Arhiva etichetelor: Roche Holding AG

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 13 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Asentinel anunță că a fost preluată de fondul de investiții american Marlin Equity Partners. O echipă de avocați de la Noerr condusă de partenerul Mihai Măcelaru a asistat fondul american la achiziție

IT. Fondul de investiții Marlin Equity Partners a achiziționat producătorul specializat în software pentru telecomunicații Asentinel, anunț care confirmă informațiile publicate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 18 decembrie 2014. Fondul american, care gestionează un capital de peste 3 mld. dolari, își face astfel intrarea pe piața românească de IT, unul dintre cele mai atractive sectoare locale pentru investitori.

Șeful Enel spune că vânzările de active din România și Slovacia ar putea fi încheiate oricând de acum și până în iunie. Surse: Ofertele angajante pentru activele Enel din România trebuie depuse până în prima parte a lunii februarie

ENERGIE ELECTRICĂ. Grupul italian de utilități Enel merge mai departe cu vânzarea activelor din România și Slovacia, procesele putând să se încheie în primul semestru al acestui an, potrivit șefului companiei, Francesco Starace, citat de FT. Vânzarea activelor din România este în stadiul în care ofertele angajante sunt așteptate să fie depuse de potențialii cumpărători în prima parte a lunii februarie, susțin surse din piață citate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

E.ON România a finalizat fuziunea distribuțiilor de gaze și de electricitate

GAZE ŞI ENERGIE ELECTRICĂ. Fuziunea celor două firme de distribuţie deţinute de E.ON România s-a finalizat, compania rezultată fiind primul distribuitor integrat de gaze şi electricitate de pe piaţa românească, transmite ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

OTP și-a retras oferta pentru FM Bank din Polonia

BĂNCI. Grupul bancar ungar OTP și-a retras oferta pentru achiziția FM Bank din Polonia, aflată în proprietatea fondului de investiții Abris Capital Partners, a declarat o sursă familiară cu negocierile pentru Reuters. Alior Bank, BOS Bank și fondul de investiții britanic AnaCap au înaintat și ele oferte pentru preluarea FM Bank, cea a BOS Bank fiind deja respinsă de către Abris, notează sursa citată. OTP activează pe piața românească din 2004, iar recent a finalizat achiziția Băncii Millennium, subsidiara portughezilor de la Banco Commercial Portugues. De asemenea, fondul de investiții Abris Capital Partners este activ în România din 2012, perioadă în care a cumpărat Cargus și Urgent Curier, anul trecut luând decizia să fuzioneze cele două operațiuni deținute pe piața locală de curierat.

Guvernul sârb acceptă o ofertă pentru o oțelărie din Serbia

SIDERURGIE. Guvernul sârb a acceptat o ofertă de la compania Esmark Europe BV pentru un parteneriat strategic în combinatul siderurgic Zelezara Smederevo din Serbia, potrivit b92.net.

EUROPA

E.ON şi-a vândut centralele pe cărbune şi gaze naturale din Italia către o firmă cehă

ENERGIE. Conducerea grupului german de utilităţi E.ON, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat că a ajuns la un acord privind vânzarea centralelor sale pe cărbune şi gaze naturale din Italia către compania cehă Energeticky a Prumyslovy Holding, preţul tranzacţiei nefiind dat publicităţii, transmite CercleFinance.com. Surse apropiate situației au precizat că grupul german de utilităţi E.ON ar putea vinde afacerea italiană pentru aproximativ 2 miliarde de euro (2,4 miliarde dolari).

Austriecii de la Voestalpine a achiziţionat grupul italian Trafilerie

SIDERURGIE. Grupul siderurgic Voestalpine a achiziţionat producătorul italian de cabluri Trafilerie, extinzându-şi portofoliul de produse şi în industria auto, potrivit unui comunicat de presă al companiei austriece. Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii. Tranzacția întărește poziția Voestalpine pe piața furnizorilor pentru industria de automobile.

