Arhive etichete: pensii private Romania

Castigul generat de Pilonul 2 a depasit 100 mld. RON. Peste 350.000 de romani si-au primit deja banii

Pentru prima data in istoria Pilonului 2, castigul net obtinut de fondurile de pensii private obligatorii a depasit pragul de 100 de mld. RON, ajungand la 108,6 mld. RON (20,7 mld. Euro) la sfarsitul lunii iulie 2026, potrivit calculelor APAPR publicate astazi pe pilonul2.ro. Activele nete administrate de fondurile de pensii private in numele celor 8,5 milioane de participanti au urcat la 246,7 mld. RON (47 mld. Euro). Totodata, fondurile au efectuat pana in prezent plati totale de 7,9 mld. RON (1,5 mld. Euro) catre peste 350.000 de participanți si beneficiari, o dovada concreta ca sistemul functioneaza eficient si produce rezultate pentru participanti.

La fondurile de pensii private obligatorii sunt inscrisi 8,5 milioane de romani, adica majoritatea populatiei active a tarii. Dintre acestia, peste 4,6 milioane contribuie regulat, luna de luna, cu 4,75% din venitul brut, ca parte a contributiei de asigurari sociale CAS de 25%. Banii din Pilonul 2 sunt al doilea cel mai valoros activ financiar al populatiei, dupa depozitele bancare, precum si principala sursa de economisire pe termen lung pentru romani, in special cei cu venituri mici.

Aproximativ 95% din activele fondurilor de pensii private sunt investite in Romania, ceea ce face din Pilonul 2 unul dintre cei mai importanti investitori institutionali ai economiei romanesti. Circa doua treimi din active sunt plasate in titluri de stat, iar peste un sfert sunt investite in companii listate la Bursa de Valori Bucuresti. In acest fel, fondurile de pensii contribuie atat la finantarea sustenabila a statului roman, cat si la dezvoltarea companiilor locale, la cresterea economica si la crearea de locuri de munca, mentinand in acelasi timp un profil de risc prudent.

Astfel, Pilonul 2 s-a consolidat ca o componenta esentiala a sistemului de pensii din Romania, in linie cu modelele consacrate din statele dezvoltate ale Uniunii Europene si OCDE, avand o contributie important atat la bunastarea viitorilor pensionari, cat si la dezvoltarea economiei nationale.

„In spatele acestor cifre se afla milioane de romani care economisesc pentru viitorul lor. Depasirea pragului de 100 mld. RON castig net obtinut pentru participanti este cea mai clara dovada ca Pilonul 2 isi indeplineste misiunea pentru care a fost creat: transformarea contributiilor lunare ale romanilor in economii solide pentru viitor. Totodata, faptul ca peste 350.000 de persoane au beneficiat deja de plati din fondurile de pensii private demonstreaza ca acest sistem produce rezultate concrete si masurabile si dupa perioada de acumulare. Dupa mai bine de 18 ani de functionare, Pilonul 2 este nu doar un mecanism de economisire pentru pensie, ci si un pilon de stabilitate economica si financiara pentru Romania”, a declarat Cristian Pascu, presedintele APAPR.

Pe portalul pilonul2.ro oricine poate afla in cateva secunde la ce fond de pensii private contribuie si isi poate deschide un cont online pe site-ul administratorului pentru a consulta suma acumulata, istoricul contributiilor si alte informatii relevante despre propriul cont de pensie privata.

Sursa foto: Raiffeisen.

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Pentru companiile care pregatesc IPO pe bursa de la Bucuresti, daca sunt companii bune si vin la un multiplu P/E intre 10x si 15x, succesul IPO-ului este aproape garantat si vor intalni cerere solida din partea investitorilor institutionali. Raiffeisen Asset Management pregateste lansarea unui fond de investitii care sa capitalizeze oportunitati din sectorul european de aparare. “Sa vedem cu totii cam cata prima de risc politica exista in cotatiile bondurilor suverane, care daca se permanentizeaza, se poate transforma in miliarde de euro anual dobanzi platite in plus sau in minus”

„Cred ca putem construi in continuare, poate, cea mai fasta perioada in ceea ce priveste ofertele publice initiale (IPO) pentru piata locala, urmand sau mergand pe exemplu acestor IPO-uri recente de succes, atata timp cat toti actorii la piata continua sa indeplineasca anumite conditii. Pe de o parte, in zona pe care o reprezint de buy-side (investitori., n.r.), cred ca nu mai este un secret pentru nimeni si nu fac niciun rau industriei daca spun ca avem, probabil, cele mai solide active din istoria pietei de capital, atat pe zona de fonduri de investitii, cat si pe zona de fonduri de pensii, fie ele facultative, fie ele obligatorii. Avem active de la investitorii nostri la un nivel fara precedent si evident ca exista cerere potentiala foarte mare pentru a pune acesti bani la treaba in active de calitate”, a declarat Adrian Negru, CEO al Raiffeisen Asset Management,  la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2026, eveniment online organizat pe 30 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Daca este sa ma refer la seria asta recenta de IPO-uri si as incepe cu Premier Energy (…), in principiu, am investit in toate IPO-urile principale care au fost la BVB cel putin cu fondul nostru dedicat actiunilor locale, iar la multe dintre ele chiar si cu fondul de pensii facultative”, a punctat Adrian Negru.

