Arhive etichete: Bogdan Chirita

v4c main

Bogdan Chirita, Value4Capital: IPO-ul MedLife este un studiu de caz destul de reusit despre cum poti sa faci un exit pe bursa. Nu am vrut sa mergem pe piata publica, am explorat inainte de IPO o tranzactie privata. Constrangerile unui fond de private equity, care are o perioada de investitie, de crestere a companiei si de exit, ne-au facut sa iesim probabil un pic mai devreme decat ne-am fi dorit

„Probabil, consultantii de M&A stiu treaba asta, dar as spune ca in partea asta a Europei Centrale si de Est, de obicei, return-urile (randamentele – n.r.) in vanzarile catre investitori stategici sunt, de regula, un pic mai bune decat prin listare. Inainte sa mergem cu Medlife la o listare, noi am prospectat si piata de private sale (vanzare M&A – n.r.), deci nu am vrut sa mergem public. Insa orizontul de crestere al companiei si track recordul istoric, cat si de viitor, practic unde intrevedeal ca se va duce piata si o vedem unde e acum, vazand aceste perspective de crestere, nu am gasit valoare suficienta pe partea de private sector care sa recompenseze atat trecutul cat si viitorul, de aceea am pornit aceasta cochetare cu partea de piata publica”, a declarat Bogdan Chirita, Partner al managerului regional de private equity Value4Capital (V4C), in cadrul MIRSANU IPO CHALLENGE 2024, eveniment organizat pe 25 aprilie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO pentru comunitatea pietelor de capital.

IPO-ul companiei antreprenoriale MedLife din 2016 a fost facilitat de exitul complet facut la acea vreme de catre fondul de private equity V4C.

„Am incercat atunci o pivotare catre un dual track (proces prin care sunt urmarite alternativ o vanzare M&A sau un IPO pe bursa – n.r.), dupa care ne-am pus ferm pe partea de IPO. Ca si return-uri, acestea sunt publice, a obtinut de 2x ori capitalul investit la Medlife, este un return decent, un IRR iarasi bun acolo. Daca am fi putut obtine pe piata privata ceva mai bine, probabil, vanzand 100% era oportunitatea de a obtine un pic mai bine, dar cred ca, odata cu investitia unui private equity, am devenit parteneri, asa si investim cu un antreprenor pe baza de parteneriat, iar noi am simtit ca pentru Medlife si familia fondatoare asta este cea mai buna solutie pentru a continua cresterea companiei.”, a detaliat reprezentantul V4C.

„Noi am plecat atunci intre gari, era mai bine sa ramanem, dar din pacate constrangerile unui fond de private equity care are o perioada de investitie, cresterea companiei si exit, ne-au facut sa iesim probabil un pic mai devreme decat ne-am fi dorit pentru ca, compania a crescut foarte frumos si dupa ce am iesit noi si va continua probabil sa creasca sub acest management”, a precizat Bogdan Chirita.

La aproape 8 ani de la IPO, Medlife are astazi pe bursa de la Bucuresti o capitalizare bursiera de circa 2,2 mld. RON (peste 400 mil. Euro).

„In cazul IPO-ului Shoper pe bursa din Polonia, acolo return-urile sunt substantial mai bune decat in cazul Medlife. Am reusit sa iesim la o evaluare la Medlife, daca multiplul la care ne uitam noi investitorii de private equity este de obicei enterprise value/EBITDA a fost undeva in low double digit, undeva la 11 – 12x, in cazul Shoper multiplul EV/EBITDA a fost undeva la 50x. Am adus destul de multa valoare investitorilor de la noi din fond. Daca ma intrebi retrospectiv, probabil ar fi trebuit sa vindem mai mult nu doar 25% din Shoper pentru ca timpurile alea s-au dus. In cazul Shoper nu puteam obtine ceva similar pe piata privata, dar exuberanta care exista atunci si dorinta de a pune bani in orice se numea tech sau software, a facut sens.”, explica reprezentantul Value4Capital.

„Noi preferam o iesire catre un investitor stategic, asta consideram noi ca ar oferi cea mai mare valoare sau cel mai mare return pentru investitia noastra, insa sunt momente in care in colaborare cu antreprenorul sau in functie de partenerul nostru si de dorintele lui de a merge inainte fie vanzand 100%, fie ramanand in companie pentru a creste in continuare. Nu doar randamentul conduce catre un IPO sau catre un trade sale, ci mai degraba si decizia luata la nivel de board, la nivel de structura administrativa de conducere a companiei. Nu randamentul primeaza intotdeauna, ci si dorinta antreprenorului cu care ne parteneriem, iar deciziile se iau la comun”, a punctat Bogdan Chirita.

