreună, respectiv, HIG și fondul londonez de investiții AnaCap. Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris, de asemenea, că Deutsche Bank, HIG și AnaCap sunt pe lista investitorilor implicați în procesul de vânzare al activelor Bank of Cyprus, coordonat de către banca de investiții HSBC.

De asemenea, camera de date a ciprioților a fost accesată de un număr de peste zece investitori – fonduri de investiții și alți investitori cu apetit de risc -, în condițiile în care ofertele finale urmau să fie depuse în luna decembrie, conform informațiilor publicate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Sankaty Advisors este un administrator care gestionează active de peste 24 mld. dolari, specializat în investiții în sectorul financiar, și este afiliat Bain Capital, unul dintre liderii globali din industria investițiilor cu capital de risc.

Până la această oră, nici informațiile MIRSANU.RO și nici cele publicate de CoStarFinance nu au fost confirmate sau infirmate de oficialii Bank of Cyprus.

Într-o altă mare tranzacție de portofolii de credite neperformante, Erste a vândut în decembrie în cadrul proiectului Saturn un pachet de credite neperformante la BCR de 400 mil. euro, vânzătorul fiind consiliat în această operațiune de către Erste Corporate Finance și PwC. Vânzătorul a selectat trei investitori internaționali, care au oferit cel mai bun preț, conform BCR. Reprezentanții băncii nu au făcut publice și alte detalii legate de structura pachetului de active vândut, prețul, identitatea cumpărătorului sau alte condiții care însoțesc această tranzacție.

BCR avea la jumătatea anului trecut un stoc de circa 2,9 mld. euro de credite neperformante și a anunțat că se concentrează pe accelerarea procesului de externalizare a acestor active de pe bilanț.

La tranzacția derulată de Bank of Cyprus, vânzarea se înscrie în demersul de exit din România. Ciprioții au vândut deja în ultimul an un pachet de 9,9% din Banca Transilvania și participația pe care o dețineau la hotelul de cinci stele JW Marriott din București. De asemenea, portofoliul de active neperformante a mai fost scos la vânzare, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank România exprimându-și inițial interesul, însă nu au înaintat nici o ofertă în final, susțin surse din piața bancară.

Anul trecut, Volksbank România a vândut un pachet de credite neperformante de circa 498 mil. euro către un consorțiu format din Deutsche Bank, Ana Cap, HIG și APS, iar BCR a transferat în cadrul unei alte tranzacții un pachet de credite neperformante în valoare de 220 mil. euro.
Vânzările de portofolii de credite neperformante sunt tranzacțiile pe val în acest moment pe piața bancară, în contextul în care banca centrală face presiuni pentru deblocarea lichidităților plasate în provizioane și redirecționarea resurselor către reluarea creditării.

ey_tabel_schimbari_in_ultimii_3_ani main

Alex Milcev urcă pe poziția de director al departamentului de asistență fiscală și juridică al EY România. Cum s-a schimbat din temelii conducerea firmei locale din Big Four în ultimii trei ani

Alex Milcev ajunge pe o poziție de top în conducerea EY România, fiind avansat Director al departamentului de asistență fiscală și juridică, după plecarea lui Venkatesh Srinivasan în India într-o funcție de conducere la nivel global.

În mandatul lui Bogdan Ion de Country Manager Partner, toată echipa de la vârful companiei locale din Big Four a fost ”împrospătată” în ultimii trei ani, pe fondul unei serii de avansări interne, de relocări din cadrul rețelei EY și a recrutării unor oameni cu o reputație profesională solidă. Este una dintre cele mai ample campanii de schimbări a oamenilor din pozițiile – cheie pentru o companie de pe piața românească în ultima vreme. Din Big Four fac parte cele mai mari firme de consultanță și audit la nivel global – PwC, KPMG, Deloitte și EY.

Numirea lui Alex Milcev este efectivă începând cu luna ianuarie și are loc la aproape 13 ani de când Alex Milcev a intrat în rândurile EY România, din 2006 ocupând poziția de partener în cadrul firmei. Avansarea lui Milcev, concomitent cu retragerea indianului Venkatesh Srinivasan, crește numărul directorilor români în echipa de conducere locală, singurul expat rămas la vârf este Saulius Adomaitis, relocat în cadrul rețelei în mai 2012 în funcția de Lider al departamentului de asistență în afaceri.

„Alex este unul dintre arhitecţii care au contribuit la dezvoltarea departamentului de Asistenţă fiscală din cadrul EY, acesta devenind astfel cel mai extins şi mai căutat din România”, afirmă Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.

Mesajul șefului EY România lasă de înțeles că numirea vine ca o recunoaștere a rolului jucat de Alex Milcev în cadrul organizației locale.

Sursă foto: EY.

Sursă foto: EY.

Milcev este considerat unul dintre experții locali în domeniul prețurilor de transfer din România, având în spate o carieră de peste 17 ani în consultanța fiscală. Milcev a acordat servicii de consultanță pe probleme de fiscalitate internă și internațională, a fost implicat în proiecte complexe de restructurări, privatizări, raportare fiscală și optimizare fiscală.

Alex Milcev este membru fondator al Camerei Consultanţilor Fiscali din România şi membru al Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham). Înainte de a veni la Ernst & Young (rebranduit în EY în 2013), a lucrat ca manager în departamentul de taxe al firmei de servicii profesionale Arthur Andersen, închisă ca urmare a scandalului Enron de la începutul anilor 2000.

Milcev folosește ca limbi de lucru româna, engleza, rusa, și are cunoștințe de bulgară și germană, conform informațiilor postate pe contul său din rețeaua profesională Linkedin.

„Modul în care EY România a reuşit să se dezvolte şi să se diversifice, în ciuda crizei economice mondiale constituie o lecţie valoroasă, iar eu intenţionez să valorific în continuare acest model unic de dezvoltare şi diversificare pentru a veni în sprijinul clienţilor noştri şi al comunităţii”, afirmă Alex Milcev.

Omul a cărui poziție o preia Milcev în conducerea EY România este indianul Venkatesh Srinivasan, venit pe poziția de lider al departamentului local de asistență fiscală și juridică încă din 2001, fiind altfel spus cel mai vechi membru din top managementul firmei. La nivel regional, a ocupat și poziția de lider al CSE Tax Markets.

Acum, Vinkatesh Srinivasan preia postul de membru al echipei EY Global Compliance and Reporting (GCR) şi ca lider al GCR Global Talent Hub în cadrul EY Bangalore (India).

Veniri și plecări sonore în harta schimbărilor în structurile de conducere ale EY România

Bogdan Ion, actualul Country Manager Partner pentru România și Moldova, ocupă prima poziție în organigrama locală a EY din iulie 2011. Acesta a venit la EY pe poziția de partener încă din 2006, după o perioadă de trei ani în conducerea biroului local al firmei de consultanță germane Haarmann Hemmelrath.

După venirea lui Bogdan Ion, a urmat o serie de avansări, plecări, relocări și recrutări care au configurat actuala echipă de management a EY România.

Bogdan Ion, Country Manager Partner România și Moldova. Sursă foto: EY.

Bogdan Ion, Country Manager Partner România și Moldova. Sursă foto: EY.

Astfel, în mai 2012, Saulius Adomaitis, Markets Leader al divizie de asistență în afaceri în Europa Centrală și de Sud – Est a EY, a fost numit în poziția de lider al departamentului de asistență în afaceri al EY România.

În perioada iulie 2012 – iulie 2014, s-au consumat cele mai ample mutări la nivel de management. Astfel, Alexandru Lupea a fost recrutat de la rivalul PwC pentru postul de partener în departamentul de audit financiar.

În septembrie 2012, Cornelia Bumbăcea, partener al EY România și lider al departamentului de asistență în tranzacții a plecat după 19 ani în firmă la concurenții de la PwC. Postul ei a fost ocupat de Florin Vasilică, un bancher de investiții cu experiență de peste un deceniu, acumulată în bănci mari de pe Wall Street precum Chase Manhattan, JP Morgan și Merrill Lynch, la ultimele două ocupându-se de tranzacții care acopereau regiunea Europei de Sud – Est, țările baltice și Turcia. Cornelia Bumbăcea este partener în cadrul PwC România, unde coordonează departamentul de tranzacții.

La începutul anului 2013, este adus Dragoș Radu ca partener și lider pentru revitalizarea departamentului de asistență juridică, după o perioadă în care fostul co-fondator al firmei de avocatură RTPR, astăzi afiliată la Allen & Overy, se retrăsese din avocatură. Anul trecut, activitatea de profil a EY România a fost reorganizată prin apariția casei de avocatură Radu & Asociații, afiliate firmei din Big Four.

În iulie 2013, Anamaria Cora trece pe poziția de lider al departamentului de audit financiar, după ce din iulie 2010 era deja partener al firmei. În aceeași lună, Mihaela Sandu este avansată ca partener în cadrul aceluiași departament de audit financiar. Întăririle în departament continuă prin recrutarea lui Adrian Bunea ca director executiv în decembrie 2013, adus de la PwC România.

Pe 30 august 2013, campania de recrutare ajunge la poziția de director resurse umane al EY România, unde este adusă Andreea Mihnea de la Tchibo Brands România.

În luna octombrie 2013, este adus ca director executiv corporate finance în departamentul de asistență în tranzacții Bogdan Câmpianu, după o perioadă de peste nouă ani la șefia departamentului de piețe de capital în cadrul Raiffeisen Capital & Investment, unde s-a ocupat de tranzacții importante precum listarea Fondului Proprietatea, oferta publică secundară la Transgaz sau negocierile pentru achiziția diviziei de retail a Citibank de către Raiffeisen Bank România. Poziția de șef corporate finance înseamnă coordonarea și extinderea activității pe piața de fuziuni și achiziții, precum și a portofoliului de atragere de finanțări pentru clienții – companii.

În februarie 2014, Bogdan Câmpianu pleacă la șefia Wood & Company România.

În iulie 2014, EY face două achiziții de marcă. Astfel, Gabriel Sincu, unul dintre cei mai cunoscuți experți locali în materie de taxe, este recrutat de la Mazars România și adus ca director executiv Taxe în cadrul departamentului de asistență fiscală. Tot în același departament, este avansat Adrian Rus ca partener.

Pe 15 iulie 2014, este anunțată venirea lui Valeriu Binig pe poziția de partener în departamentul de consultanță în afaceri. Binig a lucrat anterior pentru Deloitte și are pe cartea sa de vizită fosta Companie Națională de Electricitate (CONEL), Arthur Andersen, Fondul Româno – American de Investiții, fiind cotat ca unul dintre experții de top în sectorul de energie.

Ultima recrutare sonoră, anunțată de EY, este cea a Ioanei Mihai, fost director al departamentului Debt Capital Markets în cadrul BCR, care a fost adusă începând din luna ianuarie pe poziția de director executiv corporate finance în cadrul departamentului de asistență în tranzacții condus de Florin Vasilică. Ioana Mihai s-a ocupat de mai multe tranzacții de finanțare și operațiuni pe piața de capital, printre ele și emisiunea Transelectrica de obligațiuni în valoare de 200 mil. lei derulată pe bursa de la București.

În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Pe piața românească sunt prezente cu operațiuni și celelalte firme globale din Big Four – PwC, KPMG și Deloitte. EY România are peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova, care lucrează în birourile de la București, Cluj – Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău, și furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 13 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Asentinel anunță că a fost preluată de fondul de investiții american Marlin Equity Partners. O echipă de avocați de la Noerr condusă de partenerul Mihai Măcelaru a asistat fondul american la achiziție

IT. Fondul de investiții Marlin Equity Partners a achiziționat producătorul specializat în software pentru telecomunicații Asentinel, anunț care confirmă informațiile publicate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 18 decembrie 2014. Fondul american, care gestionează un capital de peste 3 mld. dolari, își face astfel intrarea pe piața românească de IT, unul dintre cele mai atractive sectoare locale pentru investitori.

