Arhive etichete: Kredyt Inkaso

npl_triton_tabel main

Vânzarea portofoliului neperformant Triton al UniCredit la prețul de 28 mil. Euro a fost finalizată. Pachetul de creanțe a fost preluat de către consorțiul format din coinvestitorii Kredyt Inkaso, fondul polonez închis de investiții în creanțe securitizate Agio Plus 2 și fondul de investiții Trigon. Agio Plus 2 plătește 16 mil. Euro pentru o porție de 187 mil. Euro din portofoliul cu o valoare nominală totală de 339 mil. Euro

Kredyt Inkaso, investitor și administrator pe piața portofoliilor de datorii, a informat joi că a transferat prin intermediul subsidiarei sale din Luxemburg un pachet de creanțe în valoare 186,88 mil. Euro pentru un preț de aproximativ 15,99 mil. Euro către fondul polonez închis de investiții în creanțe securitizate Agio Plus 2.

Pachetul transferat face parte din portofoliul neperformant Triton cu o valoare nominală de 339 mil. Euro, vândut în decembrie 2015 de către UniCredit Bank pentru un preț de 28 mil. Euro.

Tranzacția Triton a fost finalizată, iar portofoliul format din împrumuturi corporate și IMM a fost preluat de către un consorțiu format din trei coinvestitori – Kredyt Inkaso, fondul Agio Plus 2 și fondul de investiții polonez Trigon, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Astfel, fondul închis de investiții Agio Plus 2 ajunge să preia printr-o tranzacție de subparticipare cea mai mare parte a portofoliului Triton. Kredyt Inkaso este partenerul selectat pentru a administra portofoliile de datorii ale familiei de fonduri Agio.

Fondurile Agio au sub administrare active evaluate la 5,8 mld. Zloți (circa 1,3 mld. Euro).

Trigon este un grup financiar polonez, care combină activitățile de investiții cu cele specifice unei firme de brokeraj, respectiv ale unei bănci de investiții. Grupul Trigon a fost înființat în 1989, are o echipă de 120 de oameni și a oferit consultanță pentru tranzacții care cumulează 19 mld. Dolari, originile sale fiind strâns legate de primele listări pe bursa de la Varșovia.

Kredyt Inkaso a ajuns în numai câțiva ani de la intrarea în România să administreze portofolii neperformante locale în jurul a 1 mld. Euro la valoare nominală. Pe piața portofoliilor de datorii, poziții puternice au polonezii de la Kruk, în special pe segmental creditelor de consum, în timp ce pe zona administrării portofoliilor corporate cehii de la APS și-au consolidat profilul de cumpărător de serviciu cu ultimele achiziții.

Mandatul pentru tranzacţia Triton cu credite neperformante de la UniCredit Bank, una dintre primele cinci bănci de pe piaţă, a aparţinut consultanţilor de la KPMG.

Portofoliul Triton conţine credite acordate de UniCredit Bank companiilor mari, respectiv firmelor mici și mijlocii.

Unul dintre proiectele de pe lista activelor scoase la vânzare de către bancherii UniCredit este Tiago Mall din Oradea.

Proiectul Tiago Mall din Oradea, dezvoltat de irlandezii de la Mivan Kier prin compania MLS Proiect Oradea SRL, a intrat în faliment în 2010, iar compania de proiect a fost dizolvată cu lichidare în 2012. În 2009, compania avea datorii de 72,5 mil. euro și pierderi de 3,6 mil. euro.

Proiectul Tiago Mall era un plan ce viza dezvoltarea unui centru comercial în Oradea de 70 mil. euro, acesta primind finanțare de aproape 65 mil. euro de la UniCredit Austria și UniCredit Țiriac Bank, bancă ce și-a schimbat numele din 18 august în UniCredit Bank.

Valoarea obligațiilor garantate de dezvoltatori se ridicau cu tot cu dobânzi și alte costuri până la 97 mil. euro.

Tiago Mall Oradea era prevăzut cu o suprafață închiriabilă de 25.000 mp, o suprafață totală construită de 46.600 mp și o parcare pentru 1.000 de mașini. Terenul alocat pentru centrul comercial este de 69.800 mp.

Casa de insolvență Transilvania a gestionat dosarul Tiago Mall Oradea, potrivit datelor disponibile pe propriul site. Evaluat la 35 mil. euro, proiectul de la Oradea a fost vândut cu 30,5 mil. euro fără TVA firmei Shopping Center Holding.

