Arhiva etichetelor: fuziuni

Allianz a semnat azi-noapte achiziția unui pachet de 30% din E.ON Distribuție în cadrul unei tranzacții în jurul valorii de aproximativ 270 mil. Euro

Concernul german Allianz a semnat în noaptea de 24 spre 25 noiembrie achiziția pachetului de 30% din acțiunile E.ON Distribuție, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Valoarea tranzacției se situează în jurul nivelului de 270 mil. Euro, susțin surse din piață.

În cursă, în faza finală s-a mai aflat Macquarie și Electrica. Interesul Allianz pentru achiziția pachetului de 30% din acțiunile E.ON România a fost anunțată în exclusivitate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Allianz Capital Partners a anunțat astăzi că a ajuns la un acord pentru achiziția unui pachet de 30% din E.ON Distribuție. După finalizarea tranzacției, E.ON va deține 56,5% din acțiunile E.ON Distribuție în timp ce Ministerul Energiei va avea 13,5%.

„România este o piață europeană cu potențial. Prin această investiție, vom continua să dezvoltăm și să ne diversificăm în mod substanțial portofoliul de active de infrastructură de înaltă calitate. Această măsură este în acord cu strategia de investiții a Allianz ca investitor pe termen lung”, a declarat Christian Fingerle, director responsabil pentru investițiile în infrastructură în cadrul Allianz Capital Partners.

O echipă a firmei de consultanță și audit PwC a făcut due dilligence pentru vânzător (vendor due dilligence).

E.ON Distribuție România este unica distribuție integrată de gaze și electricitate, reunind practic portofoliul de clienți preluat de la fosta Distrigaz Nord (care acoperă distribuția de gaze pentru clienții din jumătatea de nord a țării) cu portofoliul de clienți ai fostei distribuții de electricitate Electrica Moldova.

Vânzarea unui pachet minoritar de acțiuni la E.ON Distribuție România face parte din strategia concernului german de energie și utilități, care își reorganizează operațiunile. De la 1 ianuarie, gigantul E.ON și-a splitat afacerile dând naștere unei noi companii, Uniper, cu sediul la Dusseldorf și este focusată pe producția de energie din surse clasice – cărbuni, hidro și gaze naturale, precum și pe comerțul global de energie. E.ON SE, care este denumit „noul” E.ON, are sediul la Essen și se ocupă în schimb de portofoliul de energie regenerabilă, de rețelele de energie și de linia de afaceri de soluții pentru clienți. Acțiunile Uniper au intrat la tranzacționare astăzi pe bursa de la Frankfurt, piață pe care sunt listate și titlurile E.ON SE.

Decizia strategică a concernului german de a se „sparge” în două companii distincte, specializate, este un răspuns la tendințele de pe piața globală a energiei, afirmă managementul grupului. Noua strategie a E.ON include și co-investiții strategice alături de parteneri.

E.ON Distribuție România operează o rețea de distribuție a gazelor naturale de peste 20.000 km și o rețea de distribuție de electricitate de peste 80.000 km, care deservesc în total circa 3 milioane de clienți din jumătatea de nord a țării, din județele Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău.

E.ON Distribuție România SA a raportat pentru 2015 un profit net de 260,3 mil. lei (58,6 mil. euro) la o cifră de afaceri de 1,607 mld. Lei (362 mil. euro) și un personal mediu de 1.866 de angajați. Compania care are monopolul distribuției de gaze pe jumătate din România și are, de asemenea, poziție dominantă pe piața distribuției de electricitate din nord-estul țării, lucrează cu o marjă netă de 16%.

Modelul de afaceri este bazat pe un portofoliu mare de clienți, care asigură venituri lunare stabile, iar tarifele stabilite și programele de investiții recunoscute de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) oferă predictibilitate pe termen lung unor investitori financiari, care caută să-și plaseze lichidități în afaceri stabile pe termen lung cum este cazul celor din energie și infrastructură.

Pe 29 iunie, Fondul Proprietatea și-a vândut pachetul de 18,3474% din acțiunile E.ON Distribuție România SA, adică 56.749.014 acțiuni în cadrul unei tranzacții a cărei valoare nu a fost făcută public. În aceeași zi, Fondul Proprietatea și-a făcut exitul și din E.ON Energie România SA, unde deținea un pachet de 13,4%. Cumpărătorul pachetelor Fondului Proprietatea nu a fost făcut public.

Conform informațiilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO, cumpărătorul pachetelor de acțiuni ale FP a fost E.ON.

Grupul Allianz este acționarul majoritar al Allianz Țiriac, unul dintre liderii sectorului local de asigurări după tranzacția derulată în anul 2000 cu omul de afaceri Ion Țiriac.

Grupul Allianz, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, a raportat pentru 2015 venituri totale de 125,19 mld. Euro și un profit net de 6,9 mld. Euro la un număr de peste 142.000 de angajați la nivel global.

