Arhive etichete: PwC

pwc multipli baza 624 main

Sorin Petre, PwC: Observam ca multiplii de evaluare ai companiilor sunt mai mari in tranzactiile de M&A fata de multiplii companiilor listate pe bursa si as putea spune ca acest trend se va mentine. Agricultura este un sector in care vom vedea atractivitate in tranzactiile M&A

„Observam pentru anul 2022 o scadere a multiplului EBITDA, avem o mediana de 5,6x in anul 2022 fata de 8,5x in 2021, multiplu influentat in special de societatile listate in sectorul de electricitate, pentru care anul 2022 a fost un an cu o volatilitate semnificativa. Ne-am uitat si la companiile de pe segmentul Aero sectiunea Premium si aici observam un multiplu de EBITDA pentru 2022 mai mare de circa 8,2x, poate un multiplu explicabil fiind societati cu potential de crestere si cu o performanta asteptata sa fie in crestere semnificativa in viitor”, a declarat Sorin Petre, Partner si Head of Valuation & Economics al PwC Romania, la MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023, eveniment organizat pe 7 decembrie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO alaturi de jucatori activi in tranzactiile de M&A, finantare, piete de capital si real estate din Romania si din spatiul Europei Centrale si de Est.

„Referitor la evolutia multiplilor din 2007 de cand facem analiza si pana in 2022, observam ca majoritatea sectoarelor pe sectiunea BVB au multipli in scadere”, a adaugat acesta.

„Segmentul oil & gas si cel de electricitate (fara Hidroelectrica) sunt segmente foarte importante. Pentru partea de oil&gas, in conditiile in care Romania si-a propus neutralitate din punct de vedere al poluarii mediului NetZero in 2050, industria de oil & gas ar putea fi sa fie un sector afectat, care necesita investitii semnificative. E interesanta evolutia multiplicatorilor pentru aceasta industrie in viitor”, este de parere Sorin Petre.

Potrivit acestuia, dupa IPO-ul Hidroelectrica de 1,9 mld. Euro, cel mai mare din Europa in 2023, piata de capital din Romania are o alta dimensiune iar in masura in care Hidroelectrica este inclusa in indici globali astfel se vor uita si investitorii la investitiile pe piata noastra de capital. 

„Listarea Hidroelectrica s-a facut la un multiplu destul de bun, de 9,5 PER. Este si o societate care performeaza si care activeaza intr-un domeniu unde se asteapta dezvoltari semnificative, apropo de energie regenerabila.”, a comentat consultantul PwC.

„Ce observam pe piata de M&A? In 2022, multiplul de EBITDA ar fi fost in jur de 9,6, care e undeva la media pe perioada analizata 2007 – 2022, dar mai mare decat multiplii de pe pietele de capital chiar daca companiile de pe Aero sunt pe acolo, la peste 8x”, a punctat Sorin Petre pe marginea unei comparatii a multilplicatorului EBITDA la companiile listate pe bursa de la Bucuresti fata de companiile care au facut in aceeasi perioada obiectul unor tranzactii de M&A.

 

pwc multipli M&A baza 624

 

 

„Referitor la piata de M&A, multiplii pe care ii vedem sunt rezultatul dupa o analiza detaliata pe care o fac investitorii, de obicei se fac analize mai detaliate pe cashflow-uri viitoare, pe sinergii la care se asteapta, pachet minoritar sau majoritar, stadiul de dezvoltare al afacerii si cumva e un alt mod de evaluare a business-ului respectiv. Pe piata de capital, business-urile sunt destul de stabile si atunci multiplii cam reflecta asteptarile investitorilor pentru o crestere rezonabila depinde si de sector”, a precizat acesta.

„Cu siguranta, nu putem generaliza ca toate sectoarele au multipli mai mari pe piata de M&A. Probabil, sunt si stadii diferite de dezvoltare ale afacerilor pentru accesarea de finantare cei care merg spre un M&A, cei care merg spre piata de capital. Pe sectorul de electricitate, am vazut ca in 2022 multiplii au fost destul de scazuti in comparatie cu alte sectoare, dar in contextul de care s-a vorbit, razboi, pretul energiei electrice, tot felul de limitari in sensul asta. Pe piata de M&A sunt o serie de proiecte care se vand in diferite stadii de dezvoltare si sunt chiar atractive pentru investitori.”, explica Sorin Petre. 

„Referitor la ambitiile Romaniei de decarbonizare de NetZero pana in 2050, as mentiona ca mai sunt disponibile si fonduri nerambursabile, ajutoare de stat, iar pentru energie verde, pentru eficienta energetica sunt sume foarte importante disponibile si vad pe piata de M&A sectoare atractive care pot sa beneficieze si de astfel de finantari si sunt proiecte care se vand in stadii diferite de dezvoltare.”, a adaugat el.

„Cred ca si agricultura este un sector in care o sa vedem atractivitate pentru piata de M&A. Sunt cateva societati listate pe piata Aero premium, nu si pe piata principala din pacate. Eu cred ca exista potential si aici si e posibil sa vedem si pe bursa. Sunt sectoare similare, dar companii in stadii diferite de dezvoltare si cel putin teoretic pe piata de M&A potentialul de crestere ar trebui sa fie mai mare, mai atractiv cu riscurile aferente, dar nu putem generaliza. Am observat ca asa s-a intamplat in 2022 si as putea spune ca este un trend care se va mentine”,  a mai spus Sorin Petre, Partner si Head of Valuation & Economics al PwC Romania, la panelul Piete de capital din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Partenerii MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023 sunt Mazars, Agista, Value4Capital si Fondul Roman de Contragarantare.

 

CITESTE AICI TOATE ARTICOLELE evenimentului MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT  2023

MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023: Lipseste foarte mult capitalul autohton dinspre fonduri de pensii, antreprenori, piata de capital care sa mentina un plafon pe piata locala atunci cand investitori straini decid sa nu investeasca in Romania. Costul de finantare in lei, asteptat sa scada in 2024 cu circa 1,25% pe fondul reducerii graduale a inflatiei. Vanzarea Profi, cotata printre primele 7 tranzactii din Europa Centrala si de Est, aduce un multiplu de exit de aproape 10 x EBITDA pentru MidEuropa, care ar urma sa incaseze circa 900 mil. Euro dupa plata creditului sindicalizat catre bancile finantatoare

Andrei Bica, Profi: Am primit foarte multe intrebari din partea investitorilor de ce nu apare nicaieri o extindere regionala a Profi. Noi am pariat mereu pe Romania si vedem in continuare un potential foarte mare de dezvoltare in retailul de proximitate. Exitul MidEuropa din Profi indica un multiplu aproape de 10 EBITDA si incasarea unui pret in jurul a 900 mil. Euro dupa plata creditului sindicalizat catre banci

Andrei Gemeneanu, Morphosis Capital: Incercam sa semnam prima achizitie din fondul 2 pana in Craciun. Vom apela la o facilitate de finantare de la unul dintre investitorii nostri LP pentru a acoperi gap-ul dintre tranzactie si lansarea noului fond in martie – aprilie 2024. Probabil vom avea 3 tranzactii in urmatorul an, atat achizitii, cat si exituri

Bogdan Chirita, Value4Capital: Putem sa mergem in tichete de achizitie de la 6 – 7 mil. Euro pana la 24 – 25 mil. Euro alaturi de co-investitori. Piata bancara din Romania este destul de imatura fata de cea din Polonia, unde bancile sunt mai relaxate in finantarea tranzactiilor LBO si au invatat sa se uite mai mult la cashflow si mai putin la activele care garanteaza imprumutul

Stere Farmache, Fondul Roman de Contragarantare: Toata lumea vorbeste de economia sustenabila, dar cand aplici la un IMM trebuie privit si sub aspectul profitabilitatii, adica ce motiv sau substrat economic ar fi pentru un IMM sa faca tranzitia la energia verde. Cred ca Bursa de Valori Bucuresti trebuie sa priveasca cu mai multa atentie catre bazinul IMM-urilor si din motivul ca s-au cam epuizat tichetele privind companiile mari de stat

Ciprian Dascalu, BCR: Ne asteptam sa scada in 2024 dobanzile la lei cu circa 125 de puncte de baza. Nu ar trebui sa ne mai asteptam la costurile de finantare pe care le-am vazut in perioada 2000 – 2020, probabil vor ramane ceva mai sus

Razvan Butucaru, Mazars: In tranzactiile M&A conteaza foarte mult sentimentul investitorilor, indicatorii macroeconomici, previziunile de inflatie, de rate de finantare si taxele. Tranzactia de vanzare a Profi, situata pe locul 6 – 7 la nivelul tranzactiilor din Europa Centrala si de Est. Cum arata piata de M&A din Romania si din regiune

Radu Hanga, Bursa de Valori Bucuresti (BVB): Ma astept sa vad un interes crescut al companiilor catre listare si datorita momentului istoric in care suntem pentru ca ne apropiem de prima succesiune in viata companiilor romanesti. Trebuie sa fim dispusi sa discutam deschis despre risc si sa acceptam ca daca vrem sa listam companii mai mici, acceptam si faptul ca unele dintre ele o sa esueze

Ramona Jurubita, KPMG si Consiliul Investitorilor Straini (FIC): Cand ne uitam la oportunitatile pe care Romania le are pentru 2024, asta rezulta din minusurile pe care investitorii le marcheaza, adica infrastructura, birocratie si instabilitate legislativa. Romania a pierdut in 2023 din atractivitate, creste numarul investitorilor straini care isi reduc investitiile prognozate si tot mai multe companii vad oportunitati de crestere pe piata externa

Florin Ilie, ING Bank: Piata de finantare corporate din Romania a crescut in 2023 cu un «low single digit». Imprumuturile catre companii sunt dominate de refinantarea cu top-up, iar energia si sectorul expus pe consum sunt principalele motoare pentru marile finantari sindicalizate

Adrian Stanculescu, Abris Capital Partners: Este o piata buna de cumparat, vedem oportunitati in 2024 sa ne extindem. Sunt si discutii de exit pentru companii unde nu suntem pregatiti. Am investit cateva zeci de milioane de euro anul trecut in portofoliul din Romania

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: In piata sunt 6-7-8 fonduri de venture capital si private equity care cauta finantari de 250 – 300 mil. Euro, bani care nu prea sunt. Este o crima sa tii fondurile de pensii pe margine si o rusine ca niciun fond de pensii din Romania nu a fost investit direct sau indirect la UiPath. In 2024 vom auzi despre primele exituri majore din industria de VC din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Industria de asset management este pe un trend de revenire dupa un an 2022 prost, trend care ne asteptam sa continue si in 2024 avand in vedere evolutia dobanzilor si a randamentelor. Potentialul pietei locale este mare, iar piata de asset management din Romania poate sa creasca de cateva ori de la nivelul actual de 4 mld. Euro

Gijs Klomp, WDP: Am facut o majorare de capital de 300 mil. Euro pentru a avea mai multa putere de foc pentru tranzactiile angajate, din care una in Romania. O treime din acest capital va fi desfasurat in Romania. Comparativ cu alte piete cu care concureaza, Romania are un momentum pozitiv pentru ca exista cerere, insa problema este evolutia randamentului fata de acum 2 ani

Jerome France, EMI: Avem un buget global de achizitii de 30 mil. Euro pe care sper sa il cheltuim in 2 ani in tranzactii in Romania si in alte piete. Preferam tari mai mici unde mergem sa ne pozitionam ca lider, e loc in Ungaria, ne uitam la Polonia, dar si la alte piete. Achizitia pachetului majoritar de actiuni al grupului EMI de catre fondul Innova Capital s-a facut la un multiplicator EBITDA mai mare decat cel de la achizitia pachetului de actiuni EMI de catre fondul de investitii Morphosis Capital

Liviu Dragan, DRUID AI: Nu ma vad iesind din DRUID, poate la un moment dat voi face un pas lateral in zona operationala. Nici din TotalSoft nu am dorit sa plec. Batalia pentru platformele AI destinate angajatilor necesita foarte multa competenta de afaceri pentru ca multe platforme se formeaza cu tineri cu talent tehnologic, dar incorporeaza prea tarziu business knowledge. Care sunt culisele rundei de finantare serie B atrasa in 2023 care a dus DRUID la o evaluare de 100 mil. USD

Andrei Dudoiu, Seedblink: Vom anunta in primul trimestru din 2024 o noua runda de finantare pentru Seedblink si planurile noastre de accelerare pe piata din Europa si SUA

Andreea Pipernea, Exit by Choice: Cred ca exista tot mai mult cultura antreprenorului de tipul «hai sa scot valoarea din ce am muncit atatia ani» si asta sa aiba mai departe un efect de angrenare la nivel de investitori LP astfel incat dupa exituri sa fie oameni care rostogolesc capitalul romanesc

Adrian Mihalcea, Mazars: Am avut perioade in care era claritate ca healthcare sau IT sunt sectoare care dupa pandemie au mers foarte bine din punct de vedere al tranzactiilor M&A, dar pentru 2024 nu as vedea motivele pentru a pune punctul pe un anumit sector

Iulia Bratu, EY: In 2024 vom vedea cel putin o tranzactie de peste 1 mld. Euro. Piata de M&A din Romania a continuat declinul si in primele 11 luni din 2023 cu circa 6,8% in valoare pana la 5,7 mld. Euro, respectiv cu aproximativ 9,3% in volum pana la 215 tranzactii fata de perioada similara din 2022

Sorin Petre, PwC: Observam ca multiplii de evaluare ai companiilor sunt mai mari in tranzactiile de M&A fata de multiplii companiilor listate pe bursa si as putea spune ca acest trend se va mentine. Agricultura este un sector in care vom vedea atractivitate in tranzactiile M&A

Alexandra Popa, UniCredit: Avem discutii cu mai multe companii pentru IPO pe piata primara. IPO-ul Hidroelectrica a deschis cumva piata si cred ca vom vedea mai multe listari de companii antreprenoriale in anii urmatori

Mihai Patrulescu, CBRE: Tranzactia M Core – Mitiska REIM are o pondere de 40% – 45% la nivelul investitiilor totale in real estate in 2023 in Romania, care ajung la circa 500 mil. Euro. Ne asteptam la o ajustare a randamentelor in perioada urmatoare

Sorin Petre main

Sorin Petre, Partner Valuation & Economics PwC Romania, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023

Sorin Petre, Partner Valuation & Economics PwC Romania, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023.

Sorin is Partner with PwC Romania, Deals – Advisory practice, being the leader of the Valuation & Economics (V&E) and of the Business Restructuring Services (BRS) teams. He is specialized in business valuations, valuations of real estate, valuation of financial instruments, valuation reviews, financial modeling and assistance in business plans preparation, financial analysis, economic and financial feasibility studies. 

Sorin has more than 26 years of experience in these areas and was involved in a significant number of projects for various industries, primarily energy: electricity (production, supply, distribution) and oil& gas. . 

Sorin Petre is the former President of the National Association of Romanian Authorised Valuers (“ANEVAR”) for the period 2020 – 2021. He is ACCA graduate following a 4-year training program and CFA charterholder. He is also member of the Romanian Auditors Chamber and of the National Association of ANEVAR being a certified valuator specialized in business and financial instruments valuation. Sorin is member of RICS (“Royal Institution of Chartered Surveyors”) and is a “Recognised European Valuer – REV” by TEGoVA – The European Group of Valuers’ Associations.  

He has extensive knowledge of regulations in the electricity sector, a significant part of the projects coordinated by him involving the analysis of the electricity market, applicable regulations, state aid mechanisms, financial feasibility analysis. 

On December 7, 2023, MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023, an OFFLINE event dedicated to the community of corporate transactions – mergers & acquisitions (M&A), financing, capital market transactions and real estate deals.