„Ne bucuram ca listarea Medlife a adus un tavalug de companii private pe bursa din Bucuresti. A fost un roller coaster. Suntem nu un autor, ci un co-autor, o mare parte din credit pentru acest IPO este al familiei Marcu, al celor doi frati – Mihai, Nini, precum si al doamnei Cristescu, care au vazut piata de capital asa cum este ea si cum ar trebui perceputa ca o modalitate facila de a pastra controlul nu neaparat cu un pachet majoritar de actiuni, poti sa controlezi o companie, cresterea ei, strategia ei.”, afirma coordonatorul portofoliului V4C din Romania.

„Procesul in sine a fost destul de interesant. (…) In septembrie 2016, cand am luat aceasta decizie, Medlife avea toti acesti pasi facuti, avea o structura de guvernanta corporativa din punctul nostru de vedere destul de solida, avea investitor un fond de investitii regional care asta a facut a intarit structura de management, structura de raportare financiara pentru ca si asta era foarte importanta, eram auditati de un Big Four de ceva timp, deci nu incepusem atunci, cumva toate aceste chestii interne pe care trebuie sa le faca orice companie erau deja pregatite.”, sustine Bogdan Chirita.

„Pe langa asta, de la decizia de a lista compania, de a merge pe partea de IPO care a fost luata in septembrie in board pana la listarea efectiva in decembrie au trecut undeva la 4 luni sa spunem, ne-am miscat destul de repede. Atunci, am beneficiat de asistenta tuturor, a autoritatii de reglementare a pietei de capital, care si ei simteau nevoia de a vedea fete noi pe bursa pentru ca prin oferta Medlife a fost o listare de referinta din mai multe puncte de vedere”, a adaugat acesta.

„Initial, piata noastra pana la listarea Medlife era o piata de yield, de dividend, toata lumea investea pentru a primi dividend. Medlife a fost prima companie care a avut curaj sa spuna noi nu o sa dam dividend 5 ani, iar asta a ridicat cateva sprancene in roadshow si uite ca este o companie care ofera crestere si apreciere de capital si a putut sa se listeze pe piata din Bucuresti. Au urmat si altele care au avut o politica mixta sau mixata, de crestere si dividend, dar, probabil, Medlife a fost pionier si in acest segment”, a mai spus acesta.

„Pana la listare am reusit sa crestem impreuna cu familia fondatoare de vreo 4 ori veniturile in mai putin de 6 ani. Dupa ce am iesit noi din companie, a continuat sa creasca si si-a pastrat acel PE ratio (PER) pe care alte companii fie l-au pierdut, fie le-au scazut substantial, deci cumva asta arata ca ceea ce am construit cu fondatorii a fost ceva stabil si durabil care a continuat sa creasca semnificativ dupa iesirea noastra. A mai crescut de inca 5 ori veniturile, deci, dupa mine, IPO Medlife este un studiu de caz destul de reusit cum poti sa faci un exit prin bursa. La Medlife, aveam un pachet minoritar semnificativ, de peste 36%, iar noi am facut un exit complet.”, detaliaza Bogdan Chirita.

Medlife, alaturi de reteaua Regina Maria, sunt campionii locali ai sectorului de servicii medicale private din Romania, piata pe care concureaza de mai multi ani si pe care o consolideaza prin campanii M&A de achizitii de operatori regionali sau de nisa.

„In Polonia, am listat o alta companie din portofoliu, Shoper. Acolo, noi, ca si manageri de private equity, in orice moment cautam sa generam valoare pentru investitori in fondurile noastre, iar cazul Shoper a fost o oportunitate pe care nu puteam sa o ratam, respectiv am incercat sa speculam, sa oferim investitorilor de pe piata poloneza, care este o piata mult mai matura decat cea de aici, speram sa ajungem si noi, sa le oferim oportunitatea de a investi intr-o companie similara cu tech companies pe care le vedeau in SUA si care cresteau spectaculos aproape de la o zi la alta, pe fondul Covid-ului si a lockdown-ului. Acolo am investit in varianta poloneza a Shopify, in acea investitie am vandut undeva la 25% din participatia noastra ca si toti ceilalti actionari ramanand in continuare prezenti in actionariatul companiei si continuand sa crestem compania de atunci pana acum cu listare spectaculoasa, dar una oportunista.”, a mai spus Bogdan Chirita, Partner la managerul regional de private equity Value4Capital, in cadrul panelului IPO al  evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Partenerii MIRSANU IPO CHALLENGE 2024 sunt Mazars, BCR, Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Globalworth si Vetimex Capital sunt Suporting Partners ai evenimentului.

