Adrian Mîrșanu

publicat la: 13.02.2015  13:45

Răsvan Radu, șeful UniCredit Țiriac Bank, pentru MIRSANU.RO: Suntem interesați să cumpărăm de la bănci de pe piață portofolii de retail de o anumită mărime. Nu suntem în acest moment implicați în nici o astfel de tranzacție. Achizițiile portofoliilor de la RBS au fost finanțate din resursele noastre proprii. Câți bani și de unde face UniCredit și care este situația acțiunilor deținute de Țiriac în bancă

Sursă foto: UniCredit Țiriac Bank.
 

UniCredit Țiriac Bank, una dintre cele mai mari bănci locale, intenționează să-și majoreze cota de piață și caută noi oportunități de achiziții de portofolii bancare, nu și de bănci, pentru a-și atinge acest scop.

Banca și-a anunțat rezultatele financiare preliminare pentru 2014, care indică faptul că afacerea italienilor se menține printre cele mai profitabile, cu câștiguri de 18 mil. euro, adică aproape duble față de BRD (controlată de SocGen Franța), dar sub performanțele raportate de Banca Transilvania și austriecii de la Raiffeisen.

UniCredit Țiriac Bank face însă suficienți bani pentru a-și suporta singură apetitul de achiziții și de extindere pe o piață bancară, inundată de lichiditate, însă în suferință când vine vorba de credite noi datorită cererii foarte scăzute.

Peisajul bancar local la care se adaugă contextul geopolitic oferă deja din ce în ce mai puțin spațiu de creștere organică astfel că băncile cu ținte de majorare a cotei de piață se orientează natural către concurenții care fie renunță la o parte din afacere, fie au planuri de exit.

„Suntem interesați de achiziția de portofolii bancare de pe piață în zona de retail (adresată persoanelor fizice – n.r.). Cunoaștem bine piața de corporate (a finanțării pentru companii – n.r.) și de aceea ne orientăm spre retail, dar aici vizăm doar acele portofolii care au o anumită mărime”, a precizat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Răsvan Radu, CEO al UniCredit Țiriac Bank și Country Chairman al UniCredit în România.

Pe lângă calibru, banca italiană a dovedit că este selectivă atunci când își alege o țintă și în ceea ce privește calitatea și structura portofoliilor, căutând să asimileze cât mai repede noile achiziții în structurile proprii.

Răsvan Radu a mai spus pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că banca pe care o conduce nu este implicată în acest moment în niciun proces de achiziție pe piața bancară, ci este atentă la oportunitățile care pot apărea în acest sector.

UniCredit Țiriac Bank are deja experiența a cinci procese de fuziuni și achiziții la nivel local, din care în 2013 și în 2014 a preluat în doi pași afacerea RBS Bank România.

Întrebat de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO dacă achizițiile de portofolii de la RBS Bank România din 2013 și 2014 au fost suportate din propriile resurse ale UniCredit Țiriac Bank sau din alte surse, inclusiv ale băncii – mamă din Italia, Răsvan Radu a răspuns: „Din resursele noastre proprii”.

Pe 30 aprilie 2013, UniCredit Țiriac Bank și UniCredit Consumer Financing IFN au anunțat cumpărarea afacerii de retail și de Royal Preffered Banking de la RBS Bank România, ceea ce înseamnă preluarea unui portofoliu format din active de 315 mil. euro și pasive de 230 mil. euro. Finalizarea tranzacției a fost anunțată pe 17 septembrie 2013.

Următorul pas a fost făcut pe 5 august 2014, când a fost anunțată achiziția unui portofoliu de circa 500 de clienți – companii, format din active de 260 mil. euro și depozite de 315 mil. euro.

Anunțul finalizării tranzacției pe 16 decembrie a marcat exitul băncii britanice RBS de pe piața bancară locală.

Valoarea niciuneia dintre cele două tranzacții derulate de UniCredit cu RBS nu a fost făcută publică.

În 2014, au fost înregistrate pe bilanțul UniCredit Țiriac Bank credite în valoare de 90 mil. euro și depozite de circa 170 mil. euro după preluarea portofoliului de clienți – companii (corporate) al RBS Bank din România.