Tranzacție de 680 mil. dolari între fondurile de investiții în sectorul britanic de apărare

INDUSTRIA DE APĂRARE. Firma canadiană de administrare a fondurilor cu capital de risc Onex Corp a cumpărat producătorul de echipamente de siguranță și supraviețuire Survitec din Marea Britanie de la firma de investiții Warburg Pincus din America pentru 680 milioane de dolari, au declarat reprezentanții firmei Warburg Pincus, citați de Economic Times.

Britanicii de la HAL Trust au scos pe bursă 25% din subsidiara lor olandeză de pe piața magazinelor de ochelari într-o tranzacție de 613 mil. euro

INDUSTRIA OPTICĂ. Compania HAL Trust din Marea Britanie intenționează să vândă un pachet de până la 25% din acțiunile filialei olandeze de ochelari GrandVision BV la Bursa de Valori Euronext pentru o valoare de aproximativ 613 milioane de euro (724 milioane dolari), anunță Reuters.

Americanii cumpără o companie farmaceutică din Marea Britanie

FARMA. Conducerea companiei americane de biotehnologie Biogen Idec Inc a declarat că va cumpăra compania privată farmaceutică Convergence Pharmaceuticals din Marea Britanie pentru a prelua portofoliul companiei britanice de medicamente experimentale pentru dureri cronice, potrivit unui comunicat de presă al Biogen Idec.

Orange ar putea deveni singurul acţionar la Cloudwatt

CLOUD COMPUTING. Grupul francez de telecomunicaţii Orange a anunţat că a demarat discuţiile pentru preluarea tuturor acţiunilor deţinute de partenerii săi la societatea mixtă franceză de cloud computing Cloudwatt, transmite Reuters.

AMERICA DE NORD

Tranzacție estimată la aproximativ 2,5 mld. de dolari în industria veterinară din America

INDUSTRIA VETERINARĂ. Reprezentanții distribuitorului de produse farmaceutice AmerisourceBergen Corp au anunțat că vor cumpăra MWI Veterinary Supply Inc, un distribuitor american de produse de sănătate pentru animale, pentru aproximativ 2,5 miliarde de dolari, anunță Dealbook New York Times.

Roche plătește 1,18 mld. dolari pentru a-și întări poziția pe piața medicală din SUA

SERVICII MEDICALE. Compania farmaceutică Roche Holding AG din Elveția va cumpăra o participație majoritară de până la 56,3% din firma de analiză moleculară și genomică Foundation Medicine Inc pentru o valoare de până la 1,18 miliarde dolari, într-o mișcare de a consolida tratamentele personalizate pentru cancer ale producătorului elvețian de medicamente, conform unui comunicat de presă al Roche.

Canadienii vor o fuziune de 750 mil. dolari cu o firmă biofarmaceutică americană

FARMA. Conducerea companiei canadiene de farmaceutice Tekmira Pharmaceuticals Corp a fost de acord să cumpere producătorul american biofarmaceutic OnCore Biopharma Inc, într-o tranzacție în acțiuni, pentru a se concentra pe dezvoltarea de tratament pentru virusul hepatitei B prin combinarea mai multor metode terapeutice, notează Wall Street Journal. Fuziunea propusă evaluează compania combinată la aproximativ 750 de milioane de dolari.

ASIA

Ofertă de 235,8 mil. dolari pe piața imobiliară din Singapore

IMOBILIARE. O societate mixtă deținută de către firmele de imobiliare Aspial Corporation Ltd și Fragrance Group Ltd din Singapore a oferit să preia firma de proprietăți LCD Global Investments Ltd pentru o sumă de până la 235,8 milioane de dolari, au declarat reprezentanții celor două companii, citați de Reuters.

Tranzacție de 60 mil. dolari în Dubai pe piața magazinelor de articole sportive

RETAIL. Acționarii companiei de retail Marka PJSC din Dubai au spus că sunt interesați de mai multe achiziții după ce au acceptat să cumpere luna trecută o firmă de retail de articole sportive de la Dubai World pentru 60 milioane dolari, transmite Reuters. CEO-ul companiei, Nick Peel, a declarat că firma a fost, de asemenea, interesată de patru active din industria alimentară și băuturi alcoolice.