 

 

Citeste aici toata seria MIRSANU IPO CHALLENGE 2024

MIRSANU IPO CHALLENGE 2024: Ce aduce si ce tine inca departe companiile antreprenoriale de pietele de capital. „Nu vad de ce Dedeman, compania care produce Borsec sau Cristim nu ar fi pe piata de capital”. Companii din industrie, energie si agribusiness, cu apetit de IPO pe bursa de la Bucuresti. Ce planuri de finantare au companiile si statul roman pe pietele de capital si cum se misca portofoliile investitorilor institutionali

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Toate listarile din ultimii 14 ani de pe bursa au totalizat peste 3,3 mld. Euro, am avut peste 50 de listari din 2010 pana acum, din care 15 au fost pe piata reglementata. Semnale de potentiale IPO-uri la companii, mai mult dinspre antreprenori si mai putin dinspre fonduri de investitii care cauta un exit pe bursa

Bogdan Chetreanu, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF): Exista interes foarte mare al companiilor din Republica Moldova sa se listeze la Bucuresti. Pe langa IPO-ul Premier Energy si maib, asteptam in 2024 inca o companie privata din Romania sa se listeze. Vor mai fi listari si din partea statului, avand in vedere obligativitatea din PNRR de a lista cel putin 3 companii

Bogdan Zinca, Ministerul de Finante: Urmatoarea emisiune de obligatiuni verzi pe pietele internationale in functie de alocare va fi in 2025. Exista doua variante de dezvoltare a acestui program, adica putem sa largim cadrul si sa acoperim cheltuieli sociale ale statului la ministere precum Sanatatea sau Educatia, fie emitem pe alte piete, iar urmatoarea piata naturala ar fi cea locala

Cristian Nacu, International Finance Corporation: Desi anul fiscal se incheie in iunie, portofoliul IFC in Romania a ajuns astazi la 2,055 mld. USD, din care 515 mil. USD sunt fonduri proprii si am mobilizat aproape 1,6 mld. USD, ajungand la o rata de mobilizare de 3 dolari la fiecare un dolar acordat sub forma de datorie. „Principala sursa de finantare pentru companii nu sunt bancile, ci creditul furnizor”

Horia Braun – Erdei, Erste Asset Management Romania: Interesul nostru pe zona de obligatiuni corporative va fi orientat din ce in ce mai mult catre emitenti cu un rating bun de sustenabilitate, unde poate putem face un pic de rabat in ceea ce priveste lichiditatea. As vrea sa trag un semnal de atentie privind finantarea statului direct de la populatie, care e un pas de dezintermediere financiara si asta poate sa insemne ca avem mai putini bani care se duc catre economia reala

Florin Ilie, ING Bank: Toti banii care se invart in piata asta – in piata bursiera, in piata de obligatiuni, de equity nu sunt altceva decat credite bancare inca nerambursate

Cosmina Plaveti, BCR: Vedem potentiale IPO-uri la companii din industrie, agribusiness si energie. Avem un portofoliu de obligatiuni de 8,7 mld. RON, din care 55% sunt titluri verzi. Am iesit cu prima emisiune internationala de obligatiuni verzi pentru ca pentru volume mari mergi pe pietele externe, unde sunt si fonduri ESG specializate, iar plaja de investitori este mai larga

Razvan Butucaru, Mazars: La tranzactiile mari, gasesti mai usor investitori care sa investeasca impreuna 1 mld. Euro decat unul singur care sa investeasca aceeasi suma. Din acest motiv, logic ar fi ca piata de capital sa fie mai atractiva si sa poti sa ridici astfel de bani mai usor decat in piata de M&A

Bogdan Chirita, Value4Capital: IPO-ul MedLife este un studiu de caz destul de reusit despre cum poti sa faci un exit pe bursa. Nu am vrut sa mergem pe piata publica, am explorat inainte de IPO o tranzactie privata. Constrangerile unui fond de private equity, care are o perioada de investitie, de crestere a companiei si de exit, ne-au facut sa iesim probabil un pic mai devreme decat ne-am fi dorit

Sorin Petre, PwC: Pe piata de capital, multiplii de evaluare ai companiilor sunt cat de cat mai stabili, deci ar fi o investitie cu un randament mai constant decat pe piata de M&A. Cum difera topul IPO-urilor companiilor antreprenoriale de topul multiplilor PER obtinuti la listarea la BVB

