Arhive etichete: Accor

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 9 ianuarie 2015

ROMÂNIA

MedLife intră pe piața serviciilor medicale din Oltenia prin achiziția pachetului de 55% din acțiunile grupului medical privat SAMA. MedLife a lucrat în tranzacție cu casa de consultanță Taxhouse și avocații de la Mitel & Partners. Care sunt detaliile tranzacției și cum au dezvoltat o afacere de un milion de euro surorile Alida Gogescu și Daniela Stanov, ambele doctori din Craiova

SERVICII MEDICALE PRIVATE. MedLife a semnat joi la Craiova tranzacția prin care preia 55% din acțiunile grupului medical privat SAMA, completând acoperirea rețelei cu zona de sud – vest a României, parte a obiectivului de a avea prezență la nivel național. Valoarea tranzacției este confidențială. Consultanții în tranzacție au fost casa de consultanță fiscală Taxhouse și firma de avocatură Mitel & Partners. Surorile Alida Gogescu și Daniela Stanov, ambele medici din Craiova, împreună cu soții lor rămân în afacere și după vânzarea pachetelor majoritare la Centrul Medical SAMA și Ultratest SRL, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Compania lui Sebastian Ghiță a preluat site-urile DailyBusiness.ro, Feminis.ro și StirideSport.ro

ONLINE. Site-urile DailyBusiness.ro, Feminis.ro și StirideSport.ro au intrat în proprietatea RTV Satellite, societate controlată de Sebastian Ghiță. DailyBusiness.ro și Feminis.ro au fost preluate de la ThinkDigital, companie condusă de Dragoș Stanca, care la rândul său le-a preluat de la AdEvolution, societate deținută de Val Voicu.

„Păstrarea și continuarea operării celor doua site-uri ar fi intrat în conflict cu business-ul nostru de bază. Misiunea noastră este să ajutăm publisherii, nu să-i concurăm”, a explicat Stanca pentru paginademedia.ro.

Cea mai mare tranzacţie din România în 2014: Auchan poate prelua 12 hipermarketuri şi galerii comerciale

SPAȚII COMERCIALE. Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea de către grupul francez Auchan a 12 hipermarketuri şi galerii comerciale operate de retailer, tranzacţia estimată la peste 260 milioane euro fiind una dintre cele mai mari de pe piaţa de retail din Europa Centrală şi cea mai mare din România din 2014, anunță Mediafax.

OTP Bank a finalizat achiziţia Millennium România şi ajunge la o cotă de piaţă de 2%

BĂNCI. OTP Bank România, parte a grupului ungar OTP, a finalizat achiziţia Millennium Bank România, de la Banco Comercial Português, printr-o tranzacţie în valoare de 39 de milioane de euro în urma căreia îşi măreşte cota de piaţă la circa 2% şi urcă pe locul 13 în topul băncilor de pe piaţa românească, anunță Mediafax.

Polonezii de la Orbis au preluat 46 de hoteluri Accor din Europa, inclusiv România, pentru 142,3 mil. euro

HOTELURI. Orbis SA, principalul grup hotelier din Polonia, a semnat cu acţionarul său strategic, Accor, contractul de preluare a 46 hoteluri din şase ţări din Europa, printre care şi România, şi contractul master de licenţiere, au anunţat reprezentanții companiei poloneze, citați de Warsaw Business Journal.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Societe Generale vrea să preia o participaţie la banca poloneză Alior Bank

BĂNCI. Grupul bancar francez Societe Generale, prezent şi pe piaţa din România, analizează posibilitatea preluării unui pachet de 26% din acţiunile băncii poloneze Alior Bank de la cel mai mare acţionar, Carlo Tassara SpA, au declarat pentru Bloomberg surse din interiorul băncii. Sursele au adăugat că de acest pachet de acţiuni, care pe baza preţului înregistrat miercuri seară de acţiunile Alior Bank are o valoare de aproximativ 1,4 miliarde zloţi (390 milioane de dolari), ar fi interesat şi miliardarul polonez Leszek Czarnecki. În România, SocGen deține BRD, a doua bancă locală după active.

Un producător polonez din industria alimentară a semnat un acord preliminar pentru a cumpăra un distribuitor de alimente congelate din regiune

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Producătorul polonez din industria alimentară Hortex a semnat un acord preliminar pentru a cumpăra distribuitorul de alimente congelate Ren din Polonia, relatează Warsaw Business Journal. În cadrul acordului, care trebuie să fie aprobat de către Oficiul Concurenței și Protecția Consumatorilor, Hortex va achiziționa, de asemenea, acțiuni într-o serie de distribuitori de produse alimentare deținuți de Ren.

Tranzacție de 1 mil. de euro pe piața de asigurări din Ungaria

ASIGURĂRI. Banca Națională a Ungariei a vândut un pachet de 36,5% din acțiunile unităților de asigurare ale băncii MKB Bank din Ungaria proprietarului lor majoritar Versicherungskammer Bayern pentru un million de euro, au declarat reprezentanții băncii MKB Bank, citați de Warsaw Business Journal.

MOL a luat legătura cu potențialii cumpărători cu privire la posibila vânzare a participației din INA

PETROL ȘI GAZE. Grupul ungar de petrol și gaze MOL a luat legătura cu potențialii cumpărători cu privire la posibila vânzare a participației deținută la compania de petrol INA din Croația, dar ar prefera să rămână un investitor strategic, a declarat directorul executiv József Molnar, citat de ziarul austriac Wirtschaftsblatt.

EUROPA

Nestlé vinde activitatea de alimente congelate La Cocinera

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Conducerea gigantului din industria alimentară Nestlé a declarat că a fost de acord să vândă activitatea de alimente congelate La Cocinera diviziei spaniole a furnizorului britanic de alimente congelate și fructe de mare Findus Group, conform Dealbook New York Times. Termenii financiari ai tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi.

Posibilă fuziune pe piața de petrol și gaze din Marea Britanie

PETROL ȘI GAZE. Conducerea exploratorului nigerian de petrol și gaze Seplat Petroleum Development Co Plc a confirmat că a fost interesat de o posibilă fuziune cu producătorul britanic de petrol Afren Plc, notează London South East.

