Arhive etichete: Rosneft

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 13 februarie 2015

ROMÂNIA

Răsvan Radu, șeful UniCredit Țiriac Bank, pentru MIRSANU.RO: Suntem interesați să cumpărăm de la bănci de pe piață portofolii de retail de o anumită mărime. Nu suntem în acest moment implicați în nicio astfel de tranzacție. Achizițiile portofoliilor de la RBS au fost finanțate din resursele noastre proprii. Câți bani și de unde face UniCredit și care este situația acțiunilor deținute de Țiriac în bancă

BĂNCI. UniCredit Țiriac Bank, una dintre cele mai mari bănci locale, intenționează să-și majoreze cota de piață și caută noi oportunități de achiziții de portofolii bancare, nu și de bănci, pentru a-și atinge acest scop.

„Suntem interesați de achiziția de portofolii bancare de pe piață în zona de retail (adresată persoanelor fizice – n.r.). Cunoaștem bine piața de corporate (a finanțării pentru companii – n.r.) și de aceea ne orientăm spre retail, dar aici vizăm doar acele portofolii care au o anumită mărime”, a precizat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Răsvan Radu, CEO al UniCredit Țiriac Bank și Country Chairman al UniCredit în România.

Banca a suportat până acum din propriile resurse costurile preluării portofoliilor RBS Bank din România în cele două tranzacții succesive din 2013 și 2014.

Sud-africanii de la emag și olx.ro preiau și site-ul de anunțuri tocmai.ro

ONLINE. Grupul norvegian Schibsted Media Group va vinde către Naspers firma care deţine site-ul de anunţuri tocmai.ro, tranzacţie care va include şi subsidiara din Portugalia, conform unui comunicat emis de Schibsted pe site-ul bursei americane Nasdaq. În România, sud- africanii de la Naspers au deja platforma concurentă de anunțuri olx.ro, fostă Mercador, precum și compania de comerț online Emag.

Directorul Carpatica cere schimbarea acționariatului băncii pentru infuzie de capital proaspăt

BĂNCI. Johan Gabriels, directorul general al Carpatica, cere decizii urgente și importante privind schimbarea structurii acționariatului băncii, în care principala poziție o are familia fondatorului Ilie Carabulea, pentru a permite recapitalizarea instituției de credit, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București. La finele anului trecut, acționarii Carpatica au respins un plan de fuziune înaintat de Nextebank, bancă al cărei control este deținut de către managerul de fonduri de investiții Axxess Capital.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Polonezii de la Kredyt Inkaso anunță într-o lună preluarea unor portofolii în România și alte piețe din regiune

RECUPERARE CREANȚE. Firma Kredyt Inkaso din Polonia, specializată în recuperarea și administrarea creanțelor, ia în considerare achiziția de portofolii pe piețe din regiunea Europei Centrale și de Est. Compania va anunța într-o lună ce alegeri va face în această direcție. Prețul total al achiziției în Polonia, România, Bulgaria și într-o nouă piață va ajunhge la 150 mil. zloți (circa 36 mil. euro), estimează firma, conform Warsaw Business Journal.

Statul ungar cumpără 50% din acțiunile unei case de comerț de gaze de la E.ON

ENERGIE. Compania energetică MVM, controlată de statul ungar, și-a exprimat opțiunea de a cumpăra un pachet de 50% din acțiunile casei de comerț cu gaze Panrusgaz Zrt de la grupul german de utilități E.ON pentru 940 mil. forinți (peste 3 mil. euro), a anunțat azi MVM. Pe 28 martie 2013, MVM a semnat un acord pentru achiziția afacerilor cu gaze ale E.ON din Ungaria, notează portalul financiar ungar Portfolio. Prețul total al tranzacției ajunge la 870 mil. euro. E.ON este activă în România pe piețele de gaze și energie.

Rosneft nu cumpără Lukoil

PETROL.Compania de stat Rosneft nu are în plan să achiziţioneze grupul rival Lukoil, a anunţat astăzi directorul general al Rosneft, Igor Secin, într-un interviu pentru The Independent.

EUROPA

British Gas plătește 44 mil. lire sterline pentru preluarea unei firme care face aplicații inteligente în domeniul managementului utilităților

TEHNOLOGIE. Compania energetică British Gas va prelua controlul firmei de tehnologie AlertMe, care dezvoltă aplicații de management la domiciliu a utilităților. Gigantul britanic are deja 21% din acțiunile firmei de tehnologie și va plăti 44 mil. lire sterline pentru a prelua și restul acțiunilor, scrie The Independent.

Boardul irlandezilor de la Aer Lingus susține preluarea de către British Airways

TRANSPORT AERIAN. Boardul operatorului aerian irlandez Aer Lingus întărește suportul pentru tentativa de preluare a companiei de către proprietarul British Airways, relatează Reuters.

Raiffeisen cumpără o bancă în Elveția

BĂNCI. Subsidiara Raiffeisen din Elveția, Notenstein Private Bank, a anunțat astăzi că va cumpăra banca La Roche 1787 cu sediul la Basel, instituție de credit care are în administrare active de 7 mld. dolari. Prețul la care se face tranzacția nu a fost dezvăluit, informează Reuters. Raiffeisen activează și în România unde se numără printre cele mai profitabile bănci din sistem. Recent, austriecii au anunțat că vor să-și vândă afacerile din Polonia și să renunțe și la alte active din regiune.

ProSiebenSat 1 și EQT, singurii ofertanți pentru preluarea unei agenții online de turism din Germania

TURISM. Grupul de televiziune ProSiebenSat 1 și firma EQT sunt singurii ofertanți interesați de preluarea Unister Travel, agenție online de turism din Germania, au declarat surse apropiate tranzacției, citate de Reuters.

AMERICA DE NORD

Expedia plătește 1,34 mld. dolari pentru preluarea Orbitz în sectorul rezervărilor turistice online

TURISM. Expedia Inc va cumpăra Orbitz Worldwide Inc pentru 1,34 mld. dolari în numerar, mișcare ce îi întărește poziția de lider în sectorul rezervărilor turistice online în lupta cu Priceline Group, scrie InsideTrade.

Expedia va plăti 12 dolari pe acțiune pentru a-și trece în portofoliu mărci precum HotelClub sau rețeaua de site-uri Orbitz Partner. Prețul plătit include un premiu de 25% peste cotația de închidere de miercuri a Orbitz la bursa din New York. Cu tot cu datoriile nete, valoarea tranzacției ajunge la 1,6 mld. dolari, potrivit unui comunicat al celor două părți.

Actavis cedează afaceri în farma către TPG din industria fondurilor de investiții

FARMA. Producătorul de medicamente Actavis și managerul de capital privat TPG au anunțat astăzi că au intrat într-un acord, potrivit căruia, Actavis va ceda managerului de fonduri de risc o companie de outsourcing în sectorul farma și afacerile de cercetare și dezvoltare din cadrul subsidiarei Aptalis ce operează în SUA, Canada și Europa. Valoarea acordului nu a fost făcută publică, scrie Street Insider.