Raiffeisen Asset Management este singurul jucator local care activeaza direct atat in industria de asset management in zona administrarii de fonduri deschise de investitii, cat si pe piata fondurilor de pensii private, unde este activ pe Pilonul 3 cu propriul fond de pensii private facultative.

“Dar, in acelasi timp, daca ma duc la partea asta de sell-side (vanzare, n.r.) sau la acei antreprenori care se gandesc si au planuri concrete sa vina catre piata si in aceasta perioada, cred ca este important sa ne uitam cumva la lucrurile bune pe care le-au facut aceste companii (care s-au listat cu succes pe piata principala a BVB, n.r.). Aici, ma refer in primul rand la planurile concrete si detaliate pe care le-au avut acele companii pentru banii rezultati din IPO-uri. Nu zic ca e obligatoriu sa fie doar IPO-uri de succes cu majorare de capital social, dar cu siguranta ajuta sa fie IPO-uri mai degraba cu majorare sau cu o parte mare de majorare de capital social si banii aia raman in companie si mai departe planurile care sunt prezentate investitorilor sa fie cat se poate de concrete, pentru ca pana la urma aceste IPO-uri au fost pana la urma o poveste daca tu, ca investitor, aveai sau nu incredere in capacitatea celor care conduceau acele companii sa execute planurile descrise, inclusiv in prospecte”, a subliniat CEO-ul Raiffeisen Asset Management, care face parte din portofoliul local al grupului financiar austriac de talie regionala Raiffeisen.

“Astea sunt elementele importante – sa ai o destinatie clara pentru acei bani, sa ai expertiza pe urma necesara sa conduci executiv acele companii sau chiar ca proprietar al companiei daca esti inca implicat sa poti pune acele planuri in aplicare”, a completat acesta.

“Pentru ca, de partea cealalta, exista cerere atata timp cat multiplii sunt rezonabili. Si, aici, cred ca este important pentru orice companie noua care vine sa-si faca foarte bine calculele si sa se uite foarte bine la ancorele de pret si de multipli care exista in piata, fie de data mai recenta, fie de data mai indepartata.”, a transmis Adrian Negru din partea sectorului de investitori institutionali locali.

“Pana la urma, o companie care ajunge in stadiul de a se lista este o companie care déjà a dovedit multe in parcursul ei, este o companie serioasa Dar, in acelasi timp, odata listata e comparata cu alte companii poate cu un istoric si mai lung si de dimensiuni mai mari si cu mai multa experienta inclusiv inclusiv in felul cata transparenta a aratat de-a lungul timpului. Se va compara cu niste companii, pana la urma etalon pentru economia romaneasca. Nu e suficient sa te remarci intre marea masa de companii sa ajungi la stadiul in care te poti lista. La momentul in care ajungi sa fii listat sau sa fii in carti pentru a te lista, vei fi comparat de investitori pana la urma cu, practic cele mai bune companii din economia romaneasca, inclusiv in termeni de transparenta, de guvernanta corporativa si altele”, a continuat acesta.

“Deci, atata timp cat asteptarile cu privire la multipli sunt rezonabile, cerere exista. Planuri concrete din partea celor care vor sa vina cu companii prezentate transparent, evident ca vor fi. Poate si – sa nu le zic pete – dar vor fi poate niste nuante; pana la urma in activitatea oricarei companii exista lucruri de clarificat. Cu cat mai multe dintre ele sunt clarificate pana la momentul IPO-urilor, cu atat este mai bine, este scenariul ideal. Vor fi situatii in care nu pot fi clarificate toate pana la momentul IPO-urilor, dar cel putin trebuie adresate iarasi transparent, clar, care va fi planul pentru acele sa zicem potentiale semne de intrebare, cand si cum vor fi rezolvate”, a precizat CEO-ul Raiffeisen Asset Management.

“Si atunci cu atat mai mult orice IPO, indiferent cine e vanzatorul, ca e entitate guvernamentala sau privata, cat timp respecta conditiile pe care le-am spus mai devreme, cred ca e mai mult decat binevenit”, a semnalat Adrian Negru.

Din ce sector sunt asteptate companii sa vina cu listari pe piata principala de la BVB?

