Adrian Mîrșanu

publicat la: 26.11.2014  22:35

Banca Transilvania confirmă oficial intenția de preluare a Volksbank România, anunțată în premieră săptămâna trecută de MIRSANU.RO. Codruț Pascu, șeful biroului Roland Berger, despre tranzacțiile de pe piața bancară: Cel puțin 10 operațiuni ar putea fi de vânzare

Sursă date: BNR.
 

Banca Transilvania, a treia bancă de pe piața locală, a anunțat astăzi că sunt în derulare negocieri cu privire la o potențială achiziție a pachetului integral de acțiuni la Volskbank România, potrivit unui comunicat de presă transmis Bursei de Valori București. Primele informații privind interesul Băncii Transilvania pentru preluarea Volksbank România au fost publicate în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO în data de 18 noiembrie.

Tot atunci, surse din piața financiară susțineau că discuțiile între cele două părți ar fi picat, iar Banca Transilvania s-ar fi reorientat către achiziția Bank of Cyprus.

”Banca Transilvania analizează oportunități de achiziții, fiind o companie bine capitalizată, cu o lichiditate mare și rezultate foarte bune. În prezent, este în negocieri privind o potențială achiziție a pachetului de acțiuni la Volskbank România”, afirmă reprezentanții băncii în cadrul unui comunicat.

”Precizăm că discuțiile sunt în continuare în desfășurare și nu a fost semnat până la acest moment niciun document angajant de către BT cu privire la acest subiect. Orice eventuală decizie privind dobândirea de către Banca Transilvania a unei astfel de participații de capital în situația finalizării cu succes a negocierilor, va fi formalizată în mod corespunzător, prin parcurgerea etapelor legale incidente și obținerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților relevante și cu informarea corespunzătoare a investitorilor”, au mai spus astăzi reprezentanții Băncii Transilvania.

Poziția exprimată de șefii celei de-a treia bănci locale de pe piață confirmă interesul major pentru Volksbank România, fără să excludă însă și alte ținte de achiziție. Luna trecută, Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, declara în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că instituția de credit pe care o conduce face oferte de cumpărare de bănci de pe piață și că sunt în acest moment 4 – 5 tranzacții potențiale. Tot atunci, Ciorcilă indica faptul că Banca Transilvania se concentrează pe creșterea cotei de piață, mai ales pe segmentul de retail.

Din acest punct de vedere, Volksbank România corespunde acestui profil și îi poate oferi un avans confortabil al cotei de piață în luptă cu alți competitori de top. Banca austriacă Raiffeisen a cumpărat portofoliul de retail al lui Citi în 2013 și se uită în continuare după achiziții, iar UniCredit Țiriac Bank ”a înghițit” în două etape RBS Bank România. De asemenea, o altă tranzacție care prinde contur în piața bancară este fuziunea propusă de Nextebank, aflată în portofoliul managerului de fonduri de investiții Axxess Capital, cu Carpatica, bancă al cărei pachet principal este în mâinile omului de afaceri sibian Ilie Carabulea.

”Reprezentanții BT sunt încrezători cu privire la formalizarea unor viitoare achiziții, fie privind cumpărarea unei bănci, fie a unor portofolii care să aducă valoare adăugată pentru Banca Transilvania”, se mai arată în comunicatul băncii cu sediul la Cluj – Napoca.

Austriecii au angajat în luna aprilie a acestui an banca de investiții Rothschild pentru vânzarea Volksbank România, proces care trebuie finalizat până la 31 decembrie 2015.

Volksbank România este în plin proces de curățire a bilanțului de creditele neperformante, după ce un pachet cu astfel de active de aproape 500 mil. euro a fost vândut unui consorțiu de investitori format din Deutsche Bank, HIG Capital, APS și AnaCap.

Volksbank România mai are de rezolvat problema unei datorii către banca – mamă din Austria, o refinanțare acordată anterior din care mai avea de plătit 600 mil. euro la 30 iunie 2014.Rata creditelor neperformante a băncii s-a redus sub 8%, la un nivel confortabil, afirmă bancherii austrieci.

În paralel, cu scoaterea creditelor neperformante de pe bilanț, Volksbank România caută să înlocuiască fondurile ce veneau anterior de la banca – mamă cu o politică de atragere de depozite. Raportul dintre credite și depozite a scăzut însă abia de la 253% în decembrie 2013 la 240% la 30 iunie 2014.

Volksbank România a raportat pentru anul trecut o pierdere de 104 milioane euro, redusă aproape la jumătate faţă de anul anterior. Volksbank România este deţinută în proporţie de 99,99% printr-un vehicul special creat, în care banca – mamă Volksbank AG are 51%, Banque Populaire Caisse d’Epargne – 24,5%, DZ Bank – 16,4%, iar WGZ Bank – 8,1%.

