Arhive etichete: Early Game Fund II

Credit foto: MIRSANU.RO.

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

Noi suntem acum in plina perioada de deployment (desfasurare, n.r.) de capital. Din fondul 2 pe care l-am lansat in aprilie anul trecut, am facut pana acum 6 investitii. Avem doua tranzactii in lucru, le vom anunta, probabil, si pe acelea intr-o luna. Vom ajunge la un portofoliu de 8 companii din fondul 2 si speram sa incheiem anul poate chiar cu 10 companii in portofoliu. Incercam sa desfasuram capital in mod agresiv”, a declarat Cristian Munteanu, Fondator si Managing Partner al managerului de fonduri de venture capital Early Game Ventures, la MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025, eveniment online organizat pe 26 iunie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Ne dorim sa fim extrem de activi, noi am fost istoric uitandu-ne in urma cel mai activ fond de investitii din Romania din ultimii 4 ani, conform European Capital Report, si, de asemenea, unul dintre cele mai active din Europa Centrala si de Est. Si dorim sa pastram linia asta”, a adaugat Cristian Munteanu.

“Early Game Fund I este in top 5% fonduri din Europa ca randamente, adica spre exemplu in termen de multiplu de capital investit suntem la 2,7x, aproape am triplat banii, fondul nostru avand un vintage 2019. Prima investitie am facut-o in aprilie 2019”, a prezentat in premiera randamentele fondului Early Game Fund I reprezentantul Early Game Ventures, care a precizat ca datele raportate sunt la nivelul primului trimestru incheiat din acest an (martie 2025).

“In termeni de IRR, suntem cu gross IRR (rata bruta de rentabilitate interna) la 31%, iar in termen de TVPI (Total Value to Paid-In Capital) suntem la 2,1x, iar asta ne claseaza in top 5% fonduri de VC vintage 2019 din Europa. Avem date prin Carta si despre piata americana, unde suntem in top 10% fonduri din toate perspectivele prin toti acesti parametri, acesta fiind primul nostru fond’, a detaliat Cristian Munteanu in exclusivitate in cadrul evenimentului MIRSANU.RO.

“Noi suntem deja investiti in companii dinafara Romaniei (cu fondul Early Game Fund II, n,r,), dar, in continuare, 50% din capital vrem sa il investim in companii din Romania sau care isi deschid o prezenta in Romania”, a precizat reprezentantul Early Game Ventures, unul dintre cei mai importanti manageri de fonduri de venture capital din Romania.

“Suntem intr-o perioada extrem de dificila, ma refer la planul national – ce se intampla cu guvernul, cu taxele. Din fericire, venture capital-ul, mai ales asset class-ul nostru early stage este ferit de efectele pe termen scurt. In zona noastra de venture capital la early stage, companiile au nevoie de ani ca sa poata sa ajunga sa discute despre un eventual exit, fie o listare, fie o achizitie, si atunci ciclurile in venture capital sunt mai lungi decat ciclurile astea macroeconomice care se intind pe 4 – 5 ani pana reusesti sa iesi din criza”, a punctat Cristian Munteanu.

“Este o clasa de refugiu din perspectiva asta ca investitor Limited Partner (LP). Vrei sa investesti intr-un astfel de fond de early stage si stii ca exitul va fi in 10 – 12 ani din momentul asta, adica exact momentul cand piata va fi din nou sus”, a adaugat acesta.

“Si dinamica portofoliului, inclusiv dinamica randamentelor e speciala in venture capitalul de tip early stage din cauza ca la inceput de drum, noi investim in niste companii extrem de tinere. De obicei sunt fondatorii care au o idee si care poate au inceput sa surubareasca la compania lor, dar progresul este unul foarte mic. De aceea, randamentul in primii 5 ani nu este neaparat unul spectaculos, dar, dupa ce trec 5 ani, adica exact punctul in care ne aflam noi cu fondul 1, randamentele incep sa creasca cu adevarat spectaculos”, a spus Cristian Munteanu.

“Va dau un exemplu cum am inceput noi anul cu rundele ridicate de DRUID si de BiBle Chat, companii in care noi am investit la niste evaluari undeva intre 4 si 7 milioane la cele doua si care au ridicat runde la peste 300 milioane (Euro). Cu o astfel de investitie deodata toate randamentele fondului arata complet diferit”, a subliniat el.