ASIA

Johnson & Johnson vinde mărci de produse de îngrijire personală pe piața din India

PROPRIETATE INTELECTUALĂ. ITC Limited a cumpărat mărcile Savlon și Shower to Shower precum și alte active de proprietate intelectuală aparținând subsidiarei Johnson & Johnson din Singapore pentru a le putea folosi, mai ales, pe piața produselor de îngrijire personală din India, notează DealCurry. Termenii financiari ai tranzacției nu au fost făcuți publici.

Compania siderurgică coreeană POSCO vinde divizia de construcții către saudiți pentru 1,37 mld. dolari

SIDERURGIE. Compania sud – coreeană POSCO din industria siderurgică a semnat un acord preliminar cu Fondul de Investiții Publice din Arabia Saudită pentru vânzarea diviziei sale de construcții pentru aproximativ 1,37 mld. dolari, potrivit Korea Economic Daily.

AUSTRALIA

Unul din cei mari producători de aur din lume vrea să vândă mine de cupru și aur în Australia

MINERIT. Unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, Newcrest Mining, a spus că este deschisă discuțiilor pentru vânzarea minelor de aur și cupru Telfer din Australia, cândva considerate operațiunile fanion ale companiei, informează Reuters.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 3 decembrie 2014

ROMÂNIA

BPCE va semna în zilele următoare contractul de vânzare a 24,5% din Volksbank România

BĂNCI. BPCE, acționarul francez al Volksbank România, va semna în zilele următoare contractul de vânzare a pachetului de 24,5% pe care îl deține la subsidiara locală a băncii austriece, scrie Les Echos. Banca Transilvania a anunțat săptămâna trecută că este în discuții pentru achiziția Volksbank România. Primele informații despre interesul instituției financiare cu sediul la Cluj – Napoca pentru subsidiara austriacă au fost publicate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO din data de 18 noiembrie.

Piața de fuziuni și achiziții, în creștere cu 13% în primele 11 luni

FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII. Piaţa de fuziuni şi achiziţii a atins 1,6 mld. lei (367 mil. euro) în primele 11 luni ale anului, în creştere cu 13% comparativ cu nivelul din acelaşi interval din 2013, iar avansul era aşteptat de consultanţi încă de la începutul anului, conform ZF care citează datele Mergermarket, produs de media specializat în furnizarea de date din domeniul fuziunilor și achizițiilor.

AFI Europe: Ne gândim să vindem birourile de lângă mallul Cotroceni

IMOBILIARE. Grupul israelian AFI Europe, con­trolat de omul de afaceri Lev Leviev, analizează vânzarea clădirilor de birouri construite lângă mallul AFI Palace Cotro­ceni din Bucureşti, dar aşteaptă intrarea pe piaţa locală a unor investitori instituţionali, dispuşi să plătească pre­ţuri mai ridicate comparativ cu fondurile oportuniste active acum în România, potrivit ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Un grup american de investiții imobiliare cumpără un complex de birouri din Cracovia

IMOBILIARE. Grupul american de investiții imobiliare Starwood Capital Group a achiziționat complexul de birouri Quattro Business Park din Cracovia, potrivit unui comunicat de presă al companiei, citat de Warsaw Business Journal.

Guvernul de la Moscova vrea să vândă 20% din gigantul petrolier Rosneft

PETROL. Guvernul rus a autorizat vânzarea unei participaţii de 19,5% din Rosneft, cel mai mare producător petrolier din Rusia, potrivit unui ordin publicat pe site-ul guvernului, scrie Moscow Times.

Un producător italian de ciment a finalizat preluarea unei unități din Rusia de la producătorul francez de ciment Lafarge

CIMENT. Conducerea producătorului italian de ciment Buzzi Unicem, prin intermediul filialei deținută în totalitate Dyckerhoff GmbH, a finalizat preluarea de 104 de milioane de euro a pachetului de 100% din unitatea Uralcement din Rusia de la producătorul francez de ciment Lafarge, potrivit Global Cement. În România, procesul de vânzare este în desfășurare și cuprinde activele deținute de către Lafarge.

Primăria din Moscova vinde jumătate din cinematografe pentru 184 milioane dolari

CINEMA. La aproape un an după ce au fost puse pentru prima dată în vânzare, Moscow City Hall a vândut în cele din urmă 39 din cele 78 de săli de cinema pentru 184 milioane dolari, prețul de pornire la licitație, conform agenției de știri RBC, citată de Moscow Times.

EUROPA

O firmă finlandeză de utilități intenționează să preia o participație de până la 15% într-un proiect nuclear din Finlanda

ENERGIE NUCLEARĂ. Firma finlandeză de utilități Fortum intenționează să preia o participație de până la 15% în proiectul nuclear Fennovoima din Finlanda într-o mișcare care ar satisface un apel de la guvern precum firmele finlandeze să dețină cel puțin 60% din acesta.

Deutsche Bank poartă discuții pentru a vinde o participație minoritară într-un fond de hedging

FOND DE HEDGING. Conducerea băncii germane Deutsche Bank poartă discuții pentru a vinde participația minoritară în fondul de hedging Arrowgrass Capital Partners din Londra firmei cu capital privat Foundation Capital Partners, scrie Wall Street Journal.

O companie minieră belgiană cumpără toate acțiunile unui distribuitor italian de produse chimice

INDUSTRIA CHIMICĂ. Conducerea entității miniere belgiene Umicore a declarat că a fost de acord sa cumpere toate acțiunile distribuitorului italian de produse chimice Todini and Co pe care încă nu le deținea pentru o sumă confidențială, notează Reuters.

Aviva face o achiziție de 8,8 miliarde de dolari pe piața britanică de asigurări

ASIGURĂRI. Aviva Plc, a doua firmă de asigurări din Marea Britanie dupa valoarea de piață, a fost de acord să cumpere vehiculul investițional Friends Life Group Ltd. pentru aproximativ 8,8 miliarde dolari în acțiuni, în cea mai mare preluare din industria de asigurări din Marea Britanie din 15 ani și ducând la crearea unui lider de piață cu 16 milioane de clienți cu asigurare de viață, potrivit Bloomberg.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de 3,54 miliarde de dolari în industria farmaceutică din SUA

INDUSTRIA FARMACEUTICĂ. Compania farmaceutică Otsuka Pharmaceutical Co Ltd, o unitate a companiei Otsuka Holdings Co Ltd din Japonia, a anunțat că va cumpăra compania farmaceutică Avanir Pharmaceuticals Inc cu sediul în SUA pentru circa 3,54 miliarde dolari pentru a extinde portofoliul de medicamente neurologice, notează Bloomberg.

Roche va prelua o firmă de diagnosticare moleculară din California

APARATURĂ MEDICALĂ. Conducerea diviziei de biotehnologie a Roche a declarat că va prelua Ariosa Diagnostics Inc din San Jose, California,  o firmă de diagnosticare moleculară care realizează teste prenatale pentru a evalua riscul de sindrom Down și alte anomalii genetice, notează Reuters.