Un producător german de piese pentru camioane, evaluat la aproximativ 600 mil. euro

AUTO. Conducerea firmei cu capital privat Cinven a mandatat grupul de servicii financiare Rothschild să exploreze opțiuni, inclusiv o vânzare sau o listare pe piața bursieră a producătorului german de piese pentru camioane Jost Group, au menționat două persoane familiare cu acordul pentru Reuters. Producătorul ar putea fi evaluat la aproximativ 600 de milioane de euro într-o potențială vânzare.

AMERICA DE NORD

Fuziune în sectorul de contabilitate din Canada

CONTABILITATE. KNV Chartered Accountants LLP, cea de-a opta mare firmă de contabilitate din Columbia Britanică (Canada), va fuziona cu firma MNP LLP, cea de-a patra mare firmă de contabilitate din aceeași regiune, scrie Canada NewsWire. Această fuziune va crea cea de-a treia mare firmă de contabilitate și de consultanță din Columbia Britanică, după numărul de contabili.

Fuziunea dintre două companii canadiene de asigurare a dus la crearea unuia dintre cei mai mari furnizori de asigurări de călătorie din țară

ASIGURĂRI. Allianz Worldwide Partners și co-operatorii au anunțat finalizarea fuziunii companiilor lor canadiene de asigurări de călătorie, scrie Canada NewsWire. Fuziunea dintre Allianz Global Assistance Canada și TIC Travel Insurance Coordinators, anunțată inițial în luna septembrie, a creat unul dintre cei mai mari furnizori de asigurări de călătorie din țară, funcționând sub denumirea de Allianz Global Assistance.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 2 decembrie 2014

ROMÂNIA

Fuziunile și achizițiile, subiect cu interes aproape zero pentru directorii din România. Studiu Deloitte: Principalele preocupări la nivelul conducerii companiilor sunt strategia și performanțele organizației

FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII. Abia unul din douăzeci de directori din România are pe agenda sa de interes fuziunile și achizițiile, cele mai multe preocupări la nivelul managementului concentrându-se asupra strategiilor, performanței, a cadrului de reglementare, guvernanței și a conformării la acestea, conform unui studiu Deloitte, citat de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

REWE a scos la vânzare rețeaua BILLA din România și Bulgaria, tranzacție estimată în jurul a 500 mil. euro. Deloitte are mandatul de vânzare. REWE neagă că BILLA este la vânzare

RETAIL. Grupul german de retail REWE pregătește vânzarea rețelei BILLA din România și Bulgaria, precum și a activelor aferente acestora din cele două piețe, au declarat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață. Valoarea tranzacției este estimată în jurul a 500 mil. euro. Deloitte are mandatul de a găsi cumpărători. Contactați de MIRSANU.RO, reprezentanții REWE au negat orice discuții de vânzare privind BILLA, spunând că se concentrează asupra strategiei de creștere și că piața românească este foarte importantă în cadrul acestei strategii.

Orbis preia 46 de hoteluri Accor, inclusiv din România, pentru 142,26 milioane de euro

HOTELURI. Orbis a semnat un acord preliminar de achiziție cu Accor, Accor Polska, Holpa și Accor Hotels Belgium pentru a cumpăra acțiunile din 46 de hoteluri din Polonia, Ungaria, România și Republica Cehă pentru o sumă totală de 142,26 milioane de euro, anunță Warsaw Business Journal.

Vodafone analizează potențiale achiziții, inclusiv cea a Liberty Global, proprietarul UPC România

TELECOMUNICAȚII. Vodafone analizează potențiale achiziții, inclusiv cea a operatorului de servicii prin cablu Liberty Global din Europa, proprietarul UPC România, pentru a contracara consolidarea în curs între rivalii din Marea Britanie, au declarat cinci persoane familiare cu situația pentru Reuters. De asemenea, Vodafone Qatar a anulat oferta de cumpărare a furnizorului de internet de stat Qatar National Broadband Network.

Liberty Global deţine UPC România, prin intermediul UPC Broadband, divizia europeană a grupului. UPC România furnizează servicii de televiziune (digitală, prin satelit şi analogică), Internet în bandă largă şi telefonie în aproximativ 300 de localităţi şi are 1,16 milioane de clienţi.

Pionierul sistemelor de ferestre din PVC în Turcia, Pimaș Plastik, vinde unitatea din România către directorul general al acesteia

TERMOPAN. Pionierul sistemelor de ferestre din PVC în Turcia, Pimaș Plastik, a decis să vândă unitatea de distribuție SC Pimapen Logistic Center SRL din România către directorul general al filialei, Nicolae Irinoiu, anunță European Plastics News. Tranzacția se va finaliza până în luna iulie din 2015.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Un proprietar de centre comerciale a achiziționat un centru comercial din Polonia pentru 122 de milioane de euro

CENTRE COMERCIALE. Proprietarul, operatorul și dezvoltatorul de centre comerciale Atrium Real Estate a achiziționat centrul comercial Focus Mall din Polonia de la compania londoneză de gestionare a activelor Aviva Investors pentru 122 de milioane de euro, relatează Warsaw Business Journal.

Serbia caută consultant financiar pentru vânzarea unei participații majoritare la cea de-a doua mare bancă din țară

BĂNCI. Serbia solicită cereri pentru un consilier financiar pentru a ajuta la gestionarea vânzării unei participații majoritare din ce-a de-a doua mare bancă din țară, Komercijalna Banka, notează Reuters. Firmele internaționale pot depune scrisori de interes până la 26 decembrie 2014, termen stabilit de Agenția de Asigurări a Depozitelor.

EUROPA

Rosneft cumpără o participație de 16,67% dintr-o rafinărie din Germania

PETROL. Producătorul de petrol Rosneft din Rusia a semnat un acord cu compania franceză Total pentru a cumpăra o participație de 16,67% din rafinăria de petrol PCK Raffinerie GmbH din Germania, conform unui comunicat de presă al producătorului de petrol Rosneft.

