“Au fost multe tranzactii in acest an pe piata locala de fuziuni si achizitii, insa comparativ cu anul trecut au fost mai putine. In jur de 20% mai putine in Romania. Dar ce a fost deosebit este ca au fost aceste tranzactii foarte mari, care, practic, ne-au repus pe harta”, a declarat Leonard Pascu, Director M&A in cadrul firmei de consultanta Forvis Mazars Romania, la MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2025, eveniment organizat pe 4 decembrie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO alaturi de jucatori activi in tranzactiile de M&A, finantare, piete de capital, real estate si NPL din Romania si din spatiul Europei Centrale si de Est.
“Suntem undeva in jur de 140 tranzactii mai mari si care sunt raportate in statistica”, a punctat Leonard Pascu.
“Ca piata, suntem cam a treia ca si volum, iar ca valoare suntem locul 2. In studiul nostru includem si Austria, ca si parte din regiune si atunci Austria oarecum ne devanseaza”, a detaliat consultantul M&A.
“Ca valoare suntem undeva in jur de 7 mld. Euro, dar inca nu s-au raportat toate tranzactiile din decembrie. Ne asteptam sa mai apara”, semnaleaza Leonard Pascu.
Forvis Mazars Romania deruleaza periodic un studiu alaturi de platforma de date Mergermarket privind evolutiile pietei de fuziuni si achizitii din Europa Centrala si de Est.
“Suntem in continuare in top 3 in regiunea Europei Centrale si de Est (CEE). Noi in continuare suntem atractivi pentru investitori regionali. Vad asta in ceea ce fac in fiecare zi, primesc destul de multe cereri de interes pentru piata locala”, a subliniat directorul de M&A al firmei internationale de consultanta.
“Si, desigur, si viceversa adica antreprenori romani au inceput sa se uite si in regiune. Vedem interes destul de mult pentru zona adriatica – vorbim de Croatia, Slovenia si viceversa – cei de acolo se uita destul de intens la noi”, sustine acesta.
“Toti se uita la oportunitati. Depinde foarte mult de oportunitate si sunt foarte multe aspectr care sunt luate in considerare. Vedem si antreprenori care vor sa iasa, care isi cauta parteneri.”, a adaugat el.
“Ce am vazut pe partea de antreprenori care vor sa iasa, am vazut ca se axeaza foarte mult pe latura subiectiva a business-ului. Desigur conteaza si cifrele, dar, in functie de momentul in care ei vor, isi cauta investitori, conteaza pentru ei si latura asta subiectiva. Si aici pornim de la succesiune, angajati, echipa, foarte mult conteaza pentru ei lucrul asta”, sustine Leonard Pascu.
“Am inceput sa vedem pe langa sectoarele mentionate si antreprenori de talie medie din industrie care cauta atat local, cat si regional sa isi gaseasca parteneri”, a mentionat consultantul Forvis Mazars.
“Cei mai multi se uita la <<smart money>> (capital atras de la investitori financiari), adica nu neaparat partea de finantare, cat si partea de know how. Nu au neaparat o structura si atunci cauta un investitor care sa vina, fie strategic, fie financiar – eventual un portofoliu cu o companie similara sau apropiata ca sa poata sa faca sinergii”, a nuantat Leonard Pascu.
“Investitorii se uita in functie de oportunitate. De ambele parti exista interes, dar desigur contextul macroeconomic influenteaza un pic decizia de a investi”, afirma acesta.
“Pe partea cealalta, intotdeauna, antreprenorii au evaluarea lor, care este un pic peste ce se poate in piata si asta este rolul nostru ca si consultant sa cream o punte de legatura intre cumparator si vanzator in asa fel incat tranzactia sa se intample si noi cautam sa facem asta destul de mult”, explica consultantul M&A.
“Eu, personal, fac o profilare destul de amanuntita atat a vanzatorului, cat si a cumparatorului pentru ca consider ca e foarte importanta si chimia, mai ales in zona de crestere (growth). E foarte important sa existe aceasta coeziune pentru ca, de regula, este cheia succesului si impulsioneaza atat pe antreprenori sa investeasca si ei mai departe atat energie la randul lor, cat si capital. Si cred ca lucrurile astea sunt importante de ambele parti”, este de parere Leonard Pascu.
Ce sectoare sunt in pipeline-ul de tranzactii M&A pentru 2026?