Achiziție de 8,1 miliarde dolari pe piața imobiliară din SUA

IMOBILIARE. Fondul suveran GIC Pte din Singapore a fost de acord să cumpere din piața imobiliară IndCor Properties Inc. de la compania americană de gestionare a activelor Blackstone Group LP pentru 8,1 miliarde dolari, cu scopul de a se extinde pe piața de imobiliare industriale din SUA, potrivit Bloomberg.

Fuziune între doi producători americani de cipuri de memorie

CIPURI DE MEMORIE. Reprezentanții companiilor americane Cypress Semiconductor Corp și Spansion Inc, două companii din Silicon Valley cunoscute pentru cipuri de memorie utilizate în multe tehnologii de consum și de afaceri, au fost de acord să fuzioneze într-o afacere care evaluează firma Spansion la aproximativ 1,6 miliarde de dolari, potrivit Wall Street Journal.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 2 decembrie 2014

ROMÂNIA

Fuziunile și achizițiile, subiect cu interes aproape zero pentru directorii din România. Studiu Deloitte: Principalele preocupări la nivelul conducerii companiilor sunt strategia și performanțele organizației

FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII. Abia unul din douăzeci de directori din România are pe agenda sa de interes fuziunile și achizițiile, cele mai multe preocupări la nivelul managementului concentrându-se asupra strategiilor, performanței, a cadrului de reglementare, guvernanței și a conformării la acestea, conform unui studiu Deloitte, citat de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

REWE a scos la vânzare rețeaua BILLA din România și Bulgaria, tranzacție estimată în jurul a 500 mil. euro. Deloitte are mandatul de vânzare. REWE neagă că BILLA este la vânzare

RETAIL. Grupul german de retail REWE pregătește vânzarea rețelei BILLA din România și Bulgaria, precum și a activelor aferente acestora din cele două piețe, au declarat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață. Valoarea tranzacției este estimată în jurul a 500 mil. euro. Deloitte are mandatul de a găsi cumpărători. Contactați de MIRSANU.RO, reprezentanții REWE au negat orice discuții de vânzare privind BILLA, spunând că se concentrează asupra strategiei de creștere și că piața românească este foarte importantă în cadrul acestei strategii.

Orbis preia 46 de hoteluri Accor, inclusiv din România, pentru 142,26 milioane de euro

HOTELURI. Orbis a semnat un acord preliminar de achiziție cu Accor, Accor Polska, Holpa și Accor Hotels Belgium pentru a cumpăra acțiunile din 46 de hoteluri din Polonia, Ungaria, România și Republica Cehă pentru o sumă totală de 142,26 milioane de euro, anunță Warsaw Business Journal.

Vodafone analizează potențiale achiziții, inclusiv cea a Liberty Global, proprietarul UPC România

TELECOMUNICAȚII. Vodafone analizează potențiale achiziții, inclusiv cea a operatorului de servicii prin cablu Liberty Global din Europa, proprietarul UPC România, pentru a contracara consolidarea în curs între rivalii din Marea Britanie, au declarat cinci persoane familiare cu situația pentru Reuters. De asemenea, Vodafone Qatar a anulat oferta de cumpărare a furnizorului de internet de stat Qatar National Broadband Network.

Liberty Global deţine UPC România, prin intermediul UPC Broadband, divizia europeană a grupului. UPC România furnizează servicii de televiziune (digitală, prin satelit şi analogică), Internet în bandă largă şi telefonie în aproximativ 300 de localităţi şi are 1,16 milioane de clienţi.

Pionierul sistemelor de ferestre din PVC în Turcia, Pimaș Plastik, vinde unitatea din România către directorul general al acesteia

TERMOPAN. Pionierul sistemelor de ferestre din PVC în Turcia, Pimaș Plastik, a decis să vândă unitatea de distribuție SC Pimapen Logistic Center SRL din România către directorul general al filialei, Nicolae Irinoiu, anunță European Plastics News. Tranzacția se va finaliza până în luna iulie din 2015.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Un proprietar de centre comerciale a achiziționat un centru comercial din Polonia pentru 122 de milioane de euro

CENTRE COMERCIALE. Proprietarul, operatorul și dezvoltatorul de centre comerciale Atrium Real Estate a achiziționat centrul comercial Focus Mall din Polonia de la compania londoneză de gestionare a activelor Aviva Investors pentru 122 de milioane de euro, relatează Warsaw Business Journal.

Serbia caută consultant financiar pentru vânzarea unei participații majoritare la cea de-a doua mare bancă din țară

BĂNCI. Serbia solicită cereri pentru un consilier financiar pentru a ajuta la gestionarea vânzării unei participații majoritare din ce-a de-a doua mare bancă din țară, Komercijalna Banka, notează Reuters. Firmele internaționale pot depune scrisori de interes până la 26 decembrie 2014, termen stabilit de Agenția de Asigurări a Depozitelor.

EUROPA

Rosneft cumpără o participație de 16,67% dintr-o rafinărie din Germania

PETROL. Producătorul de petrol Rosneft din Rusia a semnat un acord cu compania franceză Total pentru a cumpăra o participație de 16,67% din rafinăria de petrol PCK Raffinerie GmbH din Germania, conform unui comunicat de presă al producătorului de petrol Rosneft.

Airbus reduce participația deținută într-un producător privat francez de avioane

AVIAȚIE. Conducerea producătorului francez de avioane Airbus Group a declarat că a vândut acțiuni în valoare de 794 milioane de euro în producătorul privat francez de avioane Dassault Aviation înapoi companiei, și are planuri de a reduce și mai mult participația până la jumătatea anului viitor, conform Wall Street Journal. Astfel, Airbus a redus efectiv participația din producătorul privat de avioane Dassault de la 46% la 42%.

Italia amână vânzarea unei participații din Enel până la sfârșitul anului conform planului, dar ar putea cumpăra, în schimb, producătorul italian de oțel Ilva

SIDERURGIE. Italia preconizează că este puțin probabil să vândă o participație din societatea de utilități de stat Enel SpA până la sfârșitul anului conform planului, invocând condițiile precare din piață, dar în schimb a sugerat că ar putea interveni pentru a cumpăra producătorul italian de oțel Ilva, anunță Reuters.

Uniunea Europeană a aprobat o fuziune de 43 miliarde de dolari dintre un producător american de dispozitive medicale și o companie globală de produse de ingrijire a sănătății din Irlanda

APARATURĂ MEDICALĂ. Uniunea Europeană a aprobat fuziunea de 43 miliarde de dolari dintre producătorul american de dispozitive medicale Medtronic Inc și compania globală de produse de ingrijire a sănătății Covidien Plc din Irlanda, conform Wall Street Journal.

Italia vinde pachete minoritare dintr-o societate de rețea de electricitate și un operator de rețea de gaze pentru 2,4 miliarde de euro

ENERGIE ELECTRICĂ ȘI GAZE. Italia a încheiat un acord definitiv de a vinde pachete minoritare din societatea de rețea de electricitate Terna și operatorul rețelei de gaze Snam către un grup chinez de energie electrică de stat și investitorilor italieni pentru 2,4 miliarde de euro (3 miliarde dolari).

