Arhive etichete: emisiune bonduri

Banca Internațională de Investiții a cumpărat din banii strânși în septembrie pe bursa de la București obligațiuni ale firmei mamă a RCS & RDS în valoare de 14,5 mil.Euro, adică 4% din titlurile vândute investitorilor de compania de telecomunicații

Banca Internațională de Investiții (IIB), organizație internațională cu sediul la Moscova, a cumpărat din banii strânși în septembrie pe Bursa de la București, obligațiuni emise de Cable Communications Systems NV (CCS), compania – mamă a RCS & RDS, în valoare de 14,5 mil. Euro, potrivit unui anunț al IIB.

Din oferta RCS & RDS alocată investitorilor, IIB a luat un pachet de 4%. Suma de 14,5 mil. Euro reprezintă, de asemenea, 20,89 % din finanțarea strânsă în septembrie de IIB pe Bursa de la București.

La sfârșitul lunii septembrie 2016, IIB a încheiat o emisiune de obligațiuni în valoare de 300 mil. Lei (67,4 mil.Euro), cu maturitate de 3 ani și o dobândă anuală de 3,4%. Operațiunea intermediată de BT Capital Partners a fost suprasubscrisă de două ori.

Compania de comunicații și media RCS & RDS S.A. și firma – mamă a acesteia, Cable Communications Systems N.V., au finalizat recent refinanțarea grupului printr-o emisiune de obligațiuni în valoare de 350 mil. euro și un împrumut sindicalizat în valoare de până la 1,687 mld. Lei (aproximativ 375 mil. Euro).

Cererea din partea investitorilor instituționali locali și internaționali în ceea ce privește obligațiunile RCS & RDS a fost mare, iar emisiunea de obligațiuni a fost suprasubscrisă de aproape trei ori, precizează sursa citată.

”Finanțarea Cable Communications Systems NV, prin achiziționarea de obligațiuni este prima tranzacție de investiții a Băncii bazată pe finanțarea ridicată în timpul plasării cu mare succes a propriilor noastre obligațiuni pe Bursa de Valori București, în septembrie. Sunt încrezător că această practică va continua”, a precizat Denis Ivanov, vicepreședinte al IIB.

Banca Internațională de Investiții a semnat până acum investiții de peste 60 mil. Euro pentru companiile românești, iar valoarea totală a finanțării ridicate pe Bursa de Valori București a atins 411 mil. Lei (circa 90 mil. Euro).

Banca Internațională de Investiții a fost fondată în 1970 și are ca membre nouă țări, dintre care cinci state ale Uniunii Europene.

Emisiunea de obligațiuni în valoare de 350 mil. euro de către Cable Communications Systems N.V., garantată de către RCS & RDS, s-a făcut cu scadența în 2023 și la o dobândă anuală de 5%. O altă componentă a tranzacției a constat în contractarea de către RCS & RDS S.A. a unui credit sindicalizat în valoare totală de până la 1,687 mld. lei, format din trei facilități de credit.

Obligațiunile RCS & RDS au rating B+, însoțit de perspectivă pozitivă din partea agenției financiare internaționale Standard and Poor’s, respectiv B1, însoțit de perspectivă pozitivă din partea agenției Moody’s.

RCS & RDS este deținut în proporție de 87% de către Cable Communications Systems NV, Zoltan Teszari cu 1,85%, compania având la rândul său un pachet de 9,1%, iar restul titlurilor sunt în posesia altor persoane fizice (1,94%) și juridice, conform ultimelor date disponibile.

Actionarii Cable Communications Systems sunt Zoltan Teszari prin intermediul RCS Management SA cu 57,87%, la care se adaugă o participație directă a omului de afaceri din Oradea de 4,6%, Carpathian Cable Investment Sarl cu 19,67%, Cable Communications Systems NV cu 8,17%, Celest Limited din Cipru cu 5,32%, fostul director general al RCS & RDS, Alexandru Oprea cu 0,93%, ING Bank NV cu 0,68%, TalJoshua Moses Almog cu 0,65%, EMC Management Consulting FZC cu 20,58%, Gustav Wurmboeck cu 0,46%, Ioan Bendei cu 0,38%, Gheorghe Maftei cu 0,36%, Mariuma Yarden cu 0,34%, potrivit datelor făcute publice.