“Mai in gluma, mai in serios, aproape ca e mai putin important sectorul,atata timp cat vin companii bune si cu multipli atragatori. Prefer oricand o companie dintr-un sector care exista la bursa, daca e o companie buna si pot sa o cumpar la un pret rezonabil, decat doar sa bifam ca avem inca un sector reprezentat la bursa, dar cu o companie nu neaparat ca sa nu fie atragatoare, dar cel putin pretul la care ar veni ar fi mai ridicat. Prefer oricand sa fiu un primul scenario”, a precizat reprezentantul Raiffeisen Asset Management.

Ce inseamna multiplii atragatori de listare pentru segmentul de buy – side, care reprezinta investitorii care participa si subscriu in cadrul IPO-urilor derulate?

“Adica un multipli mai atragator decat ai companiilor deja listate. Trebuie sa existe un mic discount si poate “mic” e discutabil, adica daca sa fie si cuvantul mic in sintagma asta. Pentru o companie noua in comparatie cu o companie cu un istoric poate de zeci de ani déjà, nu cred ca e rezonabil doar daca esti intr-o situatie particulara, cu o poveste de crestere absolut senzationala, si atunci putem accepta poate si altfel de multipli. Dar, daca esti o companie deja matura, cred ca nu poti sa ai asteptarea sa te listezi la un pret mai ridicat decat o companie similara cu un istoric listat de 10 ani sau 15 ani.”, este de parere reprezentantul investitorului institutional local.

Concret, la ce multipli de evaluare asteapta investitorii institutionali sa vina candidatii IPO pe piata principala a bursei de la Bucuresti?

“In intervalul intre 10x  si 15x P/E ratio, probabil, daca este o companie buna, succesul IPO-ului este aproape garantat. Va intalni cerere solida.”, a transmis CEO-ul Raiffeisen Asset Management catre potentialii candidati IPO ai bursei de la Bucuresti.

 

Raiffeisen Asset Management va lansa un fond de investitii care sa capitalizeze oportunitatile de investitii aparute in sectorul european de aparare

“Vom avea un produs care va incerca sa capitalizeze pe zona de rezilienta, de aparare din zona europeana, dar intr-un mod cumva asezat, adica dincolo de partea activa a conflictelor de care am avut parte in ultima perioada. Si dincolo de orizontul, sper eu, cat mai apropiat al unei rezolvari a conflictului si a razboiului din Ucraina, cred ca industria de aparare europeana s-a schimbat si se va schimba, daca nu definitiv, macar pentru multe zeci de ani de aici inainte”, a punctat Adrian Negru.

“Si cumva acest lucru vom incerca sa il captam intr-un fond nou, alaturi evident de – sa zicem, desi nu e neaparat o sintagma fericita – campionii industriei europene. Avem cativa campioni in diverse zone si de tehnologie si in industria de aparare si atunci cumva o sa facem un mix cu tot ce are mai bun Europa prin prisma noii imagini sau a noii situatii geopolitice pe care cel mai probabil o vom traversa in urmatorii ani. Vom incerca sa cumva sa comprimam toate astea intr-un fond nou.”, a precizat CEO-ul Raiffeisen Asset Management.

Ce tendinte se manifesta in investitiile din piata de asset management si in sectorul fondurilor de pensii private?

“Din perspectiva ambelor sectoare, activele sunt in zona de maxime istorice. Numarul de participanti la fondurile de pensii facultative au depasit demult, un milion de participanti. La fel si numarul de investitori in fondurile deschise de investitii locale au depasit un milion de investitori. In fondurile deschise vorbim acum undeva la 8 mld. Euro in activele totale ale fondurilor deschise de investitii”, a raspuns Adrian Negru din partea Raiffeisen Asset Management.

“Aici as sublinia foarte mult faptul ca in ultimii trei ani, dar poate mai mult in ultimul an si jumatate – doi ani au crescut accelerat fondurile de actiuni, in special cele care investesc pe piata locala.”, a completat acesta.

“Doar ca sa dau un exemplu, poate intr-o anumita masura banal, dar in acelasi timp cred ca reprezentativ. Fondul nostru de actiuni dedicat pietei locale, Raiffeisen Roma nia Dividend, se apropie acum de active catre 350 mil. Euro. In urma cu cativa ani, daca zic 4-5-6 ani in urma, erau un fond de cateva zeci de milioane de euro, putine zeci de milioane de euro. Deci, putem spune ca in 5 ani a crescut de 10 ori si ca el e reprezentativ pentru cam tot ceea ce inseamna fond de actiuni dedicate pietei locale si de la ceilalti mari jucatori din piata locala”, a detaliat Adrian Negru.

“Noi facusem undeva un calcul. Daca iau expunerile in actiuni locale ale fondurilor de pensii facultative, nu cele de Pilon 2, ci doar cele 3 facultative de Pilon 3, si adaug investitiile in actiuni locale ale fondurilor administrate local de actiuni, probabil am la acest moment vorbind o expunere pe BVB, sa zic asa, mai mare de 10 mld. RON, care in mare parte s-a format in ultimii trei ani, ceea ce cred ca adauga un nou jucator de o dimensiune semnificativa in cererea institutionala deja ridicata care exista in piata locala pana intr-acolo incat am mai discutat asta, deja devine o provocare cumva sa administram genul asta de active si noi, si colegii din industria de pensii private”, a adaugat reprezentantul Raiffeisen Asset Management.