The agenda of this event will be as follows:

09.00 – 09.50 (EEST/GMT+2) Registration & Networking

09.50 – 10.00 Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of MIRSANU.RO transaction journal

10.00 – 10.45 Panel on international macro trends and local trends that will shape the major corporate deals

10.45 – 11.30 Panel on the mergers & acquisitions (M&A) market

11.30 – 12.15 Panel on financing

12.15 – 12.35 Coffee Break

12.35 – 13.20 Deals on the capital markets

13.20 – 13.45 Developments on the real estate market

13.45 – 14.30 Panel Buyers v Sellers

14.30 – 14.35 Conclusions

14.35 – 15.30 Lunch & Networking

The event’s partners are Mazars, Agista, Value4Capital and The Romanian Counter-Guarantee Fund.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

MIRSANU.RO is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.On December 7, 2023, MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023, an OFFLINE event dedicated to the community of corporate transactions – mergers & acquisitions (M&A), financing, capital market transactions and real estate deals.

pwc mipoc2023 main

Sorin Petre, PwC: Pe piata de energie si electricitate, asteptarile sunt mai mari pe piata de M&A si investitorii sunt dispusi sa plateasca mai mult comparativ cu multiplicatorii companiilor listate in acelasi sector. Multiplicatorul mediu EBITDA la companiile listate pe BVB pe sectoare a scazut in 2022 vs 2021, se observa o rezilienta a multiplicatorilor insa in zona de servicii medicale private si materiale de constructii. Cum au evoluat evaluarile pe piata Aero si multiplul PER

”Media multiplicatorului EBITDA al companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti pe sectoare a scazut in 2022 la 5,6x comparativ cu 8,5x in medie cat aveam in 2021, mai putin sectorul financiar unde cel mai folosit mutiplu este cel legat de profit net si cel raportat la activ net”, a declarat Sorin Petre, Partner & Head of Valuation & Economic la PwC Romania in cadrul MIRSANU IPO CHALLENGE 2023, eveniment online organizat pe 25 mai de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

 

pwc 2 baza 624

 

 

 

”Cred eu ca exista o serie de explicatii – sunt companii care au avut rezultate bune in 2022 raportate la ce s-a intamplat in 2021, 2020, cand am avut si partea de pandemie, incertitudine, razboi la granita. Profiturile si indicatorii financiari fiind mai buni, capitalizarea bursiera n-a variat semnificativ si atunci, implicit, multiplii sunt mai mici comparativ cu ce s-a intamplat in 2021 cand erau rezultate mai proaste in majoritatea sectoarelor in contextul de care discutam”, adauga acesta.

pwc 3 baza 624

In ce sectoare a fost observata de consultantii PwC cea mai agresiva scadere de multipli de la an la an in cazul companiilor listate?

”As putea spune ca in sectorul de electricitate si oil&gas (petrol si gaze) observam o astfel de scadere. Eu cred ca se datoreaza si unui an in care performanta financiara a fost destul de mare, cumva un an mai deosebit fata de asteptarile pe termen lung ale investitorilor pentru aceste sectoare de activitate”, a raspuns Sorin Petre.

Ce sectoare au fost mai reziliente in pastrarea/consevarea valorii business-ului la companiile publice in 2022 fata de 201? 

”Sectorul de healthcare (servicii medicale private) este acolo si ce am pus noi ca materials (materiale de constructii – n.r.), desi range-ul (intervalul) este destul de mare, am putea spune ca a fost cam la acelasi nivel in termen de multipli. Dar,  inca o data, multiplul fiind o valoare relativa depinde atat de capitalizarea bursiera, dar si de performantele punctuale din anul respectiv”, explica consultantul PwC.

”Ne uitam si la societatile listate pe piata Aero, piata premium. Observam ca multiplicatorii de anul acesta sunt in jur de 8,2x EBITDA, o valoare comparabila cu ce observam anul trecut pe piata principala a bursei. As zice ca ca reflecta si un potential mai mare de crestere al companiilor de pe piata Aero, cel putin potential perceput de catre investitori. Sunt companii IT, agribusiness si, probabil, asteptarile investitorilor sunt legate de o crestere mai semnificativa”, afirma Sorin Petre.

PwC Aero baza 624

 

”Ar mai fi de mentionat si tendinta de scadere a multiplicatorului P/E, in anul 2022 vedem multiplicatori mici fata de ultimii 5 ani in majoritatea sectoarelor”, precizeaza acesta.

 

PwC PER baza 624

 

 

 

”Pe partea de raportare ESG, am observat anul acesta ca mai multe companii, 19 la numar, si-au prezentat scorul ESG. Este important ca din ce in ce mai multe companii isi prezinta scorul ESG si raportul de sustenabilitate, lucru care din punct de vedere al evaluatorilor ofera o informatie suplimentara astfel incat sa-si poata face evaluatorii analize suplimentare. Este greu de spus daca impactul este pozitiv sau dimpotriva sunt niste obligatii suplimentare”, a mai spus consultantul PwC.

In ce sector a fost o scadere de valoare mai agresiva in termen de multipli cand comparam piata de M&A cu piata publica in 2022?

”Cred ca pe partea de M&A, in sectorul de energie & electricitate asteptarile sunt mai mari, stim contextul in care sunt aceste fonduri disponibile atat la nivel european de la UE si ajutoare de stat care sa sustina sectorul de productie electricitate, transport, distributie. Cred ca aici partea de M&A este un pic mai agresiva decat ce observam pe piata de capital. Bineinteles, sunt societati mari pe piata de capital si vorbeam de Hidroelectrica. Cred ca asteptarile sunt mai mari pe piata de M&A, oportunitatile sunt mai mari si atunci investitorii sunt dispusi sa isi asume riscuri suplimentare si sa plateasca mai mult in acest sector”, puncteaza Sorin Petre.

Potrivit acestuia, capitalizarea bursiera a celor 82 de companii listate pe bursa de la Bucuresti (fara Erste Bank, a carei piata principala este bursa de la Viena) este de circa 14%, chiar 15% cu tot cu piata Aero, raportat la PIB-ul Romaniei. ”Este un pic in descrestere daca ne uitam in special la ce se intampla in 2015 pe piata principala”, adauga Sorin Petre.

”Piata Aero incepe sa se dezvolte destul de mult in ultima perioada daca ne uitam la volumele tranzactionate pe cele doua piete (ale Bursei de Valori Bucuresti – n.r.)”, sustine consultantul PwC.

”Bursa din Romania are un volum de IPO-uri atras in perioada 2006 – 2021, sunt 17 IPO-uri, dar ce este de observat in anii 2022 si 2023 pana acum este ca nu avem listari noi pe piata de capital din Bucuresti. Ca si pondere vizavi de capitalizare, sectorul de electricitate este important, urmat de sectorul oil & gas pe baza unei analize bazate pe sumele atrase prin IPO-uri”, detaliaza Sorin Petre.

”Ce s-a intamplat in 2022 si 2023  (la BVB – n.r.) este cumva in linie cu ceea ce s-a intamplat si pe piata globala, excluzand zona Asia – Pacific. In zona EMEA, observam ca sunt volume atrase din listari destul de putine”, afirma reprezentantul PwC Romania.

”La nivel global, putem sa observam ca in ultima perioada 2022 si chiar 2023, volumul atras prin IPO-uri a scazut. Am putea spune ca acest lucru se datoreaza si contextului macroeconomic, multe incertitudini, ce s-a mai intamplat si in SUA cu sectorul financiar si, in acest context, in primul trimestru din 2023 IPO-urile pe zona America si EMEA sunt destul de putine si de valori mici, spre deosebire de zona Asia – Pacific unde s-au inregistrat cateva tranzactii semnificative si IPO-uri reusite in aceasta perioada. Sectoare importante au fost in aceasta perioada IT si cele legate de oil & gas (petrol si gaze) ca si atragere de capital pe pietele bursiere”, mai spune acesta.

La nivel de tendinte, piata din Romania atrage interes din partea investitorilor si a antreprenorilor in anumite sectoare.

”Sectorul de electricitate este foarte cautat de catre investitori si pentru investitii initiale -start-up-uri, proiecte in stadiul incipient de dezvoltare, dar si de dezvoltare a unor proiecte destul de mari in special pe partea de productie de electricitate. Stim ce se intampla chiar si la CE Oltenia prin planul de restructurare, sunt investitii semnificative care se fac acolo, interesul pe proiecte private este foarte mare in zona asta din ce observam noi si ne asteptam in continuare avand in vedere si fondurile disponibile ca suport din partea statului de a face o astfel de tranzitie. In acest context si pe partea de transport este mult de lucru in special tinand cont de faptul ca transportul este un poluator semnificativ, iar ambitiile Romaniei de a ajunge la Net Zero trebuie sa duca cumva in investitii in partea de transporturi pentru a ajuta aceasta tranzitie. Deci sunt perspective in electricitate si transporturi”, a declarat Sorin Petre, Partner & Head of Valuation & Economics PwC Romania in cadrul panelului dedicat tendintelor in tranzactiile IPO si de pe pietele de capital al evenimentului organizat pe 25 mai de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Partenerii evenimentului MIRSANU IPO CHALLENGE 2023 sunt Banca Transilvania si Dentons.

Credit foto: MIRSANU.RO

Cornelia Bumbacea, PwC: Piata M&A din Romania este in crestere in 2022 fata de 2021, numarand peste 300 de tranzactii cu o valoare totala de peste 6 mld. euro. Multi investitori vor sa vada cum se incheie tranzactiile pana la finele anului, avand in vedere ca majoritatea evaluarilor au la baza rezultatele din 2022. Ce cumparator este potrivit pentru activele Enel din Romania

“Este dificil sa spunem fara statistici, lucram la ele. In 2019, am avut 215 tranzactii, in 2020 au fost circa 254 de tranzactii, ne-am oprit pentru 2021 sa comunicam aceste date, dar pe baza informatiilor preliminare pe care le avem au fost undeva sub 300 de tranzactii, iar 2022 este surprinzator in ciuda trendurilor de pe piata globala de M&A. Sunt peste 300 de tranzactii in 2022“, a declarat Cornelia Bumbacea, Partner, Deals Advisory Services, PwC Romania, la MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2022, a cincea editie anuala a evenimentului organizat pe 6 decembrie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO alaturi de jucatori activi in tranzactiile de M&A, finantare de companii, piete de capital si real estate din Romania si din alte piete ale Europei Centrale si de Est.

Potrivit acesteia, analiza PwC ia in calcul atat majorari de capital, exit-uri, diferite tipuri de parteneriate intre investitori, inclusiv din randul celor care nu au o prezenta directa in Romania, tranzactii de consolidare.

“Marimea medie a companiilor romanesti este destul de mica, nu avem o tema pentru tranzactii mari sau sunt cateva tichete mari de vazut daca vor fi si niste exituri“, puncteaza Cornelia Bumbacea.

“Daca estimarile in real estate se asteapta la 1,5 mld. euro (tranzactii in sector pentru acest an – n.r.), feeling-ul meu este ca vom depasi 6 mld. euro in acest an comparativ cu 5,2 mld. euro anterior si 5,5 mld. euro in 2021 sau in jurul acestor valori. Sunt cateva tranzactii mari si inca asteptam sa vedem, dar nu vor fi inchise pana la finele anului, vor fi undeva in luna ianuarie“, afirma consultantul PwC.

“Stiu ca Consiliul Concurentei este foarte ocupat, deci se asteapta sa se inchida mai multe tranzactii, nu toate fiind facute publice la momentul semnarii“, sustine Cornelia Bumbacea.

Potrivit acesteia, tichetele mari din energie, tehnologie si sectorul industrial sunt inca in topul sectoarelor in ceea ce priveste tranzactiile de M&A.

“Sunt foarte optimista. Am vazut o incetinire a activitatii in septembrie si octombrie, mai degraba o stagnare. Nu toate tranzactiile merg spre a fi semnate sau inchise, unele sunt pe hold, dar tot avem destule tranzactii. Piata de M&A nu scade. Suntem destul de ocupati lunile care vin, finalul de an foarte ocupat. Multi investitori vor sa vada cum se incheie 2022 pentru ca majoritatea evaluarilor se bazeaza pe rezultate din 2022 asa ca este o stare de watch and see“, puncteaza consultantul PwC.

“Unde vedeti multipli, trebuie sa stiti ca sunt multe ajustari, ajustari de preturi post-tranzactie si altele, asa ca aveti grija ca acesti multipli nu sunt cei exacti. Sunt anumite lucruri care fac o poza complet diferita“, sustine Cornelia Bumbacea.

Fondurile de private equity de pe piata din Romania sunt orientate mai mult catre tranzactii de exit sau de achizitie?

“Vad ambele tipuri de tranzactii. Sunt multi antreprenori dispusi sa-si faca exitul, dar raman in pozitii de management pentru a genera valoare pe perioada ramasa. Impreuna ating un anumit nivel indiferent ca vor sa faca cash in (sa investeasca in afacere – n.r.) si sa cristalizeze, unii devin investitori de tip business angel. Si vedem si investitori care cauta sa faca un parteneriat, vor sa navigheze prin aceste incertitudini alaturi de un partener si sa stea pentru o perioada de timp de 3 – 5 ani sau alta, iar apoi isi fac treptat exitul complet din afacere. Este o combinatie (de variante – n.r.). Ceea ce am vazut depinde de vointa partilor si cum vor sa-si continue calatoria, dar am vazut ambele tipuri de exituri – mai inclinat catre exit si sta un numar de ani si un numar mult mai limitat de parteneriate pentru ca parteneriatele nu sunt usoare, ai un mix impreuna cu actionarii minoritari si managementul si erai obisnuit sa controlezi afacerea si sa iei decizii pe cont propriu, ceea ce acum trebuie sa lasi in mana altei parti. Trebuie sa ai incredere ca va merge. Uneori nu merge neaparat“, afirma consultantul PwC.

Ce profil de cumparator se potriveste mai bine la achizitia activelor Enel din Romania, un investitor strategic sau unul financiar?

“Depinde de ce vrea Enel. Trebuie sa analizezi ceea ce investitorii strategici aduc la masa si ce aduc investitorii financiari. Enel este de multi ani pe piata, afacerea sa a crescut la un nivel la care activele sale din Romania o duc destul de bine, deci cred ca vor vrea sa incaseze si sa marcheze un pret bun. Cateodata, un investitor strategic plateste mai bine, dar la acea marime de tranzactie cred ca va depinde de ce fel de tranzactie cauta si nu am un insight asupra acestui lucru“, a mai spus Cornelia Bumbacea. Un alt profil de cumparator potrivit sunt fondurile de infrastructura pentru ca acestea sunt genul de active care se preteaza pentru fonduri de infrastructura, dupa cum am vazut la tranzactia CEZ (unde cumparator a fost unul dintre fondurile de infrastructura administrat de catre Macquarie – n.r.)“, a mai spus Cornelia Bumbacea, Partner, Deals Advisory Services, PwC Romania, in cadrul panelului Cumparatori vs Vanzatori al evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Partenerii MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2022 sunt Mazars, Schoenherr, Raiffeisen Bank Romania si Adrem.

Bumbacea deals PwC main

Cornelia Bumbacea, Partner, Deals Advisory Services, PwC Romania, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2022

Cornelia Bumbăcea, Partner, Deals Advisory Services, PwC Romania is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2022.

Cornelia is an experienced Deals Partner and Deals Platform leader within PwC Romania, with more than 30 years of deals related experience within Big4 companies, both in Romania and CEE region.

She advised high profile private investors (both strategic and financial investors) in complex deals (600+ deals, including 150+ PE deals) on acquisitions of /divestments from Targets operating in various sectors: power and utilities, pharma and healthcare, IT&C, media and entertainment, diversified industrial products, retail, consumer goods and real estate sectors.

Her area of expertise includes the following type of projects: sell-side or buy-side  lead advisory mandates, buyer due diligences, vendor due diligences, SPA and vendor related assistance, privatizations, mergers, de-mergers, independent business reviews, strategic option analyses and post-integration advisory projects.