Șeful Enel spune că vânzările de active din România și Slovacia ar putea fi încheiate oricând de acum și până în iunie. Surse: Ofertele angajante pentru activele Enel din România trebuie depuse până în prima parte a lunii februarie

ENERGIE ELECTRICĂ. Grupul italian de utilități Enel merge mai departe cu vânzarea activelor din România și Slovacia, procesele putând să se încheie în primul semestru al acestui an, potrivit șefului companiei, Francesco Starace, citat de FT. Vânzarea activelor din România este în stadiul în care ofertele angajante sunt așteptate să fie depuse de potențialii cumpărători în prima parte a lunii februarie, susțin surse din piață citate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

E.ON România a finalizat fuziunea distribuțiilor de gaze și de electricitate

GAZE ŞI ENERGIE ELECTRICĂ. Fuziunea celor două firme de distribuţie deţinute de E.ON România s-a finalizat, compania rezultată fiind primul distribuitor integrat de gaze şi electricitate de pe piaţa românească, transmite ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

OTP și-a retras oferta pentru FM Bank din Polonia

BĂNCI. Grupul bancar ungar OTP și-a retras oferta pentru achiziția FM Bank din Polonia, aflată în proprietatea fondului de investiții Abris Capital Partners, a declarat o sursă familiară cu negocierile pentru Reuters. Alior Bank, BOS Bank și fondul de investiții britanic AnaCap au înaintat și ele oferte pentru preluarea FM Bank, cea a BOS Bank fiind deja respinsă de către Abris, notează sursa citată. OTP activează pe piața românească din 2004, iar recent a finalizat achiziția Băncii Millennium, subsidiara portughezilor de la Banco Commercial Portugues. De asemenea, fondul de investiții Abris Capital Partners este activ în România din 2012, perioadă în care a cumpărat Cargus și Urgent Curier, anul trecut luând decizia să fuzioneze cele două operațiuni deținute pe piața locală de curierat.

Guvernul sârb acceptă o ofertă pentru o oțelărie din Serbia

SIDERURGIE. Guvernul sârb a acceptat o ofertă de la compania Esmark Europe BV pentru un parteneriat strategic în combinatul siderurgic Zelezara Smederevo din Serbia, potrivit b92.net.

EUROPA

E.ON şi-a vândut centralele pe cărbune şi gaze naturale din Italia către o firmă cehă

ENERGIE. Conducerea grupului german de utilităţi E.ON, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat că a ajuns la un acord privind vânzarea centralelor sale pe cărbune şi gaze naturale din Italia către compania cehă Energeticky a Prumyslovy Holding, preţul tranzacţiei nefiind dat publicităţii, transmite CercleFinance.com. Surse apropiate situației au precizat că grupul german de utilităţi E.ON ar putea vinde afacerea italiană pentru aproximativ 2 miliarde de euro (2,4 miliarde dolari).

Austriecii de la Voestalpine a achiziţionat grupul italian Trafilerie

SIDERURGIE. Grupul siderurgic Voestalpine a achiziţionat producătorul italian de cabluri Trafilerie, extinzându-şi portofoliul de produse şi în industria auto, potrivit unui comunicat de presă al companiei austriece. Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii. Tranzacția întărește poziția Voestalpine pe piața furnizorilor pentru industria de automobile.

Tranzacție de 680 mil. dolari între fondurile de investiții în sectorul britanic de apărare

INDUSTRIA DE APĂRARE. Firma canadiană de administrare a fondurilor cu capital de risc Onex Corp a cumpărat producătorul de echipamente de siguranță și supraviețuire Survitec din Marea Britanie de la firma de investiții Warburg Pincus din America pentru 680 milioane de dolari, au declarat reprezentanții firmei Warburg Pincus, citați de Economic Times.

Britanicii de la HAL Trust au scos pe bursă 25% din subsidiara lor olandeză de pe piața magazinelor de ochelari într-o tranzacție de 613 mil. euro

INDUSTRIA OPTICĂ. Compania HAL Trust din Marea Britanie intenționează să vândă un pachet de până la 25% din acțiunile filialei olandeze de ochelari GrandVision BV la Bursa de Valori Euronext pentru o valoare de aproximativ 613 milioane de euro (724 milioane dolari), anunță Reuters.

Americanii cumpără o companie farmaceutică din Marea Britanie

FARMA. Conducerea companiei americane de biotehnologie Biogen Idec Inc a declarat că va cumpăra compania privată farmaceutică Convergence Pharmaceuticals din Marea Britanie pentru a prelua portofoliul companiei britanice de medicamente experimentale pentru dureri cronice, potrivit unui comunicat de presă al Biogen Idec.

Orange ar putea deveni singurul acţionar la Cloudwatt

CLOUD COMPUTING. Grupul francez de telecomunicaţii Orange a anunţat că a demarat discuţiile pentru preluarea tuturor acţiunilor deţinute de partenerii săi la societatea mixtă franceză de cloud computing Cloudwatt, transmite Reuters.

AMERICA DE NORD

Tranzacție estimată la aproximativ 2,5 mld. de dolari în industria veterinară din America

INDUSTRIA VETERINARĂ. Reprezentanții distribuitorului de produse farmaceutice AmerisourceBergen Corp au anunțat că vor cumpăra MWI Veterinary Supply Inc, un distribuitor american de produse de sănătate pentru animale, pentru aproximativ 2,5 miliarde de dolari, anunță Dealbook New York Times.

Roche plătește 1,18 mld. dolari pentru a-și întări poziția pe piața medicală din SUA

SERVICII MEDICALE. Compania farmaceutică Roche Holding AG din Elveția va cumpăra o participație majoritară de până la 56,3% din firma de analiză moleculară și genomică Foundation Medicine Inc pentru o valoare de până la 1,18 miliarde dolari, într-o mișcare de a consolida tratamentele personalizate pentru cancer ale producătorului elvețian de medicamente, conform unui comunicat de presă al Roche.

Canadienii vor o fuziune de 750 mil. dolari cu o firmă biofarmaceutică americană

FARMA. Conducerea companiei canadiene de farmaceutice Tekmira Pharmaceuticals Corp a fost de acord să cumpere producătorul american biofarmaceutic OnCore Biopharma Inc, într-o tranzacție în acțiuni, pentru a se concentra pe dezvoltarea de tratament pentru virusul hepatitei B prin combinarea mai multor metode terapeutice, notează Wall Street Journal. Fuziunea propusă evaluează compania combinată la aproximativ 750 de milioane de dolari.

ASIA

Ofertă de 235,8 mil. dolari pe piața imobiliară din Singapore

IMOBILIARE. O societate mixtă deținută de către firmele de imobiliare Aspial Corporation Ltd și Fragrance Group Ltd din Singapore a oferit să preia firma de proprietăți LCD Global Investments Ltd pentru o sumă de până la 235,8 milioane de dolari, au declarat reprezentanții celor două companii, citați de Reuters.

Tranzacție de 60 mil. dolari în Dubai pe piața magazinelor de articole sportive

RETAIL. Acționarii companiei de retail Marka PJSC din Dubai au spus că sunt interesați de mai multe achiziții după ce au acceptat să cumpere luna trecută o firmă de retail de articole sportive de la Dubai World pentru 60 milioane dolari, transmite Reuters. CEO-ul companiei, Nick Peel, a declarat că firma a fost, de asemenea, interesată de patru active din industria alimentară și băuturi alcoolice.

Fondul suveran din Singapore își vinde pentru 95 mil. dolari o afacere imobiliară din Indonezia

IMOBILIARE. Fondul suveran GIC din Singapore vinde un număr de 2,36 de mld. de acțiuni în valoare de 95 milioane dolari, respectiv participația integrală deținută în firma indoneziană de imobiliare Pakuwon Jati, conform Business Times.

Sursă foto: Noerr.

Asentinel anunță că a fost preluată de fondul de investiții american Marlin Equity Partners. O echipă de avocați de la Noerr condusă de partenerul Mihai Măcelaru a asistat fondul american la achiziție

Fondul de investiții Marlin Equity Partners a achiziționat producătorul specializat în software pentru telecomunicații Asentinel, anunț care confirmă informațiile publicate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 18 decembrie 2014. Fondul american, care gestionează un capital de peste 3 mld. dolari, își face astfel intrarea pe piața românească de IT, unul dintre cele mai atractive sectoare locale pentru investitori.

Firma de avocatură Noerr a acordat consultanță juridică pentru cumpărător în această tranzacție în chestiuni de drept local, având în vedere că o parte a afacerii preluate de la Asentinel este în România, afirmă surse din piață. Echipa locală de avocați a fost coordonată de către Mihai Măcelaru, Partener Asociat în cadrul Noerr, șeful departamentului de fuziuni și achiziții din cadrul biroului local.

Asentinel are sediul în Memphis (SUA) și un birou în București, de unde deservește un portofoliu de aproximativ 200 de clienți din sectorul bancar, tehnologie, servicii, retail, energie, producție, logistică, servicii medicale și asigurări.

Afacerea din România este administrată de către Asentinel International SRL, firmă cu 51 de angajați în 2013 și cu afaceri de 3,46 mil. lei (1,04 mil. dolari, calculat la cursul mediu de schimb anual de 3,3279 lei pentru un dolar, comunicat de către BNR).

”Cu Marlin în calitate de nou partener strategic, vom urmări cu agresivitate oportunități pentru expansiune și inovație care vor redefini beneficiile TEM (Telecom Expense Management – Managementul Cheltuielilor de Telecomunicații,n.r.) și va crește valoarea pe care o livrăm clienților noștri”, explică Tim Whitehorn, director general executiv al Asentinel.

Tim Whitehorn, directorul general al Asentinel. Sursă foto: Asentinel.

Tim Whitehorn, directorul general al Asentinel. Sursă foto: Asentinel.

Asentinel este o afacere fondată în 2002 în SUA de către veterani din industria de telecomunicații, cu scopul de a furniza tehnologie de management în sectorul telecom. David Perdue împreună cu Jason Fischer au pornit afacerea Asentinel în urmă cu 12 ani, primul bazându-se pe o bună cunoaștere a pieței care l-a ajutat să vândă produsul, iar al doilea fiind dezvoltatorul tehnologiei în jurul căreia au construit afacerea.

David Perdue are în spate o carieră de 45 de ani în industria americană de telecomunicații, perioadă în care a dezvoltat și a vândut mai multe afaceri în sectorul de profil. Astfel, în 1972, a fondat compania Telecommunications System of America, afacere vândută în 1976 către Nortel, în cadrul căreia a ocupat ulterior poziția de președinte al diviziei de sisteme, respectiv de vicepreședinte al grupului pentru planificare strategică. În 1979, Perdue a fondat a doua afacere, ATS Telephone & Data Systems, pe care a dezvoltat-o, iar după 19 ani a vândut-o mai departe. Alte afaceri dezvoltate de David Perdue în sectorul american de telecomunicații au fost vândute și au ajuns apoi în portofoliul BellSouth, respectiv al MCI. David Perdue a deținut funcția de director general executiv la momentul inițierii discuțiilor cu Asentinel, dar poziția sa a fost preluată recent de către Tim Whitehorn.

”Suntem încântați de oportunitățile de creștere în industria globală de management a cheltuielilor din telecomunicații și abia așteptăm să lucrăm cu echipa Asentinel pentru a extinde poziția de lider de piață a companiei”, spune Eric Hinkle, Partener Operațional al Marlin Equity Partners.

