Arhive etichete: Volksbank Romania

calendar_deal_bt_vb_08042015 main

Tranzacția BT – Volksbank România: Limba de negociere a fost engleza, părțile implicate au avut fiecare echipe de negociere de câte 3 – 5 oameni, cameră de date virtuală pentru cumpărător

Părțile implicate în tranzacția de 728 mil. euro prin care Banca Transilvania a cumpărat Volksbank România au lucrat fiecare cu echipe de câte 3 – 4 oameni, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Cea mai mare tranzacție de pe piața românească din 2014 a implicat, pe de o parte, Banca Transilvania, consiliată de firma de avocatură Peli Filip, KPMG pentru partea de due dilligence și audit, respectiv boutique -ul de investment banking austriac Vienna Capital Partners, iar de cealaltă parte, Volksbank România și cei patru acționari ai săi – Volksbank AG din Austria, BPCE din Franța, băncile germane DZ Bank și WGZ Bank, asistate de către bancherii de investiții de la Rothschild și firma de avocatură vieneză Schoenherr.

Negocierile între români, austrieci, germani și francezi s-au derulat numai în limba engleză, afirmă sursele citate, care afirmă că tranzacția s-a derulat pe axa Viena – București. Pe de o parte, Viena a avut de partea ei greutatea pentru că acolo se află sediul central al băncii – mamă a Volksbank România și deci, al vânzătorului pachetului majoritar, dar și sediile centrale ale avocaților de la Schoenherr și al băncii de investiții Vienna Capital Partners conduse de austriacul Heinrich Pecina, care avea mandatul Băncii Transilvania pentru achiziție.

Casa vieneză de avocatură Schoenherr a asigurat consultanța juridică a acționarilor Volksbank România la vânzarea acesteia către Banca Transilvania cu o echipă din 5 oameni, condusă de către austriacul Markus Piuk, partener în cadrul firmei pe aria de corporate și fuziuni și achiziții. Schoenherr a lucrat în acest dosar cu patru parteneri și un asociat, fiind implicate astfel birourile firmei din Viena și București. Din echipa au mai făcut parte Mădălina Neagu (partener în cadrul biroului din București în aria de corporate și fuziuni și achiziții), Matei Florea (partener în cadrul biroului din București responsabil de practica de Bănci și Finanțe), Cătălin Suliman (partener în cadrul biroului din București pe partea de legislație a Uniunii Europene și Concurență) și Clemens Leitner (asociat în cadrul practicii de corporate și fuziuni și achiziții), potrivit firmei de avocatură austriece.

Pe de altă parte, Bucureștiul înseamnă sediul central al Volksbank România, ținta tranzacției, dar și birourile casei de avocatură Peli Filip și ale firmei de consultanță și audit KPMG România, care au lucrat pentru cumpărător al cărui sediu central este la Cluj – Napoca.

Cea mai mare parte a demersurilor în cadrul procesului s-a derulat însă pe mail, fiind vorba inclusiv de o cameră de date virtuală pusă la dispoziția cumpărătorului și a echipelor sale de consultanți, precizează aceleași surse.

Tranzacția prin care nr. 3 din piața bancară a cumpărat nr. 9 după activele totale își are originea în naționalizarea parțială a băncii – mamă, Volksbank AG din Austria, din aprilie 2012. De atunci a început un proces de restructurare a Volksbank, sub supravegherea statului austriac și a Comisiei Europene. Rușii de la Sberbank au cumpărat în 2012 mai multe subsidiare ale Volksbank din străinătate, însă cea din România nu a fost preluată, neavând suportul BNR, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

În acest context, Volksbank a angajat în aprilie 2014 banca de investiții Rothschild pentru vânzarea Volksbank România.

În septembrie 2014, au început discuțiile cu Banca Transilvania în format ”1 la 1”, iar negocierile s-au finalizat trei luni mai târziu. Pe 10 decembrie 2014, la hotelul JW Marriott din București părțile au semnat contractul de vânzare – cumpărare a 100% din Volksbank România și, indirect, a firmei de gestiune de active imobiliare Volksbank România Services.

Tot pe 10 decembrie 2014, părțile au semnat și un contract de cesiune și un contract de escrow.
Următorul pas important în calendarul tranzacției este pe 29 ianuarie, când BT obține de la Consiliul Concurenței o derogare de la aprobarea tranzacției ca o măsură excepțională, în urma căreia poate să-și instaleze proprii oameni în Volksbank România pentru a administra problema creditelor în franci elvețieni, care înseamnă 29% din portofoliul de active al băncii.

Pe 26 februarie, banca din Cluj mai face un pas înainte și anunță angajarea firmei americane de consultanță de strategie AT Kearney pentru integrarea prin absorbție a Volksbank România în BT.

Pe 17 martie, BT anunță că a obținut avizele necesare din partea Consiliului Concurenței și ale BNR pentru aprobarea tranzacției.

Pe 7 aprilie, BT semnează la București la sediul Volksbank România documentele pentru închiderea tranzacției.

Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață ca mărime, a anunțat că prețul pentru pachetul de 100% din acțiunile Volksbank România a fost de 81 mil. euro, din care 58 mil. euro sunt puse într-un cont escrow pentru acoperirea unor eventuale riscuri ce ar putea apărea în termen de un an. Prețul a fost plătit în întregime ieri din lichiditățile BT. Banca din Cluj avea la finele anului trecut un profit anual net de 100 mil. euro și lichidități de circa 1 mld. euro.

La un capital final de 1,905 mld. lei (432 mil. euro) la Volksbank România, prețul plătit de BT de 81 mil. euro indică un multiplu de 0,19 raportat la capitalul băncii.

De asemenea, banca cu sediul la Cluj – Napoca și-a asumat rambursarea unor finanțări de 2,857 mld. lei (circa 647 mil. euro, la cursul de schimb al zilei) acordate anterior de către banca – mamă către Volksbank România.

Vânzătorii Volksbank România sunt Volksbank AG (Austria) cu 51% din acțiuni, BPCE (Franța) cu 24,5% din acțiuni, băncile germane DZ Bank cu 16,4% și WGZ Bank cu 8,1%.

Fuziunea BT cu Volksbank România are ca termen – țintă primul trimestru din 2016, urmând să fie supusă aprobării în adunarea generală a acționarilor a băncii. După încheierea fuziunii, conducerea BT vrea să continue politica de achiziții de bănci sau portofolii pentru a-și crește cota de piață.

BT a mai anunțat odată cu încheierea tranzacției și oferta sa pentru cei 18.300 de clienți ai Volksbank România, care au în derulare credite în franci elvețieni.

Primele decizii luate de Banca Transilvania pentru clienții Volksbank sunt stoparea calculării comisionului de risc pentru clienţii aflaţi în prezent în portofoliul Volksbank România şi care au semnat contracte care includeau acest aspect, returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, în etape, prin diminuarea creditului în sold, reduceri la creditele celor care vor dori conversia creditelor din franci elveţieni în lei sau în euro şi prelungirea cu o lună, până la data de 17 mai a deciziei privind îngheţarea cursului de schimb al franc elvețian la nivelul din 31 decembrie 2014.

Concret, Banca Transilvania va oferi din 4 mai în sediile Volksbank România o reducere de 22,5% pentru clienţii care doresc conversia creditelor din franci elveţieni în lei sau euro. În plus, la acest procent va fi adăugată, după caz, valoarea comisionului de risc.

Pe bursa de la București, cotația acțiunii era în creștere cu 1,59% ajungând la 2,1750 lei pe titlu, investitorii dând un semnal pozitiv la prețul plătit de BT pentru achiziția Volksbank, care îi dă un impuls decisiv pentru ocuparea poziției a doua pe piața bancară, ocupate acum de BRD. Valoarea bursieră a ”noii” BT este de 5,673 mld. lei (1,284 mld. euro).

Sursă foto și date: BT.

Tranzacția BT – Volksbank a ajuns în total la 728 mil. euro. Prețul de vânzare al pachetului de 100% Volksbank România este 81 mil. euro, din care vânzătorii Volksbank România au încasat 23 mil. euro, alte 58 mil. euro sunt puse într-un cont escrow pentru acoperirea unor eventuale riscuri ce ar putea apărea în termen de un an. BT și-a asumat rambursarea unor finanțări de 647 mil. euro către banca – mamă

Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață ca mărime, a anunțat în această seară că prețul pentru pachetul de 100% din acțiunile Volksbank România, locul 9 pe piață, a fost stabilit la 81 mil. euro, din care 58 mil. euro sunt puse într-un cont escrow pentru acoperirea unor eventuale riscuri ce ar putea apărea în termen de un an. Prețul a fost plătit în întregime astăzi din lichiditățile BT, anunță banca ce are un profit anual net de 100 mil. euro și lichidități de circa 1 mld. euro.

