Arhive etichete: MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Sursa: CBRE.

Mihai Patrulescu, CBRE Romania: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

“Anul 2024 a fost un an ok din punct de vedere al lichiditatii cu tranzactii de 733 mil. Euro. Media noastra pe termen lung este de 1 mld. Euro. Sunt toate premisele sa depasim in acest an miliardul de euro.  Cred ca la jumatatea anului, suntem undeva la 400 mil. Euro, dar avem destul de multe tranzactii mari in lucru, care se pot inchide in trimestrul 3 – trimestrul 4”, a declarat Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties in cadrul firmei de consultanta imobiliara CBRE Romania, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Pipeline-ul avansat de tranzactii arata foarte bine. Pot sa vorbesc despre tranzactiile pe care le avem noi intr-o etapa avansata, deci tranzactii care se pot inchide anul acesta, iar aici vorbim destul de usor de 500 mil. Euro”, a punctat Mihai Patrulescu.

“Ce am mentionat mai devreme este ce avem noi in lucru cu un timeline (calendar, n.r.) realist pentru finalul anului acesta. Si mai si sunt si alte tranzactii in piata”, a precizat consultantul CBRE.

“Industrialul are cea mai mare pondere, dar volumul de produse care raman disponibile pentru vanzare este destul de mic in prezent si trebuie sa mergem mult mai mult pe zona de dezvoltare produs. Pentru industrial ar fi o cerere buna din partea investitorilor, dar suntem intr-o zona in care au ramas foarte putine produse <<floating>> (disponibile, n.r.) in piata, care pot fi oferite spre vanzare”, a adaugat acesta.

“Apoi avem produse din office, hotel, retail. Deci, vedem in pipeline tranzactii pe toate segmentele”, a subliniat consultantul CBRE.

“Si pe zona de retail am vazut foarte multe tranzactii incepand din 2022, noi estimam ca oferta de produs care poate veni in viitor la vanzare pe zona de retail devine destul de mica. Am tranzactionat un numar mare de portofolii, discutam in continuare, dar cand ne uitam spre 2026 as vedea o aplatizare strict din perspectiva lipsei de produs”, estimează Mihai Patrulescu.

La cat se ridica cel mai mare tichet de achizitie din piata locala de real estate?

“Peste 200 mil. Euro”, a raspuns consultantul CBRE.

“Ceea ce am observat noi este o incetinire a tranzactiilor. Acolo unde in mod normal pentru o tranzactie de real estate, probabil, am fi fost in jur de 9 luni in medie, acum poate mergem spre un an si 3 luni – un an si jumatate”, a semnalat Mihai Patrulescu.

“Au fost niste modificari pe zona de reglementari, aprobari din partea statului, dar si trazactiile in sine se misca mai incet decat ar fi fost in mod normal”, a nuantat acesta.

Pe categorii de investitori, cum se misca in acest an in tranzactii investitorii cu capital romanesc si investitorii care nu au intrat inca pe piata locala?

“Am fost foarte impresionat cum a evoluat piata pentru investitorii romani. Avem in lucru niste tranzactii unde am vazut business-uri care cresc si incep sa se diversifice intrand in zona de real estate sau grupuri intre mai multi dezvoltatori, investitori, deci zona de capital romanesc este in dezvoltare”, este de parere Mihai Patrulescu.

“In ceea ce priveste investitori noi, exista sanse sa vedem cateva tranzactii cu investitori noi anul acesta, insa nu il vad ca un trend in piata. Noi am avut o pauza cand am avut alegerile, instabilitatea politica s-a simtit foarte puternic pe zona noastra de M&A si inca nu am ajuns la o stabilizare din acest punct de vedere in ceea ce priveste investitorii noi. Avem cativa care se uita si sunt determinati sa investeasca, dar, in continuare, majoritatea vrea sa vada unde vom fi din punct de vedere al guvernului, al masurilor fiscale, apoi putem discuta despre tranzactii noi”, a punctat consultantul CBRE.

“Vedem in continuare o disponibilitate pe partea de finantare bancara foarte buna pentru proiectele deja existente, refinantari in principiu, acolo unde ai o evolutie demonstrata in timp, mai ales pe zona de retail, industrial, unde ai 5, poate chiar 10 ani de <<track record>> (istoric – n.r.) pentru proiect si atunci poti sa demonstrezi venitul sustenabil si stabil. Vedem un apetit bun pentru zona de dezvoltare atunci cand vorbim despre proiecte speciale asa cum este Rivus un <<mixed – use>> (utilizare mixta) absolut spectaculos si proiectele noi de dezvoltare pe segmentele rezidential si industrial. Segmentul de spatii de birouri intra mai putin in aceasta categorie strict pentru ca avem o problema pe partea de <<permitting>> (avize)”, afirma Patrulescu.

“Si eu observ partea de finantare prin bond-uri (obligatiuni), care este din ce in ce mai interesanta, atractiva, as adauga aici si jucatorii de retail precum NEPI, am vazut foarte recent actiuni de finantare prin bond-uri Supernova, asta mai ales la nivel de CEE (Europa Centrala si de Est) sau ar trebui sa ai un portofoliu mai mare. Vad mai putin zona asta pentru portofolii strict pe Romania”, sustine reprezentantul CBRE Romania.

Care este evolutia pe principalele segmente ale pietei imobiliare din Romania

“Noi vedem o discrepanta pe zona de cladiri de birouri intre cumva o perceptie care e usor negativa versus ceea ce vedem in cifre si, mai ales, ceea ce urmeaza sa se intample. Ceea ce urmeaza sa se intample este cumva o lipsa de produs care urmeaza sa intre in piata si ceea ce este deja autorizat este deja avansat din punct de vedere preinchiriere. Unde ne duce asta? Intr-o schimbare de paradigma la nivel de grad de ocupare in Bucuresti”, sustine Mihai Patrulescu.

“In zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), noi suntem undeva sus in ceea ce priveste gradul de neocupare pentru cladirile de birouri, cu o rata in jur de 12% in prezent. In 2026, deja mergem mai aproape de nivelul unde este Europa de Vest, luand in calcul dinamica de cerere si dinamica de oferta, in jurul a 8%”, a precizat consultantul CBRE.

Potrivit acestuia, asteptarile sunt la nivelul Iui 2029 ca aceasta rata de neocupare a spatiilor de birouri din Bucuresti sa coboare sub 4%, ceea ce in mod sigur va pune presiune pe chirii si pe toata zona de office (spatii de birouri).

“Nu vedem nici dincolo de 2029 un <<supply>> (oferta) mare sa vina in piata pentru ca intervin o serie de reglementari ESG. Drept urmare, in urmatorii ani credem ca va fi o schimbare de paradigma, care ne face o piata <<bullish>> ( piata cu preturi in crestere, n.r.)”, sustine expertul CBRE.

“Pe industrial, avem un grad de optimism destul de mare generat intr-o parte de intrarea Romaniei in zona Schengen in plin anul acesta, apoi de dezvoltarea retelei de infrastructura. Practic, o sa ajungem de la 1.276 km de autostrada in primul trimestru din 2025 la aproape 1.900 km la finele lui 2027. Asta dezleaga o serie întreaga de posibilitati de dezvoltare, jucatori noi care sa intre in piata, livrari de produs si cerere pentru ca acum Romania poate sa devina un jucator regional, deci nu doar sa faci logistica pentru piata din Romania, ci sa faci logistica pentru întreaga zona. In partea de sud sa tintesti Bulgaria, chiar si o parte din Grecia, iar in partea de vest sa mergi catre Ungaria”, subliniaza acesta.

Potrivit acestuia, Romania inregistreaza un prime office yield de referinta de 7,75%, fata de Ungaria cu 7%, Polonia cu 6%, Cehia cu 5,6%, Austria cu 5% sau Germania cu 4,6%.

“Noi vedem in continuare un <<gap>> (decalaj) mare de randamente intre Romania si celelalte tari din CEE. La nivel regional, este clara o repatriere a capitalului din Europa care plecase catre America sau Asia si, in acest context, o sa vedem aceasta evolutie intre Europa de Vest, Europa de Est si Romania, iar asta va merge mana in mana cu cresterea lichiditatii”, a mai spus Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties in cadrul firmei de consultanta imobiliara CBRE Romania, la panelul Real Estate din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa: MIRSANU.RO.

“In prima jumatate a anului ne-am uitat la foarte multe proiecte pe zona de M&A (fuziuni si achizitii). Instabilitatea aceasta din prima parte a anului nu ne-a ajutat foarte mult la a merge intr-o directie de achizitie. In continuare, suntem foarte activi, ne uitam la foarte multe oportunitati de M&A, de joint venture (asociere), sunt foarte multe directii, insa prima jumatate a anului consider ca a fost intr-un colt de umbra pentru ca investitorii au fost un pic <<on hold>> (in asteptare, n.r.)”, a declarat Lorena Brehuescu, M&A and Leasing Manager in cadrul Oresa Industra, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Noi vrem in continuare sa ne crestem portofoliul, poate o facem mai stabil, dar nu ne grabim sa luam decizii poate impulsionate de o crestere rapida si poate ineficienta. Suntem aici si speram ca a doua jumatate a anului sa fie mai fericita in zona aceasta de M&A”, a punctat Lorena Brehuescu.

La ce tichete de achizitie se uita Oresa Industra pe piata de logistica?

“Ne-am uitat si la un proiect in valoare de peste 25 mil. Euro, dar si la unul de peste 100 mil. Euro. Depinde foarte mult unde sunt localizate. Cele de peste 20 mil. Euro sunt poate in orasele secundare, cele de valori mari sunt evident in cea mai mare piata de industrial si logistica, si anume Bucurestiul”, a subliniat reprezentantul Oresa Industra.

Ce conditii de piata pun „pe hold” tranzactiile?

“Incertitudinea genereaza costuri de finantare diferite si nu stii unde sa aterizezi, de fapt asta este problema. Noi suntem cunoscuti in piata ca suntem mai agili si nu ne speriem totusi, suntem destul de vechi in piata si atunci s-au mai gestionat crize, dar este important sa stii cam cum ai sa aterizezi. Lucrurile nu s-au concretizat si din cauza faptului ca anumiti investitori au niste asteptari poate nerealiste”, a precizat managerul Oresa Industra.

Oresa Industra, manager de portofoliu imobiliar pe segmentul spatiilor industriale si de logistica, face parte din compania de investitii Oresa – la origine un family office al unei familii antreprenoriale din Suedia, Oresa activand pe piata de investitii din Romania de aproape 3 decenii.

“Pentru noi componenta de a prelua ceva care are deja leverage (imprumut) este importanta, deci cand vorbim despre astfel de portofolii, desigur ca aceasta este valoarea (include si partea de leverage, n.r.)”, a adaugat Lorena Brehuescu.

Potrivit acesteia. modul de lucru al Oresa Industra este ca dupa achizitie, sa refinanteze componenta de leverage rostogolind imprumutul anterior cu unul nou.

“S-a vorbit foarte mult de randamente in real estate, ca ele genereaza cu acest debt (datorie) si leverage (imprumut) in ele, dar intr-o instabilitate poate vrei ceva mai sigur si mai lichid. La noi desigur ca pana se intampla lichiditatea ia ceva timp, deci, este dificil sa iei decizii in momente din acestea foarte dinamice si nu neaparat intr-o zona de stabilitate, dar acum lucrurile sunt pe fagas in care noi putem sa ne facem planuri pe termen mediu si lung”, a spus managerul Oresa Industra.

Ce randamente de investitie cauta Oresa Industra la proiectele de pe piata

“Cand vorbim despre un anumit portofoliu, de o anumita clasa, de un anumit standard, cu o anumita durata a contractului, discutam despre un produs prime. Noi insa suntem undeva peste randamentul respectiv unde ne uitam pentru ca noi nu ne uitam doar la randament, noi ne uitam si la partea de <<return on investment>> (rentabilitate a investitiei), pe un anumit termen de 5 – 10 ani, deci la noi lucrurile sunt un pic mai dinamice in sensul in care nu avem doar acest parametru de yield. Desigur toate ofertele sunt facute la yield, dar in spatele acelui yield se mai ascund si alte tipuri de calcule si pana la urma este vorba despre randamentul pe care il cauta investitorii”, a raspuns Lorena Brehuescu.

“Noi ne-am uitat la niste produse, iar ele trebuie luate ca fiind foarte individualizate, cu caracteristici extrem de specifice, dar cred ca am fost la un yield de peste 8,5% si anul trecut si anul asta”, a precizat aceasta.

“Anul trecut a fost o consolidare masiva in piata, un jucator foarte mare a iesit. Cred ca cei care sunt acum nou prezenti nume precum Garbe, Hillwood isi vor construi portofoliile decat pe partea asta de M&A pentru ca produsul nu exista acolo sau ce a fost s-a impartit, s-a redistribuit. Noi ramanem in zona de nisa”, a semnalat reprezentantul Oresa Industra.

“Dezvoltarea asta de infrastructura va duce la noi zone si oportunitati. Acum o sa vina si din partea asta de cerere pentru ca ea este foarte importanta si noi in parcuri avem, cel putin pe zona de vest, mai mult companii care sunt noi pe piata din Romania si ne-am luptat cu Europa Centrala si de Est, iar Polonia este cel mai mare competitor al nostru in a atrage investitori. Dar cred, in continuare, ca avem toate atuurile, toate sansele”, sustine Lorena Brehuescu.

“Intrarea in spatiul Schengen a ajutat foarte mult zona de logistica. Vad foarte multa productie, cerere, poate si jucatori din zona de Asia care se vor reloca aici, deci lucrurile se intampla”, afirma ea.

“Portofoliul nostru este in continuare intr-o crestere organica. Noi ramanem fermi pe zonele in care credem. La Iasi suntem in curs de obtinere a unei noi autorizatii de constructie si vrem acolo sa extindem portofoliul”, a spus managerul Oresa Industra.

“Pe ceea ce avem, ne continuam dezvoltarea, portofoliul va creste cu vreo 40.000 mp la Iasi. La Arad mai avem si acolo o mica componenta de dezvoltare, dar suntem stabili”, a detaliat investitorul imobiliar.

Ce proiecte cauta Oresa Industra sa isi adauge in portofoliu?

“Pentru noi, produsul ideal este sa fie deja un <<income generating>> (activ generator de venituri, n.r.) care sa aiba componenta de extindere. Adica un proiect de tipul cum il avem pe cel de la Iasi, unde a fost achizitionat un parc, care avea deja componenta de <<land development>> (teren pentru dezvoltare ulterioara). Pentru noi asta este una din cele mai de succes retete. Noi ne-am aventurat si intr-o reconversie majora, cea de la Arad, unde am reconvertit o fosta galerie comerciala intr-un parc de industrial si de logistica de 32.000 mp. Deci, noi suntem un pic atipici fata de un dezvoltator poate clasic de genul <<m-am dus, am vazut terenul, credem in locatie si ne apucam sa dezvoltam>>”, nuanteaza Lorena Brehuescu.

“Dar si proiectele la care ne-am uitat, apropo de cele doua proiecte  de 25 mil. Euro si 100 mil. Euro, unul are partea asta de dezvoltare, celalalt este pe partea de luat income generating (generare de venituri, n.r.) si in continuare dezvoltam mai departe. Nu ne este frica de cladirile care poate deja au un numar de ani, avem deja experienta cum sa le tratam, stim ce vrem sa facem cu ele. Deci suntem intr-o nisa”, a concluzionat ea.

“Ne uitam si la proiecte care sunt diferite de cele specifice pietei de industrial si de logistica, in care acum cred ca o sa fie o componenta de dezvoltare, desi chiar si pe componenta asta de dezvoltare, anul acesta poate se vor livra 300.000. 400.000 sau 500.000 mp. Oricum este un volum mult mai mic fata de anii anteriori ceea ce reflecta faptul ca cererea sau poate apetitul de risc al jucatorilor locali este de a face proiecte, dar care au deja componenta asta de pre-lease (preinchiriere)”, afirma reprezentantul Oresa Industra.

“Este un gap (decalaj, n.r.) intre ceea ce ne-am dori sa dezvoltam si ceea ce ne permite piata sa dezvoltam, avand in vedere cererea existenta”, a mai spus Lorena Brehuescu, M&A and Leasing Manager in cadrul Oresa Industra, la panelul Real Estate din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: PPC.

Valeriu Binig, PPC Group: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

“La sfarsitul lui 2026, PPC isi propune ca in Romania sa aiba 2,6 GW instalati in capacitati de productie. Deci, practic, PPC isi vede de planul strategic care a fost anuntat investitorilor si atragand finantare prin ratingul foarte bun al grupului, atrage finantarea la nivel de grup si apoi finanteaza proiectele care sunt cele mai atractive”, a declarat Valeriu Binig, Strategy Principal in cadrul grupului elen PPC, unul dintre investitorii strategici majori de pe piata de energie din Romania, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Proiectul grupului din Macedonia de Vest este ceva foarte spectaculos, in care centrale pe lignit sunt inchise si inlocuite cu centrale cu acumulare prin pompaj, cu parcuri fotovoltaice si cu un centru de date pentru hyperscaleri. Cred ca este un model care ar putea fi analizat si la nivelul Romaniei. Dar foarte importanta este această sinergie intre tari si acest model integrat pe verticala”, a punctat Valeriu Binig.

Ce criterii trebuie sa bifeze proiectele de investitii din Romania pentru a deveni eligibile la nivelul grupului in concurenta cu alte piete din regiune?

“In principiu, PPC are un model matematic si financiar pe baza caruia se face un plan strategic. Si niciun proiect nu este acceptat daca nu este compatibil cu cerintele acelui plan strategic. Fiecare proiect este introdus in acel model intern, rulat, si daca prezinta rezultate interesante nu doar pentru divizia care il propune, ci pentru grup, atunci el este acceptat si promovat. De asemenea, dupa cum se vede, exista si modelul de a cumpara proiecte <<ready to build>> (la stadiul gata de construit, n.r.) si nu neaparat de a risipi resursele grupului in aceasta parte de dezvoltare, care este destul de riscanta si solicita foarte multe resurse logistice, contabile, tehnice, juridice s.a.m.d. Si atunci exista dezvoltatori profesionisti cu care exista niste relatii traditionale, uneori exista contracte – cadru, si la momentul la care un astfel de proiect este propus de un astfel de dezvoltator, el este introdus in <<malaxor>>, procesat si este validat sau nu”, a raspuns reprezentantul grupului elen, care a investit circa 3 mld. Euro de la intrarea sa pe piata din Romania in urma cu doi ani.

“Ne uitam la multe tari din regiune, dar principala tinta a investitiilor este Grecia, unde este un numar de clienti mult mai mare, este si tara de origine. Deci cele mai mari investitii se fac in Grecia, dupa care vine Romania”, a subliniat Valeriu Binig.

Cum se uita investitorii strategici la piata de energie din Europa si din regiune?

“Sa incepem cu Europa. Tot spunem ca electrificam, ca va creste consumul de energie electrica si cu toate astea nu prea se intampla. Si ne uitam la <<drivere>> (motoare). Care sunt motoarele de crestere? Si pana acum s-a considerat ca electrificarea proceselor industriale, electrificarea transportului si electrificarea incalzirii si  a racirii vor fi principalii factori motori pentru aceasta crestere”, a spus reprezentantul grupului PPC.

“Acum vedem ca pompele de caldura sunt inca o investitie mai mare decat sisteme de incalzire traditionale. De asemenea, apar multe cerinte tehnice legate de participarea la sistemul electroenergetic. Vehiculele electrice au si ele anumite probleme si prolifereaza mai mult vehicule hibride, insa nu vedem cresterea aia fantastica de consum de energie electrica in transporturi”, a adaugat acesta.

“Electrificarea proceselor industriale nu se face peste noapte pentru ca sunt niste business-uri care merg si care produc, care fac venit si profit, si nu poti sa decizi a doua zi <<Gata, opresc pentru a schimba procesul tehnologic>>. Iar lucrurile astea se fac la anumite momente in timp si atunci nu exista un flux continuu de electrificare. Si atunci sperantele mari raman centrele de date, in conditiile in care in SUA odata cu dezvoltarea inteligentei artificiale, nu mai exista centrale nucleare disponibile si se folosesc toate sursele care sunt puse in functiune”, a precizat Valeriu Binig.

“Dar intrebarea este daca Europa va gazdui cu adevarat centre de date hyperscaler si aici discutia este legata de dialogul transatlantic privind protectia datelor personale si vom vedea in final daca Meta si alte companii vor dezvolta centre puternice de date in Europa pentru a procesa datele europenilor sau europenii vor fi suficient de multumiti cu securitatea datelor din SUA si vor lasa ca datele lor sa tranziteze catre SUA”, a continuat acesta.

“Ultima gaselnita pe care am vazut-o la ultimul summit Eurelectric a fost <<Ce-ar fi sa facem centre de date in Golf?>>. Dar asta a fost inainte sa fie atacat Iranul pentru ca, practic, un ping (timpul de transfer intre computer si server, n.r.) din Dubai pana in Europa ar fi durat mai putin de o milisecunda si s-ar fi putut, tehnologic vorbind, dezvolta acele centre de date in Golf pentru a deservi Europa. Deci, ne uitam in continuare care sunt driverii”, a detaliat Valeriu Binig, care face parte din echipa de strategie a grupului elen de talie regionala.

“Acum sa venim catre regiune. Regiunea importa la varf 6.000 MW. Cunoasteti discutiile despre interconectarile Austria – Slovacia si Austria – Ungaria. Cerem mai multe interconectari pentru a avea acces la energia mai ieftina din Europa Centrala. Bineinteles, Europa Centrala se intreaba ce se intampla daca energia mea mai ieftina pleaca spre Europa de Sud – Est si imi vine niste energie mai scumpa de acolo. Statistica arata ca in Europa o linie de interconectare noua se face in medie in 17 ani”, afirma Binig.

“Si atunci intrebarea este daca aceste interconectari sunt cu adevarat solutia sau, pur si simplu, regiunea trebuie sa investeasca puternic in capacitate de producere de energie, lasand la o parte discutia despre ceea ce se va intampla in Ucraina. Romania importa la varf 3.000 MW din astia 6.000 MW (la nivel de regiune, n.r.) si atunci, bineinteles, se pune in continuare problema – ne asteptam la interconectari sau trebuie sa existe investitii in astfel de capacitati noi”, a semnalat expertul PPC.

La ce active se uita investitorii strategici de pe piata de energie

“Toata lumea investeste azi in fotovoltaice, dar incepem sa ne uitam la o statistica ce se numeste <<capture rate>>. Aceasta este, practic, raportul intre venitul mediu facut de un producator in fotovoltaice si pretul mediu care se poate realiza pe piata spot. Iar acest capture rate scade dramatic nu numai in Romania, ci si in Germania”, explica Valeriu Binig.

“Foarte surprinzator initial, graficul acestui capture rate din Germania este foarte asemanator cu cel de capture rate din Romania, dar asta este demonstrat de catre un studiu al ACER (Agenția UE pentru Cooperarea Autoritatilor de Reglementare din Domeniul Energiei), care arata ca exista o corelare incredibila 0,86 factor de corelatie intre productiile potentiale de energie solara si productiile din diverse regiuni ale Europei. In timp ce vantul nu are o astfel de corelare – deci factorul de corelare este undeva la 0,34 – la energia solara, factorul de corelare intre diverse regiuni ajunge la 0,86, ceea ce inseamna ca atunci cand Germania isi canibalizeaza productia, si Romania isi canibalizeaza productia”, sustine acesta.

“Si atunci deja investitorii incep sa isi puna o intrebare – continuam sa investim in fotovoltaice sau ne uitam la altceva? Atunci normal ca <<new kid on the block>> (noul copil din cartier, n.r.) in aceste conditii este stocarea si aici descoperim doua tipuri concurente de investitii in stocare”, afirma Binig.

“La ora actuala, si in Romania, si in alte tari, există valori foarte mari ale dezechilibrelor care aduc practic si aceasta <<capture rate>> subunitara, penalitati foarte mari la veniturile producatorilor din energii regenerabile si, in aceste conditii, cine investeste acum in asa – numitele <<standalone batteries>> (baterii independente, n.r.) poate sa faca niste bani frumosi. Acum intrebarea este cat timp aceste baterii standalone vor face acesti bani frumosi?!”, a adaugat acesta.

“Pentru ca, intre timp, posesorii de parcuri din energie regenerabila isi pun si ei problema cum isi reduc aceste dezechilibre pentru a nu mai plati aceste sume exorbitante si solutia pe care o vad e tot in stocare, dar in asa – numita collocated batteries hybrid (baterii hibrid colocate) in sensul ca ele se pot pune in spatele contorului producatorului din surse regenerabile. Si deci se pune problema: daca producatorii isi instaleaza propriile baterii si isi vor reduce penalitatile din dezechilibre, din ce vor mai trai bateriile standalone (independente)? Si atunci este un pariu pe care il pun cei cu bateriile standalone sa faca suficienti bani pana ce dezechilibrele astea se vor mai reduce”, a continuat reprezentantul grupului PPC.

“Investitorii strategici in Romania se uita la aceste doua clase de active – baterii standalone (independente) si baterii collocated (colocate, n.r.).”, a punctat Valeriu Binig.

“Cand vorbim despre randamente, vorbim daca bateria standalone poate sa scoata banii in 2 ani pentru ca problema este diferenta de timp de autorizare intre standalone, care stau foarte aproape de niste statii electrice, dar nu au nicio problema de racordare la retea si autorizare, si bateriile collocated, care trebuie sa fie instalate in niste capacitati care au fost deja racordate la retea. Si deci aceste <<collocated>> vor avea o intarziere si, practic, asta este problema cat vor intarzia collocated pana vor canibaliza capacitatile standalone. Si de aici se pune problema daca randamentul acestor standalone va fi suficient pentru a le permite recuperarea pana ce vor veni bateriile collocated”, explica expertul PPC.

“In acelasi timp acum se poarta o discutie legata de capacitatea bateriilor, daca ar trebui sa fie 2 ore sau 4 ore si se fac analize. Romania este plina acum de analisti care fac astfel de modele pentru a le spune investitorilor in ce fel de baterii trebuie sa investeasca. Si, de asemenea, ce s-a intamplat in Spania, ne invata ca ar trebui sa apara o noua piata si o noua sursa de venituri, care este piata de inertie. Acum mergand mai departe, foarte important pentru un investitor strategic este daca reuseste sa aplice un model integrat, adica daca reuseste sa vanda din productia parcului sau de generare catre furnizorul de energie astfel incat sa asigure in conditii comerciale, in conditii de preturi de transfer o anumita predictibilitate a costurilor si a veniturilor”, a continuat acesta.

“Asta justifica continuarea politicii de investitii a grupului PPC in capacitati de generare pentru ca exista inca un deficit intre cat iti genereaza si cat poate sa vanda pe piata. Si nu e vorba despre vanzarea pe o anumita piata nationala, ci este vorba despre o prezenta regionala astfel incat sa se poata folosi niste sinergii”, a mai spus Valeriu Binig, Strategy Principal in cadrul grupului elen PPC, la panelul Investitori strategici si antreprenori din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: APS.

“Anul acesta ne asteptam la un volum total de tranzactii undeva in jur de 500 mil. Euro ca si volum de creante. Vorbesc despre discutii antamate, licitatii pe care o sa le vedem pentru ca sunt recurente sau alte portofolii care deja au aparut si au fost si adjudecate in piata”, a declarat Radu Dobre, CEO al APS Romania, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“De asemenea, ce mai este important de mentionat pe langa volumul asta de 500 mil. Euro, este ca aproape la toate portofoliile, cu foarte mici componente din cadrul acestora sau foarte mici volume pentru alte portofolii, vorbim despre retail unsecured (portofolii negarantate de retail – creante ale persoanelor fizice, n.r.)”, a punctat Radu Dobre.

“Aceasta chestiune a deductibilitatii a facut ca pretentiile financiare ale vanzatorilor sa fie clar mai ridicate si, in unele situatii, cumva ne-am oprit in licitatii tocmai raportat la acest parametru al pretului si al profitului. Si cumva asteptam poate reluarea acestor licitatii”, a adaugat acesta.

“Noua ne plac portofoliile secured (garantate) si corporate (formate din datorii ale companiilor, n.r.), insa asta nu inseamna ca nu participam activ si cred ca in piata suntem 3 – 4 jucatori foarte activi in aceste licitatii. Si toti ne dorim foarte mult aceste portofolii. Asta este un alt efect al cresterii preturilor”, sustine CEO-ul APS Romania.

“Si competitia acerba dintre noi din ultimii ani a facut ca aceste preturi si pretentiile bancilor sa fie din ce in ce mai ridicate”, a precizat el.

“Piata vanzatorilor s-a aliniat cumva la modelul optim si inclusiv bancile vor acum ca aceste tranzactii sa se petreaca extrem de scurt, in 30 de zile daca se poate de la momentul adjudecarii pana la closing (inchiderea tranzactiei, n.r.). Uneori este realist, uneori nu, incercam sa depunem toate eforturile sa ajungem acolo pentru ca, evident, ca din acel moment este o tranzactie bilaterala. Deci, cumva, intreaga tendinta a acestei piete NPL este de a se alinia la cea mai buna practica”, a subliniat Radu Dobre.

“In ceea ce priveste pretul (de achizitie al portofoliilor), indiferent cumva daca produsul tau este un pic poate mai jos ca pricing, in ceea ce priveste timing-ul, este o piata aspirationala. Noi ne dorim preturi cat mai mici, vanzatorii preturi cat mai mari si tranzactii rapide si eficiente”, explica acesta.

“Pe partea de perspectiva, este clar ca ne dorim sa achizitionam portofolii, este clar ca vom fi prezenti in licitatii, indiferent daca este vorba despre retail unsecured sau componente secured (garantate) pe care le asteptam si sunt cumva asteptate spre final de an. In general si in viitor in urmatorii ani, daca nu se intampla un eveniment cataclismic din punct de vedere economic, cred ca acest volum de 300 – 400 mil. Euro pe an ca valoare nominala de creante tranzactionate se va mentine”, este de parere reprezentantul APS.

“Investitorii nostri fie ca sunt institutionali, fie ca vorbim despre fonduri straine, fie ca vorbim despre fondurile noastre gestionate, au in continuare un apetit ridicat pentru ceea ce inseamna NPL (credite neperformante, n.r.) in Romania pentru ca este, in continuare, o piata stabila, cu o legislatie destul de clara, directa si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca s-au orientat spre portofolii din Romania in contrapartida cu unele din Grecia, Bulgaria si Croatia. Cred ca este o piata cu potential si este loc de crescut in continuare”, a semnalat Radu Dobre.

APS Romania este parte a grupului ceh APS Holding – investitor care administreaza un portofoliu format atat din active in industria de debt management, cat si in sectorul real estate sau alte tipuri de active din regiune.

APS face achizitii pe piata locala a portofoliilor de creante, pe piata imobiliara si a finalizat recent achizitia unui IFN

Ce IFN cumpara APS pe piata din Romania?

“In momentul acesta nu putem face public. Informatia este una reala. Noi am detinut si in trecut nu unul, chiar doua in paralel, fie ca le-am achizitionat, fie ca le-am construit noi de la zero. Oportunitatea (de achizitie IFN, n.r.) a aparut undeva la inceputul anului trecut. Un closing (inchiderea tranzactiei) s-a produs zilele astea”, a comentat CEO-ul APS Romania.

“Daca ar fi sa ne comparam cu jucatorii de pe piata NPL, avand structura cea mai flexibila si cea mai <<slim>> din punct de vedere decizional si un alt control asupra partii financiare, avem cumva flexibilitatea de a ne uita la oportunitati precum achizitii de entitati, companii reale. Incercam sa ne dezvoltam pe toate planurile si nu spun ca vrem sa devenim un <<one stop shop>>, insa cred ca asta cumva ar fi directia pe care trebuie sa mergem”, a spus Radu Dobre.