Eric Hinkle, partener operațional al Marlin Equity Partners. Sursă foto: Linkedin.

Eric Hinkle, partener operațional al Marlin Equity Partners. Sursă foto: Linkedin.

Fondul de investiții Marlin Equity Partners a fost fondat în 2005 de către David McGovern, care activa ca investitor în sectorul de private equity (fonduri de investiți cu capital de risc) încă din 1999. David McGovern are expertiză vastă în fuziuni și achiziții și a lucrat ca bancher de investiții senior la CIBC și ca avocat la firma Gibson, Dunn & Crutcher.

De la înființare, fondul de investiții Marlin Equity Partners are în portofoliu peste 85 de achiziții în diverse sectoare. Strategia sa de investiții vizează o gamă largă de companii cu venituri de la 20 mil. dolari la 2 mld. dolari pe an, sectoarele sale – țintă fiind tehnologie, servicii medicale, sectorul de servicii de consum, sectorul de producție până la medie, logistică & distribuție sau sectorul militar și aerospațial.

La tranzacția cu Asentinel, Marlin a lucrat pentru partea de jurisdicție românească a tranzacției cu avocații de la Noerr. Firma de avocatură, fondată la Munchen în 1850, are un birou la București din 1998. Noerr are peste 500 de avocați în cele 15 birouri deschise în Germania, SUA, Europa, din care aproximativ 100 lucrează în Europa Centrală și de Est. Biroul din București este condus de către Jörg Karsten Menzer.

Coordonatorul echipei de avocați Noerr în dosarul achiziției Asentinel este Mihai Măcelaru, partener asociat al Noerr și șeful departamentului de fuziuni și achiziții în cadrul biroului local.  În aria sa de specializare mai intră dreptul corporativ, drept civil, IT & Telecomunicații și Media  & Advertising. Mihai Măcelaru lucrează din 2012 în biroul din București al Noerr, după ce anterior a activat în cadrul Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen în perioada 2004 – 2008, respectiv la Popovici, Nițu & Asociații între 2007 și 2008. Este absolvent al Facultății de Drept din București și a studiat Administrarea Afacerilor Internaționale în cadrul Academiei de Studii Economice. A intrat în avocatură încă din 2003 la Drinceanu, Ene & Asociații (fostă Șova Rațiu Drinceanu & Asociații). Limbile sale de lucru sunt româna, franceza și engleza.

O altă tranzacție încheiată recent de căre Mihai Măcelaru și echipa de avocați a Noerr este cea în urma căreia lanțul austriac de bricolaj Baumax s-a retras de pe piața românească în urma unei serii de tranzacții, care în final a adus afacerea pe masa francezilor de la Adeo.

Sursă date: Enel (Italia)

Șeful Enel spune că vânzările de active din România și Slovacia ar putea fi încheiate cândva de acum încolo și până în iunie. Surse: Ofertele angajante pentru activele Enel din România trebuie depuse până în prima parte a lunii februarie

Grupul italian de utilități Enel merge mai departe cu vânzarea activelor din România și Slovacia, procesele putând să se încheie în primul semestru al acestui an, conform unui interviu acordat de Francesco Starace, directorul general executiv al companiei, citat de Financial Times.

”Avem oferte. Știm mai mult sau mai puțin ce probleme sunt și știm că acest proces poate fi încheiat cândva între acum și luna iunie”, afirmă Francesco Starace.

”Vor fi vândute în 2015 și vom sta mai bine cu datoriile decât plănuisem inițial”, explică șeful Enel, instalat de către premierul italian Matteo Renzi, în condițiile în care statul controlează o participație de 30% din gigantul energetic. Enel se zbate să își reducă nivelul datoriilor după achiziția din 2008 a rivalului spaniol Endesa, notează publicația britanică.

Grupul italian tocmai și-a redus participația în compania spaniolă la finele anului trecut după ce a strâns peste 3 mld. euro prin vânzarea pe bursă a unui pachet de 22% din Endesa.

Vânzarea operațiunilor scoase la vânzare în România și Slovacia ar mai putea aduce în conturile Enel circa 4 mld. euro, estimează unii analiști.

Surse din piață contactate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO susțin că noul termen avansat pentru depunerea ofertelor angajante pentru activele Enel din România expiră în prima parte a lunii februarie.

Ultimele informații disponibile pe piață indică până acum pe lista celor interesați de pachetul de companii Enel din România pe gigantul francez GDF Suez, E.ON din Germania, companiile de stat Electrica și Nuclearelectrica, interes în vederea depunerii unei oferte venind și dinspre grupul de telecomunicații RCS & RDS.

Inițial, surse din piață afirmau că italienii au cerut oferte din partea investitorilor interesați pentru tot pachetul de active, însă ulterior, procesul a devenit mai flexibil, abordarea  vânzătorului ținând cont că potențialii cumpărători aveau interese pentru active diferite din pachet în funcție de propria strategie de afaceri.

Informațiile oficiale despre procesul de vânzare al activelor Enel din România sunt foarte puține, italienii cerând păstrarea unei discreții maxime în jurul acestui proces, iar comunicări privind stadiul acestui proces nu există, cu excepția celor câteva declarații ale lui Francesco Starace, șeful Enel, date în presa internațională.

Italienii sunt consiliați la vânzarea pachetului de active din România de către băncile de investiții Citi și UniCredit, în timp ce de consultanța juridică se ocupă casele de avocatură RTPR Allen & Overy, respectiv Mușat & Asociații.

Pachetul de operațiuni Enel scos la vânzare în România cuprinde 64,4% din acțiunile distribuitorului de electricitate Enel Distribuție Muntenia SA și a companiei de furnizare Enel Energie Muntenia SA, pachetele de 51% din Enel Distribuție Banat SA, Enel Distribuție Dobrogea SA și Enel Energie SA, precum și pachetul de 100% din acțiunile companiei de servicii Enel România SRL, controlate prin intermediul vehiculului de investiții Enel Investment Holding BV. Enel Distribuție Muntenia asigură alimentarea cu energie a Bucureștiului și județele Ilfov și Giurgiu.

Companiile locale din portofoliul Enel au în administrare 91.000 de kilometri în regiunile în care operează, distribuind 14 TWh de electricitate pe an și cotă de piață de 34%. De asemenea, italienii au aici vânzări de aproximativ 9 TWh pe an către 2,6 milioane de clienți, din care 2,4 milioane sunt clienți rezidențiali, cu o cotă de piață de 20%, iar 0,2 milioane de clienți sunt companii, cu o cotă de piață de 38%, conform cifrelor făcute publice de către italieni.

În 2013, toate companiile Enel din România au înregistrat venituri consolidate de 1,118 miliarde de euro și câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 289 milioane de euro, potrivit datelor prezentate de către Enel Italia.

Pentru piața de fuziuni și achiziții din România, vânzarea pachetului de companii Enel înseamnă una dintre cele mai complexe și mai mari tranzacții aflate în curs. În paralel, o altă tranzacție de talie internațională cu impact important local avansează în sectorul cimentului, unde grupul francez Lafarge are la vânzare toate afacerile din România la pachet cu alte operațiuni europene.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 12 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Profi şi Mega Image au pus ochii pe magazinele Succes

RETAIL. Sub brandul Succes sunt deschise peste 150 de magazine în nouă judeţe din ţară şi în Capitală, cu afaceri de 250 mil. lei. Retailerul Profi analizează toate magazinele Succes, fiind interesat să cumpere câteva zeci dintre acestea, aflate atât în Bucu­reşti, cât şi în provincie. Mega Image se uită doar către cele circa zece magazine din Capitală, potrivit unor surse din piaţă, citate de ZF.

Distribuitorul Nikon în România preia bucataras.ro

ONLINE. Compania Skin Media a preluat site-ul Bucataras.ro, scrie hotnews.ro. Site-ul lansat de Gusti Roman și Cătălin Țepelin a avut, în decembrie, aproape 1,8 milioane de vizitatori unici, depășind constant pragul de 100.000 de unici pe zi, potrivit sursei citate.

CRH a vândut fabrici de 350 mil. euro în 2014 şi ar putea cumpăra activele Lafarge Holcim, inclusiv cele scoase la vânzare în România

CIMENT. Irlandezii de la CRH au obţinut 350 de milioane de euro anul trecut din vânzarea activelor şi urmează să încaseze alte 295 de milioane de euro în următoarele luni, ceea ce le-ar permite să facă oferte pentru preluarea unor fabrici ale Lafarge şi Holcim, informează Reuters.

Candidații pentru achiziția activelor pe care producătorii de ciment Lafarge și Holcim trebuie să le vândă pentru a fuziona mai pot depune oferte obligatorii până la data de 12 ianuarie, au declarat pentru Reuters mai multe surse apropiate situației. Potrivit unor surse bancare, băncile încearcă să furnizeze peste un miliard de lire sterline (1,28 miliarde euro) pentru a finanța o potențială ofertă a fondurilor KKR pentru activele britanice ale producătorilor de ciment Lafarge și Holcim.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Skanska cumpără un proiect imobiliar din Cehia

IMOBILIARE. Compania de construcții și de dezvoltare imobiliară Skanska Property Czech Republic din Republica Cehă a preluat în portofoliul său comercial proiectul de dezvoltare FIVE! din centrul de afaceri Anděl-Smíchov din Praga, potrivit unui comunicat de presă al companiei de construcții și de dezvoltare imobiliară Skanska. Proiectul a fost vândut de către firma germană HOCHTIEF Development din Republica Cehă, reprezentată de agenția imobiliară DTZ.

Statul sloven vinde 91,58% din acțiunile operatorului aerian Adria Airways

AVIAȚIE. Companiile de investiții SDH și PDP și banca DUTB, controlate de statul sloven, au semnat un acord pentru a vinde participația lor de 91,58% deținută în comun în compania națională de transport aerian Adria Airways, potrivit unui comunicat de presă al firmei SDH.

BERD și-a redus participația în banca poloneză Alior Bank

BĂNCI. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a redus participația deținută în banca poloneză Alior Bank la puțin peste 5% prin vânzarea unui număr de 2,1 milioane de acțiuni, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

O companie americană ar putea prelua o oțelărie din Serbia

SIDERURGIE. Compania americană Esmark din industria oțelului va prelua combinatul siderurgic Zelezara Smederevo din Serbia, după depunerea unei singure oferte valabile, au declarat reprezentanții guvernului de la Belgrad, transmite Pittsburgh Business Times.

Tranzacție de aproximativ 50 de mil. euro pe piața imobiliară din Varșovia

IMOBILIARE. Dezvoltatorul imobiliar Orco Property Group a vândut proiectul imobiliar Złota 44 din Varșovia către o subsidiară a consorțiului internațional Amstar i BBB Development pentru un preț final de aproximativ 50 de mil. de euro, potrivit unui comunicat de presă al Orco.

Polonia intenţionează să fuzioneze companiile de utilităţi pentru a le ajuta să concureze în Europa

ENERGIE. Guvernul polonez pregăteşte un plan de fuzionare a companiilor energetice de stat deoarece în prezent acestea sunt prea mici pentru a putea concura pe piaţa din Europa, a declarat ministrul polonez de Finanţe, Wlodzimierz Karpinski, transmite Bloomberg.

EUROPA

Tranzacție de 4,1 mld. dolari pe piața de asigurări din Marea Britanie

ASIGURĂRI. Compania globală de asigurări și reasigurări XL Group Plc din Irlanda va cumpăra compania de asigurări și reasigurări Catlin Group Ltd din Marea Britanie pentru aproximativ 4,1 miliarde de dolari, conform unui comunicat de presă al companiei de asigurări XL Group Plc.