“Cred ca iarasi un segment care a mers foarte bine si are potential sa mearga sau sa se dezvolte extrem de bine in continuare, e reprezentat de fondurile de obligatiuni, chiar fondurile de obligatiuni preponderent suverane, care  investesc pe maturitati ceva mai lungi, nu doar pe maturitati scurte si care a fost categoria de fonduri preferata in ultimii ani. Dar daca vorbim de fonduri cu maturitati de 3, 5, 7 ani sau poate chiar si mai mult – Romania in scenariul in care continua partea asta de disciplina bugetara fiscala, sa speram ca vom rezolva si partea politica la un moment dat, raportat la nivelul curent de dobanzi pentru obligatiunile suverane romanesti – cred ca exista un potential poate pot sa-l numesc enorm de comprimare a ratelor de dobanda pentru anii urmatori daca facem lucrurile la care investitorii se uita. E foarte usor de verificat sa compare sau sa se uite care a fost evolutia bond-urilor romanesti in comparatie cu bond-urile maghiare in special dupa rezultatul alegerilor din Ungaria”, a explicat Adrian Negru.

“Sa vedem cu totii cam cata prima de risc politica exista de fapt in cotatiile bondurilor suverane, prima de risc care daca se permanentizeaza se poate transforma in miliarde de euro anual dobanzi platite in plus sau in minus. Evident, pentru detinatorii de obligatiuni se poate transforma in castiguri semnificative, dar daca ne uitam putin mai larg la intreaga perspectiva sa vedem cat de mult ne costa jocul de a sa zicem relaxarea fiscala cand nu e cazul sau jocuri politice de diverse feluri”, a punctat CEO-ul Raiffeisen Asset Management.

”Investim si in obligatiuni, si in cele de tip MREL (destinate capitalizarii bancilor, n.r.), cat si in obligatiunile ale unor entitati non-bancare. Evident si acolo cautam sa fim pana la urma recompensati pentru riscul pe care ni-l asumam si, intr-adevar, au fost niste surprize probabil placute de partea emitentului in ultima perioada in care emisiunile unor companii din energie au iesit la randamente mai bune mai mici decat cele ale statului. Si atunci cumva la un moment dat te gandesti daca expunerea pe care voiai sa o iei initial chiar merita sau chiar esti recompensat intru totul pentru riscul pe care ti-l asumi acolo, risc mic sa fim transparenti pe care ti-l asumi acolo. Dar da, foarte pe scurt, investim in general si in MREL-uri, cat si in marile emisiuni de obligatiuni locale”, a precizat Adrian Negru.

“Am investit tichete normale pentru dimensiunea fondurilor noastre cu care am investit acolo”, a adaugat acesta.

“Ca sa dau o dimensiune cantitativa a business-ului nostru la momentul actual, activele noastre totale se indreapta undeva in jurul de 1,75 mld. Euro, chiar catre 1,8 mld. euro, din care marea majoritate sunt in fonduri de investitii, dar sunt si peste 100 mil. Euro in fonduri de pensii facultative. Ca si pondere intre activele fondurilor, care sunt investite in instrumente cu venit fix si fonduri care au in componenta si actiuni, vorbim de undeva in jur de putin peste 60% fonduri care investesc in instrumente cu venit fix, diferenta fiind in fonduri mixte si de actiuni, ceea ce e un progres enorm pentru cei care au urmarit industria mai de aproape. Stiu ca in urma cu cativa ani vorbeam aproape de 90% care erau investitii in fonduri de instrumente cu venit fix”, a mai spus Adrian Negru, CEO al Raiffeisen Asset Management, la panelul Piete de capital in cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2026 este sustinut de catre Auchan Romania in calitate de Event Partner si de Vetimex Capital in calitate de Supporting Partner.