Compania RCS & RDS a raportat venituri consolidate din operațiuni continue de 793 mil. Euro și EBITDA (câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării) de 255 mil. Euro în ultimele 12 luni cu închidere în iunie 2016.

Peste 90% din veniturile CCS sunt generate în România și Ungaria ceea ce înseamnă că firma va fi mai puțin afectată la plata noii datorii de riscul ce derivă din cursul de schimb al valutelor.. Compania mai are clienți în Cehia, Spania și Italia.

Pe piața locală a telefoniei mobile, RCS & RDS are o cotă de piață de 11%, mult în urma Orange (36%) și Vodafone (22%).

Cota de piață la abonații de telefonie mobilă a RCS & RDS a crescut de la 6% în 2014 la 11% în iunie 2016, iar venitul mediu per utilizator (ARPU) a avut o creștere solidă.
Compania a anunțat în luna aprilie că are în portofoliul de clienți peste 2 milioane de conexiuni de internet fix, aproximativ 2,7 milioane de clienți de cablu TV, circa 700.000 de clienți de servicii DTH, respectiv 1,4 milioane de clienți pentru linii de telefonie fixă.

Principalii săi concurenți pe piețele de profil sunt Telekom România, UPC, Orange și Vodafone.

Compania a raportat pentru 2015 venituri totale de 2,698 mld. lei (peste 607 mil. euro, calculate la cursul mediu anual comunicat de BNR – n.r.), o pierdere de 22,9 mil. lei (5,2 mil. euro) la un număr mediu de 10.579 de angajați, potrivit ultimului bilanț făcut public de Ministerul Finanțelor Publice. Același bilanț indică datorii totale de 4,42 mld. lei (0,99 mld. euro), creanțe de aproape 700 mil. lei (156 mil. euro) și capitaluri totale de 559 mil. lei (125,9 mil. euro).

Tranzacțiile de refinanțare ale RCS & RDS sunt până acum cele mai importante finanțări din acest an pentru o companie locală.

Banca Internațională de Investiții intră pe bursa de la București cu obligațiuni de 300 mil. lei la o dobândă de 3,4% pe an. BT Capital Partners a intermediat tranzacția, din consorțiul de intermediere a făcut parte și BCR

BT Capital Partners (BTCP), divizia de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, a condus consorțiul care a intermediat emisiunea de obligațiuni a International Investment Bank (IIB), în valoare de 300 milioane lei, obligațiuni care vor fi listate la Bursa de Valori București.

BT Capital Partners și BCR au fost co-lead manageri ai emisiunii de obligațiuni.

Aceasta este a treia emisiune de obligațiuni IIB în Uniunea Europeană și al doilea plasament în România, în lei. Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste două ori. 

În 2015, banca a emis obligațiuni de 111 milioane de lei, la o dobândă de 4,1% pe an.

Noua emisiune a atras investitori instituționali, inclusiv fonduri de investiții și de pensii, companii de asigurări și brokeraj, precum și alti investitori, nu numai din România, ci și din Germania, Austria, Croația și Cehia.

Fondurile obținute în urma emisiunii de obligațiuni vor avea ca destinație creditarea de către International Investment Bank a unor companii și proiecte românești.

IIB a emis 30.000 obligațiuni pe 3 ani, cu o valoare nominală de 10.000 lei, o rată fixă a dobânzii de 3,4 % pe an, plătibila anual începând cu 27 septembrie 2017, iar răscumpărarea principalului, la maturitate. Obligațiunile urmează să fie listate la Bursa de Valori București, începând cu data de 29 septembrie.