Autoritățile suedeze au aprobat achiziția unui lanț de farmacii pentru 710 mil. dolari

FARMA. Autoritatea de Concurență din Suedia a aprobat achiziția lanțului de farmacii Apotek Hjartat de către compania suedeză de retail ICA Gruppen de la firma de private equity Altor pentru 709,87 milioane de dolari, potrivit unui comunicat de presă al lanțului de farmacii Apotek Hjartat.

AMERICA DE NORD

Producătorul de medicamente Shire cumpără pentru 5,2 mld. dolari o companie americană

FARMA. Producătorul irlandez de medicamente Shire a fost de acord să cumpere compania americană biofarmaceutică NPS Pharmaceuticals pentru 5,2 miliarde de dolari, precum producătorul irlandez de medicamente își consolidează poziția în industria medicamentelor pentru boli rare, potrivit unui comunicat de presă al companiei americane biofarmaceutice NPS Pharmaceuticals.

Facebook a achiziționat platforma video QuickFire

SOCIAL MEDIA. Conducerea operatorului rețelei de socializare Facebook Inc a spus că a cumpărat platforma video QuickFire, transmite Wall Street Journal. Quickfire dispune de o tehnologie care permite conversia de formate video și permite descărcarea lor utilizând o lățime de bandă mai mică fără a reduce calitatea acestora.

Tranzacție în Mexic ce pregătește terenul pentru preluarea celui de-al treilea operator de telefonie mobilă de către AT&T

TELECOMUNICAȚII. Reprezentanții firmei mexicane de radiodifuziune Grupo Televisa au spus că au vândut participația de 50% din operatorul de telefonie mobilă Iusacell către partenerul său Grupo Salinas, deschizând astfel calea pentru gigantul american de telefonie AT & T Inc pentru a achiziționa a treia mare companie de telefonie din Mexic, informează Reuters.

ASIA

Thailandezii vor să renegocieze termenii unei achiziții a afacerii Metro din Vietnam

RETAIL. Firma de investiții TCC Holding Co din Thailanda intenționează să intre în discuții cu compania germană de retail Metro AG pentru a renegocia condițiile unui acord pentru a cumpăra unitatea din Vietnam a retailerului german, după ce acordul inițial de vânzare a fost respins de către acționarii minoritari ai companiei Berli Jucker PCL, notează Reuters.

Ofertă de 24 mld. dolari în industria imobiliară din Hong Kong

IMOBILIARE. Compania de investiții imobiliare Cheung Kong Holdings Ltd din Hong Kong a oferit 24 miliarde de dolari în acțiuni pentru a cumpăra firma cu afaceri în sectorul de profil Hutchison Whampoa Ltd, scrie Bloomberg. Mutarea face parte din cea mai amplă reorganizare a imperiului imobiliar a lui Li Ka – shing, unul dintre cei mai bogați oameni din Asia.

Ofertă de 180,9 mil. dolari în industria portuară din Malaezia

INDUSTRIA PORTUARĂ. Conducerea celui mai mare grup de energie electrică din Malaezia, Tenaga Nasional Bhd, a declarat că oferă 180,9 mil. de dolari pentru a cumpăra restul acțiunilor din operatorul portuar Integrax Bhd pe care încă nu le deține, informează Reuters.

Tranzacție de 26 mil. dolari pe piața de semiconductori din Taiwan

ECHIPAMENTE. Reprezentanții producătorului de semiconductori Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd au fost de acord să-și vândă unitatea de iluminare cu LED-uri către firma locală Epistar Corp într-o afacere de 26 milioane dolari, care va permite ambelor companii taiwaneze să se concentreze pe activitatea lor de bază, scrie Reuters.

Chinezii de la Alibaba fac o achiziție de 550 mil. dolari pe piața indiană de telefonie mobilă

COMERȚ ELECTRONIC. Conducerea firmei din comerțul electronic Alibaba Group Holding Ltd și unitatea sa Alipay din China poartă negocieri avansate pentru a cumpăra o participație de aproximativ 550 milioane dolari din compania de servicii de telefonie mobilă și internet One97 Communications din India, care deține o platformă de plată online, au declarat surse direct implicate în tranzacție pentru Reuters.

AFRICA

Tranzacție de 75 de mil. de dolari pe piața de asigurări din Kenya

ASIGURĂRI. Reprezentanții companiei anglo-africane de servicii financiare Old Mutual au anunțat că au cumpărat o participație de 23,3% în firma de asigurări UAP Holdings din Kenya pentru 75 milioane de dolari, anunță Bloomberg.

Turcii vând o firmă de investiții în Africa unei companii saudite pentru 32 mil. euro

SERVICII FINANCIARE. Oficialii băncii Bank Asya, cea mai mare bancă islamică din Turcia, au semnat un acord pentru a vinde participația de 40% din rețeaua de servicii financiare Tamweel Africa Holding, cu sediul în Senegal, către compania saudită Islamic Corporation for the Development of the Private Sector pentru 31,8 mil. de euro (37,7 milioane dolari), au declarat reprezentanții băncii Bank Asya, citați de Hurriyet Daily News. Tamweel Africa Holding face parte dintr-o rețea de instituții financiare înființată în Africa Subsahariană pentru promovarea băncilor islamice.

Un fond britanic de investiții pregătește vânzarea unei afaceri din Africa de Sud, cotată la peste 1 mld. dolari

ECHIPAMENTE ELECTRICE. Administratorul britanic de fonduri cu capital de risc Actis LLP se pregătește să-și vândă participația deținută în compania de echipamente energetice Actom Pty Ltd din Africa de Sud într-o tranzacție care ar putea evalua afacerea la mai mult de 1 miliard de dolari, au declarat două surse apropiate situației, citate de Bloomberg.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 9 ianuarie 2015

ROMÂNIA

MedLife intră pe piața serviciilor medicale din Oltenia prin achiziția pachetului de 55% din acțiunile grupului medical privat SAMA. MedLife a lucrat în tranzacție cu casa de consultanță Taxhouse și avocații de la Mitel & Partners. Care sunt detaliile tranzacției și cum au dezvoltat o afacere de un milion de euro surorile Alida Gogescu și Daniela Stanov, ambele doctori din Craiova

SERVICII MEDICALE PRIVATE. MedLife a semnat joi la Craiova tranzacția prin care preia 55% din acțiunile grupului medical privat SAMA, completând acoperirea rețelei cu zona de sud – vest a României, parte a obiectivului de a avea prezență la nivel național. Valoarea tranzacției este confidențială. Consultanții în tranzacție au fost casa de consultanță fiscală Taxhouse și firma de avocatură Mitel & Partners. Surorile Alida Gogescu și Daniela Stanov, ambele medici din Craiova, împreună cu soții lor rămân în afacere și după vânzarea pachetelor majoritare la Centrul Medical SAMA și Ultratest SRL, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Compania lui Sebastian Ghiță a preluat site-urile DailyBusiness.ro, Feminis.ro și StirideSport.ro

ONLINE. Site-urile DailyBusiness.ro, Feminis.ro și StirideSport.ro au intrat în proprietatea RTV Satellite, societate controlată de Sebastian Ghiță. DailyBusiness.ro și Feminis.ro au fost preluate de la ThinkDigital, companie condusă de Dragoș Stanca, care la rândul său le-a preluat de la AdEvolution, societate deținută de Val Voicu.

„Păstrarea și continuarea operării celor doua site-uri ar fi intrat în conflict cu business-ul nostru de bază. Misiunea noastră este să ajutăm publisherii, nu să-i concurăm”, a explicat Stanca pentru paginademedia.ro.

Cea mai mare tranzacţie din România în 2014: Auchan poate prelua 12 hipermarketuri şi galerii comerciale

SPAȚII COMERCIALE. Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea de către grupul francez Auchan a 12 hipermarketuri şi galerii comerciale operate de retailer, tranzacţia estimată la peste 260 milioane euro fiind una dintre cele mai mari de pe piaţa de retail din Europa Centrală şi cea mai mare din România din 2014, anunță Mediafax.

OTP Bank a finalizat achiziţia Millennium România şi ajunge la o cotă de piaţă de 2%

BĂNCI. OTP Bank România, parte a grupului ungar OTP, a finalizat achiziţia Millennium Bank România, de la Banco Comercial Português, printr-o tranzacţie în valoare de 39 de milioane de euro în urma căreia îşi măreşte cota de piaţă la circa 2% şi urcă pe locul 13 în topul băncilor de pe piaţa românească, anunță Mediafax.

Polonezii de la Orbis au preluat 46 de hoteluri Accor din Europa, inclusiv România, pentru 142,3 mil. euro

HOTELURI. Orbis SA, principalul grup hotelier din Polonia, a semnat cu acţionarul său strategic, Accor, contractul de preluare a 46 hoteluri din şase ţări din Europa, printre care şi România, şi contractul master de licenţiere, au anunţat reprezentanții companiei poloneze, citați de Warsaw Business Journal.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Societe Generale vrea să preia o participaţie la banca poloneză Alior Bank

BĂNCI. Grupul bancar francez Societe Generale, prezent şi pe piaţa din România, analizează posibilitatea preluării unui pachet de 26% din acţiunile băncii poloneze Alior Bank de la cel mai mare acţionar, Carlo Tassara SpA, au declarat pentru Bloomberg surse din interiorul băncii. Sursele au adăugat că de acest pachet de acţiuni, care pe baza preţului înregistrat miercuri seară de acţiunile Alior Bank are o valoare de aproximativ 1,4 miliarde zloţi (390 milioane de dolari), ar fi interesat şi miliardarul polonez Leszek Czarnecki. În România, SocGen deține BRD, a doua bancă locală după active.

Un producător polonez din industria alimentară a semnat un acord preliminar pentru a cumpăra un distribuitor de alimente congelate din regiune

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Producătorul polonez din industria alimentară Hortex a semnat un acord preliminar pentru a cumpăra distribuitorul de alimente congelate Ren din Polonia, relatează Warsaw Business Journal. În cadrul acordului, care trebuie să fie aprobat de către Oficiul Concurenței și Protecția Consumatorilor, Hortex va achiziționa, de asemenea, acțiuni într-o serie de distribuitori de produse alimentare deținuți de Ren.

Tranzacție de 1 mil. de euro pe piața de asigurări din Ungaria

ASIGURĂRI. Banca Națională a Ungariei a vândut un pachet de 36,5% din acțiunile unităților de asigurare ale băncii MKB Bank din Ungaria proprietarului lor majoritar Versicherungskammer Bayern pentru un million de euro, au declarat reprezentanții băncii MKB Bank, citați de Warsaw Business Journal.

MOL a luat legătura cu potențialii cumpărători cu privire la posibila vânzare a participației din INA

PETROL ȘI GAZE. Grupul ungar de petrol și gaze MOL a luat legătura cu potențialii cumpărători cu privire la posibila vânzare a participației deținută la compania de petrol INA din Croația, dar ar prefera să rămână un investitor strategic, a declarat directorul executiv József Molnar, citat de ziarul austriac Wirtschaftsblatt.

EUROPA

Nestlé vinde activitatea de alimente congelate La Cocinera

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Conducerea gigantului din industria alimentară Nestlé a declarat că a fost de acord să vândă activitatea de alimente congelate La Cocinera diviziei spaniole a furnizorului britanic de alimente congelate și fructe de mare Findus Group, conform Dealbook New York Times. Termenii financiari ai tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi.

Posibilă fuziune pe piața de petrol și gaze din Marea Britanie

PETROL ȘI GAZE. Conducerea exploratorului nigerian de petrol și gaze Seplat Petroleum Development Co Plc a confirmat că a fost interesat de o posibilă fuziune cu producătorul britanic de petrol Afren Plc, notează London South East.