“Si atunci asta este o lectie grea pe care am invatat-o, timp de 5 ani am muncit cu aceste companii, am tras foarte tare si nu prea se vedeau rezultate in termen de randamente, dar dupa 5 ani lucrurile incep sa arate cum trebuie si daca ne-a luat 5 ani sa ajungem la aproape 3x, obiectivul nostru real este de a face 10x din fiecare din fondurile pe care le avem”, a semnalat reprezentantul Early Game Ventures.

Cum au evoluat evaluarile companiilor pe piata de venture capital intre momentul lansarii fondului 1 in 2019 si cel al intrarii pe piata a fondului 2 administrat de catre Early Game Ventures?

“N-am sa fac comparatia cu perioada 2020 – 2022 cand a fost clar o bula si in pandemie lumea o luase razna in materie de evaluari. Observam o crestere a evaluarii initiale a unei companii de la fondul 1 la fondul 2. Nu este neaparat o crestere, nu s-a dublat, dar oricum pentru ca fondul 1 a fost dedicat Romaniei, deci toate investitiile noastre din fondul 1 au fost facute in Romania, iar o runda de pre-seed avea un valuation (evaluare, n.r.) undeva la 4 mil. Euro, astazi vorbim undeva de 6 mil. Euro, deci o crestere semnificativa totusi. Din fericire, in zona in care jucam noi, cand o companie din portofoliul tau ridica urmatoarea runda la o jumatate de miliard chiar atat de mult conteaza ca prima ta investitie a fost la 5 milioane sau la 7 milioane ?! Adica devine un pic asa, este pasabil”, sustine Cristian Munteanu.

“Cel mai important este sa ai dreptate si sa se dovedeasca ca, intr-adevar, compania aia a fost o investitie buna. Dar da, valuation-urile cresc, este si natural, exista si inflatie dincolo de orice, salariile nu doar in Romania, in Europa si peste tot in lume au crescut, deci, o companie are nevoie de ceva mai mult capital acum ca sa dezvolte ce facea o companie similara in urma cu 5 ani”, este de parere acesta.

“Nu este un impediment. Oricum si dimensiunile fondurilor au crescut intre timp si vor creste si in viitor. De exemplu, primul nostru fond a avut capital de 26 mil. Euro, iar fondul 2 are 60 mil. Euro”, a adaugat Cristian Munteanu.

“Observam aceeasi crestere a valuation-urilor si la rundele care urmeaza, adica noi conducem runde de pre-seed, runde de seed, cand se ajunge la serie A si de obicei vine un alt investitor care o conduce, noi doar participam. O runda de serie A nu mai e facuta astazi la un valuation de 20 milioane (Euro), se discuta deja de la 40 milioane (Euro) in sus, mai ales cum vedem noi fondurile care investesc, de obicei, in companiile unde suntem noi investiti, si sunt de obicei fonduri americane”, a subliniat reprezentantul Early Game Ventures.

“Iar acolo vorbim de obicei de un 2x fata de valuation-urile acceptate de catre investitorii de growth (de crestere, n.r.) din Europa. Deci valuation-urile pot sa joace si in favoarea investitorului care a avut viziunea, curajul si a construit convingerea de a face prima investitie”, a mai spus Cristian Munteanu, Fondator si Managing Partner al Early Game Ventures,  la panelul Venture Capital din cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 este sustinut de KRUK Romania in calitate de Event Partner si de AxFina Romania in calitate de Supporting Partner.

 

 

 

 

 

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025

 

MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025: “Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al Uniunii Europene”. Cu tranzactii puse “on hold” de instabilitatea politica, investitorii asteapta stabilitate si directia in care se vor misca politicile economice ale noului guvern din Romania. Ministerul Finantelor are in plan o ultima emisiune de eurobonduri “de cateva miliarde de euro” in 2025 si imprumuturi de la banci ca backup daca transa 4 din PNRR nu va fi trasa in acest an. Ce tendinte urmaresc investitorii strategici, antreprenorii, managerii de fonduri de private equity, venture capital, private debt, fonduri de pensii, finantatorii internationali, investitorii de pe pietele de capital, real estate, debt management in spatiul Europei Centrale si de Est

 

 

Marius Cara, European Investment Bank Group: Avem un pipeline in Romania asemanator cu cel de anul trecut, tinta noastra ramane intre 1,5 mld. Euro si 2 mld. Euro pe an la nivelul bancii cu acelasi mix de infrastructura, energie si investitii in IMM-uri. EIB asteapta cu mare interes sa investeasca in emisiunea de obligatiuni verzi a Electrica

