Arhive etichete: Axxess Capital

Horia Manda, șeful Axxess Capital și președintele Patria Bank (stânga), Bogdan Merfea, directorul general al Patria Bank. Sursă foto: Patria Bank.

Patria Bank cumpără un portofoliu bancar de 100 mil. Euro până la finele anului și are în derulare mai multe proiecte de achiziție. Horia Manda, președintele Consiliului de administrație al băncii, mizează că extinderea în mediul rural îi va aduce o dublare a cotei de piață până în 2022

Patria Bank, în care a fost absorbită recent banca Carpatica, va cumpăra un portofoliu de 100 mil. Euro până la finele acestui an, potrivit unei prezentări făcute ieri analiștilor și investitorilor.

Informația este inclusă într-o proiecție care vizează obiectivele strategice ale băncii în perioada 2017 – 2019.

Datele prezentate indică o creștere a creditelor nete de la 264 mil. Euro în 2016 la 393 mil. Euro în acest an, respectiv active totale în scădere de la 797 mil. Euro anul trecut la 756 mil. Euro în 2017.

Patria Bank mizează pe o creștere de două ori a activelor productive în 3 ani, respectiv pe o rată de creștere agregată de 28% a creditelor nete în perioada 2016 – 2019, incluzând potențialele operațiuni de achiziții de portofolii.

“Proiecția de mai sus include o achiziție de portofoliu de 100 mil. Euro la sfârșitul anului 2017“, se arată în prezentarea băncii.

Banca nu a precizat cine este vânzătorul acestui portofoliu.

Patria Bank este o bancă modelată de către Horia Manda, șeful managerului de capital privat Axxess Capital și președinte al Consiliului de administrație al băncii. Astfel, Patria Bank este un jucător cu o cotă de piață de circa 1,2%, rezultat în urma unor tranzacții precum achiziția MKB Nextebank în 2014 și preluarea pachetului de control la Carpatica în 2016.

Numele Patria Bank, a cărui origine îl găsim la Patria Credit – IFN-ul pentru care Horia Manda a încercat să obțină la un moment dat licență bancară, a înlocuit din piața de profil mărcile Nextebank (fosta Romexterra) și Carpatica.

Acțiunile băncii sunt listate de ieri pe bursa de la București sub simbolul PBK, după mulți ani în care investitorii au fost obișnuiți cu simbolul bursier BCC al Carpatica – banca fondată în 1999 la Sibiu de către omul de afaceri Ilie Carabulea alături de alți asociați.

Acum, Ilie Carabulea deține 10,8% din Patria Bank, principalul acționar cu 76,2% din acțiuni fiind EEAF Financial Services BV Amsterdam ce reprezintă fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF).

Printre investitorii în EEAF se numără investitori instituționali precum BERD, Fondul European de Investiții, Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre (BSTDB), Banca de Dezvoltare parte a grupului bancar KFW (DEG).

Patria Bank, platforma bancară a fondului de investiții condus de Horia Manda, are ca țintă atingerea unei cote de piață de 2,5% în următorii 4 – 5 ani pe baza creșterii organice, miza fiind segmentul populației din mediul rural. Strategia Patria Bank amintește de un alt “pionier” corporatist al mediului rural, care a obținut un ritm de creștere rapidă și prin intrarea în acest bazin de consum – lanțul de supermarketuri Profi, aflat în portofoliul fondului de investiții Mid Europa.

“Avem acum o cotă de piață de 1,1 – 1,2%. Vom crește această cotă de piață organic, cât și prin activități de fuziuni și achiziții. Abordăm segmente de piață care astăzi nu sunt bancarizate. Cred că în următorii ani vom vedea multe transferuri între economia urbană și cea rurală”, a punctat, ieri, la sediul Bursei de Valori București Horia Manda.

“Suntem o bancă universală, putem fi o bancă universală”, a mai spus acesta, care a arătat că totuși greutatea portofoliului este pe segmentele de persoane fizice, afaceri mici și foarte mici și afaceri din agricultură. “50% din populație (cu trimitere la mediul rural – n.r.) este un potențial enorm de creștere”, a punctat șeful Axxess Capital.

Patria Bank vizează bănci, linii de afaceri și portofolii performante ca oportunități de achiziție.

Deja, platforma bancară a Axxess Capital are mai multe ținte de achiziție, după ce s-a aflat în rândul investitorilor interesați de Banca Românească, tranzacție care se apropie de momentul anunțării acordului de vânzare agreat cu cumpărătorul. OTP a dat de înțeles că se așteaptă să semneze achiziția Banca Românească, în faza finală concurentul său fiind Banca Transilvania.

Manda este un manager de investiții cu experiență în piața bancară locală, după ce în 2003 a vândut un pachet de 81,65% din acțiunile Banca Românească lui NBG din Grecia într-o tranzacție de aproximativ 35,9 mil. euro.

La nivel operațional, Patria Bank își propune să ajungă profitabilă în 2018, după ce în acest an, ca și în 2016, vor continua acțiunile de curățire a bilanțului de credite neperformante.

“Vom continua curățirea Carpatica (acum integrată în Patria Bank – n.r.) de credite neperformante, proces început în 2016. În 2018, va fi un an al profitului”, a fost mesajul lui  Bogdan Merfea, Director General al Patria Bank, pentru investitorii în acțiunile băncii.

Valoarea bursieră a Patria Bank este acum de 402,57 mil. Lei (88,3 mil. Euro).

Banca are în plan majorarea capitalului, operațiune luată în calcul pentru finele acestui an sau începutul anului 2018.  Atragerea de capital de la acționari noi este o opțiune pentru Patria Bank pentru a-și susține finanțarea planurilor de dezvoltare. Întrebat de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, dacă Patria Bank ia în calcul și emisiune de obligațiuni, Horia Manda a spus că o astfel de tranzacție nu se află în prezent în planurile băncii.

Pe piața bancară locală, bănci precum Marfin Bank, Banca Românească, Bancpost, Piraeus Bank așteaptă un cumpărător la care se adaugă și alte bănci cu cotă de piață sub 1%, pe fondul unui proces de consolidare mai vizibil din 2014 încoace. La celălalt capăt, cei mai activi potențiali cumpărători sunt OTP (care a cumpărat RoBank în 2004 și Millennium Bank în 2014), Banca Transilvania (care a preluat Volksbank România în 2015) și fondul american de investiții JC Flowers (care a fost aproape în 2015 să preia la pachet Carpatica și Piraeus Bank România).

Fondurile de investiții administrate de către Axxess Capital mai au în portofoliu pe lângă Patria Bank, companii precum Frigotehnica, Star Storage, respectiv un pachet minoritar de acțiuni în Bitdefender.

bcc main

Axxess Capital și-a pus la punct platforma cu care vânează achiziții pe piața bancară: Fuziunea prin care Carpatica este “înghițită“ în Patria Bank a devenit efectivă de la 1 mai

Procesul de fuziune dintre Patria Bank și Carpatica a devenit efectivă de la 1 mai, noua bancă rezultată numindu-se Patria Bank, iar acțiunile sale vor continua să fie listate pe bursa de la București.

Noul jucător, construit în jurul achizițiilor Nextebank și Carpatica din perioada 2014 – 2016 de către fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund, pleacă la drum cu active de 3,816 mld. Lei (circa 845 mil. Euro), un portofoliu format din peste 240.000 de clienți și o rețea de 111 sucursale care acoperă 73 de orașe din România.

În primăvara lui 2016, Patria Bank a devenit acţionarul majoritar al Carpatica, cu o deţinere de peste 64% din acţiunile acesteia, în timp ce omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, fondator al băncii, a rămas principalul acționar minoritar cu 18,46% din acțiuni. Capitalizarea de piață a Carpatica pe bursa de la București este de 233,49 mil. Lei (51,5 mil. Euro, calculat la cursul de schimb al zilei).

Horia Manda, omul care conduce managerul de capital privat Axxess Capital, a construit astfel o nouă platformă de servicii financiare – grupul Patria Bank, din care în acest moment fac parte Patria Bank (care înglobează de acum și Carpatica), Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management şi SAI Intercapital Invest.

Istoricul tranzacțional al lui Axxess Capital a înregistrat până acum două exituri din piața financiară, după vânzarea Banca Românească grecilor de la National Bank of Greece în 2003, respectiv după vânzarea în 2006 a pachetelor majoritare de acțiuni în Motoractive, Domenia Credit și Estima Finance către GE Money, companii care acum fac parte din portofoliul local de operațiuni al grupului turc Garanti.

“În urma fuziunii, noua bancă se va concentra pe segmentul de retail, integrând tehnologia pentru a simplifica accesul clienţilor la servicii financiare performante şi va continua să fie un partener solid şi de încredere pentru companiile româneşti mici şi mijlocii, contribuind la dezvoltarea mediului antreprenorial local. Acţiunile băncii rezultate din fuziune vor continua să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti”, afirmă reprezentanții Patria Bank.

Proiectul de fuziune al Băncii Comerciale Carpatica cu Patria Bank a primit în data de 29 noiembrie 2016 aprobarea prealabilă din partea Băncii Naționale a României, iar pe 21 aprilie 2017 Curtea de Apel București a aprobat fuziunea după ce în urmă cu câteva luni o respinsese.

Profilul de fond de investiții al acționarului majoritar, care are nevoie de un ritm de dezvoltare accelerată a unei mase critice suficiente pentru realizarea unui exit profitabil, conturează o strategie de creștere, din care noi achiziții de bănci de pe piață nu ar trebui să lipsească.

În acest moment, procesele de vânzare aflate în diferite stadii la Banca Românească, Bancpost și Marfin Bank, precum și alte oportunități aflate încă în stare latent oferă un câmp destul de larg de ținte de achiziție.

Emerging Europe Accession Fund (EEAF) este un fond de investiții ridicat în 2010 cu un capital de 70 mil. euro, printre principalii investitori numărându-se Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Fondul European de Investiții (din cadrul grupului Banca Europeană de Investiții), Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) și DEG (parte a grupului financiar german KfW).

Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital. Credit foto: Dreamstime.

Axxess Capital a semnat preluarea a 65% din afacerea Rom Waste Solutions de reciclare a deșeurilor în cadrul unei tranzacții de circa 6 mil. Euro. Fiul fostului vicepremier Adriean Videanu, printre acționarii minoritari ai companiei. Horia Manda, Managing Partner Axxess Capital: Tranzacția se face prin aport de numerar, din care se finanțează investiții

Fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund, administrat de către Axxess Capital, a semnat un contract pentru preluarea unui pachet de 65% din Rom Waste Solutions, afacere din domeniul sortării și reciclării deșeurilor, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Consiliul de administrație al companiei convoacă acționarii pe 23 martie pentru aprobarea majorării de capital cu până la 29 mil. Lei (6,4 mil. Euro) până la o valoare de 38,9 mil. Lei (8,6 mil. Euro). Majorarea se va face prin emiterea unui număr de 211.881 acțiuni cu o valoare nominală de 100 lei pe acțiune, în schimbul aporturilor în numerar. Prețul de emisiune va fie egal cu 137,25 lei pe acțiune.