La un capital final de 1,905 mld. lei (432 mil. euro) la Volksbank România, prețul plătit de BT de 81 mil. euro indică un multiplu de 0,19 raportat la capitalul băncii.

De asemenea, banca cu sediul la Cluj – Napoca și-a asumat rambursarea unor finanțări de 2,857 mld. lei (circa 647 mil. euro, la cursul de schimb al zilei) acordate anterior de către banca – mamă către Volksbank România. BT precizează că valoarea respectivă referitoare la rambursarea unor finanțări anterioare contractate de Volksbank a fost stabilită în ziua închiderii tranzacției la valoarea nominală. În aceste condiții, prețul pe acțiuni și înlocuirea liniilor de credit intragrup asumate ridică valoarea tranzacției la aproximativ 728 mil. euro.

Liniile de credit ale Volksbank România care trebuiau plătite băncii – mamă au fost stinse de BT prin plata lor și înlocuite cu noi linii de credit, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

De menționat că valoarea finanțării băncii – mamă era de 4,069 mld. lei (circa 925 mil. euro) în 2014, aceasta reducându-se până la data finalizării tranzacției cu peste 275 mil. euro.

În primul trimestru al acestui an, înainte de finalizarea tranzacției, a fost realizată conversia unor împrumuturi subordonate de 161 mil. euro și conversia parțială a unor finanțări de la banca – mamă de 341,5 mil. franci elvețieni (circa 327 mil. euro), conform datelor prezentate de către BT.

Volksbank România a încheiat 2014 cu pierderi de 1,899 mld. lei (peste 430 mil. euro), în condițiile în care au fost constituite provizioane de 2,006 mld. lei (circa 456 mil. euro).

Activele totale ale Volksbank România erau la 31 decembrie 2014 de 12,36 mld. lei, din care 39% sunt în euro, în timp ce ponderea în franci elvețieni este de 29% cântârind la fel de mult ca și portofoliul în lei al băncii. BT are în lei 68% din activele totale de 35,6 mld. lei, alte 28% fiind plasate în euro.

Raportul credite – depozite este de 184% la Volksbank România față de 66,63% la BT ceea ce arată unde mai are de lucru banca din Cluj în perioada următoare.

Capitalul acționarilor Volksbank România era de 713 mil. euro (circa 162 mil. euro) la 31 decembrie 2014. Datele financiare prezentate de BT nu cuantifică în clar care a fost impactul scumpirii francului elvețian asupra portofoliului de credite Volksbank în această monedă.

Vânzătorii Volksbank România sunt Volksbank AG (Austria) cu 51% din acțiuni, BPCE (Franța) cu 24,5% din acțiuni, băncile germane DZ Bank cu 16,4% și WGZ Bank cu 8,1%.

Fuziunea BT cu Volksbank România are ca termen – țintă primul trimestru din 2016, urmând să fie supus aprobării în adunarea generală a acționarilor a băncii.

BT a anunțat astăzi printr-un comunicat finalizarea tranzacției și a prezentat oferta sa pentru cei 18.300 de clienți ai Volksbank România, care au în derulare credite în franci elvețieni.

Primele decizii luate de Banca Transilvania pentru clienții Volksbank sunt stoparea calculării comisionului de risc pentru clienţii aflaţi în prezent în portofoliul Volksbank România şi care au semnat contracte care includeau acest aspect, returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, în etape, prin diminuarea creditului în sold, reduceri la creditele celor care vor dori conversia creditelor din franci elveţieni în lei sau în euro şi prelungirea cu o lună, până la data de 17 mai a deciziei privind îngheţarea cursului de schimb al franc elvețian la nivelul din 31 decembrie 2014.

Concret, Banca Transilvania va oferi din 4 mai în sediile Volksbank România o reducere de 22,5% pentru clienţii care doresc conversia creditelor din franci elveţieni în lei sau euro. În plus, la acest procent va fi adăugată, după caz, valoarea comisionului de risc, anunță BT.

De la stânga la dreapta Michael Mendel – Președinte al Consiliului de Supraveghere al Volksbank România și Horia Ciorcilă Președinte al Consiliului de Administrație al  Băncii Transilvania. Sursă foto: BT.

De la stânga la dreapta Michael Mendel – Președinte al Consiliului de Supraveghere al Volksbank România și Horia Ciorcilă Președinte al Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania. Sursă foto: BT.

Semnarea documentelor pentru închiderea tranzacției a avut loc în această dimineață la sediul Volksbank România de pe Șoseaua Pipera 42 din București.

În urmă cu aproximativ patru luni, pe 10 decembrie 2014, părțile au semnat contractul de vânzare – cumpărare la hotelul JW Marriott din București la capătul a trei luni de negocieri.

Stephan Koren, directorul general al grupului bancar austriac Volksbank AG, banca – mamă a Volksbank România, a spus marți că vânzarea subsidiarei locale arată aplicarea cerințelor Comisiei Europene cu privire la planurile de restructurare ale băncii pe care o conduce.

”Implementăm cerințele Comisiei Europene repede și consistent. Vânzarea Volksbank România înseamnă că o altă mare parte a procesului de vânzare a avut succes, iar restructurarea Volksbank poate fi realizată”, a spus Stephan Koren într-un comunicat al Volksbank.

Al doilea vânzător ca mărime, grupul francez BPCE a anunțat și el închiderea tranzacției de exit din Volksbank România tranzacție ”parte din strategia Group BPCE de a se refocusa pe participațiile majoritare în arii prioritare de creștere”.

Finalizarea tranzacției și faptul că BT va face azi publice informații privind tranzacția cu Volksbank au fost relatate în premieră pe 6 aprilie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, care a scris primul și despre discuțiile dintre cele două părți pe 18 noiembrie 2014, respectiv despre semnarea tranzacției pe 3 decembrie 2014.

Calendarul tranzacției

Pentru vânzarea Volksbank România, acționarii ei au angajat pe bancherii de investiții de la Rothschild. În paralel, politica internă de restructurare a vizat reducerea portofoliului de credite neperformante, în valoare de 1,01 mld. euro la finalul primei jumătăți a anului trecut. În iulie, Volksbank a vândut un pachet de 495 mil. euro ceea ce aproape a înjumătățit portofoliul de active toxice ale băncii.

În septembrie, a intrat în scenă BT care dădea semnale repetate în piață că este pregătită să cumpere bănci sau portofolii bancare cu expunere în retail.

Bancherii de investiții austrieci de la Vienna Capital Partners, conduși de Heinrich Pecina – un veteran al investment bankingului din regiune, au făcut legătura între Volksbank și Banca Transilvania. Acționarii Volksbank România se grăbeau să plece din România pentru a-și limita pierderile, iar BT care se uitase la un moment dat la activele Bank of Cyprus și Millennium, a decis să cumpere singura țintă ce îi dă suficientă masă critică pentru preluarea poziției a doua în sistem, ocupate de BRD.

Echipa BT de negociatori a inclus boutique-ul de investment banking Vienna Capital Partners, pe KPMG care a auditat o bună parte din instituțiile financiare locale și avocații de la Peli Filip, o casă de avocatură destul de tânără formată în jurul unor oameni plecați de la NNDKP, unul dintre liderii pieței de profil.

De cealaltă parte, vânzătorii Volksbank au lucrat cu avocații firmei austriece Schoenherr.

Pe 10 decembrie 2014, părțile au semnat contractul de vânzare pentru 100% din acțiunile Volksbank România, contract care conține o clauză de tip ”lock box”, prin care transferul riscurilor și beneficiilor are loc la data semnării contractului, nu la finalizarea tranzacției așa cum se face în mod obișnuit. Asta înseamnă că BT nu poate cere ajustarea prețului pe care îl plătește vânzătorilor băncii dacă banca face pierderi în perioada din decembrie și până la finalizarea tranzacției.

În contrapartidă, pentru a evita pierderile ”excesive”, părțile au convenit asupra unui mecanism prin care Volksbank România și-a asumat să funcționeze între semnarea și finalizarea tranzacției, în cursul obișnuit al activității, cu îndeplinirea unor parametri clari și cu anumite limite privind operațiunile excepționale.

În perioada scursă de la 10 decembrie 2014, a apărut după numai o lună un eveniment neprevăzut, ascensiunea francului elvețian în urma deciziei guvernatorului Elveției a lăsa moneda să fluctueze liber pe piața valutară, ceea ce a venit ca un șoc pentru clienții cu credite în franci elvețieni, a căror rată s-a schimbat aproape peste noapte.

În acest context, BT a apelat la o măsură excepțională cerând Consiliului Concurenței o derogare de la aprobarea tranzacției, care să-i permită să-și instaleze propriile echipe în Volksbank pentru gestionarea problemei creditelor în franci elvețieni. Derogarea a obținut-o pe 28 ianuarie.