Fondul suveran din Singapore își vinde pentru 95 mil. dolari o afacere imobiliară din Indonezia

IMOBILIARE. Fondul suveran GIC din Singapore vinde un număr de 2,36 de mld. de acțiuni în valoare de 95 milioane dolari, respectiv participația integrală deținută în firma indoneziană de imobiliare Pakuwon Jati, conform Business Times.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 22 decembrie 2014

ROMÂNIA

Acţionarii Carpatica au respins oferta de fuziune cu Nextebank și aleg intrarea unui investitor instituțional în bancă

BĂNCI. Acţionarii Banca Carpatica au respins oferta de fuziune cu Nextebank şi au ales varianta intrării unui investitor instituțional în bancă. Pentru capitalizarea băncii, anul 2015 va aduce o majorare de capital de până la 155 mil. lei, în spatele căreia este pregătită atragerea unui împrumut convertibil în acțiuni, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Belgienii de la Bekaert finalizează achiziția fabricii Pirelli de sârmă din oțel de la Slatina în cadrul unei tranzacții transfrontaliere

SIDERURGIE. Bekaert și Pirelli au anunțat ieri că au încheiat cu succes achiziția de către grupul belgian a unităților de producție de sârmă de oțel ale Pirelli din România, Italia și Brazilia, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO. Tranzacția dintre cele două părți prevede schimbarea denumirii firmei din Slatina în Bekaert Slatina SRL, în care grupul belgian va avea 80% din acțiuni, restul de 20% revenind unei subsidiare a producătorului german de anvelope Continental, Continental Global Holding Netherlands BV. Valoarea întregii tranzacții se ridică la circa 225 mil. euro.

Globalworth au semnat contractul de achiziție al sediului UniCredit Țiriac Bank, tranzacție de 43,3 mil. euro încheiată cu Raul Doicescu. Avocații de la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen de partea Globalworth, Reff & Asociații a lucrat în dosar cu Bog’Art pe partea de vânzare

IMOBILIARE. Fondul de investiții imobiliare Globalworth Real Estate, fondat și condus de către grecul Ioannis Papalekas, au semnat contractul de achiziție al imobilului de birouri închiriat integral de către UniCredit Țiriac Bank, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO. Valoarea tranzacției este de 43,3 mil. euro, iar vânzător este omul de afaceri Raul Doicescu prin intermediul firmei Bog’Art Offices, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Consiliul Concurenței a aprobat achiziția imobilului de birouri Nusco Tower de către Papalekas, tranzacție de 46 mil. euro. Termenul de finalizare al tranzacției este 18 aprilie 2015

IMOBILIARE. Consiliul Concurenței a aprobat printr-o decizie de neobiecțiune achiziția imobilului de birouri Nusco Tower din nordul Bucureștiului de către fondul de investiții imobiliare Globalworth, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO. Valoarea tranzacției se ridică la 46 mil. euro. Termenul de finalizare al tranzacției este 18 aprilie 2015, potrivit deciziei autorităților de supraveghere a concurenței.

BCR a vândut un pachet de credite neperformante de 400 mil. euro alegând cel mai ridicat preț oferit de 3 cumpărători internaționali. În vară, avea pe bilanț 2,9 mld. euro credite neperformante

BĂNCI. BCR, liderul pieței bancare, a confirmat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO vânzarea unui pachet de credite neperformante de 400 mil. euro, după ce a primit 16 oferte indicative și a ales cel mai ridicat preț oferit de trei cumpărători internaționali. BCR avea în vară un stoc de credite neperformante de 12,9 mld. lei (peste 2,9 mld. euro) și a încheiat în a doua parte a anului două tranzacții mari de vânzare care totalizează 620 mil. euro.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