Airbus reduce participația deținută într-un producător privat francez de avioane

AVIAȚIE. Conducerea producătorului francez de avioane Airbus Group a declarat că a vândut acțiuni în valoare de 794 milioane de euro în producătorul privat francez de avioane Dassault Aviation înapoi companiei, și are planuri de a reduce și mai mult participația până la jumătatea anului viitor, conform Wall Street Journal. Astfel, Airbus a redus efectiv participația din producătorul privat de avioane Dassault de la 46% la 42%.

Italia amână vânzarea unei participații din Enel până la sfârșitul anului conform planului, dar ar putea cumpăra, în schimb, producătorul italian de oțel Ilva

SIDERURGIE. Italia preconizează că este puțin probabil să vândă o participație din societatea de utilități de stat Enel SpA până la sfârșitul anului conform planului, invocând condițiile precare din piață, dar în schimb a sugerat că ar putea interveni pentru a cumpăra producătorul italian de oțel Ilva, anunță Reuters.

Uniunea Europeană a aprobat o fuziune de 43 miliarde de dolari dintre un producător american de dispozitive medicale și o companie globală de produse de ingrijire a sănătății din Irlanda

APARATURĂ MEDICALĂ. Uniunea Europeană a aprobat fuziunea de 43 miliarde de dolari dintre producătorul american de dispozitive medicale Medtronic Inc și compania globală de produse de ingrijire a sănătății Covidien Plc din Irlanda, conform Wall Street Journal.

Italia vinde pachete minoritare dintr-o societate de rețea de electricitate și un operator de rețea de gaze pentru 2,4 miliarde de euro

ENERGIE ELECTRICĂ ȘI GAZE. Italia a încheiat un acord definitiv de a vinde pachete minoritare din societatea de rețea de electricitate Terna și operatorul rețelei de gaze Snam către un grup chinez de energie electrică de stat și investitorilor italieni pentru 2,4 miliarde de euro (3 miliarde dolari).

Tranzacție de 3,9 miliarde de euro în numerar și acțiuni pe piața imobiliară din Luxemburg

IMOBILIARE. Cea mai mare firmă de imobiliare din Germania, Deutsche Annington, a convenit să preia firma rivală din industria imobiliară Gagfah din Luxemburg într-o tranzacție de 3,9 miliarde de euro (4,9 miliarde de dolari) în numerar și acțiuni, consolidându-și astfel poziția de conducere într-un sector fragmentat, anunță Reuters.

Ofertă de 1,6 miliarde dolari în sectorul construcțiilor din Londra

CONSTRUCȚII. Compania de infrastructură John Laing Infrastructure Fund a oferit să cumpere portofoliul de active de parteneriat public-privat al companiei londoneze de construcții Balfour Beatty, în sectoare precum educația și sănătatea, pentru 1 miliard de lire sterline (1,6 miliarde dolari) în numerar, anunță Reuters.

Cea mai bogată femeie din Germania cumpără un proiect de birouri pentru 350 de mil. de euro

IMOBILIARE. Susanne Klatten, cea mai bogată femeie din Germania, a cumpărat proiectul de birouri Winx din Germania, programat pentru finalizare în 2017, de la compania germană ce se ocupă cu tranzacții pe piața imobiliară DIC Asset AG, conform unui comunicat de presă al companiei DIC Asset AG. Valoarea investiției se va situa în jurul valorii de 350 de mil. de euro.

Tranzacție de 247 milioane dolari în numerar pe piața imobiliară din Marea Britanie

IMOBILIARE. Oficialii băncii cooperative din Marea Britanie au declarat că au vândut afacerile de imobiliare Illius Properties Ltd din Marea Britanie companiei Salmon Real Estate Ltd pentru 247 milioane dolari în numerar, ca parte a planului de a vinde active din plan secundar și de a consolida capitalul, conform unui comunicat publicat la Bursa De Valori din Londra.

Tranzacție de 20,4 milioane dolari pe piața bancară din Marea Britanie

BĂNCI. Oficialii băncii britanice Virgin Money Ltd au declarat că au vândut banca regională privată Church House Trust Ltd companiei Ocean Industries SA pentru 13 milioane de lire sterline (20,4 milioane dolari), la patru ani după ce au cumpărat afacerea, anunță Reuters.

Tranzacție de 750 milioane dolari în industria chimică din Irlanda

INDUSTRIA CHIMICĂ. Reprezentanții furnizorului irlandez de servicii petroliere Weatherford International Plc au declarat că furnizorul american de produse chimice de specialitate Lubrizol Corp va plăti 750 milioane dolari în numerar pentru două unități care furnizează produse chimice și fluide de foraj pentru producția de petrol și gaze naturale, notează Reuters.

Achiziție în sectorul ambalajelor din PET din Italia

AMBALAJE. Compania italiană din sectorul ambalajelor PET, Sipa SpA, a preluat în mod oficial afacerile legate de producția de sticle din PET de la Automa SpA, o altă companie italiană bine cunoscută în sectorul ambalajelor PET, potrivit unui comunicat de presă al companiei din sectorul ambalajelor PET.  Compania italiană din sectorul ambalajelor PET Sipa SpA este prezentă pe piața din România prin unitatea de producție SIPA ENGINEERING S.R.L. din Timișoara.

Germania a aprobat achiziția planificată a unei firme germane ce oferă soluții de securitate de către Blackberry

SOLUȚII DE SECURITATE. Germania a aprobat achiziția planificată a firmei ce oferă soluții de securitate Secusmart de către producătorul de smartphone-uri Blackberry din Canada, a cărei tehnologie de criptare este folosită pentru a proteja dispozitivele mobile ale politicienilor de top, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, informează Reuters.

Telefonica se află în căutarea unei „alianțe globale” cu un grup londonez de telecomunicații din Marea Britanie în schimbul unității O2 a firmei de telecomunicații

TELECOMUNICAȚII. Președintele firmei de telecomunicații Telefonica din Spania a declarat că firma de telecomunicații se află în căutarea unei „alianțe globale” cu grupul londonez de telecomunicații BT Group din Marea Britanie în numerar și acțiuni în schimbul unității O2 a firmei de telecomunicații Telefonica, a confirmat un purtator de cuvant al companiei Telefonica pentru Reuters.