Allianz avea la 31 decembrie 2015 active totale de 848,9 mld. Euro și active totale sub administrare de 1.762 mld. Euro. Capitalizarea bursieră a Allianz era la finele anului trecut de 74,7 mld. Euro. Investitorii germani dețin 31,7% din companie, cei americani 17,4%, cei britanici 12,6%,, urmați de acționari din Franța (9%), Elveția (5,2%) și Luxemburg (4,9%).

Allianz investește prin intermediul PIMCO și Allianz GI.

Chinezii de la CEFC cumpără 51% din fostul Rompetrol Group de la compania kazahă de stat KazMunayGas. Finalizarea tranzacției prin care Petromidia, benzinăriile Rompetrol și activele fostului grup controlat de Patriciu ajung în mâna chinezilor, așteptată pentru luna octombrie

Compania petrolieră deținută de statul kazah KazMunayGas (KMG) şi firma China Energy Company Limited (CEFC) au semnat pe 29 aprilie documentele tranzacției prin care partea chineză va deține 51% din KMG International NV (ex-Rompetrol Group), iar firma din Kazahstan va rămâne cu 49% din acțiuni.

Conform înțelegerii dintre KMG -CEFC, compania din China își asumă în cadrul KMGI o serie de obligații, prin care aceasta va efectua investiții în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi ţările adiacente Drumului Mătăsii.

Sub denumirea « Silk Way» (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naționale din Kazahstan -KMG și al companiei din China –CEFC in cadrul KMGI se va dezvolta având ca baza KMGI si subsidiarele sale.

O echipă mixtă de lucru formată din experți din Kazahstan, China si România a realizat un volum important de activități pregătitoare -semnarea în 14 decembrie 2015 a Memorandumului de Înțelegere în prezenta prim miniştrilor din Kazahstan şi China, dar și validarea pe 29 ianuarie 2016 de către părțile semnatare a Condițiilor principale ale tranzacției.

“Sunt convins că în parteneriat cu un investitor puternic, compania va reuşi să avanseze considerabil, utilizând KMGI si subsidiarele sale drept platforma comună pentru dezvoltarea business-ului”, declară Sauat Mynbayev, președintele KMG.

“Parteneriatul dintre CEFC şi KMG are ca obiectiv o dezvoltare stratregică care va face din KMG International o platformă comună pentru obţinererea de resurse şi efectuarea de investiţii strategice. Această evoluţie se înscrie în spiritul celor două iniţiative naţionale `One Belt One Road` şi `Nurly Zhol`. Suntem încrezători că va fi o colaborare benefică pentru a dezvolta un parteneriat strategic pe termen lung” a spus directorul executiv al CEFC, Jianjun Zang.

Conform celor stabilite de ambele părți, guvernarea societății mixte se va face pe bază de paritate.

Tranzacția va fi supusă unor măsuri prealabile, care presupun inclusiv aprobarea finală din partea autorităților competente europene şi chineze, dar şi alte instituţii abilitate. Data estimată pentru finalizarea acesteia este octombrie 2016.

Compania chineză CEFC este una dintre cele mai dinamice companii private din China. În 2014 compania a fost inclusă în lista Global Fortune 500 pe locul 349. CEFC își desfășoară activitatea în domeniile energetic, financiar și investiții.

KMG International (fost The Rompetrol Group NV) a fost preluat de NC KMG în 2007. În România Grupul administrează două rafinării, iar la nivel European şi în regiunea Mării Negre deține și operează o importantă rețea de stații distribuție carburanți. Conform Hotărârii Guvernului din Kazahstan din 30 decembrie 2015, KMGI a fost inclus în lista companiilor care vor fi privatizate.

CEFC a fost înfiinţată în 2002  de către Jianming Ye. Compania a raportat în 2014 venituri anuale de 220 mld. Yuani (circa 30 mld. euro) la peste 20.000 de angajaţi. CEFC a angajat mai mulţi foşti directori de rang înalt din companiile petroliere chineze de stat PetroChina şi Sinopec.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței (stânga)

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: Fondul american de investiţii JC Flowers a notificat Consiliului Concurenţei preluarea băncii Carpatica

Fondul american de investiţii JC Flowers a notificat Consiliului Concurenţei operaţiunea de preluare a băncii Carpatica, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei, pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO.

 „JC Flowers ne–a notificat privind Carpatica. Altă notificare din partea lor nu am primit“, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei referitor la zvonurile privind o posibilă preluare de către fondul american de investiţii a Piraeus Bank România sau a altor bănci de pe piaţă.

Un alt aviz necesar pentru finalizarea tranzacţiei este aprobarea BNR, care a dat însă semnale că acceptă o astfel de mişcare în piaţă.

JC Flowers a intrat în luna iulie în negocieri exclusive pentru preluarea băncii din Sibiu. JC Flowers a înaintat o ofertă îmbunătăţită în contextul în care în luna iunie acţionarii băncii au respins a treia oară un plan de fuziune înaintat de Nextebank, bancă aflată sub controlul unuia din fondurile de investiţii ale Axxess Capital, în ciuda susţinerii acestui proiect venite din partea BNR.