Jan Pricop, Asociatia Administratorilor de Fonduri din Romania (AAF): Fondurile de obligatiuni si cu venit fix au pierdut ca pondere in portofoliile fondurilor de investitii de la peste 66% in 2020 la circa 47% acum. Sunt pe trend investitiile in actiuni si cred ca aceasta dinamica se va pastra inca o perioada

Eugeniu Baltag, Purcari: Prin parteneriatul dintre fondatorul companiei, IFC si fondul de investitii Horizon Capital s-a ajuns la o formula de mijloc si am prins valul IPO in 2018. Dupa listare, ne-am finantat tranzactiile M&A din propriul cash si credit bancar, dar vom folosi pe termen mediu oportunitatile de pe piata de capital pentru a emite actiuni suplimentare si a finanta tranzactii

Laurentiu Stan, exit planning advisor: Antreprenorii la inceput de drum se finanteaza din fonduri proprii, iar dupa ce incep sa creasca au nevoie de finantare de datorie. Ei sunt obisnuiti cu banca si au o preconceptie ca le va fi foarte dificil sa ajunga pe piata de capital, ca sunt prea mici pentru listare pe bursa si emisiuni de obligatiuni

Credit foto: Value4Capital.

Bogdan Chirita, Partner at Value4Capital, speaker of MIRSANU IPO CHALLENGE 2024

Bogdan Chirita, Partner Value4Capital, is one of the speakers of MIRSANU IPO CHALLENGE 2024.

After university, Bogdan joined Deloitte’s audit practice in Bucharest, quickly advancing as part of teams auditing the Romanian subsidiaries of leading multinationals. In 2007 he moved to Transaction Advisory, accepting an offer from Ernst & Young as a Senior Consultant. Advancing to Manager, he was exposed to the broad spectrum of transaction related matters and industries in Romania.

Bogdan joined V4C in April 2012 as an Associate to focus on Romanian and Balkan transactions. Promoted to Investment Director in 2016 and to Partner in 2023, Bogdan led V4C sourcing efforts in this region and participated in all investments outside Poland since he joined the firm, including the pioneering exit of MedLife, by IPO-ing the Company on BSE. 

Bogdan led the firm’s two recent Romanian investments, GoMag and Clarfon. Also he has been appointed to the Board of Doktor24 in Hungary and worked closely with management as they grew the business through organic expansion and acquisitions.

On April 25, 2024, MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU IPO CHALLENGE 2024, an exclusively OFFLINE event for entrepreneurs and the capital markets community.

 

The agenda of this event will be as follows:

08:30 (EEST) – 10:00 Welcome coffee & registration

10:00 – 10:05 Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of MIRSANU.RO transaction journal

10:05 – 10:55 Panel Trends of the capital markets

10:55 – 11:45 Panel IPO

11:45 – 12:15 Coffee Break

12:15 – 13:05 Panel Bonds

13:05 – 13:10 Final notes

13:10 – 14:00 Lunch & networking

 

The event’s partners are Bucharest Stock Exchange and Mazars. Supporting Partner for this event is Globalworth.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

 

About MIRSANU.RO

MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Credit foto: MIRSANU.RO.

Bogdan Chirita, Value4Capital: Putem sa mergem in tichete de achizitie de la 6 – 7 mil. Euro pana la 24 – 25 mil. Euro alaturi de co-investitori. Piata bancara din Romania este destul de imatura fata de cea din Polonia, unde bancile sunt mai relaxate in finantarea tranzactiilor LBO si au invatat sa se uite mai mult la cashflow si mai putin la activele care garanteaza imprumutul

„Am reusit sa iesim din Medlife intr-un landmark transaction (tranzactie de referinta – n.r.) pe o piata foarte  uscata de IPO-uri fiind prima companie privata care a reusit sa se listeze dupa vreo 8 ani de la Teraplast. Timpul a trecut intr-adevar si am reusit sa inchidem primele doua tranzactii in Romania, deci portofoliul nostru locala este destul de tanar, in schimb ca si echipa eu cu Bill Watson, care este Managing Partner al acestui fond, am investit si in alte tari, in alte geografii, fiind prezenti in Doktor 24 din Ungaria, in care incercam sa replicam mai mult sau mai putin ce am reusit in Medlife. Un pic dificil in Ungaria ca si geografie. Toata lumea stie si, din pacate, lucrurile acolo nu sunt atat de permisive din toate punctele de vedere, dar compania a crescut frumos prin achizitii de la entry, entry-ul nostru fiind in esenta pentru achizitii, deci a fost o consolidare din start. Am reusit sa crestem veniturile acolo de vreo 6,5 ori de la intrare intr-un orizont de 3 ani, deci cumva este de intuit target-urile pe care le cautam”, a declarat Bogdan Chirita, Partner in cadrul fondului regional de private equity Value4Capital, la MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023, eveniment organizat pe 7 decembrie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO alaturi de jucatori activi in tranzactiile de M&A, finantare, piete de capital si real estate din Romania si din spatiul Europei Centrale si de Est.