Potrivit acestuia, piata de profil din Romania este consolidata fata de alte piete din regiune in care activeaza grupul ceh APS.

“Nu discutam despre un numar extrem de mare de jucatori (la nivel local, n.r.) asa cum este in Grecia, de exemplu, dar nici de un numar redus cum este in Bulgaria sau in Croatia. Realitatea spune ca sunt vreo 3 castigatori in licitatiile locale in permanenta. Vedem ceea ce ne rezervă viitorul, insa cred ca cei puternici au ramas pe piata, fie puternici financiar, fie puternici pentru ca s-au adaptat”, afirma reprezentantul APS.

“Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator va mai iesi din piata”, este de parere Radu Dobre.

“Romania are printre cele mai mari preturi in medie pentru portofoliile retail unsecured (portofolii de retail negarantate, n.r.) asa ca vom considera retail unsecured ca fiind benchmark-ul (referinta pietei, n.r.), componenta secured (garantata) variaza, se face o altfel de evaluare si depinde foarte mult de <<hard collateral>> (colateral format din active tangibile precum proprietati, masini, echipamente care au fost ipotecate pentru un imprumut, n.r.)”, sustine reprezentantul APS.

Potrivit acestuia, piata este foarte agresiva pe segmentul portofoliilor de retail negarantate, iar la nivel de preturi de achizitie, piata de profil din Romania este mai scumpa decat alte piete din regiune.

“Cu privire la randamente, depinde foarte mult de investitorul pe care il ai in spate. Si pricing-ul in sine si randamentul cautat prin portofoliu depinde si de potentialul lui. Cand vezi un portofoliu mai stabil, in care ai o mare incredere, cu atat pricing-ul va fi mai conservator si un pic mai jos”, explica Radu Dobre.

“Cred ca <<mid-teens>> (un randament de circa 14% – 16%, n.r.) in continuare e tinta daca este sa vorbim de return (randament) la portofoliile retail unsecured si nu cred ca ea va devia in perioada urmatoare sau imediat urmatoare. Cred ca tot in acesti parametri ne vom situa”, a subliniat CEO-ul APS Romania.

“Incercam sa plasam fondurile cat mai chibzuit.  Am facut private lending, am inceput anul trecut cu cateva tichete tot <<real estate based>> (bazate pe active real estate), am continuat si anul acesta. Ne uitam atent si incercam sa diversificam si daca cumva randamentele sunt mai mari intr-o zona fata de cealalta, este clar ca ne focusam mai mult acolo pentru ca actionam in interesul investitorilor pe care ii reprezentam”, a spus acesta.

Ce randament a adus APS tranzactia raportata in 2025 pe segmentul de real estate de achizitie a portofoliului Imo Property Investments Bucuresti de la grupul elen Eurobank?

“Randamentul – tinta este sub 20% si poate un pic mai sus de middle teen catre high teens (randament situat la aproximativ 17% – 19%, n.r.). A fost un proces competitiv, deci nu discutam de o tranzactie bilaterala cu cartile pe fata. Cel care a dat oferta mai mare, a castigat. Acum speram ca atingem acea tinta si o si depasim, de fapt, aici este plusvaloarea pe care o aducem”, a mai spus Radu Dobre, CEO al APS Romania,  la panelul NPL & Debt management din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

CVI main

“Private debt ca si clasa de active este relativ noua si a iesit la lumina dupa criza financiara din 2008 pentru ca bancile au fost subiect al multor reglementari si, de asemenea, au fost diferite elemente specifice, de exemplu in CEE, care au constrans activitatea de creditare in special catre companiile de talie mica si medie. In Europa de Vest, această este numita <<lower mid market>>, dar ceea ce se intampla acum arata ca cifrele sunt uriase (sky rocketing) in termeni de crestere a activelor sub administrare pe partea de credit, de clasa de active private debt. Ca sa va dau cateva cifre. In 2013, activele sub administrare in private debt erau, de fapt, la nivelul de jumatate de trilion de dolari in întreaga lume, in timp ce acum se apropie de 2 trilioane USD la nivel global”, a declarat Magdalena Sniegocka, Principal in cadrul CVI, cel mai mare manager de fonduri de private debt din Europa Centrala si de Est, prezent si pe piata din Romania, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Si alte clase de active cresc, de asemenea, pentru ca vedem aceasta trecere de la pietele publice catre pietele private, insa cresterea nu este atat de semnificativa”, a punctat aceasta.

‘In mod specific, cand ne uitam la regiune, regiunea noastra este relativ mica. Cu participarea noastra, Deloitte a publicat primul raport de private debt cu focus pe pietele CEE si acesta o comparatie intre activitatea CEE in comparatie cu cea Europa de Vest, iar activitatea din Europa de Vest in termen de numar al tranzactiilor este foarte semnificativa, piata este foarte aglomerata, au loc multe tranzactii in timp ce in regiunea noastra activitatea tranzactionala este mai mica”, a adaugat reprezentantul CVI.

“Ceea ce vedem pe piata fondurilor de private debt pentru companiile mici si mijlocii este ca, uneori, sunt tranzactii si de 2, 3 sau 5 mil. Euro pentru ca, firesc, economiile sunt mai mici in regiune, insa numarul tranzactiilor care au loc este mult mai mare pentru noi”, este de parere Magdalena Sniegocka.

“In ceea ce priveste Romania, am intrat pe piata in 2017, de atunci am desfasurat peste 110 mil. Euro in 9 tranzactii si, in ansamblu, avem in plan cel putin pentru acest an sa investim pe pietele CEE de private debt circa 500 mil. Euro si putem desfasura in tranzactii pe piata din Romania pana la 100 mil. Euro”, a subliniat reprezentantul CVI responsabil de operatiunile de pe piata romaneasca.

Cand se asteapta CVI sa semneze urmatoarea tranzactie in Romania?

“Avem in pipeline (in pregatire, n.r.) exact 11 tranzactii, din care una este, practic, aprobata si semnata, deci aceasta tranzactie va veni la rand foarte curand. Si mai este o tranzactie care este in faza foarte avansata, in timp ce restul sunt as spune intre faza prospectiva si cea de analiza, insa ma astept ca din pipeline-ul nostru cel putin 1 – 2 tranzactii sa vina la rand. Ne-ar placea sa ne concentram cu adevarat pe Romania in anii urmatori”, a raspuns Magdalena Sniegocka.

“Pentru noi, o tranzactie medie este intre 5 si 15 mil. Euro, intervalul fiind intre 2 si 20 mil. Euro, uneori 25 mil. Euro. Putem face, de asemenea, tranzactii mai mari cu parteneri, alaturi de jucatori de private debt din Europa de Vest si suntem foarte dornici sa investim bani in Romania, deoarece consideram ca Romania este una dintre pietele  – cheie in crestere din regiune”, a semnalat ea.

Potrivit CVI, managerul de private debt analizeaza circa 500 – 800 de proiecte din CEE pe an, din care intre 40 si 60 de oportunitati de investitii pe an vin din Romania.

„Lucram in particular cu IMM-uri atat pentru ca au acces limitat la finantare suplimentara datorita dimensiunii lor sau au nevoie de cineva care poate aborda tranzactia intr-o maniera structurata si customizata”, sustine Magdalena Sniegocka.

CVI vizeaza cu finantarea sa de private debt majoritatea sectoarelor inclusiv sectorul de productie, servicii, real estate, servicii financiare, bunuri de consum utilitati, telecom, tehnologie sau servicii medicale private. Finantarea de private debt oferita de catre CVI are un interval de dobanzi de la 7% la 14%, cu o maturitate de la 2 la 5 ani, cu instrumente sub forma de imprumut sau obligatiuni, garantate sau negarantate, sustin reprezentantii companiei poloneze de administrare a fondurilor de private debt.

“Bancile sunt evident foarte active pe palierul corporatiilor mari cu finantari corporate sau pe piata imprumuturilor sindicalizate unde sunt tranzactii mari care au loc si, evident, diferiti jucatori participa la preluarea acestei finantari in registrele lor”, afirma managerul regional de fonduri de private debt.

“Totusi, tranzactiile de private debt sunt finantari originate de catre echipa noastra, apoi o structuram pe baza bilaterala si luam 100% din tranzactie prin fondurile noastre. Deci, nu este nicio sindicalizare si nicio vanzare publica de obligatiuni, este in totalitate o tranzactie privata 1 la 1, iar o companie negociaza direct cu noi, iar noi structuram si adaptam tranzactia la nevoile specifice ale afacerii”, explica Magdalena Sniegocka.

CVI strange al doilea sau fond regional cu tinta de 250 – 300 mil. Euro

“CVI este lider pe piata de private debt din CEE, suntem activi din 2012 si de atunci am desfasurat peste 3 mld. Euro in active din sectorul IMM. La acest moment, avem aproximativ 1 mld. Euro in active sub administrare si administram aceste active prin diferite fonduri”, a punctat ea.

“Unul dintre fondurile pe care le administram este in curs de ridicare (fundraising). In aprilie, am avut prima inchidere a acestui fond. A fost un mare succes pentru ca am reusit sa facem prima inchidere la 180 mil. Euro, care a depasit dimensiunea totala a fondului nostru I, pe care l-am ridicat acum 3 ani si pe care l-am investit in totalitate pana acum. Sunt si tranzactii din Romania in acel fond. Chiar acum suntem in modul de strangere de bani pentru fondul II. Am strans 180 mil. Euro, iar tinta este la 250 spre 300 mil. Euro si tintim inchiderea finala a lui in trimestrul 3 din acest an”, a precizat reprezentul CVI.

“In mod evident, ar fi o parte semnificativa de lichiditate care va fi disponibila si ne asteptam sa o investim in CEE. In plus, am administrat si fonduri evergreen (fonduri de investitii care nu au o durata de viata specifica, n.r.) prin care distribuim certificate de investitii catre investitori de retail si administram acele lichiditati, de asemenea, prin strategii de private debt, iar o parte din acea lichiditate speram sa o putem desfasura si in Romania pentru ca Romania este o piata – cheie pentru noi pe langa Polonia, statele baltice, Cehia si Slovacia”, a adaugat Magdalena Sniegocka.

“Printre investitorii nostri, avem multe institutii financiare europene de dezvoltare, iar acestia ne-au dat un mandat de investitie a capitalului in regiune. Bineinteles ca acestia sunt doar unul dintre tipurile de investitori pentru ca avem si firme de asigurari, investitori individuali, family offices, insa institutiile de dezvoltare sunt investitorii LP principali (core) pentru oricare fond din regiune, iar agenda lor ESG este de asteptat sa fie tratata foarte serios. De fapt, cel mai recent dintre fonduri, cel pe care il ridicam acum, este fond de articol 8, ceea ce inseamna <<light green>>, iar in termeni practici asta inseamna ca nu putem finanta din acest fond afaceri care opereaza de exemplu in sectorul de petrol si gaze sau care nu indeplinesc criteriile specifice de ESG. Deci, pentru noi sunt limitari”, explica ea.

Este oferit un discount pentru clientii conformi politicilor ESG la finantarea venita din noul fond al CVI?

“Nu chiar, Nu suntem un fond de tip <<dark green>> ceea ce inseamna un fond de impact. Deci nu este o recompensa. Monitorizam anumiti indicatori – cheie, dar nu investim cu scopul de a avea un impact complet asupra portofoliului. Deci, este o diferenta, dar avem anumite investitii in portofoliu care contribuie la actiunea climatica si sustenabilitatea mediului si cu acest tip de investitie incercam sa fim flexibili, este o finantare flexibila, deci intotdeauna este o chestiune de discutii si negocieri”, sustine Magdalena Sniegocka.

“Am putea introduce de exemplu clauza <<margin ratchet>> pentru a indeplini anumite criterii, insa vor fi la acest stadiu numai criterii financiare. Cred ca ne uitam la asta la modul ca, din pacate, nu este morcovul, dar este batul pentru ca, daca cineva nu isi atinge tintele ESG, ii aplicam o penalitate, ii majoram marja. Dar, de fapt, in aceasta etapa lucrurile stau invers”, a tinut sa precizeze reprezentantul CVI.

Unde este locul private debt ca solutie de finantare pentru companii comparativ cu alte rute de finantare precum imprumutul de la banci si private equity

“In termeni foarte generali, finantarea private debt este menita sa ocupe golul dintre ce pot asigura bancile si ce pot furniza fondurile de private equity si de venture capital. Noi, ca si furnizor de capital private debt, inca ne gandim in termeni de protectie impotriva pierderilor. Deci, este un instrument de datorie, ceea ce inseamna ca la sfarsitul zilei trebuie sa vedem cashflow pozitiv la un business”, afirma Magdalena Sniegocka.

“Aceasta este cerinta nr. 1, chiar inainte sa incepem analiza sau sa incepem o analiza aprofundata a afacerii. Deci cashflow-ul pozitiv este un “must have”, insa cum ne diferentiem fata de banci este ca putem lua mai mult risc, iar pentru acel risc trebuie sa luam un randament ceva mai mare si, deci, ne asteptam sa generam un randament ceva mai mare. Prin natura noastra, suntem mai scumpi decat bancile, dar pentru ca putem lua mai mult risc”, explica aceasta.

“Pe de alta parte, fata de fondurile de private equity, noi suntem mai ieftini decat private equity si mai avem un plus – noi nu luam actiuni, nu luam nicio participatie in business, nu structuram tranzactiile noastre cu warrant sau conversii (convertibles), deci acestea nu sunt instrumente dilutive (care sa dilueze participatia actionarilor companiei, n.r.). Deci, antreprenorul poate sa isi mentina controlul afacerii, noi nu interferam cu operatiunile de business. Ne asteptam bineinteles la atingerea anumitor repere (milestones) sau indicatori – cheie, ne uitam acolo in fiecare trimestru, dar noi permitem antreprenorului sa isi conduca afacerea si sa ia deciziile de strategie si cele privind toate aspectele afacerii”, a adaugat reprezentantul managerului polonez de private debt CVI.

“Acestea sunt elementele – cheie, dar specifice pentru noi in private debt. Cred ca putem aduce valoare adaugata afacerilor in situatii precum este un proiect care are nevoie de o actiune foarte rapida, iar la noi perioada medie de la prima intalnire pana la desfasurarea capitalului este intre 6 si 12 saptamani. Cred ca sunt proiecte care au fost executate si mai repede in 4 saptamani, dar sunt situatii specifice”, sustine Magdalena Sniegocka.

“Asta este util in particular in situatii in care ai o tranzactie M&A care se intampla intr-un timp foarte scurt, si vrei sa plasezi un “preemptive bid” (o oferta de achizitie plasata de un potential cumparator inainte de inceperea unui proces formal de vanzare, n.r.) si nu vrei sa te duci foarte mult in piata, iar atunci poti veni la un furnizor de private debt, care face o tranzactie structurata eficient si customizata, iar apoi poti refinanta acea tranzactie private debt peste 2 ani cu o finantare bancara de exemplu”, afirma aceasta.

“Alt set de situatii unde putem aduce valoare este pentru IMM-uri, unde companii cu EBITDA de 2 – 3 pana la 5 mil. Euro care au acces, de obicei, la capital de lucru sau o finantare de tip revolving, leasing sau facilitati factoring, dar vor sa faca ceva transformational cu afacerea lor, au o strategie ambitioasa de M&A sau sunt cazuri de actionari buyout ori au loc niste schimbari de actionari in background pe motiv de succesiune a afacerii, si au nevoie de cineva care sa le aduca capabilitati de structurare financiara si se uita in mod specific la afacere si le facem o oferta personalizata”, a mentionat Sniegocka.

“Aceste capabilitati sunt disponibile la banci insa pentru companii mari, insa sunt limitate pentru IMM-uri. Ce putem face este sa oferim acea consultanta prin care sa structuram un astfel de instrument, iar aici avem un exemplu grozav din Romania unde am investit intr-o retea de farmacii, care a avut o crestere incredibila, a avut o strategie ambitioasa de M&A, si-a crescut EBITDA de peste 2 ori, a cumparat licente si actiuni in diferite farmacii din Romania si a devenit jucator de top 5 pe piata locala a farmaciilor, insa apoi a refinantat dupa 2 ani cu finantare bancara”, a punctat reprezentantul CVI.

“In mod evident, nu le spunem niciodata companiilor ca vrem sa fim pe termen lung in structura lor de capital, nu acesta este tipul de instrument. Vrem sa ii ajutam sa creasca, iar atunci cand structura de capital, EBITDA si indicatorii financiari le permit, pot sa refinanteze cu un imprumut bancar”, a mai spus Magdalena Sniegocka, Principal in cadrul CVI  la panelul Finantare companii din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group. Photo: Integral.

“In materie de oportunitati, ceea ce vedem noi in piata, si asta probabil dat fiind ca ne mandrim ca suntem un operator cu adevarat pan-regional, pentru noi regiunea este impartita in doua. Daca ne uitam, vedem o piata mai dezvoltata in Europa Centrala versus o piata mai in evolutie (evolving) in Europa de Sud – Est (SEE) si vedem ca in Europa Centrala, unde pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate, iar accesul la finantare (leverage) este mai usor, poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash cu o crestere solida. Totusi, pe pietele din Europa de Sud – Est, in special pe segmentul companiilor mici si mijlocii unde operam multi dintre noi, accesul la finantare este mai limitat si, probabil , te uiti sau incerci sa gasesti mai multe dintre tintele cu crestere mai mare”, a declarat Evtim Chesnovski, Partner in cadrul managerului regional de private equity Integral Capital Group, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“In termeni de sectoare, ne uitam la sectoarele traditionale, unde vedem bune oportunitati in spatiul mai larg de consum, tehnologie, servicii medicale private, industrii de nisa si servicii”, a precizat acesta.

“In ceea ce priveste pipeline-ul de tranzactii, dupa ce am anuntat prima inchidere a fondului nostru de investitii, am anuntat prima investitie intr-o platforma de clinici in vitro din Romania, cu care cautam sa ne extindem in toate tarile adiacente. Iar pana la sfarsitul acestui an sau in urmatoarele cateva luni ne uitam la o tranzactie, posibil alte doua tranzactii”, a punctat Partenerul responsabil de investitiile Integral Capital Group pe piata din Romania.

“In general, vedem oportunitati bune in diferite geografii. Romania este, cu siguranta, foarte activa, dar si Europa Centrala ceea ce pentru noi inseamna Cehia, Ungaria si Slovacia, ofera un pipeline foarte bun, iar a treia subregiune importantă pentru noi este regiunea adriatica, unde vedem un flux bun de tranzactii in Serbia si Croatia”, a adaugat Evtim Chesnovski.

„Scopul nostru, si pana acum cred ca asta am livrat, este sa facem cel putin o investitie pe an in Romania. Am realizat asta in ultimii 3 ani. Pentru noi, tichetele de investitii vor fi in jurul a 10 pana la 20 mil. Euro”, a spus reprezentantul managerului regional de fonduri de private equity.

Achizitia lantului de clinici Embryos a depasit intervalul 10 – 15 mil. Euro ca valoare a tranzactiei

Tichetele de tranzactie „sweet spot” (zona de confort a investitorului, n.r.) ale Integral cu care tinteste piata din Romania se situeaza in intervalul 10 – 15 mil. Euro?

“Ar putea fi. Cred ca ultima tranzactie pe care am facut-o (Embryos, n.r.) in Romania a fost mai mare de atat, dar, din nou, putem fi flexibili in jurul acestor valori”, a raspuns Evtim Chesnovski.

Cand se asteapta sa semneze Integral Capital Group primul exit de pe piata din Romania?

“Anul viitor”, sustine reprezentantul managerului regional de private equity.

In Romania, Integral Capital Group are in portofoliul sau lantul de clinici Medima – unde a investit in noiembrie 2022, afacerea antrepenoriala de automate de snacks-uri si bauturi O’Fresh – in care a investit in noiembrie 2023 si reteaua de clinici de fertilitate si ginecologie Embryos – in care a investit in ianuarie 2025.

Tranzactiile de vanzare derulate in cazul La Cocos si a retelei de cafenele 5 to go au fost oportunitati interesante de investitii pentru Integral Capital Group?

“Am fost constienti de o serie de oportunitati, insa pentru noi este si o chestiune de a selecta ceea ce se potriveste cel mai bine strategiei noastre si cel mai important lucru este cred acolo unde putem sa luam un jucator local si sa il transformam in jucator regional. Si chiar jucam si asiguram unghiul nostru international”, sustine Evtim Chesnovski.

Cum arata peisajul de strangere de bani de la investitori pentru noul fond regional de investitii al Integral

“Situatia si mediul privind strangerea de fonduri de investitii in CEE sunt dificile si cred ca in acest ciclu ne bazam in primul rand pe institutiile financiare de dezvoltare plus cateva family offices (birouri de familie), dar in general capitalul pentru strangerea de fonduri in clasa noastra de active este destul de limitat”, este de parere reprezentantul Integral Capital Group.

“In ceea ce ne priveste, am avut o prima inchidere a celui de-al doilea nostru fond si acum ne indreptam catre a doua inchidere a fondului cu care tintim un capital de 150 mil. Euro si cred ca o sa ajungem acolo”, estimeaza Evtim Chesnovski.

Cum resimte Integral atragerea de bani de la fondurile de pensii in procesul sau de strangere a unui nou fond regional de private equity?

“In ceea ce priveste strangerea de fonduri de investitii, probabil ca aceasta este cea mai acuta chestiune din Europa Centrala si de Est (CEE). Cred ca, probabil, inafara Croatiei, unde a fost implementata cu succes reforma, in cele mai multe jurisdictii, mediul de reglementare nu permite ca ceea ce numim institutii traditionale de capital sa aloce bani pentru finantare catre firme de private equity si venture capital”, a subliniat managerul regional de fonduri de investitii.

“Lucram din greu cu un numar de firme din Romania alaturi de Morphosis Capital si de asociatia romana de private equity, dar, de asemenea, in Bulgaria, in ultimii ani, s-a promovat aceasta legislatie astfel incat fondurile de pensii sa poata aloca bani catre private equity. Cred ca am facut unele progrese, au fost unele schimbari pozitive, dar este mai mult decat un lucru tehnic si inca nu credem ca fondurile de pensii sau firmele de asigurari sunt pregatite sa aloce capital semnificativ catre private equity”, a spus acesta.

„Ne asteptam ca asta sa se schimbe in cel putin una din cele doua tari – Romania si Bulgaria. Am mai putina vizibilitate despre Polonia, dar in Romania, Bulgaria, vad un orizont de 1 – 3 ani pentru ca macar una din cele doua jurisdictii sa permita probabil fondurilor de pensii sa inceapa sa investeasca in private equity ceea ce va fi cred o schimbare pozitiva masiva pentru industrie”, a semnalat Evtim Chesnovski.

Majoritatea achizitiilor facute de catre fondul I al Integral, realizate la un IRR de circa 22 – 23%

„In ceea ce priveste pipeline-ul nostru de tranzactii si intervalul de tichete, am vrea sa continuam strategia noastra de a fi diversificati in materie de sectoare si geografie, ceea ce inseamna ca probabil vom face o treime, respectiv in jurul a 22% si 40% intre cele 3 subregiuni principale – zona Adriatica, Europa de Sud – Est (SEE) cu Romania si Bulgaria, respectiv Europa Centrala”, afirma reprezentantul Integral Capital Group.

“In ceea ce priveste randamentele, pentru noi multe din achizitiile din primul fond au fost facute in zona (IRR) de 22 – 23%”, a precizat Evtim Chesnovski.

“Ne asteptam la un val de exituri incepand de anul viitor”, a punctat acesta.

Care este rolul asocierilor si parteneriatelor in strategia de investitii a Integral Capital Group pentru noile achizitii?

“Ne place aceasta abordare si cred ca am demonstrat ca putem face asta. In portofoliul nostru, probabil 30% din tranzactiile noastre sunt, de fapt, parteneriate sau structuri de co-investitii cu jucatori de private equity din regiune. Nu este niciun motiv sa schimbam asta si ne uitam sa colaboram cu jucatorii nostri si cu investitorii cu aceleasi interese ca ale noastre (like minded investors)”, a raspuns reprezentantul managerului regional de private equity.

Cum arata in propriul portofoliu perspectiva tranzactiilor incheiate cu investitori strategici vs secondary deals cu fonduri de private equity?

“In portofoliul nostru, cred ca vom vedea exituri catre ambele categorii de investitori. Am facut in urma cu un an si jumatate un exit catre un strategic in cadrul unei miscari de consolidare de piata”, afirma Evtim Chesnovski.

“Ma astept sa vad ambele tipuri de tranzactii. Ne uitam la multe oportunitati in tehnologie, cele mai multe in segmentul software B2B, unde as putea spune ca fondurile de private equity sunt inca active, insa investitorii strategici daca vin, platesc pretul. Dar se misca foarte foarte greu fata de alte sectoare pe care le-am observat in regiune, mai mult in sectorul de consum unde vei vedea atat fonduri de private equity, cat si investitori strategici concurand umar la umar, iar investitorii strategici sunt capabili sa se miste repede ceea ce cred ca nu este chiar cazul in tehnologie”, a subliniat acesta.

“In general, ma astept, cel putin din perspectiva noastra, sa vedem exituri bune atat catre fonduri de private equity, cat si catre investitori strategici”, a mai spus Evtim Chesnovski, Partner in cadrul managerului regional de private equity Integral Capital Group,  la panelul Private equity din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: Enterprise Investors.

“Avem nevoie de randamente mai mari pe pietele dinafara Poloniei pentru a justifica aceste investitii pentru ca ne uitam foarte mult la partea de exit. Si se pare ca in tarile mai mici, in jurisdictiile mai mici, exiturile sunt ceva mai provocatoare comparativ cu a face un exit dintr-o tara precum Polonia”, a declarat Bartosz Kwiatkowski, Partner in cadrul managerului regional de fonduri de private equity Enterprise Investors, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Cand facem un split la investitiile noastre intre Polonia si pietele non-poloneze din regiune, istoric acest raport a fost de aproximativ 75% Polonia si 25% celelalte tari din CEE. Si dorim sa tinem acest nivel si pentru noul fond”, a subliniat Bartosz Kwiatkowski.

“In termeni de pipeline (tranzactii in pregatire, n.r.), structura este similara, insa in mod clar majoritatea tranzactiilor noastre vin din Polonia, iar in ceea ce priveste oportunitatile care vin dinafara Poloniei as spune ca se incadreaza similar in acelasi split”, a adaugat acesta.

“Sper si asta este responsabilitatea mea sa avem cel putin o investitie directa din noul fond pentru ca, asa cum facem tranzactii in Polonia, Romania este intotdeauna tara nr. 1 pentru companiile noastre de portofoliu care se extind. In ultimii 3 ani, am avut 3 achizitii add-on in Romania din partea companiilor noastre din portofoliu si asta va continua. Romania este foarte sus in agenda noastra, insa, mai ales, pentru companiile din portofoliul nostru. Ultima achizitie a fost facuta in luna octombrie a anului trecut, cand Telecredit a fost cumparata de catre PragmaGo, deci o investitie fintech din Polonia s-a extins pe piata din Romania”, a precizat reprezentantul Enterprise Investors.

“Noi investim in tichete de la 20 la 75 mil. Euro, acesta ar fi intervalul. As spune ca acum multe tranzactii au loc in categoria inferioara (lower bracket), mai aproape de 20 – 35 mil. Euro”, sustine acesta.

“In termeni de sectoare, cele mai atractive si mai populare pentru noi sunt cele care au legatura cu sectorul de consum, sectorul de servicii B2B, servicii medicale private si IT, aceasta este zona actuala cand analizam tranzactii in Romania”, afirma Bartosz Kwiatkowski.

“Pentru piata din Romania, tinta noastra este o tranzactie add-on care va fi anuntata in curand si o achizitie directa in termen de un an”, a semnalat reprezentantul Enterprise Investors.

“Cred ca fiecare este de acord ca este un mediu foarte dificil si sunt vremuri foarte provocatoare pentru strangerea de fonduri (fundraising). Noi ne-am ocupat sa inchidem un nou fond, care este al zecelea pentru noi, cu un capital de 340 mil. Euro, dar ne-a luat un an si jumatate sa ajungem la linia de sosire”, a spus Kwiatkowski.

“Elementul – cheie este acela ca este un mediu dur pentru exituri, iar investitorii LP nu au inca suficient capital din returnarile inregistrate in fonduri, nu sunt pregatiti sa asigure noi finantari si sunt foarte precauti in termeni de a asigura noi angajamente”, sustine reprezentantul Enterprise Investors.

“Dar avem bani, investim acum, am facut deja cateva tranzactii din noul fond si suntem foarte activi”, a adaugat el.

“Pipeline-ul de tranzactii de anul trecut a fost mai puternic decat cel din acest an, insa am reusit sa inchidem doua tranzactii si urmeaza mai multe”, este de parere Bartosz Kwiatkowski.

“As spune ca 100% din tranzactii au fost facute de catre noi, intermediate de catre noi, nu ne-au venit de la consultanti. Depinde de noi sa facem tranzactii si nu sa asteptam teasere de la consultanti. Sunt tranzactii 100% generate de catre echipa noastra”, a punctat reprezentantul Enterprise Investors.

“Am vandut un numar de companii catre fonduri de investitii mai mari si acesta este unul dintre drumuri, insa si investitorii strategici se intorc in piata (…) Vor fi mai multe exituri si vor avea loc mai multe tranzactii in regiune. Asta este sigur”, a mai spus Bartosz Kwiatkowski, Partner in cadrul managerului regional de fonduri de private equity Enterprise Investors, la panelul Private equity din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: INVL.

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile de pensii au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

“Invalda INVL Group prin diferite vehicule investeste in piata din Romania si avem in dezvoltare 300 MW de energie solara prin fondul INVL de energie regenerabila. De asemenea, fondul de sustenabilitate, paduri si terenuri agricole are aproximativ 2.000 de hectare de padure si, fiind in crestere aceasta suma bruta, care include si partea de datorii, putem spune ca investitiile totale din Romania se apropie de 500 mil. Euro in ansamblu. Deci această suma, nu include doar capitalul pentru investitii, ci si partea de datorii pentru ca toate proiectele includ datorii”,a declarat Vytautas Plunksnis, Head of Private Equity al managerului baltic de active INVL Asset Management, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Ne plac sectoarele traditionale cum ar fi sectorul de productie si, evident, ne uitam catre tranzactii in Romania, insa dupa Pehart data fiind situatia de acum nu sunt sigur daca vom fi capabili sa anuntam a doua tranzactie in acest an, dar ne uitam si credem ca in spatiul dintre, sa zicem, investitii de capital de 30 mil. Euro si 50 mil. Euro, concurenta nu este atat de mare pentru ca sunt tranzactii prea mici pentru fondurile foarte mari si tranzactii prea mari pentru fondurile locale de private equity. Dar din nou, sa gasim astfel de investitii si sa le agream ia ceva timp”, a punctat Vytautas Plunksnis.

“Tranzactia Pehart este o tranzactie, evident, mai mica decat vanzarea Profi sau Regina Maria, dar este, totusi, o tranzactie considerabila (sizeable) in regiune ceea ce inseamna ca Abris a facut un exit considerabil, iar noi am facut o investitie considerabila in tara”, a subliniat reprezentantul INVL Asset Management.

“Zona noastra de confort (sweet spot) pe partea de investitii este in jurul unei investitii de capital de 30 mil. Euro, dar evident ca ne putem uita si la tranzactii mai mici, iar aici cred ca o tranzactie de 20 mil. Euro este, de asemenea, buna”, a nuantat Vytautas Plunksnis.

“La celalalt capat, putem face si tranzactii de 50 – 60 mil. Euro. Unul dintre avantajele noastre este ca nu intotdeauna cautam sa cumparam pachetul de 100% si deci dorim sa fim parteneri cu echipe de management, cu alti investitori ceea ce inseamna ca putem cu acest capital sa facem o tranzactie mai mare”, a adaugat acesta.