Carpatica, bancă situată în prima jumătate a clasamentului celor 40 instituţii de credit locale şi aflată într–o nevoie imediată de bani proaspeţi, urmează să îşi majoreze capitalul cu 110 mil. Lei (circa 25 mil. Euro) prin emiterea de acţiuni noi, la un preţ de emisiune de 0,1 lei pe acţiune. Perioada de derulare a ofertei către acţionarii existenţi a început pe 3 noiembrie şi se va încheia pe 3 decembrie.

Acţiunile nesubscrise în cadrul ofertei vor fi oferite în cadrul unui plasament privat derulat de JC Flowers. De asemenea, pentru a–şi asigura controlul băncii, fondul american de investiţii a semnat la începutul lunii septembrie achiziţia indirectă a unui pachet de 25% din acţiunile Carpatica de la un grup de acţionari din care fac parte Ilie Carabulea (unul dintre fondatorii băncii şi cel mai important acţionar cu 41% din acţiuni), Dana Cojocaru, Nicolae Lupu, Corneliu Tănase şi compania Atlassib, parte din grupul de firme controlat de Carabulea.

Carpatica a raportat pentru primele nouă luni ale anului o creştere a pierderilor la 26,5 mil. Lei faţă de 21,7 mil. Lei în perioada similară a anului anterior.

Declinul indicatorilor băncii din Sibiu se vede şi în ceea ce priveşte rata de adecvare a capitalului de la 10,8% până la 8,6%, pe fondul acumulării pierderilor operaţionale şi a majorării provizioanelor.

De asemenea, veniturile băncii au scăzut cu 19% la 81,3 mil. Lei pe primele nouă luni ale anului comparativ cu perioada similară a anului anterior. Scăderi au fost înregistrate şi la nivelul depozitelor, respectiv al creditelor ceea ce arată că o bancă din ce în ce mai „subţire“.

Valoarea bursieră a Carpatica a scăzut dramatic după 2008, pe fondul crizei, iar Ilie Carabulea declara în martie pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că aceasta reprezintă acum efectul ”criteriilor speculative din piață”.

Echipa de directori ai Carpatica condusă de bancherul belgian de corporate finance Johan Gabriels, anterior director general al fostei ABN Amro Bank România (RBS Bank România, acum parte a UniCredit), s-a concentrat în ultimii ani pe stabilizarea băncii și pe obiectivul de a găsi un investitor cu putere financiară care să intre în acționariatul băncii.

În perioada 2011 – 2014, Carpatica a trecut de la un profit net de 236,9 mil. lei la o pierdere de 169,5 mil. lei la finele anului trecut. Cea mai abruptă schimbare a indicatorilor băncii s-a produs în 2012 vs 2011: capitalul social a fost redus cu 70%, câștigul net s-a diminuat de 11 ori, datoriile au explodat până aproape de 1 mld. euro, iar portofoliul de depozite s-a redus cu o treime. Tot în 2012, au crescut capitalurile proprii, numerarul și echivalentul în numerar și activele totale. Treptat însă, nevoia de capital proaspăt și-a pus amprenta pe evoluția băncii, iar opțiunea unui investitor strategic a devenit necesară.

Carpatica indicatori 2011 2014

De cealaltă parte, JC Flowers este unul dintre fondurile americane de investiții specializat în achiziția de bănci ori active financiare depreciate în urma crizei globale. A fost fondat în 1998 și a investit 14 mld. dolari pentru a-și trece sub administrare 32 de entități din întreaga lume, din care 8 sunt bănci.

JCFlowers investește acum din cel de-al treilea fond pe care l-a ridicat, fond cu o capitalizare de 2 mld. dolari. Portofoliul JCFlowers acoperă cele mai mari piețe din lume – SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, statele BENELUX (Belgia, Olanda, Luxemburg), Japonia, precum și țările emergente ca Rusia, India și Brazilia.

Piaţa bancară românească a intrat în ultimii ani în atenţia fondului american, care a pus ochii pe Carpatica în cadrul planului său de a–şi construi aici propriul portofoliu bancar.

Tranzacţia de exit a Piraeus din România, despre care jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO a scris în premieră în luna iunie, a atras şi interesul JC Flowers, alături de al altor fonduri de investiţii precum Warburg Pincus, AnaCap şi a investitorului american Wilbur Ross.

”Părintele” JCFlowers este miliardarul american de 57 de ani James Cristopher Flowers, a cărui avere este cotată de Forbes la 1,43 mld. dolari. Fost absolvent de Matematici Aplicate la Harvard, acesta și-a construit o carieră de bancher de investiții la Goldman Sachs, unde a devenit unul dintre cei mai tineri parteneri din istoria băncii făcând parte din aceeași generație cu Lloyd Blankfein, actualul șef al celei mai mari bănci de investiții din lume.