„Suntem prezenti in Romania din 2022. Am marcat reintrarea in piata prin Gomag care este liderul platformelor Saas de e-commerce intr-o piata destul de in crestere, relativ imatura, fata de alte piete din CEE, unde incercam sa ii gasim diverse add-on-uri, diverse oportunitati de a-l creste nu numai organic pentru ca piata la nivel organic creste destul de accelerat. Asta e trendul, noua economie, digitalizare, mutarea multor lucruri din offline catre online sau aceasta bifurcare sau folosirea mai multor canale de vanzare in toate companiile, dar si prin achizitii care ii vor intari si le vor spori cumva ecosistemul de e-commerce”, explica Bogdan Chirita.

„Clarfon a fost ultima noastra investitie, un proces destul de lung, cu destul de multe pitfalls, prapastii, urcusuri, coborasuri (…) S-a intamplat ca la un moment dat, in ultima etapa, sa fie doar ale noastre si ale potentialilor selleri”, a mai spus acesta, adaugand ca exista un plan de extindere bine pus la punct ca pentru oricare companie din portofoliu.

Reprezentantul Value4Capital vede potential de crestere pentru companii pe directia unei duble convergente, cea a Romaniei catre vestul Europei, si cea a mediului rural local si oraselor mai mici catre orasele mari din tara.

„Toata lumea vede Romania prin prisma Bucurestiului, a Clujului sau a Constantei, dar Romania este mai mare si atunci incercam sa impingem Clarfonul catre zonele nu atat de bogate si de a acoperi aceasta nevoie de a accesa un auz cat de cat normal”, puncteaza Bogdan Chirita.

Intrebat in ce marja de tichete se orienteaza pentru achizitii Value4Capital, Bogdan Chirita a raspuns:  „Plaja este destul de flexibila pentru ca mai folosim si acei investitori in fond pentru a face co-investitii. (…) Pe partea de tichet, putem sa mergem cat de jos probabil la 6- 7 mil. Euro si pana la 24 – 25 mil. Euro cu tot cu  co-investitori. Deci avem o marja destul de mare, suntem destul de flexibili.”

„Gomag a fost un pariu al nostru in primul rand pe piata, dar in acelasi timp si pe perechea de antreprenori de acolo, Cosmin si Aurelian. Clarfon a fost un deal un pic mai mare decat sweet spot-ul nostru, tocmai de asta am folosit o finantare non bancara cu un fond de credit, care este o noutate. Cred ca este prima tranzactie de M&A in Romania cu un fond de private debt.”, a subliniat Bogdan Chirita.

Value4Capital a preluat in 2023 pachetul majoritar al Clarfon intr-o tranzactie cu finantare contractata de la fondul regional privat de credit ACP Credit.

”Daca te uiti la piata bancara din Romania este destul de imatura comparativ cu piata bancara din Polonia, de exemplu, unde tranzactiile de tipul asta de leverage buy out sunt privite mult mai relaxat si bancile au invatat sa se uite la cashflow mai mult, iar la real estate si activele care ar garanta imprumutul mult mai putin.”, afirma reprezentantul Value4Capital.

Intrebat cati bani pot atrage companiile din Romania din capitalul de peste 90 mil. Euro al fondului V4C Poland Plus, acesta a raspuns: ”Cota Romaniei este exact ce trebuie Romaniei comparativ cu economiile din Europa Centrala si de Est. Si as zice nu neaparat cota Romaniei, ci cota non-poloneza. Multe fonduri din Romania sunt Poland centric mai mult sau mai putin ceea ce inseamna ca majoritatea investitiilor se duc in companii din Polonia, urmand ca o parte din ele sa vina si in Romania.”.