Tranzacție de 3,9 miliarde de euro în numerar și acțiuni pe piața imobiliară din Luxemburg

IMOBILIARE. Cea mai mare firmă de imobiliare din Germania, Deutsche Annington, a convenit să preia firma rivală din industria imobiliară Gagfah din Luxemburg într-o tranzacție de 3,9 miliarde de euro (4,9 miliarde de dolari) în numerar și acțiuni, consolidându-și astfel poziția de conducere într-un sector fragmentat, anunță Reuters.

Ofertă de 1,6 miliarde dolari în sectorul construcțiilor din Londra

CONSTRUCȚII. Compania de infrastructură John Laing Infrastructure Fund a oferit să cumpere portofoliul de active de parteneriat public-privat al companiei londoneze de construcții Balfour Beatty, în sectoare precum educația și sănătatea, pentru 1 miliard de lire sterline (1,6 miliarde dolari) în numerar, anunță Reuters.

Cea mai bogată femeie din Germania cumpără un proiect de birouri pentru 350 de mil. de euro

IMOBILIARE. Susanne Klatten, cea mai bogată femeie din Germania, a cumpărat proiectul de birouri Winx din Germania, programat pentru finalizare în 2017, de la compania germană ce se ocupă cu tranzacții pe piața imobiliară DIC Asset AG, conform unui comunicat de presă al companiei DIC Asset AG. Valoarea investiției se va situa în jurul valorii de 350 de mil. de euro.

Tranzacție de 247 milioane dolari în numerar pe piața imobiliară din Marea Britanie

IMOBILIARE. Oficialii băncii cooperative din Marea Britanie au declarat că au vândut afacerile de imobiliare Illius Properties Ltd din Marea Britanie companiei Salmon Real Estate Ltd pentru 247 milioane dolari în numerar, ca parte a planului de a vinde active din plan secundar și de a consolida capitalul, conform unui comunicat publicat la Bursa De Valori din Londra.

Tranzacție de 20,4 milioane dolari pe piața bancară din Marea Britanie

BĂNCI. Oficialii băncii britanice Virgin Money Ltd au declarat că au vândut banca regională privată Church House Trust Ltd companiei Ocean Industries SA pentru 13 milioane de lire sterline (20,4 milioane dolari), la patru ani după ce au cumpărat afacerea, anunță Reuters.

Tranzacție de 750 milioane dolari în industria chimică din Irlanda

INDUSTRIA CHIMICĂ. Reprezentanții furnizorului irlandez de servicii petroliere Weatherford International Plc au declarat că furnizorul american de produse chimice de specialitate Lubrizol Corp va plăti 750 milioane dolari în numerar pentru două unități care furnizează produse chimice și fluide de foraj pentru producția de petrol și gaze naturale, notează Reuters.

Achiziție în sectorul ambalajelor din PET din Italia

AMBALAJE. Compania italiană din sectorul ambalajelor PET, Sipa SpA, a preluat în mod oficial afacerile legate de producția de sticle din PET de la Automa SpA, o altă companie italiană bine cunoscută în sectorul ambalajelor PET, potrivit unui comunicat de presă al companiei din sectorul ambalajelor PET.  Compania italiană din sectorul ambalajelor PET Sipa SpA este prezentă pe piața din România prin unitatea de producție SIPA ENGINEERING S.R.L. din Timișoara.

Germania a aprobat achiziția planificată a unei firme germane ce oferă soluții de securitate de către Blackberry

SOLUȚII DE SECURITATE. Germania a aprobat achiziția planificată a firmei ce oferă soluții de securitate Secusmart de către producătorul de smartphone-uri Blackberry din Canada, a cărei tehnologie de criptare este folosită pentru a proteja dispozitivele mobile ale politicienilor de top, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, informează Reuters.

Telefonica se află în căutarea unei „alianțe globale” cu un grup londonez de telecomunicații din Marea Britanie în schimbul unității O2 a firmei de telecomunicații

TELECOMUNICAȚII. Președintele firmei de telecomunicații Telefonica din Spania a declarat că firma de telecomunicații se află în căutarea unei „alianțe globale” cu grupul londonez de telecomunicații BT Group din Marea Britanie în numerar și acțiuni în schimbul unității O2 a firmei de telecomunicații Telefonica, a confirmat un purtator de cuvant al companiei Telefonica pentru Reuters.

AMERICA DE NORD

Un fondator al companiei Twitter Inc vinde pentru prima dată acțiuni în valoare de 28,7 mil. de dolari

MEDIA. Evan Williams, un fondator al companiei americane de media Twitter Inc și acționarul majoritar al acesteia, a vândut o parte din participația în societatea de media pentru prima dată, pentru aproximativ 28,7 milioane dolari, conform Wall Street Journal.

Tranzacție de 670 milioane dolari pe piața de telecomunicații din America

TELECOMUNICAȚII. BCE Inc, cea mai mare companie de telecomunicații din Canada, a fost de acord să cumpere compania de telecomunicații Glentel Inc. din Canada pentru 670 milioane dolari în numerar sau acțiuni, într-o tranzacție de 26,5 de dolari pe acțiune, stimulând prezența companiei pe piața de telecomunicații, potrivit comunicatelor de presă ale celor două companii.

Tranzacție de 650 milioane dolari în industria energiei eoliene din SUA

ENERGIE EOLIANĂ. Enbridge Inc, cel mai mare operator de conducte din Canada, va cumpăra o participație majoritară în două ferme eoliene din SUA în valoare de 650 milioane dolari deținute de entitatea germană de utilități EON SE, scrie Bloomberg.

Tranzacție estimată la aproximativ 7 miliarde de dolari pe piața bunurilor de larg consum din America

PRODUSE DE LARG CONSUM. Compania americană de produse de larg consum Procter & Gamble Co lucrează cu banca americană Goldman Sachs pentru a analiza o posibilă vânzare a activității sale de îngrijire a părului Wella, care ar putea valora aproximativ 7 miliarde de dolari, au declarat surse familiare cu posibila vânzare pentru Reuters, precum cea mai mare companie din lume de produse de larg consum își va eficientiza activitatea.

Tranzacție de 383,3 mil. de dolari în industria alimentară din Columbia

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Conglomeratul din industria alimentară Grupo Nutresa SA din Columbia a plătit 383,3 mil. de dolari pentru a cumpăra cel mai mare lanț de fast-food al țării, El Corral, precum producătorul de paste, ciocolată și cafea se extinde în consumul de alimente în afara casei, scrie Reuters.

O companie americană de produse de larg consum preia o firmă de produse pentru copii pentru 210 milioane dolari

BUNURI DE LARG CONSUM. Conducerea companiei americane de produse de larg consum Newell Rubbermaid Inc a anunțat că a fost de acord să achiziționeze firma americană de produse pentru copii Baby Jogger Holdings Inc. de la firma de private equity The Riverside Co. pentru 210 milioane dolari, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Ultratech Cement poartă discutii cu banca pentru o finanțare de 1,2 miliarde dolari pentru achiziția activelor de ciment ale Holcim din Brazilia

CIMENT. Conglomeratul din industria cimentului Ultratech Cement poartă discutii cu banca pentru o finanțare de 1,2 miliarde dolari pentru achiziția activelor de ciment ale producătorului de ciment Holcim din Brazilia, pe care firma elvețiană le vinde pentru a îndeplini cerințele de reglementare pentru o fuziune cu Lafarge, conform Business Standard. Potrivit Economic Times, conglomeratul din industria cimentului Ultratech Cement se află în faza de inițiere a procesului de due diligence, după ce a depus oferte neangajante pentru unitățile din Brazilia și Filipine. Procesul de vânzare din România vizează exclusiv activele Lafarge.