AMERICA DE NORD

Un fondator al companiei Twitter Inc vinde pentru prima dată acțiuni în valoare de 28,7 mil. de dolari

MEDIA. Evan Williams, un fondator al companiei americane de media Twitter Inc și acționarul majoritar al acesteia, a vândut o parte din participația în societatea de media pentru prima dată, pentru aproximativ 28,7 milioane dolari, conform Wall Street Journal.

Tranzacție de 670 milioane dolari pe piața de telecomunicații din America

TELECOMUNICAȚII. BCE Inc, cea mai mare companie de telecomunicații din Canada, a fost de acord să cumpere compania de telecomunicații Glentel Inc. din Canada pentru 670 milioane dolari în numerar sau acțiuni, într-o tranzacție de 26,5 de dolari pe acțiune, stimulând prezența companiei pe piața de telecomunicații, potrivit comunicatelor de presă ale celor două companii.

Tranzacție de 650 milioane dolari în industria energiei eoliene din SUA

ENERGIE EOLIANĂ. Enbridge Inc, cel mai mare operator de conducte din Canada, va cumpăra o participație majoritară în două ferme eoliene din SUA în valoare de 650 milioane dolari deținute de entitatea germană de utilități EON SE, scrie Bloomberg.

Tranzacție estimată la aproximativ 7 miliarde de dolari pe piața bunurilor de larg consum din America

PRODUSE DE LARG CONSUM. Compania americană de produse de larg consum Procter & Gamble Co lucrează cu banca americană Goldman Sachs pentru a analiza o posibilă vânzare a activității sale de îngrijire a părului Wella, care ar putea valora aproximativ 7 miliarde de dolari, au declarat surse familiare cu posibila vânzare pentru Reuters, precum cea mai mare companie din lume de produse de larg consum își va eficientiza activitatea.

Tranzacție de 383,3 mil. de dolari în industria alimentară din Columbia

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Conglomeratul din industria alimentară Grupo Nutresa SA din Columbia a plătit 383,3 mil. de dolari pentru a cumpăra cel mai mare lanț de fast-food al țării, El Corral, precum producătorul de paste, ciocolată și cafea se extinde în consumul de alimente în afara casei, scrie Reuters.

O companie americană de produse de larg consum preia o firmă de produse pentru copii pentru 210 milioane dolari

BUNURI DE LARG CONSUM. Conducerea companiei americane de produse de larg consum Newell Rubbermaid Inc a anunțat că a fost de acord să achiziționeze firma americană de produse pentru copii Baby Jogger Holdings Inc. de la firma de private equity The Riverside Co. pentru 210 milioane dolari, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Ultratech Cement poartă discutii cu banca pentru o finanțare de 1,2 miliarde dolari pentru achiziția activelor de ciment ale Holcim din Brazilia

CIMENT. Conglomeratul din industria cimentului Ultratech Cement poartă discutii cu banca pentru o finanțare de 1,2 miliarde dolari pentru achiziția activelor de ciment ale producătorului de ciment Holcim din Brazilia, pe care firma elvețiană le vinde pentru a îndeplini cerințele de reglementare pentru o fuziune cu Lafarge, conform Business Standard. Potrivit Economic Times, conglomeratul din industria cimentului Ultratech Cement se află în faza de inițiere a procesului de due diligence, după ce a depus oferte neangajante pentru unitățile din Brazilia și Filipine. Procesul de vânzare din România vizează exclusiv activele Lafarge.

Achiziție de 7,4 miliarde de euro pe piața de telecomunicații din Brazilia

TELECOMUNICAȚII. Grupul de telecomunicații Altice SA a fost de acord să cumpere operațiunile portugheze ale firmei de telecomunicații Grupo Oi din Brazilia pentru aproximativ 7,4 miliarde de euro (9,2 miliarde dolari), și va reprezenta cea de-a treia mare achiziție din acest an, scrie Reuters.

AFRICA

AXA intenționează să preia controlul celei de-a patra mare companie de asigurări a Nigeriei

ASIGURĂRI. Conducerea companiei franceze de asigurări AXA SA a declarat că va prelua o participație de 77% din cea de-a patra mare companie de asigurări a Nigeriei, Mansard Insurance PLC, pentru 198 mil. de euro, într-un impuls de creștere pe un continent unde mulți oameni sunt neasigurați, scrie Wall Street Journal.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 29 octombrie 2014

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

ContourGlobal cumpără capacități de producție de energie regenerabilă din Europa Centrală

ENERGIE. Reprezentanţii companiei americane ContourGlobal au ajuns la un acord privind achiziția unor capacități de producție de energie regenerabilă de 201 MW din Austria, Slovacia și Cehia. Vânzarea este făcută de entități afiliate austriecilor de la Raiffeisen Banking Group. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică. Portofoliile preluate includ opt parcuri eoliene în Austria și proiecte fotovoltaice operaţionale în Republica Cehă și Slovacia, anunţă publicația Solar Industry.

Autoritățile concurențiale ungare au aprobat vânzarea afacerilor Lukoil din Ungaria și Slovacia

PETROL. Reprezentanţii autorităților concurențiale din Ungaria au anunțat că au aprobat achiziția pachetului de 100% din acțiuni ale Lukoil Ungaria și ale Lukoil Slovacia, afacerile de retail ale grupului petrolier rus de pe cele două piețe din Europa Centrală, informează Budapest Business Journal.

În luna august, rușii au declarat că își vor vinde rețeaua de 75 de benzinării din Ungaria și cea de 19 stații din Slovacia către Norm Benzinkut. De asemenea, Lukoil și-a vândut rețeaua de 44 de stații din Cehia către Slovnaft, divizia slovacă a grupului petrolier ungar MOL.

EUROPA

Holcim şi Lafarge au notificat Comisia Europeană în legătură cu fuziunea celor două companii

CIMENT. Producătorii de materiale de construcţii Holcim şi Lafarge au anunţat că au notificat, în mod oficial, Comisia Europeană despre intenţia lor de a fuziona, un pas necesar pentru obţinerea aprobărilor necesare pentru crearea celui mai mare producător mondial de ciment, conform unui comunicat de presă al companiei Lafarge.