Pe piaţa de profil din România, s-au tranzacţionat active bancare neperformante la cotaţii care pleacă de la 5 -7 eurocenţi şi pot ajunge până la 25 de eurocenţi pentru fiecare euro valoare nominală din portofoliul de creanţe vândut, potrivit datelor făcute publice şi a estimărilor avansate de consultanţi în domeniu.

Cel mai mare portofoliu neperformant vândut pe piața locală este așa-numita tranzacție Tokyo, care înseamnă un pachet de credite cu o valoare nominală de 1,2 mld. Euro, cumpărat de consorțiul format de Deutsche Bank, APS și International Finance Corporation.

idea_bank main

Kredyt Inkaso a cumpărat cu 5,3 mil. euro un portofoliu de creanțe de 17 mil. euro de la Idea Bank

Firma poloneză de administrare a creanțelor Kredyt Inkaso a cumpărat cu aproximativ 24 mil. lei (5,3 mil. euro) un pachet de creanțe cu o valoare nominală de 77 mil. lei (17 mil. euro) de la banca locală Idea Bank.

Idea Bank este sub controlul polonezilor de la Getin Holding, care au intrat în România prin achiziția în decembrie 2013 a Romanian International Bank (RIB).

Portofoliul vândut de Idea Bank către Kredyt Inkaso la un discount de 69% față de valoarea nominală este format din împrumuturi garantate și negarantate acordate companiilor și altor entități, inclusiv credite ipotecare.

Achiziția portofoliului bancar a fost derulată de către Kredyt Inkaso Portfolio Investments, înregistrată în Luxemburg.

Achiziția a fost raportată de către Kredyt Inkaso pe 8 ianuarie.

Cele două entități poloneze au un istoric semnificativ al tranzacțiilor comune. În 9 martie 2012, Kredyt Inkaso a anunțat preluarea a două portofolii bancare neperformante de la Getin, cu o valoare nominală agregată de 652 mil. zloți (circa 156,8 mil. euro). O altă tranzacție a fost făcută publică pe 27 iunie 2014, când Kredyt Inkaso a cumpărat un portofoliu de creanțe de la Idea Bank cu o valoare nominală de 162 mil. zloți (circa 37 mil. euro).

Kredyt Inkaso este unul dintre jucătorii importanți de pe piața activelor bancare neperformante, unde a ajuns să administreze un portofoliu local de aproximativ 1 mld. euro.

Cea mai importantă achiziție de la intrarea firmei poloneze în 2013 în România a avut loc pe 18 decembrie 2015.

Kredyt Inkaso a semnat luna trecută contractul pentru preluarea unui portofoliu de credite neperformante cu o valoare nominală de 340 mil. euro de la UniCredit Bank în cadrul tranzacției cunoscute printre investitorii de profil sub numele de cod Triton.

Tranzacția a fost adjudecată de către managerul polonez de creanțe pentru un preț de 28 mil. euro, echivalent cu un discount de 91,8% față de valoarea nominală a portofoliului UniCredit Bank.

Tranzacția Triton a atras oferte angajante și din partea APS (Cehia), respectiv APartners Capital, conform informațiilor obținute de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO din piață.

Kredyt Inkaso a depus ofertă angajantă și pentru portofoliul Rosemary al Intesa Sanpaolo Bank România, cu o valoare nominală de 287 mil. euro.

Pe piața locală a colectării și administrării creanțelor, Kredyt Inkaso activează alături de jucători de talia APS (Cehia), Kruk (Polonia), EOS (Germania) sau CITR.

Piața românească de portofolii bancare neperformante este una dintre cele mai atractive din regiune. Prețurile de achiziție a unor asemenea active bancare se situează, de regulă, între 5 și 25 eurocenți pentru fiecare euro la valoare nominală din portofoliu, iar cumpărătorii sunt fonduri de investiții specializate în active depreciate și firme de recuperare a datoriilor.

Filiala locală, Kredyt Inkaso Investments Ro a raportat în ultimul său bilanț făcut public un profit net de 0,76 mil. lei (0,17 mil. euro) în 2014 la o cifră de afaceri de 4,3 mil. lei (0,97 mil. euro) și un număr mediu de 40 de angajați. Operațiunea locală este condusă de către Andrei Mocanu, care a lucrat anterior ca trader pentru casa de comerț olandeză Trafigura și a activat peste 6 ani în cadrul NCH în industria fondurilor de investiții.