“In ceea ce ne priveste, strangem al doilea fond regional, am avut o prima inchidere la 305 mil. Euro si am ajuns deja la a doua inchidere cu fondul, care a atins o marime de 355 mil. Euro, si sunt destul de increzator ca in toamna vom atinge cu fondul dimensiunea de hard cap de 400 mil. Euro”, a semnalat reprezentantul INVL.

“Asta inseamna ca este un capital care va fi investit in regiune. Focusul nostru primar este pe tarile baltice si Polonia, dar anul trecut am semnat o tranzactie semnificativa sa cumparam Pehart de la Abris Capital si aceasta tranzactie nu a fost inchisa inca, dar closing-ul (finalizarea tranzactiei) este prevazut in doua saptamani, deci, in iulie vom face un anunt ca aceasta este a zecea companie din primul nostru fond”, a mai spus Vytautas Plunksnis.

Cati bani investesc fondurile de pensii in noul fond regional al INVL

“Cred ca zona baltica a fost, cu adevarat, o regiune privilegiata pentru ca fondurile baltice de pensii pot si investesc pe pietele private si sustin comunitatea de private equity. De ce cred ca asta este bine pentru ca banii investiti inseamna locuri de munca create si crestere in comunitate. Deci, fondurile de pensii asa cum s-a facut implementarea in tarile scandinave, stiti ca, de fapt, capitalul local creeaza companii locale puternice, care apoi devin companii regionale si acest lucru aduce beneficii tuturor”, a precizat omul care conduce activitatea fondurilor de private equity in cadrul managerului baltic de active.

“Nu este totul asa de stralucitor pe partea de pensii private pentru ca in Estonia legea a fost schimbata, iar oamenii pot retrage bani din fondurile de pensii ceea ce inseamna ca fondurile de pensii din Estonia sunt mai precaute sa angajeze investitii private ilichide. In Lituania, astazi politicienii voteaza o schimbare de lege. Este o propunere de a lasa oamenii sa isi retraga bani din fondurile de pensii private fara ca macar sa plateasca taxe catre guvern, iar estimarile sunt ca aproximativ jumatate din bani ar putea fi luati. Asta inseamna ca apetitul fondurilor locale de pensii va fi mai mic pentru a se angaja in investitii de capital privat, dar, in mod evident, comparand cu Polonia si Romania, pietele baltice au fost o regiune privilegiata pentru ca majoritatea fondurilor de pensii investesc capital in pietele private”, a precizat Vytautas Plunksnis.

Cat reprezinta fondurile de pensii in capitalul investit in noul fond regional de private equity administrat de catre INVL?

“Asteptarea este, ca atunci cand fondul va ajunge la inchiderea sa finala, ca aceste subscrieri sa fie aproape de 20% pentru ca forta noastra este aceea ca avem o baza de incredere puternica in randul investitorilor HNWI (indivizi ale caror active lichide au o valoare de minim 1 mil. USD, n.r.) si UHNWI (persoane ale caror active lichide au o valoare minima neta de 30 mil. USD, n.r.). din regiunea baltica si suntem diferiti de alti jucatori regionali, avand cel putin majoritatea capitalului din aceasta sursa de investitii. Deci, fondurile de pensii vor fi numai 20% din capitalul fondului, investitorul nostru LP principal este European Investment Fund, iar ei au angajat o investitie de 30 mil. Euro, ceea ce inseamna ca la marimea actuala la care suntem acum de 355 ml. Euro, cel mai mare investitor LP are o pondere sub 10% din fond”, a detaliat Plunksnis.

Cum arata pipeline-ul de tranzactii de exit din regiune cu strategici vs secondary deals

“Cred ca ambele tipuri de tranzactii vor continua pentru ca multe fonduri au capital disponibil de investit (dry powder), iar daca vorbim despre strategici, grupul finlandez Mehilainen, cel care a cumparat reteaua Regina Maria de aici, a cumparat jucatorul nostru din Lituania, InMedica, ceea ce a fost o tranzactie foarte de succes. Iar Mehilainen este, sustinut de asemenea de catre CVC, deci avem un strategic sustinut de private equity. Cred ca ambele tipuri de tranzactii vor continua, in timp ce piata de IPO-uri a fost cea mai lenta cu o singura exceptie, listarea Dyagnostika din Polonia, dar, in general, daca pregatesti compania pentru un investitor strategic se potriveste si cu alte fonduri, iar fondurile de investitii au bani pentru aceasta regiune”, este de parere reprezentantul investitorului Baltic INVL.

“La tranzactia InMedica cu Mehilainen, am angajat bancheri de investitii, iar tranzactia a fost condusa de catre Jefferies si a fost un proces competitiv, insa Mehilainen a fost cel mai activ dintre investitori, au oferit un pret, iar dintr-o singura tranzactie, am returnat mai mult de jumatate din fondul nostru. Dar a fost un proces competitiv si asta a ajutat sa ajungem la linia de sosire pentru ca la majoritatea tranzactiilor daca ai un singur comparator, asta ia mult timp si este foarte greu sa negociezi. Cand ai concurenta, poti sa te misti mai repede”, a mai spus Vytautas Plunksnis, Head of Private Equity al managerului baltic de active INVL Asset Management, la panelul Private equity din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

CEE PE investments 2025 main

“Perspectiva poloneza este intotdeauna ca este o piata foarte puternica, ca este o piata minunata, dar ma intreb din ce in ce mai mult daca incepe sa para si putin invechita si daca nu cumva unele dintre handicapuri, unele dintre dezavantajele Europei de Vest se strecoara acolo. Si gandindu-ma la exituri, piata (poloneza, n.r.) este consolidata, multi dintre jucatorii mari sunt deja acolo, costul fortei de munca si alte lucruri de acest gen cresc, insa Romania este putin sub stadiul de dezvoltare, are inca o piata relativ neconsolidata. Inca se vede loc pentru investitii strategice in domenii precum retail, unde au existat recent cateva tranzactii mari de retail in Romania, iar in Polonia asta a fost acum cativa ani – unde a fost tranzactia cu Dino (retea de supermarketuri) si alte cateva tranzactii care au consolidat cu adevarat piata”, a declarat William Watson, Managing Partner al managerului regional de fonduri de private equity Value4Capital (V4C), la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Am o opinie personala ca Romania ar putea intra intr-o epoca foarte pozitiva, in care multe dintre aceste conditii o fac un loc competitiv, foarte atractiv pentru investitii atat pentru investitori strategici, cat si pentru investitori financiari”, a punctat acesta.

Cum arata peisajul pietei de private equity din Europa Centrala si de Est?

“Ceea ce vedem este ca in 2024 au fost bani disponibili. Am avut un fundraising bun in 2024 in Europa Centrala si de Est si asta inseamna ca sunt bani disponibili pentru tranzactii si capitalul disponibil pentru investitii (dry powder) din regiune incepe sa creasca din noi dupa recolta relativ scazuta din 2023”, este de parere reprezentantul V4C.

“Cred ca, este de asemenea interesant aici, cand vorbim despre surse de bani pentru tranzactii ca fondurile de private equity despre care lumea vorbeste, o pondere foarte importanta o au investitorii privati denumiti family office (birou de familie), dar categoria include si HNWI (indivizi ale caror active lichide au o valoare de minim 1 mil. USD, n.r.), iar acesta este un motor de crestere real pentru procesele de fundraising (strangere de noi fonduri de investitii) din Europa Centrala si de Est din ultimii ani”, a subliniat William Watson.

“Cand comparam sursele de bani pentru fondurile din Europa Centrala si de Est cu cele din Europa, ne bazam din nou procentual mai mult pe institutii private sau pe investitori privati individuali decat pe unele dintre institutii. Cealalta dependenta pe care o avem este clar ca EBRD, EIF, IFC si agentiile guvernamentale sunt o parte – cheie a procesului de baza de strangere de noi fonduri de investitii in regiune comparativ cu restul Europei. Ceea ce continua sa ne lipseasca este ceea ce denumim alta categorie care inseamna institutii, firme de asigurari, fonduri de pensii si toti acei investitori care nu sunt inca in aceasta clasa de active”, a precizat managing partnerul V4C.

„Si cred ca asta ofera o parte din avantajul de a genera mai multi bani pentru ca fondurile de capital privat sa incheie tranzactii”, a adaugat acesta.

In ceea ce priveste investitiile, activitatea fondurilor de private equity din regiune a inregistrat o crestere anul trecut, nu insa si pe piata din Romania.

„Vedem ca segmentul tranzactiilor de buyout continua sa conduca activitatea fondurilor de investitii in Europa Centrala si de Est. Asocierile (ventures) sunt, de asemenea o parte importanta”, concluzioneaza William Watson, pe baza unor statistici ale industriei de profil europene ale asociatiei europene a fondurilor de private equity si venture capital Invest Europe.

“Sunt multi euro care merg catre asocieri in regiune, dar (aceasta categorie de tranzactii) este inca eclipsata in valoare monetara de segmentul de buyout”, a spus reprezentantul V4C.

Strangerea de noi fonduri de investitii alimenteaza atat activitatea de investitii, cat si pe cea de dezinvestitii (vanzare, n.r.), a punctat acesta.

“Dezinvestirile (divestments) sunt, de fapt, oportunitati pentru noi tranzactii. Din ce in ce mai mult in Europa Centrala si de Est, fonduri de private equity cumpara de la alte fonduri de private equity”, a semnalat William Watson, care adauga ca exista aici un potential extraordinar de crestere a nivelului de activitate tranzactionala.

Potrivit acestuia, tranzactiile de secondary incheiate de catre fonduri de private equity au avut in 2024 o pondere de 12% la nivelul tranzactiilor din pietele CEE, daca avem in vedere valoarea la nivel de cost al investitiei vandute, si nu cea a profiturilor realizate.

“Nu am vazut cu adevarat in ultimii ani piete <<booming>>, 2023 si 2024 au fost ok, insa fluxul actual de idei in piata nu l-am simtit ca fiind unul puternic”, sustine reprezentantul V4C.

“Tichetele medii de tranzactii sunt in crestere constanta in regiune, insa se situeaza semnificativ sub cel din Europa de Vest”, a nuantat William Watson.

“Istoric, una sau doua tranzactii mari pe an ies in fata in regiune si ar trebui sa le avem. Avem nevoie sa atragem fonduri de private equity din Vest in regiune care sa finanteze acele megatranzactii”, a concluzionat reprezentantul V4C.

 Cum arata dinamica tranzactiilor de tip secondary, in care fondurile de private equity sunt la ambele capete ale unei tranzactii, versus tranzactiile cu investitori strategici

“Sper ca ambele tipuri de tranzactii vor creste si nu cred, neaparat, ca ele sunt 100% in competitie. Nu este un joc cu suma zero. Ai companii care clar sunt setate sa fie vandute catre investitori strategici. Dar ai si tranzactii mai concentrate catre un cumparator financiar si cred ca, ceea ce face cu adevarat puternica piata de private equity, este sa ai deschisa o gama larga de oportunitati”, este de parere William Watson.

Potrivit acestuia, piata publica (pietele de capital) este o optiune cand nu ai o tranzactie cu un investitor strategic sau cu un fond de private equity.

“Si asta este ceea ce le spun eu investitorilor ca Europa Centrala ca si infrastructura de private equity, ca si ecosistem de private equity, este mult mai puternica. Si Romania, de asemenea. Exista un numar de fonduri romanesti de private equity care pot face tranzactii secondary cu alte fonduri de private equity care inainte nu exista”, a spus reprezentantul V4C.

Potrivit acestuia, exista o buna stratificare a pietei locale de profil care permite tranzactii pe diferite paliere de valoare cu fonduri diferite de private equity.

“Problema cu investitorii strategici este ca ei, de obicei, se uita la marime (marimea tintei de achizitie, n.r.). Deci, daca ai o companie relativ mica, sa ai un investitor financiar este o ruta de acces cred (…) Poti oricand sa le spui partenerilor din comitetul de investitii ca aceasta poate fi o tranzactie pentru Morphosis sau pentru Mozaik cand te duci catre exit”, a punctat William Watson.

Cum se uita V4C la oportunitatile de investitii din Romania

“V4C a avut o strangere de fonduri de succes, am avut prima inchidere in urma cu mai putin de un an la 110 mil. Euro pentru al doilea nostru fond si inca strangem pentru tinta de 150 mil. Euro. Este deja un fond mai mare decat primul, deci cred ca am facut o treaba destul de buna pe partea de fundraising in categoria (bracket) noastra si asta ne ofera mult capital disponibil de investit (dry powder)”, a spus reprezentantul V4C.

“Fondul se numeste Poland Plus, asa ca are Polonia in centru, dar plusul pe care il vedem cu adevarat este foarte mult Romania. Nu ne petrecem asa mult timp in alte tari. Sincer, sunt jucatori locali foarte puternici in Cehia si regiunea baltica, asa ca incercam sa jucam in aceste doua piete”, a precizat Watson.

“In Romania este un pipeline activ, este un numar mare de tranzactii care circula in jurul nostru, provocarea este intotdeauna sa gasesti ceea ce este o tranzactie buna pentru firma. In acest moment, nu suntem intr-un due diligence detaliat pe nicio oportunitate din Romania. Pot spune ca prima tranzactie din noul fond va fi in Polonia, a fost anuntata in urma cu circa 3 – 4 saptamani si speram sa o inchidem pana la finele lunii iulie”,a mentionat acesta.

“V4C se concentreaza in mod specific pe sectorul de servicii. Ne-am gandit anul trecut la cafea, a fost acea tranzactie cu 5 to go, dar si alte oportunitati. Pentru noi este un sector greu pentru ca asta este mai mult retail pur, iar noi credem despre noi insine ca nu suntem experti in asta. Suntem mai mult orientati catre segmente precum B2B sau B2SME (business to SME)”, a detaliat seful V4C.

“In Romania, speram sa avem ceva (nou) in portofoliu in 9 luni sau, cu siguranta, in 9 – 12 luni”, a mai spus William Watson, Managing Partner al managerului regional de fonduri de private equity Value4Capital (V4C), la panelul Private equity din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: BT Asset Management.

“Industria de asset management din Romania a performat destul de bine in acest an. Valoarea activelor s-a ridicat la 28 mld. RON si avem peste 900.000 de clienti co-investiti in fondurile de investitii din Romania“, a declarat Dan Dascal, CEO al BT Asset Management, unul dintre liderii industriei locale de asset management, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Toate cresc destul de bine si putem sa adaugam peste 20.000 de clienti noi in fiecare luna. Nivelul activelor este in acest moment destul de redus comparativ cu competitorii regionali (regional peers), ma refer la Ungaria, Cehia, Polonia. In Romania, valoarea activelor sub administrare este in jurul a 2% din PIB, mult mai mica fata de Ungaria de exemplu”, a punctat Dan Dascal.

“Acesta este motivul de ce sunt destul de optimist ca industria de asset management poate creste in viitor. Suntem sustinuti de integrarea la nivelul Uniunii Europene, alfabetizarea financiara (financial literacy) si digitalizare. Cred ca suntem capabili sa oferim solutii de investitii diverse catre investitorii nostri”, a adaugat acesta.

“Daca ne uitam la ritmul de crestere de anul trecut, cred ca, in curand, vom atinge numarul de 1 milion de clienti in fondurile de investitii in Romania si, ca sa fiu sincer, limita este cerul pentru ca potentialul este foarte foarte ridicat, iar principalul motiv este acela ca suntem acum la un nivel foarte scazut”, sustine CEO-ul BT Asset Management.

La ce nivel de active sub administrare poate ajunge industria de asset management in viitorul previzibil fata de nivelul actual?

“De 5 ori, de 10 ori (fata de nivelul actual, n.r.). Limita este cerul, cum spuneam”, a raspuns Dan Dascal.

“Activele de fix income (instrumente cu venit fix, n.r.) au fost destul de atractive in acesti ani pentru ca toti putem vedea randamentul obligatiunilor Romaniei oferite catre investitori si, de asemenea, poti gasi obligatiuni corporative foarte atractive (very juicy) in aceste zile”, a subliniat reprezentantul BT Asset Management.

Potrivit acestuia, o investitie intr-o obligatiune emisa de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna.

Care sunt oportunitatile de investitii cele mai atractive pentru managerii de fonduri de investitii privind la clasele de active in care acestea pot investi?

“Pe de o parte eu ma uit deja ce avem pe masa si avem o clasa de active care este destul de <<hot>> (atractive, n.r.), cum ar veni, titlurile guvernamentale. Si au fost si perioade in care au fost foarte atractive datorita si perioadei de volatilitate induse de alegeri. In continuare cred ca titlurile de stat romanesti sunt atractive, si aici ma refer si la titlurile din programul Fidelis care sunt listate pe bursa si la cele emise la BNR”, a spus Dan Dascal.

“Emisiuni de obligatiuni corporate interesante apar si ne uitam cu atentie la ele. Ce as vrea sa adaug fata de ofertele clasice de actiuni sau obligatiuni, este ca in Romania sunt si alte clase de active foarte interesante daca este sa ne uitam la industria de private equity, aici ma refer cu subiect si predicat la activele din real estate, care pot sa genereze randamente in euro superioare fata de ce ofera titlurile de stat si cu marja destul de buna”, a semnalat acesta.

“Yield-urile se duc in zona de 8% in euro ca randament, care este destul de bun. Randamentele astea pot fi optimizate prin diferite metode prin care poti sa iti iei leverage”, a subliniat CEO-ul BT Asset Management.

Cum arata portofoliul de investitii administrat de catre BT Asset Management si care este dinamica lui?

“Suntem una din cele mai mari companii din industria de asset management. Avem active de aproape 7 mld. RON. Valoarea activelor noastre a crescut cu peste 70% in ultimii 5 ani”, afirma reprezentantul BT Asset Management, companie care face parte din grupul Banca Transilvania.

“Avem fonduri de actiuni, fonduri de investitii multiactive, fonduri de fix income (instrumente cu venit fix) si avem, de asemenea, trei fonduri de investitii alternative”, a adaugat el.

“Fondurile noastre de actiuni sunt conforme ESG cu articolul 8 din directiva Uniunii Europene. Unul dintre fondurile noastre de investitii alternative este singurul fond care investeste in active real estate – BT Property”, precizeaza Dan Dascal.

“Pot sa va spun ca am investit mult anul trecut in digitalizare. Avem un numar de peste 300.000 de clienti datorita digitalizarii si suntem capabili sa adaugam peste 10.000 de clienti noi in fiecare luna”, a mai spus Dan Dascal, CEO al BT Asset Management, la panelul Piete de capital din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: Barings.

“Cred ca piata din Romania chiar s-a indreptat catre crestere. Cred ca este corect sa spun ca piata romaneasca a devenit nr. 2 din regiune, daca putem scoate de aici orasul meu natal Viena, dar este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute drept centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene si asta ar trebui sa fie ceva care nu numai ca ar trebui sa va umple de satisfactie si de mandrie, dar si sa va motiveze sa faceti urmatorii pasi. Cred ca este in mainile voastre acum mai degraba decat in trecut, cand stiti ca munca grea a dat roade, dar esti intr-o anumita masura si supus evolutiilor internationale. Cred ca chiar acum participantii la piata de capital din Romania vor trebui sa decida in ce directie veti merge”, a declarat Matthias Siller, Head of EMEA Emerging Equities in cadrul managerului global de active Barings, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Bucurestiul este la acelasi nivel cu Budapesta din perspectiva noastra, ceea ce in urma cu cativa ani ar fi fost un succes, insa totul este despre ritmul de crestere, totul este despre viitor in business-ul nostru”, a punctat Matthias Siller.

“Fara sa fiu lipsit de respect fata de colegii mei din Ungaria, dar este o tara mult mai mica si a luat, fara indoiala, din punctul meu de vedere decizii gresite. Nu eu sunt cel care judeca asta. Pot insa sa spun doar ce efect va avea asupra investitorilor straini si cred ca Ungaria a luat decizii gresite din perspectiva investitorilor internationali. Trebuie sa spun ca nimeni din Ungaria nu este in niciun fel surprins de asta, dar acesta este un pret pe care sunt dispusi sa-l plateasca sau poate ca nici macar nu este pretul. Este cu siguranta un pret pentru unii actori, dar nu pentru actorii importanti din Ungaria, asa vad eu lucrurile. Si voi va aflati la aceeasi rascruce de drumuri”, a subliniat managerul Barings.

„Cred ca urmatorul pas pentru Romania nu este sa intrebe ce pot face altii pentru tine, ci cum ma poti impresiona. Aceasta este o reactie tipica pe care nu-mi place sa o vad ca investitor, aceea de a inceta sa te concentrezi pe evolutia unor lucruri pentru ca <<lichiditatea este scazuta pentru ca suntem o piata de frontiera>> sau <<nu putem creste la fel de repede pentru ca suntem si o piata de frontiera>>. Aceasta este calea gresita, ca in toate aspectele vietii”, sustine Matthias Siller.

Exemplul Banca Transilvania. Si 2 optiuni – candidat de preluare in ceea ce va fi o campanie M&A in Europa sau statul roman ar putea cumpara participatia EBRD din banca

“Va dau un exemplu. Una dintre cele mai pretuite actiuni si una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele de pe piata de capital, unde lucrez de mai bine de 35 de ani, este Banca Transilvania”, afirma reprezentantul Barings.

Potrivit acestuia, cresterea obtinuta din reinvestirea profiturilor de catre BT este un mare succes in sine.

„De asemenea, banca a fost norocoasa sa isi vanda subsidiara din asigurari la timpul potrivit”, a comentat acesta.

„Cred ca acum sunt cel mai de incredere sau unul dintre cele mai de incredere branduri din Romania. Si este un campion, este cea mai mare banca din tara cu o capitalizare bursiera comparabila cu Raiffeisen International, ceea ce este incredibil daca te gandesti”, este de parere Matthias Siller.

„Acum, banca are actiuni free float. Aici vreau sa punctez astazi. Cred ca oricine ar fi de acord sa spuna ca in nicio circumstanta Banca Transilvania poate fi preluata printr-o preluare ostila”, a adaugat acesta.

“Vreau sa spun ca acestea sunt deciziile pe care romanii vor trebui sa le ia de acum inainte daca vor cu adevarat sa avanseze si sa se diferentieze pozitiv fata de alte locuri”, sustine Matthias Siller.

“Fie recunoasteti faptul ca aceasta este o optiune de preluare si va fi o optiune principala (prime takeover candidate) pe o piata de fuziuni si achizitii (M&A) care va fi foarte fierbinte in Europa. Exista un surplus de capital si capitalul se grabeste sa gaseasca noi tinte, fie spuneti ca aici nu mergem pe principiile pietelor de capital pentru ca avem aici elemente nationaliste, patriotice si atunci as invita statul roman sa ia in considerare achizitia participatiei BERD cat mai repede posibil. Dar trebuie sa fie oricare dintre cele doua. Trebuie sa intelegeti asta”, a semnalat managerul Barings.

„Sau, daca nu, este o combinatie a urmatoarelor – drepturile actionarilor nu sunt cu adevarat extinse la drepturile de vot si atunci nu trebuie sa fiti surprinsi ca in urmatorii 5 ani nu veti avea aceeasi performanta ca in precedentii 5 ani de dezvoltare si nu trebuie sa fiti surprinsi ca Bucurestiul este al doilea dupa Varsovia, ca nu se va diferentia in niciun fel în ceea ce priveste pietele de capital fata de alte locuri si nu trebuie sa fiti surprinsi ca rulajul zilnic de la Bursa de Valori din Bucuresti peste 5 ani nu depaseste 100 mil. Euro si este inca intre 27 si 40 de mil. Euro, asa cum este astazi.”, sustine Matthias Siller.

Potrivit acestuia, este nevoie de pasi radicali pentru dezvoltarea pietei din Romania si masuri „outside of the box”.

„Nu cred ca dezvoltarea pietei din Romania este atat de rea sau de dezamagitoare. Cred ca ati parcurs un drum lung pana aici”, a subliniat Siller.

„Pentru mine, unul dintre cele mai mari obstacole il reprezinta participatiile mari ale statului in entitati listate. Acestea trebuie sa fie reduse si, daca ma intrebati, cred ca pot fi reduse in moduri interesante. As vrea sa vad in companiile de utilitati, de exemplu, participatii mult mai mari ale angajatilor. Nu vorbesc aici despre bonusurile catre management, ma refer la participatii largi catre angajati. Mi-ar placea sa vad programe buy back care permit miilor de angajati sa devina actionar substantial in companiile de utilitati de stat. Pot sa va garantez ca rezultatul ar fi mai bun decat programele de eficienta initiate de McKinsey cu privire la valoarea pentru actionari”, a punctat managerul Barings.

Barings: Cred ca fondurile de pensii din Romania au facut treaba cea grea, acum ar trebui sa isi reduca expunerile locale si sa puna presiune pe alti actori ai pietei

„As incuraja, de asemenea, managerii de fonduri de pensii sa faca lobby pentru doua lucruri. Primul, sa faca lobby pentru o pondere mai mica a activelor din Romania in cadrul activelor lor. Cred ca fondurile de pensii au facut o mare parte din munca grea. Acum ar trebui sa se diversifice mai mult. Ar trebui sa faca lobby la Bruxelles sa nu existe nicio modalitate prin care regulile fiscale ale UE sa duca la o situatie in care guvernul roman sa fie atras sa nationalizeze alte parti ale fondurilor de pensii romanesti printr-un truc fiscal. Am vazut asta in Polonia”, sustine Matthias Siller.

„As fi extrem de optimist daca as vedea un efort consolidat privind un lobby la Bruxelles intr-un mod in care devine imposibil pentru un viitor guvern al Romaniei sa incorporeze activele fondurilor de pensii si, prin urmare, sa reduca artificial datoria raportata la nivelul PIB-ului”, este de parere managerul Barings.

Intrebat care este expunerea portofoliul Barings pe actiunile romanesti, Matthias Siller a raspuns:

“In portofoliul meu este un numar format dintr-o cifra mica (low single digit number), iar portofoliul meu este o parte foarte mica din Barings, care este un manager international de fonduri care face afaceri nu doar in sectorul de public equity (actiuni ale companiilor listate pe burse, n.r.), dar si in private equity, private debt sau public debt (datorie publica) si atunci chiar si portofoliul meu este de nerecunoscut in portofoliul global al Barings”.

Barings, un nume prestigios pe piata financiara londoneza cu o istorie de peste 250 de ani, administreaza la nivel global active de peste 442 mld. USD la 31 martie 2025 si face parte din conglomeratul financiar american MassMutual.

“Dar asta nu este important daca ma intrebati pe mine. Totul se rezuma la viitor, la parcurgerea urmatorilor pasi si cred ca ati ajuns la un platou, deocamdata, iar acum vin decizii critice care vor pregati scena. Cred ca as investi cu bucurie in companiile de utilitati chiar acum. Exista o oportunitate uriasa in companiile de utilitati din intreaga lume. Mi-ar placea sa fiu acum Romania si mi-ar placea sa vad ca Romania poate juca un rol în acest sens”, afirma Siller.

„Dar nu am incredere ca Romania poate juca un rol in acest sens”, a continuat acesta.

„Dar am invatat de la Fondul Proprietatea ca prietenia nu da rezultate (doesn’t pay off), nu? Pentru ca le reamintesc tuturor ce a pus de fapt FP in miscare dupa ani si ani de dezamagire si obstructionare si, bineinteles, de promisiuni care nu se vor tine niciodata, nu? Si, de fapt, stiti ca a fost aproape un ucigas de cariera (career killer) la FP si nimanui din Romania nu i-a pasat. Am avut senzatia ca radeati de noi, actionarii minoritari ai FP”, sustine managerul Barings.

“Ar trebui sa tineti Romania la un nou nivel, de unde nu trebuie sa coboare si sa decideti singuri, sa faceti propriile alegeri. Si cred ca sunteti cu totii de acord ca suma parților va fi un beneficiu net pentru Romania in viitor, pentru cei care economisesc in Romania, pentru dezvoltarea pietelor de capital din Romania, pentru gospodariile din Romania, pentru locurile de munca din Romania”, a mai spus Matthias Siller, Head of EMEA Emerging Equities in cadrul managerului global de active Barings, la panelul Piete de capital din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

ing_romania_loans_market

“In urma turbulentelor din ultimii ani – de la cresterile ratelor dobanzilor la instabilitatea geopolitica – am inceput sa observam o oarecare redresare pe pietele europene, ceea ce ajuta intotdeauna. In timp ce o mare parte din valul post-COVID a fost condus, in principal, de refinantare, am inceput sa vedem o revenire sanatoasa a activitatii de creditare bazate pe cheltuieli de capital (CAPEX) si cea legata de comert. Din pacate, nu vedem atat de mult M&A (fuziuni si achizitii) pentru ca asta este ceea ce asteapta mereu piata, dar credem ca fluxul de proiecte sugereaza ca unele dintre principalele tari est-europene, tari din Europa Centrala, au inceput sa construiasca un flux de proiecte bun. Avem nevoie doar de putina stabilitate pe piata pentru a continua pe deplin”, a declarat Nick Vozianov, Director Loan Markets CEEMEA in cadrul ING Bank, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Asadar, in 2022 s-au inregistrat cele mai mici niveluri de numar (volum) de tranzactii dintr-un deceniu, odata cu inghetarea pietei cauzata de conflictul din Ucraina. In 2023, piata a crescut cu aproximativ 60% in volum total si a mentinut impulsul in 2024. De fapt, 2024 a depasit si mai mult anul 2023 ca numar de tranzactii si volume de credite. Din pacate, 2025 a inceput putin mai lent si nu am avut la fel de multe tranzactii sau la fel de multa activitate. Piata ramane practic stagnanta in ceea ce priveste valoarea, dar ceea ce am observat este o scadere dramatica a numarului de tranzactii”, a adaugat acesta.

„Piata din Europa Centrala si de Est a ramas stagnanta (flat market) ca valoare in prima jumatate a anului 2025 cu 24 mld. Euro la mijlocul lunii iunie 2025 fata de 23,75 mld. Euro in prima jumatate a anului 2024, numarul tranzactiilor scazand dramatic de la 62-63 de tranzactii in prima jumatate a anului 2024 la 35 de tranzactii in prima jumatate a anului 2025. Ceea ce reprezinta o scadere semnificativa si sugereaza ca tranzactiile au devenit mai mari, iar numarul de participanti a devenit mai mic. Asadar, implicatiile directe sunt ca majoritatea debitorilor se concentreaza pe gestionarea relatiilor in cadrul sindicatelor lor, se concentreaza pe bancile unde pot continua in perioade de incertitudine”, a punctat Nick Vozianov.

„In ciuda faptului ca nu mai exista tranzactii cu Rusia si aproape deloc cu Ucraina, care au contribuit semnificativ la piata in anii precedenti (aproximativ 25% din volumul total intre 2015-2022), regiunea CEE a reusit sa creasca datorita cresterii puternice a pietelor din Polonia si Cehia, care au fost principalii furnizori de activitate de creditare. Creditele acordate companiilor investment grade (cu rating de investitii) din CEE continua sa domine ca volum si au reprezentat aproximativ doua treimi din volumul total al creditelor sindicalizate in perioada 2022-2024. Refinantarile si capitalul de lucru in general continua sa fie principalele motoare pentru creditele sindicalizate – ponderea lor in volumul total depasind 50%, urmate de finantarea legata de CAPEX (inclusiv creditele acoperite de ECA – agentiile de credite pentru export) cu aproximativ 30% si, in final, activitatea de fuziuni si achizitii, cu aproximativ 10% din piata”, a detaliat bancherul ING Londra, care activeaza intr-un spatiu ce acopera pietele din Europa Centrala si de Est, Orientul Mijlociu si Africa.