Are în spate peste 35 de ani de experiență ca investitor și consultant. A făcut parte din echipa care a consiliat fuziunea în 2008 dintre Bank of America și Merrill Lynch, tranzacția girată de șeful Trezoreriei americane care ar fi trebuit să acopere în același timp intrarea în faliment a Lehman Brothers, văzută de mulți ca un soi de certificat de naștere al crizei financiare globale.

James Cristopher Flowers este considerat de presa americană unul dintre primii oameni care l-au avertizat pe Henry Paulson, fostul șef al Trezoreriei americane, cu privire la iminența declanșării crizei financiare.

Piaţa bancară din România este în acest moment teatrul a două tipuri de tranzacţii, care indică un val de consolidare al pieţei prin reducerea numărului de jucători.

Pe de o parte, băncile încearcă să scape de povara creditelor neperformante acordate în anii dinainte de criză şi îşi vând portofolii neperformante. Pe de altă parte, o serie de jucători globali şi regionali au început exitul din piaţa locală, în contextul propriilor strategii de focusare pe câteva pieţe ţintă. Astfel, în ultimii ani au plecat din România nume ca MKB (Ungaria), RBS (Marea Britanie), Millennium (Portugalia) şi Volksbank (Austria).

totalsoft infografic main

Fondul elen de investiții Global Finance a început tranzacția de exit din afacerea Total Soft, cumpărată în urmă cu 10 ani. Bancherii britanici de investiții de la Clearwater au mandatul de vânzare al producătorului de software fondat de antreprenorul Liviu Drăgan

Fondul grec de investiții Global Finance a demarat tranzacția de exit din afacerea TotalSoft, pe care a preluat-o în urmă cu 10 ani, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Global Finance a dat mandatul de vânzare băncii de investiții britanice Clearwater International, mai spun sursele citate.

”Nu pot nici confirma și nici infirma aceste afirmații. Este o chestiune care ține de confidențialitate”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Theodore Kiakidis, partener în cadrul Global Finance.

O poziție similară au exprimat-o și reprezentanții Clearwater International. ”Niciodată, noi nu confirmăm, negăm sau comentăm în astfel de situații”, a răspuns printr-un e-mail  Natasha Eden, Head of Marketing la Clearwater International.

Procesul de vânzare al producătorului softului de afaceri Charisma ar putea atrage interesul unor investitori strategici, în contextul în care pe masă este pachetul de control al companiei, iar rata de creștere indică o firmă care a atins nivelul de maturitate.

Fondul de investiții Global Finance a finalizat în aprilie 2005 achiziția unui pachet de 88% din acțiunile TotalSoft, fondată în 1994 de către antreprenorul din IT Liviu Drăgan, astăzi acționar minoritar în afacere. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică, însă a fost estimată de surse din piață în jurul a 7,7 mil. euro.

Sursele jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO susțin că Drăgan nu intenționează să-și vândă acțiunile pe fondul tranzacției de exit a Global Finance. Liviu Drăgan a rămas la conducerea TotalSoft pe postul de director general și după intrarea companiei de IT în portofoliul grecilor. Drăgan a păstrat acțiuni în companie, iar pachetul său are o structură care include și opțiuni de cumpărare de titluri.

În tranzacția de acum 10 ani, fondurile de investiții The Black Sea Fund LP și Global Bulgaria & Romania Growth Fund CV, ambele administrate de Global Finance, au cumpărat pachetul de acțiuni majoritar la TotalSoft, în contextul exitului făcut de fondul de investiții SEAF Transbalkan Romania Fund. După 4 ani ca acționar majoritar, SEAF Transbalkan Romania Fund obținea de pe urma tranzacției de exit un randament anual de peste 60% raportat la investiția făcută în TotalSoft.

În mandatul de 4 ani al SEAF Transbalkan Romania Fund, TotalSoft și-a majorat de patru ori vânzările până la 5,1 mil. dolari, iar câștigurile înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) au crescut de peste 8 ori de la 0,14 mil. dolari până la 1,2 mil. dolari, potrivit datelor făcute publice la momentul tranzacției de către fondul de investiții care și-a făcut exitul.

Sub Global Finance, TotalSoft a continuat creșterea exponențială a afacerilor, conturându-și un profil de jucător regional și extinzându-și numărul piețelor unde exportă soft-uri și servicii de IT.

Ultimul bilanț anual al TotalSoft SA indică un profit net de 1,4 mil. euro la o cifră de afaceri de 22,5 mil. euro și un număr mediu de 379 de angajați. La un EBITDA anual de circa 5 mil. euro și având în vedere dinamica vânzărilor, rezultă că TotalSoft este acum o companie, cu o talie de cel puțin patru ori mai mare față de acum 10 ani.

Lider pe piața locală de ERP, TotalSoft își mărește expunerea globală, ajungând la un portofoliu format din 35 de piețe externe. TotalSoft are din 2012 o subsidiară în Austria.