”Dintr-un fond de 7 – 8 companii, 2-3 pot fi facute in Romania. Nu exista limite fixe de nedepasit, dar trebuie sa ne uitam la economie, la companiile care sunt in economia romaneasca, de asemenea, si la echipele de investitii ale fondului respectiv.”, a mai spus Bogdan Chirita, Partner in cadrul fondului de private equity regional Value4Capital (V4C) la panelul Vanzator vs Cumparator al evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Partenerii MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023 sunt Mazars, Agista, Value4Capital si Fondul Roman de Contragarantare.

 

CITESTE AICI TOATE ARTICOLELE evenimentului MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT  2023

MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023: Lipseste foarte mult capitalul autohton dinspre fonduri de pensii, antreprenori, piata de capital care sa mentina un plafon pe piata locala atunci cand investitori straini decid sa nu investeasca in Romania. Costul de finantare in lei, asteptat sa scada in 2024 cu circa 1,25% pe fondul reducerii graduale a inflatiei. Vanzarea Profi, cotata printre primele 7 tranzactii din Europa Centrala si de Est, aduce un multiplu de exit de aproape 10 x EBITDA pentru MidEuropa, care ar urma sa incaseze circa 900 mil. Euro dupa plata creditului sindicalizat catre bancile finantatoare

 

Andrei Bica, Profi: Am primit foarte multe intrebari din partea investitorilor de ce nu apare nicaieri o extindere regionala a Profi. Noi am pariat mereu pe Romania si vedem in continuare un potential foarte mare de dezvoltare in retailul de proximitate. Exitul MidEuropa din Profi indica un multiplu aproape de 10 EBITDA si incasarea unui pret in jurul a 900 mil. Euro dupa plata creditului sindicalizat catre banci

 

Andrei Gemeneanu, Morphosis Capital: Incercam sa semnam prima achizitie din fondul 2 pana in Craciun. Vom apela la o facilitate de finantare de la unul dintre investitorii nostri LP pentru a acoperi gap-ul dintre tranzactie si lansarea noului fond in martie – aprilie 2024. Probabil vom avea 3 tranzactii in urmatorul an, atat achizitii, cat si exituri

 

Bogdan Chirita, Value4Capital: Putem sa mergem in tichete de achizitie de la 6 – 7 mil. Euro pana la 24 – 25 mil. Euro alaturi de co-investitori. Piata bancara din Romania este destul de imatura fata de cea din Polonia, unde bancile sunt mai relaxate in finantarea tranzactiilor LBO si au invatat sa se uite mai mult la cashflow si mai putin la activele care garanteaza imprumutul

 

Stere Farmache, Fondul Roman de Contragarantare: Toata lumea vorbeste de economia sustenabila, dar cand aplici la un IMM trebuie privit si sub aspectul profitabilitatii, adica ce motiv sau substrat economic ar fi pentru un IMM sa faca tranzitia la energia verde. Cred ca Bursa de Valori Bucuresti trebuie sa priveasca cu mai multa atentie catre bazinul IMM-urilor si din motivul ca s-au cam epuizat tichetele privind companiile mari de stat

 

Ciprian Dascalu, BCR: Ne asteptam sa scada in 2024 dobanzile la lei cu circa 125 de puncte de baza. Nu ar trebui sa ne mai asteptam la costurile de finantare pe care le-am vazut in perioada 2000 – 2020, probabil vor ramane ceva mai sus

 

Razvan Butucaru, Mazars: In tranzactiile M&A conteaza foarte mult sentimentul investitorilor, indicatorii macroeconomici, previziunile de inflatie, de rate de finantare si taxele. Tranzactia de vanzare a Profi, situata pe locul 6 – 7 la nivelul tranzactiilor din Europa Centrala si de Est. Cum arata piata de M&A din Romania si din regiune

 

 

Radu Hanga, Bursa de Valori Bucuresti (BVB): Ma astept sa vad un interes crescut al companiilor catre listare si datorita momentului istoric in care suntem pentru ca ne apropiem de prima succesiune in viata companiilor romanesti. Trebuie sa fim dispusi sa discutam deschis despre risc si sa acceptam ca daca vrem sa listam companii mai mici, acceptam si faptul ca unele dintre ele o sa esueze

 

Ramona Jurubita, KPMG si Consiliul Investitorilor Straini (FIC): Cand ne uitam la oportunitatile pe care Romania le are pentru 2024, asta rezulta din minusurile pe care investitorii le marcheaza, adica infrastructura, birocratie si instabilitate legislativa. Romania a pierdut in 2023 din atractivitate, creste numarul investitorilor straini care isi reduc investitiile prognozate si tot mai multe companii vad oportunitati de crestere pe piata externa