Astfel, Volksbank Romania a anunțat pe 19 ianuarie că a decis să mențină în perioada dintre 20 ianuarie 2015 și 17 aprilie 2015 un curs valutar fix, de 3,8035 lei pentru 1 franc elvețian, valabil la 31 decembrie 2014, pentru plăţile următoarelor 3 rate lunare datorate de clienţi. Cursul oferit de Volksbank România era cu 17,5% sub cursul anunţat de BNR pe 19 ianuarie, de 4,4716 lei pentru un franc elvețian.

Pe 17 martie, BT a anunțat că a obținut avizele BNR și ale Consiliului Concurenței pentru preluarea Volksbank România.

Pe 29 aprilie, informații privind achiziția Volksbank România vor fi prezentate în Adunarea generală a acționarilor de la Cluj Napoca.

După anunțarea finalizării tranzacției, BT vine deci cu oferta pentru clienții Volksbank România și trece la integrarea băncii în structurile proprii. Pentru fuziunea prin absorbție a Volksbank România și integrarea completă a acesteia, BT a angajat firma de consultanță de strategie AT Kearney.

În cadrul tranzacției, Banca Transilvania a avut în echipa sa pe avocații de la PeliFilip, pe KPMG și pe bancherii de investiții de la Vienna Capital Partners.

De cealaltă parte, vânzătorii Volksbank România – Volksbank AG Austria, BPCE Franța, DZ Bank și WGZ Bank din Germania au lucrat cu banca de investiții Rothschild și cu avocații de casă ai băncii austriece, firma vieneză de avocatură Schoenherr. În aceeași formulă Rothschild – Schoenherr, Volksbank a vândut în 2014 operațiunile din Malta.

Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață după valoarea activelor, a fost fondată în decembrie 1993 de către un grup de oameni de afaceri, printre care se numără Horia Ciorcilă, actualul președinte al Consiliului de administrație al băncii, Dorel Goia,Iosif Pop, Claudiu Silaghi (decedat pe 21 martie 2011), Sorin Ghițe, Marius Ciurchea și Marius Nicoară. BERD deține 14,33%, IFC 5,36%, iar Horia Ciorcilă, președintele băncii, care acționează concertat împreună cu vehiculul de investiții Castorius Limited, are 5,11% din acțiunile Băncii Transilvania. În acest an, au avut loc mai multe tranzacții de răscumpărare de acțiuni proprii pe bursă și alocarea de titluri către angajați.

Volksbank România a fost înființată în 2000 de către austrieci, banca galopând pe creștere pe segmentul creditelor ipotecare, de unde a venit și prăbușirea băncii. După pierderi masive, banca ajunsă în pragul crizei pe a treia poziție în ierarhia bancară locală a trecut la pregătirea pentru vânzare, în condițiile în care statul austriac nu a mai fost dispus să pompeze bani în instituția de credit, care a trebuit să-și restructureze operațiunile.

Directorul general al Volksbank AG Austria, Stephan Koren despre exitul din România: Implementăm cerințele Comisiei Europene repede și consistent. Vânzarea Volksbank România înseamnă că o altă mare parte a procesului de vânzare a avut succes, iar restructurarea Volksbank poate fi realizată

Stephan Koren, directorul general al grupului bancar austriac Volksbank AG, banca – mamă a Volksbank România, a spus că vânzarea subsidiarei locale arată aplicarea cerințelor Comisiei Europene cu privire la planurile de restructurare ale băncii pe care o conduce.

”Implementăm cerințele Comisiei Europene repede și consistent. Vânzarea Volksbank România înseamnă că o altă mare parte a procesului de vânzare a avut succes, iar restructurarea Volksbank poate fi realizată”, a spus Stephan Koren într-un comunicat al Volksbank.

Documentele de închidere a tranzacției prin care Volksbank se retrage din România după 15 ani de activitate prin preluarea afacerii de către Banca Transilvania, nr. 3 în piața bancară locală după active, au fost parafate în această dimineață la sediul central al Volksbank România din București în birourile din imobilul Nusco Tower din Șoseaua Pipera 42.

Vânzătorii Volksbank România sunt Volksbank AG (Austria) cu 51% din acțiuni, BPCE (Franța) cu 24,5% din acțiuni, băncile germane DZ Bank cu 16,4% și WGZ Bank cu 8,1%.

Volksbank România a fost înființată în 2000 de către austrieci, banca galopând pe creștere pe segmentul creditelor ipotecare, de unde a venit și prăbușirea băncii. După pierderi masive, banca ajunsă în pragul crizei pe a treia poziție în ierarhia bancară locală a trecut la pregătirea pentru vânzare, în condițiile în care statul austriac nu a mai fost dispus să pompeze bani în instituția de credit, care a trebuit să-și restructureze operațiunile.

Pentru vânzarea Volksbank România, acționarii ei au angajat pe bancherii de investiții de la Rothschild. În paralel, politica internă de restructurare a vizat reducerea portofoliului de credite neperformante, în valoare de 1,01 mld. euro la finalul primei jumătăți a anului trecut. În iulie, Volksbank a vândut un pachet de 495 mil. euro ceea ce aproape a înjumătățit portofoliul de active toxice ale băncii.

Pe 10 decembrie 2014, părțile au semnat la hotelul JW Marriott din București contractul de vânzare pentru 100% din acțiunile Volksbank România, contract care conține o clauză de tip ”lock box”, prin care transferul riscurilor și beneficiilor are loc la data semnării contractului, nu la finalizarea tranzacției așa cum se face în mod obișnuit. Asta înseamnă că BT nu poate cere ajustarea prețului pe care îl plătește vânzătorilor băncii dacă banca face pierderi în perioada din decembrie și până la finalizarea tranzacției.

În contrapartidă, pentru a evita pierderile ”excesive”, părțile au convenit asupra unui mecanism prin care Volksbank România și-a asumat să funcționeze între semnarea și finalizarea tranzacției, în cursul obișnuit al activității, cu îndeplinirea unor parametri clari și cu anumite limite privind operațiunile excepționale.

Închiderea tranzacției prin care BT a preluat Volksbank România a fost parafată în această dimineață la sediul Volksbank România. Detaliile financiare ale tranzacției vor fi prezentate în această seară după încheierea ședinței bursiere

Reprezentanții Băncii Transilvania au parafat în această dimineață la sediul Volksbank România documentele de închidere a tranzacției prin care preiau 100% din acțiunile subsidiarei băncii austriece, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

BT a anunțat astăzi printr-un comunicat finalizarea tranzacției și a prezentat oferta sa pentru cei 18.300 de clienți ai Volksbank România, care au în derulare credite în franci elvețieni. Informațiile referitoare la valoarea tranzacției și alte detalii financiare ale acesteia urmează să fie făcute publice de către BT în această seară după încheierea ședinței bursiere pentru a nu avea impact asupra schimburilor de acțiuni ale băncii din Cluj Napoca, fiind așteptată anunțarea unor valori mari aferente tranzacției.

Finalizarea tranzacției și faptul că BT va face azi publice informații privind tranzacția cu Volksbank au fost relatate în premieră pe 6 aprilie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, care a scris primul și despre discuțiile dintre cele două părți pe 18 noiembrie 2014, respectiv despre semnarea tranzacției pe 3 decembrie 2014.

„Avem ocazia să anunţăm încheierea cu succes a achiziţionării Volksbank România de către Banca Transilvania”, se arată în mesajul lui Horia Ciorcilă, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al BT şi al lui Ömer Tetik, Director General al BT către clienţii, acţionarii, echipele, partenerii BT şi ai Volksbank România și pentru toţi cei interesaţi de acest subiect.

Primele decizii luate de Banca Transilvania pentru clienții Volksbank sunt stoparea calculării comisionului de risc pentru clienţii aflaţi în prezent în portofoliul Volksbank România şi care au semnat contracte care includeau acest aspect, returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, în etape, prin diminuarea creditului în sold, reduceri la creditele celor care vor dori conversia creditelor din franci elveţieni în lei sau în euro şi prelungirea cu o lună, până la data de 17 mai a deciziei privind îngheţarea cursului de schimb al franc elvețian la nivelul din 31 decembrie 2014.

Concret, Banca Transilvania va oferi din 4 mai în sediile Volksbank România o reducere de 22,5% pentru clienţii care doresc conversia creditelor din franci elveţieni în lei sau euro. În plus, la acest procent va fi adăugată, după caz, valoarea comisionului de risc, anunță BT.

