Adrian Mîrșanu

publicat la: 03.12.2014  17:32

Banca Transilvania preia Volksbank România. S-a întors roata istoriei: Austriecii semnează contractul de exit de pe piața locală. În urmă cu mai mulți ani însă, Volksbank avea pe masă oferta pentru a prelua un pachet de 10 – 15% din Banca Transilvania

Sursă foto: Volksbank România.
 

Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață, preia Volksbank România, subsidiara locală a austriecilor de la Volksbank AG, urmând să anunțe în perioada imediat următoare semnarea contractului de achiziție a Volksbank România, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO mai multe surse din piața financiară. Banca Transilvania a demarat în acest an discuțiile pentru achiziția pachetului de 100% din acțiunile Volksbank România.

Tranzacția Banca Transilvania – Volksbank România marchează exit-ul austriecilor de pe piața românească după 14 ani de prezență.

Contactat de MIRSANU.RO pe tema semnării contractului dintre Banca Transilvania și acționarii Volksbank România – Volksbank AG (Austria), BPCE (Franța), DZ Bank și WGZ Bank (Germania), biroul de presă al Băncii Transilvania nu a făcut niciun comentariu. De asemenea, Silvia Conesa, purtător de cuvânt al DZ Bank nu a dorit să facă niciun comentariu pe tema semnării contractului de vânzare al Volksbank România. Volksbank AG, BPCE și WGZ Bank nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la această oră.

Pe 18 noiembrie, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO anunța în premieră discuțiile pe care Banca Transilvania le are pentru achiziția Volksbank România. Tot atunci surse bancare susțineau că discuțiile între cele două părți au picat și că Banca Transilvania s-a reorientat către Bank of Cyprus. O săptămână mai târziu, Banca Transilvania confirma informațiile legate de negocierile cu Volksbank printr-un comunicat transmis Bursei de Valori București, în care mai spunea că analizează oportunitățile de pe piață. Pe data de 2 decembrie, publicația financiară franceză Les Echos nota că BPCE, acționar al Volksbank România, va semna în zilele următoare contractul pentru vânzarea pachetului său de 24,5% din Volksbank România și că aceasta face parte din tranzacția care trebuie încheiată cu Banca Transilvania.

Ultimele informații MIRSANU.RO indică faptul că Banca Transilvania s-a reorientat după ce oferta pentru preluarea activelor Bank of Cyprus România a fost respinsă de către ciprioți, canalizându-și interesul către discuțiile de preluare a Volksbank România. Discuțiile au avansat pe un fundal în care austriecii aveau ca termen – limită pentru vânzarea operațiunii din România 31 decembrie 2015, iar banca fusese refuzată de la preluare în trecut de către rușii de la Sberbank. Sub supravegherea atentă a Băncii centrale, Volksbank a pregătit însă curățirea în ritm accelerat a bilanțului, în luna iulie anunțând vânzarea unui portofoliu de credite neperformante de 498 mil. euro la un discount care s-a situat la un nivel de peste 80%.

Vânzarea pachetului de active depreciate către consorțiul Deutsche Bank – HIG Capital – APS – AnaCap și impactul acesteia, adică scăderea creditelor neperformante la 8% din tot portofoliul, a netezit discuțiile de vânzare cu Banca Transilvania. Chiar și așa, Volksbank România mai avea de rambursat băncii – mamă din Austria 600 mil. euro dintr-un credit intragrup contractat anterior. De asemenea, fiica din România a fost capitalizată în câteva runde cu fonduri proaspete ceea ce se poate spune că aduce pe tavă Băncii Transilvania o bancă cu un profil mult ajustat față de anii anteriori. Banca Transilvania își consolidează prin achiziția Volksbank România locul al treilea pe piață.

Un alt element interesant legat de istoricul Băncii Transilvania cu Volksbank se leagă de începuturile băncii cu sediul în Cluj – Napoca. Astfel, sursele MIRSANU.RO precizează că, în urmă cu mai mulți ani, conducerea Băncii Transilvania de la acea vreme oferise pentru vânzare un pachet de circa 10 – 15% din acțiunile băncii către austriecii de la Volksbank, însă aceștia nu s-au arătat interesați.

Acum însă, ca într-o răzbunare a istoriei, austriecii au ajuns să-și vândă banca locală către Banca Transilvania. Volksbank (Austria) a intrat pe piața din România în 2000 și au construit o bancă axată pe retail, cu expunere puternică pe piața imobiliară. Căderea pieței imobiliare la criza din 2008 a lăsat urme adânci asupra Volksbank România, pe care austriecii nu au apucat să le vindece nici până la momentul exit-ului la nivel local. La finele lui 2013, Volksbank România ocupa poziția a noua în sistemul bancar, cu un activ net bilanțier de 3,12 mld. euro și o cotă de piață de 3,8%, în condițiile în care și-au redus an de an expunerea pe piața locală.

Sursă date: BNR.

Sursă date: BNR.

Volksbank România a raportat pentru anul trecut o pierdere de 104 milioane euro, redusă aproape la jumătate faţă de anul anterior. Volksbank România este deţinută în proporţie de 99,99% printr-un vehicul special creat, în care banca – mamă Volksbank AG are 51%, Banque Populaire Caisse d’Epargne – 24,5%, DZ Bank – 16,4%, iar WGZ Bank – 8,1%.