„Reducerea ratelor dobanzilor de catre bancile centrale in 2024 a oferit spatiul de respiro de care multi debitori aveau cu adevarat nevoie. In acelasi timp, piata europeana a creditelor continua sa evolueze”, explica acesta.

„O tendinta interesanta este rolul tot mai mare al transformarii digitale in acordarea creditelor. Bancile – si debitorii – apeleaza la instrumente de inteligenta artificiala si platforme digitale pentru evaluari de credit mai rapide, o documentatie mai eficienta si o modelare mai buna a riscurilor, ceea ce este mai important pentru creditor. Acest lucru este deosebit de important pentru companiile de dimensiuni medii, care pot intra pentru prima data pe piata sindicalizata si au nevoie de o mai mare transparenta si simplitate in modul in care sunt structurate tranzactiile”, a nuantat Nick Vozianov.

Cum arata piata romaneasca de credite sindicalizate. Pariul pentru o noua tranzactie de imprumut sindicalizare bancara de minim 1 mld. Euro in Romania – favorit este Digi, a doua optiune sectorul local de petrol si gaze

“Cred ca avem doua tranzactii principale in Romania anul acesta, una este singura tranzactie subscrisa care a fost Digi Communications, o tranzactie de mare succes, inceputa cu 150 de milioane de euro si cred ca s-a incheiat cu o suprasubscriere de peste 200 de milioane de euro”, a spus bancherul ING Bank.

„Si o alta tranzactie mai mare a fost Distributie Energie OItenia cu 651 de mil. RON, ceea ce este o tranzactie semnificativa. Dar subliniaza si importanta sectorului energetic si al utilitatilor si a sectorului telecomunicatiilor pentru Romania. Acestea au fost motoarele – cheie ale pietei pana acum”, a adaugat acesta.

In martie 2025, Distributie Energie Oltenia – companie aflata in portofoliul investitorului financiar global Macquarie – a contractat o finantare sindicalizata de la un consortiu din care au facut parte banci precum Banca Transilvania, BCR, Erste Group Bank, BRD Groupe Societe Generale, Unicredit Bank, Alpha Bank (Grecia), PKO Bank Polski si Siemens Bank in cadrul unuia dintre cele mai mari pachete de finantare verde din Romania, destinat refinantarii unui credit al companiei si extinderii cu o finantare noua de 1,76 mld. RON (in jurul a 350 mil. Euro) pentru susținerea investitiilor din urmatorii 7 ani.

Piata imprumuturilor sindicalizate din Romania a strans circa 1 mld. Euro in 2024 cu 6 tranzactii, adica acelasi volum cu cel inregistrat in anul precedent, insa cu o valoare mult mai mica  fata de valoarea de 3 mld. Euro inregistrata in 2023, conform datelor prezentate de catre ING Bank pe baza informatiilor din baza de date Dealogic Loan Analytics.

Pe valute, piata de profil din Romania a fost dominata in 2024 exclusiv de catre imprumuturile in Euro (100%) fata de un mix format in 2023 din Euro (45% din valoarea totala a imprumuturilor sindicalizate), RON (37%) si USD (18%), arata sursa citata.

Pe sectoare, 67% din totalul imprumuturilor sindicalizate acordate in Romania in 2024 a mers catre energie si utilitati, iar 28% catre sectorul de telecom, ambele sectoare avand expuneri in crestere fata de 2023, cand mixul cuprindea utilitati si energie in proportie de 58% , iar telecomul avea o pondere de 18%.

Ce companie din Romania are potentialul acum de a semna un imprumut sindicalizat care sa treaca bariera de 1 mld. Euro?

„Probabil as gresi, dar as paria pe sectorul telecomunicatiilor, doar pentru ca am incheiat destul de multe tranzactii in Europa pentru una dintre cele mai mari companii ale voastre de telecomunicatii. Au inceput o politica de expansiune foarte activa si in sectorul digital, inclusiv in fibra optica si telefonie fixa. Cred ca ar fi vorba de telecomunicatii, probabil de la Digi. Dar, bineinteles, exista un al doilea sector, ca intotdeauna, petrolul si gazele. Nu vad niciun alt sector in aceasta categorie inca. Cred ca 1 miliard de euro in Romania este inca o cifra semnificativa”, estimeaza Nick Vozianov.

Digi Communications NV, companie listata pe piata principala a bursei de la Bucuresti, este angajata intr-un plan masiv de extindere atat organica, cat si prin achizitii M&A, atat pe piata din Romania – unde alaturi de Vodafone este in curs de achizitie a operatorului Telekom Mobile, cat si pe piete externe precum Spania, Portugalia sau Belgia.

Cine castiga lupta pentru corporatii dintre creditele bancare si emisiunile de obligatiuni

„Ceea ce am observat in ultimele luni este ca marea majoritate a debitorilor nostri obisnuiti din tari – cheie precum Cehia, Polonia, dar si in tot Orientul Mijlociu, precum si in Ungaria, multi dintre ei opteaza pentru obligatiuni. Din mai multe motive. In primul rand, noi actionam ca un salvator de piata, deoarece ori de cate ori exista o criza in sectorul obligatiunilor, in conditii de incertitudine, detinatorii de obligatiuni nu sunt oameni orientati spre relatii (relationship driven people), ci oameni care se bazeaza pe randament (yield base people)”, sustine bancherul ING.

„Deocamdata, din cate vad, cred ca preferinta majoritatii clientilor nostri ar fi mai intai sa ia in considerare o emisiune de euroobligatiuni sau de obligatiuni americane (US bond), iar apoi, daca nu le plac termenii, s-ar intoarce pe piata creditelor. Aceasta este situatia de astazi. Aceasta este o finantare pe termen lung, ceea ce este bun pentru ei, iar pretul este foarte comparabil pentru o finantare pe termen lung, ei platesc ceva foarte similar cu ceea ce ar plati pe piata imprumuturilor”, a adauga acesta.

„Drept urmare, pe piata creditelor, toate preturile (pricing) scad si aceasta este doar o functie a cererii si ofertei. Destul de contraintuitiv fata de ceea ce ati fi vazut anul trecut, de exemplu, sau de cand a inceput razboiul din Ucraina, v-ati astepta la un prag de risc mai mic pentru oameni, care cere cotatii mai mari (higher pricing), dar, din aceasta cauza pentru ca exista si o abundenta de lichiditate, iar numarul de tranzactii incheiate a scazut, asa cum am vazut chiar si intre anul trecut si anul precedent, am avut doar jumatate din numarul de tranzactii. In perioade de incertitudine, si cererea de investitii din partea corporatiilor scade, iar cea mai mare parte a activitatii are loc pentru intretinerea portofoliului existent, mai degraba decat pentru a incerca extinderea sau dezvoltarea facilitatilor de productie sau pentru a cauta oportunitati de fuziuni si achizitii. Asadar, exista o cerere mai mica de imprumuturi, exista mai multa lichiditate de distribuit si cred ca piata obligatiunilor este usor castigatoare astazi in ceea ce priveste competitivitatea”, a concluzionat Nick Vozianov.

Cum arata apetitul de finantare al bancilor pentru sectoare mai putin prietenoase cu mediul cum este cel de petrol si gaze?

„Chestiunea nu se aplica doar Europei Centrale si de Est (CEE). Cred ca este o problema mai ampla si cred ca linia de demarcatie merge undeva in Atlantic”, a subliniat bancherul ING Bank.

„Institutiile europene si acum vorbesc despre, sa zicem, banci comerciale, banci internationale, nu fonduri private de datorii (private debt fund), nu fonduri, care ar putea avea o perspectiva usor diferita, dar este o chestiune foarte controversata. Unii colegi incep sa aplice politici mai stricte pentru sectoarele petrolului si al gazelor, pentru energie in sens larg”, este de parere Nick Vozianov.

„In primul rand, energia nucleara este un mare semn de intrebare pentru unii, unii inca sunt indecisi, incercand sa gaseasca directia vantului, dar majoritatea inca sustin si cred ca am avut o conversatie foarte interesanta cu un inginer de la una dintre marile companii energetice europene si au confirmat si ei. Se spune – da, exista o discutie oficiala pe piata si in presa si exista o discutie neoficiala – faptul ca cererea de petrol si gaze, de exemplu, sau de energie in sens larg, creste si cel mai probabil procesul va continua inca 50-60 de ani, timp in care cererea nu va scadea, ci va fi majorata, predominant, de dezvoltarea nu a pietei europene, nici macar a celei americane, dar daca ne uitam la Africa – Africa este un consumator foarte mic pana acum si multe locuinte, multe industrii nu sunt inca active in utilizarea petrolului si gazelor, iar aceasta va fi sursa cererii pentru urmatoarele zeci de ani”, sustine bancherul ING Bank.

„Unele dintre banci, probabil mai degraba bancile franceze, aplica politici mai stricte acordurilor de creditare de acest gen. Cu siguranta, toata lumea din Europa incearca sa evite proiectele upstream, dar pentru multi, midstream si downstream sunt inca acceptabile. Majoritatea creditorilor europeni fac asta”, explica acesta.

„Mai general, in ceea ce priveste sectorul ESG, cred ca exista o oarecare confuzie pe piata cu privire la directia de urmat. Evident, avem SUA, pe de o parte, care spun „Drill baby, Drill”. Si, de fapt, unele banci, unii creditori americani, unele banci americane participa uneori la sindicate, unde se promoveaza activ unghiul ESG sau KPI-urile, de exemplu, si se spune ca, daca insistati asupra acestui lucru, daca nu se intampla accidental, dar noi promovam activ acest lucru, nu vom putea participa la acest proces”, a semnalat Nick Vozianov.

„In Europa, evident, este invers, toti, si in special noi am fost un promotor foarte activ al energiei verzi si al instalatiilor verzi. Este inca destul de mult pe masa si este foarte activ, as spune, in ceea ce priveste lichiditatea, atunci cand evaluezi lichiditatea pentru o tranzactie conventionala, iar pentru o tranzactie legata de ECA, cred ca poti creste marginal lichiditatea numind-o tranzactie imprumut verde sau legata de ECA (agentie de credite pentru export)”, a mai spus Nick Vozianov, Director Loan Markets CEEMEA in cadrul ING Bank, la panelul Finantarea companiilor din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: KPMG.

““In lumina unui context in care sentimentul investitorilor strategici a atins cel mai redus nivel din ultimii 6 ani, conform Business Sentiment Index de la FIC (Foreign Investors Council), in primavara 2025, Romania inregistreaza in acelasi timp o scadere a investitiilor straine directe cu 11% in 2024 si 29% pana in martie 2025. Cred ca asta este un punct de plecare esential pentru analiza noastra asupra provocarilor si oportunitatilor locale. In acest context, FIC a identificat probleme gen transparenta si constientizare in aplicarea politicilor, provocari in reglementare, birocratie, fiscalitate si, bineinteles, infrastructura. Singurul element competitiv este forta de munca adecvata. Doar 35% dintre companii intentioneaza sa creasca capitalul in urmatoarele 12 luni in timp ce 30% planuiesc reduceri, iar 88% dintre respondenti iau in considerare masuri de diminuare a costurilor, ceea ce este o atitudine comparabila cu perioadele Covid sau inceputul lui 2022 cand razboiul din Ucraina a inceput. Deci, cred ca sentimentul nu este cel mai bun”, a declarat René Schöb, Partner, Head of Tax & Legal in cadrul firmei de audit si consultanta KPMG Romania, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Am discutat cu multe companii internationale investite in Romania, din pacate, majoritatea dintre ele nu au avut si nici nu au in prezent niciun apetit pentru investitii suplimentare in Romania exact din cauza motivelor enuntate anterior”, a adaugat acesta.

“Am intalnit doi investitori strategici care au abandonat o achizitie intentionata in Romania cu cateva luni in urma chiar inainte de semnarea SPA-ului (contract de vanzare – cumparare, n.r.). Au facut toate demersurile, dar din cauza circumstantelor locale, un amestec de preocupari legate de politica fiscala si de preocupari politice, au oprit tot”, sustine René Schöb.

“Cu KPMG am fost implicati in mai multe tranzactii M&A, in ultimele 6 – 12 luni, ceea ce demonstreaza ca exista inca apetit din partea investitorilor strategici straini si locali pentru achizitii cu valoare adaugata. Am avut multe tranzactii in domeniile retail, agricultura, proteine, imobliare, logistica, piese auto, servicii medicale si energie verde”, afirma consultantul KPMG.

“Daca un investitor strategic vede o oportunitate de piata si o poate finanta, este posibil sa faca o investitie in ciuda conditiilor de piata provocatoare pentru ca este o decizie de investitii”, este de parere René Schöb.

Care este sentimentul printre antreprenori in contextul actual de piata?

“Noi vedem acum un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu prea intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Cred ca sunt niste lucruri blocate, din pacate, dar din alta parte sunt si antreprenori care zic “ok, eu sunt antreprenor, acum este momentul sa risc pentru ca pot”. Sunt ori intr-o pozitie foarte puternica in piata sau au luat niste proiecte gen subventii europene sau ajutor de stat, si acum au o capacitate total diferita si ataca piata. Deci, avem un mix total de sentimente. Si sunt altii care vad ca Bulgaria se duce spre euro, noi mai suntem cu lei, am vazut ca cursul leu cu euro s-a miscat si trebuie sa ne uitam putin mai mult catre alte monede, adica investim un pic mai mult in strainatate”, a punctat reprezentantul KPMG Romania.

“Vedem mai multi antreprenori locali care au facut si primele demersuri pentru a se extinde local sau in strainatate. Deci avem cumva niste nori negri, dar sunt unii care au un radar foarte bine ajustat pentru business-ul lor. O parte a cresterii unei afaceri care nu trebuie neglijata si de mare interes pentru clienti sunt proiectele de subventie europeana si ajutoare de stat. Cred ca astea nu trebuie neglijate in contextul actual, in special cand costul banilor este ridicat, este o modalitate buna pentru extinderea afacerilor”, a semnalat René Schöb.

La ce oportunitati de investitii sau tranzactii se uita antreprenorii?

“Vedem in ultimele 6 – 12 luni mult interes de la antreprenori in agricultura, care este legat inclusiv de productia de carne, de proteine, care este o piata foarte interesanta pentru ca nu este foarte bine structurata. Sunt mai multi „playeri” (jucatori – n.r.) care sunt mai mici, dar au nevoie de bani sa se extinda sau sa faca investitii. Si am vazut si investitii in pietele in care tu stii deja de la statistica cum va fi piata in urmatorii 2 – 3 – 4 ani. Hai sa zicem ca vom sti exact cate masini vor fi in Romania in 2027 si din statistici RAR sau ITP stim exact ce masini avem, ca au nevoie de piese de schimb, ca au nevoie de service si cred ca business-uri care au statistici sunt foarte interesante si pentru investitori din strainatate pentru ca este previzibil ce se intampla in piata”, a spus consultantul KPMG.

Ce inseamna vanzarea Cargus de catre fondul de investiti MidEuropa catre Sameday?

“Daca un grup precum Emag are nevoie de capacitate logistica si asta este clar strategic pentru ei, pe de alta parte, a fost un fond de investitii care a pastrat investitia cam mult, asta este clar un add-on strategic pentru Emag”, a comentat René Schöb.

Cum s-a vandut afacerea La Cocos catre Schwarz, grupul – mama al Kaufland si Lidl, la numai cateva luni de la preluarea sa de catre consortiul format de catre EBRD cu doua fonduri de investitii?

“In cazul La Cocos, cred ca nu am vazut asa ceva in ultimii 18 ani in Romania in care cineva investeste si dupa 3 – 4 luni deja se vinde. Si cred ca asta arata ca vorbim despre un model de afacei sau un business foarte interesant pentru care exista pofta in piata”, este de parere consultantul KPMG.

“Deci, intr-un caz avem un add – on strategic (achizitia Cargus de catre grupul Emag) pentru capacitatea sa de growth investments (investitii de crestere, n.r.) si la cealalta este cumva un pivoting spre un business diferit de la un mare grup din strainatate, hai sa nu ii zicem multinationala, dar este un mare grup international de retail, care poate nu a vazut asa ceva pe alte piete si a avut pofta sa investeasca aici”, sustine Schöb.

“La Cocos este 100% antreprenoriat romanesc si <<bootstrapped>> (care s-a bazat pe propriul sau capital) pana acum. Este o afacere foarte interesanta, cu o crestere extraordinara si intr-un domeniu in care sunt deja multi jucatori foarte mari, care sunt foarte puternici, dar totusi fondatorul a lasat o marca pe piata si se extinde foarte repede”, a adaugat acesta.

“Cred ca este mai usor pentru al doilea cumparator acum pentru ca tocmai s-a facut un due diligence si este un << build on>> (activ peste care poti sa construiesti afacerea mai departe, n.r.) si nu ai nevoie de asa multe procese de verificare. Cred ca din cauza asta nu a durat asa de mult tranzactia”, a semnalat consultantul KPMG.

A facilitat vanzarea – record incheiata de catre investitorul financiar MidEuropa catre investitorul strategic Ahold Delhaize pentru vanzarea rapida a retelei La Cocos catre un investitor strategic?

“Sincer, eu personal nu cred asta pentru ca intotdeauna un punct de pornire este cota de piata. Dar au fost si alti retaileri pe piata care nu au fost vanduti de ani de zile. Cred ca aici este si despre activ (asset) si daca vezi a future growth plan (plan de crestere) in care merita sa investesti si nu doar un add-on sau ca ai tu putin mai mult cota pe piata. Eu nu cred asta”, afirma René Schöb.

“In sfarsit, suntem intr-o piata in care sunt 3 – 4 retaileri foarte mari si, de obicei, cota de piata nu se misca foarte mult, se misca 1%, 2%, care este deja foarte mult. Deci, nu cred ca a fost aici pofta de cota de piata, ci a fost chiar un pas strategic si in cazul Profi si in cazul La Cocos”, a mai spus René Schöb, Partner, Head of Tax & Legal in cadrul firmei de audit si consultanta KPMG Romania, la panelul Investitori strategici si antreprenori din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: KRUK.

“Anul trecut, preponderent, au fost puse in vanzare pe piata mai multe portofolii IFN, si cand spun preponderent, asta inseamna ca undeva la 60% din ceea ce s-a vandut anul trecut au fost IFN-uri, iar undeva la 35% banking. Anul acesta inca incepand din luna ianuarie, avem o rocada foarte clara cu 70% portofolii de banking, iar peste 20% IFN-uri”, a declarat Cosmina Marinescu, CEO al KRUK Romania, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Exista acest trend crescator in ceea ce priveste pricing-ul (pretul de achizitie al portofoliilor). Si atunci am sa spun asa: sunt preturi mai mari pentru ca vorbim despre portofolii de banking, sunt preturi mai mari pentru ca este o lunga discutie sau analiza cumva in ceea ce priveste aceasta crestere a preturilor. Pentru ca, pe de o parte, vorbim clar despre portofoliul in sine care este pus in vanzare, ce tipuri de cazuri sunt, cat de vechi sunt acestea, insa, in egala masura, cred ca ar trebui sa punctam cumva si faptul ca exista un dezechilibru in ceea ce priveste dorinta de a cumpara versus portofoliile care au fost puse in vanzare”, a punctat Cosmina Marinescu.

Potrivit acesteia, legea deductibilitatii este inca in vigoare si atunci decizia bancilor de a vinde nu mai este la fel de usoara pentru ca inainte ca portofoliile sa fie puse la vanzare sunt foarte multe lucruri care sunt luate in calcul.

“Partea buna a lucrurilor a lucrurilor este ca in continuare, inclusiv in a doua jumatate a anului, se asteapta pe piata destul de multe portofolii de banking. Mentionez inca de la inceput faptul ca fiind o companie care suntem listata la bursa, nu ma pot referi la intreaga jumatate a acestui an si fac referire la nivel de trimestru 1, adica perioada ianuarie – martie 2025, cand au fost intr-adevar cateva portofolii cumparate, unele si de noi, iar altele de catre ceilalti jucatori din piata”, a subliniat CEO-ul KRUK Romania.

“Daca este sa ne referim strict la preturi, media pietei este undeva la un procent de 40% din valoarea nominala a cazurilor, insa exista posibilitatea pe anumite tipuri de portofolii sa anungem chiar si la preturi intre 55% si 60% din valoarea nominala. Anul trecut, aceasta medie a preturilor era undeva la 30% sau putin peste 30%”, a precizat Cosmina Marinescu, adaugand ca ultima referinta este cea de la nivelul trimestrului 1 din 2025.

Ce asteptari sunt in privinta tranzactiilor de pe piata portofoliilor de creante in 2025?

“Daca ne uitam la anii anteriori, cred ca, din punct de vedere al numarului de portofolii puse in vanzare, au fost undeva intre 80 si 100 – 110 portofolii pe an. Ma refer la toate tipurile de portofolii puse in vanzare, unde, preponderent, au fost IFN-uri. Acum, tinand cont de schimbarea de pe piata si de faptul ca banking-ul va reprezenta 70% din portofolii, banking care in general vinde mult mai putin, asteptarea va fi, probabil, catre un numar de portofolii puse in vanzare un pic mai mic. Probabil ca ne vom duce sub 100 ca numar de portofolii vandute in acest an datorita acestui aspect, al faptului ca, intr-adevar, ceea ce urmeaza, ceea ce stim aproximativ este ca ceea ce va fi pus in vanzare este clar mult mai mult in partea de banking”, a semnalat CEO-ul KRUK Romania.

“Observam fuziuni care au loc la nivel bancar intre Banca Transilvania cu OTP Bank Romania, Intesa Sanpaolo cu First Bank, Unicredit Bank si Alpha Bank, iar imediat dupa ce se intampla fuziunea, bancile ajung sa puna in vanzare anumite portofolii”, a spus Cosmina Marinescu.

Care este marimea tranzactiilor la nivel de valoare nominala a portofoliilor asteptate sa fie puse la vanzare pe piata de profil?

“Probabil ca va fi la nivel de peste 100 mil. Euro (valoare nominala). Asteptarea este cumva sa vina portofolii si in urma acestor fuziuni. Acum ramane de vazut. Asteptam sa vedem ca, intr-adevar, se intampla, dar, inca o data, din discutiile care au loc intre noi, intre parteneri de afaceri, catre asta se merge”, este de parere reprezentantul KRUK Romania.

Potrivit Cosminei Marinescu, astfel de achizitii de portofolii bancare sunt estimate sa aiba loc in partea a doua a acestui an, mai ales in trimestrul 4, care este una dintre cele mai active astfel de perioade ale anului pe piata de profil.

Cat de consolidata este piata de management a portofoliilor de datorii din Romania fata de alte piete de profil in care investeste compania poloneza KRUK?

“As spune ca este o piata mult mai consolidata fata de Italia, Spania, iar fata de Polonia suntem aproximativ acolo”, a punctat Cosmina Marinescu.

Potrivit acesteia, piata de profil este acum concentrata in jurul a 6 – 7 competitori principali, printre care KRUK, Creditexpress, EOS, B2 Holding sau APS.

“Ce pot sa va spun este ca, daca este sa facem cumva o analogie uitandu-ma la nivel de grup pentru ca suntem prezenti in Polonia, Romania, Italia, Spania, cea mai importanta piata o sa spun ca este Polonia, iar imediat urmatoarea tara suntem noi, Romania”, sustine reprezentantul investitorului polonez KRUK.

“La noi in Romania, in 2014 aveam o rata a NPL-ului de 20 – 21%, iar in ultima perioada a fost undeva la 2,2%, ori 2,3%, apoi 2,4%, 2,5%. Din punct de vedere al procentajului, daca este sa ma uit prin comparatie la celelalte tari, avem rata NPL undeva la 2 – 3% in Spania, Italia, iar in ceea ce priveste Polonia este 5%. Insa, doar daca ne uitam din perspectiva de procentaj, pentru ca volumetria este cu totul si cu totul alta”, a nuantat Cosmina Marinescu.

“De aici cumva vine si diferenta. Evident in momentul in care ne uitam la portofolii, vrem sa le cumparam, ne dorim cumva automat si recuperarea investitiei intr-un interval cat mai scurt de timp. Este cumva o directie strategica pe care noi o avem pe urmatorii 5 ani, avand in vedere schimbarea, transformarea in care ne regasim ca si grup, dar cu niste costuri aferente pentru ca, oricat, ne-ar placea sau nu ne-ar placea, ne lovim cumva de tot ce inseamna zona aceasta tehnologica, de automatizare, de digitalizare, care implica niste costuri suplimentare si atunci pe langa investitia suplimentara pe care tu o faci din perspectiva cumpararii unui portofoliu, sunt si niste costuri adiacente venite din schimbarile interne care au loc”, a completat ea.

“Cred ca asta as puncta mai mult, acest aspect al faptului ca suntem imediat dupa Polonia. Am ramas acolo de foarte multa vreme, tinand cont de cata vreme suntem si in Italia si in Spania, si cu toate acestea, am ramas ca pozitionare pe locul al doilea la nivel de grup ca fiind unii dintre cei mai eficienti noi ca si tara”, a adaugat CEO-ul KRUK Romania.

Cum difera tranzactiile de vanzare de portofolii IFN fata de tranzactiile cu portofolii bancare, care dintre acestea pot fi executate in termene mai scurte?

“Exista posibilitatea sa cumperi portofolii de IFN “one shot” – adica un portofoliu care este pus in vanzare sau acel tip de portofoliu in care pe un anumit interval de timp – un an, doi ani – urmeaza luna de luna sa primesti niste portofolii de la respectivul vanzator. Evident ca acestea care sunt pe un termen mai lung, chiar daca sunt portofolii lunare pentru ca ai deja un cadru contractual care a fost semnat, sunt mult mai rapid, mai facil de executat. Pe locul al doilea ar fi portofoliile IFN din perspectiva de timing, adica in cat timp se semneaza si se finalizeaza. Iar pe locul al treilea sunt portofoliile de banking pentru ca acolo sunt mai multe layere (straturi), probabil, in ceea ce priveste semnarea si agrearea tranzactiei”, a mai spus Cosmina Marinescu, CEO al KRUK Romania, la panelul Debt Management & NPL din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: Catalyst Romania.

“Pregatim si alte initiative de fond. Directia centrala va fi fondul Catalyst Romania III, la care probabil spre sfarsitul anului vom incepe sa lucram in mod structurat. Acum incercam sa cream niste cadre generale pentru acest fond”,  a declarat Marius Ghenea, Managing Partner al managerului de fonduri de venture capital Catalyst Romania, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Catalyst III va fi tot un fond de tech si tech enabled de tip early growth, early expansion. Vom incerca sa facem o capitalizare mai mare, undeva in zona de 80 mil. Euro probabil fata de 50 mil. Euro cat avem la fondul 2 si cu un portofoliu de 15 – 20 companii”, a punctat Marius Ghenea.

“Vom fi, probabil, cu un tichet initial un pic mai mare, la fondul 2 suntem in jurul a 2 mil. Euro, la fondul 3 am putea sa mergem catre 2,5 – 3 mil. Euro si sa avem o strategie coerenta de fond si din perspectiva diversificarii si a cadrului de investitii si a sectorului si a geografiei de investitii”, a precizat reprezentantul Catalyst Romania.

“Pe partea cealalta, lucram si la alte proiecte, inclusiv la un proiect de fond un pic mai generalist in care sa nu ne uitam doar la tehnologie, dar acolo vorbim despre o echipa separata care sa aiba si experienta necesara unui profil generalist de growth (fond de crestere – n.r.)”, a subliniat Marius Ghenea.

“Cred ca oportunitatile sunt foarte importante in Romania si cred ca deja incepe sa faca sens si in Romania, cum se intampla si in alte tari mai dezvoltate pe această clasa de investitii, sa existe grupuri de fund management care sa coordoneze in mod integrat si asta inseamna guvernanta, compliance (conformitate), tot ce inseamna know how si bune practici pentru un numar mai mare de fonduri mai curand decat sa avem cate un fund manager pentru fiecare fond individual”, a semnalat managerul de fonduri de investitii.

Dupa 7 exituri, Catalyst Romania Fund I are DPI peste 1x si cel mai bun exit la multiplu de 20x fata de banii investiti. La fondul 2, peste 50% din capitalul de 50 mil. Euro a fost investit, vin primele exituri

“Acum suntem la Catalyst Romania cumva intre fondul 1 si fondul 2. Fondul 1 al Catalyst a fost primul fond de VC pentru Romania intr-o etapa in care Romania nu avea, practic, aceasta clasa de active reprezentata la nivel national si iata ca putin mai mult de un deceniu mai tarziu, avem un numar semnificativ de fonduri in aceasta clasa de active, fie ca vorbim de fonduri mai early stage sau mai apropiate de early growth sau de growth, si activitatea este mult mai intensa. Noi am avut o crestere semnificativa de la primul fond la al doilea fond, practic capitalizarea celui de-al doilea fond este de peste 3 ori mai mare fata de capitalizarea primului fond”, a spus Marius Ghenea.

“In ceea ce priveste primul fond fiind deja intr-o perioada de finalizare a duratei de viata a fondului 1, noi am mers si mergem din ce in ce mai activ catre exituri din toate companiile din portofoliu. In mod concret, din 10 companii in care am investit cu fondul 1, toate companiile din fondul 1 au fost investite in Romania, deci toate sunt companii romanesti, La sapte companii au fost realizate deja exituri cu randamente variate mergand pana la 20x in cazul celui mai bun exit ca si multiplu de bani si cu un rezultat care, in ansamblu, prezinta un DPI (Distributed to Paid-In Capital, raportul de capital distribuit catre investitorii LP din fond comparativ cu banii investiti de catre investitorii LP in fond, n.r.) semnificativ peste 1x deja. Asta desi mai avem 3 active valoroase la care sunt pornite procese cu bancheri de investitii specializati pentru tranzactii care vor merge, probabil, tot catre investitori strategici sau investitori financiari mai mari. De fapt, acelasi profil de tranzactie l-am avut la cam toate companiile din fondul 1”, a punctat reprezentantul Catalyst Romania.

Acesta a precizat anterior in decembrie 2024 la evenimentul MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT ca cel mai bun exit al Catalyst Romania din perspectiva multiplului investitiei obtinut de catre investitor a fost cel realizat cu Tencent pentru compania de portofoliu Green Horse Games.

“In ceea ce priveste fondul 2, suntem acum intre a zecea si a unsprezecea investitie, deci, probabil, ca, in curand, o sa anuntam a unsprezecea investitie dintr-un total de 14 – 15 investitii pe care ar trebui sa le facem cu acest fond. Si la fondul 2 suntem intr-o activitate intensa de investitii, iar pentru fondul 2 tinand cont ca este un vintage de la sfarsitul lui 2020 – inceputul lui 2021, mai avem practic un an de investitii pe partea de perioada de investitii initiale si deja din 2025 mergand spre 2026 vedem din ce in ce mai multe oportunitati de a materializa o parte din aceste investitii prin exituri”, estimeaza managerul de capital de risc.

“Asadar, trecem si la fondul 2 la această faza de recoltare a randamentelor si a investitiilor realizate, tinand cont ca in unele companii suntem deja de 3 – 4 – 5 ani si am contribuit alaturi de fondatori, ceilalti actionari si de management la crearea semnificativa de valoare, insa aceasta, de cele mai multe ori, mai ales in tranzactii private nu se poate testa si confirma cu adevarat decat intr-o tranzactie reala de tip exit sau in anumite cazuri, evident, mult mai putine, printr-o listare la bursa”, a adaugat Marius Ghenea.