 

Adrian Tanase, Bursa de Valori Bucuresti: Sunt pregatiri, dar nu am niciun semn privind tranzactii sigure ce ar urma pe bursa pentru ca posibilele listari asteapta mai multa claritate privind politicile economice. Cum arata un “to do list” al lui Adrian Tanase pentru urmatorul CEO al BVB. “As vrea sa vad listate pe bursa REIT-uri din imobiliare sau companii mari precum Dedeman, iar companii care se dezvolta regional sau global sa fie listate si pe Bursa de Valori Bucuresti”

 

Stefan Nanu, Ministerul Finantelor: Ne facem calculele pentru urmatoarea emisiune de titluri Fidelis si luam in considerare maturitatea de 10 ani la obligatiunile in Euro. Investitorii din SUA au o expunere foarte mare pe Romania de cateva miliarde de euro, atat pe eurobonduri, cat si pe piata titlurilor de stat in lei. La eurobonduri ne uitam sa largim cadrul de emitere de obligatiuni verzi catre cele in format sustenabil, iar in partea a doua anului vrem sa emitem noi obligatiuni Samurai posibil tot verzi. Cine sunt cei mai mari investitori in titlurile de stat de pe piata interna si cine are cele mai mari expuneri pe eurobondurile romanesti

 

Voicu Oprean, AROBS: Dupa tranzactia din SUA, mai avem un buget disponibil de achizitii M&A de circa 20 mil. Euro si speram sa mai finalizam cateva achizitii in 2025. Suntem relativ aproape cu doua tranzactii, una pe piata europeana in zona de produse, iar cu alta vrem sa completam zona de automotive

 

Adrian Negru, Raiffeisen Asset Management: Fondurile locale de actiuni si fondurile de pensii Pilon 3 au actiuni de peste 1 mld. Euro pe bursa de la Bucuresti, formand in ultimii 2 – 3 ani inca un jucator institutional important la BVB. “Probabil cand vom ajunge cu fondul de pensii private facultative la active de 200 – 300 mil. Euro sau 500 mil. Euro, pot sa ma gandesc sa investesc 25 – 40 mil. Euro in fonduri de private equity. Pana atunci sunt alte oportunitati care aduc mai multe beneficii pentru fond decat „sa spargem gheata” in private equity la acest moment”

 

Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Primele cifre pe care le facem publice acum privind randamentul fondului nostru Early Game Fund I vintage 2019 arata la nivelul lui martie 2025 un multiplu al capitalului investit de 2,7x, IRR brut de 31% si TVPI de 2,1x. Obiectivul nostru real este de a face un multiplu de 10x la fiecare dintre fondurile pe care le avem. Observam o crestere a evaluarilor initiale ale companiilor de la fondul 1 la fondul 2. “O runda de investitii de serie A nu se mai face astazi la o evaluare de 20 mil. Euro, se discuta deja de la 40 mil. Euro in sus”

 

Marius Ghenea, Catalyst Romania: Vom incepe sa lucram spre finele acestui an la structurarea fondului de venture capital Catalyst Romania III, care va avea un capital de circa 80 mil. Euro, portofoliu de 15 – 20 companii, iar tichetele de investitii vor creste la 2,5 – 3 mil. Euro. La fondul Catalyst Romania I, dupa 7 exituri suntem la o rata DPI de distributie de capital catre investitorii din fond de peste 1x, cel mai bun exit fiind la un multiplu de bani de 20x. Vom trece in 2025 – 2026 si la primele exituri din fondul Catalyst Romania II

 

Cosmina Marinescu, KRUK Romania: Avem o rocada foarte clara pe piata vanzarii de portofolii de datorii – daca anul trecut, IFN-urile reprezentau circa 60% din portofoliile puse in vanzare, in 2025 banking-ul reprezinta aproximativ 70%, iar IFN-urile au o pondere de peste 20% in piata. Asteptam in partea a doua a anului sa apara la vanzare portofolii bancare la nivel de valoare nominala de peste 100 mil. Euro

 