Achiziție de 7,4 miliarde de euro pe piața de telecomunicații din Brazilia

TELECOMUNICAȚII. Grupul de telecomunicații Altice SA a fost de acord să cumpere operațiunile portugheze ale firmei de telecomunicații Grupo Oi din Brazilia pentru aproximativ 7,4 miliarde de euro (9,2 miliarde dolari), și va reprezenta cea de-a treia mare achiziție din acest an, scrie Reuters.

AFRICA

AXA intenționează să preia controlul celei de-a patra mare companie de asigurări a Nigeriei

ASIGURĂRI. Conducerea companiei franceze de asigurări AXA SA a declarat că va prelua o participație de 77% din cea de-a patra mare companie de asigurări a Nigeriei, Mansard Insurance PLC, pentru 198 mil. de euro, într-un impuls de creștere pe un continent unde mulți oameni sunt neasigurați, scrie Wall Street Journal.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 27 octombrie 2014

ROMÂNIA

Avocații de la Schoenherr asistă BCR la tranzacția de vânzare a pachetului de credite neperformante de 433 mil. euro

BĂNCI. Firma austriacă de avocatură Schoenherr asigură consultanța juridică a BCR la vânzarea portofoliului de credite neperformante în valoare de 433 mil. euro, au declarat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse de pe piața financiară.

”Avocații de la Schoenherr lucrează cu BCR pe acest dosar, al vânzării pachetului de credite neperformante. Au lucrat anterior și la alte tranzacții de același tip împreună”, au spus sursele citate. BCR este cea mai mare bancă locală după active și face parte din grupul austriac Erste.

Ponta: Guvernul ar putea să-şi reducă participaţia la Transgaz Mediaş

GAZE NATURALE. Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la sediul companiei de gaze naturale Transgaz Mediaş că Guvernul nu trebuie să rămână cu pachetul majoritar de 58% din acţiunile companiei Transgaz Mediaş, putând să îşi reducă participația, astfel încât să fie atrași noi investitori privaţi care să permită companiei să se dezvolte, conform Mediafax.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Tranzacţie de 689 de mil. de dolari în industria minieră din Polonia

INDUSTRIA MINIERĂ. Casa de comerț poloneză de cărbuni Weglokoks vrea să cumpere de la patru până la cinci mine generatoare de pierderi de la compania minieră de stat Kompania Weglowa din Polonia pentru 2,3 mld. zloți (689 mil. dolari), a declarat directorul executiv al Weglokoks Jerzy Podsiadlo, citat de Reuters.

Tranzacţie de 262,5 mil. dolari în sectorul de software din Bulgaria

SOFTWARE. Acţionarii companiei americane de software Progress Software Corporation au anunţat că au încheiat un acord definitiv pentru achiziția dezvoltatorului de software Telerik AD din Bulgaria pentru 262,5 mil. dolari, potrivit unui comunicat de presă al firmei din SUA. Veniturile Telerik în ultimul an au fost de 60 mil. dolari, înregistrând o creștere a contractelor de peste 20% în aceeași perioadă.

Banca de investiții Lazard Freres & Co LLC a fost consultantul financiar al tranzacției de partea Telerik. Tranzacția este așteptată să fie finalizată până la începutul lunii decembrie, fiind necesară obținerea avizului din partea autorităților concurențiale, precum și îndeplinirea unor condiții prevăzute în cadrul contractului. Compania bulgară are în portofoliu aproximativ 130.000 de clienți din 94 de țări.

Valad Europe are un fond de investiții de 500 mil. euro pentru achiziții imobiliare în Europa Centrală. Prima achiziție, un mall din Praga

IMOBILIARE. Firma de investiții Valad Europe a anunțat ridicarea unui fond de investiții cu o capitalizare de aproximativ 500 mil. euro, care vizează achiziții pe piața imobiliară din Europa Centrală, în special în Cehia și Polonia, potrivit unui comunicat al Valad.

Prima achiziție a noului fond este centrul comercial Galeria Butovice din Praga (Cehia), vândut de ING Real Estate Finance. Ținta fondului administrat de Valad Europe sunt centre comerciale și parcuri de retail, portofolii în valoare de peste 50 mil. euro, mărimea investițiilor mergând de la 10 la 60 mil. euro.

EUROPA

Rosneft așteaptă decizia Eni SpA cu privire la vânzarea pachetului de 43% din Saipem

ENERGIE. Gigantul energetic rus Rosneft așteaptă să vadă ce planuri are compania italiană de petrol şi gaze Eni SpA în legătură cu participaţia de 43% în contractorul de servicii din industria petrolieră Saipem, înainte de a decide dacă să cumpere acțiuni în compania italiană de servicii petroliere, anunţă The Moscow Times.

”Saipem nu este în acest moment pe piață, așteptăm o propunere”, a spus Igor Sechin, directorul general executiv al Rosneft  pe marginea acestui subiect. Conducerea gigantului italian petrolier controlat de stat Eni a declarat anterior că dorește să-și vândă participația în Saipem pentru a-și concentra resursele asupra afacerii de producție din sectorul de gaze și țiței. Eni și-a vândut în acest an rețeaua de benzinării din România către grupul ungar MOL în cadrul unei tranzacții regionale.

Rolls-Royce a finalizat un acord pentru a crea o societate mixtă împreună cu o firmă spaniolă de automobile și inginerie

INDUSTRIA AEROSPAŢIALĂ. Reprezentanţii companiei britanice de inginerie Rolls-Royce au declarat că au finalizat un acord pentru a crea o societate mixtă împreună cu spaniolii de la Hispano Suiza, care fac parte din compania franceză Safran din sectorul industriei aerospațiale și de apărare, informează Reuters. Societatea mixtă va proiecta și dezvolta transmisii accesorizate de tren pentru toate viitoarele motoare de aeronave civile ale companiei, va candida pentru un contract inițial de 25 de ani și va contribui la o serie de aeronave, inclusiv motoare pentru noul Airbus A330neo.

AMERICA DE NORD

Toyota urmează exemplul Daimler şi renunţă la unele acţiuni deţinute la Tesla Motors

AUTO. Cel mai mare producător auto din lume, Toyota Motor Corp, a anunţat vânzarea unei părți din pachetul de acţiuni pe care îl deţinute la Tesla Motors Inc, dar a dat asigurări că va continua cooperarea cu compania americană care fabrică maşini electrice, transmite Financial Times. Grupul nipon nu a dat publicităţii valoarea tranzacţiei sau numărul de acţiuni vândute.

