MIRSANU.RO

publicat la: 05.07.2024  15:39

Florin Visa, Early Game Ventures: La fondul 1 avem rezervat 15% dry powder din capitalul fondului pentru inca 2 – 3 ani de tranzactii follow on cu companiile din portofoliu. Cand facem o investitie, daca nu vedem potentialul ca la un exit peste 5 – 6 ani sa recuperam de 10 ori suma investita inseamna ca nu ne respectam obiectivul de early stage investitor

Sursa foto: EGV.
 

„Am initiat activitatea de investitii a EGV Fund II, am avut first closing (prima inchidere – n.r.) in urma cu peste doua luni. Vedem un pipeline de investitii destul de interesant, suficient de interesant pentru nevoile noastre, pentru fondul pe care l-am ridicat si pentru urmatoarea perioada de timp. Noi am anuntat in ultima zi a lunii mai deja doua investitii prin cadrul a doua companii care au terminat programul Innovation Labs, cu care noi avem un parteneriat strategic, amandoua in zona de cybersecurity si, in acelasi timp, pot sa spun ca in luna iulie asteptam una sau chiar doua tranzactii sa anuntam”, a declarat Florin Visa, Partner al managerului de capital de risc Early Game Ventures, in cadrul MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2024, eveniment online organizat pe 27 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

„Si asa cum am obisnuit oarecum piata in anii trecuti, in momentul in care faceam deploymentul (desfasurarea capitalului – n.r.) pentru fondul 1, vom avea un ritm destul de mare de a face investitii si vedem foarte multe oportunitati. Cred ca am vazut mai mult de 100 de la inceputul anului pentru ca anticipand pornirea fondului 2 deja am inceput sa ne facem un pipeline. Si am putut alege de aici cateva investitii.”, a adaugat acesta.

Early Game Ventures a anuntat in primavara lui 2024 lansarea unui nou fond de venture capital cu un capital de 60 mil. Euro, care va avea in vizor investitii in start-upuri de tehnologie din Romania, dar si in alte piete din regiune.

„Noi vedem ca exista un numar mare de start-upuri care se creeaza in aceasta perioada si acum exista si surse de finantare pentru acestea. Pe de alta parte, noi fiind investitori foarte early stage, primul stage, primul tichet de investitii din partea unui fond, noi nu vedem impactul incetinirii economiei.  Adica companiile in care investim noi au un plan de a ajunge in piata in domenii in care piata creste, respectiv zonele in care suntem noi foarte familiari – enterprise software, artificial inteligence, dev tools, cyber security, toate aceste zone cresc si vedem companii care isi doresc sa creasca in aceasta directie”, a spus Florin Visa.

Mai investeste EGV din primul fond dupa lansarea celui de-al doilea sau fond in 2024?

„Pentru investitii noi, s-a terminat in decembrie perioada de investitii a fondului 1 si de aceea pentru noi a fost foarte important sa fie un gap cat mai mic intre finalul perioadei de investitii pentru fondul 1 si inceputul fondului 2, iar noi consideram ca l-am acoperit. Oportunitatile identificate in prima parte a anului le facem acum. Iar in acest moment fondul 1 continua cu investitii follow on in companiile din portofoliu, unde avem peste 20 de companii in continuare in portofoliu. Am facut in prima parte a anului deja doua investitii follow on si anticipam sa facem cel putin inca doua in partea a doua a anului”, a precizat Florin Visa.

„Sunt evident companiile cu cea mai mare crestere si dezvoltare care ridica runde uneori nu suficient de mari incat sa fie anuntate in piata, dar totusi in agregat noi anticipam intre 1 si 2 mil. Euro ca vom investi in cadrul anului 2024 din fondul 1. Putem spune ca in acest moment avem cam 15% dry powder (capital disponibil pentru investitii – n.r.) ceea ce este o cifra cu care suntem foarte confortabili.”, a punctat reprezentantul Early Game Ventures.