Din 10 decembrie 2014, când a fost semnat angajamentul ferm privind achiziţionarea Volksbank România de către Banca Transilvania la hotelul JW Marriott din București, cele două bănci au funcţionat ca entităţi bancare distincte, până când au fost finalizate formalităţile legale şi au fost obţinute aprobările necesare. De acum încolo, Banca Transilvania şi Volksbank România vor lucra împreună și se trece după evaluarea rețelei băncii austriece la procesul de fuziune prin absorbție pentru care BT i-a angajat pe consultanții de strategie de la AT Kearney.

Omer Tetik, directorul general al BT (stânga), Horia Ciorcilă, președintele BT (centru) și Michael Mendel, director general adjunct Volksbank AG și președinte al board-ului de directori ai Volksbank România (dreapta) la conferința din 10 decembrie prin care a fost anunțată semnarea vânzării Volksbank România către BT. Sursă foto: Banca Transilvania.

Banca Transilvania nu poate modifica prețul de achiziție al Volksbank stabilit în decembrie cu vânzătorii. ”Lacătul” pus de austrieci în contractul de vânzare al Volksbank România a mutat din 10 decembrie riscurile și eventualele pierderi ale băncii în contul Băncii Transilvania. ”Vânzătorii Volksbank România au dorit să-și înceteze cât mai repede activitatea și expunerea în România”, notează Consiliul Concurenței în decizia de aprobare a tranzacției

Banca Transilvania, a treia bancă de pe piața locală după active, nu poate modifica prețul de achiziție al Volksbank România chiar dacă banca a înregistrat pierderi după 10 decembrie, data semnării contractului de preluare a 100% din acțiunile subsidiarei austriece, potrivit deciziei Consiliului Concurenței care aprobă tranzacția.

”Vânzătorii Volksbank România au dorit să își înceteze cât mai repede activitatea și expunerea în România și astfel au impus un mecanism contractual numit „lock box”, conform căruia transferul beneficiilor și al riscurilor cu privire la activitatea Volksbank România este considerat a avea loc de la semnarea contractului. Ca o consecință a acestui concept, activitatea în perioada dintre semnare și finalizarea tranzacției se desfășoară pe riscul cumpărătorului, care nu poate cere o ajustare de preț dacă Volksbank România va avea pierderi în această perioadă”, notează Consiliul Concurenței în decizia de aprobare a celei mai mari tranzacții derulate în 2014 pe piața locală.

La acest mecanism de tip ”lacăt”, Banca Transilvania a reușit să contracareze cu o clauză prin care să limiteze un astfel de impact. Astfel, pentru a evita pierderile ”excesive”, părțile au convenit asupra unui mecanism prin care Volksbank România și-a asumat să funcționeze între semnarea și finalizarea tranzacției, în cursul obișnuit al activității, cu îndeplinirea unor parametri clari și cu anumite limite privind operațiunile excepționale.

La data de 10 decembrie 2014, Banca Transilvania a semnat la București la hotelul JW Marriott un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni al băncii, un contract de cesiune de creanță și un contract de cont escrow. În baza contractului, BT și BT Investments cumpără 100% din acțiunile Volksbank România, preluând indirect și compania Volsbank România Services, care gestionează active imobiliare.

Ascensiunea francului elvețian începând cu a doua decadă a lunii ianuarie, risc valutar care lovește într-un segment important de clienți Volksbank, s-a petrecut așadar pe ”timpul” BT. La acel moment, BT a răspuns că este acoperită de clauzele contractului semnat pe 10 decembrie și că aceste riscuri aparțin vânzătorilor. În februarie însă, BT s-a grăbit să obțină de la Consiliul Concurenței o derogare privind aprobarea tranzacției care să-i permită să-și instaleze mai repede oamenii în Volksbank România pentru a gestiona portofoliul – problemă al băncii de franci elvețieni.

Rata de schimb a francului elvețian la euro a crescut cu peste 80% în perioada 2008 – 2014.
Pentru integrarea cât mai rapidă a Volksbank, BT a angajat firma de consultanță de strategie AT Kearney.

BT a obținut avizele Consiliului Concurenței și BNR pentru achiziția Volksbank România și va prezenta acționarilor băncii din Cluj pe 29 aprilie informații privind contractul semnat cu acționarii băncii preluate – Volksbank AG (Austria), care deținea 51%, BPCE (24,5%), DZ Bank 16,4% și WGZ Bank 8,1%.

BT a anunțat deja că va finanța achiziția Volksbank din propriile resurse, banca din Cluj având un profit net de 100 mil. euro și lichidități de circa 1 mld. euro.

Vânzătorii Volksbank România au fost consiliați în tranzacție de către banca de investiții Rothschild și firma de avocatură austriacă Schoenherr, în timp ce Banca Transilvania a lucrat cu boutique-ul vienez de investment banking Vienna Capital Partners, firma de audit KPMG și avocații de la PeliFilip.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 17 decembrie 2014

ROMÂNIA

”Don’t worry!”, răspunde Banca Transilvania la anunțul Fitch privind plasarea ratingului său sub observație după achiziția Volksbank România. ”Avem bani suficienți, nu avem nevoie de alte resurse de la acționari, iar indicatorii de confort de acum ai Băncii Transilvania nu se schimbă după achiziție”

BĂNCI. Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață, apreciază drept ”un demers uzual” anunțul de ieri al agenției de evaluare financiară Fitch privind plasarea ratingurilor sale sub observație după anunțarea achiziției Volksbank România în urmă cu o săptămână, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Fuziunile și achizițiile pe plan global au atins în acest an nivelul dinainte de criză, spun avocații de la Clifford Chance. Nadia Badea, partener Clifford Chance Badea: Echipa locală de corporate a avut un an plin, iar prima parte din 2015 va fi mai intensă, cu câteva tranzacții mari în prag de finalizare. Avem proiecte în imobiliare, industrie petrolieră, sectorul financiar, farma, bunuri de larg consum și agricultură

STUDIU. Valoarea tranzacțiilor încheiate în 2014 a ajuns la un nivel ce nu a mai fost atins din 2007, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Creșterea volumului de tranzacții se simte și în România, unde echipa biroului local anunță că sunt în curs de finalizare tranzacții mari. Raportul Clifford Chance este realizat pe baza datelor Mergermarket și a datelor disponibile în rețeaua firmei de avocatură.

Tranzacția anului: Austriacul Markus Piuk a condus echipa de avocați a vânzătorilor Volksbank România în negocierile cu Banca Transilvania. Cine sunt avocații Schoenherr care lucrează în acest dosar

AVOCAȚI. Casa vieneză de avocatură Schoenherr a asigurat consultanța juridică a acționarilor Volksbank România la vânzarea acesteia către Banca Transilvania cu o echipă condusă de către austriacul Markus Piuk, partener în cadrul firmei pe aria de corporate și fuziuni și achiziții. Schoenherr a lucrat în acest dosar cu patru parteneri și un asociat, fiind implicate astfel birourile firmei din Viena și București, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacţiile-cheie din mandatul lui Dragoş Bîlteanu, obligaţiunile Romenergo şi achiziţia Azuga Turism, sunt azi pe masa procurorilor

PIEȚE DE CAPITAL. Achiziţia de obligaţiuni în valoare de 27 milioane de lei la Romenergo şi investiţia de 20,3 milioane de lei în Azuga Turism au fost tranzacţiile parafate de Dragoş Bîlteanu la cârma SIF Banat-Crişana (SIF1) în 2013, care au stârnit mari semne de întrebare şi critici în rândul investitorilor la bursă. Azi, Dragoş Bîlteanu a fost eliberat din funcţia de preşedinte şi director general al SIF Banat-Crişana după ce a fost arestat pentru 30 de zile alături de Najib el Lakis, administrator la SIF1, într-un dosar cu acuzaţii de delapidare, manipularea pieţei de capital şi spălare de bani, potrivit ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Un fond german a finalizat achiziția unui hotel din Varșovia

HOTELURI. Fondul german Union Investment a finalizat achiziționarea hotelului Hampton by Hilton Warsaw City Centre din Varșovia, de la dezvoltatorul Austrian S + B Gruppe, pentru o sumă confidențială, notează Warsaw Business Journal.

Comisia Europeană a aprobat fuziunea a două bănci din Slovenia

BĂNCI. Comisia Europeană a aprobat planul de restructurare al băncii de stat Banka Celje din Slovenia și fuziunea acesteia cu banca Abanka Vipa din Slovenia, spunând că se află în conformitate cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, anunță Reuters.

Guvernul Ungariei ar putea fuziona banca Budapest Bank cu banca recent naționalizată MKB Bank

BĂNCI. Guvernul Ungariei ar putea fuziona banca Budapest Bank din Ungaria cu banca recent naționalizată MKB Bank, după ce achiziția Budapest Bank va fi încheiată, anunță Budapest Business Journal.