Un producător german de piese pentru camioane, evaluat la aproximativ 600 mil. euro

AUTO. Conducerea firmei cu capital privat Cinven a mandatat grupul de servicii financiare Rothschild să exploreze opțiuni, inclusiv o vânzare sau o listare pe piața bursieră a producătorului german de piese pentru camioane Jost Group, au menționat două persoane familiare cu acordul pentru Reuters. Producătorul ar putea fi evaluat la aproximativ 600 de milioane de euro într-o potențială vânzare.

AMERICA DE NORD

Fuziune în sectorul de contabilitate din Canada

CONTABILITATE. KNV Chartered Accountants LLP, cea de-a opta mare firmă de contabilitate din Columbia Britanică (Canada), va fuziona cu firma MNP LLP, cea de-a patra mare firmă de contabilitate din aceeași regiune, scrie Canada NewsWire. Această fuziune va crea cea de-a treia mare firmă de contabilitate și de consultanță din Columbia Britanică, după numărul de contabili.

Fuziunea dintre două companii canadiene de asigurare a dus la crearea unuia dintre cei mai mari furnizori de asigurări de călătorie din țară

ASIGURĂRI. Allianz Worldwide Partners și co-operatorii au anunțat finalizarea fuziunii companiilor lor canadiene de asigurări de călătorie, scrie Canada NewsWire. Fuziunea dintre Allianz Global Assistance Canada și TIC Travel Insurance Coordinators, anunțată inițial în luna septembrie, a creat unul dintre cei mai mari furnizori de asigurări de călătorie din țară, funcționând sub denumirea de Allianz Global Assistance.

Sursă foto: Centrul Medical SAMA. Surse date: MedLife, SAMA, MIRSANU.RO. Infografic MIRSANU.RO.

MedLife intră pe piața serviciilor medicale din Oltenia prin achiziția pachetului de 55% din acțiunile grupului medical privat SAMA. MedLife a lucrat în tranzacție cu casa de consultanță Taxhouse și avocații de la Mitel & Partners. Care sunt detaliile tranzacției și cum au dezvoltat o afacere de un milion de euro surorile Alida Gogescu și Daniela Stanov, ambele doctori din Craiova

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private la nivel local, a semnat joi la Craiova contractul de achiziție a 55% din acțiunile grupului medical SAMA, mișcare ce îi asigură acoperirea în zona de sud – vest a României.

Tranzacția în numerar, a cărei valoare nu a fost făcută publică de către părți, conectează două afaceri pornite după tipare asemănătoare, dar aflate în stadii diferite de dezvoltare.

Pe de o parte, grupul medical SAMA este o afacere dezvoltată de către surorile Alida Gogescu și Daniela Stanov, ambele doctori în Craiova, împreună cu soții lor, Dănuț Gogescu și Eduard Sorin Stanov. Alida Gogescu, principalul acționar și directorul general al afacerii, este specializată în medicina de laborator, în timp ce sora sa, Daniela Stanov, are experiență în radiologie și imagistică medicală. Astăzi, grupul medical SAMA are o cifră de afaceri de circa un milion de euro pe an și acoperă trei județe ale Olteniei – Dolj, Olt și Vâlcea.

De cealaltă parte, MedLife este o companie cu ambiții de acoperire națională și cu un acționariat în care sunt amalgamate interesele familiei antreprenoriale cu cele ale unui investitor instituțional și ale unui fond de investiții.

MedLife este o afacere pornită în 1996 de către medicul primar pediatru Mihaela Marcu Cristescu și crescută puternic ulterior după ce fiii săi s-au implicat direct în administrarea companiei, bancherul Mihai Marcu, cel care dirijează de facto destinul rețelei de servicii medicale private, și medicul psihiatru Nicolae Marcu.

Strategia MedLife de achiziție a unor operatori cu acoperire regională, începută în 2010, va continua și în acest an, Mihai Marcu, președintele Consiliului de administrație al companiei, afirmând că bugetul de investiții pentru extindere alocat în 2015 depășește cifra de 10 mil. euro.

”Oltenia reprezintă o piață nouă pentru MedLife, iar derularea unor operațiuni în această regiune, prin dezvoltare sau achiziție, reprezintă încă un pas pentru finalizarea obiectivului nostru de business de a fi prezenți în toate regiunile istorice. Din acest moment, MedLife devine singurul operator medical din România cu amprentă națională. Până la finele acestui an, vom majora accelerat ecartul față de competitorii principali, astfel încât, indiferent de preluările și fuziunile din piața de servicii medicale anunțate, MedLife să își păstreze autoritar poziția de lider”, a declarat Mihai Marcu, Președinte al Consiliului de Administrație MedLife.

Vânzătorii grupului medical SAMA rămân acționari în afacere și după finalizarea tranzacției, estimată a avea loc în luna februarie.

„Finalizarea acestei tranzacții ar însemna pentru noi un pas important în evoluția activității noastre, dar mai ales o nouă oportunitate de a ne dezvolta și a crește accelerat businessul, în condițiile în care am avea susținerea celui mai important operator de pe piața serviciilor medicale private din România. Este o bună ocazie să ne mărim baza de clienți prin deservirea abonaților MedLife la nivel regional”, a declarat Alida Olivia Gogescu, director general al grupului de servicii medicale, unul dintre cei mai mari operatori de profil din Oltenia.

Grupul medical SAMA, cu sediul în Craiova, este format din Centrul Medical SAMA și Ultratest, și a realizat în 2014 o cifră de afaceri totală de aproximativ un milion de euro, potrivit reprezentanților săi.

Centrul medical SAMA reprezintă cea mai mare parte a afacerii, veniturile sale cifrându-se anul trecut la aproximativ 800.000 euro. La acestea, se adaugă activitățile laboratorului administrat de firma Ultratest SRL. Cifrele prezentate de către MedLife sunt însă mai mici, comunicatul de presă afirmând că grupul medical SAMA are o cifră de afaceri totală de peste 800.000 euro.

Doctorul Alida Olivia Gogescu, directorul general al grupului medical privat SAMA, și cumnatul acesteia, Eduard Sorin Stanov, dețin 65%, respectiv 35% din Centrul Medical SAMA, în timp ce acțiunile laboratorului operat de către Ultratest sunt împărțite de către Dănuț Gogescu, soțul Alidei Gogescu, cu 45%, și Daniela Liliana Stanov – sora Alidei Gogescu și soția lui Eduard Sorin Stanov, respectiv 55%.

Cumpărătorul, MedLife, are ca acționari familia Marcu – 51%, fondul de investiții Value4Capital cu 36,25% şi IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, 12,75%, conform ultimelor informații disponibile.

Detaliile tranzacției

Primul pas în direcția unei tranzacții a fost făcut de către MedLife, pe fondul campaniei sale de extindere a rețelei sale de servicii medicale private la nivel național, pornite în 2010.

”MedLife sunt cei care ne-au abordat. Ne cunoșteam cu domnul Mihai Marcu de mai mulți ani din cadrul Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private PALMED, unde suntem membri. Concret, o propunere am primit în luna noiembrie. Semnarea contractului de achiziție s-a făcut la Craiova astăzi (8 ianuarie – n.r.). Cred că tranzacția se va finaliza în luna februarie”, explică Alida Gogescu.

”După încheierea tranzacției, noi (familia Gogescu – n.r.) rămânem cu 35% din acțiunile SAMA și Ultratest, iar ei (familia Stanov – n.r.) cu 10% din acțiuni”, a precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Alida Gogescu. Ea a adăugat că își va păstra și după încheierea tranzacției poziția de director general al grupului SAMA.

Tranzacția are structura clasică a unei operațiuni de fuziuni și achiziții, în care cumpărătorul va plăti în numerar o sumă de bani pentru preluarea pachetului de 55% din acțiunile Centrului Medical SAMA, respectiv a 55% din acțiunile Ultratest.

În urma tranzacției, va fi schimbată forma de organizare a afacerii și se va trece de la societate cu răspundere limitată la societate pe acțiuni.

”Tranzacția implică și o majorare a capitalului social”, precizează Alida Gogescu. La întrebarea MIRSANU.RO, dacă prin majorarea de capital vor fi susținute planuri de investiții, aceasta a răspuns că valoarea majorării de capital este ”modică”.

”Din punct de vedere juridic, numele rămâne SAMA, însă din punct de vedere comercial, am stabilit de comun acord să operăm sub numele MedLife SAMA. Cei de la MedLife și-au dorit să ne păstrăm brandul în continuare pe piață”, explică directorul general al grupului medical SAMA.

În cadrul tranzacției, au fost derulate activități de audit financiar și due dilligence (analiză financiară – n.r.) de către casa de consultanță fiscală Taxhouse și avocații de la Mitel & Partners.

Cum s-a dezvoltat afacerea SAMA din Craiova și de ce s-a vândut

Grupul de servicii medicale private SAMA a fost fondat în 2002 prin prestarea de servicii medicale paraclinice într-o locație închiriată în Calafat, oraș la Dunăre, situat în sudul județului Dolj. La finele anului 2003, actualii acționari au preluat afacerea SAMA.

În decembrie 2004, acționarii au decis extinderea firmei prin deschiderea unui punct de lucru în Craiova. Un an mai târziu, este deschis un laborator în localitatea Bălcești din județul Vâlcea, iar la punctul de lucru din Craiova, aria de practici medicale este suplimentată cu specialitățile ORL și recuperare medicală.

Rețeaua de laboratoare SAMA ajunge la Râmnicu Vâlcea în 2007. Acum, SAMA are în componență două clinici multidisiciplinare incluzând o unitate medicală cu spitalizare de zi, un centru de kinetoterapie, două centre de medicina muncii, 6 laboratoare și mai multe puncte de recoltare.

În portofoliul de clienți corporatiști pe zona de medicină a muncii se află companii precum Rompetrol, Altex, Romtelecom, BCR, Metro, Danone, Civitas, Baumax, Kenvelo, Termoserv, H&M, dar și instituții publice – Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Dolj, Direcția pentru protecția copilului sau Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Grupul SAMA are o clinică medicală în sediul său din Craiova, construit în 2011. Specialitățile acoperite sunt cardiologie, dermatologie, endocrinologie, kinetoterapie, medicină internă, obstetrică – ginecologie, ORL, psihiatrie, recuperare medicală, medicină fizică și balneologie.

”Dezvoltarea afacerii SAMA a fost finanțată de-a lungul timpului prin reinvestirea profitului, am angajat și credite bancare, iar ulterior am beneficiat și de fonduri europene nerambursabile. Din 2011, avem un sediu nou în Craiova, investiție de aproximativ 450.000 de euro, din care fondurile europene atrase au fost de circa 170.000 euro”, explică Alida Gogescu.

Cifrele cu care afacerea SAMA a intrat în tranzacția cu MedLife sunt următoarele: ”Pe laborator, avem în jur de 4 – 5.000 de pacienți pe lună, pe medicina muncii avem în medie 400 de abonați pe lună, în timp ce pe clinică înregistrăm 50 pacienți pe zi. De asemenea, avem o capacitate de spitalizare de 7 paturi pe zi”, detaliază Alida Gogescu.

Aceasta afirmă că, la noi și la nivel european chiar, se înregistrează o tendință de reducere a costurilor de spitalizare și de orientare către spitalizarea în unități de acest gen. Astfel, tranzacția cu MedLife ar putea aduce efecte pe acest segment pentru operațiunile SAMA.

Un alt efect așteptat este cel al creșterii numărului de abonamente, strategie pe care au mizat marile lanțuri de servicii medicale private locale.

”Ne propunem ca în cel mai scurt timp să dezvoltăm partea de abonamente”, a mai spus directorul general al grupului medical SAMA din Craiova.