„Unul din riscuri in venture capital este ca fondul nu reuseste sa faca deployment (sa desfasoare capitalul – n.r.) pentru sumele angajate pentru ca nu sunt oportunitati sau nu sunt oportunitati de follow on. Pe de alta parte, celalalt risc este sa se termine banii si sa ramana oportunitati foarte interesante. Cumva, cu 15% consideram ca este suficient pentru inca 2 ani, poate chiar 3 ani, sa putem face follow on-uri acolo unde are sens si urmand ca apoi sa ne concentram pe exit”,  a precizat Florin Visa.

„Deja ne uitam la exituri. Nu vad in perioada imediat urmatoare sa apara exituri, dar lucrurile se pot misca destul de repede cum am vazut cumva anul trecut. Am anuntat anul acesta un exit din fondul 1 – Coda Inteligence anuntat in aprilie, un deal semnat din decembrie, dar a durat putin pana cand s-a putut face public”, explica acesta.

„Vreau sa facem diferenta intre randamentul asteptat al portofoliului si randamentul asteptat pentru fiecare investitie. Pentru ca investind foarte la inceput, exista o rata de failure (esec – n.r.) care este clar asumata, nu si-o doreste absolut nimeni, dar se intampla si se intampla in cea mai mare masura in lucruri care nu sunt sub controlul nimanui. Si atunci as face diferenta intre ceea ce asteptam de la o investitie sau orice investitie sunt randamente la nivel de 50% pe an, adica asta este asteptarea noastra. Cand facem o investitie, daca nu vedem potentialul ca la un exit peste 5 – 6 ani sa recuperam de 10 ori suma investita inseamna ca nu ne respectam obiectivul de early stage investitor.”, a punctat reprezentantul managerului de fonduri de venture capital.

„Acum cu o rata asumata de insucces la nivel de portofoliu, asteptarile investitorilor nostri sunt undeva la un randament de 30% pe an care se traduce undeva intre 4 ori valoarea investitiilor si aceasta in contextul in care sunt cifre la care ne uitam la nivel global, nu difera foarte mult de la o regiune la alta care arata ca zona aceasta de venture capital poate sa aduca la nivel de portofoliu, randamente de 25% pe an si poate sa tripleze banii investitorilor, cumva fiecare dorindu-si sa atinga si chiar sa depaseasca aceasta suma.”, a mai spus Florin Visa, Partner in cadrul Early Game Ventures, la panelul Venture Capital & Corporate Venture Capital al evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Partenerii MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2024 sunt Raiffeisen Bank Romania si NNDKP.

 

 

Citeste seria de articole MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2024

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2024: Investitorii se uita la lucruri specifice din clasa lor de active si investesc in story-ul unei companii, ei nu investesc in trenduri, ceea ce inseamna ca unde esti localizat devine aproape secundar. Ce tendinte si ce randamente urmaresc investitorii strategici, institutii financiare internationale, investitorii in Private Equity, Venture Capital, piete de capital, asset management, companii antreprenoriale, investitorii din real estate si piata de NPL

 

Aleksandar Dragicevic, MidEuropa: In cazul unui exit, ne rezervam optiunea sa vindem Regina Maria cu totul, adica pietele din Romania si Serbia, sau optional separat. Suntem interesati sa facem noi achizitii in acest an in Romania in sectorul de tehnologie si in sectorul de consum

 

Florin Visa, Early Game Ventures: La fondul 1 avem rezervat 15% dry powder din capitalul fondului pentru inca 2 – 3 ani de tranzactii follow on cu companiile din portofoliu. Cand facem o investitie, daca nu vedem potentialul ca la un exit peste 5 – 6 ani sa recuperam de 10 ori suma investita inseamna ca nu ne respectam obiectivul de early stage investitor

 

Richard Wilkinson, CTP: Cresterea capitalului domestic si regional in pietele CEE este una dintre cele mai importante dezvoltari pe piata imobiliara pentru ca asta creeaza o piata sustenabila si predictibila pe termen lung. Activele din CEE sunt subevaluate pe termen lung, iar randamentele in regiune sunt foarte atractive in timp ce yield-urile din Europa de Vest au ajuns la niveluri „nebunesti”