 

Florin Ilie, ING Bank: Piata de finantare corporate din Romania a crescut in 2023 cu un «low single digit». Imprumuturile catre companii sunt dominate de refinantarea cu top-up, iar energia si sectorul expus pe consum sunt principalele motoare pentru marile finantari sindicalizate

 

Adrian Stanculescu, Abris Capital Partners: Este o piata buna de cumparat, vedem oportunitati in 2024 sa ne extindem. Sunt si discutii de exit pentru companii unde nu suntem pregatiti. Am investit cateva zeci de milioane de euro anul trecut in portofoliul din Romania

 

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: In piata sunt 6-7-8 fonduri de venture capital si private equity care cauta finantari de 250 – 300 mil. Euro, bani care nu prea sunt. Este o crima sa tii fondurile de pensii pe margine si o rusine ca niciun fond de pensii din Romania nu a fost investit direct sau indirect la UiPath. In 2024 vom auzi despre primele exituri majore din industria de VC din Romania

 

Dan Dascal, BT Asset Management: Industria de asset management este pe un trend de revenire dupa un an 2022 prost, trend care ne asteptam sa continue si in 2024 avand in vedere evolutia dobanzilor si a randamentelor. Potentialul pietei locale este mare, iar piata de asset management din Romania poate sa creasca de cateva ori de la nivelul actual de 4 mld. Euro

 

Gijs Klomp, WDP: Am facut o majorare de capital de 300 mil. Euro pentru a avea mai multa putere de foc pentru tranzactiile angajate, din care una in Romania. O treime din acest capital va fi desfasurat in Romania. Comparativ cu alte piete cu care concureaza, Romania are un momentum pozitiv pentru ca exista cerere, insa problema este evolutia randamentului fata de acum 2 ani

 

Jerome France, EMI: Avem un buget global de achizitii de 30 mil. Euro pe care sper sa il cheltuim in 2 ani in tranzactii in Romania si in alte piete. Preferam tari mai mici unde mergem sa ne pozitionam ca lider, e loc in Ungaria, ne uitam la Polonia, dar si la alte piete. Achizitia pachetului majoritar de actiuni al grupului EMI de catre fondul Innova Capital s-a facut la un multiplicator EBITDA mai mare decat cel de la achizitia pachetului de actiuni EMI de catre fondul de investitii Morphosis Capital

 

Liviu Dragan, DRUID AI: Nu ma vad iesind din DRUID, poate la un moment dat voi face un pas lateral in zona operationala. Nici din TotalSoft nu am dorit sa plec. Batalia pentru platformele AI destinate angajatilor necesita foarte multa competenta de afaceri pentru ca multe platforme se formeaza cu tineri cu talent tehnologic, dar incorporeaza prea tarziu business knowledge. Care sunt culisele rundei de finantare serie B atrasa in 2023 care a dus DRUID la o evaluare de 100 mil. USD

 

Andrei Dudoiu, Seedblink: Vom anunta in primul trimestru din 2024 o noua runda de finantare pentru Seedblink si planurile noastre de accelerare pe piata din Europa si SUA

 

Andreea Pipernea, Exit by Choice: Cred ca exista tot mai mult cultura antreprenorului de tipul «hai sa scot valoarea din ce am muncit atatia ani» si asta sa aiba mai departe un efect de angrenare la nivel de investitori LP astfel incat dupa exituri sa fie oameni care rostogolesc capitalul romanesc

 

Adrian Mihalcea, Mazars: Am avut perioade in care era claritate ca healthcare sau IT sunt sectoare care dupa pandemie au mers foarte bine din punct de vedere al tranzactiilor M&A, dar pentru 2024 nu as vedea motivele pentru a pune punctul pe un anumit sector

 

Iulia Bratu, EY: In 2024 vom vedea cel putin o tranzactie de peste 1 mld. Euro. Piata de M&A din Romania a continuat declinul si in primele 11 luni din 2023 cu circa 6,8% in valoare pana la 5,7 mld. Euro, respectiv cu aproximativ 9,3% in volum pana la 215 tranzactii fata de perioada similara din 2022

 

Sorin Petre, PwC: Observam ca multiplii de evaluare ai companiilor sunt mai mari in tranzactiile de M&A fata de multiplii companiilor listate pe bursa si as putea spune ca acest trend se va mentine. Agricultura este un sector in care vom vedea atractivitate in tranzactiile M&A

 

Alexandra Popa, UniCredit: Avem discutii cu mai multe companii pentru IPO pe piata primara. IPO-ul Hidroelectrica a deschis cumva piata si cred ca vom vedea mai multe listari de companii antreprenoriale in anii urmatori

 

Mihai Patrulescu, CBRE: Tranzactia M Core – Mitiska REIM are o pondere de 40% – 45% la nivelul investitiilor totale in real estate in 2023 in Romania, care ajung la circa 500 mil. Euro. Ne asteptam la o ajustare a randamentelor in perioada urmatoare

Credit foto: Value4Capital.

