Adrian Mîrșanu

publicat la: 12.01.2015  22:31

Asentinel anunță că a fost preluată de fondul de investiții american Marlin Equity Partners. O echipă de avocați de la Noerr condusă de partenerul Mihai Măcelaru a asistat fondul american la achiziție

Sursă foto: Noerr.
 

Fondul de investiții Marlin Equity Partners a achiziționat producătorul specializat în software pentru telecomunicații Asentinel, anunț care confirmă informațiile publicate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 18 decembrie 2014. Fondul american, care gestionează un capital de peste 3 mld. dolari, își face astfel intrarea pe piața românească de IT, unul dintre cele mai atractive sectoare locale pentru investitori.

Firma de avocatură Noerr a acordat consultanță juridică pentru cumpărător în această tranzacție în chestiuni de drept local, având în vedere că o parte a afacerii preluate de la Asentinel este în România, afirmă surse din piață. Echipa locală de avocați a fost coordonată de către Mihai Măcelaru, Partener Asociat în cadrul Noerr, șeful departamentului de fuziuni și achiziții din cadrul biroului local.

Asentinel are sediul în Memphis (SUA) și un birou în București, de unde deservește un portofoliu de aproximativ 200 de clienți din sectorul bancar, tehnologie, servicii, retail, energie, producție, logistică, servicii medicale și asigurări.

Afacerea din România este administrată de către Asentinel International SRL, firmă cu 51 de angajați în 2013 și cu afaceri de 3,46 mil. lei (1,04 mil. dolari, calculat la cursul mediu de schimb anual de 3,3279 lei pentru un dolar, comunicat de către BNR).

”Cu Marlin în calitate de nou partener strategic, vom urmări cu agresivitate oportunități pentru expansiune și inovație care vor redefini beneficiile TEM (Telecom Expense Management – Managementul Cheltuielilor de Telecomunicații,n.r.) și va crește valoarea pe care o livrăm clienților noștri”, explică Tim Whitehorn, director general executiv al Asentinel.

Tim Whitehorn, directorul general al Asentinel. Sursă foto: Asentinel.

Tim Whitehorn, directorul general al Asentinel. Sursă foto: Asentinel.

Asentinel este o afacere fondată în 2002 în SUA de către veterani din industria de telecomunicații, cu scopul de a furniza tehnologie de management în sectorul telecom. David Perdue împreună cu Jason Fischer au pornit afacerea Asentinel în urmă cu 12 ani, primul bazându-se pe o bună cunoaștere a pieței care l-a ajutat să vândă produsul, iar al doilea fiind dezvoltatorul tehnologiei în jurul căreia au construit afacerea.

David Perdue are în spate o carieră de 45 de ani în industria americană de telecomunicații, perioadă în care a dezvoltat și a vândut mai multe afaceri în sectorul de profil. Astfel, în 1972, a fondat compania Telecommunications System of America, afacere vândută în 1976 către Nortel, în cadrul căreia a ocupat ulterior poziția de președinte al diviziei de sisteme, respectiv de vicepreședinte al grupului pentru planificare strategică. În 1979, Perdue a fondat a doua afacere, ATS Telephone & Data Systems, pe care a dezvoltat-o, iar după 19 ani a vândut-o mai departe. Alte afaceri dezvoltate de David Perdue în sectorul american de telecomunicații au fost vândute și au ajuns apoi în portofoliul BellSouth, respectiv al MCI. David Perdue a deținut funcția de director general executiv la momentul inițierii discuțiilor cu Asentinel, dar poziția sa a fost preluată recent de către Tim Whitehorn.

”Suntem încântați de oportunitățile de creștere în industria globală de management a cheltuielilor din telecomunicații și abia așteptăm să lucrăm cu echipa Asentinel pentru a extinde poziția de lider de piață a companiei”, spune Eric Hinkle, Partener Operațional al Marlin Equity Partners.

Eric Hinkle, partener operațional al Marlin Equity Partners. Sursă foto: Linkedin.