 

Andrei Svoronos, EBRD: Avem in Romania un cadru pentru emisiuni de obligatiuni corporative de 150 mil. Euro, din care putem sa luam pana la 30% dintr-o emisiune la maturitati intre 3 si 8 ani daca tranzactiile au un unghi „verde”. De ce EBRD a facut exit partial din Banca Transilvania si ce urmeaza? „Cel mai probabil vom mai avea una sau doua tranzactii equity in acest an in Romania”

 

Mihail Ion, Raiffeisen Bank: Ne concentram pe crestere organica pe piata pensiilor private facultative. Ce planuri are Raiffeisen Bank pe piata de asset management si cu emisiunile de obligatiuni

 

Ramona Jurubita, Foreign Investors Council (FIC): Investitorii strategici considera ca Romania are o forta de munca competitiva fata de alte piete, chiar daca ne zbatem sa gasim resurse. Vedem multa miscare la investitori in FMCG, retail, energie regenerabila, servicii financiare si medicale, respectiv tech

 

Liviu Dragan, Druid: Pentru noi, SUA este piata strategica, apoi Europa, in timp ce Asia si Australia sunt piete oportuniste in care tot cheltuiesti bani si ai promisiuni, dar nu se intampla lucruri spectaculoase. Intotdeauna va fi o problema intre asteptarile unui investitor si valoarea companiei. Nu toate companiile isi ating tintele si atunci apar o gramada de probleme privind evaluarea companiei

 

Adriana Gaspar, NNDKP: Sectoarele de care sunt interesati investitori private equity sunt interesante si pentru investitorii strategici care mai au in vizor si energia regenerabila, IT, logistica sau sectorul agribusiness. Un factor descurajator pentru investitori este slabiciunea prelungita la nivelul institutiilor de reglementare, cu exceptia celor din sectorul bancar si al serviciilor medicale

 

Adrian Tanase, BVB: Sectorul de investitori buy side este mult inaintea oportunitatilor create pe partea de vanzare. Autoritatile trebuie sa fie foarte atente sa fie create oportunitati pentru a atrage banii din fondurile de pensii altfel va trebui sa fim mai relaxati cand vedem ca vor alege sa investeasca in alte piete

 

Bill Watson, Value4Capital: Una dintre provocarile cu care se confrunta piata de private equity din CEE este ca multi dintre investitorii din Europa de Vest urmaresc fonduri mari si nu fac angajamente de investitii in runda aceasta in regiune ceea ce trage in jos marimea fondurilor aflate in curs de strangere. „Un IRR mic nu hraneste la fel de multi oameni ca un multiplu mare”

 

Cosmina Marinescu, Kruk: Pretul de achizitie al portofoliilor pe piata managementului datoriilor este in crestere ceea ce duce la scaderea randamentului. Vor exista in continuare exituri de jucatori din piata de NPL, iar noi suntem suntem interesati de tot ce inseamna potential de investitie

 

Camelia Dragoi, EIF: Fondul European de Investitii a finantat cu peste 1 mld. Euro peste 150 de companii din Romania, printre care UiPath, Regina Maria sau Profi. Suma investita de toate fondurile de investitii cu focus pe Romania nu depaseste 300 mil. Euro, insa cifrele vor creste dupa ce fondurile cu alocari din PNRR vor fi in plina faza de investitii

 

Ivan Kurtovic, InterCapital Asset Management: Romania este prima investitie ca geografie cu peste 25% pondere in cadrul unui fond de actiuni pe care il avem focusat pe investitii in Europa de Sud – Est

 

Dan Lupu, Earlybird: Este inca in derulare procesul de ajustare al asteptarilor antreprenorilor fata de evaluarile la care vor sa ridice finantare pentru start-upuri. Pana la urma valorile la care se fac finantarile in venture capital nu au nicio baza teoretica legata de activitatea firmei, este strict o negociere intre cel care ofera finantarea si cel care o cere