Cornelia is a member of the Association of Chartered Certified Accountants (ACCA UK),  member of the Chamber of Financial Auditors of Romania (CAFR) and member of the National Association of Authorised Valuers of Romania (ANEVAR).

The agenda of this event will be as follows:

08.30 – 08.55 (EEST/GMT+2) Registration & Networking
08.55 – 09.00 Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the transaction journal MIRSANU.RO

09.00 – 09.40 Panel on international macro trends and local trends that will shape the major corporate deals

09.40 – 10.20 Panel on the mergers & acquisitions (M&A) market

10.20 – 11.00 Panel on financing

11.00 – 11.40 Deals on the capital markets

11.40 – 12.10 Coffee Break

12.10 – 12.50 Developments on the real estate market

12.50 – 13.30 Fundraising and trends in Private Equity & Venture Capital

13.30 – 14.10 Panel Buyers v Sellers

14.10 – 14.15 Final notes

14.15 – 15.30 Networking & Lunch

The event’s partners are Mazars, Schoenherr, Raiffeisen Bank Romania and Adrem.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

MIRSANU.RO is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Pwc multipli IPO main

Sorin Petre, PwC: Vedem tranzactii si interese de investitii in energie, in companii industriale pentru stocarea CO2. Multiplii de evaluare in IPO-uri au ajuns anul trecut pe bursa de la Bucuresti pana aproape de 30x P/E. Multiplii EBITDA au crescut usor in 2021 pentru companiile listate, insa raman sub evaluarile obtinute in tranzactiile M&A

“In ceea ce priveste multiplii, cei de referinta pentru companii industriale sunt multiplii pentru venituri, iar EBITDA este un multiplu important observat de catre investitori, ceea ce putem sa spunem este ca este o crestere usoara a multiplilor EBITDA in 2021 fata de 2020”, a declarat Sorin Petre, Partner & Leader Valuation & Economics PwC Romania la MIRSANU IPO CHALLENGE 2022, eveniment online organizat pe 20 aprilie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO pentru antreprenori si comunitatea pietelor de capital.

Pwc multipli revenues 624

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Analiza PwC Romania are la baza date preliminare pentru 2021 si vizeaza multiplii de evaluare a companiilor listate pe Bursa de Valori Bucuresti.

Astfel, la multiplii EBITDA mediana agregata a fost in 2021 in jurul a 7,7xEBITDA fata de 7,1x EBITDA in 2020, cea mai mare evaluare fiind obtinuta de sectorul serviciilor medicale (unde este cotata Medlife) cu un multiplu de 9,1x EBITDA, cea mai scazuta valoare fiind inregistrata de sectorul de electricitate, cu 5,3x EBITDA, pe bursa fiind prezente mai multe companii din portofoliul statului.

Pwc multipli ebitda 624

 

“In 2021 au fost cateva IPO-uri importante, One United Properties, de asemenea TTS este un IPO semnificativ, companie inclusa, de asemenea, in indicele bursier”, explica Sorin Petre.

Cele 3 mari IPO locale din 2021 s-au facut la multipli P/E de 29,1x in cazul dezvoltatorului imobiliar One United Properties, 18,4x in cazul retelei de distributie si logistica Aquila, respectiv la un multiplu de 11,9 P/E la compania de transport fluvial TTS. Din 2006 incoace, cei mai mari multipli IPO au fost obtinuti de catre Digi cu 75,6 P/E in 2017 si multipli de peste 50x P/E obtinuti de catre Casa de Bucovina Club de Munte in 2008, respectiv Medlife in 2016, releva datele PwC.

“Am analizat, de asemenea, multiplii raportati la activele totale si cei raportati la activele nete, activele nete fiind un indicator important pentru sectorul financiar, , multiplul sau fiind folosit de catre investitori datorita specificitatii sectorului de servicii financiare, in special a celui bancar unde depozitele sunt principala linie de servicii din portofoliul lor”, precizeaza Sorin Petre de la PwC.

pwc multipli total assets 624

 

 

 

 

 

 

 

 

La activele nete, multiplul a crescut usor in 2021 de la o mediana agregata de 0,8x la 0,9x, cele mai bune evaluari fiind obtinute de companii din sectorul serviciilor medicale cu 1,5x, respectiv sectorul de consum cu 1,2x.

pwc multipli net assets 624

“Ceea ce trebuie mentionat pentru 2021 este ca a fost un an bun pentru bursa, atat din punct de vedere al capitalizarii de piata, dar si din punct de vedere al indicilor pietei. De asemenea pe bursa, din analiza pregatita in studiul nostru pentru principalele sectoare am exclus Erste Group deoarece piata sa principala este bursa din Viena, dar actiunile Erste sunt tranzactionate, de asemenea, pe bursa de la Bucuresti. Puteti vedea structura principalelor sectoare listate pe bursa de la Bucuresti, sectorul de petrol si gaze, cel financiar si sectorul de electricitate sunt bine reprezentate pe bursa de la Bucuresti”, explica seful departamentului de evaluare al PwC Romania.

Piata bursiera de la Bucuresti a atins in 2021 maximul istoric cu o capitalizare de piata de 142,3 mld. RON (28,9 mld. Euro, calculat la cursul mediu al BNR).

“Referitor la multipli, am inclus si trendurile, multiplul mediu P/E pentru toate sectoarele in 2021 este mai mare comparativ cu 2020. Am inclus si analizele privind volatilitatea, iar sectorul de consum pare sa fie o industrie mai stabila, avem volatilitate mai mare in alte sectoare. 2007 a fost un an atipic din cauza asteptarilor foarte mari si a multiplilor mari, de aceea am exclus acest an din analiza noastra”, precizeaza Sorin Petre.

pwc multipli PE baza 624

“Ce am vrut sa mentionez si este important pentru investitori nu numai pentru cei de pe bursa, dar si pentru cei din M&A sunt aceste initiative ESG, si anume activitatile companiilor referitoare la protectia mediului, initiativele sociale si buna guvernanta, iar Bursa de Valori Bucuresti a inclus in rating cateva de pe piata”, a adaugat acesta.

“In sfarsit, avem o analiza preliminara a pietei de M&A, ceea ce putem sa spunem este ca multiplii EBITDA, care sunt in special relevanti pentru companiile industriale si de servicii, ne asteptam sa fie in linie cu ce a fost anul trecut, adica un multiplul in jur de 9, pe care noi consideram ca este in linie cu tranzactiile din ultimii ani”, precizeaza Sorin Petre. Datele despre multiplii de pe piata de M&A sunt obtinute din analiza tranzactiilor incheiate.

pwc multipli ebitda long term publ

Datele PwC indica astfel ca pe piata M&A estimarea preliminara privind un multiplu mediu este peste 9xEBITDA, in continuare semnificativ peste multiplul mediu de 7,7xEBITDA estimat in cazul companiilor listate pe bursa, ceea ce inseamna ca tranzactiile M&A au adus in continuare multipli EBITDA mai buni decat pe bursa, continuand trendul din 2020. O explicatie ar putea fi aceea ca pe bursa sunt listate mai mult companii mature, stabile, in timp ce tranzactiile de M&A inregistreaza mai des companii cu profituri mai mici, dar cu perspective mai bune de crestere, dupa cum releva analiza PwC.

Intrebat unde este un apetit mai mare pentru tranzactii si investitii, Sorin Petre a raspuns: “Cred ca sectorul de energie va fi unul foarte activ pe lista investitorilor si asta pentru ca Romania are tinte ambitioase in ceea ce priveste Green Deal si sunt multe investitii de facut in acest sector, nu doar in sectorul productiei de electricitate, dar si de exemplu investitii in companii industriale pentru stocarea CO2 cu scopul de a imbunatati aceasta zona de mediu”.

“Ce mai trebuie mentionat, de asemenea, din perspectiva investitiilor sunt aceste initiative si fonduri disponibile din partea statului pentru a sustine energia curata, energia eficienta si vedem si ne asteptam sa fie investitii importante in sectorul energetic, in cresterea eficientei energetice si a tot ce inseamna verde relativ la reducerea emisiilor de CO2 si a poluarii si deci, ne asteptam la investitii in aceasta zona avand in vedere fondurile disponibile din partea statului pentru astfel de investitii”, puncteaza partenerul PwC Romania.

“Am observat cateva tranzactii si interese privind achizitia de companii in faze incipiente de dezvoltare pregatite sa construiasca de exemplu companii pentru proiecte energetice, dar nu este singurul sector de interes pentru investitori, insa aici este acest stimulent din partea UE si sunt bani disponibili sa ajute investitorii sa dezvolte proiecte”, a mai spus Sorin Petre de la PwC Romania la evenimentul online MIRSANU.RO organizat pe 20 aprilie pentru antreprenori si comunitatea pietelor de capital.

Partenerii MIRSANU IPO CHALLENGE 2022 sunt BT Capital Partners, Bursa de Valori București si Dentons.

Raiffeisen Bank România lansează tranzacția Fain de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de aproape 300 mil. Euro. Consultanții PwC au mandatul de vânzare

Raiffeisen Bank România, a patra bancă locală după active, lansează tranzacția de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante, a cărui valoare nominală se apropie de 300 mil. Euro, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția poartă numele de cod Fain și reprezintă prima vânzare majoră la nivel local de active depreciate a subsidiarei locale a grupului bancar austriac Raiffeisen.

Mandatul de vânzare pentru portofoliul Fain al Raiffeisen aparține consultanților de la PwC.

Reprezentanții Raiffeisen Bank România nu au dorit să facă niciun comentariu pe acest subiect.

Tranzacția Fain a celor de la Raiffeisen intră pe piața de profil într-un moment în care Alpha Bank tocmai a scos la vânzare cel mai mare pachet de credite neperformante, care de fapt este format din două portofolii – unul de retail, respectiv altul de corporate a cărui valoare nominală este în jurul a 400 mil. Euro.

De asemenea, tranzacția Castrum a celor de la Banca Transilvania, care vizează vânzarea unui portofoliu neperformant de circa 500 mil. Lei (aproximativ 110 mil. Euro), se apropie de final, după ce EOS a ajuns în faza negocierilor finale de achiziție a acestui portofoliu.

Recent, BRD Groupe Societe Generale a vândut un portofoliu neperformant cu o valoare nominală de 1,25 mld. Lei (circa 280 mil. Euro) investitorului polonez de profil, Kruk.

Pe piața administrării portofoliilor de datorii, cei mai importanți investitori sunt Deutsche Bank, Kruk, APS, Kredyt Inkaso, EOS, B2 Holding sau Intrum Justitia.

Raiffeisen Bank România este una dintre băncile cu o rată a creditelor neperformante sub media pieței.

La finele anului 2016, banca înregistra un raport al creditelor neperformante de 8,3% față de valoarea totală a creditelor din bilanț, în contextul în care rata creditelor neperformante la nivel de piață a atins 9,5% în decembrie, fiind pe o tendință de scădere.

Raiffeisen Bank România înregistra la 31 martie o rată a creditelor neperformante de 8,1%, în scădere față de sfârșitul anului 2016. Rata de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante era la aceeași dată de 74,9%, conform datelor raportate de către banca – mamă, Raiffeisen International.

Banca a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit după impozitare de 21 mil. Euro la active de 7,67 mld. Euro. Portofoliul de credite este concentrat în proporție de două treimi (65,9%) pe clientela de retail (persoane fizice), iar o treime reprezintă clienții companii.

Raiffeisen Bank România număra la 31 martie 5,368 de oameni.

Raiffeisen Bank a intrat pe piața din România în 1994, cînd grupul austriac a deschis o reprezentanță în București. Raiffeisen Bank România a rezultat din fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor doua entități ale grupului Raiffeisen în România –  Raiffeisenbank România și Banca Agricolă Raiffeisen, înființată în 2001 și preluată ulterior de la statul român de către grupul austriac.

NPL deals PwC Wheatley main

Omul din spatele celor mai mari tranzacții cu credite neperformante din România a plecat de la PwC la International Finance Corporation. Britanicul Jonathan Wheatley, care a coordonat vânzarea unor portofolii Volksbank, BCR, RBS, BRD de peste 6 mld. Euro valoare nominală totală, este noul șef pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord al DARP, programul prin care divizia Băncii Mondiale investește în achiziția de portofolii neperformante

Consultantul britanic Jonathan Wheatley, omul care a coordonat vânzarea unor portofolii bancare cu o valoare nominală totală de peste 6 mld. Euro pe piața din România, a plecat în luna martie de la PwC la International Finance Corporation, divizia de investiții din grupul Băncii Mondiale.

Wheatley este liderul pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord al programului DARP (Distressed Assets Recovery Program), program prin care IFC este investitor și finanțator al achizițiilor de credite neperformante vândute de bănci, inclusiv în România, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

De exemplu, cea mai mare tranzacție de vânzare de credite neperformante de pe piața locală, tranzacția Tokyo, a fost finanțată de către IFC prin programul DARP, IFC făcând consorțiu alături de Deutsche Bank și APS la achiziția portofoliului neperformant de 1,1 mld. Euro valoare nominală, vândut de către BCR în decembrie 2015. Tot prin DARP, IFC a investit și în finanțarea tranzacției Ursa, prin care Eurobank a vândut un pachet de credite neperformante de 597 mil. Euro către Kruk și IFC.

Wheatley ex PwC IFC

Jonathan Wheatley, fost Senior Director și lider al echipei PwC pentru Europa Centrală și de Est dedicate consultanței în tranzacții din domeniul serviciilor financiare și cu portofolii bancare

Jonathan Wheatley a fost “arhitectul” pieței de tranzacții cu portofolii bancare din România, prin rolul pe care l-a jucat în coordonarea echipelor de consultanți PwC implicate în vânzarea unor astfel de active.

Wheatley a venit la PwC în 2012, iar din 2014 a coordonat grupul de consultanți PwC dedicați fuziunilor și achizițiilor de bănci, respectiv a vânzării de portofolii bancare din Europa Centrală și de Est, unde mandatele sale au cumulat peste 7,5 mld. Euro valoare nominală în ultimii ani.

Printre tranzacțiile de referință locale pe care le-a coordonat pe partea de vânzare se numără tranzacția Phoenix (de vânzare a portofoliului neperformant de 500 mil. Euro valoare nominală de către Volksbank România în 2014, tranzacție care a pregătit exitul austriecilor din România), tranzacția Shift prin care banca britanică Royal Bank of Scotland și-a făcut exitul din România prin vânzarea portofoliului performant de corporate (cu active de 260 mil. Euro) sau tranzacția Iris, prima de talie majoră a BRD care vinde un pachet de credite neperformante cu o valoare nominală de 329 mil. Euro.

Însă, Wheatley a modelat istoria pieței de profil prin seria de tranzacții de la BCR, unele dintre ele adevărate recorduri pentru Europa Centrală și de Est, care au atras în România fonduri de investiții globale precum Lone Star, Blackstone, Apollo, Fortress și multe altele.

Astfel, acesta și echipa sa au consiliat BCR în tranzacții precum Orion, de vânzare a unui portofoliu de 350 mil. Euro valoarea nominală, Saturn – cu un portofoliu neperformant de circa 430 mil. Euro sau Blue Lake, prin care anul trecut un portofoliu neperformant de 370 mil. Euro a ajuns la consorțiul format de EOS și norvegienii de la B2 Holding.

Tranzacția Neptun, prin care Erste a scos la vânzare în 2015 un portofoliu neperformant gigantic al BCR, de 2,7 mld. Euro valoare nominală, adică cea mai mare tranzacție de profil din regiune, s-a încheiat cu un eșec. În același an, a urmat tranzacția Tokyo, prin care o parte din activele fostei tranzacții Neptun au făcut parte din noul pachet scos la vânzare, a devenit cu o valoare transferată a creditelor neperformante de circa 1,1 mld. Euro cea mai mare tranzacția de profil din Europa Centrală și de Est, în contextul eșecului anterior al tranzacției Neptun.