Firma poloneză Kredyt Inkaso a fost înființată în 2001. Activează în afacerile de administrare a creanțelor din regiune pe piețele din Polonia, România, Bulgaria și Rusia. Acțiunile companiei sunt listate din 2007 pe bursa din Varșovia, unde valoarea de piață a Kredyt Inkaso este de aproximativ 307,89 mil. zloți (circa 68,8 mil. euro).

Kredyt Inkaso derulează în prezent un proces de fuziune cu firma poloneză Best, unul dintr competitorii săi direcți, ceea ce implică o nouă entitate și o nouă structură de conducere, precum și creșterea capacității de investiții. Președintele Kredyt Inkaso, Paweł Szewczyk, va fi vicepreședintele noii entități și responsabil de operațiunile acesteia pe piețele externe, iar Krzysztof Borusowski, președintele Best, va fi președintele noii entități. Calendarul fuziunii prevede încheierea etapei legale în trimestrul al doilea din acest an, iar până la finele anului ar urma să fie finalizată și fuziunea la nivel operațional care va da naștere celui de-al jucător ca mărime din Polonia, după valoarea portofoliilor administrate.

Principalii acționari ai Kredyt Inkaso sunt Krzysztof Borusowski, președintele Best, raportat cu o participație de 32,99%, un fond de pensii al Generali cu 16,04%, fondul de investiții Aviva Investors Polonia cu 8,93%.

Idea Bank România este fosta Romanian International Bank, care la 31 decembrie 2014 ocupa poziția 30 în ansamblul celor 40 de instituții de credit, cu o cotă de piață de 0,3% după activul net bilanțier raportat la total piață, conform ultimului raport anual al băncii centrale. Polonezii de la Getin Holding au cumpărat în decembrie 2013 banca și i-au schimbat numele în Idea Bank, iar în 2014 au cumpărat Volksbank Leasing în contextul exitului pe care austriecii îl făceau de pe piața financiară românească.

Pentru 2014, Idea Bank SA a raportat o pierdere de 30,8 mil. lei (circa 7 mil. euro) la un activ net bilanțier de 919,3 mil. lei (206,8 mil. euro) și fonduri proprii de 61,6 mil.lei (13,9 mil. euro). Părintele băncii locale, Getin Holding din Polonia are o capitalizare bursieră de 0,94 mld. zloți (211 mil. euro) și este controlată în proporție de 57,11%de către miliardarul polonez Leszek Czarnecki, a cărui avere este estimată de revista Forbes la 1,25 mld. dolari.

npl_triton_tabel main

Tranzacţia Triton a ajuns la final cu achiziţia pentru un preţ de 28 mil. Euro de către polonezii de la Kredyt Inkaso a portofoliului de credite neperformante de 340 mil. Euro al UniCredit. Kredyt Inkaso a strâns sub administrare portofolii neperformante locale cu o valoare nominală de circa 1 mld. Euro

Firma poloneză de recuperare a creanţelor Kredyt Inkaso a informat vineri investitorii de pe bursa de la Varşovia că a încheiat un acord cu UniCredit Bank pentru plata unui preţ de 28 mil. Euro pentru preluarea portofoliului de credite neperformante cu o valoare nominală de 340 mil. Euro.

Cumpărătorul are la dispoziţie trei luni de la data semnării acordului pentru plata preţului pentru portofoliul cunoscut investitorilor sub numele de Triton.  Acordul între cele două părţi mai stipulează că în cazul în care cumpărătorul nu reuşeşte să plătească preţul în termenul de trei luni stabilit atunci acesta va plăti către vânzător o penalitate de 10% din valoarea preţului, ceea ce nu va exclude însă dreptul UniCredit de a cere şi plata a altor compensaţii peste nivelul penalităţii, în valoare de 2,8 mil. euro.

Pe 15 decembrie, jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO anunţa că polonezii de la Kredyt Inkaso au depus ofertă angajantă pentru portofoliul Triton, alte oferte fiind înaintate de APS, respectiv de către APartners Capital, care are alături un fond de investiţii înregistrat în Kuwait şi pe Josh Silver, un trader specializat în situaţii speciale şi achiziţii de active depreciate pe pieţele emergente în cadrul Deutsche Bank.

Preţul agreat de vânzător şi cumpărător confirmă estimările jurnalului de tranzacţii MIRSANU.RO, care cota tranzacţia Triton în jurul valorii de 30 mil. Euro.