HP încearcă să vândă o parte din afacerea de internet H3C Technologies Co, tranzacție evaluată la aproximativ 5 mld. dolari

IT. Compania americană ce oferă servicii de tehnologie a informaţiei Hewlett-Packard Co. încearcă să vândă o parte din dvizia sa de internet H3C Technologies Co., a declarat o persoană familiară cu tranzacţia pentru Bloomberg. Compania intenţionează să vândă circa 51% din pachetul de acțiuni din afacere către un cumpărător din Asia, a precizat persoana, care a cerut să nu fie identificată, întrucât procesul este privat. H3C Cisco vinde echipamente și produse de software. Afacerea este evaluată la aproximativ 5 miliarde de dolari.

Echipa profesionistă americană de baschet Atlanta Hawks a angajat băncile de investiţii Goldman Sachs și Inner Circle Sports pentru vânzarea sa

BASCHET. Echipa profesionistă americană de baschet Atlanta Hawks a angajat două bănci de investiţii, şi anume Goldman Sachs și Inner Circle Sports, să vândă echipa profesionistă de baschet, la aproape două luni după ce proprietarul său majoritar a primit critici pentru comentariile despre fanii de culoare ai echipei, notează Dealbook New York Times.

Google Inc a cumpărat şase clădiri de birouri de la nord-vest de sediul din Silicon Valley într-o afacere de 585 mil. dolari

IMOBILIARE. Gigantul din sectorul de internet Google Inc a cumpărat şase clădiri de birouri de la nord-vest de sediul din Silicon Valley de la firma americană de investiţii Starwood Capital Group LLC și furnizorul de servicii financiare Blackstone Group LP, într-o afacere de 585 de milioane de dolari, au declarat pentru Bloomberg două surse familiare cu discuțiile.

P&G vrea să renunţe la Duracell şi la jumătate din mărcile pe care le deţine

BUNURI DE LARG CONSUM. Conducerea companiei de produse de larg consum Procter & Gamble a anunţat că vrea să vândă afacerea cu baterii Duracell, cel mai probabil prin transpunerea acesteia într-o companie de sine stătătoare, în vederea focusării pe braduri cu creşteri mai rapide, transmite Reuters. Conducerea P&G a anunţat, în august, că vrea să renunţe la nu mai puţin de 100 de mărci din cele aproape 200 pe care le controlează, în următorii doi ani.

Tranzacţie de 200 de milioane de dolari în sectorul de comunicaţii din America

COMUNICAŢII. Conducerea companiei americane de canale de televiziune prin cablu AMC Networks Inc a declarat că a fost de acord să plătească 200 milioane dolari pentru o participaţie de 49,9% din BBC America, şi ar putea prelua controlul operațional al canalului de televiziune prin cablu, notează Bloomberg.

Japonezii de la Fujifilm cumpără un producător de vaccinuri din Texas în contextul amenințării virusului Ebola

SECTORUL MEDICAL. Japonezii de la Fujifilm Holdings Corp au anunțat luni că vor cumpăra 49% din acțiunile Kalon Biotherapeutics LLC din Texas (SUA), care are expertiză în producția de vaccinuri împotriva unor boli pandemice, cum este și cazul Ebola, informează Reuters. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

Panasonic vinde afacerea Sanyo din SUA către Funai Electric

BUNURI DE LARG CONSUM. Compania japoneză Panasonic a anunțat că va transfera unitatea sa de televizoare Sanyo din SUA către o altă firmă niponă Funai Electric în schimbul unor plăți anuale, informează Reuters. Mișcarea îi permite Panasonic să exiteze o afacere neprofitabilă. Transferul afacerii se va finaliza până la sfârșitul lunii martie a anului viitor.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Cemex nu va licita pentru preluarea activelor rivalilor Lafarge și Holcim

CIMENT. Producătorul mexican de ciment Cemex nu va face o ofertă pentru preluarea activelor rivalilor Lafarge și Holcim, a declarat CEO-ul Cemex, Fernando Gonzalez, într-o conferință telefonică cu analiștii, potrivit Reuters. În România, procesul de vânzare vizează toate activele deținute de către francezii de la Lafarge. Cei doi giganți ai cimentului au anunțat în primăvară că intenționează să fuzioneze, însă pentru finalizarea tranzacției și aprobarea ei de către autoritățile concurențiale în mai multe jurisdicții din întreaga lume trebuie să își vândă din active.

ASIA

BERD investeşte 125 mil. euro în achiziția unui pachet de acțiuni de 15,44% dintr-un grup turc din industria sticlei

INDUSTRIA STICLEI. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare devine acționar în grupul din industria sticlei Pașabahçe Cam Sanayii ve Ticaret A.Ș. din Turcia, o filială a Sisecam Group. BERD investeşte 125  mil. euro în achiziția unui pachet de acțiuni de 15,44% din Pașabahçe Cam, unul dintre liderii globali de pe piața de profil, potrivit unui comunicat al instituției financiare internaționale.

Tranzacţie estimată la aproximativ 13 mld. de dolari pe piața serviciilor imobiliare

IMOBILIARE. Compania asiatică ce oferă servicii de închiriere pentru călători Airbnb Inc. s-a întâlnit cu investitorii pentru a discuta despre o posibilă vânzare de acţiuni, care ar putea evalua portalul de închirieri de apartamente la aproximativ 13 miliarde de dolari, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul pentru Wall Street Journal.

AUSTRALIA

CSL cumpără o afacere de vaccinuri de la Novartis pentru 275 mil. dolari

FARMA. Australienii de la CSL Ltd, au anunțat luni că au ajuns la un acord privind achiziția unei divizii de producție a vaccinurilor a Novartis AG pentru 275 mil. dolari. Tranzacția va crea al doilea jucător global în industria de profil estimată la 4 mld. dolari pe an, se arată în comunicatul CSL transmis bursei de valori din Australia, notează Reuters.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 24 octombrie 2014

ROMÂNIA

Ministru: Singurul competitor pentru Poşta Română sunt belgienii de la BPost

SERVICII POȘTALE. Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, a declarat la Călimăneşti, într-o conferinţă de presă, că singurul competitor pentru privatizarea Poştei Române, cu care se negociază în prezent, este compania BPost din Belgia, transmite Capital.

”Putem spune public că singurul competitor, singura companie cu care comisia de privatizare are un dialog este Poşta Belgiană. Poşta belgiană a depus oferta tehnică, urmează analiza acestei oferte tehnice, după care deschiderea ofertei financiare, procesul de negociere, de identificare a resurselor financiare şi a planului de afaceri pe care belgienii îl prezintă. În aceste condiţii, statul român poate propune vânzarea a 51% din acţiunile pe care le deţinem la Poşta Română. 25% din acţiunile Poştei sunt în proprietatea Fondului Proprietatea, astfel statul român va vinde 51% din 75%. Avem în vedere ca această privatizare, dacă se va face, să fie una de succes, mai ales că vorbim de 27.000 de angajaţi, fiind cel mai mare angajator din România”, a precizat  ministrul pentru Societatea Informaţională.