Wheatley a coordonat tranzacții locale prin care portofolii bancare, performante și neperformante, cu o valoare nominală totală de peste 6 mld. euro, care au fost în derulare în ultimii 3 ani, potrivit datelor centralizate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Pe piața de fuziuni și achiziții, echipa PwC a consiliat grupul portughez BCP la exitul din România din 2014, prin care a vândut banca locală Millennium către grupul ungar OTP pentru 39 mil. euro plus rambursarea liniilor intragrup.

Wheatley a coordonat și procesul de vânzare derulat de PwC la Top Factoring, tranzacție prin care compania suedeză Intrum Justitia cumpără pachetul de 100% din acțiunile companiei locale de administrare de datoriilor pentru un preț de 15 mil. Euro. Tranzacția a purtat numele de cod Rose, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Wheatley, 41 de ani, și-a început cariera la PwC în 1996 unde a lucrat până în 2004 ca manager în biroul din Londra pe zona de bănci și piețe de capital. În perioada 2004 – 2011, acesta a fost la RBS, fiind implicat către finele acestei perioade de integrarea achiziției ABN Amro în RBS. După ce a revenit la PwC în 2012, a făcut parte din echipa de consultanți ai RBS pentru tranzacția de exit din România, unde fosta ABN Amro România a fost vândută în două tranzacții în 2013 (portofoliul de clienți retail și serviciul de Royal Preffered Banking) și în (portofoliul de clienți corporate) 2014 către UniCredit. Wheatley vorbește engleza, franceza și spaniola, și are o diplomă a Kings College din Londra.

Jonathan Wheatley trece astfel din noua poziție de cealaltă parte a mesei, adică de la consultanța de vânzare la negocierile de achiziție din noua sa calitate de exponent al unui finanțator și cumpărător de anvergura IFC.

DARP este un program creat de IFC după declanșarea crizei financiare pentru a ajuta la curățirea bilanțurilor băncilor prin alocarea de resurse în vederea achiziției de active depreciate ale instituțiilor de credit. Prin DARP, IFC a anunțat că va contribui cu 1,55 mld. Dolari pentru trei ani și se așteaptă să mobilizeze circa 5 mld. Dolari de la investitori privați, fonduri de investiții și alte instituții financiare internaționale pentru acest scop.

PwC România: În 2016, au fost anunțate 140 de tranzacții în valoare de 3,6 mld. Euro pe piața locală de fuziuni și achiziții. Rata de creștere a pieței față de 2015 este de 17%. În acest an, sunt așteptate tranzacții în sectorul medical, industrial și bunuri de larg consum

Piaţa locală de fuziuni şi achiziţii a crescut în 2016 cu 17% faţă de anul anterior, atingând o valoare a tranzacţiilor de 3,6 miliarde de Euro, potrivit unei analize a PwC România.

Anterior, EY a estimat că piața de fuziuni și achiziții a înregistrat astfel de tranzacții în România de 3,3 mld. Dolari (circa 3 mld. Euro), iar Deloitte a anunțat că estimează între 3,4 și 4 mld. Euro această piață. Cifrele Deloitte au luat în calcul 85 de tranzacții, cu o valoare minimă de 5 mil. Euro fiecare.

Piaţa de fuziuni şi achiziţii va creşte şi în 2017, iar sectoare precum cel medical, industrial şi al bunurilor de larg consum vor continua să se consolideze şi să atragă noi investiţii, afirmă specialiştii din echipa integrată de Tranzacţii a PwC România.

Piaţa locală de fuziuni şi achiziţii îşi va menţine tendinţa ascendentă şi în anul 2017, beneficiind de continuarea procesului de consolidare în domenii precum cel medical şi farmaceutic, industrial şi în sectorul bunurilor de larg consum, precum şi de o tendinţă de relocare către Europa de Est, inclusiv în România, din partea unor grupuri ce au dezvoltat capacităţi de producţie în Asia.

“La nivel local, există un interes tot mai mare pentru tranzacţii, pe fondul continuării unor procese de consolidare începute în anii trecuţi. Se resimte o anumită efervescenţă în piața locală, se poartă multe negocieri şi discuții, sunt mai multe tranzacţii inițiate, atât de către vânzători, cât şi de cumpărători. Observăm un număr tot mai mare de antreprenori interesaţi de perspectiva unui proces de vânzare, care îi ajută să primească şi o indicaţie referitoare la valoarea de piaţă a afacerii lor, deși nu toate discuţiile se concretizează în tranzacţii efective”, a declarat Cornelia Bumbăcea, Liderul Departamentului de Tranzacţii, PwC România.

“Pentru ca România să se bucure de o creştere economică sustenabilă este necesară încurajarea mediului de afaceri printr-o viziune fiscal pe termen lung, care să stimuleze investiţiile . Aceasta şi în contextul în care aspectele fiscale au o importanţă crescândă pentru managementul companiilor, iar tratamentul anumitor speţe şi riscuri fiscale poate conduce chiar la eşecul unor tranzacţii. Proiectele strategice de tip M&A, care presupun un angajament pe termen lung, pot fi încurajate printr-o îmbunătățire a predictibilității și coerenței politicii fiscale”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România şi Europa de Sud-Est.

“Rămânem optimişti în legătură cu perspectivele de dezvoltare ale pieţei locale de fuziuni şi achiziţii pe termen mediu şi lung. Conform analizei PwC, în anul 2016 au fost anunțate 140 de tranzacții cu o valoare totală de 3,6 miliarde de Euro. Este de remarcat totodată o aparentă necorelare cu piaţa globală, care a înregistrat o ușoară scădere în același interval. Aceasta şi pentru că valoarea pieței la nivel local a fost Influențată puternic anul trecut de un număr mic de tranzacții cu o valoare substanţială. O altă explicație ar fi creșterea competitivității şi atractivităţii economiei românești în contextul geopolitic regional” a spus Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias, coordonator al echipei de consultanță fiscală și juridică în Tranzacții.

„Desi sunt destul de izolate cazurile în care antreprenorii români au ales calea dezvoltării prin achiziții a afacerilor pe care le dețin, limitele creșterii organice, nevoia de dezvoltare rapidă dublată de presiunea competiției, împing din ce in ce mai mult companiile românești spre o dezvoltare prin achiziții. O astfel de abordare presupune, printre altele, identificarea unor ținte de achiziție, evaluarea compatibilității de integrare, analiza diagnostic, determinarea valorii, derularea procesului de achiziție şi in cele din urma a procesului de integrare efectivă. Această tendință a pieței va impune antreprenorilor romani angajarea unor expertize tehnice din ce in ce mai complexe.”, a subliniat George Ureche, Senior Manager în cadrul departamentului de Tranzacţii al PwC România.

”Observăm creşterea numărului investitori lor financiari (fonduri de private equity) care devin Interesați de piața din România, orientându-se în principal către afacerile care au demonstrat potențial de dezvoltare sustenabilă, au o echipa competentă de management şi poziţii consolidate pe piaţa în care activează. Valoarea pieței de tranzacţii şi atractivitatea companiilor vor creste şi ca urmare a stabilizării performanţelor financiare ale acelor business-uri care sunt susceptibile a face obiectul unei tranzacții, dar şi pe fondul creșterii nivelului de încredere şi predictibilității perspectivelor de dezvoltare pentru următorii 5 – 10 ani”, a declarat Dragoș Atanasiu, Senior Manager în cadrul departamentului de Tranzacţii al PwC România.

PwC este liderul pieţei de consultanţă în fuziuni şi achiziţii din România. În ultimul an, PwC a fost implicată în multe dintre tranzacțiile semnificative, furnizând fie asistență la cumpărare, fie asistență la vânzare, participând în tranzacții precum cele prin care prin care Regina Maria a cumpărat spitalul Ponderas, Oresa Ventures a cumpărat La Fântâna, Mid Europa Partners a cumpărat Profi, Logo a cumpărat TotalSoft,iar Enterprise Investors a cumpărat Noriel.

Cea mai mare tranzacție locală pe segmentul de fuziuni și achiziții a fost cumpărarea Profi de către Mid Europa pentru 533 mil. Euro în numerar. Dacă includem și tranzacțiile internaționale cu component locală, vânzarea fabricilor locale ale SAB Miller către japonezii de la Asahi în cadrul unei tranzacții internaționale totale de 7,3 mld. Euro este considerat de unii specialiști în fuziuni și achiziții ca fiind cea mai mare tranzacție locală. O altă tranzacție cu impact semnificativ în România a fost anunțul de la finele anului trecut privind fuziunea NEPI, unul dintre liderii pieței imobiliare locale, cu Rockcastle, un grup imobiliar listat pe bursa de la Johannesburg.

Șeful PwC România și avocatul Dragoș Radu, partener Radu și Asociații I EY Law, printre consultanții care au lucrat de partea Vector Watch în contextul tranzacției cu Fitbit. De cealaltă parte, grupul american a apelat pentru asistența juridică locală la serviciile Țuca Zbârcea & Asociații

Producătorul de ceasuri inteligente Vector Watch a lucrat pe parcursul anului trecut în contextul tranzacției cu grupul american Fitbit cu o echipă de consultanți, din care au făcut parte PwC România și casa de avocatură Radu și Asociații afiliată rețelei EY Law, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Din echipa firmei de avocatură afiliate EY au făcut parte Dragoș Radu – Partener și Head of EY Law România, Radu Ionescu  și Nicoleta Gheorghe, ambii cu poziții de Senior Associate în cadrul EY Law.

De asemenea, PwC România a asigurat servicii de consultanță pe partea de taxe prin Ionuț Simion, Country Managing Partner al firmei, și Andreea Mitiriță, Director Taxe.

Vector Watch a anunțat pe 10 ianuarie că echipa sa și platforma de software vor fi integrate pe platforma Fitbit, care își va deschide un centru de dezvoltare la București, unde se află echipa Vector Watch. Firma a fost fondată acum trei ani de către Andrei Pittiș, care ulterior a atras Gecad în postura de principal investitor și acționar majoritar, alte pachete de acțiuni fiind preluate de fondul de investiții Catalyst România și investitorii privați Mihai Popescu, Bogdan Vlad și Radu Apostolescu, unul dintre fondatorii afacerii Emag.

Valoarea tranzacției dintre Vector Watch și Fitbit nu a fost făcută publică.

Pe lista consultanților angajați de către Vector Watch se găsesc Matt Sachse, Managing Director al băncii de investiții specializate în sectorul tehnologic Pagemill Partners, și Charles Welch, Co – CEO al băncii de investiții Menalto Advisors, care anterior a lucrat și el pentru Pagemill Partners. Ambele bănci de investiții americane își au sediul în Silicon Valley, care concentrează cartierele generale ale giganților lumii tehnologiei și internetului.

De asemenea, vânzătorii Vector Watch au lucrat cu Ted Cominos, care ocupă poziția de  Partener, și Cristina Audran – Proca, Counsel, pentru firma americană de avocatură Faegre Baker Daniels Llp. Ted Cominos, Cristina Audran – Proca și Dragoș Radu au lucrat anterior pentru firma britanică de avocatură Linklaters, care a avut un birou deschis la București până în 2008.

Din echipa Vector Watch au făcut parte și Marc Van Campen, Name Partner, și Leonie Kraakman, Associate, în cadrul firmei olandeze de avocatură Van Campen Liem.

În ceea ce privește Fitbit, grupul american a mizat pe consultanța juridică a firmei de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații. Sabrina Necula, Associate în cadrul casei de avocatură, se află printre cei împuterniciți de către firma americană, care a decis majorarea cu 0,5 mil. Dolari a capitalului social al subsidiarei locale, Fitbit Development, înființate în 2016, conform datelor făcute publice.

allianz-eon-deal-tabel-main

Consultanții celei mai mari tranzacții private din istoria pieței locale de energie electrică și de gaze: Banca americană de investiții Goldman Sachs, KPMG și avocații RTPR Allen & Overy au asistat Allianz la achiziția pachetului de 30% din E.ON Distribuție. PwC și avocații de la TheCounsel – Botezatu & Asociații au lucrat de partea E.ON. Tranzacția semnată de Allianz evaluează E.ON Distribuție România la circa 1 mld. euro

Banca americană de investiții Goldman Sachs, KPMG și firma de avocatură Allen & Overy au asigurat asistența grupului german Allianz la achiziția pachetului de 30% din acțiunile E.ON Distribuție, tranzacție anunțată astăzi de către cumpărător.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică. Prețul de achiziție este estimat în jurul valorii de aproximativ 270 mil. Euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, ordin de mărime care o plasează ca fiind cea mai mare tranzacție privată din istoria pieței locale de energie electrică și de gaze.  Astfel, tranzacția semnată de Allianz evaluează E.ON Distribuție România până aproape de 1 mld. euro.

Peste acest prag, s-au situat până acum numai privatizările derulate la Electrica Muntenia Sud (valoarea totală a tranzacției de circa 850 mil. Euro, cumpărător fiind Enel care a plătit în final 432,9 mil. Euro pentru 50% din acțiuni) și cele ale Distrigaz Sud (311 mil. Euro pentru 51%, din care prețul plătit direct de GDF (acum Engie) pentru achiziția a 30% fiind 128 mil. Euro) și Distrigaz Nord (303 mil. Euro pentru 51%, din care prețul plătit pentru achiziția directă a 30% de către E.ON a fost 125 mil. Euro).

Tranzacția de vânzare a 30% din E.ON Distribuție, precum și interesul pentru achiziție din partea Allianz, au fost semnalate în premieră pe 12 septembrie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Cumpărătorul a lucrat în această tranzacție cu o echipă a Goldman Sachs, cea mai puternică bancă de investiții din lume. La nivel local, Allianz a avut alături o echipă coordonată de Bogdan Văduva, Partener responsabil de activitatea de fuziuni și achiziții și liderul echipei de  consultanță în energie și utilități a KPMG România. De asemenea, avocații RTPR Allen & Overy coordonați de către Mihai Ristici, Partener în cadrul firmei, a asigurat consultanța juridică necesară pe partea cumpărătorului.

De cealaltă parte, E.ON a apelat la serviciile de asistență juridică ale TheCounsel – Botezatu & Asociații, conduse de către Ștefan Botezatu, Managing Partner al firmei, avocat care până anul trecut a fost partener în cadrul biroului Kinstellar din București. PwC a oferit servicii de asistență due dilligence pentru vânzător (vendor due dilligence), conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Concernul german Allianz a semnat în noaptea de 24 spre 25 noiembrie achiziția pachetului de 30% din acțiunile E.ON Distribuție, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Finalizarea tranzacției este așteptată să aibă loc până la finele anului.

Allianz Capital Partners a anunțat astăzi că a ajuns la un acord pentru achiziția unui pachet de 30% din E.ON Distribuție. După finalizarea tranzacției, E.ON va deține 56,5% din acțiunile E.ON Distribuție în timp ce Ministerul Energiei va avea 13,5%.

E.ON Distribuție România este unica distribuție integrată de gaze și electricitate, reunind practic portofoliul de clienți preluat de la fosta Distrigaz Nord (care acoperă distribuția de gaze pentru clienții din jumătatea de nord a țării) cu portofoliul de clienți ai fostei distribuții de electricitate Electrica Moldova.

Vânzarea unui pachet minoritar de acțiuni la E.ON Distribuție România face parte din strategia concernului german de energie și utilități, care își reorganizează operațiunile. De la 1 ianuarie, gigantul E.ON și-a splitat afacerile dând naștere unei noi companii, Uniper, cu sediul la Dusseldorf și este focusată pe producția de energie din surse clasice – cărbuni, hidro și gaze naturale, precum și pe comerțul global de energie. E.ON SE, care este denumit „noul” E.ON, are sediul la Essen și se ocupă în schimb de portofoliul de energie regenerabilă, de rețelele de energie și de linia de afaceri de soluții pentru clienți. Acțiunile Uniper au intrat la tranzacționare astăzi pe bursa de la Frankfurt, piață pe care sunt listate și titlurile E.ON SE.