“In ceea ce priveste totalul investitiilor din capitalurile comise din totalul capitalului fondului am trecut de 50%, eram la nivelul lunii martie 2025. Nu stiu sa spun exact procentul in momentul de fata pentru ca sunt, pe de o parte, investitii noi pe care le planificam si pentru care facem chemari de capital (capital calls) de la investitori si, pe de alta parte, am inceput deja si cu o suita de investitii de tip follow on, adica investitii ulterioare in aceleasi companii in care am investit initial si acestea, intr-adevar, sunt planificate sa ia o parte semnificativa, probabil in jur de o treime din capitalul fondului pentru ca, de obicei, pe companii care evolueaza bine si rapid, este nevoie de investitii ulterioare semnificative la care vrem sa participam, in principiu, double down (preluarea unui noi participatii intr-o companie la un pret care poate fi mai mic decat cel initial la momentul intrarii in companie, n.r.) sau in orice caz pro – rata pentru a ne mentine pozitia de capital in cadrul companiilor respective astfel incat sa maximizam upside-ul (potentialul de crestere al valorii, n.r.) pentru fond si pentru investitori”, a detaliat acesta.

“Din acest punct de vedere, probabil, ca undeva peste 60% din capitalul investit ar fi momentul la care mergem, dupa aceea, doar cu investitii de tip follow on, deci nu cu investitii noi pentru ca trebuie sa pastram o rezerva suficienta si pentru ca, pe de alta parte, o portiune din capitalurile comise este necesara pentru fee-uri si pentru costurile fondului”, a mai spus Marius Ghenea.

Cum a evolueaza discutiile cu fondatorii in ceea ce priveste evaluarile companiilor vizate de fondurile de venture capital?

Atunci cand gasim companii care au potential si la care noi putem sa contribuim in mod activ nu doar cu finantare, ci si cu suport strategic, si cu toata experienta noastra si cu un anumit tip de structura, anumit tip de guvernanta, putem sa cream valoare semnificativa si evident, aici, regula este, cu cat compania este intr-un stadiu mai incipient, cu atat evaluarea trece pe un plan secundar pentru ca efectiv crearea de valoare poate sa fie semnificativa, poate sa fie masiva si atunci nu aceasta este problema”, a raspuns managerul Catalyst Romania.

“Ne uitam intotdeauna si proiectiv pentru ca in momentul in care incepem o discutie de investitii daca este o companie foarte tanara in 6 sau 12 luni, aceasta poate sa dubleze sau sa tripleze atat cifra de afaceri, cat si evaluarea companiei. Si atunci chiar daca la momentul initial al discutiei sau chiar al semnarii unui term sheet, evaluarea pare agresiva din partea fondatorilor, s-ar putea ca la finalul tranzactiei din perspectiva closing-ului, din perspectiva virarii banilor sa nu mai fie atat de mare problema sau diferenta dintre cele doua perspective de evaluare. Pe de alta parte, atunci cand sunt diferente de evaluare, antreprenorii sunt, de obicei, foarte optimisti si entuziasti si e bine sa fie asa, incercam sa venim cu mecanisme de ajustare, eventual mecanisme de earn out sau kickback, prin care dupa un anumit interval de timp se fac alte analize si evaluari legate de realitatea companiei fata de proiectiile facute de fondatori, deci există metode de a ajusta si de a atenua (mitigate) aceasta problema”, a precizat Marius Ghenea.

“Problema a fost foarte mare acum 2 – 3 ani, cand asa cum stim acum cu totii uitandu-ne in urma ca evaluarile erau mult exagerate in sus in sensul in care am si vazut ulterior cum acesti multipli de evaluare pe diverse piete de tehnologie, dar in particular pe piete de tip fintech au scazut dramatic fata de asteptarile foarte mare care existau acum 3 – 4 ani. Si atunci decizia la noi a fost sa ne abtinem un pic de la a face investitii in acel context foarte volatil si foarte neclar si sa amanam, durata investitiilor in fondul 2 a fost amanata cam cu un an pentru a incerca sa intelegem si sa vedem cu adevarat ceea ce se intampla in piata si cred ca a fost o decizie foarte buna. In plus, ea nu afecteaza investitorii nostri pentru ca noi, ca orice fond de investitii standard, facem tragerile de capital numai in functie de investitii si banii sunt imobilizati doar pe perioada investitiei pana la exit si atunci este doar un decalaj in timp, nu este neaparat o pierdere a randamentului pe criterii fie IRR, fie de multiplu de bani”, sustine managerul Catalyst Romania.

Cum arata piata investitiilor de capital de risc din Romania fata de alte piete din regiune

“Dupa primul fond Catalyst Romania, am fost primul fond de a doua generatie de venture capital din Romania in 2020, dupa care au urmat si Gapminder, Early Game si alte fonduri de a doua generatie. In acelasi timp, la momentul la care am facut fundraising-ul pentru fondul 2, am fost si primul fond de acest tip din Romania cu o alocare semnificativ mai mare pentru investitori privati decat pentru investitori publici, EIF fiind investitorul nostru cornerstone (investitor principal) in ambele fonduri”, a spus Marius Ghenea.

“Am fost si primul fond care am avut acea alocare mai larg decat Romania, respectiv Europa de Est. Si, intr-adevar, pentru noi zonele de oportunitate au fost mai curand aici in Balcani, cu precadere Balcanii de Vest, unde si avem cateva investitii frumoase in Serbia, Slovenia, deci nu neaparat in spatiul Uniunii Europene, dar si in spatiul de accesiune la UE, cum ar fi Serbia. Moldova este o piata la care ne uitam, dar si la Bulgaria, Ungaria care sunt in spatiul UE”, a completat acesta.

“In ceea ce priveste tranzactiile si proiectele din aceste tari, daca este sa ma uit in particular in Balcani, cred ca Romania este de departe cea mai activa si cea mai vibranta piata. In acelasi timp daca e sa comparam Romania cu Polonia sau chiar cu Cehia si Ungaria, cred ca fata de Polonia suntem semnificativ in urma, si chiar fata de Cehia si Ungaria, avem niste ramaneri in urma”, este de parere reprezentantul Catalyst Romania.

“Probabil ca unul dintre motive este inclusiv aceasta problema a oului si gainii pentru ca in Romania chiar daca sunt aceste fonduri de investitii nu e suficient capital de acest gen pentru aceasta clasa de active, deci ar trebui sa fie dezvoltate in continuare mai multe instrumente si mai multe fonduri si sa fie o activitate mai intensa din acest punct de vedere, nu neaparat la nivelul exagerat pe care il vedem in Ungaria, unde sunt dupa parerea mea mult prea multe fonduri de investitii pentru o piata cam prea mica”, a semnalat Marius Ghenea.

“Spre exemplu, in Romania suntem iar intr-o perioada de lipsa de proiecte sau de fonduri sau de structuri de investitii pentru zona de accelerare. Daca nu pleci de la baza si nu poti sa pui capital pentru accelerare, este foarte greu sa creezi acest <<pool>> de companii cu potential care sa mearga mai departe catre nivelul de seed sau de serie A, catre fonduri early stage sau early growth cum este fondul Catalyst Romania Fund II”, a mai spus Marius Ghenea, Managing Partner al Catalyst Romania,  la panelul Venture Capital din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Credit foto: MIRSANU.RO.

Noi suntem acum in plina perioada de deployment (desfasurare, n.r.) de capital. Din fondul 2 pe care l-am lansat in aprilie anul trecut, am facut pana acum 6 investitii. Avem doua tranzactii in lucru, le vom anunta, probabil, si pe acelea intr-o luna. Vom ajunge la un portofoliu de 8 companii din fondul 2 si speram sa incheiem anul poate chiar cu 10 companii in portofoliu. Incercam sa desfasuram capital in mod agresiv”, a declarat Cristian Munteanu, Fondator si Managing Partner al managerului de fonduri de venture capital Early Game Ventures, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Ne dorim sa fim extrem de activi, noi am fost istoric uitandu-ne in urma cel mai activ fond de investitii din Romania din ultimii 4 ani, conform European Capital Report, si, de asemenea, unul dintre cele mai active din Europa Centrala si de Est. Si dorim sa pastram linia asta”, a adaugat Cristian Munteanu.

“Early Game Fund I este in top 5% fonduri din Europa ca randamente, adica spre exemplu in termen de multiplu de capital investit suntem la 2,7x, aproape am triplat banii, fondul nostru avand un vintage 2019. Prima investitie am facut-o in aprilie 2019”, a prezentat in premiera randamentele fondului Early Game Fund I reprezentantul Early Game Ventures, care a precizat ca datele raportate sunt la nivelul primului trimestru incheiat din acest an (martie 2025).

“In termeni de IRR, suntem cu gross IRR (rata bruta de rentabilitate interna) la 31%, iar in termen de TVPI (Total Value to Paid-In Capital) suntem la 2,1x, iar asta ne claseaza in top 5% fonduri de VC vintage 2019 din Europa. Avem date prin Carta si despre piata americana, unde suntem in top 10% fonduri din toate perspectivele prin toti acesti parametri, acesta fiind primul nostru fond’, a detaliat Cristian Munteanu in exclusivitate in cadrul evenimentului MIRSANU.RO.

“Noi suntem deja investiti in companii dinafara Romaniei (cu fondul Early Game Fund II, n,r,), dar, in continuare, 50% din capital vrem sa il investim in companii din Romania sau care isi deschid o prezenta in Romania”, a precizat reprezentantul Early Game Ventures, unul dintre cei mai importanti manageri de fonduri de venture capital din Romania.

“Suntem intr-o perioada extrem de dificila, ma refer la planul national – ce se intampla cu guvernul, cu taxele. Din fericire, venture capital-ul, mai ales asset class-ul nostru early stage este ferit de efectele pe termen scurt. In zona noastra de venture capital la early stage, companiile au nevoie de ani ca sa poata sa ajunga sa discute despre un eventual exit, fie o listare, fie o achizitie, si atunci ciclurile in venture capital sunt mai lungi decat ciclurile astea macroeconomice care se intind pe 4 – 5 ani pana reusesti sa iesi din criza”, a punctat Cristian Munteanu.

“Este o clasa de refugiu din perspectiva asta ca investitor Limited Partner (LP). Vrei sa investesti intr-un astfel de fond de early stage si stii ca exitul va fi in 10 – 12 ani din momentul asta, adica exact momentul cand piata va fi din nou sus”, a adaugat acesta.

“Si dinamica portofoliului, inclusiv dinamica randamentelor e speciala in venture capitalul de tip early stage din cauza ca la inceput de drum, noi investim in niste companii extrem de tinere. De obicei sunt fondatorii care au o idee si care poate au inceput sa surubareasca la compania lor, dar progresul este unul foarte mic. De aceea, randamentul in primii 5 ani nu este neaparat unul spectaculos, dar, dupa ce trec 5 ani, adica exact punctul in care ne aflam noi cu fondul 1, randamentele incep sa creasca cu adevarat spectaculos”, a spus Cristian Munteanu.

“Va dau un exemplu cum am inceput noi anul cu rundele ridicate de DRUID si de BiBle Chat, companii in care noi am investit la niste evaluari undeva intre 4 si 7 milioane la cele doua si care au ridicat runde la peste 300 milioane (Euro). Cu o astfel de investitie deodata toate randamentele fondului arata complet diferit”, a subliniat el.

“Si atunci asta este o lectie grea pe care am invatat-o, timp de 5 ani am muncit cu aceste companii, am tras foarte tare si nu prea se vedeau rezultate in termen de randamente, dar dupa 5 ani lucrurile incep sa arate cum trebuie si daca ne-a luat 5 ani sa ajungem la aproape 3x, obiectivul nostru real este de a face 10x din fiecare din fondurile pe care le avem”, a semnalat reprezentantul Early Game Ventures.

Cum au evoluat evaluarile companiilor pe piata de venture capital intre momentul lansarii fondului 1 in 2019 si cel al intrarii pe piata a fondului 2 administrat de catre Early Game Ventures?

“N-am sa fac comparatia cu perioada 2020 – 2022 cand a fost clar o bula si in pandemie lumea o luase razna in materie de evaluari. Observam o crestere a evaluarii initiale a unei companii de la fondul 1 la fondul 2. Nu este neaparat o crestere, nu s-a dublat, dar oricum pentru ca fondul 1 a fost dedicat Romaniei, deci toate investitiile noastre din fondul 1 au fost facute in Romania, iar o runda de pre-seed avea un valuation (evaluare, n.r.) undeva la 4 mil. Euro, astazi vorbim undeva de 6 mil. Euro, deci o crestere semnificativa totusi. Din fericire, in zona in care jucam noi, cand o companie din portofoliul tau ridica urmatoarea runda la o jumatate de miliard chiar atat de mult conteaza ca prima ta investitie a fost la 5 milioane sau la 7 milioane ?! Adica devine un pic asa, este pasabil”, sustine Cristian Munteanu.

“Cel mai important este sa ai dreptate si sa se dovedeasca ca, intr-adevar, compania aia a fost o investitie buna. Dar da, valuation-urile cresc, este si natural, exista si inflatie dincolo de orice, salariile nu doar in Romania, in Europa si peste tot in lume au crescut, deci, o companie are nevoie de ceva mai mult capital acum ca sa dezvolte ce facea o companie similara in urma cu 5 ani”, este de parere acesta.

“Nu este un impediment. Oricum si dimensiunile fondurilor au crescut intre timp si vor creste si in viitor. De exemplu, primul nostru fond a avut capital de 26 mil. Euro, iar fondul 2 are 60 mil. Euro”, a adaugat Cristian Munteanu.

“Observam aceeasi crestere a valuation-urilor si la rundele care urmeaza, adica noi conducem runde de pre-seed, runde de seed, cand se ajunge la serie A si de obicei vine un alt investitor care o conduce, noi doar participam. O runda de serie A nu mai e facuta astazi la un valuation de 20 milioane (Euro), se discuta deja de la 40 milioane (Euro) in sus, mai ales cum vedem noi fondurile care investesc, de obicei, in companiile unde suntem noi investiti, si sunt de obicei fonduri americane”, a subliniat reprezentantul Early Game Ventures.

“Iar acolo vorbim de obicei de un 2x fata de valuation-urile acceptate de catre investitorii de growth (de crestere, n.r.) din Europa. Deci valuation-urile pot sa joace si in favoarea investitorului care a avut viziunea, curajul si a construit convingerea de a face prima investitie”, a mai spus Cristian Munteanu, Fondator si Managing Partner al Early Game Ventures,  la panelul Venture Capital din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: Raiffeisen.

“La pensii facultative, dezvoltarile din industrie sunt accelerate, nu stiu daca sa spun, din pacate sau din fericire, doar de data recenta. Vorbim despre ultimii doi ani, in care industria de pensii facultative s-a dezvoltat accelerat, cel putin daca ne uitam la numarul de investitori si la active, unde am depasit 6 mld. RON toate fondurile de pensii facultative din Romania”, a declarat Adrian Negru, President & CEO al Raiffeisen Asset Management, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“As estima cu un grad de incredere destul de mare ca, la momentul actual, fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii facultative detin actiuni la BVB (bursa de la Bucuresti) de peste 1 mld. Euro. Paleste valoarea asta fata de ceea ce detin fondurile de Pilon 2, dar putem spune ca in ultimii 2 – 3 ani a mai aparut un jucator institutional important pentru bursa locala, constituit din aceste doua categorii de investitori”, a punctat CEO-ul Raiffeisen Asset Management, jucator care are sub administrare atat fonduri de investitii specifice industriei de asset management, cat si fond de pensii private facultative tip Pilon 3.

Intrebat daca Raiffeisen Asset Management ia in calcul pe portofoliul sau de pensii private facultative sa investeasca in sectorul fondurilor de private equity si de venture capital, Adrian Negru a raspuns:

“Si fondurile de pensii facultative au dreptul sa investeasca in private equity. Sunt acolo niste limitari foarte clare – daca nu ma insel pot sa fie expuneri de pana la 1%, la 3%, la 5% din activul fondului in functie de tipul de expunere private equity, adica private equity simplu ar fi pana la 1%, la private equity in care sunt implicate fonduri europene limita creste la 3% si daca este si statul roman implicat poate sa creasca limita pana la 5% din activul fondului”.

“Desi fondul este unul dintre fondurile care creste cel mai rapid in piata locala, atat ca numar de investitori, cat si ca activ, din pacate, pentru ca a luat cumva startul mai tarziu in aceasta cursa, activele fondului nu sunt foarte mari, sunt inca sub 100 mil. Euro”, a precizat reprezentantul Raiffeisen Asset Management.

“In momentul in care vrei sa faci o investitie in private equity si iei asta cu tot ceea ce vine, adica  cu due diligence-ul pe care trebuie sa il faci acolo, cu expertiza interna pe care trebuie sa o ai ca administrator ca sa te duci acolo, daca fac lucrul asta pentru o expunere de cateva sute de mii de euro sau 1 – 2 milioane de euro, nu are neaparat sens economic pentru noi la dimensiunea asta. Probabil, in momentul in care vom avea active de 200 – 300 mil. Euro, poate 500 mil. Euro, atunci pot sa ma gandesc la o investitie care va fi de 25 – 30 mil. Euro sau 40 mil. Euro daca are rost cumva sa imi iau atat sau sa imi construiesc expertiza din timp si intern si sa-mi pun la punct partea de due diligence. Dar, la momentul actual, ar fi ok doar ca gest demonstrativ poate, si anume ca vrem <<sa spargem gheata>> si vrem sa avem si investitii in private equity. Insa sunt alte lucruri care ar aduce mai multe beneficii mai repede pentru participantii la fondul nostru decat <<sa spargem noi gheata>> pe private equity la acest moment”, a punctat Adrian Negru.

Cum este structurat portofoliul de investitii administrat de catre Raiffeisen Asset Management?

“Activele noastre sunt impartite in linii mari, adica aproximativ 65% din active sunt in instrumente cu venit fix, aici, practic, marea majoritate a acestor instrumente sunt fie bond-uri (obligatiuni) suverane, romanesti dar nu numai, ci si bond-uri suverane ale unor tari cu ratinguri mult mai bune decat Romania, dar care ofereau randamente poate comparabile cu ceea ce gaseai la depozite, la plasamente monetare in Romania. La asta am ajuns avand in vedere mediul de dobanzi. Si, in acelasi timp, avem bond-uri corporate de foarte buna calitate, in special, emise de banci. Practic, marile banci din Romania care emit inclusiv MREL se regasesc in portofoliul nostru de fix income”, a detaliat reprezentantul Raiffeisen.

“Diferenta este reprezentata in special de actiuni, grosul este investit in actiuni romanesti, dar si aici avem o parte investita in special in actiuni europene. Mai ales, in ultimele 6 – 7 luni am incercat in toata această perioada sa fim cat se poate de activi in administrare, atat pe partea de fix income in felul in care administram duration-ul portofoliului de fix income, dar si felul in care am alocat in diverse geografii in aceasta perioada. Nu stiu daca am fost in spiritul dezvoltarilor geopolitice din ultima vreme, dar am favorizat mai degraba Europa in dauna SUA in ultimele 2 – 3 trimestre”, a subliniat Adrian Negru.

La ce oportunitati de investitii se uita acum Raiffeisen Asset Management?

“Cand am spus ca am fost un fel de investitori patrioti pentru ca avem mare parte din ponderea activelor in Romania, trebuia sa spun, probabil, ca eram niste patrioti interesati. Am investit in Romania pentru ca am considerat ca aici sunt oportunitatile mai bune si raportul dintre riscurile asumate si randamentele asteptate era mai bun pentru ca, daca consideram ca acest lucru nu era valid, probabil, nu ar fi aratat ponderea investitiilor la modul la care arata. In continuare cred ca, pe partea de fix income, in special bond-urile (obligatiunile) guvernamentale, noi pana la urma in ultimele 6 – 7 luni, daca este sa ma iau strict dupa ultima faza a acestei crize politice, dar pana la urma noi putem vorbi despre ultimii 2 – 3 ani in care am amorsat aceasta criza prin nivelul aproape exagerat de emisiuni de bonduri in special cel destinat pietei externe, dar nu numai pe care le-am emis, noi cumva aproape artificial am tinut un nivel al randamentelor ridicat pentru Romania”, a spus Adrian Negru.

“Pe de o parte, pentru cine a cumparat in perioada asta, a fost un punct de intrare foarte bun, iar pe de alta parte pentru investitorii de portofoliu, strategici, istorici, care au fost acolo si in 2022, si in 2021, si in 2020, aici nu vorbesc de asset managerii locali, aici vorbesc si de asset managerii straini care au pariat pe Romania, evident ca a fost destul de dureros sa vezi ca randamentele bondurilor romanesti nu se comprimau in rand cu regiunea pentru ca noi tot emiteam, ajunsesem in situatia aproape hilara ca Serbia sau alte tari sa plateasca mai putin pentru imprumuturile guvernamentale decat platim noi”, a semnalat acesta.

“Cred ca am ajuns cu ultimele dezvoltari de pe scena politica si cu impact in zona fiscal – bugetara la un punct de inflexiune in care avem o sansa sa comprimam o parte din aceste diferente”, sustine reprezentantul Raiffeisen Asset Management.

“Bond-urile suverane romanesti cred ca reprezinta o oportunitate. Daca este sa ma uit la companiile principale de pe BVB, cred ca avem obiective sau motive concrete sa fim optimisti. Avem Marea Neagra in care activeaza doua dintre cele mai mari companii de la BVB in urmatorii ani si vorbim de urmatorii 1 – 2 ani, cand ar trebui sa se vada rezultate concrete de acolo in P&L -urile (conturile de profit si pierdere, n.r.) lor. Mediul asta de dobanzi inalte a favorizat si bancile locale, deci, cred in continuare ca bancile locale, pe de o parte, au bilanturi de foarte buna calitate, iar, pe de alta parte, cred ca si P&L – urile lor (conturile de profit si pierdere, n.r.) vor fi in consecinta”, este de parere Adrian Negru.

Potrivit acestuia, industria de asset management a ajuns la cifre oarecum rotunde, cu active totale sub administrare de aproape 10 mld. Euro, inclusiv fondurile alternative de investitii, cu aproape 1 milion de investitori si cu subscrieri nete de aproape 1 miliard RON (pana la 200 mil. Euro) de la inceputul anului.

“Aceste cifre rotunde cred ca sunt complementare cu ceea ce s-a intamplat in industria noastra in ultimii 2 ani si jumatate, dupa ce 2022 a fost, probabil, cel mai rau an din istoria pietei noastre locale. Dar avem un ritm grozav de recuperare atat in termeni de active, cat si ca numar de investitori si, as spune, si in materie de incredere a investitorilor in fonduri pentru ca in ultimele 6 – 7 luni, cand am avut un mediu social – politic local tensionat cu efecte directe asupra ratelor dobanzilor, asupra evaluarilor, as spune ca investitorii, avand in minte cat de complicata a fost situatia, au avut un comportament mult mai bun decat in trecut”, sustine reprezentantul Raiffeisen Asset Management.

“Daca ne uitam la fondurile deschise de investitii, care sunt la active de aproximativ 6 mld. Euro, aproape un sfert din această valoare este in fonduri de actiuni. Daca am fi avut discutia acum 5 – 7 ani sau 10 ani in urma, asta ar fi parut un vis pe cand industria locala de asset management era dominata aproape exclusiv de catre investitii in instrumente de fix income (venit fix), in special titluri guvernamentale”, a mai spus Adrian Negru, Presedinte si CEO al Raiffeisen Asset Management, la panelul Piete de capital din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

voicu oprean main

“Aproximativ 20% din business-ul curent AROBS este in SUA, care datorita diferentelor de curs valutar si a faptului ca, evident, companiile americane prefera sau isi impun dorinta de a lucra in dolari, nu in euro, creeaza o oarecare presiune pentru noi mai ales, prin prisma devalorizarii dolarului in fata euro, dar pentru noi este un pas natural pentru ca, pentru moment, ora exacta in industria IT se da in SUA si, probabil, si in alte geografii, dar nu as vrea sa le mentionez inca pentru ca noi suntem interesati mai ales de zona americana”, a declarat Voicu Oprean, Fondator si CEO al companiei antrepreneoriale AROBS Transilvania Software, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Face parte din strategie. Strategia firmei este in continuare aceeasi adica crestere organica, crestere prin achizitii, investitii in R&D (cercetare si dezvoltare) si in proiecte care sa ne aduca acel pas in fata si, evident, datorita impactului AI-ului, observam o migrare a pietei din zona de a vinde ore sau resurse catre o zona de a vinde proiecte complexe”, a punctat antreprenorul din sectorul de tehnologie.

AROBS, companie listata pe piata principala a bursei de la Bucuresti, a anuntat pe 26 iunie 2025 achizitia unui pachet de 70% din compania americana Codingscape, valoarea tranzactiei fiind de 12 mil. USD, la care se poate adauga un mecanism de tip earn- out de pana la 4 mil. USD, echipa de management urmand sa pastreze o participatie de 30% din firma ce va fi preluata.

Aceasta tranzactie face parte din strategia companiei, pe care am enuntat-o si anul trecut cand am facut majorarea de capital si in care am inclus BERD-ul si 7 investitori institutionali, din care doua fonduri de pensii. A venit si momentul sa punem banii la treaba. Este a doua tranzactie dupa majorarea de capital, mai urmeaza cateva”, a comentat Voicu Oprean.

AROBS a finalizat in 2024 o majorare de capital prin cooptarea unor investitori financiari, proces care a condus la diluarea pozitiei de actionar majoritar a lui Voicu Oprean, care insa pastreaza controlul companiei care are pe bursa de la Bucuresti o capitalizare de piata de circa 640 mil. RON (in jurul a 128 mil. Euro).

“As prefera ca o parte din investitii in Romania sa se duca si spre aceste business-uri care iata cresc si au un potential de crestere chiar daca mediul este volatil (…) cu suisuri, coborasuri, dar pentru noi prezenta in SUA a fost foarte importanta, a fost tot timpul importantă”, a adaugat fondatorul AROBS.

“Iata ca achizitia din SUA unde discutam despre o echipa de peste 60 de oameni, cu 4 fondatori activi si care vor ramane activi vor aduce acel plus de valoare in a adresa acest gen de proiecte mai degraba orientate catre finalizare, catre o analiza, pentru ca noi suntem si o companie care are produse. Aproximativ 20% din business este pe zona de produse cu proprietate intelectuala, cu valoare adaugata mare si asta am dovedit-o in timp pentru ca acea zona de produse este o zona rezilienta, cu crestere si in care putem adapta mult mai usor nevoile clientilor”, sustine Voicu Oprean.

Cum va fi finantata de catre AROBS proaspata achizitie de pe piata din SUA?

“Tranzactia este facuta din cash-ul firmei. Datorita majorarii de capital, am ridicat aproximativ 30 mil. Euro si am facut doua achizitii, deci am cheltuit cam jumatate din suma”, a raspuns antreprenorul AROBS.

Ce buget de achizitii si ce alte achizitii pregateste firma antreprenoriala din sectorul IT?

“Mai avem buget disponibil, cred ca undeva pe la 20 mil. Euro. Si avem in lucru cateva tranzactii speram sa le putem finaliza in cursul acestui an”, a punctat Voicu Oprean.

“Ne uitam pe piata europeana in special pe zona de produse (products) pentru ca aici avem o consolidare, dupa cum stiti tranzactia anterioara a fost intr-o zona de transport si care reprezinta o valoare adaugata pentru solutia de monitorizare parc auto si, totodata, (ne uitam la, n.r.) la o zona care noua ne este foarte draga in care vrem sa completam zona de automotive (componente auto, n.r.) cu anumite componente care noi simtim ca au crestere si unde vedem ca exista crestere chiar intr-o piata care este cumva presata de acea zona de scaderi si de reduceri datorita competitiei si datorita reglementarilor europene, respectiv datorita penetrarii masinilor chinezesti in piata europeana. Deci, astea ar fi doua dintre cele care sunt relativ aproape”, a precizat CEO-ul grupului AROBS.

“Avem fondurile, urmeaza evident procesele de integrare pentru ca una e sa mergi sa cumperi companii, dar integrarea este cea mai importantă. Si aici, daca ati observat, strategia AROBS este de a cumpara pachetul majoritar si de a lasa acesti actionari minoritari in firma si de a duce business-ul mai departe tragand in continuare la aceeasi unitate, ei facandu-si pe parcurs un cash out”, a detaliat Voicu Oprean strategia de M&A a companiei pe care o conduce.

“Incercam sa consolidam si sa adunam companii care sa ne ajute in indeplinirea obiectivelor strategice”, a mai spus Voicu Oprean, Fondator si CEO al companiei antrepreneoriale AROBS Transilvania Software, la panelul Tendinte in investitii din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Stefan Nanu, seful Trezoreriei Statului in cadrul Ministerului Finantelor. Sursa foto: BVB.

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

“Noi cu planul de finantare suntem in grafic, suntem undeva la 57% din ce am anuntat pentru anul asta din cei 232 mld. RON anuntati, bineinteles pe un deficit de 7%. Ne bucura foarte tare, este bine pentru toata lumea, pentru toata tara ca s-au stabilizat lucrurile din punct de vedere politic, nu mai avem acea incertitudine, avem un guvern cu majoritate in Parlament, sustinut de toate partidele pro-europene. Dupa modul in care au mers discutiile s-a agreat si un program de guvernare, care are multe reforme in el si noi inca ne uitam prin ele. Sunt grupuri de lucru si se lucreaza intens pe implementarea lui acum. Acele reforme trebuie transpuse prin diferite acte normative, unele trebuie facute repede astfel incat masurile fiscale sa intre cat mai repede in vigoare si sa produca efecte”, a declarat Stefan Nanu, Director General al Directiei Generale de Management al Datoriei Publice si Fluxurilor de Trezorerie in cadrul Ministerului Finantelor, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Se stie foarte clar ca trebuie sa livram o consolidare fiscala. Stiu ca este un commitment (angajament) foarte puternic la nivel de premier, ministru de finante, guvern, sa se livreze aceasta consolidare fiscala. Am avut ieri (25 iunie – n.r.) discutii foarte bune si cu agentia de rating Fitch”, a adaugat acesta.

“Anul trecut am emis 18 mld. Euro, o suma enorma. Tinand cont de sumele pe care le-am emis, este adevarat ca curba noastra de randamente este inca in sus, desi ea, practic, s-a ajustat foarte puternic imediat dupa clarificarea incertitudinii politice, care a fost foarte mare dupa primul tur de alegeri. Suntem acum 100 bps (100 puncte de baza, 1%, n.r.) mai jos pe toate curbele practic si in RON, si in Euro, si in USD. Am ajuns la nivelurile de dinaintea alegerilor din decembrie. Ceea ce este bine. Este mult loc de mai bine pentru ca randamentele eurobondurilor, de exemplu, nu prea sunt asociate cu “investment grade” (rating-ul investitional al Romaniei, n.r.), sunt mai costisitoare”, a spus seful Trezoreriei Statului.

“Si pentru asta, avem nevoie neaparat de consolidare fiscala, avem nevoie sa ne reducem acest necesar de finantare, in special, finantarea neta, nu neaparat ceea ce rostogolesti, ci expunerea noua pentru ca, de fapt, cam asta este modul de a ne gandi planul de finantare. Intotdeauna ne gandim ca ne mentinem investitorii, ca isi mentin pozitiile, dar, pe langa asta, trebuie sa ne gandim cine isi mai ia noi expuneri pe noi, unde putem sa plasam noi expuneri. Si acolo, de fiecare data la sfarsit de an avem discutii cu toate segmentele de investitori”, a precizat Stefan Nanu.

“Anul trecut am avut green bonds (emisiune de obligatiuni verzi) si samurai green bonds (emisiune de obligatiuni verzi plasata pe piata din Japonia, n.r.). Anul acesta, de fapt avem, in continuare ca tinta sa emitem Samurai in partea a doua a anului. E posibil sa fie tot <<verzi>>. Sunt anumiti investitori care cer asta. Ne uitam si noi la instrumente verzi noi pentru ca ceea ce am emis noi este traditionalul green bond (obligatiuni verzi) in care trebuie sa ai alocarea sumelor pe care le obtii, sa legi de proiecte si este destul de laborios procesul”, a punctat seful Trezoreriei Statului.