Eric Hinkle, partener operațional al Marlin Equity Partners. Sursă foto: Linkedin.

Fondul de investiții Marlin Equity Partners a fost fondat în 2005 de către David McGovern, care activa ca investitor în sectorul de private equity (fonduri de investiți cu capital de risc) încă din 1999. David McGovern are expertiză vastă în fuziuni și achiziții și a lucrat ca bancher de investiții senior la CIBC și ca avocat la firma Gibson, Dunn & Crutcher.

De la înființare, fondul de investiții Marlin Equity Partners are în portofoliu peste 85 de achiziții în diverse sectoare. Strategia sa de investiții vizează o gamă largă de companii cu venituri de la 20 mil. dolari la 2 mld. dolari pe an, sectoarele sale – țintă fiind tehnologie, servicii medicale, sectorul de servicii de consum, sectorul de producție până la medie, logistică & distribuție sau sectorul militar și aerospațial.

La tranzacția cu Asentinel, Marlin a lucrat pentru partea de jurisdicție românească a tranzacției cu avocații de la Noerr. Firma de avocatură, fondată la Munchen în 1850, are un birou la București din 1998. Noerr are peste 500 de avocați în cele 15 birouri deschise în Germania, SUA, Europa, din care aproximativ 100 lucrează în Europa Centrală și de Est. Biroul din București este condus de către Jörg Karsten Menzer.

Coordonatorul echipei de avocați Noerr în dosarul achiziției Asentinel este Mihai Măcelaru, partener asociat al Noerr și șeful departamentului de fuziuni și achiziții în cadrul biroului local.  În aria sa de specializare mai intră dreptul corporativ, drept civil, IT & Telecomunicații și Media  & Advertising. Mihai Măcelaru lucrează din 2012 în biroul din București al Noerr, după ce anterior a activat în cadrul Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen în perioada 2004 – 2008, respectiv la Popovici, Nițu & Asociații între 2007 și 2008. Este absolvent al Facultății de Drept din București și a studiat Administrarea Afacerilor Internaționale în cadrul Academiei de Studii Economice. A intrat în avocatură încă din 2003 la Drinceanu, Ene & Asociații (fostă Șova Rațiu Drinceanu & Asociații). Limbile sale de lucru sunt româna, franceza și engleza.

O altă tranzacție încheiată recent de căre Mihai Măcelaru și echipa de avocați a Noerr este cea în urma căreia lanțul austriac de bricolaj Baumax s-a retras de pe piața românească în urma unei serii de tranzacții, care în final a adus afacerea pe masa francezilor de la Adeo.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

post_image
Fuziuni Şi Achiziții

Mid Europa Partners a semnat a treia sa tranzacție majoră de tip secondary în piața locală și a ridicat miza pentru România la aproape 900 mil. euro în trei ani. Erste și UniCredit, printre potențialii finanțatori ai achiziției Urgent Cargus de la Abris de către Mid Europa

  Mid Europa Partners, unul dintre cei mai importanți manageri de capital privat din regiune, a semnat astăzi achiziția pachetului de 100% din acțiunile companiei Urgent Cargus, al doilea jucător de pe piața locală de curierat. De cealaltă parte, Abris Capital Partners este la prima sa tran  Citeşte articolul integral

Finanțări

Regina Maria se pregătește de achiziții și investiții majore: Rețeaua medicală a strâns finanțare de circa 145 mil. Euro de la bănci, valoare dublă față de acum trei ani când a intrat în portofoliul Mid Europa. ING Bank a intrat în sindicatul băncilor care alimentează expansiunea afacerii de servicii medicale private

  Rețeaua de servicii medicale private Regina Maria, aflată în portofoliul managerului de capital privat Mid Europa Partners, și-a majorat consistent “puterea de foc” în cursa pentru consolidarea sectorului de profil, unde concurează cu MedLife, dar și cu alți operatori importanți precum   Citeşte articolul integral