Adrian Mîrșanu

publicat la: 18.12.2014  16:41

Fondul american de investiții Marlin Equity Partners, ce are sub administrare 3 mld. dolari, intră în România cu o achiziție pe piața de IT

David McGregor (stânga), fondator și managing partner al fondului de investiții Marlin Equity Partners, cumpără afacerea Asentinel, condusă și fondată de David Perdue (dreapta), un antreprenor în serie din industria americană de tehnologie. Montaj foto: MIRSANU.RO.
 

Fondul american de investiții Marlin Equity Partners, care administrează un portofoliu de peste 3 mld. dolari, cumpără producătorul de aplicații IT Asentinel făcându-și astfel intrarea pe piața românească, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Valoarea tranzacției depășește nivelul de 15 mil. euro, potrivit unor estimări.

Operațiunile Asentinel din România sunt administrate sub umbrela Asentinel International SRL, companie cu 51 de angajați.

Reprezentanții Marlin Equity Partners și ai Asentinel nu au făcut niciun comentariu până acum pe această temă.

Asentinel este o afacere fondată în 2002 în SUA de către veterani din industria de telecomunicații, cu scopul de a furniza tehnologie de management în sectorul telecom. David Perdue împreună cu Jason Fischer au pornit afacerea Asentinel în urmă cu 12 ani, primul bazându-se pe o bună cunoaștere a pieței care l-a ajutat să vândă produsul, iar al doilea fiind dezvoltatorul tehnologiei în jurul căreia au construit afacerea.

David Perdue este CEO al Asentinel și are în spate o carieră de 45 de ani în industria americană de telecomunicații, perioadă în care a dezvoltat și a vândut mai multe afaceri în sectorul de profil. Astfel, în 1972, a fondat compania Telecommunications System of America, afacere vândută în 1976 către Nortel, în cadrul căreia a ocupat ulterior poziția de președinte al diviziei de sisteme, respectiv de vicepreședinte al grupului pentru planificare strategică. În 1979, Perdue a fondat a doua afacere, ATS Telephone & Data Systems, pe care a dezvoltat-o, iar după 19 ani a vândut-o mai departe. Alte afaceri dezvoltate de David Perdue în sectorul american de telecomunicații au fost vândute și au ajuns apoi în portofoliul BellSouth, respectiv al MCI.

Afacerea Asentinel are două centre, unul în SUA, iar celălalt în România.

De cealaltă parte, cumpărătorul este fondul american de investiții Marlin Equity Partners. Marlin Equity Partners a fost fondat în 2005 de către David McGovern, care activa ca investitor în sectorul de private equity (fonduri de investiți cu capital de risc) încă din 1999. David McGovern are expertiză vastă în fuziuni și achiziții și a lucrat ca bancher de investiții senior la CIBC și ca avocat la firma Gibson, Dunn & Crutcher.

De la înființare, fondul de investiții Marlin Equity Partners are în portofoliu peste 80 de achiziții în diverse sectoare. Strategia sa de investiții vizează o gamă largă de companii cu venituri de la 20 mil. dolari la 2 mld. dolari pe an, sectoarele sale – țintă fiind tehnologie, servicii medicale, sectorul de servicii de consum, sectorul de producție până la medie, logistică & distribuție sau sectorul militar și aerospațial.

Intrarea fondului de investiții american Marlin Equity Partners în România marchează un nou val de investitori americani cu apetit de risc care se uită cu atenție la active din piața românească. Astfel, printre investitorii care au accesat camera de date a Bank of Cyprus se află și companii americane de administrare a activelor, inclusiv a celor depreciate. În acest an, HIG Capital s-a numărat printre membrii consorțiului care au achiziționat un pachet de credite neperformante de 498 mil. euro de la Volksbank România. De asemenea, în jurul Astra Asigurări, fostul lider al pieței de asigurări aflat sub administrarea specială a KPMG, a apărut Liberty Mutual Insurance, companie americană de asigurări cu un istoric de 100 de ani, cu active de 121,3 mld. dolari și venituri de 38,5 mld.dolari pe an.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Investitorul ceh APS si EBRD au lansat o platforma care va mobiliza circa 250 mil. Euro in achizitia de portofolii NPL si active in dificultate din Romania si alte piete din regiune. APS Holding: Circa 30% din totalul investitiilor va fi pe piata din Romania, unde incepem achizitiile in acest an. EBRD va investi pana la 75 mil. Euro in capitalizarea platformei regionale

  Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) si investitorul ceh de talie regional APS Holding au anuntat pe 11 mai 2026 ca lanseaza o platforma pentru achizitia de portofolii de credite neperformante (NPL) de pe pietele din regiune, inclusiv Romania, conform informatiilor disponibile p  Citeşte articolul integral

Fuziuni Şi Achiziții

IFC isi anunta intrarea directa pe piata pensiilor private din Romania cu achizitia unei participatii de pana la 10% din Carpathia Pensii de la grupul austriac Vienna Insurance Group. Institutia financiara internationala isi extinde portofoliul de participatii in sectorul pensiilor private din CEE cu al patrulea jucator ca marime de pe piata locala de pensii private, modelat de tranzactiile M&A anterioare ale olandezilor de la Aegon

  International Finance Corporation (IFC), parte a grupului Bancii Mondiale, a anuntat pe 8 mai 2026 ca a semnat achizitia unei participatii de pana la 10% din Carpathia Pensii de la grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), miscare prin care investitorul financiar international intra direct pe pi  Citeşte articolul integral