“Colegii nostri din Slovenia au iesit cu un <<sustainable link bond>> (obligatiuni corelate cu obiective de sustenabilitate) si cu un cadru de sustainable link bond si ne uitam si noi la asta. Pentru asta, trebuie sa ai niste tinte foarte clare de reducere de emisii de carbon, noi le avem, dar si un mecanism de monitorizare si raportare frecventa a acestui indicator. Asta nu este sub controlul nostru. Trebuie sa vedem daca putem sa livram asta si ce presupune asta, sigur ca putem livra, dar daca nu există in momentul de fata un mecanism pentru raportare regulata, trebuie cumva sa ai fie un consultant, fie pe cineva care sa faca lucrul asta. Slovenia stiu ca s-a organizat din punctul asta de vedere si au angajat un consultant daca nu gresesc. Incercam sa fim si noi in pas cu tot felul de instrumente. Bineinteles ca suntem intr-un grup de <<peers>> (competitori), comunicam intre noi, cu diferiti manageri de datorie din Polonia, Ungaria, Slovenia, Marea Britanie, in Europa avem un astfel de grup la fel la nivel suveran”, a subliniat Stefan Nanu.

Care sunt coordonatele de lansare a urmatoarei emisiuni de eurobonduri a statului roman pe pietele financiare externe

“Anul trecut ne-am finantat 252 mld. RON, anul acesta avem 232 mld. RON. Sunt sume foarte mari. Din cauza acestor sume trebuie sa emitem destul de mult si pe pietele externe. Am devenit, practic, cel mai mare emitent de eurobonduri din zona si chiar din EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa), mult mai mare decat cea a Europei Centrale si de Est”, a descris seful Trezoreriei Statului contextul in care va avea loc o astfel de tranzactie a statului roman pe pietele financiare externe.

“Stabilim niste repere si reperul principal a fost ca vrem sa fim transparenti cu mediile investitionale si nu o sa iesim cu o emisiune publica pana cand nu avem guvern si masuri anuntate. Avem guvern si masuri anuntate. Acum, normal, ca ne intereseaza conditiile de piata, si aici noi monitorizam. Avem un sindicat de intermediere si discutam cu ei si vedem cum ne grupam si ce emitem. Pe masa sunt cam toate optiunile, noi decidem breakdown-ul (impartirea, n.r.) pe transe, pe ce monede vrem sa iesim, Bineinteles ca ne uitam la ce am emis anul asta”, a explicat reprezentantul Ministerului Finantelor.

“Anul acesta am emis predominant euro, asta este si strategia noastra – predominant plasam in euro, mai mult dobanzile nominale in euro sunt mai mici chiar daca spread-urile in USD sunt mai bune decat cele in Euro. Noi, momentan, nu folosim derivatele sa facem hedge din USD in Euro. Urmeaza sa o facem, insa mai avem niste lucruri de stabilit in cadru. Din punctul asta de vedere, suntem deschisi. Bineinteles, ca prin eurobonduri, ne uitam sa ne lungim maturitatea medie ramasa. Deci noi folosim eurobondurile activ si din perspectiva asta pentru ca, desi ne-am lungit cu curba de randamente pe piata interna, totusi nu avem capacitatea sa emitem sume, volume foarte mari cu maturitati medii in jur de 10 ani genul miliarde de euro intr-o perioada scurta si atunci Eurobond-urile sunt foarte utile din punctul asta de vedere”, a adaugat acesta.

“Noi am anuntat la inceputul anului 13 mld. Euro, am emis pana acum inclusiv prin plasamente private undeva pe la 8 mld. Euro, deci am mai avea vreo 5 mld. Euro. Noi am vrea sa limitam oferta adica sa emitem mai putin anul asta de 13 mld. Euro, dar asta depinde de niste lucruri. De exemplu, noi in planul initial aveam incasarea pe langa transa 3 si transa 4 din PNRR. Astea totdeauna, transele din PNRR, sunt foarte greu de estimat cand vei face tragerea, mai cu seama ca acum a depins de stabilirea guvernului, stabilirea pachetului de masuri, avem reforma fiscala asociata transei 4, asadar sunt acolo niste lucruri care probabil vor mai lungi lucrurile. Noi mai avem ca backup niste facilitati in format loan (imprumut bancar, n.r.), pe care le discutam cu diferite banci tocmai ca sa avem back up (optiune de rezervă, n.r) pentru aceasta transa 4 in cazul in care ea nu se va trage anul asta”, a spus Stefan Nanu.

“Asadar, Eurobond-urile vor fi cateva miliarde, o sa vedem. Va fi, probabil, o ultima tranzactie de anul asta si vom vedea cand o s-o facem si in ce structura”, a precizat seful Trezoreriei Statului.

“In ceea ce priveste procesul de emisiune din Japonia este foarte diferit. Cum se intampla acolo lucrurile?! Te duci cu o multitudine de transe, stabilesti cu sindicatul cam care ar fi spread-urile fair value (diferenta dintre cotatia fair value – pretul estimat al unui activ – si cotatia de piata, n.r.) si le spui investitorilor japonezi care vor sa subscrie sau care sunt interesati <<Ok, sunt dispus sa emit la 3, 5, 7, 10, 12, 15 ani. Spune-mi cam ce suma vrei sa investesti si unde ai vedea pretul?>>. Aduni cererea asta si, dupa aceea, vezi cu ce transe este rezonabil sa ramai. La noi in continuare cadrul nostru este doar verde (cadru de emitere obligatiuni verzi, n.r.), nu ne-am extins cadrul catre sustenabil”, a detaliat acesta.

Cine sunt investitorii in obligatiunile Romaniei plasate pe piata externa si cum se face alocarea in tranzactii. Investitorii din SUA au expunere de cateva miliarde de euro pe obligatiunile suverane romanesti

 “Asa ca breakdown (impartire, n.r.) din perspectiva eurobondurilor, de exemplu, avem investitori de peste tot. Noi suntem foarte activi din perspectiva comunicarii, mare parte din munca echipei de front office este legata de marketing, de call-uri cu investitorii, luam si multe call-uri cu investitori individuali ca este din Middle East (Orientul Mijlociu), ca e din Asia, ca este american, ca este european. Daca vrea clarificari, noi suntem la dispozitie. Ne ia mult timp, dar trebuie sa o facem pentru ca este foarte important lucrul asta. Avem si turnee de promovare, roadshow-uri, mergem in Asia, America, in Middle East(Orientul Mijlociu). Incercam sa acoperim toate bazinele de investitori si incercam sa ne diversificam instrumentele”, explica Stefan Nanu.

“Este destul de greu sa faci o radiografie exacta. Daca te uiti la geografii, Marea Britanie clar este numarul 1. De ce este numarul 1?! Pentru ca si atunci cand te uiti in platformele Euroclear sau Clearstream, iti vor aparea niste conturi ca detinand bond-urile, nu neaparat insa beneficiarul final. Acolo iti apar niste custozi, iar custozii nu iti vor da numele clientilor finali deoarece au tot felul de acorduri de confidentialitate, Si tie iti apare clar ca Marea Britanie este cel mai mare bazin, dar acolo pot fi si investitori institutionali americani sau alte tipuri de investitori”, sustine acesta. Avem in schimb si investitori care ne apar clar inregistrati ca fiind din SUA – care este un bazin foarte mare si pentru piata titlurilor de stat in lei (RON). Avem niste investitori americani foarte mari, cu pozitii foarte mari pe Romania, adica vorbim de o expunere de cateva miliarde de euro”, a punctat seful Trezoreriei Statului.

“Apoi, Europa de Vest – Germania, Franta, Benelux sunt investitori mari, zona de CEE este, de asemenea, prezenta la fiecare Eurobond”, a adaugat el.

“Avem inclusiv investitori din Romania”, a precizat acesta.

“Noi, de obicei, in procesul de alocare, avem niste principii. Favorizam clar <<real money>> (bani reali, n.r.) adica investitorii care cumpara sa detina, nu sa vanda a doua zi sau sa speculeze. Deci, cand ne uitam si stabilim cu sindicatele de intermediere principiile de alocare, alocarea catre <<real money accounts>> este principiul de baza. Apoi normal ca ne uitam la diversificarea bazei de investitori. Daca avem, de exemplu, investitori care noua ni se par ca pentru diversificare aduc un mare plus cum ar fi banci centrale, fonduri suverane de investitii din zone diferite precum Singapore, Japonia sau altele, automat incercam sa le alocam chiar full sume mari”, afirma Stefan Nanu.

“Investitorii din Romania, de obicei, ii cam taiem, nu ii taiem de tot insa, pentru ca, de exemplu, bancile, de obicei, cumpara pentru a-si satisface anumite cereri sau pentru trezoreriile proprii, dar nu alocam bancilor niste sume mari. Fondurile de pensii in schimb, inclusiv cele din Romania, au alocari bune pentru ca sunt investitori de tip real money”, a precizat seful Trezoreriei Statului.

“Si, bineinteles, cu instrumente specifice targetezi bazine investitionale specifice. De exemplu, cu obligatiuni verzi am reusit sa ajungem si la niste investitori institutionali olandezi, scandinavi sau japonezi, care nu prea te cumpara altfel. Daca nu faceam Green Samurai (obligatiuni verzi adresate catre investitorii de pe piata japoneza, n.r.), am fi avut o problema sa atragem niste investitori”, nuanteaza acesta.

Care sunt planurile Ministerului Finantelor la programele de titluri de stat catre piata interna. Pe masa varianta unei emisiuni de titluri Fidelis in Euro cu maturitate de 10 ani

“Pe piata interna, pe retail, pana acum am emis peste asteptarile noastre initiale, undeva pe la 25 mld. RON. Credem ca putem sa mergem spre 45 – 50 mld. RON pana la sfarsitul anului. Am mai facut tot felul de ajustari, de exemplu, am mai lungit maturitati, am incercat sa venim cu maturitati diferite intre Tezaur si Fidelis”, a punctat Stefan Nanu.

“La titlurile Fidelis am eliminat maturitatea de 1 an pentru ca este foarte mult trading, deci Fidelis-ul se vinde si sunt multi oameni care cumpara Fidelis de pe piata secundara, nu neaparat de pe piata primara, urmaresc preturile sa fie avantajoase. Incearca sa speculeze momente de piata. Ultima emisiune de titluri pe 7 ani a mers foarte bine. Oamenii sunt foarte sensibili la diferentele de dobanda”, afirma seful Trezoreriei Statului.

“De exemplu, la RON avem o situatie care intr-un fel e buna pentru noi din perspectiva emiterii pe termene lungi pe intern. Avem o curba inversata, deci titlurile cu scadenta in 2038 sunt mai ieftine decat cele cu scadenta in 2030. Practic, sa emitem la 6 ani este mai scump ca dobanda decat sa emitem la 15 ani. Asta se intampla in momentul actual pe piata interbancara. Daca incerci sa speculezi chestia asta si sa emiti prea mult pe maturitati lungi, vei corecta aceasta curba (de randament, n.r.) pentru ca nu o sa ti se acomodeze o oferta prea mare la acel punct”, a adaugat acesta.

“Avem o curba de randamente inversata, sa zicem ca este <<flat>> (plata,  n.r.) intre 7% si 7,50% si atunci pentru o persoana fizica este greu sa o atragi in maturitati mai lungi pentru ca nici noi nu vrem sa punem niste prime foarte mari. Punem la maturitati lungi pentru populatie niste prime de 40 – 50 bps (0,4% – 0,5%, n.r.) care pot sa mearga, dar nu creezi o atractivitate foarte mare versus titluri cu maturitate de 2 ani sau de 4 ani pe piata interna”, explica Stefan Nanu.

“Curba de randament la Euro in schimb este normala, are dobanzi mai mari pe termene mai lungi, este o curba cu un <<shape>> (evolutie, n.r.) normal si atunci termenul mai lung devine mai atractiv. Lumea este sensibila daca a vazut ca un cupon de 6,5% la 7 ani este atractiv si, practic, am avut cea mai mare subscriere in acea transa.  Deci, am putea sa consideram 10 ani la titlurile in Euro, de exemplu. Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune”, a subliniat seful Trezoreriei Statului.

“Noi ne resetam in fiecare luna. Curba de randament la Euro s-a dus in jos si ne bucura lucrul asta. Pentru cei de pe retail, intotdeauna, ei se vor compara cu ultima emisiune si vor vedea ca scad dobanzile. Normal daca scad dobanzile nu inseamna ca noi trebuie sa stam la aceleasi dobanzi ca sa fim la fel de atractivi. Mergem si noi cu ele intr-o ajustare. Bineinteles, pentru populatie platim niste prime ca orice alt stat, unele state au platit mai mult, altele mai putin”, a mai spus acesta.

“Incercam sa ne adaptam cumva, la Tezaur, de exemplu, stiind ca fiind un program <<buy and hold>> (un instrument financiar de tipul <<Cumpara si tine>>, n.r.), acolo nu ai posibilitatea sau este chiar dezavantajos sa vinzi inainte de scadenta. Acolo clar maturitatea de 1 an este extrem de populara si nu o scoatem de acolo. Chiar si la Tezaur pe care il avem acum in derulare, deja am vandut aproape 800 milioane din totalul de 1 miliard (RON) vanduti pana astazi sunt pe maturitatea de 1 an. Deci, este clar ca este cea mai populara (maturitate, n.r.) acolo”, a adaugat Stefan Nanu.

Care sunt cei mari investitori in programele de vanzare de titluri de stat pentru piata interna

“Este bine ca s-au dezvoltat toate aceste segmente investitionale. Daca ne uitam acum 10 ani in urma, sectorul pensiilor private de abia era intr-o crestere usoara. Nu existau segmente de retail si instrumente de retail, nerezidentii pe piata interna aproape lipseau sau erau foarte putin prezenti. Aveam, practic, niste licitatii dominate de catre bancile interne, cu o curba de randamente care suferea foarte tare la titlurile cu maturitate de la 5 ani incolo. Acum avem un segment de retail care e <<boosting>>, in crestere de la un an la altul, deci, practic expunerea neta a populatiei creste”, a precizat seful Trezoreriei Statului.

“Fondurile de pensii reprezinta 25% din detinerile pe piata interna. Nerezidentii sunt cu toate aceste incertitudini foarte activi pe piata noastra, bancile foarte mari toate au traderi pentru care piata titlurilor de stat in lei (RON) este extrem de importanta. Avem si acolo detineri de peste 20% ale nerezidentilor in piata interna. Bancile sunt inca relevante, dar au scazut foarte mult ca procent, sunt acum la 43%. Si asta este un lucru foarte bun pentru ca ne putem altfel desfasura un plan de finantare care, este adevarat, inca sta la niveluri foarte ridicate”, a mai spus Stefan Nanu, Director General al Directiei Generale de Management al Datoriei Publice si Fluxurilor de Trezorerie in cadrul Ministerului Finantelor, la panelul Tendinte in investitii din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Credit foto: MIRSANU.RO.

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

“Actiunile sunt aproape de maximele pietei, dar apetitul pe care il vedem pe obligatiuni, cat si pe titlurile de stat Fidelis tocmai l-am vazut in statistici ale asociatiei de asset management legate de fluxurile de investitii de la inceputul anului (YTD – year to date). Sunt iesiri de pe activele cu risc si intrari pe activele cu venit fix, ceea ce poate sa ne dea o indicatie despre cum vad investitorii partea a doua a anului”, a declarat Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori Bucuresti, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Speram in partea a doua a anului la stabilitate si claritate pe zona politica, pe cea fiscala si in ceea ce priveste politicile economice. Sa speram ca acestea vor veni mai devreme mai degraba decat mai tarziu si speram sa avem o poza mai stabila in partea a doua a anului pentru ca piata (de capital din Romania, n.r.) a fost influentata pentru o perioada destul de lunga de timp de incertitudine, cu alegeri care au inceput in noiembrie anul trecut, piata fiind dominata chiar dinainte de alegeri de incertitudine, volatilitate, iar investitorii se uita sa aiba mai multa claritate si certitudine privind politicile economice din Romania. Dupa parerea mea, focusul investitorilor care investesc in Romania este mai mult catre politicile locale decat spre politicile globale”, a spus Adrian Tanase.

“Nu am niciun semn privind listari de companii (pe bursa de la Bucuresti, n.r.). Stiu ca sunt anumite pregatiri, insa piata nu stie despre anumite tranzactii sigure care ar putea urma. Dar speram ca acestea se vor intampla pentru ca posibile listari asteapta sa aiba mai multa claritate privind politicile economice cu impact asupra tarii noastre”, a adaugat acesta.

Adrian Tanase, instalat in 2018 in postul de CEO al Bursei de Valori Bucuresti, si-a incheiat mandatul pe 30 iunie 2025, de la 1 iulie incepand mandatul noului CEO, Remus Vulpescu.

Din 2018 pana la 30 iunie 2025, mandatul de CEO al Bursei de Valori Bucuresti al lui Adrian Tanase a acoperit atat IPO-ul Hidroelectrica – cea mai mare listare din istoria pietei de capital din Romania, precum si listarea altor companii private precum One United Properties, TTS, Aquila, Premier Energy, dar si evenimente internationale majore precum criza Covid 19 si declansarea in februarie 2022 a razboiului din Ucraina.

Au fost oportunitati ratate pe bursa de la Bucuresti in ultimii 7 ani?

“Nu cred ca au fost. Asta a fost trendul, asta a fost conjunctura, am trecut prin multe momente destul de speciale in toti acesti ani. Nu cred ca putem identifica o oportunitate ratata. Chiar au fost multe oportunitati care au fost materializate si ma gandesc la listarea Hidroelectrica, care este un eveniment semnificativ pentru dezvoltarea pietei noastre. Tot ceea ce s-a intamplat a fost ca efect al unor factori. Puteam face mai mult, intotdeauna putem face mai mult, dar nu pot identifica acea oportunitate ratata”, afirma Adrian Tanase.

“S-au intamplat foarte multe lucruri si din perspectiva Autoritatii (ASF, n.r.) pentru ca avem o strategie de dezvoltare in piata de capital, avem listarea Hidroelectrica, ne-am uitat si in zona de simplificare fiscala, sper sa ramana. Acum sunt discutiile acestea si sper ca guvernul sa dea dovada de un pic de pragmatism cand ne uitam la taxele pentru castigurile de capital. In programul de guvernare a aparut si linia de listare pachete aditionale (de la companiile de pe bursa, n.r.) si de aici ar trebui sa avem asteptari si comunitatea de investitori ar trebui sa aiba asteptari”, a punctat Adrian Tanase.

Cum arata „to do list”-ul pe care Adrian Tanase l-ar lasa urmatorului CEO al Bursei de Valori Bucuresti?

“Din punctul meu de vedere sunt foarte multe chestiuni de facut in viitor. Si cred ca focusul in continuare cel putin din perspectiva Bursei de Valori Bucuresti este pe dezvoltarea lichiditatii pentru ca avem o lichiditate care trebuie crescuta si da, bineinteles, ma intorc la proiectul de relansare al pietelor derivate pe care ni l-am dorit sa se intample, suntem in proces si ar fi in fruntea “to do list”-ului. Existenta unei Contraparti Centrale si, in consecinta, existenta posibilitatii de a implementa si alte tipuri de tranzactii cum ar fi short selling, margin trading sau contracte futures, asta din punctul meu de vedere va genera lichiditate mai mare si pe piata spot”, a semnalat Adrian Tanase.

Ce companii vede Adrian Tanase ca si candidate IPO pe bursa de la Bucuresti?

“As vrea sa vad real estate pur mai mult listat prin aceste REIT-uri, as vrea sa vad aceasta clasa de active pe bursa. Este un sector foarte important si nu este prezent, nu ma refer aici la dezvoltatori pentru ca avem doi in zona de active care produc dividend deal. S-ar putea sa avem un astfel de fond listat, dar as vrea sa vad si fonduri romanesti sub o reglementare romaneasca pentru astfel de REIT-uri. Si da, bineinteles, ne dorim sa vedem companiile precum Dedeman si alte companii mari cu activitate in Romania. Ni le dorim sa le avem publice, sa avem si noi acces la succesul lor. Cand vine vorba despre companii care se dezvolta regional sau global si pe acelea ni le dorim macar listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”,  a mai spus Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), la panelul Piete de capital din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: European Investment Bank.

 “Suntem banca publica a Uniunii Europene, banca statelor membre si actionam in stransa coordonare cu guvernele si cu prioritatile Comisiei Europene. In Romania, prioritatile acestea se intind de la coeziune, care ramane pentru Romania unul dintre principalele obiective si, in sensul asta, investitiile in infrastructura mare, infrastructura de transport, in primul rand, continua. Au fost preponderente in ultimii ani si vor continua ca si obiective prioritare, de asemenea, investitiile in infrastructura de sanatate, infrastructura de educatie, urmate evident de investitiile in sectorul verde – tot ceea ce inseamna energie regenerabila, productie de energie, dar si retele de transport, stocare si eficienta energetica”, a declarat Marius Cara, Head of European Investment Bank Group Office in Romania, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Daca este sa vorbim despre partea aceasta, anul trecut per total un an bun pentru grupul BEI in Romania, am facut 1,6 mld. Euro prin banca si vreo 800 mil. Euro prin Fondul European de Investitii. Fondul European de Investitii este subsidiara noastra prin care investim in piata de capital de risc – investitii in fonduri de private equity, fonduri de venture capital si garantii”, a adaugat acesta.

“Avem, de asemenea, un pipeline asemanator pentru anul in curs, adica tinta noastra ramane intre 1,5 si 2 mld. Euro la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. Investitiile in IMM-uri se fac prin intermediarii financiari, deci cu ajutorul bancilor din Romania si acum doi ani au avut un varf de aproape 800 mil. Euro in tranzactii de intermediere. Evident si aici ne adaptam cerintelor pietei, daca este lichiditate atunci incercam sa structuram alte tipuri de instrumente, instrumente de garantare, securitizari. Avem cam in fiecare an  1 – 2 tranzactii pentru sectorul IMM-uri prin banci, cu diverse tinte – fie componenta de climat in care cerem ca un anumit procent din portofoliu care se investeste sa aiba criterii care sa mearga catre energie verde sau eficienta energetica”, a punctat Marius Cara.

“Canalizam produsele cu capital de risc si de garantare prin EIF. Aici stiu ca există discutii cu MIPE (Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene) pentru a acorda suplimentar un mandat din cadrul PNRR-ului pentru ca EIF a fost capabil sa implementeze cu succes acest instrument in ultimii doi ani si este vorba de un <<top up>>. Acum ramane de vazut cat de repede se poate finaliza intelegerea asta ca banii sa poata fi efectiv injectati pana la termenul din 2026”, a spus reprezentantul grupului European Investment Bank.

“Iar in ceea ce priveste banca, ne uitam la imprumuturi clasice, dar ne uitam foarte mult si la project finance. Avem un pipeline destul de consistent in proiecte noi de energie fotovoltaica si, de asemenea, si la alte tipuri de instrumente cum ar fi investitii in obligatiuni verzi – aici asteptam cu mare interes o tranzactie si unde EIB va participa – si, de asemenea, tot ceea ce inseamna inovatie, tot ceea ce inseamna companii care vor sa se scaleze si care au o mare componenta de inovare”, a subliniat Marius Cara.

European Investment Bank (EIB) intentioneaza sa aloce o finantare de aproximativ 75 mil. Euro pentru programul de obligatiuni verzi emise de catre Electrica, in contextul in care costul total al proiectului de emisiune de obligatiuni verzi al companiei romanesti de energie este de aproximativ 200 mil. Euro, potrivit datelor facute publice anterior de catre institutia financiara internationala si publicate pe 20 mai 2025 de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“De asemenea, pentru ca si prioritatile noastre sunt aliniate cu prioritatile tarilor membre, aceste prioritati evolueaza. Vedem foarte bine ce se intampla in jurul nostru, motiv pentru care banca a fost incurajata sa dezvolte o strategie mai deschisa catre sectorul de aparare, ceea ce s-a intamplat in decursul ultimelor 18 luni si a fost formalizat sau finalizat la board-ul din martie cand Consiliul de administratie al bancii a decis o noua abordare in sector, o abordare prin care au fost extinse criteriile de eligibilitate si prin care banca si-a afirmat dorinta sa contribuie la necesitatile de investitie ale UE in sector. Si aici urmeaza sa venim cu produse, inclusiv cu produse de intermediere pentru IMM-uri, produse prin care sa finantam lantul de productie pe langa produsele clasice de investitii directe sau de co-investire cu statul”, a spus seful reprezentantei grupului Bancii Europene de Investitii din Romania.

Cum au fost alocati banii grupului EIB in portofoliul din Romania in 2024?

“Fondul European de Investitii (EIF) a facut 800 mil. Euro anul trecut, insa acum doi ani Fondul a avut un an record depasind cifra de 2,6 mld. Euro, multumita si instrumentelor de garantare acordate pe baza fondurilor din PNRR. EIF actioneaza ca un catalist in piata, ca un fel de fond de fonduri si multiplica banii pusi la dispozitie fie de catre Comisie, fie de catre statele membre, fie de catre banca (EIB). Romania se numara constant printre tarile cu cel mai mare aport din partea EIF”, a precizat Marius Cara.

“Revenind la banca, cu 1,6 mld. Euro anul trecut, care a fost doar un pic mai mic fata de cifra de acum doi ani, cam asta este banda unde ne situam si cu acest volum, Romania, practic se incadreaza in tier (nivel, n.r.) 2 al tarilor beneficiare de investitii din partea EIB dupa cele 4 mari – Italia,Germania, Spania si Franta, care sunt urmate de Polonia, toate cu volume de peste 5 mld. Euro. Deci, in band-ul dintre 1 si 5 mld. Euro, Romania se afla in mod constant si asta evident este si in corelatie cu marimea economiei si puterea de absorbtie, dar si cu nevoile tarii. Acum doi ani acea cifra – record care s-a inregistrat la nivel de grup a reprezentat 1,5% din PIB (Produsul Intern Brut)”, a semnalat reprezentantul EIB Group.

“Legat de sectoarele de investitii, noi impartim activitatea in 3 categorii – sector public, sector corporate si sectorul de intermediere financiara. Sectorul public este in mod traditional sectorul cu cea mai mare pondere pentru ca aici intra investitiile in infrastructura mare sau, mai bine zis, fondurile acordate de banca catre guvern pentru a co-investi in diferite proiecte. Am avut 2 mld. Euro semnate pentru co-investire din PNRR pe transport, acestea au fost integral trase in ultimii doi ani si aici vorbim de calupuri mari de 600 mil. Euro pentru autostrada A7, 600 mil. Euro pentru cai ferate modernizare si upgradare a liniilor de cai ferate, dar si investitiile in sectorul energiei verzi sunt importante”, a detaliat Marius Cara.

“Banca este “the EU climate bank” (banca climatica a UE, n.r.). Noi suntem un pionier in acest domeniu si suntem cel mai mare investitor in energie curata dintre toate IFI-urile (institutii financiare internationale, n.r.). Anul trecut peste 780 mil. Euro din cele 1,6 mld. Euro s-au incadrat in aceasta categorie a investitiilor in energie curata si mediu, cu tranzactii notabile catre Electrica, cu Delgaz, in special pentru imbunatatirea, digitalizarea si modernizarea retelelor de transport. Un obiectiv prioritar este si consolidarea si extinderea retelelor, inclusiv a punctelor de interconectare pentru ca fara acestea este clar ca energia produsa nu poate fi exploatata optim”, a adaugat acesta.

Cum se uita la randament un investitor de talia grupului European Investment Bank?

“Noi, BEI-ul, nu tintim profitul. Suntem profitabili in fiecare an pentru ca trebuie sa ne capitalizam, nu distribuim dividende, deci tot profitul se retine si ne permite sa ne imprumutam de pe piete foarte ieftin, pe de o parte, si sa marim volumul investitional. Pentru anul acesta, board-ul din iunie a aprobat marirea plafonului de investitii la o cifra – record de 100 mld. Euro, deci ar fi prima oara cand grupul EIB atinge aceasta cifra simbol. Totalul nostru bilantier depaseste 600 mld. Euro, dar un volum asa de mare am avut cred ca o singura data cand ne-am apropiat la 90 mld. Euro cand a fost criza suverana, deci acum multi ani pentru ca noi actionam cu rol anticiclic cumva. Deci, nu avem target de profit, ne uitam la proiecte in primul rand cu scopul de a le imbunatati, de a le face bancabile cu asistenta tehnica si de a crea capacitate la cei care se imprumuta, fie ei stat sau companii private. Deci, noi ne uitam cumva pe termen lung ca si obiective, ca si tinte”, a mai spus Marius Cara, Head of European Investment Bank Group Office in Romania, la panelul Tendinte in investitii din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

mis 25 vizual 624x344

Oportunitatile de investitii locale confirma ca Romania este vazuta ca al doilea pol de interes dintre pietele din Europa Centrala si de Est de catre o gama larga de investitori de talie internationala sau regionala, in ciuda instabilitatii politice locale, care a pus recent “on hold” mai multe tranzactii M&A, in sectorul imobiliar sau pe pietele de capital, dar si pe fondul unei scaderi a fluxului de investitii straine directe, respectiv al unui sentiment predominant al investitorilor straini de a-si reduce costurile la nivel local, conform concluziilor evenimentului MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO cu sprijinul KRUK Romania in calitate de Event Partner, respectiv al  AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

“Speram in partea a doua a anului la stabilitate si claritate pe zona politica, pe cea fiscala si in ceea ce priveste politicile economice. Sa speram ca acestea vor veni mai devreme mai degraba decat mai tarziu si speram sa avem o poza mai stabila in partea a doua a anului pentru ca piata (de capital din Romania, n.r.) a fost influentata pentru o perioada destul de lunga de timp de incertitudine, cu alegeri care au inceput in noiembrie anul trecut, piata fiind dominata chiar dinainte de alegeri de incertitudine, volatilitate, iar investitorii se uita sa aiba mai multa claritate si certitudine privind politicile economice din Romania. Dupa parerea mea, focusul investitorilor care investesc in Romania este mai mult catre politicile locale decat spre politicile globale”, a declarat Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori Bucuresti.

“Nu am niciun semn privind listari de companii (pe bursa de la Bucuresti, n.r.). Stiu ca sunt anumite pregatiri, insa piata nu stie despre anumite tranzactii sigure care ar putea urma. Dar speram ca acestea se vor intampla pentru ca posibile listari asteapta sa aiba mai multa claritate privind politicile economice cu impact asupra tarii noastre”, sustine Adrian Tanase.

Adrian Tanase a condus Bursa de Valori Bucuresti din 2018 in calitate de CEO, mandatul sau incheindu-se la 30 iunie 2025, pozitia sa de CEO fiind preluata de catre Remus Vulpescu.

“Este corect sa spunem ca piata din Romania a devenit piata nr. 2 din regiune, daca scoatem din calcul orasul meu Viena, insa este clar ca Varsovia si Bucuresti vor fi vazute drept centrele financiare ale “motorului de crestere” al Uniunii Europene, iar asta ar trebui sa fie ceva care nu doar sa va umple de satisfactie si de mandrie, dar si sa va motiveze in ceea ce priveste pasii urmatori”, a punctat Matthias Siller, Head of EMEA Equities in cadrul Barings, institutie financiara globala cu active sub administrare de peste 442 mld. USD la 31 martie 2025, care face parte din conglomeratul financiar american MassMutual.