“In continuare cred ca vor fi tehnologia, AI, cyber, dezvoltare de aplicatii care se axeaza pe nise care nu au fost deja acaparate. De asemenea, partea de energie unde vedem foarte multa miscare si noi chiar avem intern un focus pe partea de energie, avem un <<task force>> atat la nivel local, cat si la nivel regional – incercand sa ajutam atat investitorii, cat si vanzatorii sa isi atinga obiectivele”, a punctat consultantul Forvis Mazars.
“Vom vedea si partea de servicii medicale private, unde in continuare exista oportunitati. Si vor aparea si alte oportunitati din sectoare care nu au fost pana acum sau au fost asa in stand by”, a mai spus Leonard Pascu, Director M&A in cadrul firmei de consultanta Forvis Mazars Romania, la panelul Fuziuni si Achizitii (M&A) al evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Partenerii MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2025 sunt Banca Transilvania, Cris-Tim Family Holding, Stratulat Albulescu, Forvis Mazars Romania, ONV LAW, APLus Advisory si Sancons Capital & Investment si are sprijinul Supporting Partners din partea Okcredit si B2 Impact.
Citeste seria integrala de articole MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2025
MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2025: Vine anul efectelor colaterale, iar investitorii din private equity vad vremuri grele pe piata de M&A. “Bursa de la Bucuresti poate duce cel putin 5 IPO-uri de talia Cris-Tim in fiecare an”. Statul roman reduce tinta la un volum de euroobligatiuni de circa 10 mld. Euro pentru 2026 fata de 16 mld. Euro in 2025. Bancile au dat imprumuturi sindicalizate in ultimii 2 ani de circa 9 mld. Euro, din care jumatate au fost finantari noi. Regina Maria nu exclude achizitia unui concurent direct dupa trecerea sub controlul fondurilor globale de investitii CVC si Hellman & Friedman
Radu Timis Jr, Cris-Tim Family Holding: Bursa de la Bucuresti poate duce minim 5 IPO-uri de genul listarii Cris-Tim in fiecare an. Cea mai mare amenintare pentru economia Romaniei este deficitul comercial. Planul Cris-Tim este sa ajunga mai intai la o cota minima de 30% pe piata locala si apoi sa treaca cu achizitii la extindere regionala spre zona Balcanilor de est
Diana Popescu, Ministerul Finantelor: Estimam ca vom putea acoperi circa 8 mld. Euro in 2026 din suprapunerea PNRR cu programul SAFE ceea ce inseamna ca vom reduce necesarul de finantare prin euroobligatiuni. Anul viitor ne asteptam la un volum de euroobligatiuni de aproape 10 mld. Euro fata de 16 mld. Euro in acest an. Nivelul finantarii suverane in 2026 este mai mare desi avem ca tinta un deficit bugetar mai mic si asta vine din refinantare
Florian Libocor, BRD Societe Generale: Pentru 2026 ma astept la o crestere PIB de circa 0,8%, o inflatie ce va cobori spre 5,5 – 6%, un curs de schimb relativ stabil la 5,13 RON maxim 5,18 RON la Euro si o reducere a dobanzii – cheie pana la 5,75%. Anul acesta a fost cel al ambiguitatii constructive, anul viitor va fi cel al efectelor colaterale generate de deciziile din 2025
Andrei Gemeneanu, Morphosis Capital: Am semnat a patra tranzactie din fondul 2 in sectorul centrelor de ingrijire pentru batrani, unde este o nisa subdezvoltata. IRR-ul investitiei in La Cocos “va arata ciudat” la inchiderea tranzactiei, fiind cel mai mare dintre investitiile din portofoliul Morphosis. Exitul din Medima, estimat pe final de 2026 – inceput de 2027, asteptat sa produca un multiplu “double digit” pentru investitori dupa o crestere de 50x EBITDA. Fondul 2 al Morphosis Capital vizeaza in total 3 – 4 achizitii pe pietele din regiune, in vizor fiind Bulgaria, Croatia si Polonia, pentru care aloca 40 – 50 mil. Euro din capitalul sau de investitii
Ramona Dragomir, EBRD: EBRD are in 2025 un an – record in Romania cu investitii semnate de circa 900 mil. Euro si ne apropiem de 1 mld. Euro. Majoritatea sunt finantari de datorie, la nivelul global al EBRD media de investitii equity este undeva la circa 20% din portofoliu, insa in Romania ponderea este mai mica. Pentru 2026, sectorul de energie regenerabila este cel mai mare furnizor de pipeline de proiecte
