Arhive etichete: BCR Pensii

Radu Craciun, BCR Pensii: Avem angajamente de investitii de 24 mil. Euro in fondurile de private equity administrate de catre BlackPeak Capital si CEECAT Capital

Managerul de fonduri de pensii BCR Pensii are angajamente ca va investi capital de 24 mil. Euro in noile fonduri de investitii ale BlackPeak Capital si CEECAT Capital, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

„Avem commitments (angajamente de investitii – n.r.) de 24 mil. Euro in fonduri de private equity”, a declarat Radu Craciun, CEO al BCR Pensii, la un eveniment organizat pe 10 mai 2023 la Bucuresti de catre managerul de capital privat BlackPeak Capital. Acesta a adaugat ca fondul de pensii pe care il conduce este printre putinii din sectorul pensiilor private care a investit in active de tip private equity.

„Vrem sa putem investi mai mult in private equity”, a mai spus Radu Craciun, care ocupa si pozitia de presedinte al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

In Romania, segmentul investitiilor facute de catre fondurile de pensii in sectorul de private equity este unul nesemnificativ, desi la nivel international fondurile de pensii sunt unul dintre cei mai mari investitori de capital in fonduri de private equity.

Intrebat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO, CEO-ul BCR Pensii a detaliat: „Avem commitment-uri (angajamente de a investi capital) de 24 mil. Euro in doua fonduri de investitii, unul al BlackPeak Capital si altul al CEECAT Capital. In fondul de investitii administrat de catre BlackPeak Capital, angajamentul nostru este de 8 mil. Euro”.

In 2022, obligatiunile si alte clase de active s-au situat sub asteptarile investitorilor, pe fondul cresterii dobanzilor de referinta, insa aurul a fost o investitie cu un randament atractiv.

Structura activului Fondului de Pensii Administrat Privat BCR indica o pondere in portofoliul de investitii de doua treimi a titlurilor de stat (66,42%), ponderi semnificative in portofoliu avand si detinerile de actiuni (18,96%), obligatiuni corporative fara garantia statului (5,27%), respectiv fonduri de investitii (actiuni si instrumente cu venit fix) cu 3,59%, potrivit situatiilor financiare la 31 decembrie 2022. De asemenea, investitiile in fonduri de marfuri (aur) au avut 1,32% din portofoliu, pondere comparabila cu cea totalizata de investitiile imobiliare si cele plasate in obligatiuni municipale. Investitiile private de capital ocupa o pondere de numai 0,35% din intregul portofoliu administrat de catre BCR Pensii.

BCR Pensii este investitor LP (Limited Partner) in fondul de private equity BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund, care a finalizat cu succes in iunie 2022 strangerea unui capital total de 126 mil. Euro. Fondul de capital privat domiciliat in Luxemburg are printre investitori institutii financiare internationale precum EIF, EBRD, IFC, precum si investitori institutionali din regiune precum Erste Asset Management sau fonduri de pensii din regiune. Noul fond de investitii administrat de catre BlackPeak Capital a intrat pe piata din Romania in noiembrie 2021, cand a preluat un pachet minoritar de actiuni in Verdino Green Foods, start-up pornit de catre antreprenorii Raul Ciurtin si Eberhart Raducanu pe nisa productiei alimentare de produse din proteine vegetale.

De asemenea, BCR Pensii este investitor LP si intr-un alt fond de private equity dedicat regiunii din care face parte si Romania, administrat de catre CEECAT Capital. In octombrie 2022, CEECAT Capital a finalizat cu succes inchiderea noului sau fond de investitii, CEECAT Fund II, cu o capitalizare de 154 mil. Euro. Pana la momentul inchiderii noului fond, CEECAT Capital II a semnat angajamente de capital de 74 mil. Euro (peste jumatate din capitalul atras in noul fond) pentru 6 investitii in 4 piete din regiune – Romania, Bulgaria, Serbia si Turcia. Printre investitorii care au pus capital in CEECAT Fund II, domiciliat in Luxemburg, se numara EIF, EBRD, fonduri de pensii din regiune, family offices, precum si administratori de active din Europa de Vest. In decembrie 2021, CEECAT Capital a cumparat in Romania pachetul majoritar de actiuni al Modulo Decorative Solutions, producator de solutii de placare cu piatra decorativa.

 

 

 

 

MIRSANU IPO CHALLENGE 2023

Equity. Debt. Capital markets.

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 25 mai MIRSANU IPO CHALLENGE 2023, a doua editie a unui eveniment de continut concentrat asupra tranzactiilor IPO, a emisiunilor de obligatiuni si a tendintelor care preocupa investitori, antreprenori si comunitatea pietelor de capital in ansamblu.Detalii aici despre eveniment.