Decizia strategică a concernului german de a se „sparge” în două companii distincte, specializate, este un răspuns la tendințele de pe piața globală a energiei, afirmă managementul grupului. Noua strategie a E.ON include și co-investiții strategice alături de parteneri.

E.ON Distribuție România operează o rețea de distribuție a gazelor naturale de peste 20.000 km și o rețea de distribuție de electricitate de peste 80.000 km, care deservesc în total circa 3 milioane de clienți din jumătatea de nord a țării, din județele Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău.

E.ON Distribuție România SA a raportat pentru 2015 un profit net de 260,3 mil. lei (58,6 mil. euro) la o cifră de afaceri de 1,607 mld. Lei (362 mil. euro) și un personal mediu de 1.866 de angajați. Compania care are monopolul distribuției de gaze pe jumătate din România și are, de asemenea, poziție dominantă pe piața distribuției de electricitate din nord-estul țării, lucrează cu o marjă netă de 16%.

Modelul de afaceri este bazat pe un portofoliu mare de clienți, care asigură venituri lunare stabile, iar tarifele stabilite și programele de investiții recunoscute de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) oferă predictibilitate pe termen lung unor investitori financiari, care caută să-și plaseze lichidități în afaceri stabile pe termen lung cum este cazul celor din energie și infrastructură.

Pe 29 iunie, Fondul Proprietatea și-a vândut pachetul de 18,3474% din acțiunile E.ON Distribuție România SA, adică 56.749.014 acțiuni în cadrul unei tranzacții a cărei valoare nu a fost făcută public. În aceeași zi, Fondul Proprietatea și-a făcut exitul și din E.ON Energie România SA, unde deținea un pachet de 13,4%. Cumpărătorul pachetelor Fondului Proprietatea nu a fost făcut public.

Conform informațiilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO, cumpărătorul pachetelor de acțiuni ale FP a fost E.ON.

Grupul Allianz este acționarul majoritar al Allianz Țiriac, unul dintre liderii sectorului local de asigurări după tranzacția derulată în anul 2000 cu omul de afaceri Ion Țiriac.

Grupul Allianz, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, a raportat pentru 2015 venituri totale de 125,19 mld. Euro și un profit net de 6,9 mld. Euro la un număr de peste 142.000 de angajați la nivel global.

Allianz avea la 31 decembrie 2015 active totale de 848,9 mld. Euro și active totale sub administrare de 1.762 mld. Euro. Capitalizarea bursieră a Allianz era la finele anului trecut de 74,7 mld. Euro. Investitorii germani dețin 31,7% din companie, cei americani 17,4%, cei britanici 12,6%,, urmați de acționari din Franța (9%), Elveția (5,2%) și Luxemburg (4,9%).

Allianz investește prin intermediul PIMCO și Allianz GI.

brdnplirismain

BRD a lansat tranzacția Iris de vânzare a primului său portofoliu major de credite neperformante. PwC are mandatul pentru vânzarea unui pachet format majoritar din credite corporate și IMM cu o valoare nominală de 329 mil. Euro. Investitorii trebuie să depună scrisori de interes până pe 21 octombrie

BRD Societe Generale, a doua bancă locală după active, a scos la vânzare primul său portofoliu major de credite neperformante, cu numele de cod Iris, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Portofoliul neperformant al BRD are o valoare nominală de 329 mil. Euro, iar mandatul de vânzare aparține consultanților de la PwC.

O echipă condusă de către britanicul Jonathan Wheatley, care s-a ocupat de seria de tranzacții de profil a BCR, respectiv Volksbank România, gestionează procesul de vânzare al portofoliului.

Reprezentanții BRD Societe Generale nu au dorit să facă niciun comentariu pe marginea tranzacției de vânzare a portofoliului neperformant.

Într-o prezentare din 5 august pe marginea rezultatelor obținute în primul semestru, reprezentanții BRD notau despre o „accelerare așteptată a vânzărilor de portofolii neperformante” în linie cu politica băncii.

Tranzacția ar putea atrage interesul mai multor investitori, fiind așteptați să participe APS, Kredyt Inkaso, B2 Holding și EOS, Top Factoring și Argo, precum și alți investitori inclusiv dintre cei care nu sunt prezenți pe piața locală. Investitorii interesați sunt așteptați să depună scrisori de interes până pe 21 octombrie, iar între mijlocul lunii noiembrie și cel al lunii decembrie tranzacția ar trebui să ajungă în faza depunerii ofertelor angajante.

Portofoliul neperformant al BRD este format, în special, din credite corporate și IMM.

Pachetul cuprinde circa 2.500 de împrumuturi acordate unui număr de aproximativ 1.400 de clienți. Portofoliul neperformant este garantat cu un colateral de proprietăți imobiliare de circa 60 mil. Euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Majoritatea împrumuturilor sunt în lei, dar în pachet se află și credite în euro, iar o parte foarte mică în dolari.

Creditele au o vechime considerabilă, portofoliul oferind opțiuni limitate de valorificare, susțin surse din piață, care afirmă că prețul de vânzare este așteptat să fie sub cel înregistrat de alte tranzacții locale de profil, unde discount-urile față de valoarea nominală au fost în jurul sau au depășit pragul de 90%.

BRD a raportat o scădere a ratei de credite neperformante de la 18,6% la 30 iunie 2015 la 14,4% la jumătatea acestui an “ca urmare a operaţiunilor de ştergere de creanţe depreciate”. La nivelul întregii piețe locale, BNR a raportat o medie de 10,5% în luna august, în scădere față de 16% în august 2015. BRD susține însă că, folosind ca etalon metodologia Autorității Bancare Europene (EBA), rata sa de credite neperformante evoluează în linie cu media pieței, fiind pe un trend descendent.

brdnplratio

Gradul de acoperire a creditelor neperformante BRD cu provizioane IFRS a crescut de la 72,8% la 30 iunie 2015 la 85,1% la 30 iunie 2016, au mai anunțat reprezentanții băncii.

Creditele depreciate cu întârzieri la plată mai mari de 90 de zile ajungeau la 30 iunie pe bilanțul băncii la 3,08 mld. Lei (peste 690 mil. Euro), potrivit ultimului raport semestrial.

BRD este la prima tranzacție majoră de credite neperformante pe o piață de profil, desenată în ultimii doi ani de către tranzacțiile cu portofolii BCR.

Piața de credite neperformante a înregistrat în acest an tranzacții – record, dacă avem în vedere că au fost închise tranzacții precum Rosemary (circa 300 mil. Euro valoare nominală), Tokyo (valoare nominală de 1,1 mld. Euro), Ursa (valoare nominală 597 mil. Euro), Blue Lake (valoare nominală 370 mil. Euro) sau Elisabeth (valoare nominală de circa 164 mil. Euro) la care se adaugă și alte tranzacții ducând valoarea tranzacțiilor în acest an dincolo de nivelul de 2,5 mld. Euro, conform estimărilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

În aceste tranzacții, cel mai activ vânzător a fost și în acest an BCR, urmat de subsidiarele băncilor grecești, Bancpost și Piraeus Bank, și banca italiană Intesa. La celălalt capăt, printre investitorii de pe piața administrării datoriilor s-au remarcat APS, Deutsche Bank, Kruk și consorțiul format de norvegienii de la B2 Holding și EOS. Din rândul finanțatorilor, principala poziție este ocupată de către International Finance Corporation (IFC), implicat în mai multe tranzacții, vezi cazul portofoliilor Tokyo și Ursa, cele mai mari vândute în 2016.

Pe piața bancară, BRD s-a numărat printre băncile care au raportat printre cele mai bune rate de profitabilitate. Astfel, banca aflată în portofoliul grupului financiar francez Societe Generale a raportat un profit net de 381 mil. Lei (circa 85 mil. euro) în semestrul I 2016, cu 63,5% mai mare faţă de perioada similară a anului anterior. Clientela formată din companii (corporate) înseamnă 40% din portofoliul brut de credite al băncii, potrivit raportărilor din primul semestru.

BRD are o valoare bursieră pe bursa de la București de 7,8 mld. Lei (1,7 mld. euro). Societe Generale are un pachet de 60% din BRD, Fondul Proprietatea un pachet de 3,64%, SIF Transilvania – 3,37%, SIF Oltenia – 2,54%, conform datelor de la 30 iunie.

blue-lake-main

B2 Holding confirmă semnarea acordului pentru achiziția alături de EOS a portofoliului Blue Lake al BCR. Valoarea nominală a portofoliului este de 370 mil. Euro și include 6.800 de credite garantate cu proprietăți imobiliare, iar prețul de achiziție este de până la 55 mil. euro. PwC și Schoenherr au lucrat cu BCR, cumpărătorii cu firma de avocatură MMO afiliată KPMG

B2 Holding ASA, prin intermediul subsidiarei sale Ultimo Netherlands BV, a anunțat, astăzi, că a intrat într-un acord pentru achiziția unui portofoliu neperformant format din credite ipotecare, în cadrul unui parteneriat cu cote egale, de 50% fiecare, împreună cu EOS Investment RO GmbH.

Portofoliul include 6.800 de împrumuturi cărora le sunt atașate un colateral format din proprietăți imobiliare. Valoarea nominală a portofoliului este de circa 370 mil. Euro, iar vânzătorul este BCR, potrivit unui comunicat al B2 Holding transmis bursei din Oslo, unde sunt listate acțiunile companiei.

Prețul de achiziție al portofoliului nu a fost făcut public. Surse din piață afirmă că acesta se situează în jurul a 15 eurocenți, adică până la 55 mil. Euro, informație neconfirmată de către sursele implicate în tranzacție.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 5 mai despre tranzacția Blue Lake de la BCR. Apoi, pe 7 septembrie, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră că tranzacția Blue Lake a fost semnată de către BCR cu EOS și B2 Holding.

Parteneriatul B2 Holding cu EOS în cadrul acestei investiții oferă multe beneficii, inclusiv oportunitatea de a forma o relație cu un jucător – cheie în regiune.

B2Holding și EOS vor împărți responsabilitatea administrării portofoliului în cote egale.

„Apreciem timpul și angajamentul atât al BCR, cât și al EOS pe care l-au dedicate acestei tranzacții complexe. După ce am petrecut timp cu managementul EOS, suntem confortabili că acest parteneriat va livra valoare maximă acționarilor noștri din acest portofoliu, în timp ce accelerăm creșterea noastră în România și Europa de Sud – Est „, a spus Olav Dalen Zahl, CEO al B2Holding.

Tranzacția este de așteptat să se închidă în decembrie.

Consultanții PwC au avut mandatul pentru vânzarea portofoliului Blue Lake, echipa fiind coordonată de către Jonathan Wheatley, Senior Director în cadrul grupului de consultanță PwC dedicat portofoliilor din Europa, precum și Bernhard Engel, partener PwC Austria. Vânzătorul a lucrat, de asemenea, în tranzacție cu o echipă de avocați Schoenherr din care au făcut parte partenerii Matei Florea și Mădălina Neagu. De cealaltă parte, cumpărătorii au fost consiliați de către o echipă a firmei de avocatură Mihăilă Mihai Olteanu, condusă de către Managing Partner Laura Toncescu, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. MMO (ex-NTMO) este afiliată rețelei KPMG Legal.

BCR,  cea mai mare bancă locală după active, a primit pe 13 iunie ofertele pentru portofoliul neperformant Blue Lake. Printre finaliști s-au aflat nume precum EOS, Kredyt Inkaso și APS, spun surse din piață.

”Strategia asumată de BCR este de reducere a portofoliului NPL, iar rezultatele sunt vizibile în scăderea continuă a ratei NPL, ajunsă deja sub 15% la jumătatea anului 2016”, au răspuns reprezentanții BCR la setul de întrebări al jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO privind vânzarea portofoliului neperformant Blue Lake.

Rata creditelor neperformante a scăzut în cazul BCR de la 23,1% în iunie 2015 până la 14% la finele primului semestru al acestui an, pe fondul continuării politicii sale de curățire a bilanțului și vânzarea accelerată a activelor toxice începută de Tomas Spurny și continuată de succesorul său la șefia BCR, Sergiu Manea, care a venit la conducerea băncii în urmă cu un an. Vânzarea accelerată a portofoliilor neperformante a permis, pe de o parte, creșterea profitabilității băncii prin deblocarea unor resurse alocate pentru provizioane, iar pe de altă parte, BCR s-a concentrat mai mult pe creditare.

BCR a realizat un profit net de 636 mil. lei (141,5 mil. euro) în primul semestru al acestui an și o producție de credite noi de peste 4,1 mld. lei (circa 900 mil. euro), acordate atât pe segmentul corporate, cât și retail.

Rezultatele BCR obținute în primul semestru trebuie citite în contextul în care banca a finalizat în luna iunie cea mai mare vânzare de credite neperformante din istoria pieței locale de profil prin intermediul tranzacției Tokyo, transferând un portofoliu cu o valoare nominală de aproximativ 1,1 mld. Euro către APS, IFC și Deutsche Bank.

BCR a finalizat pe 8 iunie vânzarea portofoliului neperformant Tokyo, pentru care a încasat un preț de aproximativ 150 mil. euro după transferul unui pachet de credite neperformante cu o valoare nominală de aproape 1,1 mld. euro către consorțiul APS – Deutsche Bank – International Finance Corporation, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. BCR nu a făcut public prețul de vânzare nici al portofoliului Tokyo, nici al altor portofolii vândute anterior.

Tot în intervalul iunie 2015 – iunie 2016, BCR a mai înregistrat un record încercând să vândă portofoliul neperformant Neptun, cu o valoare nominală de 2,7 mld. euro, însă în septembrie 2015 s-a văzut nevoit să retragă tranzacția de pe piață. După acest eșec, banca a regrupat activele în cadrul altor portofolii, cu o structură mai simplă, cu valori nominale mai mici și mai ușor de vândut.

Firma germană de administrare a datoriilor EOS, unul dintre cei doi cumpărători ai portofoliului Blue Lake, are deja o poziție puternică pe piața locală a administrării de creanțe, fiind unul dintre liderii acestui segment de afaceri. Compania condusă de către Adrian Boghiu și Georg Kovacs numără aproximativ 650 de angajați, conform datelor făcute publice de către EOS KSI România, și are o rețea de birouri în București și în alte 12 orașe mari din țară.

EOS și-a început operațiunile în România în 2002, fiind un pionier în sectorul local al administrării datoriilor. EOS KSI România, specializată în recuperarea creanțelor și una dintre firmele locale ale EOS, a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de 60,7 mil. Lei și un profit net de 7,47 mil. Lei la un număr mediu de 561 de angajați, potrivit ultimului bilanț anual.

La nivel de grup, EOS a raportat o cifră de afaceri de 596,1 mil. Euro și un profit înainte de impozitare (EBT) de 181,4 mil. Euro pentru anul financiar 2015 – 2016. EOS face parte din grupul german Otto, o afacere cu sediul la Hamburg și cu venituri de 12 mld. euro pe an, controlată de familia fondatoare Otto.

Partenerul de achiziție al EOS la achiziția Blue Lake este compania norvegiană B2 Holding, care s-a mișcat repede pe piața românească în ultimele luni. Norvegienii au anunțat o strategie de creștere care vizează, în special, Europa Centrală și de Est, regiune în care România a fost cea mai mare și mai activă piață de tranzacționare a portofoliilor neperformante în 2015.

B2 Holding a cumpărat recent o firmă bulgară de recuperare a creanțelor activă la nivel local, Debt Collection Agency. B2 Holding a anunțat pe 9 mai un acord de achiziție a 100% din acțiunile DCA, firmă fondată în 2010 de către oamenii de afaceri bulgari Martin Despov și Nikolina Stancheva. Tranzacția a fost finalizată pe 10 iunie.

DCA are subsidiară în România din 2013. Compania numără 134 de angajați în Bulgaria și 25 de oameni în România.