Clientela sa este formată din companii locale și multinaționale din diferite sectoare – agricultură, servicii financiar – bancare, construcții, distribuție, farma, auto, producție, energie, comerț, servicii, șantiere navale și monopoluri de stat.

După un ciclu lung de dezvoltare, orizontul de creștere exponențială al afacerii pare să se mai domolească.

Piața de IT, creștere de peste 4 ori mai mare decât ritmul economiei

Sectorul serviciilor IT și de software din România a totalizat 2,4 mld. euro în 2014, potrivit unui studiu al firmei de consultanță PAC, realizat pentru Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, din care fac parte companiile locale și multinaționale de profil.

Studiul indică pentru anul trecut o rată de creștere în ultimul an de 12,5%, de 4,5 ori mai mare față de ritmul înregistrat la nivelul Produsului Intern Brut al României.

Consultanții PAC au constatat că exportul de servicii IT și soft este motorul creșterii, adăugând în ultimii 5 ani valoarea de 1 mld. euro în timp ce cererea locală a înregistrat în același interval un plus de 100 mil. euro.

Potențialul pieței locale este estimat la 4 mld. euro până în 2020.

În ultimii 10 ani, cei mai activi jucători au fost multinaționalele și antreprenorii locali, care au reușit să se dezvolte pe nișe, însă în ultimii ani a crescut apetitul fondurilor de investiții și al investitorilor de tip business angels.

Tranzacții recente în sector au marcat în 2014 intrarea fondurilor de investiții administrate de Axxess Capital și Oresa Ventures în afaceri dezvoltate de antreprenori la Star Storage, respectiv la Romanian Business Consult. În acest an, trendul a continuat cu fondul de investiții german Earlybird, care a intrat în acționariatul producătorului de software pentru industria turistică DCS Plus, fondat de omul de afaceri Cristian Dincă.

Și investitorii instituționali sunt atrași de perspectivele de creștere ale industriei de profil. International Finance Corporation, divizia de investiții din grupul Băncii Mondiale, și Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) au luat un pachet de circa 16% din Teamnet International.

În 2014, americanii de la Intel Capital și fondul de investiții polonez Enterprise Investors și-au făcut exitul din Siveco prin vânzarea a 32,5% din companie către directorii companiei.

Ce face Global Finance

Fondul grec de investiții Global Finance are un istoric de două decenii în România, fiind unul dintre cei mai experimentați administratori de active locale.

Global Finance are în portofoliul local TotalSoft și Green Group Buzău, unde a cumpărat 75% din acțiuni în 2012. Fondul elen este în faza de dezinvestire a portofoliului său local așa cum procedează și alți manageri de fond precum Advent sau GED Capital. Separat, Global Finance activează și cu un fond specializat în investiții imobiliare, ridicat în 2005 cu o capitalizare de 150 mil. euro, cu portofoliu de proprietăți în România, Bulgaria și Serbia.

Fondat în 1991 la Atena, Global Finance are o listă care cuprinde 80 de investiții în 10 țări din regiune, cu o valoare totală a achizițiilor de peste 820 mil. euro.

Ultimul fond, ridicat în 2006, cu un capital de 350 mil. euro, este și cel mai mare din seria de opt fonduri ridicate de managerul grec de active în ultimii 24 de ani.

În România, Global Finance a avut în portofoliu companii precum supermarketurile La Fourmi (devenit Mega Image România, după preluarea de către grupul belgian Delhaize), producătorul de medicamente Sicomed (azi Zentiva România), fabrica de pâine Titan, Romcolor, lanțul de magazine GSM Germanos, dezvoltatorul de software Axigen sau compania de telefonie mobilă Orange România.

Fondatorul Global Finance este Angelos Plakopitas, directorul general al fondului de investiții. Are o carieră de 35 de ani, din care 14 ani în corporate banking în Grecia și SUA, în special în cadrul Citibank.

Tranzacție pe piața farmaciilor: Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea a 19 farmacii Centrofarm de către Help Net

Prin această tranzacţie, Help Net preia fondului de comerţ aferent unui număr de 19 farmacii aparţinând Centrofarm, din București, Brașov, Bușteni, Buftea, Constanța, Iași, Suceava, Târgu Mureș, Râmnicu Sărat, Sat Geamăna (Comuna Bradu), potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței.

Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice. Ca urmare a analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.

Atât Help Net, cât şi Centrofarm au ca principal obiect de activitate comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate, respectiv farmacii.

Pe piața farmaciilor, Help Net concurează cu Sensiblu, Catena, Dona și alte lanțuri. Mișcarea Help Net indică o tendință de concentrare la nivelul marilor jucători de pe piață.

În 2014, Help Net Farma a raportat pentru 2014 un profit net de 8 mil. lei la o cifră de afaceri de 389,9 mil. lei și 1.309 angajați.