“Vom prelua un pachet de 65% din companie. Tranzacția se realizează prin aport de numerar, din care vor fi finanțate investiții“, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital.

Alte 35% din acțiunile Rom Waste Solutions vor rămâne în posesia unor acționari minoritari, printre Andrei Valentin Videanu, fiul fostului vicepremier Adriean Videanu.

În 2016, afacerea Rom Waste Solutions era împărțită de către Andrei Valentin Videanu cu 36% din acțiuni, Vlad Ionuț Ioancea cu 32%, Alter Man engineering SRL cu 20% și Theodora Iulia Florescu cu 12%.

Rom Waste Solutions este o societate înființată în anul 2011, cu sediul în Chiajna,  jud Ilfov,  al cărei obiect de activitate este sortarea și recuperarea materialelor reciclabile.

Societatea dispune de linie de sortare de deșeuri municipale solide, una dintre cele mai mari din Europa de Est, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei. Tehnologia Rom Waste utilizează separarea automata a deșeurilor pe tipuri și dimensiuni, având totodată și o componentă de sortare manuală.Rom Waste Solutions administrează zilnic 600 de tone de deșeuri municipale colectate din București și localitatile limitrofe.

În anul 2015, compania a raportat o cifră de afaceri netă de 18 mil.Lei (4 mil.Euro) și o pierdere de 1,09 mil.Lei ( 0,25 mil.Euro) la un număr mediu de 136 salariați.

Investițiile din industria de reciclare au acces pentru finanțare la programele de fonduri europene nerambursabile, o miză importantă pentru jucătorii din sectorul de profil, cotat cu potențial de creștere.

Anul trecut, un fond de investiții administrat de către Abris Capital Partners a preluat grupul de firme Green Group din sectorul de reciclare.

Axxess Capital este unul dintre managerii cu capital privat cu experiență la nivel local și unul dintre cei mai activi. În 2016, a făcut o serie de exituri din companii precum Industrial Access, Deutek, Noriel și a investit în afacerea de retail online Elefant.ro, respectiv a preluat controlul băncii Carpatica. Din portofoliul său mai fac parte Star Storage și Bitdefender.

Emerging Europe Accession Fund (EEAF) este un fond de investiții ridicat în 2010 cu un capital de 70 mil. euro, printre principalii investitori numărându-se Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Fondul European de Investiții (din cadrul grupului Banca Europeană de Investiții), Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) și DEG (parte a grupului financiar german KfW).

Echipa Axxess Capital a strâns până acum capital de la investitori de peste 250 mil. euro sub forma a trei fonduri de investiții sub administrare – Romanian American Enterprise Fund (RAEF), Balkan Accession Fund (BAF) și Emerging Accession Fund (EEAF). Strategia de investiții a Axxess Capital vizează tichete de investiție între 5 și 15 mil. euro per tranzacție pe un termen de 3 până la 7 ani.

Horia Manda, șeful Axxess Capital, este un veteran al pieței locale a fondurilor de investiții, având o experiență de peste 17 ani în sectorul investițiilor din Europa de Sud – Est. Manda are un doctorat în Matematică luat la Universitatea din Paris în 1993 și o diplomă MBA obținută în cadrul programului româno-canadian derulat de către Academia de Studii Economice alături de University of Quebec din Montreal. Acesta a supervizat personal investiții de capital de peste 200 mil. euro în domenii precum IT, retail, servicii financiare, energie și sectorul manufacturier.

Pe piața managerilor de fonduri de investiții, Axxess Capital intră în competiție pe tranzacții cu administratori precum Oresa Ventures sau Resource Partners.

axxessdeutekmain

Axxess Capital confirmă oficial vânzarea a 100% din acțiunile afacerii cu vopseluri Deutek către gigantul american PPG. Horia Manda: „Valoarea tranzacției se încadrează între 40 și 50 mil. euro”. Consultanța juridică a Axxess la exitul din Deutek a fost asigurată de către Gabriela Assoum Predescu

Axxess Capital, consultantul investițional al Emerging Europe Accession Fund (EEAF), a anunțat astăzi vânzarea pachetului de acțiuni deținut în producătorul de vopseluri Deutek S.A., unul dintre cei mai importanți jucători din piața vopselurilor decorative. Axxess Capital este la al treilea exit din acest an.

Anunțul Axxess Capital confirmă tranzacția anunțată în exclusivitate pe 14 septembrie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, care a scris în premieră că fondul de investiții s-a înțeles pentru vânzarea afacerii Deutek cu grupul american PPG.

“Valoarea tranzacției se încadrează în marja de 40 – 50 mil. euro. Informații financiare despre tranzacție vor fi disponibile atunci când cumpărătorul  PPG, companie listată pe bursa din New York –  le va face publice. Tranzacția s-a semnat pe 1 noiembrie și estimăm că se va finaliza la începutul lui ianuarie 2017”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital.

Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital și unul dintre veteranii pieței de private equity din România. Sursă foto: Axxess Capital.

Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital și unul dintre veteranii pieței de private equity din România. Sursă foto: Axxess Capital.

Potrivit acestuia, procesul a fost condus de către Axxess Capital Partners, cu o echipă compusă din Horia Manda și Cristina Mogoroașe, Partener Axxess Capital, iar consilierea pe aspectele juridice ale tranzacției a fost asigurată de către avocatul Gabriela Assoum Predescu.

“Procesul (de vânzare al Deutek – n.r.) a debutat la începutul anului 2016. Investitorii invitați în proces au fost corporații multinaționale din Europa și SUA”, a mai precizat Horia Manda.

Decizia de a vinde Deutek, deși dificilă, a fost luata în concordanță cu misiunea EEAF de a susține strategii de creștere accelerată a companiilor din portofoliu, menite a le face atractive pentru jucătorii mondiali în diverse industrii.

“În acest sens, suntem foarte mândri că Deutek a fost achiziționată de către PPG, un producător de top de vopsele, tencuieli și materiale speciale și suntem convinși că expertiza în industrie împreună cu resursele internaționale și cunoștințele locale vor propulsa compania în anii ce urmează la nivelul de lider de piață”, a spus Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital, în cadrul unui comunicat de presă.

Deutek, afacere fondată în 1993, s-a transformat într-un jucător semnificativ și cu o bună reputație pe piața de vopseluri decorative, având vânzări de 30 mil. euro în 2015, prin intermediul unei rețele de 124 magazine de bricolaj la nivel național și un total de 3.500 de magazine de construcții. Din portofoliul de produse Deutek fac parte mărcile OSKAR și Danke.

În urma achiziției Deutek de către fondul de investiții EEAF în 2013 de la Advent International, compania s-a concentrat asupra consolidării poziției în piață.

“Managementul companiei Deutek a fost întotdeauna dedicat să-și construiască o poziție de lider de piață, bazată pe branduri de încredere și oferte de produse inovatoare pentru consumatori. Această viziune a fost pe deplin susținută de acționarii săi și cooperarea fructuoasă cu Axxess Capital pe parcursul ultimilor patru ani a permis companiei să livreze rate de creștere peste performanța pieței, în același timp asigurând nivele înalte de rentabilitate. Așteptăm cu nerăbdare sa ne alăturăm echipei PPG întrucât suntem încrezători ca fiind parte a unui lider al industriei mondiale ne va permite în continuare să atingem performanțe conforme cu viziunea noastră”, a declarat Gabriel Enache, CEO-ul Deutek.

Exitul Axxess Capital de la Deutek vine într-un moment favorabil de piață, dacă avem în vedere că industria de profil a înregistrat în 2015 un ritm de creștere de circa 5 procente, după ani de stagnare și de scădere.

Axxess Capital este un administrator de investiți independent cu peste 15 ani de experiență pe piața investițiilor de capital mici și mijlocii din Europa de Sud-Est și care are în administrare peste 250 mil. euro în trei fonduri de investiții – RAEF, BAF și EEAF.

Echipa Axxess Capital a încheiat până în prezent peste 38 de tranzacții de investiții de capital privat și a realizat 26 de exituri în sectoare precum servicii financiare, industria prelucrătoare, informatică și calculatoare, retail specializat, bunuri de consum.

În acest an, Axxess Capital a fost unul dintre cei mai activi jucători pe piața managerilor de fonduri de investiții, semnând trei exituri – din afacerea cu jucării Noriel vândută către Enterprise Investors, din Industrial Access – afacere vândută către belgienii de la TVH și acum Deutek către americanii de la PPG. De asemenea, Axxess a preluat în acest an controlul Carpatica.

Axxess Capital a luat pe pierderi Deutek în 2013 în cadrul unei tranzacții de circa 16 mil. euro și a trecut-o pe profit la o marjă netă de 10%, astfel că vânzarea Deutek este de așteptat să aducă un multiplicator bun pentru banii investiți de Axxess Capital.

Deutek a raportat pentru 2015 un profit net de 13,1 mil. Lei (2,9 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 131,5 mil. Lei (29,5 mil. Euro)și un număr mediu de 344 de angajați. În 2012, anul dinaintea preluării afacerii de către Axxess Capital, compania avea o pierdere de 25,1 mil. Lei la o cifră de afaceri de 117,9 mil. Lei și 343 de angajați.

Deutek concurează cu Kober (afacerea antreprenorului Aurel Kober), Policolor (aflat în portofoliul fondului de investiții RC2, condus de Ion Florescu), Fabryo Corporation (controlat de către fondul de investiții Oresa Ventures) pe o piață de lacuri și vopsele cu vânzări anuale estimate la circa 350 mil. Euro pe an. Cea mai mare pondere la nivelul pieței este ocupată de vopselurile decorative, care ajung până la 160 mil. Euro vânzări pe an.

PPG este deja prezent pe piața românească de profil prin PPG Coatings România, companie cu structuri de vânzări însă fără capacități de producție locale. PPG Coatings România (fosta Trilak Coatings SRL) a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de 14,2 mil. Lei și un profit net de 0,5 mil. Lei la un număr de 27 de angajați.

PPG este furnizor pentru producătorul auto Renault, proprietarul uzinelor Dacia de la Pitești. La nivel global, PPG este unul dintre liderii industriei de profil alături de concernul Akzo Nobel. PPG s-a uitat și înainte după achiziții pe piața românească, spun surse din piață.