DCA are în administrare un portofoliu de datorii cu o valoare nominală de circa 180 mil. euro. Compania a raportat pentru 2015 venituri de 5,9 mil. euro și un profit net de 1,9 mil. euro.

B2 Holding are pe bursa din Oslo o capitalizare de piață în valoare de 4,8 miliarde de coroane norvegiene (0,52 mld. euro) la o cotație de 13 coroane per acțiune. Principalii acționari sunt grupul suedez de servicii financiare Prioritet Group AB cu o participație de 13,85% din B2 Holding, și compania norvegiană de transporturi maritime Rasmussengruppen AS cu un pachet de 11,67%.

Pe piața de profil, principalele poziții sunt ocupate de către APS puternic înfipt pe segmentul portofoliilor neperformante corporate, Kruk lider de piață pe segmentul creditelor de consum, Kredyt Inkaso care a venit rapid de la zero la un portofoliu de circa 1 mld. Euro în circa trei ani și EOS, unul dintre cei mai vechi jucători pe piața de profil și în același timp unul dintre cei mai mari administratori de datorii la nivel local.

În acest an, cei mai activi cumpărători au fost APS (tranzacțiile Tokyo, Rosemary) și Kruk (tranzacțiile Elisabeth și Ursa), iar BCR a fost cel mai activ vânzător de active neperformante în ultimii doi ani.

Sursă foto: La Fântâna.

Innova Capital a semnat în această dimineață tranzacția de exit din afacerea La Fântâna. Oresa Ventures a lucrat la achiziție cu consultanții PwC și avocații de la David & Baias, managementul companiei cu avocații de la PNSA, iar Clifford Chance Badea de partea vânzătorului

Innova Capital a semnat în această dimineață contractul de exit din afacerea La Fântâna, liderul pieței de îmbuteliere a apei în sistem watercooler, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Managerul polonez de fonduri de investiții a vândut pachetul de 92% din acțiuni, fiind asistată în tranzacție de către firma de avocatură Clifford Chance Badea.

Managementul societății, reprezentat de către Cristian Amza, fondatorul afacerii, directorul acesteia și acționar minoritar, a lucrat alături de firma de avocatură Popovici Nițu Stoica & Asociații.

Fondul de investiții suedez Oresa Ventures revine după aproape zece ani la cârma afacerii La Fântâna. Cumpărătorul a fost asistat la achiziție de către firma de audit și consultanță PwC, respectiv casa de avocatură afiliată, David & Baias.

Tranzacția a fost anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO în decembrie 2015.

Citește mai multe detalii despre tranzacția Oresa – Innova Capital privind afacerea La Fântâna.

PwC: Piața de fuziuni și achiziții din România a avut anul trecut o rată de creștere de 160% depășind pragul de 3 mld. euro. Domină tranzacțiile mici și medii, cele mai active sectoare fiind producția industrială și imobiliarele

Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România a crescut cu 160% în 2015, depăşind nivelul de 3 mld. euro, potrivit unei analize a consultanților PwC România.

Creşterea puternică a pieţei locale a reflectat şi evoluţia la nivel internaţional, activitatea globală de fuziuni şi achiziţii depăşind în 2015 recordul istoric anterior, stabilit în 2007.

La nivel internaţional, în topul celor mai dinamice sectoare s-au aflat energia, sectorul medical și farmaceutic şi sectorul bunurilor de larg consum.

„Ultimii doi ani au fost foarte buni pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii la nivel global, pe fondul menţinerii ratelor dobânzilor la niveluri extrem de scăzute. Se estimează că anul acesta economiile dezvoltate din grupul G7 vor înregistra cea mai ridicată rată de creştere a PIB de după 2010, iar acest lucru se va traduce fără îndoială şi la nivelul pieţei de fuziuni şi achiziţii. Și pentru că perioada „banilor ieftini”, dacă îi putem spune aşa, pare a se apropia de sfârşit, ne așteptăm ca investitorii să căute randamente tot mai ridicate, uitându-se din ce în ce mai mult către oportunităţile din pieţele emergente stabile – cum sunt economiile est-europene”, a declarat Radu Stoicoviciu, Liderul Departamentului de Tranzacţii și Consultanţă pentru Management, PwC România.

În România, în 2015, cele mai multe tranzacţii s-au realizat în sectorul producţiei industriale şi în cel imobiliar. Valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 26 mil. euro, activitatea de fuziuni şi achiziţii continuând să fie dominată de tranzacţii mici şi medii.

“Optimismul pieței este în creștere, într-un context economic favorabil. Mă gândesc în special la prognozele de creştere ale PIB-ului României în 2016. De asemenea, anul 2016 a început promiţător, după ce au fost anunţate mai multe tranzacţii mari precum vânzarea Albalact, a Băncii Carpatica sau a McDonald’s România, astfel încât ne așteptăm ca tendința de creștere a pieței de fuziuni și achiziții să continue în 2016, cu tranzacții atât în sectoare care au fost active și în 2015, cum sunt sectorul bancar sau cel imobiliar, cât și în alte sectoare; ne așteptăm, de exemplu, la continuarea tendinței de consolidare a pieței serviciilor medicale, precum și la o creștere a numărului de tranzacții în domeniul agricol” a precizat Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias, coordonator al echipei de consultanță fiscală și juridică în tranzacții.

D&B David și Baias este firma de avocatură afiliată PwC în România, cu 35 de avocați specializați în furnizarea de asistență juridică în diverse domenii societăților și grupurilor de societăți.

PwC este unul dintre liderii pieţei de consultanţă în fuziuni şi achiziţii din România, având finalizate tranzacţii de peste 1,3 mld. euro în intervalul 2007-2015.

În ultimul an, PwC a fost implicată în mai multe dintre tranzacțiile semnificative din anul 2015, furnizând fie asistență la cumpărare, fie asistență la vânzare în tranzacțiile prin care CRH a achiziționat Lafarge Romania, tranzacția prin care Țiriac Holding a vândut acțiunile deținute în Unicredit Țiriac Bank, precum și în tranzacția prin care fondul de investiții Mid Europa a achiziționat Regina Maria de la fondul de investiții Advent.

De asemenea, PwC a fost consultantul principal în tranzacţiile de vânzare a mai multor active ale grupului media CME în România și a asistat Transavia pentru realizarea unei achiziții care i-a permis consolidarea poziției de piață. De asemenea, firma din Big Four a asistat acționarii North Star Shipping pe parcursul vânzării către gigantul american ADM.

Din Big Four fac parte cele mai mari firme la nivel global din sectorul serviciilor de consultanță și audit – Deloitte, PwC, EY și KPMG.

Sursă: Otto Broker.

Fondul de investiţii TF1 vine cu un aport de capital de 4 mil. Euro şi preia 50% din brokerul de asigurări Otto Broker. Avocaţii de la bpv Grigorescu Ştefănică şi consultantul ex – EY Mihai Pop au lucrat în tranzacţie cu Otto Broker, iar fondul de investiţii cu avocaţii de la Bulboacă, consultanţii PwC şi NNDKP Tax

Fondul de investiţii The Foundations 1.0 SEE (TF1), specializat în investiţii în sectorul IMM, va participa cu un aport de până la 4 mil. Euro la majorarea capitalului brokerului de asigurări Otto Broker de Asigurare, potrivit datelor jurnalului de tranzacţii MIRSANU.RO.

În urma tranzacţiei, fondul de investiţii TF1 preia 50% din acţiunile Otto Broker de Asigurare, restul acţiunilor aparţinând lui Victor Şraer, cel care conduce afacerea.

„Investiția este prima de acest fel pe care fondul de investiții de tip private equity The Foundations 1.0 SEE o realizează în România.În procesul de negociere și stabilire a prevederilor pentru încheierea acordului de investiție, echipa de avocați care a fost alături de compania românească și de acționarii acesteia a fost coordonată de Cătălin Grigorescu, Managing Partner bpv Grigorescu Ștefănică”, precizează reprezentanţii casei de avocatură într−un comunicat.

Otto Broker a mai lucrat în tranzacţie cu consultantul Mihai Pop, care a activat până la începutul acestui an la EY România, iar acum este investment manager la firma specializată în recuperarea de creanţe APS România. De cealaltă parte, echipa fondului de investiţii The Foundations 1.0 SEE (TF1) a avut alături pe avocaţii de la Bulboacă și Asociații pentru consultanţa juridică, consultanţii de la PwC pentru analiza financiară, respectiv pe NNDKP Tax pentru consultanţa fiscală.

Tranzacţia are nevoie de avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Otto Broker a fost înfiinţată în 2001 sub numele de Total Advisor pentru a furniza servicii de brokeraj de asigurări pentru clienţi companii şi persoane fizice. În 2008, compania a trecut la numele cu care este astăzi cunoscută pe piaţa de profil.

În 2014, Otto Broker de Asigurare a raportat un profit net de 0,3 mil. Lei la venituri totale de 10,5 mil. Lei şi un număr mediu de 138 de angajaţi, potrivit ultimului bilanţ publicat.

Atragerea unui investitor cu capital de risc este una dintre opţiunile la care recurg firmele care caută capital pentru a finanţa planurile de dezvoltare a afacerii, în condiţiile în care accesul la credite sau listarea pe bursă rămân în acest moment în plan secund.

Fondul de investiţii TF 1 vizează investiţii între 2 şi 7,5 mil. Euro în firme mici şi mijlocii nelistate, în special din sectorul serviciilor.

Participaţiile vizate de către fond sunt, de regulă, între 25% şi 50% din acţiuni în compania în care investeşte, iar pieţele – ţintă sunt România, Moldova, Bulgaria şi Serbia.

Unul dintre investitorii principali în fond este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care în decembrie 2013 analiza participarea cu până la 15 mil. Euro la capitalizarea noului fond de investiţii, în condiţiile în care capitalizarea – ţintă la închiderea finală a fondului era de 50 mil. Euro.

tranzactii_banci_npl_tabel main

S-au schimbat datele celei mai mari tranzacții locale cu credite neperformante: BCR vinde un portofoliu de credite neperformante de circa 2,7 mld. euro

BCR, cea mai mare bancă după active aflată sub controlul grupului austriac Erste, a transmis potențialilor investitori un info memo prin care anunță vânzarea unui pachet de credite neperformante de aproximativ 2,7 mld. euro, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse de pe piața financiară.

Ultimele date indică o schimbare a mărimii portofoliului scos la vânzare, tranzacția fiind aranjată de către consultanții de la PwC, care au primit anterior și alte mandate pentru astfel de operațiuni din partea Erste.

Informațiile nu au fost confirmate sau infirmate până acum nici de către reprezentanții BCR și nici ai PwC.

Sursele citate susțin că tranzacția pregătită de BCR sub numele de cod Neptun vizează și externalizarea diviziei de work – out, structură a băncii în care lucrează în jurul a 400 de oameni. Diferența față de alte tranzacții anterioare ale BCR de vânzare de credite toxice ar fi aceea că divizia internă s-ar ocupa de administrarea portofoliului de datorii ce va fi vândut. Până acum, de exemplu, portofoliile de datorii de la Volksbank, de 495 mil. euro, și de la BCR, care a vândut două pachete cu o valoare de peste 620 mil. euro, cumpărătorii au fost consorții din care a făcut parte și firma cehă APS, specializată în recuperarea de creanțe.

Tranzacția de vânzare a portofoliului uriaș de credite neperformante de la BCR este de așteptat să depășească prețul plătit în tranzacțiile prin care s-au vândut bănci în România în ultimii ani.

În funcție de calitatea activelor din pachetul vândut de BCR, cumpărătorul ar putea plăti în medie între 150 mil. euro și 300 mil. euro, conform unor estimări care pleacă de la ratele de discount la care s-au făcut în România tranzacții cu credite neperformante. Până acum, cumpărătorii de astfel de active din România au făcut tranzacții la discounturi între 85% și 95%, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Calibrul unei astfel de tranzacții, cu portofolii de datorii de ordinul miliardelor de euro, se pretează unor investitori financiari specializați mari de genul Deutsche Bank, Baupost Group, HIG Capital, Lone Star Funds, Bain Capital sau AnaCap.

Deutsche Bank și Lone Star Funds au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că nu au niciun comentariu de făcut pe marginea acestei tranzacții.

Un consorțiu format din Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap și APS a preluat în luna iulie de la Volksbank România un portofoliu de datorii în valoare de 495 mil. euro. Ulterior, Deutsche Bank și APS au făcut echipă la cele două mari tranzacții ale BCR, conform informațiilor din piața financiară.

BCR a vândut în 2014 credite neperformante cu o valoare nominală de 2 mld. lei (450 mil. euro) și este angajată într-un proces de vânzare accelerată a portofoliului de credite neperformante.

La 31 martie, banca a raportat o rată a creditelor toxice din portofoliu de 25%, în scădere față de nivelul de 30% unde se situa în urmă cu un an.

BCR a raportat pe primul trimestru al anului un profit net de 344 mil. lei (77 mil. euro, calculat în funcție de cursurile medii lunare), ca urmare a tranzacțiilor de curățire a portofoliului de credite neperformante.

La ultimele două mari tranzacții de vânzare de portofolii de datorii, BCR a lucrat tot cu consultanții de la PwC și cu avocații firmei austriece Schoenherr.

În ultimul an, mai multe bănci locale au scos la vânzare portofolii de credite neperformante pe listă fiind BCR, Volksbank, UniCredit Țiriac, Piraeus Bank, altele testând piața pentru noi tranzacții. Raiffeisen Bank România, de exemplu, a încercat în prima parte a anului să aranjeze o tranzacție de vânzare de credite neperformante, dar, după tatonări, a renunțat să mai iasă în piață cu un astfel de portofoliu și se va ocupa în continuare de administrarea lui.

Volumul de credite neperformante din sistemul bancar românesc este estimat de unii experți la aproximativ 12 mld. euro.

Băncile europene vor externaliza în 2015 credite de 100 mld. euro, conform calculelor avansate de consultanții PwC.

tranzactii_banci_npl_tabel main

Cea mai mare tranzacție de credite neperformante din România este în derulare pe piață: BCR a scos la vânzare prin operațiunea Neptun un portofoliu de credite neperformante de 700 – 800 mil. euro

UPDATE CITEȘTE AICI ACTUALIZAREA ȘTIRII, DIN 28 MAI

BCR, liderul pieței bancare, a scos la vânzare un portofoliu de credite neperformante în valoare de 700 – 800 mil. euro, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piața financiară. Este cea mai mare tranzacție de profil de până acum din România.

Vânzarea pachetului de active are loc în cadrul operațiunii cu nume de cod Neptun și face parte din strategia de externalizare accelerată a acestui tip de credite de pe bilanțul propriu.

Reprezentanții BCR nu au dorit să facă niciun comentariu pe acest subiect.

Mandatul pentru aranjarea tranzacției îl are PwC, care a intermediat și ultimele vânzări de astfel de portofolii ale BCR și Volksbank. Activele neperformante ale băncilor atrag în mod constant interesul unor investitori specializați precum Deutsche Bank, fondul de investiții londonez AnaCap, fondurile americane HIG Capital, Lone Star, Oaktree Capital, Apollo Global Management, firme specializate în recuperări de creanțe precum cehii de la APS.

BCR a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 344 milioane RON (77,1 mil. euro), susţinut de costuri de risc substanţial mai scăzute ”ca urmare a calităţii mai bune a portofoliului de credite după restructurarea extensivă a bilanţului din 2014”, conform reprezentanților băncii.

Tranzacțiile BCR cu credite neperformante au îmbunătățit calitatea portofoliilor de credite atât pe segmentul de retail (populație), cât și pe cel de corporate (companii). Ponderea creditelor neperformante a scăzut la 25,6% comparativ cu 30,3% în primul trimestru al anului trecut, în timp ce rata de acoperire a acestor active a rămas stabilă la un nivel de 75,7%.