Diferențele față de cifrele anunțate pe 5 august la momentul anunțării achiziției, sunt explicate astfel de șeful băncii: „Este vorba și de linii de trezorerie, active extrabilanțiere, iar de la o parte din clienții RBS nu am obținut acordul preluării în portofoliul nostru”.

Aproximativ 500 mil. lei (circa 114 mil. euro) au fost scoase în afara bilanțului corporate (clienți – companii), au mai spus bancherii de la UniCredit Țiriac Bank, care se așteaptă ca în rezultatele din primul trimestru al acestui an să se vadă mai bine efectele ultimei achiziții.

În sectorul bancar din România, cea mai mare tranzacție aflată acum în curs este preluarea Volksbank România de către Banca Transilvania, semnată pe 10 decembrie 2014 și care are ca termen de finalizare trimestrul al doilea.

Poza UniCredit în 2014: Finanțarea marilor companii a tras în sus portofoliul de credite. A continuat curățirea bilanțului prin externalizarea creditelor neperformante. Perspectiva pentru 2015 – un an dificil pe piața bancară, scade constant puterea companiilor de a lua credite noi

Grupul UniCredit în România a înregistrat anul trecut o creștere cu 4,2% a activelor totale până la 32,4 mld. lei (7,4 mld. euro).

Profitul băncii este mai mare cu circa 7% în lei față de 2013, ajungând la 80 mil. lei (circa 18 mil. euro), pe fondul reducerii rețelei din teritoriu, dar și a preluării personalului de la RBS Bank România.

Portofoliul de credite a avansat cu 6,5%, pe fondul unui plus obținut de 18,7% pe segmentul creditării marilor companii.

Portofoliul clienților – companii este punctul forte al UniCredit, banca locală fiind unul din cei mai importanți creditori în sectoare – cheie precum petrol & gaze, telecomunicații, componente auto, farma, servicii, agricultură sau transporturi.

UniCredit estimează că are o cotă de piață de 12,2% la credite și 9,6% la depozite pe segmentul clienților – companii. Ritmul de creștere anual este de 13,1% la credite și 9,6% la depozite pe acest segment.

Pe piața de retail, banca a înregistrat cea mai slabă performanță pe creditare, volumul creditelor acordate persoanelor fizice fiind mai redus cu 4,6% față de 2013. Cota de piață a italienilor în creditarea persoanelor fizice este și ea cu mult sub cea de pe corporate, fiind în 2014 de numai 5,7%. Iar la depozite, cota de piață scade chiar la 3,7%.

Per ansamblu, banca are un raport între credite și depozite de 116%, care trece de 140% dacă luăm în calcul și firma de leasing a grupului italian.

Producția de credite noi, un indicator care indică sănătatea afacerii unei bănci, are un plus de 20% în 2014 pe partea de credite de consum, iar rata de creștere este de 27% cu tot cu creditele ipotecare. Șefii băncii nu au făcut publică însă evoluția producției de credite noi la nivel de ansamblu.

Banca este orientată către finanțarea economiei, către care se îndreaptă circa 80% din banii plasați de UniCredit, și numai 20% către titluri de stat pentru rezerva de lichiditate (buffer).

Banca a continuat discret curățirea bilanțului de creditele neperformante, ca și în anii anteriori, fără însă să dezvăluie la cât se situează valoarea portofoliilor vândute.

Mihaela Lupu, vicepreședinte executiv și director financiar al UniCredit Țiriac Bank. Sursă foto: UniCredit Țiriac Bank.

Mihaela Lupu, vicepreședinte executiv și director financiar al UniCredit Țiriac Bank. Sursă foto: UniCredit Țiriac Bank.

”Dacă rata creditelor neperformante la nivel de sector bancar a fost anul trecut de aproximativ 14,4%, la nivelul UniCredit Țiriac Bank ea se situează sub media pieței, fiind de circa 12,3%”, a precizat Mihaela Lupu, vicepreședinte executiv și director financiar al băncii.

„Știți la ce discount-uri au vândut și alte bănci credite neperformante. Pot să vă spun că la aceleași prețuri am vândut și noi”, a precizat șeful UniCredit Țiriac Bank.