 

 

 

 

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2026

 

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2026: “Aderarea la OCDE si pastrarea rating-ului investitional sunt doua preconditii importante ca sa vina mai multe surse financiare cu o dobanda mai mica pentru Romania si pentru amandoua e important comportamentul ca statul roman sa fie mai fiabil”. Oportunitatile din energie, infrastructura, sectorul de productie sau cel de aparare intaresc pozitia Romaniei ca a doua optiune de investitii dupa Polonia din regiune, insa pietele CEE isi pierd din atractivitate, iar capitalul se muta catre pietele mai mature din Europa de Vest si SUA. Circa 6 – 8 companii pregatesc IPO-uri pe piata principala a bursei de la Bucuresti. Bancile lucreaza la aproximativ 10 tranzactii de finantare de peste 500 mil. Euro. Ce asteptari au investitorii strategici, antreprenorii, investitorii din venture capital, private equity, private debt, piete de capital si real estate

 

Volker Raffel, E.ON: Aderarea la OCDE si pastrarea rating-ului investitional sunt doua preconditii importante ca sa vina mai multe surse financiare cu o dobanda mai mica pentru Romania si pentru amandoua e important comportamentul ca statul roman sa fie mai fiabil. E.ON Romania isi finanteaza investitiile in proportie de 100% din piata financiara locala si nu se imprumuta de la compania – mama

 

Andrei Svoronos, EBRD: Ne asteptam pentru 2026 sa avem un volum de investitii de circa 800 – 900 mil. Euro, usor mai mic fata de anul trecut, pentru ca e si o anumita corelatie cu evolutia economiei, unde vedem o scadere de 0,2% din PIB in acest an. Vrem sa fim un accelerator de crestere pentru jucatori din Romania, care au ganduri de expansiune regionala. Circa 6 – 8 companii sunt in diferite stadii de pregatire pentru IPO pe piata principala a bursei de la Bucuresti

 

Tiberiu Danetiu, Auchan: “Never say never”.  Ne vom continua ritmul de crestere organica, dar suntem deschisi daca apar oportunitati de achizitii M&A. Zona de expansiune in retail s-a mutat in timp din zona de hipermarketuri si cash & carry catre segmentele de proximitate si ultraproximitate. Dupa atacul lansat pe formatul hard discount, urmatorul pariu al Auchan vizeaza dezvoltarea francizei cu formate medii de supermarketuri

 

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Tranzactiile au incetinit in spatiul Europei Centrale si de Est, iar piata inclina catre tichetele M&A mai mari. Ne uitam la achizitii add-on in regiune pentru Pehart pentru ca vrem la exit sa avem o companie mai mult regionala, si mai putin locala. Urmatoarea achizitie M&A pe piata din Romania ar putea fi in sectorul de productie. Maib este interesata sa ia cat mai repede o licenta in Romania pentru acordarea de credite de consum si ar putea viza achizitii M&A in acest scop, iar grupul INVL Invalda vizeaza cu un fond de private debt de 55 mil. Euro piata locala

 

Cosmin Calin, Banca Transilvania: Pe piata finantarilor sindicalizate, sunt aproape 10 tranzactii cu un tichet fiecare de peste 500 mil. Euro. Vedem tranzactii in sectoare precum energie, servicii medicale private sau retail. Expunerea maxima pe care o avem fata de un singur grup depaseste cu putin jumatate de miliard de euro. Ne uitam la oportunitatile de extindere in regiune, atat pe pietele din jur, cat si in Europa

 

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Pentru companiile care pregatesc IPO pe bursa de la Bucuresti, daca sunt companii bune si vin la un multiplu P/E intre 10x si 15x, succesul IPO-ului este aproape garantat si vor intalni cerere solida din partea investitorilor institutionali. Raiffeisen Asset Management pregateste lansarea unui fond de investitii care sa capitalizeze oportunitati din sectorul european de aparare. “Sa vedem cu totii cam cata prima de risc politica exista in cotatiile bondurilor suverane, care daca se permanentizeaza, se poate transforma in miliarde de euro anual dobanzi platite in plus sau in minus”

 

Florentin Cotorobai, Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene: Prin bugetul alocat din PNRR s-a vazut clar apetitul fondurilor de investitii si se va cunoaste o evolutie a instrumentelor de finantare pentru entitatile private in noul cadru financiar multianual 2028 – 2034. Cati bani a produs primul exit complet al unui fond de investitii capitalizat prin PNRR: “Efectul de multificare a fost undeva de trei ori valoarea investita”

 

Constantin Damov, Green Group: “Speram sa fim printre pionierii europeni in a obține fibra sintetica din textile”. Vizam pentru extindere pietele din Republica Moldova, Grecia, Albania, unde se prefigureaza sisteme de colectare precum Returo si ne gandim la un mod combinat de intrare pe piata care include M&A. Orizontul de exit al investitorului private equity Abris Capital Partners din Green Group, estimat la circa 2 ani

 

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Romania si, poate Ungaria sunt tarile cu cel mai scazut volum de investitii venture capital si cu cel mai mic numar de startup-uri, chiar si calitatea acestora nu iese la nivelul celor din Polonia si Bulgaria. Asistam la o usoara schimbare intre private equity si venture capital ca si greutate a claselor de active. In 2026 si in 2027 vom vedea companii care ating valori poate aproape  de 1 mld. Euro, unele dintre acestea fiind poate chiar in Romania unde BibleChat si Druid se pregatesc sa atraga noi runde de investitii. Cel mai bun exit realizat de catre EGV la 4,5x

 