PwC a fost consultant și la ultima vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de 400 mil. euro al BCR, tranzacție tranșată în luna decembrie a anului trecut. Din echipa care s-a ocupat de vânzare, operațiune cu numele de cod Saturn, au mai făcut atunci parte Erste Corporate Finance și avocații de la Schoenherr. PwC a lucrat și în alte tranzacții în care a consiliat băncil locale la vânzarea unor asemenea portofolii, printre care și cea prin care Volksbank România a scăpat de credite neperformante de circa 500 mil. euro, preluate de un consorțiu format din Deutsche Bank, APS, HIG Capital și AnaCap.

BCR a vândut în al doilea semestru din 2014 prin două tranzacții portofolii de credite neperformante de 620 mil. euro în condițiile în care anunța în vara anului trecut că are pe bilanț circa 2,9 mld. euro astfel de împrumuturi și că va fi aplicată o strategie de lichidare accelerată a acestor active.

Până acum, BCR nu a făcut publice numele cumpărătorilor pentru cele două portofolii mari vândute în a doua jumătate a anului trecut, primul în valoare de circa 1 mld. lei (220 mil. euro), iar al doilea în valoare de 400 mil. euro. Surse din piața financiară afirmă însă că Deutsche Bank și cehii de la APS au fost cumpărătorii, aceștia făcând parte alături de AnaCap și HIG Capital din consorțiul care a preluat în vara anului trecut un portofoliu de peste 495 mil. euro de la Volksbank România.

Până acum, nici BCR și nici Volksbank România, bancă preluată de către Banca Transilvania, nu au făcut publice sumele încasate din vânzarea unor asemenea portofolii.

Până acum, investitorii au cumpărat astfel de portofolii locale la discount-uri de peste 80%, chiar peste 95% în unele cazuri, față de valoarea nominală, susțin surse din piața financiară.

Piața tranzacțiilor cu portofolii de credite neperformante este pe val în acest moment, și alte bănci mari pregătindu-se să-și curețe bilanțurile de așa-numitele active „proaste”, pentru care sunt nevoite să-și constituie provizioane, ceea ce blochează astfel o parte din lichiditățile băncilor.

Recent, Piraeus Bank i-a dat mandat lui Deloitte să aranjeze o tranzacție pentru vânzarea unei prime tranșe de credite neperformante, care se ridică la aproximativ 200 mil. euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. UniCredit Țiriac Bank a scos și ea treptat de pe bilanț active neperformante și va continua aceste operațiuni de curățire a bilanțului, după cum a spus recent Răsvan Radu, directorul general executiv al băncii.

Volumul de credite neperformante din sistemul bancar românesc este estimat de unii experți la aproximativ 12 mld. euro.

Băncile europene vor externaliza în 2015 credite de 100 mld. euro, conform calculelor avansate de consultanții PwC.

big_four_de_ro_cei_4_sefi_locali_tabel main

Noul șef al PwC România este Ionuț Simion. Iuga își păstrează poziția de conducere la nivelul firmei în regiunea Europei de Sud -Est

Ionuţ Simion va prelua de la 1 iulie funcţia de Country Managing Partner al PwC România, după 15 ani de la intrarea sa în companie. Poziția a fost ocupată timp de 11 ani de către Vasile Iuga, care va continua în poziţia de Cluster Leader al PwC în Europa de Sud-Est.

„Ionuţ, împreună cu Mihaela Mitroi (Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică), Kenneth Spiteri (Liderul Departamentului de Audit) şi Radu Stoicoviciu (Liderul Departamentului de Consultanţă pentru Afaceri şi Management), formează o echipă de conducere extrem de performantă. Sunt încrezător că, în această formulă, ei au toate atu-urile pentru a valorifica oportunităţile din piaţă şi pentru a duce firma la un nou nivel”, a declarat Vasile Iuga.

Ionuţ Simion s-a alăturat PwC România în 2000 şi a devenit Partener în cadrul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România în anul 2007. De-a lungul timpului a acumulat o experienţă vastă în domeniul preţurilor de transfer, în structurarea fiscală internaţională, precum şi în proiecte de fuziuni şi achiziţii. Acesta a fondat şi a coordonat echipa specializată în analiza Preţurilor de Transfer a PwC România, acordând consultanţă unora dintre cele mai mari companii româneşti şi internaţionale. Ionuţ Simion a făcut o specializare în domeniul preţurilor de transfer timp de 6 luni la biroul PwC din New York. Începând cu anul 2012, a coordonat departamentul de taxe al PwC de la Chişnău, Republica Moldova.

„ Încep această nouă etapă într-un moment în care economia globală şi consultanţa se schimbă în mod fundamental şi cu viteza internetului. Principalul obiectiv pe care mi-l propun este legat de leadership în piaţă, pentru firmă, dar şi pentru clienţii noştri, atât din sectorul privat, cât şi din cel public”, a declarat Ionuţ Simion.

Ionuţ Simion este doctor în Economie și predă la Academia de Studii Economice din Bucureşti în cadrul unui program de masterat în fiscalitate. Este membru al Asociaţiei Internaţionale de Fiscalitate (IFA), membru asistent în cadrul Forumului mixt al Uniunii Europene privind preţurile de transfer şi al Camerei Consultanţilor Fiscali din România.

Ionuţ Simion a fost ales în mai multe rânduri membru în Board-ul Director al Camerei de Comerţ Americane din România (AmCham), iar în actualul mandat este Vicepreşedinte. De-a lungul timpului, a fost implicat în proiecte importante cu administraţia centrală şi instituţii internaţionale, în scopul îmbunătăţirii mediului de afaceri din România, legislaţiei fiscale şi modernizării sistemului fiscal.

În 1993 și-a început cariera ca și contabil – șef la Ana Production, apoi a ocupat funcții executive la Colgate Palmolive și Amway. Limbile sale de lucru sunt româna, engleza și are cunoștințe de limbă franceză.

Predecesorul său, Vasile Iuga, a intrat în PwC România la momentul înfiinţării firmei, în anul 1991. A devenit Partener în 1997 şi a fost Country Managing Partner al PwC România începând cu 2004, coordonând peste 650 de angajaţi în cinci birouri. Din 2005 este membru al Consiliului Director al PwC pentru Europa Centrală şi de Est, regiune care include 30 de ţări, cu peste 7.500 angajaţi. În 2008, Vasile Iuga a fost numit Managing Partner al PwC pentru Europa de Sud-Est, de unde coordonează activitatea regională din 11 ţări, cu peste 1.100 de angajaţi.

Iuga este unul dintre cei mai respectaţi consultanţi din România, având o experienţă complexă, pe mii de proiecte, derulate de-a lungul a peste 24 de ani în domeniul implementării standardelor internaţionale de raportare financiară a auditului financiar, evaluării şi restructurării afacerilor, în preluări, fuziuni, achiziţii de business, privatizări şi consultanţă strategică.

PwC face parte din grupul select al celor mai mari patru firme din lume în domeniul auditului și consultanței alături de Deloitte, EY și KPMG.

Dintre șefii operațiunilor locale ale firmelor din Big Four, Șerban Toader este cel mai vechi dintre toți, el fiind numit în octombrie 2007, iar în mai 2014 a fost reconfirmat pe post pentru un al treilea mandat. Bogdan Ion și Ahmed Hassan, singurul expat dintre cei patru șefi locali, au venit pe pozițiile de conducere ale EY România, respectiv Deloitte România în 2011.

Creditele neperformante au fost sursa pierderilor BCR de 2,8 mld. lei din 2014. Sursă foto: BCR.

BCR pregătește vânzarea unui portofoliu de credite de aproximativ 500 mil. euro. PwC are mandatul celei mai mari tranzacții de credite neperformante de până acum a liderului pieței bancare

UPDATE CITEȘTE AICI O ACTUALIZARE RECENTĂ A ȘTIRII, DIN 28 MAI.

BCR, liderul pieței bancare, pregătește vânzarea unui pachet de credite neperformante de aproximativ 500 mil. euro, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piața financiară.

Reprezentanții BCR nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării articolului.

Mandatul pentru aranjarea tranzacției îl are PwC, care a intermediat și ultimele vânzări de astfel de portofolii ale BCR și Volksbank. Activele neperformante ale băncilor atrag în mod constant interesul unor investitori specializați precum Deutsche Bank, fondul de investiții londonez AnaCap, fondurile americane HIG Capital, Lone Star, Oaktree Capital, Apollo Global Management, firme specializate în recuperări de creanțe precum cehii de la APS.

Băncile europene vor externaliza în 2015 credite de 100 mld. euro, conform calculelor avansate de consultanții PwC.

PwC a fost consultant și la ultima vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de 400 mil. euro al BCR, tranzacție tranșată în luna decembrie a anului trecut. Din echipa care s-a ocupat de vânzare, operațiune cu numele de cod Saturn, au mai făcut atunci parte Erste Corporate Finance și avocații de la Schoenherr. PwC a lucrat și în alte tranzacții în care a consiliat băncil locale la vânzarea unor asemenea portofolii, printre care și cea prin care Volksbank România a scăpat de credite neperformante de circa 500 mil. euro, preluate de un consorțiu format din Deutsche Bank, APS, HIG Capital și AnaCap.

BCR a vândut în al doilea semestru din 2014 prin două tranzacții portofolii de credite neperformante de 620 mil. euro în condițiile în care anunța în vara anului trecut că are pe bilanț circa 2,9 mld. euro astfel de împrumuturi și că va fi aplicată o strategie de lichidare accelerată a acestor active.

Până acum, BCR nu a făcut publice numele cumpărătorilor pentru cele două portofolii mari vândute în a doua jumătate a anului trecut, primul în valoare de 220 mil. euro, iar al doilea în valoare de 400 mil. euro. Surse din piața financiară afirmă însă că Deutsche Bank și cehii de la APS au fost cumpărătorii, aceștia făcând parte alături de AnaCap și HIG Capital din consorțiul care a preluat în vara anului trecut un portofoliu de peste 495 mil. euro de la Volksbank România.

Portofoliile de credite neperformante au adus BCR o pierdere netă de 2,8 mld. lei (circa 0,64 mil. euro). În 2014, banca și-a redus cu un sfert volumul de credite neperformante prin vânzarea unor active de 2 mld. lei (circa 450 mil. euro).

Până acum, investitorii au cumpărat astfel de portofolii locale la discount-uri de peste 80%, chiar peste 95% în unele cazuri, față de valoarea nominală, potrivit informațiilor strânse din piața bancară.

Piața tranzacțiilor cu portofolii de credite neperformante este pe val în acest moment, și alte bănci mari pregătindu-se să-și curețe bilanțurile de așa-numitele active „proaste”, pentru care sunt nevoite să-și constituie provizioane, ceea ce blochează astfel o parte din lichiditățile băncilor.

Recent, Piraeus Bank i-a dat mandat lui Deloitte să aranjeze o tranzacție pentru vânzarea unei prime tranșe de credite neperformante, care se ridică la aproximativ 200 mil. euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. UniCredit Țiriac Bank a scos și ea treptat de pe bilanț active neperformante și va continua aceste operațiuni de curățire a bilanțului, după cum a spus recent Răsvan Radu, directorul general executiv al băncii.

Volumul de credite neperformante din sistemul bancar românesc este estimat de unii experți la aproximativ 12 mld. euro.

Cornelia Bumbăcea, unul dintre cei mai experimentați consultanți locali în tranzacții, activează în Big Four de 22 de ani. Sursă foto: PwC.

Cornelia Bumbăcea, partener tranzacții PwC România: Peste 100 de consultanți PwC lucrează cu grupul irlandez CRH la achiziția de companii Lafarge și Holcim în România și în lume. Ce servicii asigură firma din Big Four în cadrul tranzacției de 6,5 mld. euro cu cel mai mare impact pe piața locală a materialelor de construcții

PwC a asigurat consultanța grupului irlandez CRH la achiziția pachetului de companii Lafarge și Holcim în mai multe țări din lume, inclusiv la preluarea pachetului de opt firme deținute de francezi în România. Irlandezii vor prelua o rețea de operațiuni în sectorul cimentului, betoanelor și agregatelor, în cadrul unei tranzacții cu impact fără precedent în piața locală a materialelor de construcții.

”Am fost alături de echipa CRH timp de nouă luni încă din faza de planning din aprilie 2014 până la semnare în februarie 2015 și suntem în continuare alături de ei pentru a-i ajuta în procesul de integrare post-achiziţie”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Cornelia Bumbăcea, Partener în cadrul departamentului de asistență în tranzacții al PwC România.

Potrivit acesteia, mai mult de 100 de consultanţi PwC au fost implicaţi în această tranzacţie în mai multe ţări din întreaga lume.

”Asistența noastră a constat, în principal, în servicii de due diligence financiar, fiscal, IT, resurse umane, structurare fiscală și suport pe tot parcursul tranzacției”, afirmă Cornelia Bumbăcea.

PwC este una din grupul celor patru firme de consultanță și audit la nivel global supranumit Big Four, din care mai fac parte Deloitte, EY și KPMG.

Cornelia Bumbăcea este unul dintre consultanții cu ”greutate” în tranzacții, cu o carieră de peste două decenii în Big Four. Este Partener tranzacții al PwC România din ianuarie 2013, după alți 19 ani în cadrul EY România, unde a condus departamentul de tranzacții.

În dosarul achiziției realizate de firma irlandeză, activitatea PwC a fost coordonată de o echipă din cadrul PwC Irlanda, care a ţinut legătura şi a coordonat toate birourile PwC care au asistat local echipele CRH implicate în tranzacţie.

Acționarii CRH au aprobat pe 19 martie achiziția de 6,5 mld. euro la valoare de întreprindere a activelor scoase la vânzare de compania franceză Lafarge și de către elvețienii de la Holcim, mișcare ce aduce cea mai mare firmă irlandeză după valoarea de piață în poziția de al treilea furnizor de materiale de construcții la nivel global.

Tranzacția realizată de CRH are loc ca urmare a fuziunii la nivel global între giganții Lafarge și Holcim pentru crearea celui mai mare producător de ciment din lume, iar pentru aprobarea acestei mișcări strategice de către autoritățile antitrust în fiecare din cele 11 jurisdicții este necesară vânzarea unui pachet de active.

Fuziunea dintre Lafarge și Holcim este programată să se încheie în luna iulie, în condițiile în care în ultimele săptămâni au ieșit la suprafață nemulțumiri ale unor acționari ai Holcim, care au cerut renegocierea participațiilor în noua companie și numirea unui alt director general în locul lui Bruno Lafont, actualul director general al Lafarge care urma să preia cea mai importantă poziție executivă. Mai exact, Holcim vrea ca fuziunea între cei doi giganți să nu fie una pe picior de egalitate, dat fiind că valoarea de piață a companiei elvețiene este peste cea a partenerului francez.

Pe 20 martie, cele două companii au anunțat încheierea unui acord revizuit privind fuziunea care va da naștere noii companii LafargeHolcim. Astfel, raportul de schimb a fost stabilit la zece acțiuni Lafarge pentru fiecare nouă acțiuni Holcim, iar Consiliul de administrație al Lafarge trebuie să prezinte o nouă propunere privind postul de director general al noii companii în jurul datei de 7 mai, propunere care trebuie aprobată de Consiliul de administrație al Holcim.

Pentru realizarea fuziunii, Lafarge își vinde toate activele din România, adică un pachet de opt firme și participații în firme locale. Cea mai importantă dintre ele este Lafarge Ciment (România) SA, care deține aproximativ o treime din piața locală a cimentului și operează fabricile de la Medgidia și Hoghiz (județul Brașov), respectiv uzina de măcinare de la Târgu Jiu.

La aceasta se adaugă Lafarge Comnord SA, Lafarge Betoane SRL, Lafarge Agregate Betoane SA, Lafarge RMX & Agregate SRL, Sicim SA, Eco Gest SA și Recy – Eco Combustibil SRL. Pe lângă rețelele de stații de betoane și agregate, o importanță strategică o are operatorul portuar Sicim, prin intermediul căruia este asigurat accesul în portul Constanța și, implicit, rutele de export prin Marea Neagră.