Dan Stefan, Autonom: IPO-ul Autonom pe bursa se va intampla probabil in anii urmatori cand vom simti ca avem nevoie sa atragem mai mult capital si tine de sincronizare si de strategie. Mixul actual de finantare al Autonom este bazat peste 40% pe finantare bancara, peste 20% pe leasing, obligatiunile emise au o pondere spre 30%, iar restul este capitalul propriu. “Suntem o firma de familie in care probabil controlul privat o sa ramana privat multi ani si asta ne va permite sa ne uitam si la risc si la randamentul investitiei intr-un mod poate diferit fata de un investitor profesionist”
Vlad Pintilie, BT Capital Partners: Am ajuns in acest an sa fim implicati ca intermediari in tranzactii de circa 2 mld. Euro, incomparabil fata de anii anteriori cand piata obligatiunilor corporate era concentrata pe listari de dimensiuni mici. De 2 – 3 ani s-a conturat un trend de emisiuni recurente de obligatiuni sustinut de banci si de companiile de stat din energie. Vedem oportunitati foarte bune pentru emisiuni de actiuni si de obligatiuni si asteptam proiecte din partea statului si a unor emitenti noi
Silviu Toma, Raiffeisen Bank: Piata sindicalizarilor bancare din Romania a ajuns in 2024 – 2025 la un record de 9 mld. Euro, din care circa jumatate sunt finantari noi. Cele mai mari tichete locale de finantare corporate au ajuns la 500 – 550 mil. Euro, insa sweet spot-ul este la 200 – 300 mil. Euro. Vedem in pipeline pentru 2026 tranzactii de finantare in energie, real estate, transport, constructii specializate si servicii medicale
Cosmina Plaveti, BCR: As vrea sa vad in 2026 pe bursa de la Bucuresti doua tranzactii IPO si trei tranzactii SPO, dar realist nu cred ca vom ajunge acolo. Mediul macroeconomic va conta mult anul viitor in decizia celor care isi doresc sa isi listeze companiile pe bursa. Am avut in 2025 un an record pe piata de capital din Romania si am intermediat un volum de obligatiuni de aproximativ 3 mld. Euro cu tot cu cele doua emisiuni de obligatiuni corporate ale BCR
Lacramioara Diaconu – Pintea, OX2: Avem in pipeline-ul de tranzactii pentru 2026 doua proiecte de vanzare care totalizeaza 400 MW, iar pe partea de achizitii estimam proiecte de 300 – 400 MW pe piata de energie regenerabila. “Apropo de evaluare, daca prima tranzactie de vanzare din 2024 a fost la 214 mil. Euro care inseamna undeva la 2,2 mil. Euro per MW, puteti sa faceti niste calcule ce ar insemna cei 400 MW de anul viitor”
Ana – Maria Pascu, Regina Maria: Este o tendinta naturala de consolidare prin M&A a pietei de servicii medicale private si asta o sa vedem in urmatorii 5 ani. Multiplii de evaluare au inceput sa scada si credem ca 2026 si 2027 vor fi ani grei, nu stim daca pentru cumparatori sau vanzatori. Regina Maria nu exclude achizitia unor concurenti directi de pe piata de profil
Dan Mihaescu, Gapminder: Am investit 10 – 14 mil. Euro din fondul 2, unde avem deja 7 investitii si un follow-on. Din cele 6 exituri pe care le-am facut pana acum avem pana acum IRR de 96% – 97%. In ecosistemul din Romania lipsesc rundele pre-seed si trebuie cu totii sa ne adaptam la asta. Ne dorim sa facem tranzactii mai mari cu tichete la prima investitie de la 2 – 3 mil. Euro si runde rollow-on pana la 10 – 12 mil. Euro in campionii din portofoliu
Ioana Filipescu Stamboli, Investment Advisory Partners: Primele 10 tranzactii din acest an au totalizat peste 3 mld. Euro ceea ce inseamna o polarizare a pietei de M&A catre tichetele mari. Ma astept la o mega-tranzactie in 2026 si cred ca energia, serviciile medicale, constructiile si IT-ul vor fi printre sectoarele dominante
Andreea Pipernea, APlus Advisory: Sunt multe spatii de acoperit in ceea ce inseamna structurarea posibilitatilor de finantare pentru antreprenori atat pe pietele publice de capital, cat si pe piata privata. Zona de family office si de corporate venture capital ar avea ocazia sa completeze piese lipsa din ecosistemul de finantare al antreprenorilor