Discount-ul obţinut de polonezi este astfel de 91,8% faţă de valoarea nominală a creditelor aflate în portofoliu, care cuprinde şi active ale IMM-urilor.

Cu această proaspătă achiziţie, Kredyt Inkaso a ajuns să administreze portofolii neperformante locale în jurul a 1 mld. Euro la valoare nominală.

Kredyt Inkaso a înaintat ofertă angajantă şi pentru portofoliul Rosemary al Intesa Sanpaolo România, care este format dintr-un pachet de credite neperformante cu o valoare nominală de 287 mil. Euro. Pe lista ofertanţilor se mai află consorţiul format de AnaCap şi APS, consorţiul format de fondul american DW şi firmele de colectare de creanţe EOS şi CITR, Apartners Capital. De Rosemary s-au arătat interesaţi şi alţi investitori, inclusiv fondul elveţian de investiţii DDM Group.

Mandatul pentru tranzacţia Triton cu credite neperformante de la UniCredit Bank, una dintre primele cinci bănci de pe piaţă, a aparţinut consultanţilor de la KPMG.

Portofoliul Triton conţine credite acordate de UniCredit Bank companiilor mari, respectiv firmelor mici și mijlocii.

Unul dintre proiectele de pe lista activelor scoase la vânzare de către bancherii UniCredit este Tiago Mall din Oradea.

Proiectul Tiago Mall din Oradea, dezvoltat de irlandezii de la Mivan Kier prin compania MLS Proiect Oradea SRL, a intrat în faliment în 2010, iar compania de proiect a fost dizolvată cu lichidare în 2012. În 2009, compania avea datorii de 72,5 mil. euro și pierderi de 3,6 mil. euro.

Proiectul Tiago Mall era un plan ce viza dezvoltarea unui centru comercial în Oradea de 70 mil. euro, acesta primind finanțare de aproape 65 mil. euro de la UniCredit Austria și UniCredit Țiriac Bank, bancă ce și-a schimbat numele din 18 august în UniCredit Bank.

Valoarea obligațiilor garantate de dezvoltatori se ridicau cu tot cu dobânzi și alte costuri până la 97 mil. euro.

Tiago Mall Oradea era prevăzut cu o suprafață închiriabilă de 25.000 mp, o suprafață totală construită de 46.600 mp și o parcare pentru 1.000 de mașini. Terenul alocat pentru centrul comercial este de 69.800 mp.

Casa de insolvență Transilvania a gestionat dosarul Tiago Mall Oradea, potrivit datelor disponibile pe propriul site. Evaluat la 35 mil. euro, proiectul de la Oradea a fost vândut cu 30,5 mil. euro fără TVA firmei Shopping Center Holding.

Pe piaţa de profil din România, s-au tranzacţionat active bancare neperformante la cotaţii care pleacă de la 5 -7 eurocenţi şi pot ajunge până la 25 de eurocenţi pentru fiecare euro valoare nominală din portofoliul de creanţe vândut, potrivit datelor făcute publice şi a estimărilor avansate de consultanţi în domeniu.

Ponderea portofoliilor neperformante în sistemul bancar local a scăzut de la un vârf istoric de 22,3% în februarie 2014 până la 12,8% în luna iunie a acestui an, pe fondul tranzacţiilor de curăţire a bilanţurilor băncilor.

Ca volum, piaţa de portofolii neperformante s-a contractat de la 45 mld. Lei (peste 10 mld. Euro) în februarie 2014 la 27,8 mld. Lei (6,2 mld. Euro) în aprilie, conform datelor prezentate de BNR.

unicredit tiriac sediu main

Tranzacţia Triton cu credite neperformante de 340 mil. Euro a UniCredit a atras oferte angajante de la APS, de la Kredyt Inkaso şi de la Apartners Capital

Consorţiul format de fondul de investiţii AnaCap şi firma cehă de recuperare de creanţe APS, polonezii de la Kredyt Inkaso, respectiv Apartners Capital au înaintat oferte angajante pentru achiziţia portofoliului de credite neperformante scos la vânzare de UniCredit în cadrul tranzacţiei Triton, au declarat pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO surse din piaţă.

Valoarea nominală a portofoliului bancar neperformant al UniCredit este cotat la 340 mil. Euro, iar tranzacţia de vânzare a acestuia ar putea aduce în jurul a 30 mil. Euro băncii italiene, dacă luăm în calcul marjele în care se tranzacţionează deja astfel de portofolii bancare locale.