NEPI achiziţionează, pentru 165 mil. euro centre comerciale din Slovacia

IMOBILIARE. Fondul sud-african NEPI a încheiat un acord prin care va achiziţiona,
pentru 165 milioane de euro, toate acţiunile şi drepturile acţionarilor în Aupark Košice spol. s.r.o., Aupark Košice SC s.r.o., Aupark Tower Kosice, s.r.o. şi Inlogis VI s.r.o., cu sediul la Kosice, Slovacia, de la HB Reavis Group BV. NEPI este cel mai activ cumpărător de centre comerciale și în România, unde este concentrată cea mai mare parte a întregului său portofoliu de active.

Potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti, companiile achiziţionate deţin Aupark Kosice Mall, Aupark Kosice Tower şi Malinovsky Barracks (un teren cu o suprafaţă de 4,1 hectare, situat în centrul orașului Kosice).

bauMax își vinde afacerea din Bulgaria pentru 1 euro

BRICOLAJ. Lanțului de magazine de bricolaj bauMax din Bulgaria, o unitate a lanțului austriac bauMax, a fost vândută pentru 1 euro către compania Haedus din Bulgaria, scrie site-ul money.bg, citat de Novinite. Cumpărătorul își asumă preluarea unor datorii bancare de 55,6 mil. leva (circa 28 mil. euro) și pierderile rețelei bauMax din 2013, în valoare de 37 mil. leva (18,5 mil. euro). Acționarul majoritar al Haedus este bulgarul Peyo Nikolov, proprietarul lanțului de magazine Carpetmax din domeniul soluțiilor de acoperire a pardoselii.

În România, bauMax a ieșit de pe piață în acest an prin vânzarea afacerii locale către grupul francez Adeo, proprietarul Leroy Merlin, în cadrul unei tranzacții complexe, ce a implicat restructurarea unui portofoliu de finanțări bancare și de leasing, precum și achiziția de spații în care lanțul de magazine a operat sub contract de închiriere, ale cărei mecanisme au fost detaliate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

UPC face o nouă achiziție în Polonia

TELECOMUNICAȚII. Firma de servicii de cablu TV și de telecomunicații UPC Polonia a cumpărat compania locală de telecomunicații Azart-Sat pentru o sumă confidențială, conform unui comunicat de presă al furnizorului de servicii de telecomunicații UPC Polska, citat de Warsaw Business Journal.

Cea mai mare fabrică de bere din Slovenia vinde o participație majoritară din unitatea sa de îmbuteliere a apei minerale

APE MINERALE. Conducerea celei mai mari fabrici de bere din Slovenia, Pivovarna Lasko, a declarat că a vândut o participație de 75,31% din unitatea sa de îmbuteliere a apei minerale Radenska către producătorul ceh de băuturi răcoritoare Kofola, relatează Reuters.

Achiziție pe piața liniilor aeriene cehe, aprobată de Comisia Europeană

AVIAȚIE. Comisia Europeană a aprobat proiectul de achiziție al companiei de transport național Ceske Aerolinie din Republica Cehă de către companiile cehe de transport aerian Travel Service și Cesky Aeroholding, informează Reuters.

EUROPA

Avocații de la Schoenherr au consiliat Roche la achiziție firmei de biotehnologie Dutalys

BIOTEHNOLOGIE. Casa de avocatură austriacă Schoenherr, prezentă și în România, a anunțat că a asigurat consultanța grupului Roche la achiziția companiei de biotehnologie Dutalys, cu sediul în Viena. Tranzacția din 18 decembrie prevede plata unei sume de 133,75 mil. dolari în numerar către acționarii Dutalys și plăți ulterioare de 355 mil. dolari după atingerea anumitor ținte incluse în contract.

Fostul lider al companiei aeriene irlandeze Aer Lingus respinge o ofertă de preluare de la British Airways

AVIAȚIE. Fostul lider al companiei aeriene irlandeze Aer Lingus a anunţat că a respins o ofertă de preluare de la British Airways pe motiv că era subevaluată, informează Financial Times.