PPG este o afacere fondată în 1883 sub numele Pittsburgh Plate Glass de către John B. Ford și John Pitcairn în Pittsburgh (Pennsylvania, SUA).

Concernul american a ajuns la finele lui 2015 la venituri de 15,33 mld. Dolari și un profit net de 1,406 mld. Dolari, respectiv la un numerar din operațiuni de 1,837 mld. Dolari. Acțiunile companiei sunt listate pe bursa din New York, PPG având o capitalizare bursieră de 24,6 mld. Dolari. Principalii acționari ai companiei sunt investitori instituționali precum Vanguard Group (6,8%), FMR ((6,38%), Massachusetts Financial Services (6,01%), State Street Corporation (4,21%) sau fonduri mutuale precum Fidelity Contrafund Inc cu 2,8%, conform datelor făcute publice la 30 iunie.

Compania ocupă poziția 190 în indexul Fortune 500. PPG și-a bazat creșterea în ultimii ani pe o campanie puternică de achiziții. După o tranzacție în Mexic în 2014 de peste 2 mld. Dolari, în 2015 PPG a finalizat șase achiziții mai mici pentru care a plătit peste 400 mil. Dolari.

Pe piețele din regiune, PPG are o poziție solidă. Astfel, conform unor date prezentate de către grupul finlandez Dejmark, prezent și în România, PPG Deco deține o cotă valorică de 15% din piața de profil din Cehia, 20% din piața slovacă, respectiv 16% din piața din Ungaria prin intermediul mărcii Trilak (cu care este prezent PPG și în România).

Sectorul materialelor de construcții din România a revenit în atenția investitorilor strategici, care văd potențial de creștere în anii următori pe fondul unei creșteri de consum.

tvh-poza-main

Axxess Capital a finalizat tranzacția de exit din Industrial Access, afacere cu o marjă netă de 17%. Belgienii de la TVH au preluat 100% din acțiunile companiei și au mână liberă pentru fuziunea cu Romlift

Grupul belgian TVH a finalizat, ieri, achiziția pachetului de 100% din acțiunile firmei Industrial Access de la fondul de investiții Balkan Accession Fund și de la fondatorul afacerii, antreprenorul Ștefan Ponea.

Finalizarea tranzacției a fost confirmată de către Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital, manager de capital privat care administrează inclusiv fondul de investiții Balkan Accession Fund.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică, însă Horia Manda preciza pe 8 iunie că aceasta depășește 10 mil. Euro și că vânzătorii au primit cinci oferte pentru Industrial Access.

Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că vânzarea Industrial Access ar putea ajunge până la circa 20 – 25 mil. Euro la valoare de întreprindere, adică prețul pe pachetul de acțiuni și datoriile preluate.

Grupul belgian TVH a semnat pe 3 iunie contractul de achiziție cu East Holding BV, un vehicul de investiții prin intermediul căruia Axxess Capital a vândut 90% din Industrial Access, și cu Șefan Ponea, vânzătorul unui pachet de 10% din afacere.

Cumpărătorul a fost vehiculul de investiții Mateco Sarl din Luxemburg, potrivit informațiilor făcute publice de către Consiliul Concurenței.

Consultanții KPMG au avut mandatul de vânzare al Industrial Access, informație publicată de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 23 iulie 2015. O echipă coordonată de către Bogdan Văduva, partener responsabil de activitatea de fuziuni și achiziții la nivel local al KPMG, a fost implicată în tranzacție.

Consultanța juridică a vânzătorului a fost asigurată de către avocatul Gabriela Assoum Predescu.

De cealaltă parte, cumpărătorul a mizat pe serviciile de asistență juridică și de taxe ale firmei de avocatură NNDKP. Din echipă au făcut parte Ruxandra Bologa (Partener), Anca Mihăilescu (Asociat Senior), Ioana Vieru (Asociat). Din cadrul departamentului de Consultanță Fiscală al NNDKP au fost implicați Mihaela Ioja (Senior Tax Manager) și Alexandru Onuță (Senior Tax Manager).

Ștefan Ponea a fondat, în 2005, Industrial Access, împreună cu trei asociaţi. În 2007, BAF a  cumpărat 90% din acțiunile firme de închiriere și leasing echipamente pentru construcții Industrial Access, în urma tranzacției Ponea rămânând acționar minoritar.

Ultimul bilanț al firmei indică pentru 2015 un profit de 1,76 mil. euro la o cifră de afaceri de 10,7 mil. euro și 59 de angajați.

Industrial Access este lider în domeniul nacelelor și platformelor pentru acces și lucru la înălțime în Balcani, având cea mai dezvoltată rețea de închiriere de echipamente pentru acces și lucru la înălțime din regiune (România, Bulgaria și Republica Moldova).

Ulterior achiziției, TVH intenționează să fuzioneze Industrial Access cu cealaltă companie pe care o deține deja. În 2013, grupul belgian a cumpărat Romlift Serv, ce activează pe piața locală de închiriere a platformelor de lucru la înălțime. Romlift Serv are o cifră de afaceri de 8,3 mil. Lei (1,9 mil. Euro) și un profit net de 1,68 mil. Lei (0,37 mil. Euro) la un personal format din 25 de angajați.

În portofoliul grupului TVH se află și firma TVH Industrie Import Export România, al cărui obiect de activitate îl reprezintă comerţul cu ridicata al altor maşini şi echipamente.

Cumpărătorul, grupul TVH, este o afacere 100% de familie fondată în Belgia de către Paul Thermote și Paul Vanhalst.

Grupul TVH are subsidiare în 30 de țări, inclusiv în România, și circa 4.800 de oameni, pentru 2015 raportând o cifră de afaceri consolidată de 1,223 mld. euro.

Axxess Capital, unul dintre principalii administratori de fonduri de investiții activi pe piețele din Europa de Sud – Est, are un istoric de peste 15 ani în piața de profil, prin intermediul celor trei fonduri de investiții aflate sub administrarea sa.

Romanian-American Enterprise Fund (RAEF), Balkan Accession Fund (BAF) și Emerging Europe Accession Fund (EEAF) au strâns în total de la investitori capital de peste 250 mil. euro. Axxess a fost implicat în peste 35 de achiziții de companii și peste 25 de vânzări de participații în domenii variate precum servicii financiare, industria prelucrătoare, IT, retail specializat sau bunuri de consum.

Axxess Capital este cel mai activ administrator de pe piața fondurilor de investiții și are cea mai puternică schimbare de portofoliu local dintre jucătorii locali de private equity, având în vedere seria de achiziții, respectiv de exituri realizate în ultimul an.

Astfel, în acest interval de timp, EEAF, care are în portofoliu Nextebank a preluat controlul băncii Carpatica și a intrat pe piața retailerilor online prin preluarea pachetului de 30% din Elefant Online. De asemenea, Axxess Capital a finalizat în aprilie vânzarea pachetului minoritar de 49,9% din acțiunile Noriel către Enterprise Investors, manager regional de private equity.

În prezent, managerul de fonduri de investiții Axxess Capital este aproape de vânzarea afacerii cu lacuri și vopsele Deutek, cumpărate în 2013 de la fondul de investiții Advent International.

Politica de investiții a Axxess Capital vizează tichete de achiziție de regulă cuprinse între 5 și 15 mil. euro fie pentru preluarea de pachete majoritare de acțiuni, fie participații minoritare în companii – țintă.

Managerul de capital privat este condus de aproape două decenii de către Horia Manda, unul dintre cei mai experimentați manageri de pe piața locală de profil.

Axxess Capital vinde afacerea Deutek către un investitor strategic. Liderul global PPG din industria vopselelor ar putea cumpăra producătorul local din care își face exitul fondul de investiții

Managerul de fonduri de investiții Axxess Capital este aproape de vânzarea afacerii cu lacuri și vopsele Deutek, cumpărate în 2013 de la fondul de investiții Advent International, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Axxess Capital are la masă  un investitor strategic dispus să-i cumpere producătorul de vopsele decorative.

Gigantul american PPG, lider la nivel global în sectorul de lacuri și vopseluri, este interesat de achiziția afacerii Deutek aflate în portofoliul Axxess Capital. Mai multe surse din piață susțin că PPG este investitorul care s-a înțeles cu Axxess Capital pentru preluarea producătorului local de vopsele decorative.

Reprezentanții Axxess Capital și ai PPG nu au făcut niciun comentariu pe marginea acestui subiect până la momentul publicării acestui articol.

Vânzarea Deutek de către Axxess Capital se înscrie într-o serie de tranzacții de exit ale managerului de capital privat condus de Horia Manda. Acesta a semnat în aprilie vânzarea pachetului de peste 49% din acțiunile producătorului de jucării Noriel către managerul regional de fonduri de investiții Enterprise Investors, respectiv vânzarea în luna iunie a pachetului de 100% din acțiuni la Industrial Access către grupul belgian TVH.

Exitul Axxess Capital de la Deutek vine într-un moment favorabil de piață, dacă avem în vedere că industria de profil a înregistrat în 2015 un ritm de creștere de circa 5 procente, după ani de stagnare și de scădere.

Fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund, ultimul fond ridicat de către Axxess, a cumpărat în 2013 acțiunile producătorului de vopsele Dufa, redenumit Deutek, de la Advent International într-o tranzacție în jurul a 16 mil. Euro.

Axxess Capital a luat pe pierderi compania și a trecut-o pe profit la o marjă netă de 10%, astfel că vânzarea Deutek este de așteptat să aducă un multiplicator bun pentru banii investiți de Axxess Capital.

Deutek a raportat pentru 2015 un profit net de 13,1 mil. Lei (2,9 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 131,5 mil. Lei (29,5 mil. Euro)și un număr mediu de 344 de angajați. În 2012, anul dinaintea preluării afacerii de către Axxess Capital, compania avea o pierdere de 25,1 mil. Lei la o cifră de afaceri de 117,9 mil. Lei și 343 de angajați.

Deutek concurează cu Kober (afacerea antreprenorului Aurel Kober), Policolor (aflat în portofoliul fondului de investiții RC2, condus de Ion Florescu), Fabryo Corporation (controlat de către fondul de investiții Oresa Ventures) pe o piață de lacuri și vopsele cu vânzări anuale estimate la circa 350 mil. Euro pe an. Cea mai mare pondere la nivelul pieței este ocupată de vopselurile decorative, care ajung până la 160 mil. Euro vânzări pe an.

PPG este deja prezent pe piața românească de profil prin PPG Coatings România, companie cu structuri de vânzări însă fără capacități de producție locale. PPG Coatings România (fosta Trilak Coatings SRL) a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de 14,2 mil. Lei și un profit net de 0,5 mil. Lei la un număr de 27 de angajați.