În 2013, Centrul medical SAMA a obținut un profit net de 99.635 lei (22.547 euro) la o cifră de afaceri de 2,43 mil. lei (0,55 mil. euro) și 33 de angajați. Ultratest SRL a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de 258.133 lei (58.414 euro) și un profit net de 28.937 lei (peste 6.500 de euro) la un număr de 5 angajați.

Aceste cifre comparate cu datele prezentate pentru 2014 de către cele două părți indică un avans puternic al afacerii SAMA în ultimul an, cu un ritm de creștere de minim 30%.

Pe lângă cei doi medici, Alida Gogescu și Daniela Stanov, un alt nume interesant este Eduard Sorin Stanov. Acesta figurează ca reprezentant al producătorului argeșean de lactate și mezeluri Lactag, listat la Bursa de Valori București. Compania Lactag este controlată de către doi oameni de afaceri craioveni – Adriean Asan-Mic și Robert Iriza, de numele cărora se leagă afacerea cu înghețată Top Gel.

Ultimele informații indică faptul că Eduard Sorin Stanov, acționar al Centrului medical SAMA din Craiova, este administrator neexecutiv independent, conform unei hotărâri a acționarilor Lactag din ianuarie 2014. Eduard Stanov ocupă poziția de director marketing și comunicare al Lactag, conform informațiilor disponibile pe site-ul companiei.

Planurile MedLife pe piața de servicii medicale private

Pentru anul 2015, MedLife are ca obiectiv o cifră de afaceri de 100 de milioane euro și anunță că până la finalul anului va derula mai multe achiziții la nivel regional, cu intenția declarată ca cel mai mare operator de servicii medicale din România să rămână o companie cu capital majoritar românesc.

„În dezvoltarea accelerată din acest an, un rol important îl are acționarul și finanțatorul nostru strategic de peste opt ani, IFC – membru al Băncii Mondiale”, a mai spus Mihai Marcu. Banii aduși de IFC în afacerea MedLife au finanțat în parte planurile de expansiune ale rețelei.

MedLife a efectuat prima tranzacție a unui operator local în 2010, când a cumpărat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Brașov în cadrul unei achiziții cu o valoare de peste 3 mil. euro. Această tranzacție a fost urmată de altele două, pentru Diagnosys Arad și Maternitatea Eva din Brașov.

În prezent, MedLife își desfășoară activitatea în 13 Hyperclinici din București, Timișoara, Brașov, Arad, Galați, Iași și Constanța, 10 laboratoare proprii de analize, 6 spitale în București, Brașov și Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie și unul de Obstetrică-Ginecolgie, 3 maternități în București și în țară, 30 de centre medicale generaliste în București și în țară, 12 centre de excelență cu specializare unică, 7 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med și în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată țara.

Pentru 2013, MedLife SA a raportat o cifră de afaceri de 228,59 mil. lei (51,7 mil. euro, calculat la cursul mediu oficial de schimb de 4,419 lei la euro, comunicat de BNR) și un profit net de 2,3 mil. lei (peste 521.000 euro) la un număr de 1.424 de angajați.

Piața serviciilor medicale private din România este în acest moment dominată la vârf de jucători de talia MedLife, Regina Maria, Sanador și Medicover, toți mizând pe o structură integrată de servicii de profil care cuprind clinici, spitale și laboratoare, chiar farmacii în anumite cazuri.

Anul trecut, fondul de investiții Advent International a angajat banca de investiții Rothschild pentru vânzarea rețelei de sănătate Regina Maria, afacere ce ar putea atrage interes din partea investitorilor strategici, dar și a fondurilor de investiții. Regina Maria este ultima investiție din portofoliul local al Advent, care a luat decizia strategică de a se retrage de pe piața românească.

Vânzarea Regina Maria și campania de achiziții anunțată de MedLife este de așteptat să aducă noi tranzacții în perioada următoare pe piața de fuziuni și achiziții pe segmentul de servicii medicale private.

Ioana Mihai (dreapta) va coordona echipa de corporate finance din cadrul departamentului EY România de asistență în tranzacții condus de Florin Vasilică (stânga). Sursă foto: EY. Montaj foto: MIRSANU.RO.

EY confirmă venirea Ioanei Mihai de la BCR ca director executiv corporate finance. Mutarea întărește departamentul de asistență în tranzacții, condus de Florin Vasilică

Ioana Mihai, fost director Debt Capital Markets în cadrul BCR, a fost anunțată, astăzi, oficial ca director executiv Corporate Finance în cadrul departamentului de asistență în tranzacții al EY România, subsidiara locală a grupului care face parte din careul global de consultanță și audit supranumit Big Four. Mișcarea a fost anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 11 decembrie.

După 18 ani de carieră în sectorul bancar în cadrul Erste, Citigroup sau ING, Ioana Mihai a trecut în consultanță în Big Four. Ea va raporta lui Florin Vasilică, liderul departamentului de asistență în tranzacții din cadrul EY România. Departamentul de asistență în tranzacții este format din echipele de Corporate Finance, Transaction Support, respectiv Valuation & Business Modeling.

„Sunt încântat să îi urez bun venit Ioanei în echipa noastră. Vom urmări, prin intermediul experienţei noastre reunite, să creştem în această piaţă aflată în expansiune, construind pe baza lucrurilor care ne diferențiază și, în mod special, prin sprijinirea companiilor aflate în dezvoltare”, a declarat Florin Vasilică, Liderul departamentului de Asistenţă în Tranzacţii a EY România.

„Preiau cu satisfacție şi interes această funcție de conducere, întrucât voi putea contribui la consolidarea gamei de servicii de corporate finance a EY în România. Contextul actual oferă numeroase oportunităţi pentru companiile administrate bine, fie că este vorba de companii internaţionale care investesc în România sau de antreprenori locali care doresc să-şi consolideze poziţia pe piața românească și regională”, declară Ioana Mihai, Director Executiv în cadrul EY România.

Ioana Mihai a ocupat anterior poziția de director Debt Capital Markets în cadrul BCR începând cu mai 2013 și a făcut parte din echipa care a intermediat emisiunea de obligațiuni a Transelectrica, în valoare de 200 mil. lei, listată pe bursa de la București. Din această poziție a coordonat proiecte ample de împrumuturi sindicalizate și emisiuni de obligațiuni pe piața locală pentru corporații mari şi companii de stat şi a contribuit la dezvoltarea profesioniştilor băncii în domeniul pieţelor de capital.

Ioana Mihai a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 mld. dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Pe piața românească sunt prezente cu operațiuni și celelalte firme globale din Big Four – PwC, KPMG și Deloitte. EY România are peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova, care lucrează în birourile de la București, Cluj – Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău, și furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 8 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Lenovo a încheiat achiziția diviziei de servere business x86 de la IBM în România

IT. Lenovo și IBM au anunțat că au încheiat cu succes achiziția diviziei de servere business x86 în România, anunțată inițial la 1 octombrie 2014, relatează wall-street.ro.

Ministrul Economiei despre Oltchim: Prioritară este reorganizarea înainte de privatizare

INDUSTRIA CHIMICĂ. Ministrul Economiei, Mihai Tudose, consideră că societatea Oltchim trebuie reorganizată înainte de a fi privatizată. Din punctul de vedere al Ministrului Economiei, Comertului si Turismului prioritară este reorganizarea Oltchim înainte de privatizare pentru creșterea interesului unui cumpărător capabil să susțina activitatea combinatului, se arată într-un comunicat al ministerului, citat de Hotnews.ro.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Raiffeisen ar putea ieși din Rusia și Polonia. O vânzare pe bursă a operațiunilor poloneze ar putea aduce circa 2 mld. euro în conturile austriecilor

BĂNCI. Karl Sevelda, CEO al grupului bancar austriac Raiffeisen, a anunțat că Raiffeisen Bank International este pregătită să iasă din Rusia și din țări ale Europei Centrale și de Est, dacă riscurile sunt prea mari și profiturile prea mici, potrivit Bloomberg.

Raiffeisen se concentrează asupra operațiunilor din România, Cehia, Slovacia și Austria, în timp ce Rusia și Polonia sunt pe lista piețelor de unde grupul austriac ar putea să se retragă. Pentru Raiffeisen Polonia, planurile vizează o vânzare pe bursă, o mișcare din care grupul austriac ar putea obține circa 2 mld. euro.

Pekao a cumpărat pachetul integral de acțiuni ale UniCredit CAIB din Polonia

BĂNCI. Banca poloneză Pekao a cumpărat pachetul integral de acțiuni ale băncii UniCredit CAIB din Polonia de la banca austriacă Bank Austria AG. Entitatea își va schimba acum numele în Pekao Investment Banking. Portofoliul băncii se va extinde cu noi servicii, precum servicii de consultanță strategică în fuziuni și achiziții, finanțe corporative, relatează Warsaw Business Journal.

EUROPA

Cel mai bogat spaniol a preluat pentru 335 mil. euro sediul Rio Tinto din Londra

IMOBILIARE. Compania de proprietăți a celui mai bogat om din Spania, Amancio Ortega, a finalizat preluarea sediului central din Londra al gigantului minier Rio Tinto pentru 335 mil. de euro, conform Property Week.

Goldman Sachs preia o cincime dintr-un magazin german online de ochelari

OPTICĂ. Banca americană de investiții Goldman Sachs preia o participație de aproximativ 20% din rețeaua germană de vânzare online de ochelari Mister Spex, conform unui purtător de cuvânt al companiei germane, citat de ediția electronică a publicației germane Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Swiss Re caută cumpărători pentru o participație dintr-o companie europeană

ASIGURĂRI. Conducerea companiei elvețiene de asigurări Swiss Re AG intenționează să vândă participația de 15% dintr-o companie europeană de gestionare a fondurilor de hedging Brevan Howard Asset Management, a declarat o sursă apropiată situației, informează Bloomberg.

General Atlantic preia o participație în două companii germane de servicii de transport

TRANSPORT. Firma globală de investiții General Atlantic preia o participație în companiile germane de servicii de transport FlixBus și MeinFernbus, care fuzionează pentru a opera într-o singură rețea, informează Reuters.

EnBW a vândut pentru 720 mil. euro acțiuni într-un parc eolian către australienii de la Macquarie

ENERGIE EOLIANĂ. Compania germană de utilități EnBW a vândut o participație de
49,89% într-un parc eolian offshore grupului australian de investiții Macquarie pentru 720 milioane de euro (854 milioane dolari), pentru a stimula câștigurile, scrie International Business Times.

AMERICA DE NORD

O firmă de servicii de spălătorie din America de Nord analizează o vânzare care ar putea cota valoarea companiei la peste 900 mil. dolari

SERVICII DE SPĂLĂTORIE. Firma de servicii de spălătorie WASH Multifamily Laundry Systems din America de Nord analizează o vânzare care ar putea valora entitatea la mai mult de 900 milioane dolari, inclusiv datoriile, au declarat surse apropiate situației, informează Reuters.

O companie imobiliară cumpără un hotel din America

IMOBILIARE. Conducerea unei companii imobiliare din Pennsylvania, care este specializată în proiecte rezidențiale, a fost de acord să cumpere hotelul Atlantic Club Casino Hotel, potrivit pressofatlanticcity.com.

Cutrale-Safra a finalizat preluarea afacerii cu banane Chiquita din SUA

BANANE. Companiile braziliene Cutrale și Safra Groups au finalizat achiziţia companiei americane Chiquita, unul dintre liderii mondiali de pe piața bananelor, în cadrul unei tranzacţii evaluate la 14,50 dolari pentru fiecare acţiune, transmite Market Watch.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 7 ianuarie 2015

ROMÂNIA

PineBridge ține la preț la vânzarea Digital Cable Systems

FONDURI DE INVESTIȚII. Fondul de investiţii americano-asiatic Pinebridge, proprietarul Digital Cable Systems (AKTA) – cel mai mare jucător independent de pe piaţa locală de cablu, ar fi refuzat oferte de aproximativ 100 mil. euro pentru preluarea operatorului, în condiţiile în care se aşteaptă să obţină o evaluare dublă pentru companie, au declarat pentru ZF surse din industrie, familiare cu negocierile.