Mandatul pentru tranzacţia Triton cu credite neperformante de la UniCredit Bank, una dintre primele cinci bănci de pe piaţă, aparţine consultanţilor de la KPMG.

Portofoliul Triton conţine credite acordate de UniCredit Bank companiilor mari, respectiv firmelor mici și mijlocii.

Unul dintre proiectele de pe lista activelor scoase la vânzare de către bancherii UniCredit este Tiago Mall din Oradea.

Proiectul Tiago Mall din Oradea, dezvoltat de irlandezii de la Mivan Kier prin compania MLS Proiect Oradea SRL, a intrat în faliment în 2010, iar compania de proiect a fost dizolvată cu lichidare în 2012. În 2009, compania avea datorii de 72,5 mil. euro și pierderi de 3,6 mil. euro.

Proiectul Tiago Mall era un plan ce viza dezvoltarea unui centru comercial în Oradea de 70 mil. euro, acesta primind finanțare de aproape 65 mil. euro de la UniCredit Austria și UniCredit Țiriac Bank, bancă ce și-a schimbat numele din 18 august în UniCredit Bank.

Valoarea obligațiilor garantate de dezvoltatori se ridicau cu tot cu dobânzi și alte costuri până la 97 mil. euro.

Tiago Mall Oradea era prevăzut cu o suprafață închiriabilă de 25.000 mp, o suprafață totală construită de 46.600 mp și o parcare pentru 1.000 de mașini. Terenul alocat pentru centrul comercial este de 69.800 mp.

Casa de insolvență Transilvania a gestionat dosarul Tiago Mall Oradea, potrivit datelor disponibile pe propriul site. Evaluat la 35 mil. euro, proiectul de la Oradea a fost vândut cu 30,5 mil. euro fără TVA firmei Shopping Center Holding.

Tranzacţia Triton rulează pe piaţă, în paralel, cu o altă tranzacţie cu credite neperformante, cu numele de cod Rosemary care conţine portofolii ale Intesa Sanpaolo România, ambele având ca termen pentru depunerea ofertelor angajante 11 decembrie, conform informaţiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO.

Informaţiile nu au fost confirmate de părţile implicate în tranzacţie.

APS este unul dintre cei mai activi cumpărători de portofolii neperformante, fiind inclusiv în acest moment angrenat în mai multe tranzacţii locale de profil. Până acum, împreună cu Deutsche Bank a cumpărat portofoliul Saturn cu o valoare nominală de circa 400 mil. euro, un alt portofoliu nominal de 1 mld. lei, ambele de la BCR. Acum, este angajat în achiziţia unei bucăţi mari din fostul portofoliu Neptun al BCR, bucată ce cuprinde portofolii totale estimate la o valoare nominală în jurul a 1 mld. euro.

Un alt investitor interesat de achiziţia portofoliului Triton este firma poloneză de colectare creanţe Kredyt Inkaso. Operaţiunile Kredyt Inkaso sunt concentrate pe pieţele de profil din România, Polonia, Bulgaria şi Rusia, având sub administrare portofolii de creanţe cu o valoare nominală de aproximativ 4 mld. zloţi (circa 4 mld. lei).

Un alt nume care a parcurs etapa de due diligence şi a decis să înainteze o ofertă angajantă este APartners Capital, condus de bancherul italian Antonio Polverino, care a lucrat anterior pentru banca britanică RBS Bank.

Unul dintre oamenii cu care Polverino lucrează strâns în astfel de tranzacţii este Josh Silver, un trader specializat în situaţii speciale şi achiziţii de active depreciate pe pieţele emergente în cadrul Deutsche Bank. APartners Capital lucrează în tranzacţie împreună cu un fond de investiţii din Kuwait.

UniCredit analizează în acest moment ofertele primite şi va decide în perioada următoare pe cine selectează pentru runda finală a discuţiilor, conform informaţiilor disponibile din piaţă pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO.

Reprezentanţii UniCredit nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Pe piaţa de profil din România, s-au tranzacţionat active bancare neperformante la cotaţii care pleacă de la 5 -7 eurocenţi şi pot ajunge până la 25 de eurocenţi pentru fiecare euro valoare nominală din portofoliul de creanţe vândut, potrivit datelor făcute publice şi a estimărilor avansate de consultanţi în domeniu.