Cea mai bogată familie franceză dă drumul la bani în Braşov

CENTRE COMERCIALE. Grupul Auchan nu are în plan înstrăinarea centrului comercial aflat în construcţie pe fosta platformă industrială Tractorul Braşov, pentru că proprietatea poate fi extinsă în următorii zece ani, afirmă Tatian Diaconu, directorul general al Imochan România, citat de Capital. În schimb, compania a început să vândă din cele circa 100 ha de teren.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Rosneft, evaluată la nu mai puțin de 8,12 dolari pe acţiune la o posibilă vânzare a acţiunilor de către stat

PETROL. Igor Sechin, directorul general executiv al companiei petroliere de stat Rosneft din Rusia, a declarat că vede un preț de cel puțin 8,12 dolari pe acţiune, în cazul unei posibile vânzări a acţiunilor de către stat, conform agenției de presă TASS, preluate de ziarul The Moscow Times.

Pe bursa de la Moscova, titlurile companiei petroliere se tranzacționează la o cotație de 224,3 ruble (5,4 dolari). Guvernul rus deține 69,5% din acțiunile Rosneft și are în plan să își reducă participația cu 19,5%.

EUROPA

UniCredit intenţionează să-și vândă afacerea de colectare a creanțelor UCCMB și un portofoliu de credite neperformante

BĂNCI. Federico Ghizzoni, directorul general executiv al băncii UniCredit SpA, a declarat că banca pe care o conduce înclină să intre în negocieri exclusive pentru a forma un parteneriat cu grupul imobiliar Prelios SpA și Fortess Investment Group LLC pentru a-și vinde unitatea de colectare a creanțelor UCCMB și un portofoliu de credite neperformante, scrie The Wall Street Journal. Vânzarea ar putea aduce în conturile italienilor peste 600 mil. euro, conform Reuters.

O decizie în acest sens ar pune capăt negocierilor avute în ultimele luni cu mai mulți investitori care și-au arătat interesul. UniCredit a listat în luna iulie un pachet de 34,5% din banca online Fineco pentru 774 mil. euro. Tot în iulie, banca a vândut 81,4% din acțiunile casei de brokeraj online DAB Bank către BNP Paribas pentru 354 mil. euro. Banca italiană a continuat mutările prin care să își întărească poziția de capital și a vândut în această lună un pachet de credite neperformante cu o valoare nominală de 1,9 mld. euro către fondul de investiții britanic AnaCap.

E.ON și VNG AG vând participaţia de 50% dintr-o rețea regională de gaze către o divizie de administrare a activelor băncii Commonwealth Bank of Australia

UTILITĂȚI. Furnizorul de energie electrică E.ON și firma de gaze VNG AG și-au vândut participaţia de 50% din EVG, compania care deține o rețea de gaze locală în Germania, către fondul First State European Diversified Infrastructure Fund,  aparținând diviziei de administrare a activelor din cadrul băncii Commonwealth Bank of Australia, potrivit unui comunicat al companiei E.ON.

Tranzacția face parte din strategia companiilor germane E.ON și VNG de optimizare a portofoliilor de afaceri. Părțile au agreat să nu facă publică valoarea tranzacției. Avizul Oficiului Concurenței din Germania pe acest dosar este așteptat în săptămânile următoare.

Fondurile americane de investiții Carlyle Group LP și Bain Capital pregătesc o ofertă pentru preluarea unei afaceri de lux în Marea Britanie

INVESTIȚII. Fondurile americane de investiții Carlyle Group LP și Bain Capital sunt într-un grup de patru investitori cu capital de risc care pregătește al doilea rând de oferte pentru preluarea afacerii de lux britanice Farrow & Ball, au declarat pentru Reuters surse familiare cu situația. Investcorp și Ares Private Equity sunt ceilalți ofertanți pentru Farrow & Ball, a cărei valoare ar putea ajunge la 250 mil. lire sterline (401 mil. dolari), au mai spus sursele citate de Reuters.

AMERICA DE NORD

Tranzacţie de aproximativ 1 miliard de dolari pe piaţa americană de asigurări de sănătate

ASIGURĂRI. Compania americană de asigurări de sănătate Humana Inc analizează o posibilă vânzare a diviziei sale Concentra, specializate în servicii de urgență, într-o afacere care ar putea evalua unitatea la aproximativ 1 miliard de dolari, au declarat trei persoane familiare cu vânzarea pentru Reuters.

Grupul brazilian care încearcă să preia Chiquita Brands a ridicat oferta existentă la 14,50 dolari pe acţiune

BANANE. Consorțiul brazilian dintre producătorul de băuturi răcortitoare Cutrale și grupul de investiții Safra încearcă să preia producătorul american de banane Chiquita Brands International și a făcut un ultim efort pentru a câștiga încrederea acționarilor producătorului de banane, ridicând oferta existentă la 14,50 dolari în numerar pe acţiune în ajunul unei reuniuni speciale pentru a decide soarta companiei, informează Dealbook New York Times.

Noua ofertă evaluează Chiquita la 680 mil. dolari. Oferta anterioară era de 14 dolari pe acțiune.

Tranzacţie de mai mult de 800 de milioane de dolari în sectorul de administrare a activelor din America

ADMINISTRARE DE ACTIVE. Compania de administrare a activelor Brookfield Asset Management Inc s-a oferit să achiziționeze o participaţie de 30% din dezvoltatorul imobiliar american Brookfield Residential Properties pe care încă nu o deține, pentru mai mult de 800 de milioane de dolari, scrie The Wall Street Journal.

Tranzacţie de 1,5 mld. de dolari în sectorul american de servicii de sterilizare

SERVICII DE STERILIZARE. Sterigenics International LLC, un furnizor american de servicii de sterilizare  pentru industria de dispozitive medicale și alimentară, analizează o vânzare care ar putea evalua compania la nu mai puţin de 1,5 miliarde dolari, cu tot cu datorii, au declarat surse familiare cu vânzarea pentru Reuters.

Un grup de investitori cumpără cu 840 mil. dolari un furnizor de servicii de comerț online

ONLINE. Reprezentanții furnizorului american de servicii de comerț online Digital River Inc au declarat joi că au încheiat un acord potrivit căruia compania urmează să fie preluată de către un grup de investitori condus de Siris Capital Group LLC pentru aproximativ 840 mil. dolari, relatează Reuters.

Tranzacția încheiată la un preț de 26 de dolari pe acțiune include un premiu de aproximativ 50% peste cotația titlurilor Digital River de la închiderea ședinței de joi. Afacerea este așteptată să fie finalizată în primul trimestru al anului viitor. Banca de investiții Morgan Stanley a fost consultantul financiar al lui Digital River, în timp ce Macquarie Capital (SUA), Union Square Advisors LLC și Evercore Partners au fost consultanții financiari pentru Siris.