O firmă americană de investiții cumpără două firme europene de proprietăți imobiliare

IMOBILIARE. Reprezentanții firmei americane de investiții Starwood Capital Group au declarat că au fost de acord sa cumpere firma suedeză de proprietăți imobiliare SveaReal Fastigheter și firma norvegiană de proprietăți imobiliare DNB NOR Eiendomsinvest I, scrie Reuters.

EnBW cumpără active din sectorul de energie eoliană de la Strabag

ENERGIE EOLIANĂ. Reprezentanții firmei germane de utilități EnBW au spus că au cumpărat Albatros, un proiect de energie eoliană offshore, deținut de compania de construcții Strabag și firma Norderland-Gruppe, pentru o sumă nedezvăluită, conform unui comunicat de presă al companiei de construcții Strabag.

Blackberry a finalizat preluarea unei firme germane ce oferă soluții de securitate

SOLUȚII DE SECURITATE. Conducerea producătorului de telefoane inteligente BlackBerry Ltd din Canada a declarat că a finalizat achiziția companiei Secusmart, o firmă germană cu capital privat care este specializată în criptarea de date și voce, transmite Reuters.

Achiziție pe piața italiană de pompe hidraulice

POMPE HIDRAULICE. Producătorul de pompe hidraulice Interpump Group din Italia a semnat un acord preliminar pentru a cumpăra producătorul și distribuitorul italian de echipamente hidraulice Gruppo Walvoil într-o tranzacție în numerar și acțiuni, care va crea o companie cu venituri totale de 140 de milioane de euro (172 milioane dolari), conform unui comunicat de presă al producătorului de pompe cu piston Interpump Group.

Tranzacție de circa 3,9 miliarde de euro pe piața de imobiliare din Luxemburg

IMOBILIARE. Cea mai mare firmă de imobiliare din Germania, Deutsche Annington, a lansat oferta publică pentru firma rivală Gagfah din Luxemburg, într-o tranzacție de aproximativ 3,9 miliarde de euro (4,8 miliarde de dolari) în numerar și acțiuni, informează Reuters.

Două firme britanice de asigurări intenționează să fuzioneze

ASIGURĂRI. Firmele britanice de asigurări reciproce Family Investments și Engage Mutual au convenit să fuzioneze, au declarat reprezentanții celor două firme britanice de asigurări, fără a preciza detalii financiare, notează Yorkshire Post. Fuziunea va crea una dintre cele mai mari companii de asigurări de profil din Marea Britanie.

Un furnizor de echipamente farmaceutice din Germania vinde o divizie de cântare industriale

FARMA. Conducerea furnizorului de echipamente farmaceutice Sartorius din Germania a declarat că a fost de acord să vândă divizia Intec, un producător de cântare industriale, către producătorul japonez de rulmenți Minebea Co Ltd și partenerul său, Banca de Dezvoltare a Japoniei, conform unui comunicat de presă al furnizorului de echipamente farmaceutice Sartorius.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de 1,51 mld. de dolari în industria alimentară din America

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Thai Union Frozen Products PCL, cel mai mare producător mondial de conserve de ton, a fost de acord să cumpere producătorul american Bumble Bee Seafoods din industrie pentru 1,51 miliarde dolari, ca parte a unui plan de dublare de venituri prin achiziții din străinătate, conform unui comunicat de presă al celui mai mare producător mondial de conserve de ton.

Xerox vinde către francezi o divizie pentru 1,05 mld. de dolari în sectorul de IT

IT. Reprezentanții firmei americane de servicii de IT Xerox Corp au spus că au fost de acord să-și vândă divizia de externalizare a serviciilor din sectorul de tehnologia informației către compania franceză de servicii de IT Atos SE pentru 1,05 mld. de dolari, conform unui comunicat de presă al firmei americane de servicii de IT Xerox Corp.