René Schöb, KPMG Romania: Investitorii straini nu au apetit pentru investitii noi in Romania, sentimentul dominant fiind cel de a-si reduce costurile. Noi vedem la antreprenori un accent pe optimizarea cashflow-ului pentru ca lumea nu intelege ce se va intampla in 6 – 12 luni. Unde vad investitorii strategici si antreprenorii oportunitati de investitii pe piata. “La tranzactia grupului Emag cu Cargus este un add-on in timp ce la vanzarea La Cocos catre grupul Schwarz nu vorbim despre o achizitie pentru cota de piata, ci despre un model de business diferit spre care a pivotat strategic un mare grup international de retail”

 

Nick Vozianov, ING Bank: Probabil, Digi, dar intotdeauna exista un al doilea competitor – sectorul de petrol si gaze, daca ar fi sa pariez cine din Romania ar putea face un imprumut sindicalizat de minim 1 mld. Euro. Piata imprumuturilor bancare pentru corporatii din CEE a ramas constanta ca valoare la 24 mld. Euro in prima jumatate a anului, insa pe fondul scaderii puternice a volumului de la 62 – 63 tranzactii in S1 2024 la 35 de tranzactii in acest an. Piata creditelor sindicalizate din Romania a contabilizat circa 1 mld. Euro in 6 tranzactii in 2024, cu un volum constant de tranzactii, dar pe o piata de 3 ori mai mica in valoare

 

 

Matthias Siller, Barings: Este clar ca Varsovia si Bucurestiul vor fi vazute centrele financiare ale motorului de crestere al UE. Romania este la o rascruce de drumuri, iar participantii la piata de capital au de luat acum niste decizii privind directia si pasii urmatori. De exemplu, cred ca la Banca Transilvania sunt 2 optiuni – fie va fi un candidat principal pentru preluare in ceea ce va fi o piata M&A hot in Europa, fie as invita statul roman sa preia participatia EBRD din banca. Ce mesaje are investitorul global despre participatiile statului in companiile de utilitati listate si despre portofoliile fondurilor de pensii din Romania

 

 

Dan Dascal, BT Asset Management: Obligatiunile emise de catre statul roman cu un cupon de 7% la Euro garanteaza un randament de 30%, ceea ce ar fi o investitie foarte buna. Investitiile in active real estate pot genera randamente la euro superioare titlurilor de stat cu randamente anuale de circa 8% la euro, care pot fi optimizate prin metode prin care poti sa iti iei leverage

 

 

William Watson, Value4Capital: Romania inca are o piata relativ neconsolidata fata de Polonia, ceea ce o face un loc foarte atractiv de investitii atat pentru strategici, cat si pentru investitorii financiari. Piata de private equity din CEE are doua dependente pe partea de fundraising – un procentaj mult mai mare de investitori si institutii private, iar institutiile financiare internationale si agentiile guvernamentale joaca un rol-cheie in strangerea de noi fonduri fata de restul Europei

 

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Fondurile baltice de pensii private au o pondere de circa 20% din noul nostru fond regional de private equity. Grupul INVL, cumparatorul Pehart, are investitii totale in Romania pe mai multe piete care se apropie de 500 mil. Euro, cifra care include atat capitalul de investit, cat si partea de datorii

 

Bartosz Kwiatkowski, Enterprise Investors: Tinta noastra pentru piata din Romania este sa avem o tranzactie add-on pe care o vom anunta in curand si o achizitie directa din noul fond in termen de un an. Avem nevoie de randamente mai mari la tranzactiile pe piete inafara Poloniei pentru a justifica investitiile pentru ca exiturile sunt mai provocatoare in tari mai mici

 

Evtim Chesnovski, Integral Capital Group: Ne uitam in Romania in urmatoarele luni la o achizitie, posibil doua tranzactii. Primul exit dintr-o companie din Romania il vom semna anul viitor. Fata de Europa de Sud – Est, vedem ca pietele de capital sunt ceva mai dezvoltate in Europa Centrala, unde accesul la finantare este mai usor si acolo poti vedea investitii in companii mai mature generatoare de cash, cu o crestere solida

 

Magdalena Sniegocka, CVI: Dorim sa investim circa 500 mil. Euro pe pietele de private debt din CEE, din care pana la 100 mil. Euro vrem sa desfasuram in tranzactii in Romania. Avem in pipeline 11 tranzactii in Romania, din care una semnata si aprobata, iar alta intr-o faza avansata. Cu ce “arme” lupta fondurile de private debt in competitia lor cu bancile si fondurile de private equity

 