De cealaltă parte, Banca Transilvania este una dintre instituțiile de credit aflate pe val în piața bancară, care alături de UniCredit Țiriac Bank și Raiffeisen vânează oportunități pentru a-și crește cota de piață.

Banca a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 338 mil. lei, în creștere cu 40% față de perioada similară a anului anterior. La 30 septembrie, Banca Transilvania dispunea de numerar și echivalent de numerar de 4,528 mld. lei (peste 1 mld. euro). Activele totale ale băncii sunt de circa 34,05 mld. lei, mai mari cu 6,2% față de perioada similară a anului anterior.

Pe piața bancară este în curs și un alt exit, cel al Bank of Cyprus, proces în care era implicată și Banca Transilvania, potrivit ultimelor informații MIRSANU.RO. Bank of Cyprus este în curs de lichidare accelerată a portofoliului de active, după ce în primăvară și-a vândut pachetul de 9,9% din Banca Transilvania, iar apoi participația deținută la hotelul JW Marriott de cinci stele din București.

 

Centrul de greutate al tranzacțiilor între bănci este în top 25: Două tranzacții bifate în acest an, minim patru sunt în curs de desfășurare

Interesul Băncii Transilvania pentru achiziția Volksbank, la care se adaugă și demersurile pentru preluarea Bank of Cyprus România, coroborate cu propunerea de fuziune a Nextebank cu Carpatica arată că tranzacțiile se concentrează de anul trecut încoace în topul primelor 25 de bănci locale. În ansamblu, numărul potențial de tranzacții în perioada următoare este însă mult mai mare.

”Pe de o parte, ai bănci cu o labilitate mare în condițiile în care activitatea de creditare nu este așa de exuberantă, iar, pe de altă parte, sunt bănci care au contat pe o creștere a cotei de piață, iar băncile din piețele – mamă trebuie să își limiteze expunerea locală sau să o gestioneze la un nivel de conservatorism. Cel puțin 10 operațiuni (bănci – n.r.) ar putea fi de vânzare”, a explicat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Codruț Pascu, managing partner în cadrul biroului local al firmei internaționale de consultanță strategică Roland Berger Strategy Consultants.

Codruț Pascu, managing partner al biroului din București al Roland Berger Strategy Consultants. Sursă foto: Roland Berger Strategy Consultants.

Codruț Pascu, managing partner al biroului din București al Roland Berger Strategy Consultants. Sursă foto: Roland Berger Strategy Consultants.

Acesta observă că în piața bancară, câmpul de creștere organică s-a îngustat și, deși, mai este loc de creștere organică, nu mai este așa de mult spațiu. ”Presiunea este în a doua parte (a clasamentului – n.r.) unde nu este masă critică și nici perspectivă de a mai crește”.
Aceleași argumente sunt susținute într-o altă formă și de analistul economic Aurelian Dochia, care vede absolut logice astfel de mișcări.

”Era de așteptat. De câțiva ani, de când a început criza, a crescut presiunea pe bănci în România și pe plan european să-și rezolve nevoile de capitalizare. În acest context, unele bănci străine au început să-și vândă din subsidiare”.

Potrivit acestuia, miza acestor mișcări tectonice din piața bancară este cota de piață.

”(Băncile – n.r.) luptă pentru cotă de piață în încercarea de a se diversifica către segmente de piață, pe care înainte unele nu le aveau. Trebuie remarcat că băncile românești, cum este Banca Transilvania, au început să prindă mai mult curaj, care arată mai multă încredere în sine, în forțele proprii față de anii anteriori”, explică analistul economic.

Dacă în rândul băncilor care și-au făcut bagajele și au plecat din România s-au aliniat în anii anteriori jucători de talie mai mică precum MKB (Ungaria), ATE Bank (Grecia) sau acționarii de la Romanian International Bank, din 2013 și, mai ales, în acest an, centrul de greutate al fuziunilor și achizițiilor s-a mutat în prima parte a clasamentului băncilor după active.

Astfel, Raiffeisen a preluat portofoliul de retail al americanilor de la Citi în 2013, iar UniCredit Țiriac Bank din două mișcări a înghițit RBS Bank România din mâinile grupului bancar britanic.