PPG este furnizor pentru producătorul auto Renault, proprietarul uzinelor Dacia de la Pitești. La nivel global, PPG este unul dintre liderii industriei de profil alături de concernul Akzo Nobel. PPG s-a uitat și înainte după achiziții pe piața românească, spun surse din piață.

PPG este o afacere fondată în 1883 sub numele Pittsburgh Plate Glass de către John B. Ford și John Pitcairn în Pittsburgh (Pennsylvania, SUA).

Concernul american a ajuns la finele lui 2015 la venituri de 15,33 mld. Dolari și un profit net de 1,406 mld. Dolari, respectiv la un numerar din operațiuni de 1,837 mld. Dolari. Acțiunile companiei sunt listate pe bursa din New York, PPG având o capitalizare bursieră de 26,94 mld. Dolari. Principalii acționari ai companiei sunt investitori instituționali precum Vanguard Group (6,8%), FMR ((6,38%), Massachusetts Financial Services (6,01%), State Street Corporation (4,21%) sau fonduri mutuale precum Fidelity Contrafund Inc cu 2,8%, conform datelor făcute publice la 30 iunie.

Compania ocupă poziția 190 în indexul Fortune 500. PPG și-a bazat creșterea în ultimii ani pe o campanie puternică de achiziții. După o tranzacție în Mexic în 2014 de peste 2 mld. Dolari, în 2015 PPG a finalizat șase achiziții mai mici pentru care a plătit peste 400 mil. Dolari.

Pe piețele din regiune, PPG are o poziție solidă. Astfel, conform unor date prezentate de către grupul finlandez Dejmark, prezent și în România, PPG Deco deține o cotă valorică de 15% din piața de profil din Cehia, 20% din piața slovacă, respectiv 16% din piața din Ungaria prin intermediul mărcii Trilak (cu care este prezent PPG și în România).

Sectorul materialelor de construcții din România a revenit în atenția investitorilor strategici, care văd potențial de creștere în anii următori pe fondul unei creșteri de consum.

Consiliul Concurenței analizează tranzacția de 5,5 mil. euro prin care fondul de investiții EEAF va prelua 30% din retailerul Elefant Online

Consiliul Concurenței analizează intrarea în acționariatul retailerului online Elefant.ro a fondului de investiții Emerging Europe Accession Fund Cooperatief (EEAF), administrat de către Axxess Capital, potrivit unui comunicat de presă emis de către autoritatea de concurență.

”Autoritatea de concurență va evalua concentrarea economică din punct de vedere al compatibilității acesteia cu un mediu concurențial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice”, se precizează în comunicat.

Fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), administrat de către Axxess Capital,  intenționează să preia un pachet de 30% din acțiunile retailerului online Elefant.ro, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Intrarea fondului de investiții a avut loc pe fondul unei runde de finanțare în valoare de 5,5 mil. Euro, realizată prin majorare de capital, la care a participat și fondul de investiții Catalyst România, care și-a majorat participația minoritară deținută în companie. În noiembrie 2014, Catalyst a anunțat preluarea unui pachet de peste 10% din Elefant.ro, afacerea controlată de omul de afaceri Ion Sturza.

Investiția are ca obiectiv accelerarea ritmului anual de creștere de peste 50% pe care Elefant.to îl are în prezent. Retailer-ul online va beneficia de expertiza specifică a noului investitor.

În decursul celor 6 ani de activitate, Elefant.ro a atras mai multe runde de investiții, în acționariat intrând, alături de Fribourg Capital, acționar fondator majoritar și fondurile Catalyst Romania, consiliat de 3TS Capital Partners și acum EEAF.

Retailerul online a fost lansat ca o librărie online în 2010. În 2014 – 2016, compania a cunoscut o extindere puternică prin dezvoltarea rapidă a ofertei sale de produse și prin diversificarea modalităților de livrare, prin înființarea a 18 puncte de livrare în 6 orașe din țară. Un alt pas important în dezvoltarea afacerilor a fost extinderea prezenței în Republica Moldova.

Avocații Țuca Zbârcea & Asociații au asistat EEAF în tranzacție cu o echipă coordonată de către Dragoș Apostol, Partener în cadrul firmei de avocatură, secondat de avocatul Veronica Aman. Alături de cei doi, în proiect s-au mai implicat Roxana Pană, Avocat Senior, Ciprian Săraru, Avocat senior,  și avocatul Gabriela Dinu.

De cealaltă parte, avocații RTPR Allen & Overy au lucrat alături de compania Elefant Online și de acționarii săi cu o echipă  coordonată de către Alina Stăvaru, Counsel în cadrul firmei, și din care au mai făcut parte Laurențiu Tisescu (Associate), Evelin Grigore (Junior Associate) pentru documentele tranzacției, respectiv Roxana Ionescu (Counsel), Andrei Mihul (Associate) și Andrei Lupu (Junior Associate) pentru aspecte de concurență.

Elefant Online (fost Universal Online Promotion) este deținut de fondul de investiții Fribourg Investments, controlat de omul de afaceri Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, prin Millennium Gold Resources Limited (Cipru).

Axxess Capital, condus de către veteranul industriei locale a fondurilor de investiții Horia Manda, este cel mai activ administrator de pe piața fondurilor de investiții și are cea mai puternică schimbare de portofoliu local dintre jucătorii locali de private equity, având în vedere seria de achiziții, respectiv de exituri realizate în ultimul an.

Axxess Capital face achiziții în ultimii ani din capitalul fondului de investiții EEAF, în timp ce fondurile mai vechi pe care le are sau le-a avut în administrare (RAEF – Romanian American Enterprise Fund, BAF  – Balkan Accession Fund) își fac pe rând exitul din afacerile aflate în portofoliu, pe măsură ce durata lor de viață se apropie de sfârșit.

Politica de investiții a Axxess Capital vizează tichete de achiziție de regulă cuprinse între 5 și 15 mil. Euro fie pentru preluarea de pachete majoritare de acțiuni, fie participații minoritare în companii – țintă.

Fondul de investiții EEAF administrat de Axxess Capital a preluat 30% din retailerul online Elefant.ro în cadrul unei tranzacții de 5,5 mil. Euro. Fondul Catalyst România a participat și el la noua rundă de finanțare

Fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), administrat de către Axxess Capital,  a preluat un pachet de 30% din acțiunile retailerului online Elefant.ro, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Intrarea fondului de investiții are loc pe fondul unei runde de finanțare în valoare de 5,5 mil. Euro, realizată prin majorare de capital, la care a participat și fondul de investiții Catalyst România, care și-a majorat participația minoritară deținută în companie. În noiembrie 2014, Catalyst a anunțat preluarea unui pachet de peste 10% din Elefant.ro, afacerea controlată de omul de afaceri Ion Sturza.

Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea acordului Consiliului Concurenței.

Investiția are ca obiectiv accelerarea ritmului anual de creștere de peste 50% pe care Elefant.to îl are în prezent. Retailer-ul online va beneficia de expertiza specifică a noului investitor.

Avocații Țuca Zbârcea & Asociații au anunțat astăzi că au asistat EEAF în tranzacție cu o echipă coordonată de către Dragoș Apostol, Partener în cadrul firmei de avocatură, secondat de avocatul Veronica Aman. Alături de cei doi, în proiect s-au mai implicat Roxana Pană, Avocat Senior, Ciprian Săraru, Avocat senior,  și avocatul Gabriela Dinu.

De cealaltă parte, avocații RTPR Allen & Overy au lucrat alături de compania Elefant Online și de acționarii săi cu o echipă  coordonată de către Alina Stăvaru, Counsel în cadrul firmei, și din care au mai făcut parte Laurențiu Tisescu (Associate), Evelin Grigore (Junior Associate) pentru documentele tranzacției, respectiv Roxana Ionescu (Counsel), Andrei Mihul (Associate) și Andrei Lupu (Junior Associate) pentru aspecte de concurență, conform unui comunicat de presă al firmei de avocatură.

În decursul celor 6 ani de activitate, Elefant.ro a atras mai multe runde de investiții, în acționariat intrând, alături de Fribourg Capital, acționar fondator majoritar și fondurile Catalyst Romania, consiliat de 3TS Capital Partners și acum EEAF.

Catalyst Romania este primul fond de private equity dedicat României, finanțat în principal prin inițiativa JEREMIE, ca parte a Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” 2007-2013, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Elefant Online (fost Universal Online Promotion) este deținut de fondul de investiții Fribourg Investments, controlat de omul de afaceri Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, prin Millennium Gold Resources Limited (Cipru).

Retailerul online a fost lansat ca o librărie online în 2010. În 2014 – 2016, compania a cunoscut o extindere puternică prin dezvoltarea rapidă a ofertei sale de produse și prin diversificarea modalităților de livrare, prin înființarea a 18 puncte de livrare în 6 orașe din țară. Un alt pas important în dezvoltarea afacerilor a fost extinderea prezenței în Republica Moldova.

Axxess Capital este cel mai activ administrator de pe piața fondurilor de investiții și are cea mai puternică schimbare de portofoliu local dintre jucătorii locali de private equity, având în vedere seria de achiziții, respectiv de exituri realizate în ultimul an.

Astfel, în acest interval de timp, EEAF, care are în portofoliu Nextebank a preluat controlul băncii Carpatica și a intrat acum pe piața retailerilor online prin preluarea pachetului de 30% din Elefant Online. De asemenea, Axxess Capital a finalizat în aprilie vânzarea pachetului minoritar de 49,9% din acțiunile Noriel către Enterprise Investors, manager regional de private equity, și a anunțat luna trecută vânzarea Industrial Access către grupul belgian TVH.

Axxess Capital face achiziții în ultimii ani din capitalul fondului de investiții EEAF, în timp ce fondurile mai vechi pe care le are sau le-a avut în administrare (RAEF – Romanian American Enterprise Fund, BAF  – Balkan Accession Fund) își fac pe rând exitul din afacerile aflate în portofoliu, pe măsură ce durata lor de viață se apropie de sfârșit.

Politica de investiții a Axxess Capital vizează tichete de achiziție de regulă cuprinse între 5 și 15 mil. Euro fie pentru preluarea de pachete majoritare de acțiuni, fie participații minoritare în companii – țintă.