Deutsche Telekom caută alt cumpărător pentru afacerea T-Mobile din SUA

TELECOMUNICAȚII. Gigantul german de telecomunicații Deutsche Telekom a început să caute un alt cumpărător pentru afacerea T-Mobile din SUA după ce francezii de la Iliad au abandonat eforturile de a încheia o achiziție la începutul acestei luni, scrie publicația germană lunară Manager Magazin.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Telecom Italia speră să obțină 900 mil. euro din vânzarea unor active din Brazilia

TELECOMUNICAȚII. Compania Telecom Italia SpA este în discuții avansate pentru vânzarea turnurilor de telecomunicații deținute de subsidiara sa braziliană TIM Participacoes (TIM Brasil) și ar putea ajunge la o înțelegere în acest sens în câteva săptămâni, au declarat pentru Reuters trei surse familiare cu situația, potrivit Reuters. Telecom Italia intenționează să strângă 900 mil. euro (1,1 mld. dolari) din vânzare, însă ofertele primite se situează între 500 și 600 mil. euro, mai spun sursele citate.

ASIA

Banca Chinei a cumpărat o deţinere la Mediobanca

BĂNCI. Fondurile afiliate băncii centrale a Chinei au cumpărat un pachet minoritar de 2,001% din acţiunile băncii italiene de investiţii Mediobanca, anunţă autoritatea pieţei de capital din Milano, Consob.

Malaezienii vor să cumpere acțiuni la un aeroport din Istanbul

TRANSPORT AERIAN. Operatorul aeroportuar Malaysia Airport Holdings Bhd (MAHB) intenționează să cumpere pachetul rămas de 40% din acțiunile aeroportului Sabiha Gokcen din Istanbul și a firmei care operează serviciile în cadrul aeroportului, potrivit unei declarații a reprezentanților MAHB, preluate de Reuters.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 27 mai 2014

EUROPA

TELECOMUNICAȚII. Agenția  Federală a Concurenței din Austria (BWB) și-a prelungit cu încă două săptămâni termenul acordat pentru a verifica un sindicat de acționari format din compania America Movil, controlată de miliardarul mexican Carlos Slim, și holding-ul OIAG controlat de statul austriac.

Managementul și consiliul de supraveghere ale Telekom Austria au decis sa nu dea nici o recomandare pentru sau împotriva companiei America Movil, oferta fiind până la 2 miliarde de dolari pentru numărul total de acțiuni.

SERVICII. Fondul de investiți Warburg Pincus studiază o vânzare a companiei britanice Survitec, producător de echipamente de protecție și salvare, și caută să lanseze un asemenea proces în cursul acestui an, au declarat marți trei surse familiare cu această chestiune.

BĂNCI. Cea de-a doua mare bancă listată din Franța, Societe Generale, cumpără participațiile acționarilor minoritari din firma de brokeraj online Boursorama SA pentru aproximativ 260 milioane de euro (354 milioane de dolari) pentru a-și crește prezența în acest sector.

BĂNCI. Compania portugheză Espirito Santo Financial Group va subscrie 1, 045 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari) reprezentând drepturi de subscriere în cadrul Băncii Espirito Santo, ceea ce înseamnă că participația sa deținută la cea mai mare bancă publică a țării va scădea cu 2,4 puncte procentuale.

ALIMENTAȚIE. Cel mai mare producător de paste din lume, italienii de la Barilla caută oportunități pentru a se extinde în America Latină și Asia și ar putea anunța o afacere in câteva luni, a declarat marți, președintele companiei.

SERVICII FINANCIARE. Autoritatea franceză de reglementare din sectorul financiar a dat termen până la sfârșitul lunii iunie fondului Investindustriale Development, condus de omul de afaceri italian Andrea Bonomi, pentru a lansa o contraofertă vizând preluarea Club Mediterranee.

BĂNCI. Bancherii pregătesc pachete de finanțare a datoriei în valoare de 1 miliard de euro (1,37 miliarde de dolari) pentru a susține o potențială vânzare a pachetului majoritar din producătorul german de extinctoare și echipamente anti incendiu Minimax Viking, a declarat marți, o sursă din bancă.

FARMA. Compania americană Pfizer Inc a abandonat luni încercarea de a cumpăra AstraZeneca Plc pentru aproximativ 70 miliarde de lire sterline (118 miliarde de dolari), pe măsură ce se apropie termenul limită fără să intervină vreo schimbare de ultim moment din partea producătorului britanic de medicamente.

TURISM. Cel mai mare lanț hotelier din lume Intercontinental Hotels Group a respins oferta de preluare  de 6 miliarde de lire sterline (10,1 miliarde de dolari) venită de la un ofertant din SUA, a raportat Sky News, citând surse anonime.

PETROL. Companiile Rosneft OAO și BP Plc au semnat sâmbătă un acord pentru a explora în comun zăcăminte petroliere mature din Rusia, prima afacere mare pentru compania de stat de petrol rusesc de când Vestul a impus sancțiuni în luna martie datorită crizei ucrainene.

ALIMENTAȚIE. Cea mai mare companie din lume în afacerile din sectorul alimentar Archer Daniels Midland Co se află printre ofertanții pentru compania germană producătoare de băuturi și arome alimentare Wild într-o tranzacție evaluată la 1,5 miliarde de euro (2,04 miliarde de dolari), au declarat surse familiare cu această chestiune.

AMERICA DE NORD

MEDIA. Agenția de media Omnicom Group Inc a semnat un contract în valoare de 230 de milioane de dolari cu Twitter Inc, care va integra Accuen, unitate specializată în vânzarea de publicitate, cu platforma de tranzacționare de publicitate pe mobil MoPub.

ALIMENTAȚIE. Al doilea producător de carne de pui din lume, Pilgrim’s Pride Corp, a spus că s-a oferit să cumpere compania producătoare de alimente ambalate Hillshire Brands Co, oferind 6,4 miliarde de dolari, pentru a adăuga în portofoliu produse din carne de porc și de vită. Oferta în numerar pentru 45 de dolari pe acțiune reprezintă un premiu de aproximativ 22 %  peste prețul de închidere al acțiunii Hillshire din ședința de tranzacționare de vineri.

INDUSTRIA DE APĂRARE. Mercury Systems Inc, un furnizor de semnal digital si a sistemelor de procesare a imaginii pentru industria aerospațială și de apărare, a încheiat etapa în care a stabilit termenul de vânzare al companiei, au declarat trei persoane familiare cu această chestiune.

ASIA

TELECOMUNICAȚII. Kakao Corp, compania dominantă pe piața aplicațiilor de mesagerie pentru telefoanele mobile din Coreea de Sud, a fost de acord să cumpere portalul de internet al companiei Daum Communications într-o tranzacție cu acțiuni de 3,3 miliarde de dolari eliminând în acest fel un proces de listare, potențial consumator de timp, cu o așa zisă intrare pe bursă pe ușa din spate (n.r. – operațiunea prin care o companie nu îndeplinește criterile de listare pe bursă și devine companie publică prin cumpărarea acțiunilor unei alte companii deja listate). Cu această afacere, Kakao caută să lanseze o provocare serioasă pentru Naver Corp, cel mai mare operator de portal de internet din țară și proprietar al companiei Line – compania dominantă pe piața aplicațiilor de mesagerie pentru telefoanele mobile din Japonia și care a avut mai mult succes în expansiunea  peste mări.