“Cred ca Ungaria a luat niste decizii gresite din perspectiva investitorilor internationali. Trebuie sa spun ca nimeni in Ungaria nu este surprins in niciun fel despre asta, dar acesta este un pret pentru cei dispusi sa il plateasca sau poate nici macar nu este pretul. In mod sigur este un pret pentru unii jucatori, insa nu pentru actorii importanti in Ungaria. Asa vad eu lucrurile. Si voi (Romania, n.r.) sunteti la aceeasi rascruce (crossroads) de drumuri”, a subliniat acesta, care urmareste de multi ani sectorul de actiuni de companii listate pe bursa din Romania si pe pietele de capital din regiune pentru portofoliul aflat sub administrarea sa.

Un emitent deosebit de activ pe bursa de la Bucuresti a fost in acest an Ministerul Finantelor, al carui plan de finantare a fost orientat in 2025 in primul rand catre investitorii in titluri de stat cooptati prin programele de retail Tezaur si Fidelis, insa este asteptat, ca dupa instalarea noului guvern si anuntarea unui set de masuri de consolidare fiscala, statul roman sa revina pe pietele externe cu emisiune de eurobonduri.

“Noi cu planul de finantare suntem in grafic, suntem undeva la 57% din ceea ce am anuntat pentru anul acesta din cei 232 mld. RON anuntati, bineinteles, care sunt prevazuti pe un deficit de 7%. Ne bucura foarte tare, este bine pentru toata lumea, pentru toata tara ca s-au stabilizat lucrurile din punct de vedere politic, nu mai avem acea incertitudine, avem un guvern cu majoritate in Parlament, sustinut de toate partidele pro-europene.  Dupa modul in care au mers discutiile s-a agreat si un program de guvernare, care are multe reforme in el si noi inca ne uitam prin ele. Sunt grupuri de lucru si se lucreaza intens pe implementarea lui acum. Acele reforme trebuie transpuse prin diferite acte normative, unele trebuie facute repede astfel incat masurile fiscale sa intre cat mai repede in vigoare si sa produca efecte. Se stie foarte clar ca trebuie sa livram o consolidare fiscala. Stiu ca este un commitment (angajament) foarte puternic la nivel de premier, ministru de finante, guvern sa se livreze aceasta consolidare fiscala. Am avut ieri (25 iunie, n.r.) discutii foarte bune si cu agentia de rating Fitch”, a declarat Stefan Nanu, Director General al Directiei Generale de Management al Datoriei Publice si Fluxurilor de Trezorerie in cadrul Ministerului Finantelor.

Pentru finantarea bugetului de stat, Ministerul Finantelor administreaza un mix de instrumente pentru a atrage lichiditate atat de la investitorii locali, cat si de la banci si de la investitorii institutionali straini, unde adreseaza cu maturitati diferite si in valute diferite categorii diferite de investitori.

“Prin eurobonduri, ne uitam sa ne lungim maturitatea medie ramasa. Deci, noi folosim eurobondurile activ si din perspectiva asta pentru ca, desi ne-am lungit cu curba (de randament, n.r.) pe intern, totusi nu avem capacitatea sa emitem sume, volume foarte mari cu maturitati medii in jur de 10 ani de genul miliarde de euro intr-o perioada scurta si atunci eurobond-urile sunt foarte utile din punctul asta de vedere. Noi am anuntat la inceputul anului 13 mld. Euro, am emis pana acum inclusiv prin plasamente private undeva pe la 8 mld. Euro, deci am mai avea vreo 5 mld. Euro. Noi am vrea sa limitam oferta adica sa emitem mai putin anul asta de 13 mld. Euro, dar asta depinde de niste lucruri”, a punctat seful Trezoreriei Statului.

“De exemplu, noi in planul initial aveam incasarea pe langa transa 3 si transa a patra din PNRR Planul National de Redresare si Rezilienta). Astea totdeauna, transele din PNRR, sunt foarte greu de estimat cand vei face tragerea, mai cu seama ca acum a depins de stabilirea guvernului, de stabilirea pachetului de masuri. Avem reforma fiscala asociata transei 4, deci sunt acolo niste lucruri care probabil vor mai lungi lucrurile. Noi mai avem ca backup niste facilitati in format “loan” (imprumut, n.r.), pe care le discutam cu diferite banci tocmai ca sa avem backup (optiune de rezerva, n.r.) pentru aceasta transa 4 in cazul in care ea nu se va trage anul asta. Deci, Eurobond-urile vor fi cateva miliarde, o sa vedem, va fi probabil o ultima tranzactie de anul asta si vom vedea cand o s-o facem si in ce structura”, a semnalat Stefan Nanu din partea Ministerului Finantelor.

Institutiile financiare internationale, cu rol de investitori – ancora in economia locala, investesc intr-o gama variata de instrumente de capital si de datorie, care vizeaza atat sectorul public, cat si companiile private.

“Suntem banca publica a Uniunii Europene, banca statelor membre si actionam in stransa coordonare cu guvernele si cu prioritatile Comisiei Europene. In Romania, prioritatile acestea se intind de la coeziune, care ramane pentru Romania unul dintre principalele obiective si, in sensul asta, investitiile in infrastructura mare, infrastructura de transport in primul rand, continua. Au fost preponderente in ultimii ani si vor continua ca si obiective prioritare, de asemenea, investitiile in infrastructura de sanatate, infrastructura de educatie, urmate evident de investitiile in sectorul verde – tot ce inseamna energie regenerabila, productie de energie, dar si retele de transport, stocare si eficienta energetica. Daca este sa vorbim despre partea aceasta, anul trecut per total a fost un an bun pentru grupul BEI in Romania, am facut 1,6 mld. Euro prin banca si vreo 800 mil. Euro prin Fondul European de Investitii. Fondul European de Investitii este subsidiara noastra prin care investim in piata de capital de risc – investitii in fonduri de private equity, fonduri de venture capital si garantii”, a spus Marius Cara, Head of European Investment Bank (EIB) Group Office Romania.

“Romania, practic se incadreaza in tier 2 al tarilor beneficiare din partea EIB dupa cele 4 mari – Italia, Germania, Spania si Franta, care sunt urmate de Polonia, toate cu volume de peste 5 mld. Euro. Deci in band-ul dintre 1 si 5 mld. Euro, Romania se afla in mod constant si asta evident este si in corelatie cu marimea economiei si puterea de absorbtie, dar si cu nevoile tarii. Acum doi ani, acea cifra – record care s-a inregistrat la nivel de grup in Romania a reprezentat 1,5% din PIB”, a precizat Marius Cara din partea EIB Group.

Pentru companiile mari din Romania care acceseaza finantare de pe piata internationala, optiunile sunt imprumuturi sindicalizate, asa cum au facut deja in primul semestru al anului operatori precum Digi (telecom) sau Distributie Energie Oltenia (energie) sau emisiunile de obligatiuni corporate.

“Ce am vazut recent in ultimele luni este ca o mare majoritate a celor care se imprumuta la noi de obicei in tari – cheie din regiune precum Cehia, Polonia, Ungaria, de asemenea din Orientul Mijlociu, au optat pentru emisiuni de obligatiuni. Cateva motive – in primul rand, noi actionam ca un salvator al pietei intr-un fel oricand apare o criza in sectorul tranzactiilor cu obligatiuni. Detinatorii de obligatiuni nu sunt oameni bazati pe relatii (relationship driven people), sunt oameni de yield (randament) la baza (…) Pentru moment, vedem o preferinta a majoritatii clientilor nostri de a lua mai intai in considerare un Eurobond sau o emisiune de obligatiuni americane (US bond) si daca nu le convin termenii atunci ei se intorc pe piata imprumuturilor sindicalizate. Asta este situatia astazi”, a detaliat Nick Vozianov, Director Loan Markets CEEMEA in cadrul bancii globale ING Bank.

Chiar daca Romania a fost in primul semestru din 2025 scena unor tranzactii sonore cu investitori straini precum Ahold – Profi, Emag Group (Naspers) – Cargus, Schwarz Group – La Cocos sau Mehilainen – Regina Maria Group, mediul local de afaceri marcheaza o schimbare a sentimentului inregistrat printre investitorii straini activi in Romania.

“In lumina unui context in care sentimentul investitorilor strategici a atins cel mai redus nivel din ultimii 6 ani, conform Business Sentiment Index de la FIC (Foreign Investors Council), in primavara 2025, Romania inregistreaza in acelasi timp o scadere a investitiilor straine directe cu 11% in 2024 si 29% pana in martie 2025. Cred ca asta este un punct de plecare esential pentru analiza noastra asupra provocarilor si oportunitatilor locale. In acest context, FIC a identificat probleme gen transparenta si constientizare in aplicarea politicilor, provocari in reglementare, birocratie, fiscalitate si, bineinteles, infrastructura. Singurul element competitiv este forta de munca adecvata. Doar 35% dintre companii intentioneaza sa creasca capitalul in urmatoarele 12 luni in timp ce 30% planuiesc reduceri, iar 88% dintre respondenti iau in considerare masuri de diminuare a costurilor, ceea ce este o atitudine comparabila cu perioadele Covid sau inceputul lui 2022 cand razboiul din Ucraina a inceput. Deci, cred ca sentimentul nu este cel mai bun”, a punctat René Schöb, Partner, Head of Tax & Legal in cadrul firmei de audit si consultanta KPMG Romania.

Care este insa starea antreprenorilor locali in contextul actual de piata?

“Noi vedem acum un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu prea intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Cred ca sunt niste lucruri blocate, din pacate. Dar, din alta parte, sunt si antreprenori care zic “ok, eu sunt antreprenor, acum este momentul sa risc pentru ca pot”. Sunt fie intr-o pozitie foarte puternica in piata sau au luat niste proiecte gen subventii UE sau ajutoare de stat si acum au o capacitate total diferita si ataca piata. Deci, avem un mix total de sentimente. Si sunt altii care vad ca Bulgaria se duce spre euro, noi mai suntem cu RON, am vazut ca si cursul leu cu euro s-a miscat si trebuie sa ne uitam putin mai mult catre alte monede, adica investim un pic mai mult in strainatate”, afirma René Schöb pe baza feedback-ului primit dinspre portofoliul de clienti ai KPMG Romania.

Romania puncteaza insa atat din punct de vedere al marimii pietei de desfacere, dar si a oportunitatilor oferite in fata investitorilor din regiune care activeaza in clasa de active private equity & venture capital.

“Cred ca perspectivele din Romania sunt destul de puternice (…). Perspectiva poloneza este intotdeauna ca este o piata foarte puternica, ca este o piata minunata, dar ma intreb din ce in ce mai mult daca incepe sa para si putin invechita si daca nu cumva unele dintre handicapuri, unele dintre dezavantajele Europei de Vest se strecoara acolo. Si gandindu-ma la exituri, piata (poloneza, n.r.) este consolidata, multi dintre jucatorii mari sunt deja acolo, costul fortei de munca si alte lucruri de acest gen cresc, insa Romania este putin sub stadiul de dezvoltare, are inca o piata relativ neconsolidata. Inca se vede loc pentru investitii strategice in domenii precum retail, unde au existat recent cateva tranzactii mari de retail in Romania, iar in Polonia asta a fost acum cativa ani – unde a fost tranzactia cu Dino (retea de supermarketuri) si alte cateva tranzactii care au consolidat cu adevarat piata. Am o opinie personala ca Romania ar putea intra intr-o epoca foarte pozitiva, in care multe dintre aceste conditii o fac un loc competitiv, foarte atractiv pentru investitii atat pentru investitori strategici, cat si pentru investitori financiari”, a subliniat William Watson, Managing Partner al Value4Capital, manager de fonduri de private equity care investeste in pietele Europei Centrale si de Est.

Pe piata imobiliara din Romania, mai multi investitori si-au amanat achizitii M&A la care lucrau pe fondul instabilitatii politice si de teama majorarii costurilor de finantare cu impact direct asupra randamentelor astfel ca a doua jumatate a anului este de asteptat sa duca volumul investitiilor dincolo de nivelul din 2024 de 733 mil. Euro chiar peste valoarea de referinta de 1 mld. Euro la care s-a raportat in ultimii ani piata de profil, conform datelor firmei de consultanta imobiliara CBRE.

“Noi vedem in continuare un “gap” (decalaj) mare de randamente intre Romania si celelalte tari din CEE. La nivel regional este clara o repatriere a capitalului din Europa care plecase catre America sau Asia si in acest context o sa vedem aceasta evolutie intre Europa de Vest, Europa de Est si Romania si asta va merge mana in mana cu cresterea lichiditatii”, a spus Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties in cadrul CBRE Romania.

Potrivit acestuia, Romania inregistreaza un prime office yield de referinta de 7,75%, fata de Ungaria cu 7%, Polonia cu 6%, Cehia cu 5,6%, Austria cu 5% sau Germania cu 4,6%.

Pe piata investitiilor de pe piata de administrare a portofoliilor de datorii, Romania este o piata mai consolidata din punct de vedere al numarului de jucatori de profil activi fata de geografii precum Italia sau Spania, si este comparabila ca nivel cu piata din Polonia, potrivit datelor KRUK.

“Observam fuziuni care au loc la nivel bancar intre Banca Transilvania si OTP Bank Romania, Intesa Sanpaolo cu First Bank, Unicredit Bank si Alpha Bank, iar imediat dupa ce se intampla fuziunea, bancile ajung sa puna in vanzare anumite portofolii”, a punctat Cosmina Marinescu, CEO al KRUK Romania, semnaland ca piata de profil face trecerea in perioada urmatoare de la tranzactii predominante cu portofolii IFN catre tranzactii cu portofolii bancare.

TOPICURI

  • Asset management
  • Pensii private
  • Investitori strategici
  • Antreprenori
  • Venture Capital
  • Private Equity
  • Private Debt
  • Real Estate
  • NPL & Debt Management

Asset Management.

“Pe de o parte, eu ma uit deja ce avem pe masa si avem o clasa de active care este destul de “hot” (atractiva, n.r.), cum ar fi titlurile guvernamentale (titlurile de stat). Au fost si perioade cand au fost foarte atractive datorita si perioadei de volatilitate induse de alegeri. In continuare cred ca titlurile de stat romanesti sunt atractive, si aici ma refer si la titlurile din programul Fidelis care sunt listate pe bursa si la cele emise la BNR. Emisiuni de obligatiuni corporate apar si ne uitam cu atentie la ele. Ce as vrea sa adaug fata de ofertele clasice de actiuni sau obligatiuni, este ca in Romania sunt si alte clase de active foarte interesante daca este sa ne uitam la private equity, aici ma refer cu subiect si predicat la activele din real estate, care pot sa genereze randamente in euro superioare fata de ce ofera titlurile de stat si cu marja destul de buna. Yield-urile se duc in zona de 8% in euro, care e destul de bun, iar randamentele astea pot fi optimizate prin diferite metode in care poti sa iti iei leverage (imprumut, n.r.)”, a declarat Dan Dascal, CEO al BT Asset Management, unul dintre liderii pietei de asset management din Romania.

“Bondurile suverane romanesti cred ca reprezinta o oportunitate. Daca este sa ma uit la companiile principale de pe BVB, cred ca avem obiective sau motive concrete sa fim optimisti. Avem Marea Neagra in care activeaza doua dintre cele mai mari companii de la BVB in urmatorii ani si vorbim de urmatorii 1 – 2 ani, cand ar trebui sa se vada rezultate concrete de acolo in P&L  -urile (conturile de profit si pierdere, n.r.) lor. Mediul asta de dobanzi inalte a favorizat si bancile locale, deci, cred in continuare ca bancile locale, pe de o parte, au bilanturi de foarte buna calitate, iar pe de alta parte cred ca si P&L – urile lor (conturile de profit si pierdere, n.r.) vor fi in consecinta”, a punctat Adrian Negru, Presedinte si CEO al Raiffeisen Asset Management, care administreaza atat fonduri de investitii, dar este si manager de pensii private facultative.

Pensii private.

“La pensii facultative, dezvoltarile din industrie sunt accelerate de data recenta, nu stiu daca sa spun din pacate sau din fericire. Vorbim de ultimii doi ani, in care industria de pensii facultative s-a dezvoltat accelerat, cel putin daca ne uitam la numarul de investitori si la active, unde am depasit 6 mld. RON toate fondurile de pensii facultative din Romania”, a spus Adrian Negru din partea Raiffeisen Asset Management, care activeaza cu fond de pensii Pilon 3 (pensii private facultative).

“As estima cu un grad de incredere destul de mare ca la momentul actual fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii detin actiuni la BVB de peste 1 mld. Euro. Paleste valoarea asta fata de ce detin fondurile de Pilon 2, dar putem spune ca in ultimii 2 – 3 a mai aparut un jucator institutional important pentru bursa locala, constituit din aceste doua categorii de investitori”, a estimat reprezentantul Raiffeisen Asset Management.

“Nu este totul asa de stralucitor pe partea de pensii private pentru ca in Estonia legea a fost schimbata, iar oamenii pot retrage bani din fondurile de pensii ceea ce inseamna ca fondurile de pensii din Estonia sunt mai precaute sa angajeze investitii private ilichide. In Lituania, astazi politicienii voteaza o schimbare de lege. Este o propunere de a lasa oamenii sa isi retraga bani din fondurile de pensii private fara ca macar sa plateasca taxe catre guvern, iar estimarile sunt ca aproximativ jumatate din bani ar putea fi luati. Asta inseamna ca apetitul fondurilor locale de pensii va fi mai mic pentru a se angaja in investitii de capital privat, dar, in mod evident, comparand cu Polonia si Romania, pietele baltice au fost o regiune privilegiata pentru ca majoritatea fondurilor de pensii investesc capital in pietele private”, a semnalat Vytautas Plunksnis, Head of Private Equity in cadrul INVL Asset Management.

Investitori strategici.

“Romania este plina acum de analisti care fac astfel de modele pentru a spune investitorilor in ce fel de baterii trebuie sa investeasca. Si, de asemenea, ceea ce s-a intamplat in Spania ne invata ca ar trebui sa apara o noua piata si o noua sursa de venituri, care este piata de inertie. Acum mergand mai departe, foarte important pentru un investitor strategic este daca reuseste sa aplice un model integrat, adica daca reuseste sa vanda din productia parcului sau de generare catre furnizorul de energie astfel incat sa asigure in conditii comerciale, in conditii de preturi de transfer o anumita predictibilitate a costurilor si a veniturilor. Asta justifica continuarea politicii de investitii a grupului PPC in capacitate de generare pentru ca exista inca un deficit intre cat iti genereaza si cat poate sa vanda pe piata. Si nu e vorba despre vanzarea pe o anumita piata nationala, ci este vorba despre o prezenta regionala astfel incat sa se poata folosi niste sinergii. (…) La sfarsitul lui 2026, PPC isi propune ca in Romania sa aiba 2,6 GW instalati in capacitati de producere. Deci, practic, PPC isi vede de planul strategic care a fost anuntat investitorilor si atragand finantare prin ratingul foarte bun al grupului, atrage finantarea la nivel de grup si apoi finanteaza proiectele care sunt cele mai atractive”, a punctat Valeriu Binig, Strategy Principal la nivelul PPC Group, investitor elen care a investit circa 3 mld. Euro de la intrarea sa pe piata locala de energie in 2023.

“Ca si KPMG am fost implicati in mai multe tranzactii M&A in ultimele 6 – 12 luni, ceea ce demonstreaza ca exista inca apetit din partea investitorilor strategici straini si locali pentru achizitii cu valoare adaugata. De exemplu, am avut multe tranzactii in domeniile retail, agricultura, proteine, imobliare, logistica, piese auto, servicii medicale si energie verde”, sustine René Schöb, Partner, Head of Tax & Legal in cadrul firmei de audit si consultanta KPMG Romania.

Antreprenori.

“Aproximativ 20% din business-ul curent al AROBS este in SUA, care evident datorita diferentelor de curs valutar si faptului ca, evident, companiile americane prefera sau isi impun dorinta de a lucra in dolari, nu in euro, creeaza o oarecare presiune pentru noi mai ales, prin prisma devalorizarii dolarului in fata euro, dar pentru noi este un pas natural pentru ca industria IT sau ora exacta pentru moment in industria IT se da in SUA si, probabil, si in alte geografii, dar nu as vrea sa le mentionez inca pentru ca noi suntem interesati mai ales de zona americana. Face parte din strategie, strategia firmei este in continuare aceeasi, crestere organica, crestere prin achizitii, investitii in R&D si in proiecte care sa ne aduca acel pas in fata si, evident, datorita impactului AI-ului observam o migrare a pietei din zona de a vinde ore sau resurse catre o zona de a vinde proiecte complexe”, a declarat Voicu Oprean, Fondator si CEO al AROBS Transilvania Software, companie antreprenoriala listata pe piata principala a bursei de la Bucuresti.

“Vedem in ultimele 6 – 12 luni mult interes de la antreprenori in agricultura, care este legat inclusiv de productia de carne, de proteine, care este o piata foarte interesanta pentru ca nu este foarte bine structurata. Sunt mai multi „playeri” (jucatori – n.r.) care sunt mai mici, dar au nevoie de bani sa se extinda sau sa faca investitii. Si am vazut si investitii in pietele in care tu stii deja la statistica cum va fi piata in urmatorii 2 – 3 – 4 ani. Hai sa zicem ca vom sti exact cate masini vor fi in Romania in 2027 si din statistici RAR sau ITP stim exact ce masini avem, ca au nevoie de piese de schimb, ca au nevoie de service si cred ca business-uri care au statistici sunt foarte interesante si pentru investitori din strainatate pentru ca este previzibil ce se intampla in piata”, a spus René Schöb de la KPMG Romania.

Venture Capital.

“Pentru noi zonele de oportunitate au fost mai curand aici in Balcani, cu precadere Balcanii de Vest, unde si avem cateva investitii frumoase in Serbia, Slovenia, deci nu neaparat in spatiul Uniunii Europene, dar si in spatiul de accesiune la UE, cum ar fi Serbia. Moldova este o piata la care ne uitam, dar si Bulgaria, Ungaria care sunt in spatiul UE. In ceea ce priveste tranzactiile si proiectele din aceste tari, daca e sa ma uit in particular in Balcani, cred ca Romania este de departe cea mai activa si cea mai vibranta piata. In acelasi timp daca e sa comparam Romania cu Polonia sau chiar cu Cehia si Ungaria, cred ca fata de Polonia suntem semnificativ in urma, si chiar fata de Cehia si Ungaria, avem niste ramaneri in urma”, a declarat Marius Ghenea, Managing Partner al managerului de fonduri cu capital de risc Catalyst Romania.

“Probabil ca unul dintre motive este inclusiv aceasta <<problema oului si a gainii>> pentru ca in Romania chiar daca sunt aceste fonduri de investitii nu e suficient capital de acest gen pentru aceasta clasa de active.  Deci ar trebui sa fie dezvoltate in continuare mai multe instrumente si mai multe fonduri si sa fie o activitate mai intensa din acest punct de vedere nu neaparat la nivelul exagerat pe care il vedem in Ungaria, unde sunt dupa parerea mea mult prea multe fonduri de investitii pentru o piata cam prea mica, dar, in momentul in care ai foarte multe fonduri de investitii, si ele insele acopera toate nivelurile. Spre exemplu, in Romania suntem iar intr-o perioada de lipsa de proiecte sau de fonduri sau de structuri de investitii pentru zona de accelerare. Daca nu pleci de la baza si nu poti sa pui capital pentru accelerare, este foarte greu sa creezi acest pool de companii cu potential care sa mearga mai departe catre nivelul de seed sau de serie A, catre fonduri early stage sau early growth cum este fondul Catalyst Romania Fund II”, a semnalat Marius Ghenea de la Catalyst Romania, manager regional de VC.

“Observam o crestere a evaluarii initiale a unei companii de la fondul 1 la fondul 2. Nu este neaparat o crestere, nu s-a dublat, dar oricum pentru ca fondul 1 a fost dedicat Romaniei, deci toate investitiile noastre din fondul 1 au fost facute in Romania, iar o runda de pre-seed avea un valuation undeva la 4 mil. Euro , astazi vorbim undeva de 6 mil. Euro, deci o crestere semnificativa totusi. Din fericire, in zona in care jucam noi, cand o companie din portofoliul tau ridica urmatoarea runda la o jumatate de miliard chiar atat de mult conteaza ca prima ta investitie a fost la 5 sau la 7 mil. Euro ?! Adica devine un pic asa, este pasabil. Cel mai important este sa ai dreptate si sa se dovedeasca ca compania aia a fost o investitie buna. Dar da, valuation-urile cresc, este si natural, exista si inflatie dincolo de orice, salariile nu doar in Romania, in Europa si peste tot in lume au crescut, deci o companie are nevoie de ceva mai mult capital ca sa dezvolte ce facea o companie similara in urma cu 5 ani”, a punctat Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game Ventures, manager de fonduri VC de talie regionala.

“Observam aceeasi crestere a valuation-urilor si la rundele care urmeaza, adica noi conducem runde de pre-seed, runde de seed. Cand se ajunge la serie A si, de obicei, vine un alt investitor care o conduce, noi doar participam, o runda de serie A nu mai e facuta la un valuation de 20 mil. Euro astazi, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus, mai ales cum vedem noi fondurile care investesc, de obicei, in companiile unde suntem noi investiti sunt de obicei fonduri americane. Iar acolo vorbim, de obicei, de un 2x fata de valuation-urile acceptate de catre investitorii de growth din Europa. Deci valuation-urile pot sa joace si in favoarea investitorului care a avut viziunea, curajul si a construit convingerea de a face prima investitie”, sustine Cristian Munteanu de la Early Game Ventures.

Private Equity.

“Ca sa fiu sincer, avem nevoie de randamente mai mari pe pietele dinafara Poloniei pentru a justifica aceste investitii pentru ca ne uitam foarte mult la partea de exit. Si se pare ca in tarile mai mici, in jurisdictiile mai mici, exiturile sunt ceva mai provocatoare comparativ cu a face un exit dintr-o tara precum Polonia. Sper si asta este responsabilitatea mea sa avem cel putin o investitie directa din noul fond pentru ca asa cum facem tranzactii in Polonia, Romania este intotdeauna tara nr. 1 pentru companiile noastre de portofoliu care se extind. In ultimii 3 ani, am avut 3 achizitii add-on in Romania din partea companiilor noastre din portofoliu si asta va continua”, a subliniat Bartosz Kwiatkowski, Partner in cadrul Enterprise Investors, cel mai vechi si unul dintre cei mai mari manageri de fonduri de private equity din Europa Centrala si de Est.

“In materie de oportunitati, ceea ce vedem noi in piata, si asta probabil vedem dat fiind ca ne mandrim ca suntem un operator cu adevarat panregional, pentru noi regiunea este impartita in doua. Daca ne uitam la o mai dezvoltata piata in Europa Centrala versus o piata mai in evolutie (evolving) in Europa de Sud – Est (SEE), vedem ca in Europa Centrala, unde pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate, iar accesul la finantare (leverage) este mai usor, poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash cu o crestere solida. Totusi, pe pietele din Europa de Sud – Est, in special pe segmentul companiilor mici si mijlocii unde operam multi dintre noi, accesul la finantare este mai limitat si, probabil , te uiti sau incerci sa gasesti mai multe dintre tintele cu crestere mai mare”, a semnalat Evtim Chesnovski, Partner in cadrul Integral Capital Group, manager de talie regionala prezent cu participatii si in companii din Romania.

“Cand comparam sursele de bani pentru fondurile din Europa Centrala si de Est cu cele din Europa, ne bazam din nou procentual mai mult pe institutii private sau pe investitori privati individuali decat pe unele dintre institutii. Cealalta dependenta pe care o avem este clar ca EBRD, EIF, IFC si agentiile guvernamentale sunt o parte – cheie a procesului de baza de strangere de noi fonduri de investitii in regiune comparativ cu restul Europei. Ceea ce continua sa ne lipseasca este ceea ce denumim alta categorie care inseamna institutii, firme de asigurari, fonduri de pensii si toti acei investitori care nu sunt inca in aceasta clasa de active”, a punctat William Watson, Managing Partner al managerului regional de private equity Value4Capital, pe baza unor statistici ale InvestEurope, asociatia fondurilor de private equity si venture capital la nivel european.

Private Debt.

“Activitatea din Europa de Vest in termen de numar al tranzactiilor este foarte semnificativa, piata este foarte aglomerata, au loc multe tranzactii in timp ce in regiunea noastra activitatea tranzactionala este mai mica. Ceea ce vedem pe piata fondurilor de private debt pentru companiile mici si mijlocii este ca, uneori, sunt tranzactii si de 2, 3 sau 5 mil. Euro pentru ca, firesc, economiile sunt mai mici in regiune, insa numarul tranzactiilor care au loc este mult mai mare pentru noi. In ceea ce priveste Romania, am intrat pe piata in 2017, de atunci am desfasurat peste 110 mil. Euro in 9 tranzactii si, in ansamblu, avem in plan cel putin pentru acest an sa investim pe pietele CEE de private debt circa 500 mil. Euro si putem desfasura in tranzactii pe piata din Romania pana la 100 mil. Euro”, Magdalena Sniegocka, Principal in cadrul CVI, cel mai mare manager de fonduri de private debt din Europa Centrala si de Est, prezent si pe piata din Romania.

Real Estate.

“In prima jumatate a anului, ne-am uitat la foarte multe proiecte pe zona de M&A. Instabilitatea din prima parte a anului nu ne-a ajutat foarte mult la a merge intr-o directie de achizitie. In continuare, suntem foarte activi, ne uitam la foarte multe oportunitati de M&A, de joint venture, foarte multe directii, dar prima jumatate a anului consider ca a fost intr-un colt de umbra pentru ca investitorii au fost un pic “on hold” (in asteptare, n.r.). Pe ce avem ne continuam dezvoltarea, portofoliul o sa creasca cu vreo 40.000 mp la Iasi. La Arad mai avem si acolo o mica componenta de dezvoltare. Dar suntem stabili. Anul trecut a fost o consolidare masiva in piata, un jucator foarte mare a iesit. Cred ca cei care sunt acum nou prezenti – nume precum Garbe, Hillwood – isi vor construi portofoliile pentru ca pe partea de M&A produsul nu exista acolo sau ce a fost s-a impartit, s-a redistribuit. Noi ramanem in zona de nisa”, a declarat Lorena Brehuescu, M&A and Leasing Manager in cadrul Oresa Industra, manager de portofoliu imobiliar pe segmentul spatiilor industriale si logistica, care face parte din compania de investitii Oresa – la origine un family office al unei familii antreprenoriale din Suedia.

“Cred ca la jumatatea anului suntem cu volumul de tranzactii din piata imobiliara undeva la 400 mil. Euro, dar avem destul de multe tranzactii mari in lucru care se pot inchide in trimestrul 3 – trimestrul 4”, estimează Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties al firmei de consultanta imobiliara CBRE Romania.

“Vedem in continuare disponibilitate pe partea de finantare bancara foarte buna pentru proiectele deja existente, refinantari in principiu, acolo unde ai o evolutie demonstrata in timp, mai ales pe zona de retail, industrial (…) Vedem un apetit bun pentru zona de dezvoltare atunci cand vorbim despre proiecte speciale asa cum este Rivus – un mixt use absolut spectaculos – si proiectele noi de dezvoltare pe rezidential si industrial. Segmentul de birouri intra mai putin in aceasta categorie strict pentru ca avem o problema pe partea de avize si autorizari. Si eu observ partea de finantare prin bonduri care este din ce in ce mai interesanta, atractiva, as adauga si jucatorii de retail precum NEPI, am vazut foarte recent actiuni de finantare prin bonduri la Supernova. Asta  se intampla mai ales la nivel de CEE sau ar trebui sa ai un portofoliu mai mare, vad mai putin zona asta pentru portofolii strict pe Romania”, a semnalat Mihai Patrulescu de la CBRE pe partea de finantare a tranzactiilor si investitiilor de pe piata imobiliara.