Managerul de capital privat este condus de aproape două decenii de către Horia Manda, unul dintre cei mai experimentați manageri de pe piața locală de profil.

axxessexitindustrialaccessMain

Grupul belgian TVH a cumpărat afacerea Industrial Access de la fondul de investiții Balkan Accession Fund și antreprenorul Ștefan Ponea. Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital: ”Valoarea tranzacției pentru 100% din acțiuni depășește 10 mil. euro. Am primit mai mult de cinci oferte”. Pascal Vanhalst, CEO al grupului TVH: ”Achiziția este finanțată din fonduri proprii și facilități de credit existente”. Vânzătorii au lucrat cu consultanții KPMG, cumpărătorul cu avocații NNDKP

Grupul belgian TVH, cu o cifră de afaceri anuală de 1,22 mld. euro, a semnat recent un acord de achiziție a pachetului de 100% din acțiunile firmei Industrial Access de la fondul de investiții Balkan Accession Fund și fondatorul afacerii, antreprenorul Ștefan Ponea.

„Compania Industrial Access a fost vândută în urma unui proces competitiv în care au fost primite mai mult de 5 oferte. Tranzacția depășește pragul de 10 milioane de euro pentru 100% din acțiuni”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Horia Manda, Managing Partner al administratorului de fonduri de investiții Axxess Capital.

Balkan Accession Fund, unul dintre fondurile de investiții administrate de Axxess Capital, și-a făcut exitul din afacerea Industrial Access prin vânzarea pachetului de 90% din acțiuni. Restul acțiunilor sunt vândute de către Șfefan Ponea.

Întrebat care este randamentul investiției pentru fond la capătul celor 9 ani cât a avut compania în portofoliu, Horia Manda a răspuns: „Nu putem dezvălui această informație, dar confirmăm că este un randament bun din punct de vedere al investitorilor”.

De cealaltă parte, cumpărătorul are deja fondurile necesare pregătite pentru plata prețului.

„Achiziția va fi finanțată din propriile noastre lichidități (cash –  n.r.) și din facilitățile de credit existente. Ne așteptăm să închidem această tranzacție în aproximativ 3 – 4 luni”, a precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Pascal Vanhalst, director general executiv și membru al Consiliului Executiv al TVH.

Horia Manda, reprezentantul vânzătorului, este mai optimist așteptându-se ca tranzacția de la Industrial Access să fie finalizată „cel mai probabil la începutul lunii august”.

Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea aprobării Consiliului Concurenței.

Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital și unul dintre veteranii pieței de private equity din România. Sursă foto: Axxess Capital.

Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital și unul dintre veteranii pieței de private equity din România. Sursă foto: Axxess Capital.

Decizia de vânzare a fost luată la momentul potrivit în conformitate cu strategia fondului BAF, a mai spus Horia Manda, care adaugă că la momentul intrării în companie, în 2007, atât Industrial Access, cât și industria de profil din regiune erau la început de drum. „Am reușit sa traversăm anii dificili de contracție economică, să implementăm planul de transformare și extindere și să creștem Industrial Access în lider regional”, a mai spus șeful Axxess Capital.

Ștefan Ponea a fondat, în 2005, Industrial Access, împreună cu trei asociaţi. În 2007, BAF a  cumpărat 90% din acțiunile firme de închiriere și leasing echipamente pentru construcții Industrial Access, în urma tranzacției Ponea rămânând acționar minoritar.

Ultimul bilanț al firmei indică pentru 2014 un profit de 0,7 mil. euro la o cifră de afaceri de 7,7 mil. euro și 51 de angajați.

Industrial Access este lider în domeniul nacelelor și platformelor pentru acces și lucru la înălțime în Balcani, având cea mai dezvoltată rețea de închiriere de echipamente pentru acces și lucru la înălțime din regiune (România, Bulgaria și Republica Moldova).

Ulterior achiziției, TVH intenționează să fuzioneze Industrial Access cu cealaltă companie pe care o deține deja. În 2013, grupul belgian a cumpărat Romlift, ce activează pe piața locală de închiriere a platformelor de lucru la înălțime.

Consultanții KPMG au avut mandatul de vânzare al Industrial Access, informație publicată de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 23 iulie 2015. O echipă coordonată de către Bogdan Văduva, partener responsabil de activitatea de fuziuni și achiziții la nivel local al KPMG, a fost implicată în tranzacție.

Consultanța juridică a vânzătorului a fost asigurată de către avocatul Gabriela Assoum Predescu.

De cealaltă parte, cumpărătorul a mizat pe serviciile de asistență juridică și de taxe ale firmei de avocatură NNDKP. Din echipă au făcut parte Ruxandra Bologa (Partener), Anca Mihăilescu (Asociat Senior), Ioana Vieru (Asociat). Din cadrul departamentului de Consultanță Fiscală al NNDKP au fost implicați Mihaela Ioja (Senior Tax Manager) și Alexandru Onuță (Senior Tax Manager).

Cumpărătorul, grupul TVH, este o afacere 100% de familie fondată în Belgia de către Paul Thermote și Paul Vanhalst.

Grupul TVH are subsidiare în 30 de țări, inclusiv în România, și circa 4.800 de oameni, pentru 2015 raportând o cifră de afaceri consolidată de 1,223 mld. euro.

Axxess Capital, unul dintre principalii administratori de fonduri de investiții activi pe piețele din Europa de Sud – Est, are un istoric de peste 15 ani în piața de profil, prin intermediul celor trei fonduri de investiții aflate sub administrarea sa.

Romanian-American Enterprise Fund (RAEF), Balkan Accession Fund (BAF) și Emerging Europe Accession Fund (EEAF) au strâns în total de la investitori capital de peste 250 mil. euro. Axxess a fost implicat în peste 35 de achiziții de companii și peste 25 de vânzări de participații în domenii variate precum servicii financiare, industria prelucrătoare, IT, retail specializat sau bunuri de consum.

Balkan Accession Fund este un fond regional de investiții cu capital de 110 milioane de euro, orientat în special spre tranzacții din România și Bulgaria, și după 10 ani de activitate este în stadiul de dezinvestire, de vânzare al participațiilor deținute. Principalii investitori în fondul de investiții BAF sunt RAEF, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, băncile de dezvoltare din Germania DEG și Olanda – FMO, respectiv Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB).

Din portofoliul actual al Axxess Capital fac parte acum firme de IT (Star Storage, Bitdefender), din piața financiar – bancară (Carpatica, Nextebank, Patria Credit), industrie și servicii industriale (Frigotehnica), materiale de construcții (Deutek), eficiență energetică (SE-GES) sau producție de peleți din lemn (Eco-Energ-Lemn).

Axxess Capital a vândut în acest an peste 49% din acțiunile afacerii cu jucării Noriel în cadrul unei tranzacții aflate în curs de finalizare către Enterprise Investors. Acesta a cumpărat 100% din acțiunile grupului de firme Noriel pentru o sumă estimată de surse din piață în jurul a 25 mil. euro, tranzacție anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 12 aprilie, confirmată apoi printr-un anunț oficial pe 14 aprilie.

Tot în acest an, Axxess Capital a preluat pachetul de control al băncii Carpatica de la Ilie Carabulea, unul dintre fondatorii băncii, precum și de la alți acționari.

De regulă, Axxess Capital abordează tichete de tranzacții între 5 și 15 mil. euro investiție de capital per companie, eșalon în care mai activează și administratori de capital privat precum Resource Partners sau Oresa Ventures. Termenul tipic de la intrarea în afacere și până la exit se încadrează, de regulă, între 3 și 7 ani.

Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital. Credit foto: Dreamstime.

Horia Manda: Axxess Capital lucrează la tranzacții de exit cu bancherii de investiții de la UniCredit pentru vânzarea Noriel și cu consultanții KMPG pentru vânzarea Industrial Access

Administratorul de fonduri de investiții Axxess Capital lucrează la tranzacția de exit cu bancherii de investiții de la UniCredit, iar la vânzarea afacerii Industrial Access a contractat serviciile consultanților de la KPMG.

”La Noriel, lucrăm împreună cu Unicredit Austria, iar la Industrial Access cu KPMG”, a spus pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital.
Administratorul de fonduri de investiții își pregătește exitul din mai multe companii aflate în portofoliu, iar în paralel caută activ ținte de preluare.

După ce a preluat în ultimii doi ani afacerea de materiale de construcții Deutek, Nextebank și compania IT Star Storage, a încercat fără succes preluarea băncii Carpatica cu sprijinul BNR.
Cu consultanții de la KPMG a lucrat și la achiziția Nextebank de la banca ungară MKB.

Axxess Capital a intrat în 2010 în afacerea cu jucării Noriel, controlată de trei acționari Mirela, George și Cristian Constantinescu, fondul de investiții preluând un pachet de circa 40% din acțiuni în cadrul unei tranzacții estimate la 7 mil. euro.

Tranzacția s-a derulat sub forma unei achiziții de acțiuni combinate cu o majorare de capital.
Grupul de firme Noriel este format din Toys & Games Industry pentru producția jucăriilor, Noriel Impex pentru comerțul cu jucării, Intertoy Zone pentru operarea lanțului de magazine proprii și Noriel Maxim cu activități de editură pentru cărți și reviste de copii. Intertoy Zone este cea mai mare dintre firme, cu o cifră de afaceri de 15 mil. euro și un profit de 0,6 mil. euro la 188 de angajați în 2013.

Axxess Capital a intrat în afacerea de închiriere și leasing echipamente pentru construcții Industrial Access în 2007, fondul de investiții Balkan Accession Fund având 90% din acțiunile firmei. Ultimul bilanț al firmei indică pentru 2014 un profit de 0,7 mil. euro la o cifră de afaceri de 7,7 mil. euro și 51 de angajați.

Axxess Capital administrează trei fonduri de investiții: Romanian-American Enterprise Fund (RAEF), Balkan Accession Fund (BAF) și Emerging Europe Accession Fund (EEAF). Are o experiență pe piețele din regiunea Europei de Sud – Est, unde a investit 250 mil. dolari. Investiția tipică de capital este între 5 și 15 mil. euro, iar termenul de la intrarea în afacere și până la exit se încadrează, de regulă, între 3 și 7 ani.

Axxess Capital administrează unul dintre cele mai diversificate portofolii locale ale unui fond de investiții, cu participații în sectoare ca IT (Star Storage, Bitdefender), piața financiar – bancară (Nextebank, Patria Credit), industrie și servicii industriale (Frigotehnica, Industrial Access), materiale de construcții (Deutek), jucării (Noriel), eficiență energetică (SE-GES) sau producție de peleți din lemn (Eco-Energ-Lemn).

Sursă foto: Facebook.