EUROPA

Chinezii cumpără parcuri eoliene ale Electricite de France din Marea Britanie

ENERGIE EOLIANĂ. O unitate a companiei chineze de energie China General Nuclear Power Corp a achiziționat o participație de 80% din trei parcuri eoliene Electricite de France SA din Marea Britanie pentru o valoare de peste 100 de mil. de euro, informează Bloomberg.

Tranzacție estimată la 219 mil. în industria de asigurări din Belgia

ASIGURĂRI. Conducerea firmei olandeze de asigurări Delta Lloyd NV a fost de acord să-și vândă operațiunile bancare belgiene către firma privată Anbang Insurance Group din China pentru 219 milioane de euro (273 milioane dolari), anunță Reuters.

Tranzacție de 285 mil. euro în industria navală din Finlanda

INDUSTRIA NAVALĂ. Conducerea producătorului finlandez de motoare de navă Wartsila a spus că este de acord să cumpere producătorul de sisteme electrice si electronice navale și marine L-3 Marine Systems de la vehiculul L-3 Holding pentru o valoare de întreprindere de 285 de milioane de euro (356 milioane dolari), anunță Reuters.

O companie canadiană cumpără pentru 343 mil. dolari active Enel în Franța

ENERGIE REGENERABILĂ. Producătorul canadian de energie Boralex Inc a oferit să cumpere afacerea franceză a companiei italiene de energie regenerabilă Enel Green Power pentru aproximativ 343 milioane dolari, precum compania italiană renunță la activitățile sale europene pentru a se concentra pe piețele emergente, anunță Bloomberg.

AMERICA DE NORD

InterContinental Hotels face o achiziție de 430 mil. dolari în numerar în industria ospitalității

HOTELURI ȘI RESTAURANTE. Grupul hotelier InterContinental Hotels a cumpărat compania americană de hoteluri și restaurante Kimpton Hotels & Restaurants pentru 430 milioane dolari în numerar, scrie FT.

Repsol a pregătit o ofertă 13 mld. dolari pentru preluarea firmei petroliere canadiene Talisman Energy

PETROL. Compania spaniolă petrolieră Repsol pregăteşte o ofertă de 13 miliarde de dolari pentru compania petrolieră canadiană Talisman Energy, o preluare care ar dubla producţia de petrol a companiei spaniole, anunță FT.

Tranzacție de 1,3 mld. dolari în industria alimentară din SUA

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Olam International Ltd, comerciantul de mărfuri controlat de societatea de investiții de stat din Singapore, va cumpăra afacerea de cacao a companiei americane din industria alimentară Archer Daniels Midland Co pentru 1,3 miliarde dolari, informează Bloomberg.

Tranzacție de 2,75 mld. dolari pe piața de gaze naturale lichefiate

GAZE. Exploratorul și producătorul australian de petrol Woodside Petroleum Ltd. a fost de acord să plătească 2,75 miliarde dolari corporației americane independente de petrol și gaze Apache Corp pentru acțiuni în două proiecte de gaze naturale lichefiate, informează Bloomberg Businessweek.

ASIA

O bancă londoneză vinde afacerile de credite de consum din Hong Kong și Shenzhen

SERVICII FINANCIARE. Banca londoneză Standard Chartered Plc vinde afacerile de credite de consum din Hong Kong și Shenzhen (China) unui consorțiu care include o firmă chineză de stat, anunță Reuters.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 11 decembrie 2014

ROMÂNIA

Advent a angajat banca de investiții Rothschild pentru vânzarea Regina Maria

SERVICII MEDICALE. Fondul de investiții Advent International, aflat în proces de vânzare a portofoliului său de participații din România, a angajat banca de investiții Rothschild pentru vânzarea rețelei de servicii medicale private Regina Maria, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Michael Mendel, reprezentantul vânzătorilor Volksbank România despre semnarea tranzacției la capătul a trei luni de negocieri cu Banca Transilvania: Nu puteam găsi un ”fit” mai bun. Horia Ciorcilă, BT: Suntem la a treia reinventare a băncii. Țintim locul al doilea în piața bancară, obiectiv realizabil. Zece pași mai sunt de făcut până în trimestrul al doilea din 2015 pentru preluarea și integrarea Volksbank în BT

BĂNCI. Banca Transilvania a prezentat ieri o listă de zece pași care rămân de parcurs de la momentul semnării contractului de achiziție a 100% din acțiunile Volksbank România pe 10 decembrie până la preluarea efectivă a controlului afacerii austriece, mutare estimată să aibă loc peste minim patru luni. Prețul tranzacției va fi făcut public în trimestrul al doilea din 2015, când este de așteptat și ca expunerea acționarilor Volksbank România să ajungă la zero ceea ce implicit înseamnă că obligațiile băncii – fiică cumpărate de către Banca Transilvania să ajungă în lunile următoare pe zero față de ”părinții” săi actuali. La 30 iunie 2014, Volksbank România mai avea de rambursat 600 de mil. euro către banca – mamă și acționarul său majoritar, Volksbank AG din Austria, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Banca Transilvania „plăteşte“ pentru Volksbank 600 mil. euro. Austriecii „pierd“ un miliard de euro

BĂNCI. Conform unor surse din piaţa financiară, preţul tranzacţiei se învârte undeva în jurul a 600 mil. euro, care se traduce prin rambursarea parţială a liniilor de finanţare acordate Volksbank România de către acţionari. Expune­rea pe opera­ţiunile din România, asta în­sem­nând linii de credit, depozite şi capital, se învârte în jurul a 1,6 mld. euro. De fapt, Transilvania îşi asumă plata par­ţială a acestor linii, operaţiune care va avea loc imediat la închiderea dealului, care se va întâmpla anul viitor. La un calcul sim­plu, acţionarii Volks­bank îşi asumă de fapt o „pierdere“ de 1 mld. euro, potrivit ZF.

Care au fost țintele de achiziție la care s-a uitat Banca Transilvania în acest an: Bank of Cyprus România, Millennium, Credit Europe Bank. În final, a decis să cumpere Volksbank România

BĂNCI. Pe piața tranzacțiilor bancare, Banca Transilvania a arătat apetit de achiziții în ultimul an alături de UniCredit Țiriac Bank și Raiffeisen. Astfel, Banca Transilvania a făcut oferte de cumpărare către bănci de pe piață, după cum declara în luna octombrie pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Horia Ciorcilă. Din informațiile disponibile pentru MIRSANU.RO, Banca Transilvania a depus ofertă pentru preluarea activelor Bank of Cyprus România în primăvara acestui an, dar oferta sa a fost respinsă de către ciprioți care așteptau un preț mai mare.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Achiziție pe piața de bere din Cehia

INDUSTRIA BĂUTURILOR ALCOOLICE. Producătorul ceh de bere Pivovary Lobkowicz Group a preluat controlul deplin al fabricii de bere Rychtar din Cehia după exercitarea unei opțiuni de a cumpăra participația de 30% pe care nu o deținea, relatează Reuters.

EUROPA

Negocieri de peste 118 mil. de dolari în sectorul de servicii pentru protecția mediului din Marea Britanie

MEDIU. Entitatea britanică de externalizare a serviciilor Serco poartă discuții pentru a vinde divizia de servicii de mediu către grupul de investiții Rutland Partners pentru aproximativ 75 de milioane de lire sterline (118 milioane dolari), a declarat o sursă apropiată situației, notează Reuters.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de aproximativ 710 milioane de dolari în sectorul securității cibernetice din America

SECURITATE CIBERNETICĂ. Conducerea producătorului american de produse de rețea și de cablu Belden Inc a declarat că va cumpăra firma de securitate cibernetică Tripwire din Portland pentru 710 milioane dolari în numerar, transmite Miami Herald.

Tranzacție de 329,5 milioane dolari în numerar în domeniul securității industrial din America

Conducerea Tyco International PLC, un furnizor de servicii de protecție împotriva incendiilor și de securitate, a declarat că a fost de acord să cumpere compania de detectare de gaze Industrial Safety Tehnologies de la compania americană Battery Ventures pentru 329,5 milioane dolari în numerar, conform unui comunicat de presă al companiei Industrial Safety Tehnologies.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Enel vinde o participație de 36% dintr-un grup de energie geotermală către Guvernul din El Salvador pentru 280 de mil. de dolari

ENERGIE GEOTERMALĂ. Compania italiană de energie Enel va vinde participația de 36% în grupul de energie geotermală LaGeo către Guvernul din El Salvador, America Centrală, pentru 280 de mil. de dolari, scrie La Prensa Grafica, care citează un acord între Enel și El Salvador.