NPL & Debt Management

“Anul acesta ne asteptam ca volum total la tranzactii undeva in jur de 500 mil. Euro ca si volum de creante. Vorbesc despre discutii antamate, licitatii pe care o sa le vedem pentru ca sunt recurente sau alte portofolii care deja au aparut si au fost si adjudecate in piata”, a punctat Radu Dobre, CEO al APS Romania, parte a grupului ceh APS Holding – investitor care administreaza un portofoliu format atat din active in industria de debt management, cat si in sectorul real estate sau alte tipuri de active din regiune.

“Daca ne uitam la anii anteriori, cred ca, din punct de vedere al numarului de portofolii puse in vanzare, au fost undeva intre 80 si 100 – 110 portofolii pe an. Ma refer la toate tipurile de portofolii puse in vanzare, unde, preponderent, au fost IFN-uri. Acum, tinand cont de schimbarea de pe piata si de faptul ca banking-ul va reprezenta 70% din portofolii, banking care in general vinde mult mai putin, asteptarea va fi, probabil, catre un numar de portofolii puse in vanzare un pic mai mic. Probabil ca ne vom duce sub 100 – numarul portofoliilor vandute in acest an datorita acestui aspect, al faptului ca, intr-adevar, ceea ce urmeaza, ceea ce stim aproximativ este ca ce va fi pus in vanzare este clar mult mai mult in partea de banking”, estimeaza Cosmina Marinescu, CEO al KRUK Romania, parte a grupului polonez KRUK care activeaza in mai multe piete de profil din Europa si este listat pe bursa de la Varsovia.

“Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator (de pe piata administrarii portofoliilor de datorii, n.r.) va mai iesi din piata”, sustine Radu Dobre din partea APS Holding.

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

Sursa foto: KRUK.

First View to MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025. Cosmina Marinescu, KRUK Romania: In the past decade, Romania’s NPL market has matured significantly, while investor appetite has remained robust, though increasingly selective

“In the past decade, Romania’s NPL market has matured significantly – with the NPL ratio dropping from 21% in 2014 to just 2.53% in 2025, while investor appetite has remained robust, though increasingly selective. Over the last few years, however, we have witnessed a sharp decline in available banking portfolios due to stricter fiscal regulations and changing collection strategies. At the same time, acquisition prices have soared – in 2024, the average price for unsecured portfolios reached 55%, compared to just 11% a year earlier, and we have even seen deals close at over 60% of face value in 2025”, said Cosmina Marinescu, CEO at KRUK Romania.

Cosmina Marinescu, CEO at KRUK Romania, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: Raiffeisen.

Adrian Negru, CEO of Raiffeisen Asset Management, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Adrian Negru, CEO of Raiffeisen Asset Management, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

He is President and CEO of Raiffeisen Asset Management since February 2023.

Adrian Negru joined Raiffeisen Group in April 2007. He held various positions in Raiffeisen group, mainly in wealth and asset management. In 2015 he became sales director for Raiffeisen Asset Management, then in 2019 he became Director of Private Banking in Raiffeisen Bank S.A. Since February 2023 he is the President of the Board and CEO of Raiffeisen Asset Management , the sole company in Romania which manages both investment and voluntary pension funds, with total assets of more than EUR 1.2 bn.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy

Sursa foto: MIRSANU.RO.

Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties at CBRE Romania, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties at CBRE Romania, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

With a strong financial background, Mihai Patrulescu brings a different approach, having experience in complex projects, financial analysis, and project management for large real estate portfolio deals. During his career, Mihai held key positions as a Senior Investment Associate and Head of Strategic Analysis in the real estate industry and was involved in complex portfolio transactions. Since 2021, he has led the Investment Properties department in CBRE Romania, being highly connected to the global Capital Markets network and knowledge of CBRE.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy

Sursa foto: KPMG.

René Schöb, Partner, Head of Tax & Legal at KPMG Romania, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

René Schöb, Partner, Head of Tax & Legal at KPMG Romania, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

René advises clients on the complex and frequently changing fiscal environment and specializes in providing coordinated assistance to clients, with a focus on large and medium-sized privately owned international businesses.

In terms of M&As, Rene has overseen the work of diverse teams of KPMG in Romania’s Tax & Legal specialists, who have assisted clients with numerous major transactions on both buyer and seller side. These have included some of the largest deals on the Romanian market. Some have been covered in the media, while feedback from clients has been very positive. KPMG in Romania has a strong reputation as a preferred provider of M&A services, and Rene’s role as a coordinator of such projects has been critical. Clients appreciate Rene’s detailed knowledge of Romanian and international tax, his strong multi-disciplinary understanding of their challenges and service needs, as well as his knowledge of the regulatory background of foreign businesses, especially from the German speaking part of Europe.

René, a Swiss citizen with German as his mother tongue, is fluent in English and Romanian. He is a member of the Romanian Chamber of Fiscal Consultants.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: CVI.

Magdalena Sniegocka, Principal at CVI, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Magdalena Sniegocka, Principal at CVI, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

She is responsible for the firm’s investment activities in the Romanian market.

Magdalena has over 15 years of international experience in executing investments, portfolio oversight, corporate finance, and transaction advisory. Throughout her career, she has completed transactions on public and private markets valued at over EUR 13 billion.

Currently, Magdalena is responsible for execution and monitoring of private debt investments and serves as a member of the investment committee at CVI, an asset manager with nearly EUR 1 billion in AUM.

Prior to CVI, she gained investment banking experience at Lehman Brothers and Nomura in London, and later she led the Corporate Finance division at Kulczyk Investments. Magdalena holds a Master’s degree in Finance from ESCP Europe, studying in London, Madrid, and Paris. She also graduated from the Poznań University of Economics and Harvard Business School (PLD).

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

mis 25 vizual 624x344

Lideri de afaceri, investitori strategici, manageri de fonduri de pensii private, Private Equity, Venture Capital, jucatori din pietele de capital, real estate si NPL vor dezbate pe 26 iunie ultimele tendinte in investitii

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 26 iunie evenimentul MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, a doua editie a unui eveniment care exploreaza tendintele in investitiile corporative in cadrul unei game extinse de investitori de la jucatori strategici, fonduri de pensii private, Venture Capital, Private Equity, asset management, institutii financiare pana la investitori in real estate si in portofolii de pe piata administrarii datoriilor.

Evenimentul are ca tema centrala Uncertainty navigators. Opportunity makers. Investors. pentru ca urmareste strategiile diferitelor categorii de investitori in climatul actual marcat de volatilitate si incertitudine, dar si oportunitatile  de investitii aparute in clase de active diferite.

Pana acum, si-au confirmat participarea urmatorii speakeri:

ADRIAN TANASE, Chief Executive Officer BURSA DE VALORI BUCURESTI

MARIUS CARA, Head of EUROPEAN INVESTMENT BANK Group Office Romania

STEFAN NANU, Director General Directia Generala de Management al Datoriei Publice si Fluxurilor de Trezorerie MINISTERUL FINANTELOR

VOICU OPREAN, Founder and Chief Executive Officer AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE

WILLIAM WATSON, Managing Partner VALUE 4 CAPITAL

DAN DASCAL, Chief Executive Officer BT ASSET MANAGEMENT

ADRIAN NEGRU, Chief Executive Officer RAIFFEISEN ASSET MANAGEMENT

NICK VOZIANOV, Director Loan Markets CEEMEA ING Bank

MATHIAS SILLER, Head of EMEA Emerging Equities BARINGS

VYTAUTAS PLUNKSNIS, Head of Private Equity INVL Asset Management

VALERIU BINIG, Strategy Principal PPC Group

MARIUS GHENEA, Managing Partner CATALYST ROMANIA

CRISTIAN MUNTEANU, Managing Partner EARLY GAME VENTURES

BARTOSZ KWIATKOWSKI, Partner ENTERPRISE INVESTORS

EVTIM CHESNOVSKI, Partner INTEGRAL CAPITAL GROUP

COSMINA MARINESCU, Chief Executive Officer KRUK Romania

RADU DOBRE, Chief Executive Officer APS Romania

RENE SCHOB, Partner, Head of Tax & Legal KPMG ROMANIA

LORENA BREHUESCU, M&A and Leasing Manager ORESA INDUSTRA

MAGDALENA SNIEGOCKA, Principal CVI

MIHAI PATRULESCU, Head of Investment Properties CBRE Romania

Principalele topicuri de dezbatere ale evenimentului sunt:

  • Ce clase de active ofera cele mai bune randamente pentru investitori in mediul actual
  • La ce fel de oportunitati se uita fondurile de venture capital si de private equity
  • Ce sectoare sunt cele mai atractive in ochii investitorilor strategici
  • Cum arata planurile investitorilor de pe piata de real estate
  • Ce “ferestre” sunt disponibile pentru companiile care au in plan emisiuni de obligatiuni corporative
  • Ce tinte au investitorii de pe piata de NPL si de administrare a portofoliilor de datorii
  • Cum se misca portofoliile investitorilor locali si internationali
  • Ce randamente ofera principalele clase de active
  • Ce oportunitati sunt pe radarul investitorilor

AGENDA evenimentului este urmatoarea:

09:00 – 09:05 Cuvant de introducere din partea lui Adrian Mirsanu, Fondator al jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO

09:05 – 09:50 Panel Tendinte in investitii

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital

10:20 – 11:20 Panel Private Equity

11:20 – 12:05 Panel Investitori Strategici & Antreprenori

12:05 – 12:50 Panel Finantare companii

12:50 – 13:30 Pauza

13:30 – 14:15 Panel Piete de Capital

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Managementul datoriilor

15:30 – 15:35 Concluzii

Evenimentul are loc in format exclusiv ONLINE.

PARTENERI

Event Partner

KRUK LOGO RGB baza 300

Supporting Partner

logo AxFina

Participarea la eveniment se face pe baza de invitatie sau taxa de acces de 250 RON. Cei interesati sa participe ne pot contacta pentru detalii la office@mirsanu.ro.

Despre MIRSANU.RO

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO este primul produs media romanesc de stiri, analize, interviuri si opinii dedicat exclusiv tranzactiilor si profesionistilor din acest domeniu. Ofera informatii din aria tranzactiilor corporative pe trei directii principale – fuziuni si achiziții (M & A), finantari si tranzactii pe piata de capital.

Platforma de media MIRSANU.RO organizeaza incepand cu 2018 seria de evenimente corporate MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT impreuna cu jucatori – cheie din tranzactiile de M&A, finantare, tranzactii pe pietele de capital, tranzactii real estate si alte tranzactii corporative majore din Romania si Europa Centrala si de Est. In 2022, a lansat conferintele MIRSANU IPO CHALLENGE, dedicata tranzactiilor si comunitatii pietelor de capital, si THE SUSTAINABILITY CHALLENGE, eveniment dedicat impactului politicilor de sustenabilitate asupra mediului de afaceri. Din 2024, in portofoliul de evenimente al MIRSANU.RO a intrat si MIRSANU INVESTORS SUMMIT – un eveniment anual dedicat diferitelor categorii de investitori corporativi.

Sursa foto: APS.

Radu Dobre, CEO of APS Romania, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Radu Dobre, CEO of APS Romania, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

APS Romania is the Romanian subsidiary of APS Holding, leading distressed debt manager and investor across the CEE and SEE region.

With more than 20 years of legal expertise, acting as consultant and pleading attorney, Radu has spent the last 10 years in the APS Holding, where he climbed the ranks from in-house Lawyer to Corporate Recovery Director, during this time offering extended consultancy services and oversight in matters of insolvency, commercial law, due diligence processes for NPL and PL acquisitions.

Since 2022 he holds the CEO role for APS Romania, where using the firsthand experience gained in distressed debt management supervises the company in providing a full range of portfolio operations from third-party servicing and management for institutional investors to buying of whole portfolios and entities.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: Enterprise Investors.

Bartosz Kwiatkowski, Partner at Enterprise Investors, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Bartosz Kwiatkowski, Partner at Enterprise Investors, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

Bartosz Kwiatkowski is a Partner at Enterprise Investors, one of the leading private equity firms in Central and Eastern Europe. He is responsible for the firm’s investment activities in the Romanian market.

Bartosz focuses on opportunities in the retail, healthcare, and energy sectors. Before joining Enterprise Investors, he worked at Kearney, a global management consulting firm.

Enterprise Investors recently announced the final closing of Enterprise Investors Fund IX (EIF IX) at EUR 340 million. EIF IX builds on Enterprise Investors’ long-standing strategy of backing market leaders with strong growth potential in Poland and across the broader CEE region.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

oresa lorena main

Lorena Brehuescu, M&A and Leasing Manager at Oresa Industra, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Lorena Brehuescu, M&A and Leasing Manager at Oresa Industra, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

She is a real estate professional with over 10 years of experience in the industry different areas of expertise: valuation and consultancy, capital markets transactions and leasing. Her background is economics with a master’s in real estate and an MBA in finance, obtained in Italy. Between 2019-2021, Lorena was part of the board of RICS Romania.

During her career, she has worked for reputable companies such as BCR (Erste Group), KPMG Luxembourg and CBRE. In the latest, Lorena has worked also for several transactions in the market covering different types of the commercial properties, the most important being in the logistic and industrial segment.

She is now at Oresa Industra, as M&A and Leasing Manager, where her focus is to grow the real estate portfolio and attract strategic clients in our developments.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: PPC.

Valeriu Binig, Strategy Principal at PPC Group, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Valeriu Binig, Strategy Principal at PPC Group, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

Valeriu Binig is a PhD engineer with over 39 years of experience. He is a former power plant operation engineer, researcher, lecturer, coordinator of EU assistance programs, consultant, top utility company executive and boards member.

Valeriu is a former Deputy CEO for Development (and member of the BoA) of RENEL/CONEL, former chairman of the BoA of Electrica, Termoelectrica, Romanian Energy Efficiency Fund and a former consultant for privatization and attraction of private funds in gas and electricity distribution and transmission, energy complexes (lignite and hard coal), nuclear power units, Tarnita-Lapustesti pumped storage hydropower plant, other power producers.

As Deloitte Corporate Finance Director has advised in renewable energy projects transactions. As EY Partner has led the assistance for the quantitative modelling for the National Energy Strategy in 2016 and has advised utility companies in Smart Transformation. He is a member of Eurelectric and EU DSO expert groups and an associated lecturer with the FABIZ Energy MBA program. Presently, Valeriu is Strategy Principal with the PPC group, after 5 years of heading the Regulatory&Antitrust Affairs of ENEL Romania and PPC Romania.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Credit foto: MIRSANU.RO.

Cristian Munteanu, Founder & Managing Partner Early Game Ventures, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Cristian Munteanu, Founder and Managing Partner Early Game Ventures, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

Early Game Ventures is the most active venture capital firm in Romania. Cristian is an investor with experience as a tech entrepreneur in Romania and the US (Seattle and Silicon Valley). Early Game Ventures has a portfolio of 29 companies.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: Bursa de Valori Bucuresti.

Adrian Tanase, CEO of the Bucharest Stock Exchange, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Adrian Tanase, CEO of the Bucharest Stock Exchange, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

Adrian Tanase was appointed CEO of the Bucharest Stock Exchange in January 2018. As of November 2019, Mr. Tanase is Chairman of CCP.RO Bucharest, the company that will provide the central counter party services on the Romanian capital and energy market.

As well, between 2018 and 2021  he was member of the Board of Central Securities Depositary. With a CFA Institute title, Mr. Tanase entire experience is in the financial industry.

Prior to joining Bucharest Stock Exchange, Adrian Tanase was part of the ING Group team in Romania for 12 years. He joined the ING team in 2006 as Equity Portfolio Manager for ING Insurance, later in 2008 he was appointed Equity Portfolio Manager in ING Asset Management, and after three years Mr. Tanase was promoted to CEO of ING Asset Management.

In 2013, Mr. Tanase was appointed Chief Investment Officer in NN Pensions, the largest Pilar II Private Pension Manager in the Romanian Market, till 2018, when he joined Bucharest Stock Exchange team. Mr. Tanase started his career in 1998, as financial analyst.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The agenda of this event will be as follows:

09:00 – 09:05 (EET/GMT+2) Welcome message from Adrian Mirsanu, Founder of the MIRSANU.RO transaction journal

09:05 – 09:50 Panel Investment trends

09:50 – 10:20 Panel Venture Capital (VC)

10:20 – 11:20 Panel Private Equity (PE)

11:20 – 12:05 Panel Strategic investors & Entrepreneurs

12:05 – 12:50 Panel Financing

12:50 – 13:30 Break

13:30 – 14:15 Panel Capital markets

14:15 – 15:00 Panel Real Estate

15:00 – 15:30 Panel NPL & Debt Management

15:30 – 15:35 Conclusions

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa: Value4Capital.

William R. Watson, Managing Partner of Value4Capital, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

William R. Watson, Managing Partner of Value4Capital, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

Value4Capital is a Poland and Central European focused private equity firm.

Bill began investing in Central Europe in 1992 with the European Bank for Reconstruction and Development (EBRD).

He continued with Baring Private Equity Partners from 1997 and Société Générale Asset Management from 2005.  In October 2011 he and his partners spun-out with the fund raised under the SGAM brand to become Value4Capital. They are currently investing their second independent fund, V4C Poland Plus Fund II.

A Canadian and French citizen, he has been a board member at portfolio companies across central Europe and played an active role in the industry as a member of Invest Europe’s Mid-Market Platform Council from 2012 to 2018 and a member and then Chairman of its Professional Standards Committee.  Bill is currently Chairman of the Invest Europe CEE Task Force.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: KRUK.

Cosmina Marinescu, CEO at KRUK Romania, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Cosmina Marinescu, CEO at KRUK Romania, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

With over 20 years of experience in finance and customer care, her career is dedicated to improving financial literacy in Romania and ensuring a balanced economic environment for all market stakeholders.

Leading nearly 700 consultants, Cosmina leverages her extensive expertise in financial services and debt management to promote sustainable spending and financial consciousness. Under her leadership, KRUK Romania has expanded its operations and increased investments in digital transformation, prioritizing a real-time and personalized customer experience.

Cosmina’s innovative approach to debt management has been crucial in shaping the payment processes for over 2 million of KRUK’s clients. Alongside her team, partners, and clients, Cosmina aims to maintain financial market balance and foster a culture of financial performance in Romania.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: European Investment Bank.

Marius Cara, Head of EIB Group Office in Romania, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Marius Cara, Head of EIB Group Office in Romania, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

Marius Cara is Head of EIB Group Office in Romania since March 2024. With over two decades of experience in finance and investor relations, he has held senior roles at both the EIB and the European Commission. From 2021 to 2024, he led Investor Relations at the European Commission, playing a key role during the EU’s landmark issuance programmes under SURE and NGEU. Prior to that, he spent over 14 years at the EIB in Luxembourg, including as Deputy Head of Investor Relations. He began his career as an auditor at PwC and holds a Master’s degree in Business Administration and Management from the Bucharest University of Economic Studies. He is also a Fellow of the Association of Chartered Certified Accountants (FCCA).

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The Event Partner is KRUK Romania and Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: INVL.

Vytautas Plunksnis, Head of Private Equity at INVL Asset Management, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Vytautas Plunksnis, Head of Private Equity at INVL Asset Management, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

He is the member of the Board at INVL Asset Management. He also serves as a Partner and Investment Committee member at INVL Baltic Sea Growth Fund, INVL Private Equity Fund II and INVL Technology.

Invalda INVL Group has successfully completed in February 2025 a first closing of its second-generation private equity fund (“INVL Private Equity Fund II”), reaching EUR 305 million and exceeding its target of EUR 250 million. Fundraising will continue to reach a hard cap of EUR 400 million. The new fund will build on the strategy of the INVL Baltic Sea Growth Fund, seizing attractive opportunities across the Baltics, Poland, Romania and the broader EU.

Vytautas holds management and/or supervisory board positions in several portfolio companies  located in Lithuania, Latvia, Poland, Norway, and Moldova. Vytautas is the Chairman of the Supervisory Board of Maib, a leading bank in the Moldovan banking market. Additionally, he is the founder and Chairman of the Management Board of the Investors Association (Investuotojų asociacija).

He has over 20 years of experience working in the Baltic private equity and capital markets, investing in Central Eastern Europe, and handling M&A transactions. He has led investment projects from raising capital, deploying it, supervising portfolio companies, and helping them expand organically and via M&A until exit.

He started his career in 1999, working as a financial analyst at the first financial brokerage company  Jūsų tarpininkas in Lithuania.

Since 2006, Vytautas become an analyst and fund manager at Finasta Asset Management. From 2009 to 2016, he worked as an investment manager at Invalda INVL, and since 2016, he has been the Head of Private Equity and a member of the board at INVL Asset Management.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: Barings.

Matthias Siller, Head of EMEA Emerging Equities at Barings, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Matthias Siller, Head of EMEA Emerging Equities at Barings, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

Matthias Siller is Co-Manager of the Barings Eastern Europe strategy and Barings Emerging EMEA Opportunities PLC. He began his career in fund management at Raiffeisen Zentralbank Austria in 1997 as a Market Maker/Proprietary Trader in Central & Eastern European Equities and Derivatives. Prior to joining the firm in 2006, he was a Portfolio Manager for Central & Eastern European Equities at Raiffeisen Capital Management. Before that, he was an EMEA Equity Portfolio Manager at Bawag – PSK Invest.

Matthias is a member of the CFA Institute and holds a master’s degree from Vienna University in Economics and Business Administration.

Barings is a USD 442+ billion (as of March 31, 2025) global asset management firm that partners with institutional, insurance, and intermediary clients, and supports leading businesses with flexible financing solutions. The firm, a subsidiary of MassMutual, seeks to deliver excess returns by leveraging its global scale and capabilities across public and private markets in fixed income, real assets and capital solutions.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: Catalyst Romania.

Marius Ghenea, Managing Partner at Catalyst Romania, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Marius Ghenea, Managing Partner at Catalyst Romania, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

Marius Ghenea is also one of the few entrepreneurs that has switched many hats during his +30 years of business activity, from being an investee to being an investor, from fundraising for his own company to searching for the most promising start-ups in the CEE region to provide equity investments in the range of million Euros as a Business Angel or as an professional investor.

He has led many successful investments and exits, like Smartbill being sold to Visma, VectorWatch being sold to FitBit, Vola.ro sold to Resource Partners and GreenHorseGames being sold to Tencent Miniclip.

Marius has mentored aspiring entrepreneurs and provided guidance to help them navigate the challenges of starting and growing their businesses and his name is strongly related to building successful start-ups like Flanco, Flamingo, PCGarage, Seedblink to name a few.

His expertise and experience in the field have made him a sought-after speaker at international conferences and events, where he shares his insights on entrepreneurship and business growth. Additionally, he is the author of the first Romanian book on entrepreneurship, further establishing himself as a thought leader in the entrepreneurial community.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

The Supporting Partner of this event is AxFina Romania.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Sursa foto: BT Asset Management.

Dan Dascal, CEO at BT Asset Management, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Dan Dascal, CEO of BT Asset Management SAI, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

He has a solid background in the Capital Market, acquired in over 25 years of activity in this field, and throughout his career he led key departments within top companies that are active in the Romanian capital market.

His first contact with the Capital Market in Romania was in 1997, when he started as a Stock Broker. Starting with 2002, Dan joined the Banca Transilvania Group, within the subsidiary BT Securities (currently BT Capital Partners), where he held the position of Operations Director. Dan joined BT Asset Management SAI in 2017, where he held the position of Deputy CEO – Chief Investment Officer until August 2023 when he was appointed as CEO of the company.

He is also a member of AAF ( the Romanian Association of Fund Managers) Board of Directors.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group. Photo: Integral.

Evtim Chesnosvki, Partner at Integral Capital Group, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Evtim Chesnovski, Partner at Integral Capital Group, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

He is a partner responsible for the Romanian activities. Evtim is a member of the investment and management committees and is responsible for deal sourcing, portfolio management and fundraising activities together with his three partners in the firm.

Integral Capital Group, (“Integral”, formerly active as Integral Venture Partners), a leading pan-CEE mid / small market private equity and growth capital investment firm, had recently the first close of its second fund. Evolving Europe Principal Investments will aim for a final close at EUR 150 million by the end of 2025 which would bring the Integral capital base – raised, syndicated and managed capital since inception – to approximately EUR 300 million.

At first close, Integral secured LP commitments from leading international institutional investors including the European Investment Fund (EIF), the European Bank for Reconstruction and Development (EBRD) and the International Finance Corporation (IFC) – all three also cornerstone investors in Integral’s first fund; and regional and international family offices. The EIF’s contribution is supported by the European Union – NextGenerationEU with the financial backing of the Government of Bulgaria under the Bulgaria Recovery and Resilience Plan, and of the Government of Romania under the Romania Recovery Equity Fund.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

ing_london main

Nick Vozianov, Director Loan Markets CEEMEA at ING Bank, speaker of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Nick Vozianov, Director Loan Markets CEEMEA at ING Bank, is one of the speakers of MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025.

Nick Vozianov is a Director in ING Bank’s London-based Loan Syndicate team. He is a results-driven and analytical banking professional with deep expertise in syndicated finance, business development, and credit risk insurance. Nick has a proven track record in relationship management, structured finance, M&A, process coordination, and commercial lending, consistently delivering bespoke corporate banking solutions to leading clients across CIS, CEE, and the Middle East.

Nick has broad experience in originating, underwriting, structuring, coordinating, distributing, executing complex multi-party deals and structuring Credit and Political Risk Insurance (CPRI/PRI) solutions to support cross-border financing strategies. At ING, Nick is responsible for the CEEMEA region. He excels in delivering corporate banking services to the largest CIS, CEE, and Middle Eastern corporates and financial institutions, and in communicating with external and internal stakeholders to meet client and organisational objectives.

Nick joined ING in May 2011 from SMBCE, where he was the Head of Corporate, FI, and Structured Finance Syndications. Before joining SMBCE in 2004, Nick worked for DZ BANK’s Syndications team in London, where he managed all aspects of syndicated loan distribution and execution in the EMEA region, as well as secondary sales, and participated in managing the Bank’s loan portfolio.

Nick holds a first-class degree from Regent’s University in London, speaks fluent English, and is a native Russian speaker.

On June 26, 2025, the MIRSANU.RO transaction journal is hosting MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, an exclusively ONLINE event for Private Equity, Venture Capital managers, financial institutions, strategic investors, asset managers, real estate investors, NPL investors, entrepreneurs and other corporative investors.

If you are interested in attending this event or making a partnership, please contact us at: office@mirsanu.ro.

About MIRSANU.RO

The MIRSANU.RO transaction journal is the first Romanian media product consisting of news, analyses, interviews and opinions exclusively addressing transactions and industry professionals. We provide information on three main areas – mergers & acquisitions (M&A), financing, and capital market transactions. MIRSANU.RO is a B2B (BUSINESS TO BUSINESS) media product exclusively targeting executives, entrepreneurs, business owners, investors and founders, as well as a B2P (BUSINESS TO PROFESSIONALS) product, with information addressing the activity of the professional mergers & acquisitions (M&A) and overall the dealmakers community, consisting of investment fund managers, lawyers, investment bankers, bankers, strategy consultants, auditors, as well as other transaction-related professional service providers.

MIS 2025 vizual std

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 26 iunie evenimentul MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 pentru investitori strategici, fonduri de venture capital, fonduri de private equity, asset management, fonduri de pensii, institutii financiare internationale, investitori in real estate si in infrastructura

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

Uncertainty navigators. Opportunity makers. Investors.

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 26 iunie MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, a doua editie a unui eveniment dedicat unei clase diverse de investitori corporativi de la investitori strategici, fonduri de Venture Capital, fonduri de Private Equity, asset management, fonduri de pensii, institutii financiare internationale pana la investitori in real estate si in infrastructura, precum si antreprenorilor si top managementului din companii.

ARGUMENT

  • Anul 2025 a venit cu noi provocari pentru investitori – atat pe plan international unde majorarile de tarife de catre SUA catre partenerii sai comerciali in ciuda setarii unei “ferestre” de 90 de zile pentru negocieri alimenteaza incertitudinea si volatilitatea pietelor, la care Romania adauga si un factor major local dupa ce inca nu si-a stabilit viitorul politic, ceea ce amana luarea unor decizii strategice pe plan economic si fiscal.
  • Megatrendurile care vin pe ruta geopolitica si dezvoltarea exponentiala a fenomenului AI (inteligenta artificiala) produc schimbari economice profunde ce modifica destinatiile investitorilor atat in ceea ce priveste pietele – tinta, cat si dinamica interna a sectoarelor si sunt asteptate sa determine inclusiv o ajustare a modelelor de afaceri.
  • Infrastructura, energia, piata de logistica si spatii industriale sunt printre cele mai dinamice sectoare devenind adevarate ancore ale increderii investitorilor.
  • In Romania, cele doua tranzactii de peste 1 mld. Euro semnate de catre Mid Europa pentru vanzarea Profi si cea a Regina Maria indica astfel ca retailul si serviciile medicale private sunt creditate ca sectoare cu potentialul de a multiplica miliardele plasate de catre cumparatori, fie ca sunt investitori strategici, fie ca sunt investitori financiari.
  • Piata de fuziuni si achizitii transmite semnale mixte deocamdată, pe de o parte, in primul trimestru a fost un volum mai mare de tranzactii, iar pe de alta parte, a scazut valoarea totala a acestora.
  • Finantarea prin private credit este vazuta de catre mai multi investitori financiari globali ca unul dintre pariurile de crestere in noul context economic, iar la nivel de ansamblu, pietele private sunt cotate ca fiind acum “regina investitiilor” in competitia cu pietele publice, unde pipeline-ul de IPO-uri si de emisiuni de obligatiuni este pe “hold”.
  • In Romania, sectorul de private equity si de venture capital este asteptat sa devina scena mai multor tranzactii in care sa fie plasat in investitii noi in companii capitalul proaspat strans in platformele de talie regionala, respectiv de talie locala care fie au trecut de stadiul de first closing, fie au ajuns la final closing.

  • AUDIENTA – TARGET fondatori si executivi de companii, investitori strategici, manageri de fonduri de Venture Capital, manageri de fonduri de Private Equity, investitori institutionali locali, asset management, investitori in real estate, investitori in infrastructura, consultanti
  • CATEGORIE DE INTERESE investitii, strategie corporate, antreprenoriat, piete de capital, venture capital, private equity, real estate, infrastructura
  • DATA 26.06.2025

PARTENERI

KRUK LOGO RGB baza 300

logo AxFina

Profil speakeri

  • Lideri in afaceri
  • Decision makers
  • Fonduri de venture capital
  • Fonduri de private equity
  • Investitori institutionali
  • Institutii financiare
  • Investitori strategici
  • Asset management
  • Real Estate
  • Consultanti

Principalele topicuri

  • Ce clase de active ofera cele mai bune randamente pentru investitori in mediul actual
  • La ce fel de oportunitati se uita fondurile de venture capital si de private equity
  • Ce sectoare sunt cele mai atractive in ochii investitorilor strategici
  • Cum arata planurile investitorilor de pe piata de real estate
  • Ce “ferestre” sunt disponibile pentru companiile care au in plan emisiuni de obligatiuni corporative
  • Ce tinte au investitorii de pe piata de NPL si de administrare a portofoliilor de datorii
  • Cum se misca portofoliile investitorilor locali si internationali
  • Ce randamente ofera principalele clase de active
  • Ce oportunitati sunt pe radarul investitorilor

De ce sa participi

  • Fii conectat la deciziile si tendintele care modeleaza comportamentul investitorilor
  • Afla cine cumpara si de unde se fac exituri
  • Afla ce se intampla cu randamentele de pe piata imobiliara
  • Cine finanteaza si ce, de unde vin bani proaspeti in piata
  • Urmareste oportunitatile de investitii care apar pe piata

Cei interesati sa participe sau sa fie parteneri ai evenimentului MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 sunt invitați să ne contacteze la office@mirsanu.ro.

Accesul la eveniment se face pe baza de invitatie sau pe baza unei taxe de acces la eveniment.