Tranzacția momentului pe piața de IT: Axxess Capital negociază exitul din afacerea Bitdefender. Vânzarea pachetului minoritar ar putea include și acțiuni ale familiei Talpeș și pregătește terenul pentru intrarea unui investitor de calibru mare. Printre potențialii cumpărători ar putea fi fonduri americane de investiții în tehnologie din Silicon Valley

Managerul de fonduri de investiții Axxess Capital este în proceduri de vânzare a pachetului de acțiuni deținut la producătorul de tehnologie antivirus Bitdefender, cotată ca una dintre cele mai cunoscute afaceri românești în acest moment în întreaga lume, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Tranzacția de exit a investitorului financiar, condus de veteranul din industria fondurilor de investiții Horia Manda, ar putea implica și un pachet de acțiuni al familiei Talpeș, însă vânzarea nu vizează cedarea unui pachet majoritar al afacerii IT. Dacă luăm în calcul creșterea taliei companiei din ultimii șapte ani, creșterea notorietății brandului și faptul că vânzarea vizează un pachet de acțiuni sensibil mai mare decât cel cedat în 2007, tranzacția de la Bitdefender pleacă de la ordinul zecilor de milioane de euro, nivel la care ar candida pentru cea mai mare tranzacție de pe piața IT din ultimii ani.

Sursele citate susțin că procesul de vânzare este destul de avansat, fiind deja angajată în acest scop o bancă de investiții și că există deja discuții cu potențiali cumpărători.

Semnale privind exitul Axxess Capital din Bitdefender au apărut pe piața locală încă din lunile septembrie – octombrie ale anului trecut, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Printre potențialii cumpărători ai pachetului de acțiuni minoritar al Bitdefender s-ar putea afla fonduri de investiții în tehnologie din Silicon Valley, cu care Florin Talpeș, fondator și director general executiv al companiei, se află în contact de mai mulți ani, conform propriilor declarații. Pe lângă acestea, și fonduri de investiții cu prezență locală ar putea fi interesate de o achiziție de acțiuni la Bitdefender.

Recent, Horia Manda, managing partner al Axxess Capital, spunea pentru ZF că în acest an sunt vizate patru exit-uri, printre care și afacerea cu jucării Noriel, fără să le menționeze pe celelalte. Axxess Capital este unul dintre cei mai activi manageri de fonduri de investiții din ultima vreme, după ce în ultimul an și jumătate a preluat Nextebank, afacerea IT Star Storage și producătorul de lacuri și vopsele Dufa Deutek și a încercat prin intermediul unei fuziuni cu Nextebank să preia o poziția de control la Carpatica.

Reprezentanții Axxess Capital și cei ai Bitdefender nu au oferit niciun răspuns până la momentul publicării articolului la întrebările adresate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe tema demersurilor de vânzare de acțiuni ale companiei IT.

Pe 7 decembrie 2007, un grup de șapte investitori români și americani reprezentat de Horia Manda, șeful Axxess Capital, își anunța intrarea în afacerea Bitdefender prin preluarea unui pachet de 7% din companie pentru 7 mil. dolari, ceea ce evalua la vremea respectivă producătorul de tehnologie antivirus la 100 mil. dolari.

Unul dintre ingredientele tranzacției care a vizat un pachet neobișnuit de mic în astfel de tranzacții a fost relația de încredere dintre Horia Manda, șeful Axxess Capital, și Florin Talpeș, fondatorul Bitdefender, amândoi la bază matematicieni, care se cunoșteau de mulți ani. Și soția lui Florin Talpeș, Măriuca Talpeș, este de asemenea la bază matematician și fondator al grupului Softwin, din care s-a desprins în 2007 divizia Bitdefender, care de atunci este o afacere de sine – stătătoare.

Bitdefender este un producător de tehnologie antivirus cu ambiții globale, în condițiile în care cea mai mare parte a vânzărilor sunt realizate în America de Nord și Europa Occidentală, iar în 2011, Florin Talpeș anunța că mizează pentru dezvoltarea afacerii pe cele mai mari piețe emergente ale lumii cu peste 3 miliarde de locuitori – Brazilia, Rusia, India, China – și pe soluții de securitate informatică pentru rețele sociale precum Facebook și Twitter.

„În piață te gândești la factorii de creștere, nu este vorba de veniturile de astăzi, ci de veniturile viitoare. Și atunci când zici venituri viitoare unul dintre factorii de creștere este baza ta de utilizatori. Dacă ai o bază mare de utilizatori, poți să te gândești la un moment dat la monetizarea lor”, explica Florin Talpeș strategia de creștere a Bitdefender într-un interviu acordat în septembrie 2011 pentru antena3.ro.

În cadrul aceluiași interviu, Talpeș nu a dorit să comenteze informațiile vehiculate la acel moment pe piață, potrivit cărora, grupul de investitori reprezentat de Horia Manda controlează direct și indirect un pachet de 30% din Bitdefender, adică de peste 4 ori mai mare decât în momentul intrării în 2007 în afacere.

Fondatorul Bitdefender a confirmat însă că au fost schimbări ulterioare în acționariatul firmei după decembrie 2007.

“A mai intrat un investitor tot din grup. Nu s-a întâmplat ceva spectaculos legat de fonduri, dar în grupul respectiv (de investitori – n.r.) a mai intrat cineva”, a precizat proprietarul Bitdefender.
După intrarea Axxess Capital în acționariatul Bitdefender, compania a început trecerea de la modelul unei afaceri fondate de o familie de antreprenori la nivelul de corporație.

În toamna lui 2011, Bitdefender își schimbă „fața”, venind cu un nou logo, un slogan nou și o altă generație de produse. Logo-ul actual al companiei, implementat în urmă cu patru ani după un proces de rebranding coordonat de agenția Brandient, reprezintă imaginea dragonului – lup, adică un cap de lup și o coadă de șarpe – simbol care se afla pe steagurile de luptă ale dacilor, și care în acest fel, vrea să arate originea companiei de talie internațională.

Schimbările anunțate în toamna lui 2011, care anunțau un nou Bitdefender, ar trebui să se vadă în rezultatele din 2015 ale companiei, spunea Florin Talpeș.

Referitor la vânzarea unui pachet de acțiuni în Bitdefender, declarațiile lui Talpeș s-au învârtit constant în jurul mesajelor că a avut discuții și ține legătura cu fonduri de investiții americane emblematice pentru industria de profil și că ar putea lua în calcul o listare pe bursă nu mai devreme de 2016.

Întrebat în urmă cu patru ani, dacă ar accepta oferta unui fond de investiții pentru un pachet majoritar, Talpeș răspundea: “Habar nu am. Deocamdată nu ne gândim la lucrul ăsta, deocamdată ne gândim la o poziție majoritară în continuare…Care e rolul unui investitor? Să multiplice banii, să-și facă un exit. Sigur că e posibil. Dacă se ajunge la intrarea unui investitor el poate să reprezinte, parțial sau total, și oportunitate pentru alt investitor să iasă”.

Centrul de greutate al afacerii Bitdefender este în Statele Unite ale Americii, unde realizează 35% din vânzările globale și unde firma și-a stabilit un sediu în Silicon Valley chiar în apropiere de birourile Google.

De-a lungul timpului, Talpeș a menținut un aer de discreție excesivă în jurul Bitdefender, ale cărei venituri anuale la nivel global nu le-a făcut publice niciodată.

Bitdefender are birouri în SUA, Germania, Spania, România și Emiratele Arabe Unite.

Bitdefender SRL, care înseamnă numai o parte din afacerea globală Bitdefender, este deținută de către familia Talpeș și investitorii reprezentați de Horia Manda prin intermediul Bitdefender Holding BV, care are 100% din acțiuni.

Bitdefender SRL a evoluat din 2008, primul an în care familia Talpeș a avut în companie și acționari noi, de la o cifră de afaceri de 64,8 mil. lei (17,6 mil. euro), un profit net de 0,4 mil.lei (0,1 mil. euro) și un personal de 399 angajați la o cifră de afaceri de 196,5 mil. lei (44,5 mil. euro), un profit net de 11,3 mil. lei (2,5 mil. euro) și un personal format din 556 de angajați în 2013. Altfel spus, în cinci ani, nivelul afacerii s-a triplat, iar câștigurile au crescut de 25 de ori.

Cele mai proaspete evoluții ale Bitdefender arată o creștere a afacerilor de 35% în 2014, iar estimările pentru 2015 sunt și mai optimiste, indicând o rată de 45% mai mare față de anul anterior, după cum susține Florin Talpeș într-un interviu acordat Hotnews.ro în decembrie 2014. Creșterea este susținută de două direcții, conform sursei citate, de securizarea cloud-ului pentru IMM-uri și securizarea centrelor de date.

Florin Talpeș spunea acum două luni pentru Hotnews.ro că Bitdefender își obține 35% din venituri din SUA, 45% din Europa de Vest – din care cea mai mare piață este Franța, și numai 2% din România. În ceea ce privește personalul, situația este inversă, având în vedere că din cei aproximativ 700 de angajați, personalul din România înseamnă 600 de angajați.

Florin Talpeș, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români, a fondat în 1991 împreună cu soția sa, Măriuca Talpeș, firma de IT Softwin, care apoi a ajuns la scara unui grup de companii, din care face parte acum și Bitdefender.

Din datele disponibile la Registrul Comerțului rezultă că Florin Talpeș împarte în mod egal cu soția sa acțiunile la Softwin SRL, Softwin Grup SRL, Softwin Research and Development SRL, Intuitext SRL și Paxato SRL. În plus, Florin Talpeș mai are 100% din acțiunile firmei Pro Consultancy Services SRL.

Pe piața de fuziuni și achiziții, sectorul IT este unul dintre cele mai atractive pentru investitori, în condițiile în care criza a rărit numărul de ținte, de companii cu potențial de creștere și profitabile.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 30 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Enel nu se grăbește cu vânzarea activelor din România: Ultimul termen pentru depunerea ofertelor finale este nu mai devreme de a doua jumătate a lunii martie. Cine sunt cei doi oameni – cheie care decid asupra tranzacției de peste un miliard de euro

ENERGIE. Gigantul italian al utilităților Enel așteaptă ofertele finale din partea investitorilor interesați de activele scoase la vânzare în România nu mai devreme de a doua jumătate a lunii martie, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Numărul investitorilor interesați este între 5 și 10, printre ei chinezii de la State Grid Corporation of China, compania franceză GDF Suez, E.ON (Germania), firmele românești de stat Electrica și Nuclearelectrica, respectiv grupul de telecomunicații RCS & RDS, conform ultimelor informații disponibile din piață.

Horia Manda, Axxess Capital: Intenţionăm să ieşim din patru businessuri în 2015. Pe listă se află şi retailerul de jucării Noriel

FONDURI DE INVESTIȚII. Axxess Capital, una dintre cele mai active firme de administrare a capitalului de risc din România, are în vedere să iasă din patru dintre businessurile locale pe care le deţine, dar are în vedere şi noi achiziţii, anunță ZF. Printre afacerile din care va ieși Axxess Capital se află și lanțul de magazine cu jucării Noriel.