ASIA

Tranzacție de 824,1 mil. de dolari singaporezi în sectorul de reciclare, reprocesare și comercializare de anvelope scoase din uz din Singapore

Filiala producătorului de ciment Lafarge din Malaezia, LMCB Holding Pte Ltd, a intrat într-un acord de cumpărare de acțiuni cu firma de reciclare, reprocesare și comercializare de anvelope scoase din uz Morelastic Green Pte Ltd din Singapore pentru vânzarea unui număr de 1,23 mil. de acțiuni din fabrica Morelastic Green Resources Pte Ltd pentru suma de 824,1 mil. de dolari singaporezi, informează bernama.com.

AUSTRALIA

Tranzacție de aproximativ 5 mld. de dolari în sectorul de gaze naturale din Australia

GAZE NATURALE. Conducerea gigantului britanic de gaze BG Group Plc a spus că intenționează să vândă activitatea australiană de conducte de gaze QCLNG Pipeline Pty Ltd pentru 5 miliarde dolari către entitatea de infrastructură din sectorul de gaze naturale APA Group, ca parte a planurilor de a elimina activele din plan secundar, notează AFP.

AFRICA

Tranzacție de 19,6 milioane de dolari pe piața de telecomunicații din Egipt

TELECOMUNICAȚII. O filială a firmei Orascom, Orascom Telecom Ventures din Egipt, a aprobat vânzarea de active în valoare de 140 de milioane de lire egiptene (19,6 milioane dolari) către grupul de investiții Accelero Capital, conform unui comunicat de presă al companiei Orascom. Activele vândute de către firma Orascom Telecom Ventures includ servicii de telefonie mabilă și publicitate online.

Sursă date: BNR.

Banca Transilvania a anunțat oficial achiziția pachetului de 100% din Volksbank România. Contractul de achiziție a fost aprobat de consiliul de administrație ieri. BT și Volksbank funcționează separat până la finalizarea tranzacției. Horia Ciorcilă, președintele BT, anunță continuarea planului pentru a atinge poziția a doua în piața bancară

Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață, a anunțat în această dimineață  anunţă astăzi semnarea unui angajament ferm pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile Volksbank România de la Österreichische Volksbanken AG, Groupe BPCE, DZ BANK AG şi WGZ BANK AG. Acest pas se înscrie în strategia băncii de a aduce valoare adăugată prin achiziţii de bănci şi portofolii.

Consiliul de administrație al băncii a aprobat în data de 9 decembrie perfectarea tranzacției pentru achiziția pachetului integral de acțiuni la Volksbank România, semnarea contractului urmând să aibă loc pe 10 decembrie. Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a anunțat în premieră pe 18 noiembrie discuțiile dintre cele două părți, iar pe 3 decembrie, tot în premieră, semnarea contractului aferent tranzacției.

BT şi Volksbank România vor funcţiona ca entităţi bancare distincte în următoarele luni, până la finalizarea formalităţilor legale şi obţinerea tuturor aprobărilor aferente. După închiderea tranzacţiei va începe integrarea Volksbank România în structura BT.

Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, a declarat: „Achiziţionarea Volksbank România este parte a strategiei de creştere şi consolidare a BT şi reafirmă angajamentul băncii de a fi atât un jucător activ, cât şi susţinător al economiei româneşti. După integrare, având în vedere cotele de piaţă ale celor două bănci, Banca Transilvania îşi va continua planul de a ajunge pe locul 2 în topul băncilor din România. BT este bine capitalizată, are lichiditate mare, o cotă de piaţă în creştere şi rezultate financiare pozitive”.

Ciorcila Banca Transilvania

Horia Ciorcilă, președintele BT (stânga) și Omer Tetik, CEO BT (centru) au bifat achiziția anului pe piața bancară. Sursă foto: Banca Transilvania.

Banca Transilvania şi Volksbank România sunt bănci universale şi au în comun modelul de business, categoriile de clienţi cărora li se adresează şi piaţa autohtonă. Ca rezultat al tranzacţiei, BT îşi propune armonizarea punctelor forte ale celor două bănci, pentru eficientizarea activităţii, costuri mai mici pentru clienţi, reţea mai mare de sedii şi produse noi. În prezent, Banca Transilvania este cea mai mare instituţie bancară cu capital privat majoritar românesc şi se află pe poziţia a treia în topul băncilor din România, cu o cotă de piaţă în funcţie de active de 9,7%, în creştere.

Impactul tranzacției în piața bancară – locul al treilea ocupat de Banca Transilvania la foarte mică distanță în ceafa BRD. Obiectivul BT – ocuparea locului al doilea

Banca Transilvania ocupa la finele anului trecut poziția a treia cu o cotă de piață de 8,9% în piața bancară, iar Volksbank România locul 9 cu o cotă de piață de 3,8%. BRD are o cotă de piață de 13% astfel că se ascute în perioada următoare lupta directă pentru poziția a doua, ocupată acum de subsidiara Societe Generale.

Banca Transilvania are încă posibilitatea de a face o nouă achiziție dintre băncile aflate acum la vânzare, printre care Bank of Cyprus România și Credit Agricole.

Consultanții în tranzacția anului: avocații de la PeliFilip, KPMG și bancherii de investiții de la Vienna Capital Partners au lucrat cu Banca Transilvania la achiziția Volksbank România. Vânzătorii au fost consiliați de banca de investiții Rothschild și de avocații de la Schoenherr

Banca Transilvania a anunțat astăzi achiziția pachetului de 100% a Volksbank România și continuarea planului de a ajunge pe locul al doilea în clasamentul pieței bancare locale.

În cadrul tranzacției, Banca Transilvania a avut în echipa sa pe avocații de la PeliFilip, pe KPMG și pe bancherii de investiții de la Vienna Capital Partners.

De cealaltă parte, vânzătorii Volksbank România – Volksbank AG Austria, BPCE Franța, DZ Bank și WGZ Bank din Germania au lucrat cu banca de investiții Rothschild și cu avocații de casă ai băncii austriece, firma vieneză de avocatură Schoenherr. În aceeași formulă Rothschild – Schoenherr, Volksbank a vândut în acest an operațiunile din Malta.

Care au fost țintele de achiziție la care s-a uitat Banca Transilvania în acest an: Bank of Cyprus România, Millennium, Credit Europe Bank. În final, a decis să cumpere Volksbank România

Pe piața tranzacțiilor bancare, Banca Transilvania a arătat apetit de achiziții în ultimul an alături de UniCredit Țiriac Bank și Raiffeisen. Astfel, Banca Transilvania a făcut oferte de cumpărare către bănci de pe piață, după cum declara în luna octombrie pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Horia Ciorcilă. Din informațiile disponibile pentru MIRSANU.RO, Banca Transilvania a depus ofertă pentru preluarea activelor Bank of Cyprus România în primăvara acestui an, dar oferta sa a fost respinsă de către ciprioți care așteptau un preț mai mare.

O altă bancă la care au privit în acest an a fost Credit Europe Bank, care a avut discuții pentru vânzarea afacerii cu carduri, au spus surse din piață pentru MIRSANU.RO. Credit Europe Bank are în portofoliu cardurile Avantaj și este una dintre băncile bine cotate pe acest segment de piață. Banca Transilvania și alte bănci mari au fost în prima parte a acestui an interesate de această afacere. De asemenea, actualul CEO al Băncii Transilvania, turcul Omer Tetik, a condus anterior timp de mai mulți ani Credit Europe Bank România, subsidiara locală a grupului turc FIBA.

Apoi, Banca Transilvania s-a orientat către Millennium Bank România și a făcut ofertă și aici alături de Raiffeisen Bank România, însă ungurii de la OTP Bank au fost mai determinați și au semnat achiziția subsidiarei portugheze pentru plata unui preț de 39 mil. euro și angajamentul că vor rambursa o finanțare intragrup către banca – mamă din Portugalia, de 150 mil. euro. Alte surse din piață susțin că Banca Transilvania s-a uitat și la subsidiara Credit Agricole din România, aflată și ea în proces de vânzare.
În final, Banca Transilvania s-a orientat către Volksbank România și a intrat în această toamnă în discuții exclusive pentru achiziția a 100% din acțiunile Volksbank România.

Cine este Volksbank România

Volksbank România a fost înființată în anul 2000 de către grupul financiar austriac Volksbank. La 31 decembrie 2013, banca ocupa poziția a noua în clasamentul instituțiilor de credit din România, cu un activ net bilanțier de 13,813 mld. lei (3,12 mld. euro) și o cotă de piață de 3,8%, potrivit raportului anual al BNR pentru anul trecut.

Ultimele date disponibile pe site-ul băncii indică un portofoliu de peste 190.000 de clienți, construit pe trei linii de afaceri – retail (persoane fizice), IMM-uri și corporate (companii mari). Volksbank România a raportat pentru anul trecut o pierdere de 104 milioane euro, redusă aproape la jumătate faţă de anul anterior. Banca are o rețea formată din aproximativ 135 de locații la nivelul întregii țări.