Roche cumpără un furnizor american de tehnologie

MEDICINĂ. Reprezentanții producătorului elvețian de medicamente Roche Holding AG au anunțat că au fost de acord să cumpere dezvoltatorul privat de tehnologii pentru analiza și organizarea informațiilor genomice Bina Technologies din California pentru un preț confidențial, reprezentând cea de-a doua achiziție a companiei în două zile, conform unui comunicat de presă al dezvoltatorului privat de tehnologii pentru analiza și organizarea informațiilor genomice Bina Technologies.

Managerul de fonduri de investiții Fortress analizează vânzarea unei companii evaluate la peste 1,7 mld. dolari în sectorul de logistică

LOGISTICĂ. Firma americană de private equity Fortress Investment Group LLC analizează o posibilă vânzare a companiei americane de echipamente de logistică pentru sectorul de leasing TRAC Intermodal LLC, care ar putea fi evaluată la peste 1,7 miliarde dolari, inclusiv datoriile, au declarat surse apropiate situației, notează Reuters.

Tranzacție estimată la aproximativ 485 mil. dolari în industria de mediu din America

INDUSTRIA DE MEDIU. Republic Services Inc., cea de-a doua mare companie de gestionare a deșeurilor din SUA, a fost de acord să cumpere o unitate a furnizorului american de soluții pentru mediu Tervita Corp pentru aproximativ 485 milioane dolari pentru a furniza servicii producătorilor de petrol și gaze naturale din rocă de șist, scrie Bloomberg.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Tranzacție de 180 de mil. de euro în sectorul de asigurări din Chile

ASIGURĂRI. Reprezentanții firmei grmane de asigurări Talanx AG din Germania a fost de acord sa cumpere o participație majoritară în compania rivală Inversiones Magallanes SA din Chile, într-o afacere de 180 de mil. de euro, precum firma grmană de asigurări continuă să se extindă în America de Sud, scrie Bloomberg.

Miliardarul Slim Helu cumpără divizia bancară a Wal-Mart din Mexic

BĂNCI. Reprezentanții Grupo Financiero Inbursa, unitatea bancară din Mexic deținută de miliardarul Carlos Slim, au declarat că au fost de acord să cumpere divizia bancară a corporației Wal-Mart de Mexico, notează Reuters.

ASIA

Shell ar putea ieși de pe piața petrolieră din Japonia

PETROL. Potrivit unui raport al cotidianului de afaceri Nikkei, Royal Dutch Shell va ieși probabil din afacerile de rafinare și vânzări de petrol din Japonia. Idemitsu Kosan Co, cea de-a treia mare rafinărie din Japonia, ar putea plăti cu 20 – 30% mai mult decat valoarea de piață pentru furnizorul japonez de petrol și energie Showa Shell Sekiyu KK, și anume ar putea oferi 4,1 miliarde dolari pentru companie, iar companiile pot semna un acord cu privire la ofertă nu mai devreme de luna februarie.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 25 august 2014

ROMÂNIA

RCS&RDS îşi continuă cursa achiziţiilor de pe piaţa de cablu cu o firmă din Baia Mare
TELECOMUNICATII. RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii de televiziune prin cablu şi de internet prin linii fixe şi în acelaşi timp cel mai activ cumpărător de reţele mai mici de comunicaţii din România, va prelua de la firma de cablu Canal 7 din Baia Mare întreaga bază de clienţi şi infrastructura de comunicaţii aferentă, care vor fi transferate într-o nouă firmă, care va fi înfiinţată până la sfârşitul acestui an, conform ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Tranzactie de 523 milioane de euro în industria parcurilor de logistica din Republica Cehă
LOGISTICĂ. Societatea belgiană mixtă formată din companiile VGP NV şi Tristan Capital Partners vinde parcurile de logistică din Republica Cehă pentru 523 milioane de euro către PointPark Properties, pentru dezvoltarea proiectelor din Germania, a declarat conducerea companiei VGP NV într-un comunicat de presă, conform Radio Prague.