Patronul Detroit Pistons a cumpărat firma din România care a lucrat la podul peste Dunăre, la metrou și la Mega Mall

INFRASTRUCTURĂ. Consiliul Concurenţei a dat undă verde pentru preluarea Terratest Geotehnic SA Bucureşti, societate care activează în domeniul fundaţiilor speciale, de către societatea de investiţii Platinum Equity LLC din America, după ce americanii au cumpărat pachetul majoritar din GTCEISU Construccion SA din Spania, firma care deţinea grupul Terratest, potrivit deciziei autorităților de supraveghere a concurenței. Patronul firmei americane deține și clubul Detroit Pistons din SUA.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Achiziție în valoare de 8,1 milioane de zloți pentru o casă de discuri poloneză de stat

CASE DE DISCURI. Polskie Nagranie, cea mai veche casă de discuri poloneză de stat, a fost preluată de Warner Music Polonia pentru 8,1 milioane de zloți, a informat Piotr Kabaj, CEO-ul casei de discuri WMP, citat de Warsaw Business Journal.

Oficiul Concurenței și de Protecție a Consumatorilor a aprobat achiziția unui furnizor de soluții IT din Polonia

IT. Oficiul Concurenței și Protecția Consumatorilor a aprobat achiziția furnizorului de sisteme și produse IT Unizeto Technologies de către compania din sectorul de tehnologie Asseco din Polonia, tranzacție estimată la 22,4 mil. de zloți, potrivit unui comunicat de presă al companiei din sectorul de tehnologie Asseco Polonia.

EUROPA

Canary Wharf, preluat de Autoritatea de Investiţii din Qatar şi Brookfield pentru 4 mld. dolari

IMOBILIARE. Autoritatea de Investiţii din Qatar şi investitorul imobiliar canadian Brookfield Property Partners LP vor prelua centrul financiar londonez Canary Wharf pentru 2,6 miliarde de lire sterline (4 miliarde de dolari), după ce proprietarul acestuia din urmă nu a reuşit să găsească un alt cumpărător, conform Bloomberg.

E.ON intenționează să vândă o hidrocentrală din Italia pentru cel puțin 1 miliard de euro

ENERGIE ELECTRICĂ. Compania germană de utilități E.ON își propune să vândă cel mai valoros activ din Italia, o hidrocentrală de 531 MW în valoare de cel puțin 1 miliard de euro (1,13 miliarde dolari), în prima jumătate a acestui an, potrivit mai multor persoane ce dețin informații în această privință, transmite Reuters.

Investcorp cumpără un producător spaniol din industria ceramică

INDUSTRIA CERAMICĂ. Conducerea firmei cu capital privat Investcorp a anunțat că a cumpărat Fritta, un producător spaniol din industria ceramică de la investitorul financiar Nazca Private Equity, pentru o sumă nedezvăluită, conform unui comunicat de presă al firmei cu capital privat Investcorp.

ThyssenKrupp negociază o vânzare unei afaceri de oțel din Germania

INDUSTRIA SIDERURGICĂ. Conglomeratul ThyssenKrupp din Germania este în negocieri avansate pentru a vinde afacerea de oțel inoxidabil VDM Metals Group, scrie cotidianul Sueddeutsche Zeitung din Germania, citat de Reuters, adăugând că producătorul din industria siderurgică Aperam cu sediul în Luxemburg ar putea fi potențialul cumpărător al afacerii.

AMERICA DE NORD

Bursa de la Londra intenționează să vândă o firmă de servicii în domeniul investițiilor pentru 1,4 mld. dolari

INVESTIȚII. Bursa de Valori din Londra intenționează să scoată la vânzare firma de servicii în domeniul investițiilor Russell Investments din America la mijlocul lunii februarie și speră să obțină aproximativ 1,4 miliarde dolari pentru unitate, au declarat două surse pentru Reuters.

Autoritățile de reglementare ar putea amâna aprobarea unei fuziuni în industria alimentară din SUA

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Cel mai mare distribuitor de alimente din SUA, Sysco Corp, ar mai putea avea de așteptat pentru ca tranzacția prin care cumpără distribuitorul de alimente US Foods Inc pentru 8,2 mld. de dolari din SUA să fie aprobată de către autoritățile de reglementare, conform New York Post.

Achiziție pe piața americană de media

MEDIA. Conducerea firmei americane de media Meredith Corp a declarat că va cumpăra revista americană Shape, precum și activele digitale ale revistei, brandurile Natural Health și Pregnancy Fit, de la compania American Media, scrie Wall Street Journal.

Tranzacție de 1,12 mld. de dolari pe piața imobiliară americană

IMOBILIARE. O societate mixtă ce include o filială a firmei americane de investiții Starwood Capital Group a fost de acord să cumpere un grup de proprietăți de birouri din SUA de la firma din piața imobiliară Duke Realty Corp pentru 1,12 miliarde dolari, relatează Bloomberg.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Tranzacție de 2,6 mld. dolari în industria de supermarketuri din Mexic

SUPERMARKETURI. Conducerea lanțului mexican de supermarketuri Controladora Comercial Mexicana a fost de acord să vândă afacerea de 160 de magazine către firma locală de retail Organizacion Soriana pentru 2,6 miliarde dolari, consolidându-și poziția de cel de-al doilea mare lanț de retail din țară, transmite Wall Street Journal.

ASIA

Achiziție estimată la 200 milioane dolari în sectorul de taxi din India

TRANSPORT. Firma de servicii de taxi Olacabs din India este pe punctul de a cumpăra firma locală de taxi TaxiForSure pentru aproximativ 200 milioane dolari, informează Economic Times.

Tranzacție estimată la 6 mld. dolari în industria bancară din Hong Kong

BĂNCI. Banca BOC Hong Kong Holdings Ltd din Hong Kong are în vedere o vânzare a filialei locale Nanyang Commercial Bank de 6 miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters surse ce dețin informații în această privință.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 8 decembrie 2014

ROMÂNIA

Șeful Bursei de la București: Negocierile cu BERD pentru achiziția de acțiuni la BVB au început în octombrie la Londra

BURSE. Negocierile cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru achiziția de acțiuni la BVB SA, operatorul bursei de la București au început în luna octombrie la Londra și au avansat repede, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Ludwik Sobolewski, directorul bursei de la București. Luna trecută, BERD a preluat un pachet de 4,99% din acțiunile BVB.

Fuziunea Carpatica-Nextebank: acţionarii Nextebank ar urma să deţină 46% din acţiunile băncii de la Sibiu

BĂNCI. Actualii acţionari ai băncii Nextebank, controlată de fondul de investiţii Axxess Capital, ar urma să deţină 46% din acţiunile Băncii Carpatica în eventualitatea finalizării procesului de fuziune cu banca deţinută de omul de afaceri Ilie Carabulea, potrivit unei informări către acţionarii Nextebank, citată de ZF.

Certinvest vrea să cumpere AXA Asigurări

ASIGURĂRI. Certinvest, cel mai mare administrator independent de fonduri mutuale, vrea să cumpere AXA Asigurări, subsidiara locală a gigantului francez AXA, potrivit unor surse din piaţă, citate de ZF, după ce tranzacţia de preluare de către Astra Asigurări a căzut din cauza problemelor Astra. AXA Asigurări a încheiat anul 2013 cu prime subscrise de 34 milioane de lei şi active de 151 milioane de lei.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

O companie din Luxemburg cumpără o participație de 4,70% într-o companie de resurse de energie regenerabilă listată la Bursa de Valori din Atena

ENERGIE REGENERABILĂ. Conducerea companiei York Global Finance Offshore BDH (Luxembourg) S.a.r.I. a anunțat achiziția a unui număr de încă 5,13 milioane de acțiuni în compania de resurse de energie regenerabilă Terna Energy, respectiv o participație de 4,70% în compania listată la Bursa de Valori din Atena, conform publicației elene Kathimerini.

A doua mare bancă din Polonia a primit acordul Autorității de Supraveghere Financiară de a prelua o entitate de servicii financiare din Polonia

SERVICII FINANCIARE. Ce-a de-a doua mare bancă din Polonia, Bank Pekao, a primit acordul Autorității de Supraveghere Financiară de a prelua entitatea de servicii financiare SKOK Kopernik din Polonia, conform unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară, citat de Warsaw Business Journal.

Serbia așteaptă oferte pentru o participație de 80% dintr-un combinat siderurgic

INDUSTRIA SIDERURGICĂ. Serbia așteaptă oferte pentru o participație de 80% într-un combinat siderurgic ce aduce pierderi, cu scopul de a ușura presiunea asupra finanțelor țãrii, notează Reuters. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 5 ianuarie 2015.

Achiziție de aproximativ 140 de milioane de euro pe piața de logistică din Polonia

LOGISTICĂ. Fondul de investiții al firmei poloneze de asigurări PZU a preluat ” un portofoliu de proprietăți de logistică de prestigiu” pentru aproximativ 140 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al companiei, citat de Warsaw Business Journal.

EUROPA

Tranzacție de până la 100 de milioane de euro în industria farmaceutică din Rusia

INDUSTRIA FARMACEUTICĂ. Consiliul Concurenței din Rusia a aprobat preluarea unei afaceri din Rusia a unui retailer finlandez de medicamente și a lanțului de magazine de medicamente Oriola-KD din Rusia de către lanțul de farmacii Pharmacy Chain 36.6, în valoare de până la 100 de milioane de euro (123 milioane dolari), scrie Moscow Times.

Tranzacție de aproximativ 100 de milioane de euro pe piața de imobiliare din Spania

IMOBILIARE. Banco Santander a cumparat o participație de 19% din firma spaniolă de imobiliare Metrovacesa pentru aproximativ 100 de milioane de euro, anunță Capital Madrid.

Ofertă de 4,07 mld. de  dolari respinsă pentru districtul financiar Canary Wharf din Londra

CENTRE FINANCIARE. Songbird Estates, proprietarul districtului financiar Canary Wharf din Londra, a respins o noua ofertã comunã de la fondul suveran din Qatar și de la un investitor din America de Nord care evaluează compania la 2,6 miliarde de lire sterline (4,07 mld. de  dolari), scrie Financial Times.

Ofertă de 1,6 mld. de dolari respinsă în sectorul infrastructurii din Marea Britanie

CONSTRUCȚII. Conducerea grupului britanic de construcții Balfour Beatty a declarat cã a respins o ofertã de un miliard de lire sterline (1,6 miliarde de dolari) de la fondul de infrastructură John Laing Infrastructure Fund pentru activele sale de parteneriat public-privat, transmite BBC.