Banca a avut o strategie de dezvoltare agresivă după intrarea pe piață, concentrându-se pe segmentul de clienți de retail, unde și-a construit un portofoliu cu o expunere mare de credite ipotecare. Ponderea foarte mare a acestui portofoliu a găsit Volksbank România expusă puternic față de alte instituții de credit în fața crizei financiare din 2008, astfel că pe bilanțul său a început să crească amenințător ponderea creditelor neperformante. O parte importantă din aceste credite au fost acordate în franci elvețieni, ceea ce a expus clienții băncii la riscul de schimb valutar, cu repercusiuni, de asemenea, asupra băncii.

Acțiunile Volksbank România sunt deținute în proporţie de 99,99% printr-un vehicul special creat, în care banca – mamă Volksbank AG are 51%, Banque Populaire Caisse d’Epargne – 24,5%, DZ Bank – 16,4%, iar WGZ Bank – 8,1%. Restul de 0,0000111% din acțiunile Volksbank România aparțin VBI Holding.

Volksbank AG, banca – mamă a Volksbank România, a început în condițiile deprecierii activelor discuții de vânzare către banca rusă de stat Sberbank, care însă a refuzat în 2011 să preia și operațiunile din România.

În aceste condiții, austriecii au început curățarea în ritm accelerat a bilanțului subsidiarei din România, trecând la executări silite a garanțiilor aferente creditelor ipotecare. Clienții au intentat mii de procese băncii, reclamând clauze abuzive din contracte și având câștig de cauză în cele mai multe dintre dosarele ajunse în fața instanțelor de judecată.

În paralel, banca de investiții Rothschild a primit mandatul de vânzare al Volksbank România. În iulie 2014, Volksbank România face un pas decisiv și vinde un portofoliu de credite neperformante de 498 mil. euro către un consorțiu format din AnaCap, HIG Capital, Deutsche Bank și APS, iar ponderea creditelor neperformante coboară la 8% din total portofoliu.

Cu un impact direct asupra prețului tranzacției de vânzare a Volksbank România către Banca Transilvania este o finanțare intragrup, pe care banca – fiică trebuie să o ramburseze băncii – mamă din Austria. La 30 iunie 2014, Volksbank România mai avea de rambursat către Volksbank AG 600 mil. euro.

Cine este cumpărătorul Volksbank România

Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață după valoarea activelor, a fost fondată în decembrie 1993 de către un grup de oameni de afaceri, printre care se numără Horia Ciorcilă, actualul președinte al Consiliului de administrație al băncii, Dorel Goia,Iosif Pop, Claudiu Silaghi (decedat pe 21 martie 2011), Sorin Ghițe, Marius Ciurchea și Marius Nicoară.

Instituția de credit cu sediul la Cluj – Napoca a pornit la drum cu capital românesc. Acțiunile Băncii Transilvania au intrat la tranzacționare pe Bursa de Valori București pe 15 octombrie 1997. În 20 decembrie 2001, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) ajunge să dețină 15% din Banca Transilvania. Un alt acționar străin important apare pe 16 decembrie 2009, când Bank of Cyprus este raportat cu o deținere de 9,7%. Pe 18 aprilie 2014, ciprioții își fac exitul complet din bancă în contextul procesului mai larg de vânzare a tuturor participațiilor de pe piața locală. Pe 11 noiembrie 2014, apare un nou acționar instituțional puternic în acționariatul Băncii Transilvania, divizia de investiții a Băncii Mondiale – International Finance Corporation (IFC), cu o deținere de 5,36%.

Astăzi, BERD deține 14,33%, IFC 5,36%, iar Horia Ciorcilă, președintele băncii, care acționează concertat împreună cu vehiculul de investiții Castorius Limited, are 5,11% din acțiunile Băncii Transilvania. Valoarea bursieră a Băncii Transilvania este acum de 4,439 mld. lei (1 mld. euro, calculat la cursul zilei de 4,4386 lei la euro) la ultima cotație de 1,702 lei pe acțiune.

Banca a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 338 mil. lei, în creștere cu 40% față de perioada similară a anului anterior. La 30 septembrie, Banca Transilvania dispunea de numerar și echivalent de numerar de 4,528 mld. lei (peste 1 mld. euro). Activele totale ale băncii sunt de circa 34,05 mld. lei, mai mari cu 6,2% față de perioada similară a anului anterior.

Ascensiunea Băncii Transilvania în topul băncilor din România fără să aibă în spate un grup financiar – mamă, cum este cazul majorității jucătorilor bancari locali, s-a sprijinit însă pe suflul antreprenorial al fondatorilor săi. Permanent, în spatele Băncii Transilvania a stat Horia Ciorcilă, actualul președinte al băncii, unul dintre fondatori și unul dintre cei mai importanți acționari.

Drumul băncii de la Cluj – Napoca spre topul primelor trei bănci din totalul de 40 de instituții de credit la finele anului trecut a fost modelat de mandatele a doi dintre directorii băncii. De la înființarea sa în decembrie 1993 și până în martie 2002, adică în primul deceniu banca a fost condusă la nivel executiv de către Iosif Pop, și el unul dintre fondatori.

În perioada martie 2002 – ianuarie 2012, al doilea deceniu de dezvoltare, la conduecrea Băncii Transilvania a venit olandezul Robert Rekkers, fostul CEO al ABN Amro Bank România, devenită ulterior RBS Bank România – bancă înghițită definitiv în acest an de către UniCredit Țiriac Bank. Din primăvara anului 2013, banca este condusă de către turcul Omer Tetik, care a fost anterior CEO al Credit Europe Bank România, subsidiara locală a grupului turc FIBA.

Banca Transilvania este construită în prezent pe trei linii de afaceri – corporate (clienți companii), IMM-uri și retail (persoane fizice).

Rețeaua sa este formată din aproximativ 550 de locații în România și Italia și are peste 6.000 de angajați.

Banca Transilvania are în prezent un comitet de directori din care face parte Andrei Dudoiu, director general adjunct responsabil de portofoliul corporate, Gabriela Nistor – director general adjunct responsabilă de clientela de retail banking, George Călinescu – director general adjunct cu atribuții de director financiar, Leontin Toderici – Director general adjunct responsabil cu atribuții de director operațional (COO), Luminița Runcan, director general adjunct cu atribuții de gestiune a riscului (Chief Risk Officer) și Omer Tetik, director general.

Consiliul de Administrație al Băncii Transilvania este condus de către Horia Ciorcilă din poziția de președinte și are în componența sa pe Roberto Marzanati, vicepreședinte și reprezentant al BERD, Thomas Grasse, Ivo Gueorguiev, Radu Palagheanu, Costel Ceocea – președintele SIF Moldova și fostul ministru Vasile Pușcaș, în calitate de membri.

La finele anului 2013, Banca Transilvania ocupa poziția a treia în clasamentul local al băncilor cu o cotă de piață de 8,9% după activul net bilanțier, după BCR cu 17,5%, și BRD, cu 13%, conform datelor prezentate în raportul anual al BNR. La 31 decembrie 2013, activul net bilanțier al Băncii Transilvania era de 32,066 mld. lei (7,26 mld. euro), în timp ce Volksbank România avea o talie sub jumătate, cu un activ net bilanțier de 13,813 mld. lei (3,12 mld. euro) și o cotă de piață de 3,8%.

Tranzacțiile anului 2014 pe piața bancară

OTP – Millennium, tranzacția care aduce grupul ungar aproape de top 10

În acest an, pe lângă achiziția portofoliului corporate al RBS Bank România de către UniCredit, grupul ungar OTP a anunțat în luna iulie achiziția afacerii locale a portughezilor de la Millennium. Mișcarea OTP aduce grupul ungar aproape de primele zece poziții din piață, dacă ne uităm că la o cotă de piață de 1,3% vine un plus de circa 0,8% cotă de piață, judecând pe baza datelor din raportul BNR pe 2013. Tranzacția a fost semnată pe 30 iulie, iar pe 23 septembrie a primit aprobarea Consiliului Concurenței. Valoarea tranzacției este de 39 mil. euro la care se adaugă obligația OTP de a rambursa un credit intragrup al băncii preluate către fosta bancă – mamă de 150 mil. euro.

Mișcarea UniCredit Țiriac Bank – RBS betonează locul al patrulea din piață

De asemenea, UniCredit își consolidează poziția a patra în topul pieței, adăugând încă 0,5% la zestrea proprie de 7,6% cotă de piață la 31 decembrie 2013 prin preluarea portofoliului corporate. Anul trecut, italienii au luat portofoliul de retail și cel de Preferred Banking.  Tranzacția a fost semnată pe 5 august, iar Consiliul Concurenței a ratificat achiziția pe 23 septembrie, Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

Banca Transilvania – Volksbank apropie poziția a treia la mică distanță de locul ocupat de BRD

La rândul său, nr. 3 din piața bancară, Banca Transilvania prin preluarea Volksbank România își majorează cota de piață exact pe segmentul de retail, așa cum preciza în luna octombrie pentru MIRSANU.RO Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, că este focusată banca în strategia sa de extindere.