„Pinebridge a solicitat 200 de milioane de euro. Dis­cuţiile cu UPC şi Vodafone, care au durat peste şase luni de zile, au eşuat. Preţul oferit era la jumătate“, a declarat o sursă de pe piaţă, conform sursei citate.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Cel mai mare operator poștal privat din Polonia a finalizat preluarea celei de-a doua mari companii din sector

SERVICII POȘTALE. InPost, cel mai mare operator poștal privat din Polonia, a finalizat preluarea celei de-a doua companii ca mărime din sector, Polska Grupa Pocztowa, scrie Warsaw Business Journal. InPost a semnat un contract de 33 de milioane de zloți cu entitatea de stat Shared Service Centre și un contract de 23 de milioane de zloți cu KRUS (Fondul de Securitate Socială al Fermierilor).

Pfizer cumpără Redvax GmbH și finalizează preluarea unui portofoliu de vaccinuri al unei companii din industrie

FARMA. Reprezentanții producătorului american de medicamente Pfizer Inc au anunțat că a achiziționat o participație majoritară în entitatea Redvax GmbH, o companie rezultată din divizarea companiei elvețiene Redbiotec AG, conform unui comunicat de presă al producătorului american de medicamente Pfizer.

De asemenea, unitatea maghiară a producătorului american de medicamente Pfizer a finalizat preluarea portofoliului de vaccinuri al companiei Baxter Hungary din industrie pe 1 ianuarie, anunță Budapest Business Journal.

Achiziție de aproximativ 370 mil. lire sterline pe piața imobiliară din Marea Britanie

IMOBILIARE. Conducerea entității britanice de servicii financiare Legal & General Group Plc a declarat că intenționează să cumpere un portofoliu de 24 de proprietăți din Marea Britanie, în parteneriat cu managerul olandez de active PGGM NV, pentru aproximativ 370 milioane de lire sterline (562 milioane dolari), relatează Bloomberg.

Hendrickson a finalizat o achiziție de 20 mil. euro pe piața de componente auto din Austria

AUTO. Producătorul și furnizorul american de suspensii pe aer Hendrickson International a finalizat achiziția unei divizii a grupului austriac din industria auto Frauenthal din Austria, scrie todaystrucking.com. Tranzacția de 20 de milioane de euro include, de asemenea, mai multe dintre subsidiarele europene ale companiei Frauenthal Group. TBC Netherlands, o firmă afiliată a entității Hendrickson, va absorbi operațiunile din Austria, Franța și România.

Holcim și Cemex au făcut schimb de active pe piața europeană

CIMENT. Reprezentanții producătorului elvețian de ciment Holcim a declarat că a închis o serie de tranzacții cu producătorul mexican de materiale de construcții Cemex în Europa, transmite AZO Build.

Holcim a cumpărat operațiunile producătorul mexican de materiale de construcții Cemex din vestul Germaniei și din Olanda, în timp ce grupul mexican a achiziționat toate activele producătorului elvețian de ciment Holcim din Republica Cehă. Cemex a plătit, de asemenea, producătorului elvețian de ciment Holcim 45 de milioane de euro în numerar pentru două operațiuni de ciment din Spania.

AMERICA DE NORD

Facebook a cumpărat o companie specializată în aplicaţii de recunoaştere vocală

SOCIAL MEDIA. Reţeaua de socializare Facebook a cumpărat start-up-ul californian Wit.ai, o companie specializată în tehnologie de recunoaștere vocală pentru dispozitive ce pot fi purtate pe corp și conectate la internet, cel mai recent semn ca rețeaua de socializare vrea să-și extindă prezența dincolo de computere și smartphone-uri, anunță Reuters. Termenii financiari ai tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi.

Belgienii au făcut o achiziție de 10 mld. dolari în sectorul american de aparatură medicală

MEDICINĂ. Compania belgiană de biotehnologie Cardio3 Biosciences SA cumpără divizia de oncologiei OnCyte și a portofoliului CAR T-Cell de la compania americană de biotehnologie Celdara Medical, plătind în avans o sumă de 10 mld. dolari, dintre care 4 mld. dolari vor fi plătiți în acțiuni ale Cardio3 Biosciences SA, anunță CNBC.

Un operator indian de televiziune prin satelit face o vânzare de până la 375 mil. dolari pe piața din SUA

TELECOMUNICAȚII. Operatorul indian de televiziune prin satelit Videocon d2h Ltd a
fost de acord să vândă acțiuni în valoare de până la 375 milioane de dolari entității din sectorul financiar Silver Eagle Acquisition Corp EAGLU.PK din SUA, iar încasările vor fi folosite pentru a extinde serviciile sale, relatează Wall Street Journal.

Tranzacție de peste 9,5 mld. dolari în sectorul de energie și infrastructură din America

INFRASTRUCTURĂ. Investitorul american în energie și infrastructură EIG Global Energy Partners va achiziționa o participație majoritară în societatea mixtă care va dezvolta portofoliul de proiecte al entității spaniole de soluții inovative tehnologice Abengoa, pentru care va avea nevoie de finanțări de peste 9,5 mld. dolari, conform unui comunicat de presă al entității spaniole Abengoa.

Un producător de pantofi de lux pentru femei, cumpărat pentru până la 574 mil. dolari

MODĂ. Reprezentanții companiei de accesorii de modă Coach Inc au anunțat că va cumpăra compania de încălțăminte de lux pentru femei Stuart Weitzman Holdings LLC din America de la managerul de fonduri cu capital de risc Sycamore Partners într-o afacere în valoare de până la 574 milioane dolari, anunță Dealbook New York Times.

Tranzacție de 132,6 mil. de dolari în industria de divertisment din America

DIVERTISMENT. Distribuitorul american de televiziune și film Entertainment One cumpără o participație de 51% din producătorul de emisiuni și filme The Mark Gordon Company, pentru a crea o nouă societate mixtă de televiziune și film, informează Variety. Tranzacția se ridică la 132,6 mil. de dolari.

DTZ și Cassidy Turley s-au unit sub noul brand DTZ de pe piața serviciilor imobiliare

IMOBILIARE. DTZ, un lider global în servicii imobiliare comerciale, anunță fuziunea Cassidy Turley – DTZ care operează de acum înainte ca o singură firmă globală, după finalizarea achiziției Cassidy Turley de către consorțiul privat de investiții TPG Capital, PAG Asia Capital și Fondul de pensii al cadrelor didactice din Ontario, scrie Business Wire. Consorțiul a achiziționat DTZ în noiembrie 2014. Asocierea Cassidy Turley si DTZ creează o companie de servicii imobiliare ce se clasează în primele trei în lume.

ASIA

Kellogg cumpără pentru 87 mil. dolari un producător de biscuiți din Egipt

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Acționarii producătorului de prăjituri și biscuiți Bisco Misr din Egipt au fost de acord să vândă o participație majoritară producătorului american de cereale Kellogg, precum cel mai mare producător de cereale din lume a apărut ca potențial câștigător al unei lupte de preluare de 87 milioane dolari pentru producătorul de prăjituri și biscuiți, anunță Reuters.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 6 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Consiliul Concurenţei a avizat preluarea unui terminal de cereale din Portul Constanţa de către casa de comerț Nidera

CEREALE. Consiliul Concurenţei a avizat preluarea integrală de către casa de comerț olandeză Nidera, al cărei pachet majoritar este deținut de firma chineză de stat Cofco, a firmelor United Shipping Agency, proprietara unui terminal de cereale, şi United Shipping and Chartering, care deţine un depozit, ambele în Portul Constanţa, conform unei decizii publicate pe site-ul Consiliului Concurenţei.

Farmexpert a intrat în rețeaua americanilor de la Walgreens Boots

FARMA. Farmexpert este din 31 decembrie parte a celui mai mare operator de farmacii la nivel global, Walgreens Boots Alliance, după ce grupul american Walgreen a preluat integral compania britanică Alliance Boots, proprietarul Farmexpert, potrivit ZF.

Farmexpert, companie prezentă și pe piaţa distribuţiei de medicamente din România, concurează cu firme precum Mediplus, Farmexim, Fildas şi Polisano.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Expiră termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru o oțelărie din Serbia

SIDERURGIE. Termenul limită pentru depunerea ofertelor angajante pentru participația de 80,01% din producătorul de oțel Zelezara Smederevo expiră astăzi și toate ofertele primite vor fi deschise la 9 ianuarie, conform b92.net.

Canadienii cumpără operațiuni pe piața de asigurări din regiune

ASIGURĂRI. Conducerea companiei canadiene de asigurări Fairfax Financial Holdings a anunțat că a semnat un acord cu compania de asigurări QBE Insurance (Europe) pentru a cumpăra operațiunile de asigurare deținute de companie în Republica Cehă, Ungaria și Slovacia, scrie Prague Daily Monitor.

EUROPA

Henkel, interesată de achiziții pentru a-și menține poziția de lider pe piața produselor de îngrijire a părului

BUNURI DE LARG CONSUM. Compania germană Henkel are în vedere realizarea unor achiziţii importante pentru extinderea producţiei de bunuri de larg consum şi de îngrijire a părului, a declarat Simone Bagel-Trah pentru publicația germană Welt am Sonntag, cea care conduce Consiliul de supraveghere al companiei germane, transmite Reuters. Henkel are operațiuni și pe piața din România.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de 710 mil. dolari finalizată în sectorul de servicii financiare din America

IT. Firma de investiții cu capital privat Thoma Bravo a finalizat vânzarea firmei americane de software Tripwire către compania Belden din America pentru 710 milioane dolari în numerar, conform unui comunicat de presă al firmei de investiții cu capital privat Thoma Bravo.

General Motors a finalizat o achiziție de 1 mld. dolari în sectorul de servicii financiare

SERVICII FINANCIARE. Reprezentanții entității americane de servicii financiare Ally Financial Inc au spus că aceasta a finalizat vânzarea participației din societatea mixtă SAIC-GMAC Automotive Finance Company Limited din China către compania General Motors Co pentru un miliard de dolari, conform unui comunicat de presă al entității americane de servicii financiare Ally Financial Inc.

Tranzacție de 225 mil. dolari pe piața de servicii financiare din SUA

SERVICII FINANCIARE. Firma americană de investiții cu capital privat Falfurrias Capital Partners a fost de acord să vândă firma americană de consultanță în investiții Dorsey, Wright & Associates LLC către grupul de servicii financiare Nasdaq OMX Group Inc pentru 225 milioane dolari, potrivit Reuters Pe Hub.

Tranzacție de aproximativ 150 mil. dolari în industria de uraniu

URANIU. Reprezentanții producătorului american de uraniu Energy Fuels Inc. au declarat că au fost de acord să cumpere exploratorul și producătorul american de uraniu Uranerz Energy Corp. într-o afacere în acțiuni evaluată la aproximativ 150 milioane dolari, care va crea una dintre cele mai mari companii de uraniu din SUA, anunță Wall Street Journal.

ASIA

Un furnizor britanic de asigurări de sănătate intenționează să majoreze participația dintr-o societate mixtă indiană la 49%

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE. Furnizorul britanic de asigurări de sănătate Bupa intenționează să majoreze participația în societatea mixtă indiană Max Bupa, deținută împreună cu compania Max India Ltd din India, de la 26% la 49%, conform unui comunicat de presă al furnizorului britanic de asigurări de sănătate Bupa.