EUROPA

Tranzacţie de 8,3 miliarde de dolari în industria farmaceutică din Elveţia
INDUSTRIA FARMACEUTICA. Conducerea companiei elveţiene Roche Holding AG a decis să cumpere compania americană InterMune Inc pentru 8,3 miliarde de dolari în numerar, contribuind la extinderea celui mai mare producător mondial de medicamente în tratamentul bolilor rare sau incurabile, scrie Wall Street Transcript.

Tranzacţie de 26,5 milioane de dolari în industria ramelor pentru ferestre din Belgia
RAME PENTRU FERESTRE. Reprezentanţii producătorului belgian de profile pentru ferestre din PVC Deceuninck au achiziţionat o participaţie de 81% în firma turcă Pimas pentru 26,5 milioane de dolari, conform Milliyet.

Vitol cumpără acțiuni într-o afacere australiană de combustibili
PETROL ȘI GAZE. Producătorul de petrol şi gaze Vitol SA din Elveţia a cumpărat un pachet minoritar de acţiuni dintr-un furnizor australian de combustibil cu scopul de a consolida cererea de combustibil de la rafinăria Geelong recent preluată de la Royal Dutch Shell, conform Reuters.

O companie de asigurări olandeză pregăteşte o ofertă pentru vânzarea operaţiunilor de asigurare ale unei companii de servicii financiare
ASIGURĂRI. Compania de asigurări olandeză Delta Lloyd NV au angajat consilieri externi pentru a pregăti o ofertă pentru operaţiunile de asigurare ale companiei de servicii financiare SNS Reaal, a raportat ziarul De Telegraaf.

AMERICA DE NORD

Tranzacţie estimată la 1,43 miliarde de dolari pe piaţa fondurilor de investiţii din Statele Unite ale Americii
FOND DE INVESTIŢII. Firma de fonduri cu capital privat Oak Hill Capital Partners intenţionează să cumpere producătorul de ambalaje Berlin Packaging LLC pentru 1,43 miliarde de dolari de la societatea de investiţii Investcorp Bank BSC, inclusiv datoria acesteia, informează Wall Street Journal.

Achiziţie în comerţul alimentar american estimată a realiza o valoare de piaţă de circa 81 miliarde de dolari

COMERT FAST-FOOD. Burger King Worldwide Inc negociază achiziţionarea lanţului canadian de restaurante Tim Hortons Inc într-o afacere care ar putea duce la crearea unui lanţ puternic de mâncare fast-food cu o capitalizare de piaţă de circa 81 miliarde de dolari, anunţă Bloomberg.

Tranzacţie de 383 milioane de dolari în industria ambalajelor din America
INDUSTRIA AMBALAJELOR. Compania americană de ambalare Sonoco Products Co a cumpărat grupul privat Weidenhammer Packaging Group pentru circa 383 milioane de dolari în numerar, fapt ce ar stimula activitatea de servicii de ambalare, relatează Wall Street Journal.

ASIA

Familia Wei din Taiwan devine acţionar majoritar al celui mai mare operator de cablu TV din China
INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Familia Wei din Taiwan, care controlează compania chineză Ting Hsin International Group, a fost de acord să devină acţionar majoritar al companiei China Network Systems, cel mai mare operator de cablu TV de pe insulă, pentru plata unei sume de aproximativ 2,4 miliarde de dolari, inclusiv datoria de la firma de private equity MBK Partners, au declarat surse familiare cu tranzacţia pentru Bloomberg.

Fondul de stat din Singapore negociază achiziţia unei clădiri de birouri din Tokio pentru aproximativ 1,6 miliarde de dolari
INVESTIȚII. Oficialii fondului de stat din Singapore negociază achiziţia unei clădiri de birouri din Tokio pentru aproximativ 1,6 miliarde de dolari, au precizat trei persoane familiare cu tranzacţia pentru Reuters, ce ar putea fi cea mai mare tranzacţie pe piaţa imobiliară de la începutul crizei financiare.