Centrofarm a avut anul trecut pierderi de 10,9 mil. lei la o cifră de afaceri de 92,6 mil. lei și 288 angajați.

tranzactie_mid_europa_partners_regina_maria_advent_tabel main

Mid Europa confirmă oficial că prețul achiziției Regina Maria trece de 100 mil. euro. Nikolaus Bethlen, Mid Europa: Finanțarea asigurată de Erste la achiziție a fost de 55 mil. euro. Vrem să creștem organic, dar și prin achiziții. Ne uităm în România după achiziții, ne interesează sectoare ca retailul, bunuri de larg consum, transport, logistică și servicii medicale

Fondul de investiții Mid Europa Partners, unul dintre cei mai mari investitori cu capital de risc din regiune, a confirmat oficial pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că prețul plătit pentru achiziția rețelei de servicii medicale private Regina Maria depășește nivelul de 100 mil. euro.

De asemenea, creditul Erste pentru finanțarea parțială a achiziției este de 55 mil. euro. Nikolaus Bethlen, Partener Mid Europa Partners și omul care coordonează activitatea fondului de investiții a explicat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO mecanismele tranzacției.

”Noi vom plăti o sumă în numerar (cash consideration – lb. eng) pentru 100% din acțiuni. Finanțarea (pentru achiziție – n.r.) asigurată de Erste este 55 mil. euro”, afirmă reprezentantul Mid Europa Partners.

Nikolaus Bethlen, Partener Mid Europa Partners și coordonatorul operațiunilor fondului în România

Nikolaus Bethlen, Partener Mid Europa Partners și coordonatorul operațiunilor fondului în România

Întrebat dacă valoarea achiziției depășește 100 mil. euro, conform estimărilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO, Nikolaus Bethlen a răspuns: ”Presupunerea ta privind prețul este corectă”.

Mid Europa Partners a anunțat ieri achiziția pachetului integral al Regina Maria, al doilea jucător după cifra de afaceri pe piața serviciilor medicale private. Vânzătorii sunt fondul de investiții Advent International, cu 80% din acțiuni, și familia fondatorului companiei, Wargha Enayati, cu restul de 20% din acțiuni.

Mid Europa Partners a înaintat o ofertă și în 2010 pentru preluarea companiei, dar achiziția a fost finalizată atunci de către Advent International, unul dintre pionierii investițiilor cu capital de risc din România. Pe piața locală, Mid Europa revine după ce în urmă cu mai mulți ani și-a făcut exitul din operatorul de telefonie mobilă Connex, acum Vodafone România.

Acum, Mid Europa este din nou atrasă de achiziții pe piața românească.

”Facem planuri pe baza unei creșteri organice, precum și prin achiziții”, explică Nikolaus Bethlen.

”Ne uităm la un număr de sectoare pentru a face achiziții în România. În general, fiecare sector în afară de imobiliare este de interes pentru noi. De exemplu, retailul, bunurile de larg consum, transportul, logistica și serviciile medicale sunt sectoare de bază pentru noi”, spune reprezentantul Mid Europa Partners.

Dacă avem în vedere că Medlife, cel mai mare operator de servicii medicale private după cifra de afaceri, derulează tranzacția de exit a celui mai important acționar minoritar, fondul de investiții Value4Capital, ce deține 36% din acțiuni, precum și unele semnale care vin din zona altor mari jucători precum Medicover, se conturează un orizont de consolidare prin fuziuni și achiziții la vârful pieței de profil.

Atât Medlife, cât și Regina Maria și-au majorat puternic afacerile în ultimii cinci ani, mizând pe două fronturi, creștere organică și achiziții oportuniste de operatori locali și regionali de profil pentru a ajunge la o acoperire națională.

Astfel, Regina Maria în mandatul Advent început în februarie 2010 și-a majorat de 4 ori veniturile și de 3 ori nivelul EBITDA (câștigurile înregistrate înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării), potrivit reprezentanților fondului american de investiții.

Mid Europa Partners, înființat în 1999, a strâns până acum fonduri de 4,2 mld. euro și este deținut 100% de către partenerii săi. Are birouri la Londra, Varșovia, Budapesta și Instanbul, de unde acoperă Europa Centrală și de Est plus Turcia. Europa Centrală este în principal în vizorul său, România fiind pe lista tranzacțiilor de oportunitate. Din echipa de aproximativ 27 de oameni, nouă sunt parteneri. Thierry Baudon este fondator și Managing Partner al Mid Europa Partners. Nikolaus Bethlen conduce biroul din Budapesta al fondului, pentru care lucrează din 2007.

Achiziția Regina Maria și investițiile curente sunt derulate prin Mid Europa Fund IV, fond de investiții ridicat în 2014 cu o capitalizare de 800 mil. euro și al patrulea ridicat de la înființarea firmei. Strategia MEP vizează, de regulă, investiții de capital între 75 și 200 mil. euro pe o perioadă între 3 și 6 ani în companii cu o valoare de întreprindere cotată între 100 și 500 mil. euro.