Radu Dobre, APS Romania: Ne asteptam la un volum total de tranzactii in jurul a 500 mil. Euro valoare nominala a portofoliilor de creante. Cred ca in urmatorii doi ani cel putin un jucator de pe piata administrarii portofoliilor de datorii va mai iesi din piata. Managerul ceh APS de pe piata de debt management a cumparat recent un IFN pe piata din Romania

 

Valeriu Binig, PPC: Investitorii strategici de pe piata de energie din Romania se uita daca sa investeasca pe partea de stocare in baterii independente sau baterii colocate. Ne uitam la multe tari din regiune, insa principala piata pentru investitii este Grecia, dupa care urmeaza Romania

 

Lorena Brehuescu, Oresa Industra: Instabilitatea din prima jumatate a anului nu ne-a ajutat sa mergem spre o achizitie M&A. Ne-am uitat la o tranzactie de peste 25 mil. Euro in orasele secundare  si la o tranzactie de peste 100 mil. Euro pe piata Bucurestiului. Pentru noi, e important ca proiectele la care ne uitam pentru achizitie sa aiba deja componenta de leverage

 

Mihai Patrulescu, CBRE: Cred ca la jumatatea anului, valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara din Romania a ajuns undeva la 400 mil. Euro. Instabilitatea politica din ultima vreme s-a simtit puternic pe zona tranzactiilor, care au incetinit din ce vedem noi. Cel mai mare tichet de tranzactie aflat acum pe piata depaseste 200 mil. Euro

 

Startup-ul britanic PlaySafe ID a atras o runda de finantare pre-seed de 1 mil. Euro de la investitorii de VC Early Game Ventures, Hartmann Capital si Overwolf pentru a intari siguranta in lumea jocurilor online

Startup-ul britanic PlaySafe ID a atras o runda pre-seed de investitii in valoare de 1 mil. Euro (1,14 mil. USD) pentru a finanta expansiunea rapida a companiei si a creste siguranta in ecosistemul jocurilor online, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Managerul de fonduri de venture capital Early Game Ventures a condus runda pre-seed de finantare a PlaySafe ID facuta publica pe 23 mai 2025, la care au participat si investitorii Hartmann Capital si Overwolf.

Finantarea va alimenta expansiunea rapida a companiei si va permite integrari strategice cu platforme de jocuri. In prezent, compania se pregateste pentru anuntarea unei lansari majore pe piata si vizeaza sa ajunga la peste 250.000 de utilizatori in lunile urmatoare.

„Aceasta runda ne ofera puterea de a actiona rapid, de a ne extinde echipa si de a colabora cu producatori de jocuri care isi doresc cel mai echitabil si sigur mediu pentru jucatori”, a declarat Andrew Wailes, CEO al PlaySafe ID.

„Acest lucru este acum mai important ca niciodata. Avand in vedere ca trisatul in jocuri este o epidemie de masa care distruge zilnic experienta jucatorilor, iar legislatia privind siguranta online introduce cerinte de mult asteptate pentru protectia copiilor in jocuri, misiunea PlaySafe ID de a proteja jucatorii nu este doar relevanta – este acum esentiala pentru viitorul acestui domeniu.”, a adaugat acesta.

Construita cu o abordare care pozitioneaza pe primul loc confidentialitatea, platforma PlaySafe ID emite o identitate digitala verificata si anonima (Verified Digital Identity) pentru fiecare utilizator in parte, identitate care functioneaza indiferent de joc si cu ajutorul careia un jucator poate dovedi ca este real, nu a fost prins trisand sau comportandu-se nepotrivit fata de minori. Astfel PlaySafeID rezolva problemele fundamentale care erodeaza experientele online in toate jocurile, oferind o identitate unica si securizata utilizatorilor.

„Credem ca PlaySafe ID reconstruieste increderea in jocurile online si nu numai. Intr-o lume in care inteligenta artificiala si anonimatul erodeaza siguranta si corectitudinea, PlaySafe ID restabileste echilibrul cu solutiile sale bazate pe identitate, transparenta si responsabilitate”, a declarat Cristian Munteanu, Managing Partner la Early Game Ventures.

„PlaySafe ID a creat un mecanism cu un efect extraordinar de multiplicare a utilizarii in acest domeniu. Odata ce un jucator este verificat prin PlaySafe ID, acea identitate devine portabila in diferite jocuri, platforme si genuri. Cu cat mai multi dezvoltatori o adopta, cu atat devine mai valoroasa pentru jucatori – si invers.  Identitatea verificata cu PlaySafe ID poate deveni acel layer de baza care sa ii ofere utilizatorului posibilitatea sa joace orice joc, pe orice platforma, oricand, oriunde, ceilalti utilizatori fiind siguri ca nu este un bot sau parte dintr-o schema frauduloasa. Este un tip de abordare in care castigatorul ia totul.”, a mai spus reprezentantul Early Game Ventures.