De cealaltă parte, Banca Transilvania este una dintre instituțiile de credit aflate pe val în piața bancară, care alături de UniCredit Țiriac Bank și Raiffeisen vânează oportunități pentru a-și crește cota de piață.

Banca a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 338 mil. lei, în creștere cu 40% față de perioada similară a anului anterior. La 30 septembrie, Banca Transilvania dispunea de numerar și echivalent de numerar de 4,528 mld. lei (peste 1 mld. euro). Activele totale ale băncii sunt de circa 34,05 mld. lei, mai mari cu 6,2% față de perioada similară a anului anterior.

Banca Transilvania are o valoare bursieră de 4,559 mld. lei (1,029 mld. euro), la un preț de 1,748 lei pe acțiune. Acționarii Băncii Transilvania sunt Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu 14,33%, International Finance Corporation (IFC) cu 5,36%, iar Horia Ciorcilă, președintele băncii, care acționează concertat cu vehiculul de investiții Castorius Limited deține circa 5,11%.

Tranzacțiile anului 2014 pe piața bancară

OTP – Millennium, tranzacția care aduce grupul ungar aproape de top 10

În acest an, pe lângă achiziția portofoliului corporate al RBS Bank România de către UniCredit, grupul ungar OTP a anunțat în luna iulie achiziția afacerii locale a portughezilor de la Millennium. Mișcarea OTP aduce grupul ungar aproape de primele zece poziții din piață, dacă ne uităm că la o cotă de piață de 1,3% vine un plus de circa 0,8% cotă de piață, judecând pe baza datelor din raportul BNR pe 2013. Tranzacția a fost semnată pe 30 iulie, iar pe 23 septembrie a primit aprobarea Consiliului Concurenței. Valoarea tranzacției este de 39 mil. euro la care se adaugă obligația OTP de a rambursa un credit intragrup al băncii preluate către fosta bancă – mamă de 150 mil. euro.

Mișcarea UniCredit Țiriac Bank – RBS betonează locul al patrulea din piață

De asemenea, UniCredit își consolidează poziția a patra în topul pieței, adăugând încă 0,5% la zestrea proprie de 7,6% cotă de piață la 31 decembrie 2013 prin preluarea portofoliului corporate. Anul trecut, italienii au luat portofoliul de retail și cel de Preferred Banking.  Tranzacția a fost semnată pe 5 august, iar Consiliul Concurenței a ratificat achiziția pe 23 septembrie, Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

Banca Transilvania – Volksbank apropie poziția a treia la mică distanță de locul ocupat de BRD

La rândul său, nr. 3 din piața bancară, Banca Transilvania prin preluarea Volksbank România își majorează cota de piață exact pe segmentul de retail, așa cum preciza în luna octombrie pentru MIRSANU.RO Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, că este focusată banca în strategia sa de extindere.

La 31 decembrie, Banca Transilvania avea o cotă de piață de 8,9% după activele totale, iar în conturi banca din Cluj – Napoca are peste un miliard de euro, cu mult peste cât are nevoie de a-și completa portofoliul cu câteva achiziții din piață.

Carpatica, plan de fuziune cu Nextebank cu impact în top 20 bănci

Carpatica, bancă fondată de omul de afaceri din Sibiu Ilie Carabulea, a anunțat luna trecută că va supune acționarilor săi pe 19 decembrie planul unei fuziuni cu Nextebank, preluată anul trecut de către fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund de la ungurii de la MKB. Potrivit convocatorului de AGA, la Carpatica ar putea urma o majorare de capital care ar putea aduce, potrivit calculelor de pe hârtie, un nou acționar principal în locul fondatorului Ilie Carabulea. Fondul de investiții ar putea astfel ajunge prin intermediul Nextebank la o cotă de 33% din noua Carpatica după fuziune, iar Carabulea și-ar putea vedea diminuată participația undeva la 27%. În planul impactului în piață, Carpatica ar avea un acționar cu forță financiară suficientă s-o ajute să se recapitalizeze, așa cum cere banca centrală, iar, de cealaltă parte, fondul de investiții administrat de Horia Manda ar intra în topul primelor 20 de instituții de credit locale.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Consultanți & Auditori

Laurentiu Stan, fondatorul companiei de consultanta antreprenoriala Kapital Minds: Majoritatea antreprenorilor din Romania cred ca cifra de afaceri si profitul sunt cei mai importanti factori pentru cresterea valorii unei afaceri, insa relatiile cu clientii, capitalul uman, brandul si alte active intangibile genereaza uneori peste 80% din valoarea afacerii

  Majoritatea antreprenorilor din Romania considera ca cifra de afaceri si profitul companiei sunt cei mai importanti factori ai cresterii valorii, lasand la urma factorii care genereaza acesti indicatori precum stabilitatea relatiilor cu clientii, capitalul uman, brandul si alte active intangibile ce  Citeşte articolul integral

Tranzacții

Fondul cu capital de risc Catalyst Romania isi face exitul dupa 9 ani din afacerea 123FormBuilder prin vanzarea catre compania americana de tehnologie Kiteworks

  Compania americana de tehnologie Kiteworks a anuntat pe 5 septembrie 2024 achizitia firmei 123FormBuilder, in cadrul unei miscari strategice care va intari pozitia Kiteworks pe piata de profil, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Tranzactia asigura exitul f  Citeşte articolul integral