De asemenea, cei doi producători de materiale de construcţii s-au oferit să vândă operațiunile din Slovacia şi să păstreze fabrica de ciment din Austria. Fuziunea este planificată a se finaliza în prima jumătate a anului 2015.

Subsidiara producătorului de ciment Holcim din Filipine, Holcim Philippines Inc, intenţionează să achiziționeze activele producătorului de ciment Lafarge din Filipine, Lafarge Republic Inc, şi anume trei companii şi un terminal al portului Harbour Centre în Manila, anunţă rețeaua socială de știri Rappler. În România, grupul francez Lafarge a anunțat că își va vinde toate activele locale, procesul de vânzare fiind în curs de derulare.

Compania petrolieră poloneză PGNiG a cumpărat o participație în perimetre ale Total din Norvegia

PETROL. Compania petrolieră poloneză PGNiG a ajuns la un acord privind achiziția unei participații în patru perimetre deținute de către francezii de la Total în Norvegia, potrivit Oil & Gas Journal. Valoarea tranzacției este de aproximativ 317 mil. dolari, conform companiei franceze.

Fondul suveran de investiții al Qatar-ului intenţionează să cumpere sediul central din Londra al gigantului bancar HSBC pentru 1,1 mld. lire sterline

BĂNCI. Autoritatea de Investiții din Qatar, fondul suveran de investiții al statului din Golful Persic, intenţionează să cumpere turnul Canary Wharf din Londra, unde se află sediul central al uneia dintre cele mai mari bănci din lume, HSBC. Turnul va fi vândut de către fondul public de pensii National Pension Service din Coreea de Sud pentru 1,1 mld. lire sterline (1,7 mld. dolari), scrie Financial Times.

Turnul Canary Wharf din Londra a fost cumpărat în 2006 de către spaniolii de la Metrovacesa pentru 1,09 mld. lire sterline, însă în 2008 HSBC a luat înapoi imobilul în condițiile în care compania spaniolă de investiții imobiliare a avut probleme financiare. Ulterior, HSBC a vândut clădirea către fondul public de pensii sud – coreean pentru 800 mil. lire sterline. HSBC are un contract de închiriere pe 13 ani pentru birourile sale din Canary Wharf.

Autorităţile din Franţa au aprobat o tranzacţie de 23 mld. dolari în telecomunicații

TELECOMUNICAŢII. Compania de servicii de televiziune prin cablu, internet şi telefonie Altice SA a obţinut aprobarea autorităţilor antitrust din Franţa pentru preluarea firmei de telefonie mobilă SFR. Tranzacția în valoare de 23 mld. dolari înlătură astfel un obstacol din calea planului miliardarului Patrick Drahi de a combina operatorul de telefonie cu furnizorul de cablu Numericable Group, transmite Bloomberg.

Termenul – limită pentru depunerea ofertelor pentru activele italiene ale grupului E.ON, amânat pentru sfârșitul lunii noiembrie

ENERGIE. Vânzarea activelor italiene ale grupului energetic german E.ON întâmpină un alt obstacol, după ce termenul limită pentru depunerea ofertelor angajante a fost amânat până la sfârșitul lunii noiembrie, au declarat patru surse familiare cu problema pentru Reuters. E.ON ar putea obţine 2-3 mld. euro din vânzarea subsidiarei din Italia.

E.ON, care vrea să-şi vândă activele din Italia pentru a-şi reduce datoria, anunţase anterior că va finaliza tranzacţia în trimestrul doi din 2014, însă situaţia dificilă de pe piaţa energetică europeană a determinat o serie de amânări.

Accor cumpără 35% dintr-un lanț hotelier francez de tip boutique

HOTELURI. Conducerea grupului hotelier Accor, unul dintre cei mai mari jucători din industria globală de profil, a anunțat că a cumpărat un pachet de 35% în lanţul francez hotelier Mama Shelter, cu scopul de a ajuta la accelerarea procesului de extindere internațională a lanțului de tip boutique, notează Reuters. Lanțul hotelier este prezent și în România cu mărcile Novotel, Ibis și Pullman.

Achiziţie estimată la 310 mil. de euro în sectorul bancar din Italia

BĂNCI. Oficialii băncii italiene Carige au anunţat că au ajuns la un acord cu reprezentanții vehiculului de investiții Apollo Management Holdings în vederea vânzării celor două unități de asigurare, tranzacție estimată la 310 mil. euro (394 mil. dolari), conform unui comunicat de presă al băncii Carige.

AMERICA DE NORD

Regal Entertainment Group analizează o posibilă vânzare a companiei

TEATRU. Conducerea societăţii americane de teatru si film Regal Entertainment Group, care operează cel mai mare lanţ de teatre din țară, a declarat că analizează „alternative strategice”, ce pot include o vânzare a companiei, anunţă Dealbook New York Times.

Tranzacție de 1,1 mld. dolari pe piața americană a serviciilor profesionale

SERVICII PROFESIONALE. Reprezentanții companiilor Engility Holdings Inc și TASC Inc. au anunțat ieri că au ajuns la un acord definitiv prin care Engility va prelua TASC, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii profesionale din domeniul siguranței publice și a securității naționale în cadrul unei tranzacții de aproximativ 1,1 mld. dolari, care include și datoriile nete. Înțelegerea va duce la crearea unui lider de piață în sectorul furnizării de servicii guvernamentale. Tranzacția a fost aprobată de către board-urile de directori ale celor două companii și este așteptată să fie finalizată în primul trimestru al anului 2015, potrivit Streetinsider.com.

Achiziție de 1,5 mld. dolari pe piața gazelor

GAZE. Western Gas Partners LP a ajuns la un acord pentru a cumpăra Nuevo Midstream LLC, companie care activează pe piața gazelor, pentru 1,5 mld. dolari, notează Streetinsider.com. Tranzacția este așteptată să se finalizeze în trimestrul al patrulea din 2014, fiind necesare avizul din partea autorităților de reglementare, precum și îndeplinirea unor condiții contractuale.

ASIA

Tranzacţie de 627 mil. de dolari în industria comerţului electronic din India

COMERŢ ONLINE. Grupul japonez de telecomunicații și media SoftBank Corp a fost de acord să cumpere o participaţie de 627 mil. dolari în retailerul indian online Snapdeal, informează Reuters.