Hartmann Capital, o companie de investitii axata pe ecosisteme digitale emergente, este unul dintre investitorii care s-au alaturat rundei pre-seed a Playsafe ID.

“Industria de gaming, cu cei peste 3 miliarde de jucatori activi la nivel global, a devenit rapid noul centru social al universului nostru. In ciuda imensei sale valori sociale si economice, ecosistemul de gaming este in mare parte neguvernat. Responsabilitatea este fragmentata pe mai multe platforme, permitand utilizatorilor de rea credinta sa scape de consecinte prin simpla creare de conturi noi sau prin migrarea intre diverse jocuri”, a declarat Felix Hartmann, Managing Partner at Hartmann Capital.

PlaySafe ID se afla in prezent in discutii pentru integrarea cu mai multe platforme majore de jocuri, primele parteneriate urmand sa fie lansate la sfarsitul acestui an.

Early Game Ventures este intr-o faza accelerata de desfasurare a capitalului strans de la investitori in noul sau fond Early Game Fund II, care are o capitalizare de 60 mil. Euro.

Pana in prezent au fost finalizate sau sunt in semnare 7 investitii din noul fond al Early Game Ventures, in contextul in care sumele investite sunt de aproximativ 6,5 mil. Euro, adica peste 10% din capitalul fondului de venture capital Early Game Fund II, care a avut primul sau closing la finele lui aprilie 2024, conform precizarilor recente ale lui Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game Ventures, pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Tanara industrie de VC din Romania, conturata abia din 2018 incoace, este acum la a doua generatie de fonduri de profil ridicata de managerii locali, care in paralel sunt angajati in tranzactii de exit din portofoliile construite cu primele fonduri a caror durata de viata se apropie de sfarsit.

 

 

 

Credit foto: MIRSANU.RO.

Investitie de tip seed de 1,2 mil. Euro a fondului cu capital de risc Early Game Fund II in start-up-ul de tehnologii Servo AI. Cristian Munteanu, Early Game Ventures: Pana acum au fost finalizate sau sunt in semnare 7 investitii din noul fond, iar sumele investite sunt de circa 6,5 mil. Euro la o dimensiune a fondului de 60 mil. Euro

Early Game Fund II a semnat investitii in start-up-uri care totalizeaza peste 6 mil. Euro, depasind astfel cota de 10% din capitalul strans al fondului la un an dupa ce a avut loc prima inchidere a noului fond de capital de risc, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Early Game Ventures a anuntat pe 21 mai 2025 o noua investitie de tip seed de 1,2 mil. Euro in startup-ul de tehnologie Servo AI in cadrul unei runde finantate integral din capitalul noului fond Early Game Fund II.

“Pana in prezent au fost finalizate sau sunt in semnare 7 investitii. Sumele investite sunt de aproximativ 6,5 mil. Euro. Dimensiunea fondului este de 60 mil. Euro”, a declarat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game Ventures, manager care are in administrare doua fonduri de venture capital.

Potrivit acestuia, noul fond al Early Game a avut first closing (prima inchidere) la final de aprilie 2024, ceea ce indica faptul ca intr-un interval de timp cu putin peste un an de la lansarea Early Game Fund II este deja investita o portie de peste 10% din capitalul strans de la investitori.

“Cele mai mari investitii din portofoliul fondului II sunt ReLock, CogniSync, Servo, precum si inca doua pe care le vom anunta saptamana viitoare”, a precizat Cristian Munteanu.

Ultima investitie raportata, Servo AI, este un startup aflat la intersecția dintre computer vision si inteligenta artificiala care ofera companiilor de retail, HoReCa si altor business-uri cu prezenta fizica informatii in timp real, bazate pe filmarile sistemelor de monitorizare video pentru eficientizarea activitatii.

Servo AI isi va extinde operatiunile in Romania cu sprijinul investitiei fondului Early Game Fund II, prin stabilirea unui hub tehnic si angajarea unor specialisti – cheie in echipa de dezvoltare de produs valorificand forta de munca locala inalt calificata si competitiva. Compania isi va extinde, de asemenea, eforturile de vanzari pe pietele din Europa Centrala si de Est.