Comisia de preluare din Austria a aprobat planurile unui fond global din Australia de a majora o ofertă pentru o participație minoritară dintr-un aeroport din Viena

AEROPORTURI. Comisia de preluare din Austria a aprobat planurile fondului global IFM Investors din Australia de a majora oferta pentru o participație minoritară din aeroportul Vienna Airport din Viena de la 80 de euro pe acțiune la 82 de euro pe acțiune, transmite Reuters.

Acționarul majoritar al unei companii de construcții din Spania a redus participația din companie cu peste 3%

CONSTRUCȚII. Reprezentanții vehiculului Grupo Villar Mir din Spania, acționar majoritar la compania de construcții OHL din Spania, au declarat cã au redus participația în cadrul companiei de construcții OHL la 57,6%, de la peste 61 la sutã, înca din septembrie, notează Reuters.

A doua mare companie de telefonie din Brazilia a fost aproape de aprobarea unei oferte de 7,4 miliarde euro pentru activele sale portugheze

TELECOMUNICAȚII. Oi SA, a doua mare companie de telefonie din Brazilia, a fost aproape de aprobarea unei oferte de 7,4 miliarde euro (9,2 miliarde dolari) de la entitatea de telecomunicații Altice SA pentru activele sale portugheze, la o reuniune a consiliului de conducere, au declarat persoane familiare cu situația pentru Bloomberg.

AMERICA DE NORD

Fondul de investiții JH Partners vinde o participație de 40% dintr-un retailer american de bijuterii

BIJUTERII. Firma de private equity JH Partners a vândut participația de 40% în retailerul american de bijuterii Alex and Ani, conform unor persoane familiare cu tranzacția, care au adăugat că producătorul de brățări ar putea valora nu mai puţin de un miliard de dolari, notează Reuters.

Guvernul din Rusia intenționează să vândă acțiuni ale unei companii de transport maritim din New York

TRANSPORT MARITIM. Guvernul din Rusia intenționează să vândă acțiuni ale companiei de transport maritim Sovkomflot din New York, ca parte a planurilor de privatizare, a declarat un ministru adjunct al transporturilor, o mișcare care ar putea întâmpina rezistență din cauza confruntării cu Occidentul asupra rolului Moscovei în dosarul ucrainean, notează Reuters.

Dow Chemical a făcut o vânzare de 225 mil. dolari

INDUSTRIA CHIMICĂ. Gigantul american din industria chimică Dow Chemical Co. a fost de acord să-și vândă afacerile de borohidrură de sodiu și o fabrică din Ohio pentru aproximativ 225 milioane dolari în total, ca parte a planului său de a scăpa de operațiunile din plan secundar, relatează Wall Street Journal.

Negocieri de peste 7 miliarde de dolari în industria biofarmaceutică din America

INDUSTRIA BIOFARMACEUTICĂ. Reprezentanții producătorului de medicamente Merck & Company poartă discuții pentru a achiziționa compania americană biofarmaceutică Cubist Pharmaceuticals Inc. pentru mai mult de 7 miliarde de dolari, potrivit unor persoane ce dețin informați în această privință, transmite Dealbook New York Times.

Tranzacție de aproximativ 330 milioane dolari în sectorul de IT din America

IT. Conducerea companiei de software Open Text Corp a declarat că a fost de acord să cumpere compania americană de software Actuate Corp pentru aproximativ 330 milioane dolari, anunță Wall Street Journal.

Tranzacție de aproximativ 95 milioane dolari în industria auto din America

AUTO. Un producător american de echipamente auto a încheiat un acord pentru a achiziționa compania de echipamente auto Henderson Products din Manchester pentru 95 milioane dolari, scrie Telegraph Herald.

Tranzacție de aproximativ 247 milioane de dolari în industria energiei solare din America

ENERGIE SOLARĂ. Producătorul de echipamente electronice Sharp Corp din Japonia a hotărât să vândă divizia americană de dezvoltare a energiei solare Recurrent Energy către firma de energie solară Canadian Solar Inc pentru aproximativ 247 milioane de dolari, transmite Reuters.

Tranzacție de aproximativ 300 milioane dolari în industria de telecomunicații din America

TELECOMUNICAȚII. Conducerea firmei americane de telecomunicații Alaska Communications Systems a anunțat că va vinde operațiunile de telefoane mobile către firma americană de telecomunicații General Communication Inc. într-o afacere în valoare de 300 milioane de dolari, transmite juneauempire.com.

poza main

Valoarea bursieră a Băncii Carpatica face un nou salt pe fondul informațiilor legate de potențialii cumpărători

Valoarea de piață a băncii Carpatica a crescut cu aproape 3 milioane de euro în numai patru ore de la deschiderea ședinței bursiere de astăzi, fiind în același timp cel mai tranzacționat titlu de la Bursa de Valori București. Evoluția cotației bursiere a Carpatica are loc în contextul în care au apărut ieri pe piață informaţii potrivit cărora în cursa pentru achiziţionarea băncii se află administratorii de fonduri de investiții Axxess Capital, AnaCap Financial Partners LLP – un fond de private equity concentrat pe investiții în sectorul european de servicii financiare, respectiv fondul de investiţii JC Flowers, înfiinţat de un fost partener şi executiv de la Goldman Sachs.

Prin urmare, dupa volum s-au tranzacţionat până la ora 13.00 un total de 4,2 milioane de acţiuni ale băncii Carpatica, fiind cel mai tranzacţionat activ de la deschiderea sesiunii bursiere de azi.

Astfel, capitalizarea bursieră a crescut cu 12 milioane de lei ( 2,7 milioane de euro) faţă de ultima sesiune încheiată, atingând valoarea de 260,5 milioane de lei ( 59,3 milioane de euro) la ora 13:00. Titlurile băncii din Sibiu au ajuns la cotație de 0,0828 lei pe acțiune.

Fondul de investiţii Axxess Capital, unul dintre cele mai active fonduri cu capital privat de pe piaţa romănească, concurează cu fondul de investiţii JC Flowers şi AnaCap pentru a intra în acţionariatul Băncii Comerciale Carpatica, scrie Mediafax.

Anunţul vine în urma declaraţiei facute de către Johan Gabriels, şeful Carpatica, cu privire la progresele semnificative făcute de bancă în identificarea unor investitori strategici. CITEȘTE AICI DETALII DESPRE EVOLUȚIA DISCUȚIILOR PRIVIND CARPATICA.

Axxess Capital administrează fonduri de investiții focusate pe piețele din Europa de Sud – Est. Istoricul investiţiilor sale a început cu mai bine de 15 ani în urmă cu Fondul Româno-American de Investiţii şi include un număr de peste 35 de tranzacţii încheiate până în prezent, dintre care 10 sunt în sectorul serviciilor financiare, iar 7 dintre acestea în România.

Axxess Capital, condus de Horia Manda, mai este prezent pe piaţa financiară din România prin INF-ul Patria Credit, specializat în credite rurale, şi prin casa de brokeraj Intercapital Invest. De asemenea, Axxess Capital a preluat la sfârşitul lunii februarie a acestui an pachetul majoritar (65%) din Star Storage, furnizor român pentru soluţii de stocare, arhivare şi management de informaţii.

În plus, unul dintre fondurile de investiţii administrat de Axxess Capital, Emerging Europe Accession Fund (EEAF), a preluat recent 98% din acţiunile Nextebank de la banca ungară MKB Bank, după ce a obţinut aprobarea din partea BNR.

Cel mai important acţionar al Carpatica este fondatorul său, omul de afaceri din Sibiu Ilie Carabulea, patronul holdingului de firme Atlassib. Acesta deţine un pachet de 41,3% din acţiunile băncii, restul titlurilor fiind în posesia altor acţionari în condiţiile în care acestea sunt listate la categoria I a bursei de la Bucureşti.

La finele anului trecut, banca ocupa poziţia 19 în sistemul bancar, cu o cotă de piaţă de 1,1% din total active.

Cu toate că a raportat pierdere în primul semestru, conducerea băncii se aşteaptă să înregistreze profit în acest an, însă mai mic faţă de cel din 2013.

Veniturile nete au scăzut în perioada raportată cu 7,33% până la valoarea de 86 mil. lei (19,3 mil. euro), ca urmare a reducerii veniturilor din active financiare. Banca a vândut active financiare în prima parte a acestui an de pe urma cărora a obţinut 33,4 mil. lei (7,5 mil. euro) faţă de 52 mil. lei în primul semestru al anului trecut, când a fost vândut un volum dublu de active financiare.

Stocul de credite noi a crescut în primul semestru până la 221 mil. lei (50,4 mil. euro, calculat la cursul de schimb leu/euro de la 30 iunie). Volumul de depozite a scăzut cu 3% până la 2,7 miliarde de lei (peste 610 mil. euro).

Conducerea băncii precizează că tendinţa de scădere a început în luna ianuarie, ca urmare a arestării preventive a lui Ilie Carabulea în dosarul de corupţie deschis la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, eveniment care a afectat reputaţional banca. Tendinţa de creştere a revenit din luna mai, ca urmare a măsurilor de redresare luate de directorii Carpatica.

De asemenea, Carpatica a înregistrat o scădere a activelor cu 19% faţă de 31 decembrie 2013 până la valoarea de 3,3 miliarde de lei (752 mil. euro). De asemenea, capitalurile proprii ale băncii au avansat cu 8,4% în ultimul an până la 429,7 mil. lei (98 mil. euro, calculat la cursul de schimb 4,387 lei la euro din 30 iunie 2014). În acelaşi interval de timp, datoriile totale ale băncii au scăzut cu 21,7% până la 2,87 miliarde de lei (circa 654 mil. euro).

Vânzarea Carpatica se înscrie în seria unor tranzacții care au loc în sectorul bancar românesc, ce marchează în ultimii doi ani retragerea unor jucători care și-au redus sau și-au lichidat portofoliul local coroborat cu creșterea mizei de către băncile de talie regională.

James Christopher Flowers, fondatorul J.C. Flowers & Co, a activat timp de 20 de ani în Goldman Sachs, unde a ocupat mai multe funcţii executive şi, timp de zece ani, până 1998, a figurat în lista partenerilor băncii americane de investiţii, potrivit Mediafax.

Înfiinţată la Londra în 2005, fondul de investiții AnaCap are în gestionare fonduri de peste 2,1 miliarde de euro, atât pentru investiţii de capital, cât şi pentru preluarea de portofolii de credit. Fondurile administrate de AnaCap au atras investitori globali precum Goldman Sachs, Honeywell şi Allianz.