Doi producători de trenuri din China poartă discuţii în vederea unei fuziuni

TRANSPORT FEROVIAR. Reprezentanţii producătorilor de trenuri China CNR si CSR Corp din China poartă discuţii în vederea unei fuziuni pentru a crea un gigant capabil să concureze la nivel global cu companiile Siemens și Bombardier, relatează Reuters.

Raportul de tranzacții pentru săptămâna 20 – 26 octombrie 2014

FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII

23 octombrie
BCR vinde un pachet de credite neperformante de 433 mil. euro
Vânzător: BCR
Obiectul tranzacției: Portofoliu de credite neperformante de 433 mil. euro
Stadiu: Vânzare în curs
Consultantul BCR: PricewaterhouseCoopers (PwC)
Avocații BCR: Schoenherr
Sursă: Media (Costar Finance – Marea Britanie, Mediafax, MIRSANU.RO)

23 octombrie
Singurul competitor pentru Poșta Română sunt belgienii de la BPost
Vânzător: Ministerul pentru Societatea Informațională
Obiectul tranzacției: Pachetul majoritar al Poștei Române
Stadiu: Privatizare în curs (analiza ofertei tehnice)
Ofertant: BPost (Belgia)
Consultanții Ministerului pentru Societatea Informațională: KPMG, firma de avocatură Țuca, Zbârcea & Asociații
Sursă: Ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea

22 octombrie
Toți jucătorii mari locali din telecomunicații și fonduri de investiții se uită la achiziția Digital Cable Systems
Vânzător Managerul de fonduri PineBridge Investments
Obiectul tranzacției: Pachetul majoritar al Digital Cable Systems
Stadiu: Vânzare în curs
Consultantul PineBridge Investments: EY România
Sursă: Media (ZF)

21 octombrie
GDF SUEZ, interesată de achiziția a două – trei companii din pachetul de active scos de Enel la vânzare
Vânzător: Enel Italia
Obiectul tranzacției: 64,4% din Enel Distribuție Muntenia SA, 64,4% din Enel Energie Muntenia SA, 51% din Enel Distribuție Banat SA, 51% din Enel Distribuție Dobrogea SA, 51% din Enel Energie SA, 100% din Enel România SRL
Stadiu: Vânzare în curs
Consultantul Enel: băncile de investiții Citi, UniCredit
Sursă: Media (MIRSANU.RO)

21 octombrie
Accor a oferit spre vânzare polonezilor de la Orbis 46 de hoteluri din regiune, inclusiv din România, pentru 142,3 mil. euro
Vânzător: Accor (Franța)
Obiectul tranzacției: 46 de hoteluri din Europa Centrală și de Sud – Est
Stadiu: Vânzare în curs (ofertă de vânzare)
Sursă: Media (Warsaw Business Journal)

20 octombrie
E.ON, interesată să depună ofertă pentru distribuțiile de electricitate din Banat și Muntenia
Vânzător: Enel Italia
Obiectul tranzacției: 64,4% din Enel Distribuție Muntenia SA, 64,4% din Enel Energie Muntenia SA, 51% din Enel Distribuție Banat SA, 51% din Enel Distribuție Dobrogea SA, 51% din Enel Energie SA, 100% din Enel România SRL
Stadiu: Vânzare în curs
Consultantul Enel: băncile de investiții Citi, UniCredit
Sursă: Media (MIRSANU.RO)

FINANȚĂRI

22 octombrie
Azomureș ia un credit sindicalizat de la BCR și UniCredit Țiriac Bank de 75 mil. euro
Tip de finanțare: Credit sindicalizat
Creditori: BCR, UniCredit Țiriac Bank
Împrumutat: Azomureș Târgu Mureș
Stadiu: Semnat pe 22 octombrie
Valoare: 75 mil. euro
Maturitate: 10 ani
Destinație: modernizare și creșterea capacității a două fabrici de amoniac
Avocați în cadrul tranzacției: RTPR Allen & Overy
Sursă: Comunicat comun Azomureș, BCR, UniCredit Țiriac Bank

22 octombrie
Banca Transilvania ia o linie de finanțare de 150 mil. euro de la BEI
Tip de finanțare: Linie de credit
Creditor: Banca Europeană de Investiții (BEI)
Stadiu: Semnat
Valoare: 150 mil. euro
Destinație: Finanțare proiecte IMM-uri, companii cu capitalizare bursieră medie, entități publice care creează locuri de muncă pentru tineri
Sursă: Comunicat Banca Transilvania la Bursa de Valori București

22 octombrie
România vinde obligațiuni de 1,5 mld. euro la o dobândă de 2,97%
Vânzător: Ministerul de Finanțe
Tip de finanțare: Emisiune de obligațiuni
Obiectul tranzacției: Vânzare de obligațiuni a Ministerului Finanțelor pe piața internațională
Stadiu: închisă pe 22 octombrie
Valoare: 1,5 mld. euro
Maturitate: 10 ani
Dobândă: 2,973%
Monedă: Euro
Intermediarii tranzacției: HSBC, Raiffeisen, SocGen, UniCredit
Avocați în cadrul tranzacției: Clifford Chance Badea
Sursă Comunicat Guvernul României

TRANZACȚII PE PIAȚA DE CAPITAL

22 octombrie
Fondul de investiții New Europe Property Investments vinde acțiuni noi de circa 100 mil. euro pe bursa de la Johannesburg (Africa de Sud)
Stadiu:  Închis pe 22 octombrie
Pachet vândut: 13,64 milioane de acțiuni noi NEPI la un preț de 103 ranzi sud-africani pe acțiune
Sumă atrasă în cadrul majorării de capital: 1,4 mld. ranzi sud – africani (aproximativ 100 mil. euro)
Tip tranzacție: Plasament privat accelerat
Intermediarii tranzacției: Macquarie First South Capital Proprietary Limited, Java Capital (joint bookrunners, joint lead managers)
Destinație: Finanțarea achiziției Aurora Shopping Mall, Alba Iulia Mall (ambele din România), Kragujevac Plaza Shopping Mall (Serbia), alte achiziții, respectiv investiții
Sursă: Comunicat NEPI publicat la Bursa de Valori București