La 31 decembrie, Banca Transilvania avea o cotă de piață de 8,9% după activele totale, iar în conturi banca din Cluj – Napoca are peste un miliard de euro, cu mult peste cât are nevoie de a-și completa portofoliul cu câteva achiziții din piață.

Carpatica, plan de fuziune cu Nextebank cu impact în top 20 bănci

Carpatica, bancă fondată de omul de afaceri din Sibiu Ilie Carabulea, a anunțat luna trecută că va supune acționarilor săi pe 19 decembrie planul unei fuziuni cu Nextebank, preluată anul trecut de către fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund de la ungurii de la MKB. Potrivit convocatorului de AGA, la Carpatica ar putea urma o majorare de capital care ar putea aduce, potrivit calculelor de pe hârtie, un nou acționar principal în locul fondatorului Ilie Carabulea. În planul impactului în piață, Carpatica ar avea un acționar cu forță financiară suficientă s-o ajute să se recapitalizeze, așa cum cere banca centrală, iar, de cealaltă parte, fondul de investiții administrat de Horia Manda ar intra în topul primelor 20 de instituții de credit locale.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 10 decembrie 2014

ROMÂNIA

Tranzacția anului 2014: Banca Transilvania va semna în cursul acestei nopți la București contractul de achiziție al Volksbank România. Mâine la ora 11, conferință de presă cu Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, Omer Tetik, directorul băncii. Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a anunțat primul discuțiile între cele două bănci și încheierea tranzacției

BĂNCI. Banca Transilvania, a treia bancă de pe piața românească, urmează să semneze în cursul acestei nopți contractul de achiziție al Volksbank România, au declarat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Contractul de vânzare a 100% din acțiunile Volksbank România va fi semnat la București de către șefii Băncii Transilvania și reprezentanții acționarilor Volksbank România – Volksbank AG (Austria), BPCE (Franța), DZ Bank și WGZ Bank (Germania), conform ultimelor informații disponibile. O conferință de presă a Băncii Transilvania a fost anunțată pentru mâine la ora 11, cu tema „Banca Transilvania își consolidează poziția în topul băncilor”, la care vor participa Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, și Omer Tetik, directorul general al băncii.

RCS&RDS se uită tot mai atent spre piaţa energiei pentru o completare a portofoliului

TELECOMUNICAȚII. RCS&RDS, unul dintre cei mai importanţi operatori telecom, analizează o posibilă intrare pe piaţa furnizării de energie, într-o formă sau alta, studiind mai multe modele de business, cel mai apropiat fiind cel al Magyar Telekom, care din 2010 le livrează clienţilor energie şi gaze, dincolo de serviciile tradiţionale de telecomunicaţii, scrie ZF. Acesta nu este primul pas pe care RCS&RDS, operator controlat indirect de omul de afaceri Zoltan Teszari, îl face în domeniul energiei, în 2012 firma intrând în domeniul producţiei de energie solară prin achiziţia unor companii care dezvoltau astfel de proiecte.

Potrivit unor surse din piaţă, RCS&RDS ar fi analizat inclusiv activele scoase la vânzare de italienii de la Enel, care au anunţat în vara acestui an că vor să-şi lichideze poziţia din piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei pe care o au în România. Enel asigură distribuţia şi furnizarea de energie electrică în Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud. Primele informații pe acest subiect au fost publicate în urmă cu câteva săptămâni de ziarul Bursa.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Un reprezentant al președintelui ucrainean a solicitat privatizarea companiei de stat de petrol și gaze naturale Naftogaz

PETROL ȘI GAZE NATURALE. Un reprezentant al președintelui ucrainean Petro Porosenko a solicitat privatizarea companiei de stat de petrol și gaze naturale Naftogaz și majorarea prețurilor gazelor naturale, pe măsură ce țara se luptă cu un deficit bugetar în creștere și dependența de Rusia pentru importurile de gaze, scrie Moscow Times.

EUROPA

Sediul Scotland Yard a fost vândut unui fond de investiţii din Abu Dhabi, pentru 370 milioane lire

IMOBILIARE. Sediul Scotland Yard din Londra a fost vândut unui fond de investiţii din Abu Dhabi pentru 370 milioane de lire sterline (468 milioane euro), a anunţat primarul capitalei britanice, Boris Johnson, informează Yahoo News.

ThyssenKrupp preia Lift & Engineering Services

ASCENSOARE. ThyssenKrupp AG, cel mai mare producător de oţel din Germania, a cumpărat compania britanică Lift & Engineering Services Ltd., ca parte a strategiei sale de extindere a afacerilor în sectorul întreţinerii ascensoarelor, care aduc profituri mari, conform unui comunicat de presă al companiei ThyssenKrupp. Lift & Engineering Services este o companie specializată în design-ul şi producţia echipamentelor pentru ascensoare şi furnizează mentenanţă, reparaţii şi servicii de urgenţă pentru lifturi, scări rulante şi echipamente de ridicare, potrivit unui comunicat de presă al grupului german.

Mega-tranzacţie: Altice preia Portugal Telecom pentru 7,4 miliarde de euro

TELECOMUNICAȚII. Miliardarul Patrick Drahi a preluat, prin intermediul grupului său Altice, operatorul de telefonie Portugal Telecom pentru 7,4 miliarde de euro, transmite AFP.

Tranzacție de 350,9 milioane dolari pe piața imobiliară din Marea Britanie

IMOBILIARE. Societatea de spații comerciale Land Securities Group Plc din Marea Britanie a vândut bunuri imobiliare din Scoția în valoare de 224,1 mil. de lire sterline (350,9 milioane dolari) către compania HSBC Holdings Plc, precum se concentrează pe active mai mari de proprietăți comerciale din Londra și din împrejurimi, informează Reuters.

Vivendi intenționează să cumpere reviste franceze ce aparțin unei entități de media din Belgia

MEDIA. Grupul francez de media Vivendi SA intenționează să cumpere titlurile de reviste franceze ce aparțin entității de media Roularta Media Group NV din Belgia, inclusiv publicația săptămânală de știri L’Express, a declarat președintele Vincent Bollore, scrie Reuters.

Italia începe privatizarea unui operator de transport feroviar de stat în 2016

TRANSPORT FEROVIAR. Italia va vinde o primă participație din operatorul de transport feroviar de stat Ferrovie dello Stato în 2016, a declarat directorul executiv al companiei, Michele Elia, transmite Reuters.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de 948 milioane dolari pe piața de energie electrică din SUA

ELECTRICITATE. Un grup alcătuit din trei filiale ale societății de energie electrică Entergy Corp din SUA va cumpăra centrala electrică Union Power Station din Arkansas pentru 948 milioane de dolari, cu scopul de a satisface cererea tot mai mare de energie electrică, potrivit nola.com.

AMERICA DE SUD

Ultratech Cement Ltd reevaluează decizia de a licita pentru activele braziliene ale producătorului de ciment Holcim

CIMENT. Cel mai mare producător de ciment Ultratech Cement Ltd din India reevaluează decizia sa de a licita pentru activele braziliene ale producătorului elvețian de ciment Holcim SA, au declarat  două persoane familiare cu situația, potrivit livemint.com.

ASIA

Sumitomo cumpără afacerea băncii americane Citigroup Inc din Japonia

BĂNCI. Banca japoneză Sumitomo Mitsui Financial Group Inc va anunța un acord de cumpărare a unei afaceri japoneze a băncii americane Citigroup Inc nu mai târziu de săptămâna viitoare, au declarat surse familiare cu acest acord, citate de Bloomberg.

Tranzacție de 32,8 milioane dolari pe piața  de servicii tehnice și de editare din India

FONDURI DE INVESTIȚII. Reprezentanții firmei americane de private equity Carlyle Group LP au spus că au cumpărat o participație majoritară în Newgen KnowledgeWorks din India, un furnizor de servicii tehnice și de editare pentru 32,8 milioane dolari, transmite Wall Street Transcript.

AFRICA

Tranzacție de 763 milioane dolari în industria minieră din Mozambic

INDUSTRIA MINIERĂ. Conducerea entității miniere Vale SA din Brazilia a spus că a vândut o participație în mina sa de cărbune din Mozambic către conglomeratul japonez Mitsui & Co Ltd pentru 763 milioane dolari, precum pare să-și consolideze bilanțul în timpul unei perioade de ieftinire a materiei prime, informează Reuters.