Ponderea portofoliilor neperformante în sistemul bancar local a scăzut de la un vârf istoric de 22,3% în februarie 2014 până la 12,8% în luna iunie a acestui an, pe fondul tranzacţiilor de curăţire a bilanţurilor băncilor.

Ca volum, piaţa de portofolii neperformante s-a contractat de la 45 mld. Lei (peste 10 mld. Euro) în februarie 2014 la 27,8 mld. Lei (6,2 mld. Euro) în aprilie, conform datelor prezentate de BNR.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 13 februarie 2015

ROMÂNIA

Răsvan Radu, șeful UniCredit Țiriac Bank, pentru MIRSANU.RO: Suntem interesați să cumpărăm de la bănci de pe piață portofolii de retail de o anumită mărime. Nu suntem în acest moment implicați în nicio astfel de tranzacție. Achizițiile portofoliilor de la RBS au fost finanțate din resursele noastre proprii. Câți bani și de unde face UniCredit și care este situația acțiunilor deținute de Țiriac în bancă

BĂNCI. UniCredit Țiriac Bank, una dintre cele mai mari bănci locale, intenționează să-și majoreze cota de piață și caută noi oportunități de achiziții de portofolii bancare, nu și de bănci, pentru a-și atinge acest scop.

„Suntem interesați de achiziția de portofolii bancare de pe piață în zona de retail (adresată persoanelor fizice – n.r.). Cunoaștem bine piața de corporate (a finanțării pentru companii – n.r.) și de aceea ne orientăm spre retail, dar aici vizăm doar acele portofolii care au o anumită mărime”, a precizat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Răsvan Radu, CEO al UniCredit Țiriac Bank și Country Chairman al UniCredit în România.

Banca a suportat până acum din propriile resurse costurile preluării portofoliilor RBS Bank din România în cele două tranzacții succesive din 2013 și 2014.

Sud-africanii de la emag și olx.ro preiau și site-ul de anunțuri tocmai.ro

ONLINE. Grupul norvegian Schibsted Media Group va vinde către Naspers firma care deţine site-ul de anunţuri tocmai.ro, tranzacţie care va include şi subsidiara din Portugalia, conform unui comunicat emis de Schibsted pe site-ul bursei americane Nasdaq. În România, sud- africanii de la Naspers au deja platforma concurentă de anunțuri olx.ro, fostă Mercador, precum și compania de comerț online Emag.

Directorul Carpatica cere schimbarea acționariatului băncii pentru infuzie de capital proaspăt

BĂNCI. Johan Gabriels, directorul general al Carpatica, cere decizii urgente și importante privind schimbarea structurii acționariatului băncii, în care principala poziție o are familia fondatorului Ilie Carabulea, pentru a permite recapitalizarea instituției de credit, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București. La finele anului trecut, acționarii Carpatica au respins un plan de fuziune înaintat de Nextebank, bancă al cărei control este deținut de către managerul de fonduri de investiții Axxess Capital.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Polonezii de la Kredyt Inkaso anunță într-o lună preluarea unor portofolii în România și alte piețe din regiune

RECUPERARE CREANȚE. Firma Kredyt Inkaso din Polonia, specializată în recuperarea și administrarea creanțelor, ia în considerare achiziția de portofolii pe piețe din regiunea Europei Centrale și de Est. Compania va anunța într-o lună ce alegeri va face în această direcție. Prețul total al achiziției în Polonia, România, Bulgaria și într-o nouă piață va ajunhge la 150 mil. zloți (circa 36 mil. euro), estimează firma, conform Warsaw Business Journal.

Statul ungar cumpără 50% din acțiunile unei case de comerț de gaze de la E.ON

ENERGIE. Compania energetică MVM, controlată de statul ungar, și-a exprimat opțiunea de a cumpăra un pachet de 50% din acțiunile casei de comerț cu gaze Panrusgaz Zrt de la grupul german de utilități E.ON pentru 940 mil. forinți (peste 3 mil. euro), a anunțat azi MVM. Pe 28 martie 2013, MVM a semnat un acord pentru achiziția afacerilor cu gaze ale E.ON din Ungaria, notează portalul financiar ungar Portfolio. Prețul total al tranzacției ajunge la 870 mil. euro. E.ON este activă în România pe piețele de gaze și energie.

Rosneft nu cumpără Lukoil

PETROL.Compania de stat Rosneft nu are în plan să achiziţioneze grupul rival Lukoil, a anunţat astăzi directorul general al Rosneft, Igor Secin, într-un interviu pentru The Independent.