OTP – Millennium, tranzacția care aduce grupul ungar aproape de top 10

În acest an, pe lângă achiziția portofoliului corporate al RBS Bank România de către UniCredit, grupul ungar OTP a anunțat în luna iulie achiziția afacerii locale a portughezilor de la Millennium. Mișcarea OTP aduce grupul ungar aproape de primele zece poziții din piață, dacă ne uităm că la o cotă de piață de 1,3% vine un plus de circa 0,8% cotă de piață, judecând pe baza datelor din raportul BNR pe 2013. Tranzacția a fost semnată pe 30 iulie, iar pe 23 septembrie a primit aprobarea Consiliului Concurenței. Valoarea tranzacției este de 39 mil. euro la care se adaugă obligația OTP de a rambursa un credit intragrup al băncii preluate către fosta bancă – mamă de 150 mil. euro.

Mișcarea UniCredit Țiriac Bank – RBS betonează locul al patrulea din piață

De asemenea, UniCredit își consolidează poziția a patra în topul pieței, adăugând încă 0,5% la zestrea proprie de 7,6% cotă de piață la 31 decembrie 2013 prin preluarea portofoliului corporate. Anul trecut, italienii au luat portofoliul de retail și cel de Preferred Banking.  Tranzacția a fost semnată pe 5 august, iar Consiliul Concurenței a ratificat achiziția pe 23 septembrie, Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

Banca Transilvania are pe masă opțiuni care atacă locul al doilea, ocupat de BRD

La rândul său, nr. 3 din piața bancară, Banca Transilvania dacă va avea succes în preluarea Volksbank România și Bank of Cyprus intră în luptă directă pentru ocuparea poziției a doua în sistem, ocupată acum de BRD SocGen.

La 31 decembrie, Banca Transilvania avea o cotă de piață de 8,9% după activele totale, iar în conturi banca din Cluj – Napoca are peste un miliard de euro, cu mult peste cât are nevoie de a-și completa portofoliul cu câteva achiziții din piață.

Carpatica trebuie să decidă dacă deschide ușa pentru intrarea unui fond de investiții în top 20

În ultima lună, proaspăta achiziție a managerului de fonduri de investiții Axxess Capital, Nextebank, a propus directorilor Carpatica un plan de fuziune la capătul căruia ar putea interveni chiar o schimbare a acționarului majoritar în urma unei majorări de capital. Planul de fuziune urmează să fie discutat de acționarii Carpatica pe 19 decembrie.

Finalizarea unei tranzacții pe ruta Carpatica – Nextebank ar aduce fondul de investiții administrat de Horia Manda, unul dintre veteranii pieței locale de private equity, în postura unui jucător de top 20, în prima jumătate a clasamentului.

Intrarea unui fond de investiții în topul primelor 20 de bănci nu ar trebui să surprindă dacă ne uităm la tendințe, avertizează Codruț Pascu.

”Linia de demarcație dintre industrii este din ce în ce mai subtilă. Avem companii de telecomunicații care intră în utilități, utilități care intră în servicii financiare, bănci care trec granița serviciilor financiare, care ies din teritoriul tradițional de banking. Pe piețele de afară, ai modele care sunt neconvenționale, la noi încă rămâne de văzut”, spune șeful biroului local al Roland Berger.

Horia Manda, președintele Axxess Capital, are însă experiența administrării unor bănci având în vedere că unul dintrre fondurile conduse de el, RAEF, a vândut anterior Banca Agricolă către banca austriacă Raiffeisen.

Emerging Europe Accession Fund, administrat de Axxess Capital, a semnat anul trecut contractul de achiziție al Nextebank, care la finele anului trecut avea un activ net bilanțier de 857,8 mil. lei și o cotă de piață de 0,2%. Comparativ, ținta sa de fuziune, Carpatica, a avut anul trecut o cotă de piață de 1,1% în sistemul bancar.

Cinci exit-uri anunțate în top 25

Vânzarea RBS Bank România și a Millennium Bank scoate din piață două bănci din topul primelor 25 de instituții de credit după activele raportate la finele anului trecut. Volksbank are termen să-și vândă banca într-un an, iar Bank of Cyprus este deja în proces avansat de ieșire din piață. Indiferent de deznodământul discuțiilor dintre Nextebank și Carpatica, deja este anunțat încă un exit, care a fost aprobat în vară la nivelul Comisiei Europene.

Astfel, National Bank of Greece are termen până în 2018 să vândă Banca Românească, iar alte bănci elene ar putea să îi urmeze exemplul în anii următori.


Categorii: 


Cuvinte Cheie: 

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. He is an experienced treasury and finance professional with strong technical background and proven organizational skills with 20 years in various transformative positions in banking   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

First View to MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Adrian Mihalcea, Forvis Mazars Romania: In the Private equity space, we have seen a focus towards more bolt-on investments and less large platform deals

  “Romanian M&A activity demonstrates resilience in 2024, with transaction volumes surpassing 2023 levels, despite the year being incomplete. However, while the overall deal count has increased, the reported deal values have moderated, primarily due to the absence of several large-scale transact  Citeşte articolul integral