Dan Farcasanu, Mozaik Investments: Piata de tranzactii a incetinit partial din cauza recesiunii si a instabilitatii politice. Mozaik Investments anunta o noua achizitie din noul sau fond de private equity, care va prelua o participatie majoritara intr-o companie din Romania pe modelul “buy and build”. Din capitalul strans de 51 mil. Euro de la investitori, aproape jumatate a fost alocat pentru achizitia primelor trei companii de portofoliu. De ce este dificil pentru fondurile de private equity din Romania sa intre pe piata din Polonia

 

Ciprian Nicolae, ACP Credit: Vom anunta foarte curand noul nostru fond de private credit pentru Europa Centrala si de Est, care ne asteptam sa aiba o dimensiune dubla fata de primul nostru fond de 100 mil. Euro. Ne asteptam ca investitiile din Romania sa reprezinte cel putin o treime, insa mai putin de jumatate din intregul portofoliu al noului fond. Care sunt diferentele in universul de investitori LP dintre un fond de private credit si un fond de private equity

 

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Tranzactiile de la Regina Maria si La Cocos arata ca atractivitatea pietei romanesti pentru investitori este ca fondurile de investitii sa gaseasca acele companii care la final merg catre vanzari destinate unui anumit tip de consolidare, fie locala, fie regionala. De ce nu listeaza fondurile de investitii din Romania companii pe bursa de la Bucuresti si ce alternative de investitii au antreprenorii. Exiturile fondului 1 al Catalyst Romania, realizate la multipli cash on cash intre 3-4x si 20x. Care sunt cifrele – tinta pentru noul fond al Catalyst

 

Dan Lupu, Earlybird: “Fondatorii de companii din diaspora au devenit o sursa mai importanta de startup-uri la nivel global decat piata din Romania, ceea ce este valabil pentru toate pietele din Europa Centrala si de Est”. Activitatea in piata regionala de venture capital este foarte valurita, cateodata e Polonia pe val ca acum, altadata Romania sau tarile din fosta Iugoslavie. Earlybird investeste din fondul sau regional de 360 mil. Euro tichete initiale de pana la 12 mil. Euro in runde de finantare pre-seed, seed si serie A. Noul fond Earlybird cu un capital de circa 500 mil. Euro dedicat investitiilor in sectorul de aparare va deveni functional in curand

 

Cristina Cosman, ING Bank: Piata de sindicalizari bancare este in crestere, iar energia si sectorul real estate sunt predilecte pentru finantarile foarte mari. Ne uitam cu tot mai mult interes catre infrastructura, constructii si proiectele din sectorul de aparare

 

 

Magdalena Sniegocka, CVI: Romania este o piata  – cheie pentru noul nostru fond de private debt. Avem in plan sa investim in Romania pana la 100 mil. Euro in urmatorii 2 – 3 ani. Cele mai avansate tranzactii sunt in real estate si pe piata de energie, dar asteptam sa incheiem si pe piata serviciilor medicale private. Cum se pozitioneaza finantarile private debt comparativ cu finantarea bancara si investitiile de capital de tip venture capital si private equity

 

Mihai Patrulescu, CBRE: Investitiile din piata de real estate au ajuns in primul semestru la 500 mil. Euro si estimez ca vor ajunge pana la finele lui 2026 intre 800 mil. Euro si 1,1 mld. Euro. Yield de 7,75% pe toate clasele de active imobiliare cu o evolutie asteptata la 7,5% in retail. Polonia si Cehia sunt pietele real estate cu cea mai mare adancime din CEE. “Romania este pe acelasi fascicul cu Polonia, insa Cehia ar putea fi pentru noi modelul cu acea piata domestica de investitori institutionali”

 

Ioana Filipescu Stamboli, Alvarez & Marsal: S-a schimbat modul in care sunt alocati banii si suntem intr-o faza a unui realism structural al pietei de M&A din Romania. Cumparatorii nu mai cauta sa cumpere doar cota de piata sau promisiuni speculative, iar investitorii strategici vor sa se integreze vertical, securizandu-si lantul de valoare. Piata locala de M&A, dominata de tranzactiile mid – market. Dupa retail si servicii medicale private, ce sector este urmatorul pariu pentru o tranzactie de 1 mld. Euro

 

Florian Teleaba, Kearney: Romania este a doua piata mare din Europa Centrala si de Est si atrage atentia investitorilor in peisajul regional pe zona de energie, infrastructura, nearshoring si sectorul de aparare. Regiunea CEE incepe sa-si piarda atractivitatea la nivel de investitii, iar capitalul se duce catre piete mai mature spre Europa de Vest, SUA sau anumite piete emergente. “Nu prea se vorbeste inca de infrastructura pentru zona de AI, infrastructura digitala si de procesare, care in timp foarte indelungat ar trebui sa aiba niste perspective nu doar de investitii, bani si randament, ci si de independenta din anumite puncte de vedere ale statului”