Cu achiziția activelor de la Lafarge, irlandezii de la CRH își extind puternic portofoliul local, care acum cuprinde producătorul de BCA Elpreco Craiova și Ferrobeton România, ceea ce conturează un jucător cu o cifră de afaceri anuală de peste 200 mil. euro și o forță de muncă de peste 1.000 de angajați pe piața materialelor de construcții.

Pe lângă echipa de consultanți PwC, CRH lucrează la dosarul achiziției firmelor Lafarge din România cu avocații de la Mușat & Asociații, care au o echipă de 30 de oameni condusă de Mona Mușat – Managing Partner, Monia Dobrescu – Partener și Crina Ciobanu – Asociat Manager. Coordonarea asistenței juridice la nivel global în cadrul tranzacției a fost asigurată de firma irlandeză de avocatură Arthur Cox.

De cealaltă parte, francezii de la Lafarge au fost consiliați la nivel local de către avocații de la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen. Proiectul Lafarge a fost coordonat de către Ruxandra Bologa – Partener și unul dintre coordonatorii practicii de fuziuni și achiziții, energie și resurse Naturale, și Anca Mihăilescu – Avocat Senior.

Exitul Lafarge din România marchează una dintre cele mai importante tranzacții cu impact sectorial local din ultimul an, alături de exiturile Eni (petrol), Volksbank, RBS, Millennium (bănci), Praktiker, Baumax (bricolaj) sau Axa (asigurări).

Consultanții de la PwC au primit mandatul pentru o nouă tranzacție de vânzare de credite neperformante la BCR

Firma de consultanță PwC a câștigat încă un mandat pentru aranjarea unei noi tranzacții de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante la BCR, au declarat surse din piața financiară pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Un alt nume interesat de a primi mandatul din partea austriecilor de la Erste, proprietarul BCR, a fost și banca de investiții Lazard, susțin sursele citate.

Până la această oră, PwC și BCR nu au răspuns întrebărilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO referitoare la acest subiect, respectiv la cât se ridică valoarea noului pachet de active scos la vânzare.

PwC a fost consultant și la ultima vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de 400 mil. euro al BCR, tranzacție tranșată în luna decembrie a anului trecut. Din echipa care s-a ocupat de vânzare, operațiune cu numele de cod Saturn, au mai făcut atunci parte Erste Corporate Finance și avocații de la Schoenherr. PwC a lucrat și în alte tranzacții în care a consiliat băncil locale la vânzarea unor asemenea portofolii, printre care și cea prin care Volksbank România a scăpat de credite neperformante de circa 500 mil. euro, preluate de un consorțiu format din Deutsche Bank, APS, HIG Capital și AnaCap.

În al doilea semestru din 2014, BCR a vândut prin două tranzacții portofolii de credite neperformante de 620 mil. euro în condițiile în care avea pe bilanț circa 2,9 mld. euro asemenea împrumuturi cu intenția declarată de a le lichida în mod accelerat.

De cealaltă parte, gigantul financiar german Deutsche Bank și cehii de la APS au dovedit un apetit sporit pentru acest tip de active, scoase la vânzare anul trecut de către subsidiarele băncilor austriece Volksbank și Erste. Cei doi investitori se numără printre cumpărătorii activelor vândute de BCR în ultimele două tranzacții și este de așteptat să se numere printre cumpărătorii de serviciu ai noului pachet scos la vânzare de cea mai mare bancă locală, susțin surse din piața financiară. Până acum, BCR nu a făcut publice numele cumpărătorilor pentru cele două portofolii mari vândute în a doua jumătate a anului trecut, primul în valoare de 220 mil. euro, iar al doilea în valoare de 400 mil. euro.

Piața tranzacțiilor cu portofolii de credite neperformante este pe val în acest moment, și alte bănci mari pregătindu-se să-și curețe bilanțurile de așa-numitele active „proaste”, pentru care sunt nevoite să-și constituie provizioane, ceea ce blochează astfel o parte din lichiditățile băncilor. Volumul de credite neperformante din sistemul bancar românesc este estimat de unii experți la aproximativ 12 mld. euro.

PwC este firmă de consultanță și audit care face parte din așa – numitul Big Four, careul celor mai mari jucători globali de profil alături de Deloitte, EY și KPMG.

În România, PwC activează din 1991 ajungând acum la o rețea formată din cinci birouri – București, Timișoara, Cluj – Napoca, Constanța și Chișinău, care deservește clientela locală și internațională din România și Republica Moldova. Pentru aceasta, PwC dispune de un personal format din 650 de angajați și 18 parteneri, conform ultimelor informații disponibile pe site-ul companiei.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 26 ianuarie 2015

ROMÂNIA

ANALIZĂ. Firma de consultanță și audit PwC România estimează că valoarea fuziunilor și achizițiilor înregistrate în 2014 pe piața locală a fost de 1,2 mld. euro, valoare comparabilă cu cea din anul anterior. Valoarea medie pe tranzacție s-a situat la 20 mil. euro. Pentru acest an, consultanții PwC cotează IT&C, serviciile medicale și cele financiare cu potențial de tranzacții în perioada următoare, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Piraeus Bank cumpără o participație de 20,35% într-o bancă comercială din Serbia

BĂNCI. Banca elenă Piraeus Bank a preluat participația de 20,35% în banca comercială AIK Banka din Serbia deținută de banca comercială ATEbank din Grecia, potrivit unui document publicat la Bursa de Valori de la Belgrad, citat de SeeNews.

Trei firme europene au rămas în cursa pentru privatizarea unui operator polonez de feriboturi

TRANSPORT MARITIM. Companiile de transport maritim de mărfuri DFDS din Danemarca, Fahrdienste TT-Line din Germania și Finnish Finnlines Oyj din Finlanda au fost acceptate pentru următoarea etapă a procesului de privatizare a operatorului polonez de feribot Polska Żegluga Bałtycka, a informat Ministerul Trezoreriei de Stat pe pagina de internet, citat de Warsaw Business Journal.

Tranzacție pe piața de cablu din Ungaria, aprobată de autoritățile concurențiale

TELECOMUNICAȚII. Consiliul Concurenței din Ungaria a aprobat achiziția furnizorului de televiziune prin cablu ViDaNet Cable Television din Budapesta de către firma de telecomunicații Magyar Telekom, conform Budapest Business Journal.

Tranzacție de 35 de mil. de euro pe piața imobiliară din Cipru

IMOBILIARE. Reprezentanții operatorului de hoteluri Claridge Public Limited au spus că operatorul a acceptat o ofertă de la firma KA Olympic Lagoon Resort Ltd din Cipru de a cumpăra hotelul Amathus Beach Hotel Paphos și două apartamente pentru un total de 35 de milioane de euro în numerar, transmite Cyprus Business Mail.

EUROPA

Cel mai bogat om din Asia vrea să cumpere al doilea operator de telefonie mobilă din Marea Britanie pentru 10,25 mld. lire sterline

TELECOMUNICAȚII. Cel mai bogat om de afaceri din Asia, Li Ka-Shing, negociază achiziţia O2, al doilea operator de telefonie mobilă din Marea Britanie, pentru care oferă până la 10,25 miliarde de lire sterline (15,4 miliarde de dolari), transmite BBC.

Guvernul spaniol intenționează să privatizeze un operator de aeroporturi

TRANSPORT AERIAN. Spania a dat undă verde pentru vânzarea unei participații în operatorul de aeroporturi Aena, tranzacție evaluată la o valoare cuprinsă între 6,45 și 8,25 miliarde de euro, transmite Il Sole 24 Ore.

Statul rus a luat acțiuni indirect la TMK de 85 mil. dolari

INDUSTRIE. OAO Rusnano, un investitor rus în tehnologie controlat de stat, a cumpărat o participație din producătorul și furnizorul de conducte din oțel din industria petrolului și a gazelor OAO TMK din Rusia pentru a ajuta la creșterea producției de conducte de înaltă tehnologie pentru industria de petrol și gaze, conform unui comunicat de presă al firmei TMK. Rusnano a investit 85 milioane de dolari în TMK și acum deține o participație de 5,48% în cel mai mare fabricant de conducte din Rusia. TMK este activ și pe piața din România.

Ofertă de aproximativ 1,3 mld. euro pentru o firmă irlandeză de transport aerian

AVIAȚIE. Firma irlandeză de transport aerian Aer Lingus intenționează să accepte o ofertă de preluare de la proprietarul companiei de transport aerian British Airways, International Airlines Group, după ce acesta a făcut o a treia ofertă pentru firma irlandeză de transport aerian Aer Lingus de aproximativ 1,3 miliarde de euro, notează The Guardian.

AMERICA DE NORD

Cea mai mare rafinărie de petrol din Polonia intenționează să facă achiziții suplimentare în Canada

PETROL. Cea mai mare rafinărie de petrol din Polonia, PKN Orlen, intenționează să facă achiziții suplimentare în Canada, în valoare de câteva sute de milioane de zloți, a declarat Slawomir Jedrzejczyk, directorul financiar al grupului, citat de Reuters.

Tranzacție de 280 de mil.  dolari în sectorul de turism din America

TURISM. Acționarii companiei americane de branduri turistice Expedia Inc au fost de acord să cumpere firma rivală locală Travelocity de la compania Sabre Corp. pentru 280 milioane de dolari în numerar, alăturându-se două dintre cele mai importante site-uri turistice, precum acestea se confruntă cu o presiune de la cele nou venite în industrie, potrivit unui comunicat de presă al firmei americane Expedia Inc.

Adidas pregătește vânzarea afacerii Rockport pentru 280 mil. dolari

ÎNCĂLȚĂMINTE. Conducerea producătorului german de echipamente și pantofi de sport Adidas AG a anunțat ca firma va vinde afacerea americană de pantofi Rockport unui grup format din societatea New Balance Athletic Shoe Inc și firma cu capital privat Berckshire Partners pentru 280 de mil. de dolari, precum face primii pași spre o relansare, potrivit unui comunicat de presă al firmei Adidas.

ASIA

Ofertă de circa 2,4 mld. dolari pe piața imobiliară din Singapore

IMOBILIARE. Conglomeratul Keppel Corp Ltd din Singapore a oferit aproximativ 2,4 miliarde de dolari pentru a prelua acțiunile filialei sale de imobiliare Keppel Land Ltd din Singapore pe care încă nu le deține, potrivit unui comunicat de presă al firmei de imobiliare.

Guvernul indian are în plan vânzarea unor participații din patru companii

PRIVATIZARE. India intenționează să vândă o participație de 5% în compania financiară de stat Power Finance Corp Ltd săptămâna viitoare, a declarat o sursă a Ministerului de Finante, precum guvernul încearcă să să își atingă obiectivul de a vinde acțiuni de aproape 10 miliarde de dolari înainte de 31 martie, relatează Economic Times.

India intenționează, de asemenea, să vândă o participație de 5% în cea mai mare companie de stat de dragare din țară, Dredging Corp of India Ltd, și participația de 80% din compania minieră National Mineral Development Corporation, și a invitat oferte din partea bancherilor comerciali, au declarat oficialii guvernului, transmite International Business Times. Guvernul speră să obțină circa 893 de mil. de dolari din vânzarea participației de 80% din compania minieră.

Guvernul indian mai ia în considerare vânzarea unei participații în retailerul indian de stat de petrol Oil Corporation, unde vânzarea unei participații de 10% ar valora aproximativ 1,3 miliarde de dolari.

Tranzacție de aproximativ 1,7 mld. dolari pe piața bancară din China

BĂNCI. Banca spaniolă BBVA a fost de acord să vândă o participație de 4,9% în banca chineză CITIC Bank dezvoltatorului local de imobiliare Xinhu Zhongbao pentru aproximativ 1,7 miliarde de dolari, precum încearcă să consolideze bilanțul, informează Wall Street Journal.

Sursă date: PwC.

Consultanții PwC au calculat că piața locală de fuziuni și achiziții a stagnat anul trecut la 1,2 mld. euro. IT&C, serviciile medicale și cele financiare sunt cotate cu potențial de tranzacții în perioada următoare

Fuziunile și achizițiile înregistrate în România au avut anul trecut o valoare totală de 1,2 mld. euro, nivel similar cu cel din 2013, arată o analiză a firmei de consultanță și audit PwC România.

Valoarea totală a pieţei fuziunilor şi achiziţiilor din România a fost a treia cea mai mare din regiunea Europei Centrale şi de Est, după cea a pieţelor din Polonia şi Cehia, notează experții PwC.

„În România, deşi s-a resimţit un nou entuziasm pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii, nu am revenit încă la nivelul de tranzacţionare de dinaintea crizei financiare”, a explicat Radu Stoicoviciu, Liderul Departamentului de Consultanţă în Afaceri şi Management al PwC România.

Sectoarele cele mai dinamice din punct de vedere al numărului de tranzacţii derulate în 2014 au fost IT&C, sectorul financiar şi cel de retail, iar valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 20 de milioane de euro, cele mai multe fiind tranzacţii de dimensiuni mici şi medii.

Pe lista tranzacțiilor în care PwC a fost implicată în 2014 s-au aflat vânzarea Millenium Bank România către OTP Bank, vânzarea portofoliului de staţii radio deţinut de CME către RCS&RDS și achiziţia United Shipping Agency, care operează un terminal de cereale în portul Constanța, de către grupul chinez Nidera.

PwC are în portofoliul său din România tranzacţii cu o valoare totală de 1,2 miliarde de euro, înregistrate în perioada 2007-2014.

„În România, procesul de negociere este destul de îndelungat, spre deosebire de pieţele mature (aşa cum este cea din Statele Unite ale Americii) unde activitatea de fuziuni şi achiziţii este o formă de „curăţare a pieţei”, iar tranzacţiile se încheie destul de rapid”, a declarat Anda Rojanschi, Partener al firmei de avocatură D&B David şi Baias, afiliate companiei din Big Four și liderul echipei de tranzacţii.

Anda Rojanschi, partener al firmei de avocatură David & Baias și coordonatorul echipei de tranzacții

Anda Rojanschi, partener al firmei de avocatură David & Baias și coordonatorul echipei de tranzacții

Analiza PwC România subliniază potenţialul de tranzacţii în domeniul IT&C, în zona serviciilor medicale şi a serviciilor în general, în vreme ce sectorul financiar şi-ar putea continua procesul de consolidare.

„Ne aşteptăm la o creştere solidă a activităţii de fuziuni şi achiziţii în România în 2015, stimulată de îmbunătăţirea perspectivelor de creştere economică şi revenirea încrederii investitorilor, luând în calcul şi recenta decizie a Băncii Centrale Europene de a injecta lichiditate suplimentară pe piaţa financiară, ceea ce sperăm că va duce şi la o creştere a investiţiilor străine în România”, afirmă Anda Rojanschi.

Atât valoarea pieţei globale de fuziuni şi achiziţii, cât şi cea europeană, au crescut în 2014, ajungând la nivele apropiate celui înregistrat în 2007, ce mai ridicat nivel din istorie pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii.

PwC face parte din grupul celor mai mari firme de consultanță și audit din lume, supranumit Big Four, alături de Deloitte, EY și KPMG. Pe lângă liniile de servicii de audit, consultanță fiscală și de afaceri, oferă și servicii de consultanță juridică prin intermediul societății de avocați D&B David şi Baias. Firma de avocatură acoperă o gamă largă de practici și domenii precum societăţi comerciale şi grupuri de societăţi, fuziuni, achiziţii şi restructurări, proprietăţi imobiliare, relaţii de muncă, servicii financiare şi pieţe de capital, concurenţă şi ajutoare de stat, proprietate intelectuală, protecţia consumatorului şi a datelor cu caracter personal, litigii fiscale şi comerciale.