 

Cristian Nacu, IFC: Instrumentele noastre de finantare sunt la nivelul preturilor din piata, nu vrem sa concuram bancile sau alte institutii financiare, insa randamentele noastre sunt mai complexe pentru ca proiectele noastre trebuie sa aduca o contributie puternica la dezvoltarea tarii. In fiecare an am pus circa 100 – 150 mil. USD in fonduri de private equity si venture capital din regiune, iar in ultimii 2 ani am investit peste 500 – 600 mil. USD in obligatiuni

 

David Jennison, STJ Advisors: Cred ca piata de capital din Romania este inaintea multor piete din Europa datorita combinatiei dintre cererea puternica din zona fondurilor de pensii si a investitorilor de retail. Si investitorii in titluri cu venit fix si investitorii in actiuni se uita la lucruri specifice din clasa lor de active si investesc in story-ul unei companii, ei nu investesc in trenduri, ceea ce inseamna ca unde esti localizat devine aproape secundar

 

Adrian Rosoaga, BCR Seed Starter: Fata de un fond de venture capital, suntem mai putin agresivi in termen de randamente si suntem mai flexibili pentru ca nu avem presiune de exit intr-un anumit orizont de timp. Ideal ti-ai dori sa ajungi sa iti recuperezi valoarea in intregime a fondului din una – doua investitii

 

Radu Dobre, APS Holding: Fiscalitatea reprezinta un impediment substantial pentru vanzatorii de portofolii. Ne vom uita alaturi de partenerii si investitorii nostri la orice oportunitate fie ca este vorba despre private lending, fie ca este vorba de achizitia de alti jucatori din piata NPL

 

Petr Stohr, Premier Energy: Fondurile de pensii din Romania si din regiunea CEE ca si tip de investitor au avut cea mai mare pondere la IPO Premier Energy si au ajuns sa detina in jurul a 10% din firma. Compania de furnizare de energie CEZ Vanzare este o piesa de baza in modelul nostru integrat de afaceri in timp ce nu era un activ de baza pentru un investitor in infrastructura ca Macquarie

 

Ciprian Nicolae, ACP Credit: Vedem cerere de capital in special in raza tichetului nostru de finantare de circa 10 mil. Euro. Noi ca si fond de private debt putem sa ne desfasuram capitalul in spatiul dintre banci si private equity

 

Evtim Chesnovski, Integral Venture Partners: In spatiul mai larg al pietelor CEE, daca ai capital dry powder sunt multe oportunitati de investitii pe piata companiilor mici si medii la tranzactii sub 100 mil. Euro, chiar sub 50 mil. Euro valoare de intreprindere. Vom investi circa 20 – 25% din fondul nostru regional pe piata din Romania

 

Tomasz Mrozowski, MCI Capital: Vedem o incetinire a fluxului de tranzactii in CEE fata de Europa de Vest. Suntem interesati in special de investitii in sectorul de tehnologie si avem de cheltuit 200 – 300 mil. Euro pentru achizitia de active in regiune in tichete de la 20 mil. Euro la 100 mil. Euro per tranzactie

 

Robert Miklo, Colliers: Ne asteptam ca 2024 sa fie la un nivel similar cu 2023 in ceea ce priveste volumele de tranzactii din pietele CEE. In Romania, motorul pietei a fost sectorul industrial in primul semestru, iar in semestrul al doilea ma astept sa devina sectorul de birouri


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Conținut Partener

Forvis Mazars: Concurenta crescuta si factorii geopolitici influenteaza strategiile top managementului si pot incetini dezvoltarea companiilor

   
  • Concurenta crescuta si instabilitatea geopolitica accentuata sunt principalele tendinte identificate care pot incetini dezvoltarea companiilor – 35% (in crestere cu 13 puncte) si, respectiv, 30% (in crestere cu 8 puncte fata de 2024).
  • Liderii se asteapta ca incertit  Citeşte articolul integral