Atuurile Mid Europa Partners sunt profilul de investitor regional, precum și administrarea unui portofoliu puternic în sectorul serviciilor medicale private, din care fac parte grupul medical turcesc Kent Hospital Group, rețeaua poloneză de laboratoare Diagnostyka, rețeaua de laboratoare Alpha Medical din Cehia și Slovacia și furnizorul de suplimente nutritive Walmark. A deținut Lux Med, cea mai mare rețea privată de sănătate din Polonia.

Mid Europa a bifat până acum o listă de peste 31 de investiții, Regina Maria extinzând la 5 numărul companiilor din portofoliul regional de servicii medicale.

Din echipa Mid Europa care s-a ocupat de tranzacție au făcut parte Csanad Daniel, Tas Tobias, Albert Jelinek și Bartosz Malecki. Fondul a avut consultanți juridici firmele de avocatură White & Case și Bondoc & Asociatii, EY în rol de consultant financiar și Banca Comerciala Română (Erste Group) ca și consultant de fuziuni și achiziții. Echipa de avocați condusă de Lucian Bondoc, Managing Partner al Bondoc & Asociații, s-a ocupat de asistența juridică la nivel local. CITEȘTE AICI CINE SUNT CONSULTANȚII PĂRȚILOR IMPLICATE ÎN TRANZACȚIE.

Regina Maria a raportat pentru 2014 EBITDA de 8,3 mil. euro, iar estimarea conducerii companiei Regina Maria pentru 2015 este de 12 mil. euro, conform datelor făcute publice până acum. Afacerile Regina Maria în 2014 au fost de 55 mil. euro, ținta pentru acest an fiind 67 mil. euro.

Regina Maria are un portofoliu format din aproximativ 300.000 abonați, 22 de clinici în București și în țară, 4 spitale, 11 laboratoare și 5 centre de imagistică.

Pe piața serviciilor medicale private, Regina Maria concurează cu Medlife, Sanador și Medicover.
Vânzarea Regina Maria pune capăt unei activități de două decenii în România pentru Advent, jucător de talie globală în industria fondurilor de investiții, timp în care a investit în sectoare variate – bere, publicitate, producție de medicamente, producție de cărămizi, de vopseluri, clinici medicale.

Șeful Lafarge România despre ce urmează în era CRH: Ne gândim inclusiv la achiziții. În vizor piețele de var, de asfalt, lucrări de construcții, distribuție de materiale de construcții. Până la finele anului va fi anunțată o strategie de dezvoltare

Irlandezii de la CRH vor anunța până la finele anului o strategie de dezvoltare pentru operațiunile din România. Aceasta va lua în calcul și achiziții pe alte segmente din piața de materiale de construcții, care se regăsesc de exemplu în portofoliul din regiune al grupului irlandez.

”Ne gândim la dezvoltarea de operațiuni complementare, inclusiv la achiziții – poate fi zona operațiunilor de var, asfalt, lucrări de construcții, inclusiv de drumuri, distribuție de materiale de construcții, dacă ne uităm la portofoliul CRH pe alte piețe din regiune precum Ungaria ori Polonia”, a declarat Costin Borc, directorul general al Lafarge România, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

”CRH va face o analiză și va anunța o strategie de dezvoltare până la sfârșitul anului”, explică șeful operațiunilor locale ale Lafarge, ce urmează în scurt timp să fie preluate de grupul irlandez CRH.

Producătorul irlandez de materiale de construcții Cement Roadstone Holdings (CRH) a ajuns în februarie la un acord de preluare a pachetului de active scoase la vânzare de giganții Lafarge și Holcim din industria cimentului în cadrul unei tranzacții totale de 6,5 mld. euro, din pachetul de active făcând parte și grupul de opt companii Lafarge din România.

CRH a intrat pe piața românească pe 17 decembrie 2007, când a cumpărat producătorul de BCA Elpreco Craiova, după ce anterior tatonase achiziția Macon Deva și a Celco Constanța. Valoarea tranzacției prin care irlandezii au pus piciorul pe piața locală este estimată la circa 65 mil. euro.
Elpreco Craiova a raportat în ultimul său bilanț pe 2014 o cifră de afaceri de 95 mil. lei (21,4 mil. euro) și un profit de 0,17 mil. lei (0,04 mil. euro) la un personal format din 399 de angajați.

O altă companie deținută de CRH este Ferrobeton România SRL, care operează fabrica de la Negoiești (județul Prahova) de pe platforma Brazi. Compania a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de 26,1 mil. lei (5,9 mil. euro) și o pierdere netă de 2,8 mil. lei (0,6 mil. euro) la un număr de 68 de angajați.

Cumulate, cele două companii ale CRH din România au afaceri de peste 27,3 mil. euro, 467 angajați și sunt pe pierdere.

CITIȚI INTERVIUL INTEGRAL CU COSTIN BORC, DIRECTORUL GENERAL AL LAFARGE ROMÂNIA, PE TEMA TRANZACȚIEI CU CRH.