Piața bancară a fost anul trecut marcată de trei astfel de tranzacții majore – vânzarea unui portofoliu de 500 mil. euro de către Volksbank România, respectiv a 620 mil. euro în două tranșe de către BCR. Pe piață, au fost vehiculate achiziții la prețuri ce echivalează cu discount-uri de 80, chiar peste 90% față de valoarea nominală a portofoliului, însă niciuna din băncile implicate în astfel de tranzacții nu au confirmat valorile respective. Piața tranzacțiilor cu active bancare neperformante este pe val, sub presiunea BNR care cere bancherilor să-și curețe bilanțurile de aceste portofolii.

UniCredit Țiriac Bank își propune să-și crească cota de piață organic și prin achiziții, pe o piață care se anunță dificilă în acest an.

„Ni se cere să creștem. Vrem să creștem organic și rămânem interesați de oportunitățile de pe piață”, spune Răsvan Radu. Finanțarea din fonduri europene și creditarea în agricultură se numără printre direcțiile de dezvoltare ale băncii.

După un 2014, cu pierderi masive înregistrate la nivel sectorului bancar, urmează un an complicat.

„Piața este inundată de lichiditate, dar cererile sunt la un nivel foarte scăzut. Vedem că cifra de afaceri a companiilor este în scădere constantă așa că nu sunt motive pentru a apela la credite noi. Acest lucru face ca piața bancară să fie una dificilă în 2015”, explică șeful UniCredit Țiriac Bank.

UniCredit: Când Ion Țiriac va vrea să vândă, va pune mâna pe un telefon, iar noi vom pregăti o ofertă

Întrebat în legătură cu achiziția pachetului de 45% deținut de omul de afaceri Ion Țiriac la UniCredit Țiriac Bank de către italieni, Răsvan Radu, CEO-ul băncii a răspuns: „Spun ceea ce a spus și Ghizzoni (Federico Ghizzoni, CEO al grupului UniCredit – n.r.) de câteva ori. Când Ion Țiriac va vrea să vândă acțiunile, va pune mâna pe un telefon, iar UniCredit va face o ofertă. Dar asta este o problemă care ține de acționarii băncii, și nu de managementul băncii. Noi lucrăm bine cu partenerii noștri”.

Ion Țiriac are o opțiune să-și exercite dreptul de vânzare al pachetului de acțiuni pe care îl deține la UniCredit Țiriac Bank către acționarul majoritar, grupul italian UniCredit. Ion Țiriac a fondat una dintre primele bănci cu capital privat din România Banca Comercială Ion Țiriac, cunoscută ca Banca Țiriac.

Țiriac a vândut pachetul majoritar al băncii în 2005 către germanii de la HVB, care ulterior au fost preluați de italienii de la UniCredit. Însă Țiriac a rămas cu numele pe frontispiciul noii bănci, UniCredit Țiriac Bank, și cu un pachet de 45% din acțiuni.

Acționariatul UniCredit Țiriac Bank este următorul: UniCredit Bank Austria – 50,5588435% din acțiuni, vehiculele de investiții Redrum International Investments B.V. – 24,8310361%, și Vesanio Trading Limited – 20,2286933%, controlate de Ion Țiriac.

Mai dețin acțiuni Bank Austria CEE BeteiligungsgmbH – 0,0132897% din capitalul social, Arno Grundstücksverwaltungs Gesellschaft m.b.H cu 0,0132897%, Beteiligungsverwaltungsgesellschaft der Bank Austria Creditanstalt Leasing GmbH – 0,0132897%, Bank Austria Creditanstalt Leasing GmbH – 0,0132897%, Unicredit Leasing Romania S.A. – 0,0000049%, alți acționari persoane fizice române – 4,00669928%, alți acționari firme românești – 0,17915491%, alți acționari străini cu 0,124401408%, respectiv alți acționari firme străine cu 0,0180075% din capitalul social.

Grupul italian UniCredit activează în România prin intermediul UniCredit Țiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit CAIB România, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing și UniCredit Business Integrated Solutions.



Cuvinte Cheie: 

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fuziuni Şi Achiziții

Bancherii de investiții de la Rothschild caută cumpărători pentru rețelele KFC și Pizza Hut într-o tranzacție estimată în jurul a 170 – 180 mil. Euro. În paralel, Raiffeisen încearcă listarea unui pachet minoritar de acțiuni al grupului pe bursă

 

Proprietarii grupului care deține rețelele de restaurant Pizza Hut și KFC au dat recent mandat de vânzare a afacerii bancherilor de investiții de la Rothschild, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

  Citeşte articolul integral