20 octombrie
Fondul Proprietatea intenționează să răscumpere 750.000.000 de acțiuni de la investitori
Tip tranzacție: Ofertă publică de cumpărare
Stadiu: Depunerea documentației pentru inițierea unei oferte publice de cumpărare la Autoritatea de Supraveghere Financiară
Ofertant: Fondul Proprietatea SA
Obiectul tranzacției: 750.000.000 acțiuni
Sursă: Comunicat FP publicat la Bursa de Valori București

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 22 octombrie 2014

ROMÂNIA

Piața de fuziuni și achiziții a scăzut cu 24% în primul semestru până la 578 mil. dolari, estimează consultanții EY

CONSULTANȚĂ. Valoarea fuziunilor și achizițiilor locale este estimată la 578 mil. dolari pentru primul semestru, în scădere cu 24% față de perioada similară a anului anterior, potrivit raportului EY M&A Barometer România.

Numărul tranzacțiilor de acest tip a scăzut de la 75 la 61 în ultimul an, iar dominante sunt fuziunile și achizițiile cu valori sub nivelul de 20 mil. euro, afirmă Florin Vasilică, partener și lider al departamentului servicii de asistență în tranzacții în cadrul EY România, citat de Mediafax.

GDF SUEZ, interesat de achiziția a două – trei companii ale Enel

ENERGIE. Grupul francez GDF SUEZ din sectorul utilităților, proprietarul distribuției de gaze din sudul României, este interesat de achiziția a două – trei companii din pachetul de șapte active scos la vânzare de către Enel, au declarat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piața de energie.

Francezii au un interes major în ceea ce privește distribuția de energie a Bucureștiului, Enel Distribuție Muntenia, în contextul în care GDF SUEZ controlează distribuția de gaze în același teritoriu. Miza activelor Enel pentru GDF este important, având în vedere că o achiziție le-ar permite accesul pe piața de distribuție a energiei.

Operatorii mari de telecomunicații locali și fondurile de investiții se uită la achiziția Digital Cable Systems

TELECOMUNICAȚII. Toți operatorii mari de pe piața locală de telecomunicații și fonduri de investiții care nu sunt încă în România se uită la achiziția companiei Digital Cable Systems, au declarat mai multe surse din industrie, citate de ZF.

Vânzarea companiei, controlate de fondul de investiții Pinebridge, este așteptată să se realizeze abia anul viitor. EY are mandatul pentru vânzarea companiei.

Cel mai mare grup hotelier din lume vrea să-și vândă hotelurile din regiune polonezilor de la Orbis pentru 142 mil. euro. Pe listă sunt și hotelurile Accor din România

HOTELURI. Grupul francez hotelier Accor a oferit spre vânzare 46 de hoteluri din Europa Centrală şi de Sud-est, inclusiv din România, pentru 142,3 mil. euro către Orbis, cel mai mare jucător de profil din Polonia, informează Warsaw Business Journal. Oferta a fost înaintată exclusiv către Orbis şi include hoteluri situate în capitale din regiune precum București, Budapesta, Praga sau Varșovia.

Grupul Accor din Franţa operează în 92 de ţări şi deţine aproximativ 3.500 de hoteluri la nivel mondial. Grupul operează mai multe reţele, printre care Sofitel, Novotel, Mercure, Pullman, Adagio, Ibis, hotelF1 şi MGallery.

În România, cel mai bine poziționat activ al Accor este hotelul Novotel din București, clasificat la patru stele și situat pe Calea Victoriei, principala arteră comercială din centrul capitalei. Portofoliul local cuprinde 1.221 de camere în șase hoteluri, din care un hotel Pullman, unul Novotel și patru unități Ibis, conform ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Achiziție de 107 mil. dolari pe piaţa bancară din Polonia

BĂNCI. Oficialii băncii de dimensiuni medii Alior Bank din Polonia au anunţat că au fost de acord să cumpere o participaţie de 97,9% în rivalul său, banca poloneză Meritum Bank  ICB S.A. de la vehiculul de investiții Innova Financial Holdings, fondul de investiţii în sectorul de servicii financiare cu capital privat WCP Cooperatief din Olanda și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru un total de 353 milioane de zloți (107 milioane de dolari), transmite Warsaw Business Journal. Achiziţia necesită aprobarea Consiliului Concurenței şi a autorității de supraveghere financiare KNF.

EUROPA

Austriecii de la Immofinanz ies de pe piața elvețiană de logistică după o vânzare de 95 mil. euro

IMOBILIARE. Compania austriacă de investiții imobiliare Immofinanz Group a vândut trei proprietăți logistice în Elveția unui fond din piaţa imobiliară al Credit Suisse AG pentru 95 de milioane de euro, tranzacție ce confirmă astfel exit-ul de pe piața elvețiană imobiliară, conform unui comunicat al Immofinanz Group. Vânzarea este deja finalizată, au precizat reprezentanții firmei austriece. Immofinanz Group afirmă că îşi va concentra activitățile de pe acest segment pe piaţa din Germania.

Bosch intenţionează să preia toate acţiunile companiei ZF Lenksysteme

ELECTRONICE. Compania industrială germană Bosch intenționează să preia toate acţiunile producătorului german de componente auto ZF Lenksysteme GmbH, societate mixtă deţinută în proporţii egale de Bosch şi ZF. În acest scop, Robert Bosch GmbH a semnat un contract cu ZF Friedrichshafen AG, potrivit unui comunicat remis ziarului Bursa.

Familia care controlează Dassault Aviation doreşte să-şi majoreze participaţia prin achiziția de acţiuni de la Airbus

AVIAȚIE. Familia Dassault, care controlează producătorul francez de avioane de luptă și jeturi de lux Dassault Aviation SA, și-ar putea majora participaţia deţinută în companie, atunci când acționarul minoritar Airbus Group NV va vinde o parte din deţinerile sale în următoarele luni, anunţă Bloomberg. Dassault Aviation doreşte să cumpere o participaţie de 10% din participaţia de 46,3% controlată de producătorul de avioane și echipament militar Airbus Group. Acesta, la rândul lui, doreşte să își reducă participaţia la jumătate, prin vânzarea de acţiuni către investitori instituţionali şi Dassault Aviation, în tranzacţii evaluate la circa 2 miliarde de euro.