Dan Farcasanu, Mozaik Investments: Suntem probabil 4 sau 5 fonduri de investitii care intelegem mai bine piata, stim cum sa vorbim cu antreprenorii din Romania si avem un avantaj in sensul asta. Piata de fuziuni si achizitii a incetinit mai degraba decat sa accelereze
Leonard Pascu, Forvis Mazars Romania: Suntem in continuare in top 3 pe piata de fuziuni si achizitii din Europa Centrala si de Est, dupa volumul de tranzactii, iar dupa valoarea pietei suntem pe locul 2 in regiune. Ca valoare, piata locala de M&A este in jurul a 7 mld. Euro, dar nu s-au raportat toate tranzactiile din decembrie
Florin Visa, Early Game Ventures: Am facut 11 investitii in 2025, care includ si ultima runda de capital din fondul 1. Am investit in total 9 mil. Euro, ceea ce este cea mai mare suma investita de noi pana acum. Productivitatea per angajat in companiile din portofoliu a crescut in ultimul an cu 50% pe fondul impactului AI
Vlad Ardeleanu, Medima: Am selectat consultantul pentru vanzarea Medima, iar procesul se va derula pe tot parcursul anului 2026. Destinatia companiei ar trebui sa fie un fond de private equity mai mare, de talie regionala. Eu imi doresc sa continui si dupa vanzare pentru ca vad potentialul cel putin de a dubla dimensiunea companiei
Silviu Stratulat, Stratulat Albulescu: Am observat recent o schimbare radicala de trend pe piata de venture capital, generata de startup-uri in zona conventiilor de capital, care sunt documente mult mai putin protective pentru investitori comparativ cu imprumuturile convertibile. Notificarea investitiei straine directe de catre fondurile de private equity este singura componenta care poate genera intarzieri deosebite in tranzactii
Mihai Voicu, ONV LAW: Pe piata M&A a companiilor de talie medie, vedem tranzactii in pipeline in real estate, energie, infrastructura, logistica, transport si tehnologie. Am constatat ca tranzactiile M&A se lungesc cel mai mult din cauza nepregatirii la timp a tranzactiei si a distantei dintre cultura vanzatorului si cea a cumparatorului, dar exista si tot felul de autorizari care aduc intarzieri pentru ca trebuie sa te uiti la mai multe lucruri
Mihai Pop, APS: De cel putin 10 ani, APS face in Romania mai mult de jumatate din business-ul sau la nivel de grup. Randamentele pe piata NPL din Romania sunt cel mai jos cu exceptia Poloniei asa ca preferam sa investim in Europa de Vest. Suntem interesati sa cumparam competitori pentru ca ne vedem aici pe termen lung si putem supravietui cu rate mici IRR, dar am prefera sa nu fie atat de mare aglomeratie pe piata
Catalin Neagu, OkCredit: La inceputul pietei de NPL & debt management in anii 2000, aveam comision de succes de 60% din sumele colectate. Preturile de achizitie ale portofoliilor NPL se formau plecand de la IRR-ul pus de catre investitor, adica de cresterea pe care si-o dorea acesta, spune antreprenorul care a vandut Top Factoring catre suedezii de la Intrum
Mihai Patrulescu, CBRE: Avem acum un pipeline de tranzactii in real estate de 700 – 800 mil. Euro, din care nu stiu cate vor fi finalizate in 2026 in conditiile in care tranzactiile s-au lungit si dureaza in medie 1 an si 3 luni. Lipsa investitorilor institutionali locali si diferenta de randament fata de alte piete fac ca piata sa fie foarte subtire la tranzactii de la 100 mil. Euro in sus. Lichiditatea scazuta din volumul de tranzactii se vede si in volumul in crestere a finantarilor jucatorilor din piata
Robert Miklo, Colliers: Tranzactiile de pe piata imobiliara vor depasi 500 mil. Euro in 2025 si cred ca sunt premise foarte bune ca in 2026 sa depaseasca 1 mld. Euro. Cu yield-uri de 7,25% – 7,75% si concurenta cu piete din CEE si Europa de Vest, Romania ar putea inregistra o crestere a randamentelor. In ultimii 5 – 10 ani, in Romania au fost multe tranzactii cu tichete de 100 – 200 mil. Euro pe segmentul de birouri. “Ipotetic, daca centrul comercial AFI Cotroceni ar fi de vanzare, am depasi 600 mil. Euro probabil”