 

Bogdan Campianu, Wood & Company: Peste tot in regiune, exista cerere pentru listari, dar este cumva o lipsa de companii pregatite pentru piata, ceea ce este favorabil companiilor. Sunt placute de catre investitori companiile care sunt lideri regionali, adica mai mult decat un lider local. “Revolutia AI si reinarmarea Europei sunt cele doua transformari structurale care vor modela piata de capital in urmatorii ani si care schimba prioritatile industriale si investitionale in regiune”

 

Peter Mathe, Portfolion: Piata fondurilor de growth equity din Europa Centrala si de Est este inca subdezvoltata fata de Europa de Vest, iar Romania vine mereu pe pozitia a doua piata in regiune dupa Polonia privind volumul de investitii. Fondul de growth equity al Portfolion este interesata de investitii in Romania in sectoare precum servicii medicale private, wellness sau productie, cu tichete intre 5 mil. Euro si 30 mil. Euro. “Unul dintre motivele pentru care analizam industrii mai traditionale este sa ne protejam impotriva potentialelor investitii care pot fi in teritoriul unei bule speculative”

 

IFC Carpathia Pensii deal mai 2026

IFC isi anunta intrarea directa pe piata pensiilor private din Romania cu achizitia unei participatii de pana la 10% din Carpathia Pensii de la grupul austriac Vienna Insurance Group. Institutia financiara internationala isi extinde portofoliul de participatii in sectorul pensiilor private din CEE cu al patrulea jucator ca marime de pe piata locala de pensii private, modelat de tranzactiile M&A anterioare ale olandezilor de la Aegon

International Finance Corporation (IFC), parte a grupului Bancii Mondiale, a anuntat pe 8 mai 2026 ca a semnat achizitia unei participatii de pana la 10% din Carpathia Pensii de la grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), miscare prin care investitorul financiar international intra direct pe piata pensiilor private din Romania, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Institutia financiara internationala are astfel oportunitatea de a deveni actionar minoritar semnificativ in cadrul celei de-a patra companii de management a pensiilor private din Romania, cu active sub administrare in valoare de peste 4 mld. Euro si peste un milion de clienti in portofoliu, potrivit datelor prezentate de catre vanzatorul austriac.

De asemenea, tranzactia se inscrie intr-un cadru regional mai larg in care investitorul financiar global deruleaza un parteneriat mai amplu pe pietele din Europa Centrala si de Est cu compania austriaca VIG, liderul pietei de asigurari din Austria si unul dintre cele mai mari grupuri de asigurari din regiune.

“Suntem incantati sa extindem si pe piata din Romania parteneriatul nostru cu IFC, care s-a dovedit deja a fi unul de succes. Participarea planificata a IFC in societatea noastra de administrare a fondurilor de pensii private in Romania ne consolideaza pozitia pe piata locala a pensiilor si va sprijini strategia de dezvoltare de produse si de digitalizare a Carpathia Pensii. Impreuna vom face pasi importanti pentru a consolida sistemul de pensii private facultative din Romania, care este inca insuficient dezvoltat, in pofida unei tendinţe de crestere.”, a spus Peter Höfinger, Vicepresedinte al Vienna Insurance Group, responsabil pentru activitatea companiilor VIG din Romania.

Investitia de capital a IFC in Carpathia Pensii urmeaza sa se faca sub forma achizitiei de actiuni secundare de la investitorul strategic austriac VIG, care detine 100% din actiunile managerului local de pensii private.

Proiectul Neptune RO CP al IFC urmeaza sa fie supus aprobarii board-ului institutiei financiare internationale pe 8 august 2026.

„Pensiile private le permit oamenilor sa economiseasca pentru viitor, consolideaza stabilitatea financiara si stimuleaza dezvoltarea pietei de capital — elemente cheie pentru pietele emergente si societatile in curs de imbatranire. Prin transformarea economiilor pe termen lung in investitii productive pe termen lung, ele sustin direct si indirect crearea de locuri de munca si cresterea economica. Investitia noastra planificata in Carpathia Pensii vizeaza extinderea accesului la pensiile private facultative si sustinerea dezvoltarii pietei prin inovaţie digitala si educatie financiara”, a declarat Vittorio Di Bello, directorul grupului institutiilor financiare pentru Europa, America Latina si Caraibe din cadrul IFC.

Institutia financiara globala isi extinde cu aceasta achizitie amprenta directa asupra sectorului de pensii private din regiune, dupa ce a preluat in 2022 o participatie de 9,9% din actiunile Doverie, manager de fonduri de pensii private din Bulgaria.

IFC a cumparat in cadrul proiectului Dolphin participatia minoritara la Doverie de la compania austriaca VIG pentru 22,79 mil. USD, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Doverie, cel mai mare manager de fonduri de pensii private din Romamia, avea active sub administrare de 2,3 mld. Euro la 30 iunie 2022, cu un portofoliu de peste 1,2 milioane de clienti in portofoliu.