Japonezii plătesc 1,4 mld. dolari pentru achiziția unei ferme de somon din Norvegia

BĂNCI. Banca Mitsubishi Corp din Japonia a achiziţionat 91% din acțiunile crescătoriei norvegiene de somoni și păstrăvi Cermaq într-o tranzacție de 1,4 miliarde dolari pentru firmă, care deţine active extinse de pescuit în Norvegia și Chile, relatează Reuters.

Cea mai mare companie de apărare din Europa va cumpăra un furnizor american de soluţii de securitate cloud într-o afacere de 232,5 mil. dolari

APĂRARE. Conducerea firmei britanice BAE Systems Plc, cea mai mare companie de apărare din Europa, a anunţat că va cumpăra furnizorul american de soluţii de securitate cloud SilverSky într-o afacere de 232,5 mil. dolari, pentru a-și întări portofoliul de pe piața soluțiilor comerciale de securitate cibernetică, notează Reuters.

Daimler negociază achiziția a 25% din acțiunile unui producător italian de motociclete

AUTO. Producătorul german de autovehicule și camioane Daimler poartă negocieri avansate pentru a achiziţiona o participaţie de 25% în producătorul italian de motociclete MV Agusta, scrie Reuters.

Un investitor financiar va prelua un sfert dintr-o firmă norvegiană de petrol și gaze

INVESTIŢII. Investitorul financiar norvegian EPSI AS, administrat de managerul de fonduri de investiții HitecVision, a cumpărat o participaţie de 23,9% din firma norvegiană de petrol și gaze Rocksource, printr-un ordin de cumpărare pe bursa din Oslo, transmite Reuters. Investitorul financiar EPSI AS va deţine, în urma acestei tranzacţii, un sfert din firma norvegiană de petrol și gaze Rocksource.

Operatorul bursier german face o preluare în Franța

BURSE. Operatorul bursier The European Energy Exchange (EEX), parte a Deutsche Boerse Group, va deveni de la 1 ianuarie 2015 acționarul majoritar al companiei franceze Powernext, potrivit unui comunicat comun al celor două companii. EEX va deține în urma tranzacției 55,8% din acțiunile Powernext.

O bancă portugheză își caută cumpărători în Asia și America

BĂNCI. Echipa de conducere a Banco Espírito Santo de Investimento, braţul de investiţii al băncii portugheze Banco Espirito Santo, care a fost salvată în vară de stat, a avut recent întâlniri cu potenţiali cumpărători din China, Dubai şi Mexic pentru a analiza variantele de salvare a băncii de investiţii, scrie The Wall Street Journal.

AMERICA DE NORD

Producătorul de soluții de stocare a datelor EMC Corp cumpără pachetul Cisco dintr-un joint venture

IT&C. Producătorul de soluții de stocare a datelor EMC Corp cumpără cea mai mare parte a acțiunilor deținute de către Cisco System Inc din VCE, asociere mixtă dintre cele două companii, au declarat pentru Bloomberg surse familiare cu discuțiile.

EMC va fuziona VCE cu propriile entități. Tranzacția este așteptată să fie anunțată miercuri. Cisco va rămâne acționar în VCE, însă cu o participație mai mică. De asemenea, pe piață circulă informații potrivit cărora EMC ar putea cumpăra furnizorul de cloud computing Maginatics.

ASIA

Conglomeratul indian Aditya Birla Group a intrat în cursa pentru activele braziliene și filipineze scoase la vânzare de giganţii cimentului Holcim și Lafarge

CIMENT. Conglomeratul indian Aditya Birla Group a prezentat oferte pentru preluarea activelor braziliene și filipineze vândute de către giganţii de ciment Holcim și Lafarge, ca parte a fuziunii dintre cele două companii europene de ciment, au declarat două surse din piaţă pentru Reuters. Grupul indian, ce are afaceri în sectoare precum telecomunicații, retail, metale și servicii financiare, deţine, de asemenea, cel mai mare producător de ciment din India, UltraTech Cement Ltd, care are o capacitate de 62 de milioane de tone pe an de ciment gri. În România, procesul de vânzare vizează activele deținute de către Lafarge.

Ziarul india The Economic Times scrie că cel mai mare producător de ciment din India, UltraTech Cement Ltd a depus oferte pentru activele braziliene și filipineze vândute de către giganţii de ciment Holcim și Lafarge, la o valoare de întreprindere de 1,4 miliarde de dolari.

Sony Pictures Television cumpără 50% din două posturi israeliene de telenovele

MEDIA. Conducerea studioului american de televiziune Sony Pictures Television a fost de acord să cumpere o participaţie de 50% din două posturi TV israeliene de telenovele de la Dori Media Group, au declarat reprezentanţii companiilor pentru Reuters.

Negocieri pe piața petrolieră din Oman

PETROL. Conducerea companiei Oman Oil Co poartă discuţii pentru achiziția activelor pe care compania americană de petrol şi gaze Occidental Petroleum Corp le are în sultanatul arab din Golful Persic, a declarat pentru Reuters Isam al-Zadjali, directorul executiv al firmei omaneze.

”Acum așteptăm de la ei (Occidental – n.r.) să ne specifice ce anume așteaptă de la această tranzacție. Suntem pregătiți să cumpărăm activele”, a spus șeful Oman Oil Co. Americanii de la Occidental au participat în 2004 la procesul de privatizare al Petrom, cea mai mare companie din România, licitație câștigată de austriecii de la OMV.

AFRICA

Managerul de fonduri de investiții CVC Capital Partners caută tranzacții în Orientul Mijlociu și Africa de Nord la un preț – țintă de 700 mil. dolari

FONDURI DE INVESTIȚII. Managerul European de fonduri de investiții CVC Capital Partners se află în căutarea de ținte de achiziție în regiunea Orientului Mijlociu și Africa de Nord. Prețul – țintă pentru astfel de achiziții este de aproximativ 700 mil. dolari, a precizat Steve Koltes, co-președinte al CVC Capital Partners, potrivit Reuters.