EUROPA

British Gas plătește 44 mil. lire sterline pentru preluarea unei firme care face aplicații inteligente în domeniul managementului utilităților

TEHNOLOGIE. Compania energetică British Gas va prelua controlul firmei de tehnologie AlertMe, care dezvoltă aplicații de management la domiciliu a utilităților. Gigantul britanic are deja 21% din acțiunile firmei de tehnologie și va plăti 44 mil. lire sterline pentru a prelua și restul acțiunilor, scrie The Independent.

Boardul irlandezilor de la Aer Lingus susține preluarea de către British Airways

TRANSPORT AERIAN. Boardul operatorului aerian irlandez Aer Lingus întărește suportul pentru tentativa de preluare a companiei de către proprietarul British Airways, relatează Reuters.

Raiffeisen cumpără o bancă în Elveția

BĂNCI. Subsidiara Raiffeisen din Elveția, Notenstein Private Bank, a anunțat astăzi că va cumpăra banca La Roche 1787 cu sediul la Basel, instituție de credit care are în administrare active de 7 mld. dolari. Prețul la care se face tranzacția nu a fost dezvăluit, informează Reuters. Raiffeisen activează și în România unde se numără printre cele mai profitabile bănci din sistem. Recent, austriecii au anunțat că vor să-și vândă afacerile din Polonia și să renunțe și la alte active din regiune.

ProSiebenSat 1 și EQT, singurii ofertanți pentru preluarea unei agenții online de turism din Germania

TURISM. Grupul de televiziune ProSiebenSat 1 și firma EQT sunt singurii ofertanți interesați de preluarea Unister Travel, agenție online de turism din Germania, au declarat surse apropiate tranzacției, citate de Reuters.

AMERICA DE NORD

Expedia plătește 1,34 mld. dolari pentru preluarea Orbitz în sectorul rezervărilor turistice online

TURISM. Expedia Inc va cumpăra Orbitz Worldwide Inc pentru 1,34 mld. dolari în numerar, mișcare ce îi întărește poziția de lider în sectorul rezervărilor turistice online în lupta cu Priceline Group, scrie InsideTrade.

Expedia va plăti 12 dolari pe acțiune pentru a-și trece în portofoliu mărci precum HotelClub sau rețeaua de site-uri Orbitz Partner. Prețul plătit include un premiu de 25% peste cotația de închidere de miercuri a Orbitz la bursa din New York. Cu tot cu datoriile nete, valoarea tranzacției ajunge la 1,6 mld. dolari, potrivit unui comunicat al celor două părți.

Actavis cedează afaceri în farma către TPG din industria fondurilor de investiții

FARMA. Producătorul de medicamente Actavis și managerul de capital privat TPG au anunțat astăzi că au intrat într-un acord, potrivit căruia, Actavis va ceda managerului de fonduri de risc o companie de outsourcing în sectorul farma și afacerile de cercetare și dezvoltare din cadrul subsidiarei Aptalis ce operează în SUA, Canada și Europa. Valoarea acordului nu a fost făcută publică, scrie Street Insider.

ASIA

Johnson & Johnson vinde mărci de produse de îngrijire personală pe piața din India

PROPRIETATE INTELECTUALĂ. ITC Limited a cumpărat mărcile Savlon și Shower to Shower precum și alte active de proprietate intelectuală aparținând subsidiarei Johnson & Johnson din Singapore pentru a le putea folosi, mai ales, pe piața produselor de îngrijire personală din India, notează DealCurry. Termenii financiari ai tranzacției nu au fost făcuți publici.

Compania siderurgică coreeană POSCO vinde divizia de construcții către saudiți pentru 1,37 mld. dolari

SIDERURGIE. Compania sud – coreeană POSCO din industria siderurgică a semnat un acord preliminar cu Fondul de Investiții Publice din Arabia Saudită pentru vânzarea diviziei sale de construcții pentru aproximativ 1,37 mld. dolari, potrivit Korea Economic Daily.

AUSTRALIA

Unul din cei mari producători de aur din lume vrea să vândă mine de cupru și aur în Australia

MINERIT. Unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, Newcrest Mining, a spus că este deschisă discuțiilor pentru vânzarea minelor de aur și cupru Telfer din Australia, cândva considerate operațiunile fanion ale companiei, informează Reuters.