“La Early Game, cautam mereu startup-uri care dezvolta tehnologii disruptive care se aliniaza cu teza noastra de investitii — companiile AI-first care folosesc cele mai noi tehnologii pentru a crea experiente extraordinare la nivelul utilizatorilor si care demonstreaza o viralitate intrinseca. Investitia de 1,2 milioane euro pe care am alocat-o in aceasta runda seed pentru Servo AI se potriveste perfect cu strategia Early Game”, a precizat Cristian Munteanu, Managing Partner Early Game Ventures.

Restaurantele si alte afaceri cu prezenta fizica s-au confruntat mult timp cu lipsa accesului la date esențiale pentru business, ceea ce le-a creat un dezavantaj in comparație cu afacerile online. Platformele de comert electronic dispun de analize variate privind comportamentul utilizatorilor, insa afacerile traditionale nu au avut instrumente similare pana acum.

Servo AI se pozitioneaza astfel ca un pionier pe segmentul informatiilor operationale accesibile in timp real, oferind operatorilor din comert un nou set de instrumente bazate pe AI , pe baza carora acestia isi pot dezvolta mai eficient activitatea.

„Avand in vedere cererea tot mai mare pentru instrumente de crestere a eficientei in business, bazate pe AI, vedem un potential semnificativ ca Servo AI sa se extinda dincolo de industria ospitalitatii, catre retail si alte industrii de servicii. Servo AI are potentialul de a deveni un jucator dominant prin implementarea unui model freemium, care faciliteaza o adoptie mai rapida si mai usoara.”, sustine Cristian Munteanu din partea Early Game Ventures.

Prin reducerea barierei de acces la tehnologia sa, Servo AI va avea oportunitatea de a capta rapid cota de piata prin atragerea unui numar mare de afaceri in portofoliul de clienti, iar o astfel de strategie creeaza un efect de retea, o viralitate, in care afacerile care incep cu un plan gratuit trec ulterior la servicii premium pe masura ce constientizeaza valoarea completa a platformei, potrivit reprezentantilor investitorului cu capital de risc.

Servo AI este un start-up fondat de catre Amit Frenkel, care ocupa pozitia de CEO in companie si este un manager cu experienta internaționala in multinationale de top din sectoarele tehnologiei si bunurilor de larg consum, si de catre Nizan Rosh, un expert in dezvoltarea de software end-to-end cu 17 ani de experienta in firme de top, precum si in startup-uri tech revolutionare.

Early Game Ventures a anuntat oficial pe 9 mai 2024 lansarea Early Game Fund II, un fond de VC cu o marime mai mult decat dubla comparativ cu primul fond al sau care dispunea de o capitalizare de 28 mil. Euro, ceea ce ii permite sa isi extinda geografia de investitii de la Romania si catre piete externe, cu focus insa pe pietele din Europa Centrala si de Est, dar sa majoreze si tichetele de investitii in companii.

Echipa de conducere a noului fond de VC a anuntat in urma cu un an la momentul primei inchideri a Early Game Fund II ca si-a propus construirea unui portofoliu de 25 – 30 de companii, urmarind tichete de investitie in intervalul de la 200.000 Euro pana la 6 mil. Euro per companie.

Principalul investitor in Early Game Fund II este European Investment Fund, avand in vedere ca noul fond beneficiaza de o investitie de 30 mil. Euro din partea Recovery Equity Fund, administrat de catre European Investment Fund si finantat prin PNRR in cadrul Next generation EU.

Intr-o privire mai ampla asupra pietei locale de venture capital, mai multe fonduri noi de profil atat locale, cat si internationale au devenit operationale incepand cu 2024, programul PNRR si sprijinul celor 3 mari investitori de tip ancora – EIF, EBRD si IFC, jucand un rol decisiv in contextul in care activitatea de strangere de noi fonduri a fost una dificila in regiunea Europei Centrale si de Est, iar piata din Romania se confrunta in plus si cu problema lipsei unui investitor – cheie din industria de private equity si venture capital, respectiv fondurile de pensii care nu fac inca parte din peisajul investitorilor LP in fonduri.

In paralel, managerii VC care au ajuns la generatia a doua de fonduri precum Catalyst Romania, Early Game Ventures sau Gapminder sunt activi acum si pe tranzactii de exit pe masura ce primele fonduri ridicate se apropie de incheierea duratei lor de viata.