Bogdan Chirita, Partner Value4Capital, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023

Bogdan Chirita, Partner Value4Capital, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023.

After university, Bogdan joined Deloitte’s audit practice in Bucharest, quickly advancing as part of teams auditing the Romanian subsidiaries of leading multinationals. In 2007 he moved to Transaction Advisory, accepting an offer from Ernst & Young as a Senior Consultant. Advancing to Manager, he was exposed to the broad spectrum of transaction related matters and industries in Romania.

Bogdan joined V4C in April 2012 as an Associate to focus on Romanian and Balkan transactions. Promoted to Investment Director in 2016 and to Partner in 2023, Bogdan led V4C sourcing efforts in this region and participated in all investments outside Poland since he joined the firm, including the pioneering exit of MedLife. Bogdan led the firm’s two recent Romanian investments, GoMag and Clarfon. Also he has been appointed to the Board of Doktor24 in Hungary and worked closely with management as they grew the business through organic expansion and acquisitions.

On December 7, 2023, MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023, an OFFLINE event dedicated to the community of corporate transactions – mergers & acquisitions (M&A), financing, capital market transactions and real estate deals.

The agenda of this event will be as follows:

09.00 – 09.50 (EEST/GMT+2) Registration & Networking

09.50 – 10.00 Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of MIRSANU.RO transaction journal

10.00 – 10.45 Panel on international macro trends and local trends that will shape the major corporate deals

10.45 – 11.30 Panel on the mergers & acquisitions (M&A) market

11.30 – 12.15 Panel on financing

12.15 – 12.35 Coffee Break

12.35 – 13.20 Deals on the capital markets

13.20 – 13.45 Developments on the real estate market

13.45 – 14.30 Panel Buyers v Sellers

14.30 – 14.35 Conclusions

14.35 – 15.30 Lunch & Networking

The event’s partners are Mazars, Agista, Value4Capital and The Romanian Counter-Guarantee Fund.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

MIRSANU.RO is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Managerul regional de fonduri private equity V4C l-a cooptat in echipa de conducere ca partener pe Bogdan Chirita

Value4Capital (V4C), manager de fonduri de private equity activ pe pietele din Europa Centrala si de Est, l-a cooptat la finele lunii martie 2023 in echipa de conducere ca partener pe Bogdan Chirita, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Acesta a venit in echipa V4C in aprilie 2012, iar din 2016 pana acum a ocupat pozitia de director de investitii. Bogdan Chirita este responsabil de originarea, executia, monitorizarea si dezvoltarea activitatilor de investitii ale V4C in Romania si in regiunea Balcanilor. Bogdan Chirita a lucrat anterior pentru Deloitte si EY.

V4C are in portofoliul sau din Romania platforma de comert electronic gomag.ro, dupa ce investitorul de private equity a finalizat in mai 2022 tranzactia prin care a intrat in compania Silkweb, care opereaza platforma gomag.ro.

Istoricul V4C in Romania este legat insa de IPO-ul Medlife din 2016, care a fost generat tocmai de catre tranzactia de exit a fondului de investitii.

In decembrie 2016, V4C si-a vandut integral pachetul minoritar de actiuni de 36,25% din Medlife in cadrul unei tranzactii in care si-a dublat banii investiti. V4C a intrat in afacerea Medlife in 2009.

IPO-ul Medlife a avut un impact semnificativ pe piata bursiera din Romania, fiind urmat in anii urmatori de listarile altor afaceri antreprenoriale din alte sectoare precum Digi (comunicatii), Sphera (retele de restaurante) sau Purcari (productia de vinuri).

V4C a finalizat in 2019 inchiderea ultimului sau fond de investitii din care face tranzactii in regiune – V4C Poland Plus Fund, care dispune de un capital de 91 mil. Euro strans de la investitori.

Pe piata din Romania activeaza si alte platforme regionale de private equity precum MidEuropa, Abris Capital Partners, Innova Capital, CEE Equity Partners sau BlackPeak Capital.