Ulterior, IFC a mai facut in 2025 inca un pas semnificativ pe piata financiara din regiune, prin semnarea achizitiei unui pachet de aproximativ 20% din companiile USG si Kniazha din Ucraina.

IFC a alocat 5,72 mil. USD pentru achizitia participatiei minoritare la jucatorul pozitionat in top 9 companii de asigurari non – viata din Ucraina, Kniazha.

Pe piata pensiilor private din Romania, anuntul IFC de semnarea a unei achizitiii de participatie minoritara la Carpathia Pensii vine la putin timp de la intrarea grupului Bancii Transilvania pe piata de fonduri de pensii private prin achizitia BRD Pensii – jucator activ pe Pilonul 2 si Pilonul 3 de pensii, de la grupul financiar francez Societe Generale.

Contraprestatia achitata, ca si pret de achizitie al BRD Pensii, de catre grupul Bancii Transilvania a fost de 55,5 mil. RON (circa 11 mil. Euro), conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

EBRD, o alta institutie financiara internationala majora, este un actionar minoritar – cheie al Bancii Transilvania, noul jucator intrat pe segmentul Pilonului 2 de pensii.

 

Carpathia Pensii, pol de tranzactii M&A pe piata pensiilor private

Achizitia raportata de catre IFC la Carpathia Pensii confirma profilul de pol pentru tranzactiile M&A pe piata pensiilor private din Romania.

Istoria Carpathia Pensii incepe in anul 2007, cand a fost infiintata compania BT Aegon Fond de Pensii SA sub forma unui joint venture intre grupul Bancii Transilvania si investitorul financiar olandez Aegon.

In 2009, Aegon a cumparat participatia de 50% din BT Aegon Fond de Pensii SA de la Banca Transilvania pentru 44,69 mil. RON (peste 10 mil. Euro), managerul de pensii private fiind redenumit ulterior tranzactiei Aegon Pensii.

In 2013, Aegon are oportunitatea unei achizitii prin care isi extinde in anul urmator operatiunile pe piata financiara din Romania. Astfel, grupurile olandeze Aegon si Achea au anuntat in urma cu 12 ani transferul portofoliilor locale de asigurari de viata si pensii private administrate de catre Eureko la Aegon.

Aegon Pensii cu un portofoliu de pensii private lansat pe Pilonul 2 al pensiilor private oblogatorii trece in 2014 si pe Pilonul 3 de pensii, cel al pensiilor private facultative.

In decembrie 2015, Aegon preia in administrare si clientii Fondului de Pensii Facultative Eureko Confort.

In 2020 insa, investitorul strategic olandez Aegon anunta o miscare strategica de amploare prin semnarea vanzarii operatiunilor din Europa Centrala si de Est catre compania austriaca Vienna Insurance Group (VIG).

Astfel, cumparatorul a anuntat un pret de achizitie de 830 mil. Euro pentru pachetul de active al Aegon din Ungaria, Polonia, Romania si Turcia, care includea firme de asigurari, companii de administrare a fondurilor de pensii, companii de asset management si firme de servicii.

Aegon a anuntat in 2023 ca a finalizat vanzarea operatiunilor din Polonia si Romania pentru 125 mil. Euro.

Portofoliul VIG din Romania se intinde atat pe piata asigurarilor, cat si pe piata pensiilor private. Pe piata asigurarilor, grupul austriac opereaza cu 3 companii – firma de asigurari non – viata Omniasig, firma de asigurari de viata BCR Life si Asirom. Pe piata locala a asigurarilor, VIG este lider de piata, cu o cota de piata de 23,3% in trimestrul 1 si trimestrul 3 din 2025. Pe segmentele de asigurari de viata si de asigurari non – viata, VIG ocupa pozitia secunda.

Piata pensiilor private din Romania reprezinta cel mai puternic pol de capital investitional local, care a strans pana acum sub administrare peste 40 mld. Euro, cel mai puternic jucator fiind NN Pensii, parte a grupului financiar olandez NN. Fondurile de pensii private au un rol- cheie pe piata de capital din Romania, fiind principalii investitori institutionali locali atat in tranzactii IPO sau emisiuni de obligatiuni, cat si in companiile listate pe piata principala a bursei de la Bucuresti.

Vienna Insurance Group este o companie listata pe bursele de la Viena, Praga si Budapesta, cu o capitalizare bursiera de peste 8,5 mld. Euro. Actionarul majoritar al VIG este fondul mutual Wiener Stadtische Versicherungsverein cu o participatie de circa 72%.

 

 

 

 

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 21 mai evenimentul MIRSANU IPO CHALLENGE 2026 pentru investitori, antreprenori si comunitatea pietelor de capital