Tranzacție de 278 mil. dolari în sectorul bancar din Indonezia

BĂNCI. Conducerea unei unități a firmei de asigurări Cathay Financial Holding Co Ltd a fost de acord să cumpere o participație de 40% din banca Bank Mayapada Internasional Tbk PT din Indonezia pentru 278 milioane dolari, reprezentând cea de-a treia afacere realizată în străinătate a grupului din Taiwan din ultimele șase luni, transmite Reuters.

Volvo cumpără pentru 741 mil. euro o participație într-o subsidiară a chinezilor de la Dongfeng

AUTO. Conducerea producătorului suedez de camioane Volvo Group a declarat că a finalizat achiziția unei participații de 45% dintr-o filială a gigantului chinez auto Dongfeng pentru 741 milioane euro, anunță Economic Times.

site MIRSANU main

Lista de exclusivități MIRSANU.RO de la lansarea pe 16 octombrie 2014. Aici ați aflat prima oară despre tranzacții majore și mutările făcute la vârful băncilor, în lumea Big Four, a bancherilor de investiții, a avocaților și a fondurilor de investiții – de la vânzarea Volksbank România către Banca Transilvania, vânzarea fabricii P&G de la Timișoara către Dalli, mandatul Deloitte de vânzare a magazinelor Billa din România și Bulgaria, plecarea lui Marinel Burduja de la șefia BRCI până la intrarea Deutsche Bank în cursa pentru achiziția pachetului de credite neperformante de peste 400 mil. euro de la BCR

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a contabilizat lista de exclusivități pentru anul 2014, în cele aproximativ două luni de activitate de la lansarea sa pe 16 octombrie. MIRSANU.RO a scris în premieră despre cea mai importantă tranzacție semnată anul trecut, vânzarea Volksbank România către Banca Transilvania, precum și despre vânzarea fabricii de detergenți a gigantului american Procter & Gamble către grupul german Dalli.

tabel lista exclusivitati MIRSANU.RO 2014

Astfel, pe 16 octombrie, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a intrat pe piață cu știrea potrivit căreia francezii de la GDF Suez plătesc circa 35 mil. euro austriecilor de la OMV Petrom și germanilor de la E.ON pentru achiziția a 57% din afacerea Congaz de distribuție a gazelor.

Pe 20 octombrie, am scris despre culisele vânzării activelor Enel din România, una dintre cele mai mari tranzacții aflate acum în curs pe piața de fuziuni și achiziții, și anume că grupul german E.ON pregătește o ofertă pentru achiziția distribuțiilor Enel din Banat și Muntenia.

Pe 21 octombrie, tot în dosarul vânzării activelor Enel, am anunțat că francezii de la GDF Suez sunt interesați de achiziția a două – trei companii din pachetul de participații scos la vânzare de către italieni.

Pe 24 octombrie, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO scria că avocații de la Schoenherr asistă BCR la vânzarea unui pachet de credite neperformante de 433 mil. euro, iar pe 27 octombrie, am anunțat în premieră că Deutsche Bank a intrat în cursa pentru achiziția acestui pachet, al doilea ca mărime în 2014 după cel în valoare de 498 mil. euro vândut de către Volksbank România. Tranzacția a fost confirmată în a doua jumătate a lunii decembrie prin anunțul BCR că un pachet de 400 mil. euro de credite neperformante a fost vândut.

Pe 29 octombrie, Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, declara în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că face oferte pentru cumpărarea de bănci locale și că interesul instituției financiare cu sediul la Cluj – Napoca este predilect pentru majorarea cotei de piață pe segmentul de retail, declarații confirmate ulterior de achiziția Volksbank România.

Pe 31 octombrie, am anunțat în premieră că fondul de investiții Oresa Ventures intră pe piața IT cu o achiziție de circa 10 mil. euro, prin preluarea unui pachet de aproximativ 49% din acțiunile Romanian Business Consult (RBC), liderul pieței de soluții de profil pentru retail și industria alimentară. Tranzacția a fost oficial confirmată pe 5 noiembrie printr-un comunicat comun al celor două părți.

Pe 3 noiembrie, am scris din nou din culisele vânzării de active Enel despre echipa de consultanți a Nuclearelectrica în această tranzacție, adică un consorțiu condus de către Raiffeisen Bank România, din care fac parte avocații de la Popovici, Nițu & Asociații pe partea de consultanță juridică, BDO Business Advisory, respectiv asocierea dintre Roener EnergyPro și ICPE.

Pe 4 noiembrie, cehii de la APS, aflați în consorțiul cu Deutsche Bank, fondul de investiții AnaCap și HIG Capital care a bifat cu Volksbank România cea mai mare achiziție pe piața creditelor neperformante, declarau în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că au în derulare câteva tranzacții majore pe segmentul acestui tip de active scoase la vânzare de către bănci.

Pe 11 noiembrie, am anunțat plecarea lui Marinel Burduja, unul dintre cei mai cunoscuți bancheri locali, de la șefia băncii lui Dorinel Umbrărescu, Banca Română de Credite și Investiții.

Pe 12 noiembrie, am scris în premieră despre vânzarea fabricii de detergenți de la Timișoara a gigantului american P&G din sectorul de bunuri de larg consum către germanii de la Dalli.

Pe 18 noiembrie, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a anunțat în premieră despre discuțiile pe care Banca Transilvania le poartă pentru achiziția Volksbank România. Pe 26 noiembrie, Banca Transilvania confirmă demersurile printr-un comunicat adresat Bursei de Valori București în care își informa investitorii că există negocieri și că nu este nimic semnat, dar că acest lucru va fi anunțat în situația unei tranzacții.

Pe 1 decembrie, am anunțat că Deloitte, firmă din celebrul careu de consultanță și audit Big Four, are mandatul pentru vânzarea rețelei din România și Bulgaria a lanțului austriac de comerț Billa, patronat de germanii de la Rewe, în cadrul unei tranzacții care ar putea totaliza până la 500 mil. euro.

Pe 3 decembrie, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO anunța tot în premieră că Banca Transilvania a ajuns la un acord pentru preluarea Volksbank România și că urmează să fie semnat în perioada imediat următoare contractul de achiziție. Pe 10 decembrie, reprezentanții Băncii Transilvania și ai Volksbank România confirmă informațiile MIRSANU.RO și anunță semnarea contractului.

Pe 7 decembrie, polonezul Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori București, povestea în exclusivitate cum au fost demarate la Londra negocierile pentru vânzarea de acțiuni ale Bursei de la București către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe 10 decembrie, am scris în premieră că banca de investiții Rothschild a fost angajată de către fondul de investiții Advent International pentru vânzarea rețelei de servicii medicale private Regina Maria.

Pe 11 decembrie, am anunțat că Ioana Mihai, Director Debt Capital Markets în cadrul BCR, cea mai mare bancă locală, vine pe poziția de șef în cadrul departamentului de corporate finance al EY România, subsidiara locală a grupului membru al Big Four.

Tot pe 11 decembrie, am scris că grupul Rompetrol a ajuns la un acord pentru contractarea unui pachet de finanțări de la cele mai mari bănci locale de pe segmentul de corporate (finanțare corporativă), din care face parte o refinanțare de 150 mil. dolari și un credit nou de 250 mil. dolari.

Pe 18 decembrie, am anunțat că fondul de investiții american Marlin Equity Partners, cu active de circa 3 mld. dolari sub administrare, intră pe piața românească prin achiziția unei afaceri IT.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 5 ianuarie 2015

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Skanska vinde un complex de birouri din Polonia

IMOBILIARE. Suedezii de la Skanska Property Poland, una dintre cele mai mari companii de construcții și de dezvoltare imobiliară din lume, au vândut complexul de birouri Green Horizon din Łódź, prima investiție a firmei în oraș, către un fond administrat de Griffin Real Estate, relatează Warsaw Business Journal. Termenii financiari ai tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi.

EUROPA

Achiziție de 103,2 mil. euro în sectorul de logistică și transport feroviar din Olanda

TRANSPORT FEROVIAR. Acționarii furnizorului de servicii de logistică și transport feroviar Advanced World Transport din Olanda au încheiat un acord cu privire la vânzarea unei participații de 80% din companie către grupul polonez de transport feroviar PKP Cargo SA pentru 103,2 mil. de euro, potrivit unui comunicat de presă al furnizorului de servicii de logistică și transport feroviar Advanced World Transport. Tranzacția va fi probabil finalizată în prima jumătate a anului 2015.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de 190 mil. dolari în sectorul de energie regenerabilă din America

ENERGIE REGENERABILĂ. Compania americană de biocombustibili Pacific Ethanol Inc a fost de acord să cumpere compania rivală Aventine Renewable Energy Holdings Inc. din America pentru aproximativ 190 milioane dolari în acțiuni, o afacere care ar putea clasa producătorul de etanol pe locul cinci în industria de etanol din SUA, scrie Wall Street Journal.

Un producător de robinete de înaltă presiune din SUA, cumpărat pentru 160 mil. dolari

ECHIPAMENTE. Conducerea firmei americane Graco Inc. a spus că aceasta a ajuns la un acord pentru a cumpăra producătorul de robinete de înaltă presiune High Pressure Equipment pentru 160 milioane dolari, precum producătorul de echipamente de înaltă presiune intenționează să-și extindă ofertele, scrie Wall Street Journal.

Tranzacție de 1,4 mld. dolari în industria tipografică din America

INDUSTRIA TIPOGRAFICĂ. Producătorul american de hârtie cretată Verso Paper Corp a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii pentru a cumpăra compania concurentă NewPage pentru aproximativ 1,4 miliarde dolari, relatează Business Sun Journal.

ASIA

Doi producători de trenuri din China vor fuziona pentru a crea o companie cu o valoare de peste 26 mld. dolari

INDUSTRIA FEROVIARĂ. Doi dintre cei mai mari producători de trenuri din China, China CNR și CSR Corp., au spus că vor fuziona, ducând astfel la crearea unei companii cu o valoare de 26 miliarde dolari în măsură să concureze cu firmele Siemens AG din Germania și Bombardier Inc din Canada pentru oferte din industria transportului feroviar la nivel mondial, transmite CBC News.

Ofertă de aproximativ un miliard de dolari în industria de jocuri online din China

JOCURI ONLINE. Reprezentanții dezvoltatorului chinez de jocuri online Perfect World Co Ltd au spus că au primit o propunere neangajantă preliminară de la fondatorul și președintele Michael Yufeng Chi pentru preluarea acțiunilor pe care acesta încă nu le deține, într-o tranzacție privată ce evaluează compania la aproape un miliard de dolari, notează RTT News.

Fondul de investiții BC Partners pregătește o tranzacție de vânzare de 2,7 mld. dolari pe piața supermarketurilor din Turcia

SUPERMARKETURI. Conducerea managerului de fonduri cu capital de risc BC Partners a declarat că va vinde o participație de 40,25% într-un lanț de supermarketuri Migros Ticaret AS conglomeratului turc Anadolu Endustri Holding AS, conform Bloomberg. Conglomeratul turc va plăti pentru participație o sumă de 2,7 miliarde de dolari.

Achiziție de 242 mil. dolari în sectorul ambalajelor din PET din Arabia Saudită

AMBALAJE. Reprezentanții producătorului de ambalaje din PET Takween Advanced Industries Co din Arabia Saudită au fost de acord să cumpere unitatea de ambalare a firmei de procesare a mâncării Savola Group din Arabia Saudită pentru 242 milioane dolari, într-un exemplu rar de o afacere între două societăți listate în țară, conform unui comunicat de presă al producătorului de ambalaje din PET Takween Advanced Industries Co.