Cine este CRH

CRH este o companie irlandeză născută în 1970 din fuziunea a doi producători – Cement Limited, fondată în 1936, și Roadstone Limited, înființată în 1949.

În 44 de ani, CRH a evoluat de la vânzări de 27 mil. euro, realizate în proporție de 95% în Irlanda, la vânzări de 18 mld. euro realizate în 35 de țări, mai ales din Europa și America de Nord. Are o producție de 300 de milioane tone de materiale de construcții pe an, 76.000 de angajați în 3.400 de locații din lume. În 2013, a înregistrat o pierdere înainte de taxe de 215 mil.euro.

Achiziția activelor Lafarge și Holcim este cea mai mare din istoria sa și se încadrează în strategia grupului irlandez de a crește pe piețele emergente, dar și în piețe din Europa unde nu avea o prezență puternică.

Albert Manifold, irlandez, 51 de ani, a preluat poziția de director general executiv la 1 iunie 2014. Lucrează în cadrul CRH din 1998 când a venit pe poziția de director financiar în cadrul diviziei europene de materiale, unde a contribuit la întărirea poziției grupului în Europa de Est.

În 2004, a fost avansat pe poziția de director de dezvoltare al grupului, iar în 2007 a preluat poziția de director al diviziei europene de materiale.În această perioadă, s-a ocupat de extinderea CRH în Asia, în special pe piețele din China și India, cele mai mari piețe emergente ale lumii.

În ianuarie 2009, Manifold este cooptat în board-ul CRH și devine director operațional la nivel de grup. Manifold nu s-a ferit să arunce săgeți către politica de achiziții anterioare a grupului, dar asta nu îl împiedică să treacă la acțiune și să facă achiziții de un calibru fără precedent.

Practic,CRH trece odată cu achiziția activelor Lafarge și Holcim într-un eșalon superior al greilor din industria materialelor de construcții.

Înainte de a lucra la CRH, Manifold a fost director operațional al unui fond de investiții, fiind implicat în investițiile acestuia din Europa și America de Nord.

Fondul de investiții Allen McGuire, la care a activat șeful CRH, a făcut 16 investiții cu o valoare totală de 500 mil. dolari de la înființarea sa în 1989, însă în cele din urmă a fost închis.

Albert Manifold a căpătat o experiență internațională în diferite poziții ocupate în Europa, Europa de Est, SUA, Asia și Australasia. Este de profesie contabil și are un MBA. Tranzacția cu Lafarge și Holcim este cea mai mare făcută de CRH și Albert Manifold până acum.

Sursă foto și date: Lafarge. Prelucrare jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Costin Borc, CEO Lafarge România: Prețul de vânzare al Lafarge România către CRH, în jurul a 400 mil. euro. ”Am văzut mulți români în echipele de consultanți implicați în tranzacție”. Francezii au tras linie – câți bani au investit și câți au obținut după 18 ani în România. CRH ar putea viza achiziții locale pe piețele de var, asfalt, drumuri, distribuție de materiale de construcții. Povestea tranzacțiilor Lafarge – Holcim și vânzarea de 6,5 mld. euro către CRH, spusă de unul dintre vânzători

Vânzarea Lafarge România a adus aproximativ 400 mil. euro în cadrul tranzacției globale prin care irlandezii de la CRH plătesc circa 6,5 mld. euro pentru un set de active Lafarge și Holcim, tranzacție derivată din fuziunea liderilor industriei cimentului, Lafarge (Franța) și Holcim (Elveția), potrivit unui interviu acordat în exclusivitate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO de către Costin Borc, directorul general al Lafarge România.

Tranzacția de vânzare a Lafarge România, care ajunge la final în 11 zile, marchează câteva premiere locale.

În primul rând, este cea mai mare tranzacție ca valoare din istoria pieței de materiale de construcții. În al doilea rând, are loc în mandatul singurului director român pus până acum de o companie mare franceză la șefia afacerilor de aici modelul clasic fiind numirea unui șef expat, în majoritatea cazurilor un francez.

Nu în ultimul rând, algoritmul de împărțire a pieței locale la fix 3 jucători, valabilă de 17 ani, modelează o tranzacție globală. Și asta cu prețul vânzării totale a afacerii locale de către o companie străină, care tot ca o premieră nu înseamnă un exit, ci un alt început sub forma melanjului a doi ”grei” globali care sunt nevoiți să stea aici împreună într-un singur picior – Holcim România – pentru a nu da peste cap echilibrul concurențial al pieței.

Un rol – cheie în vânzarea Lafarge România în cadrul tranzacției globale cu irlandezii de la CRH l-a avut Costin Borc, al cincilea și ultimul director pus de francezi aici în 18 ani de prezență pe piață.

49 de ani. Fost absolvent de Politehnică al Facultății de Energetică specializarea Hidroenergetică. Doctorat în Economie – specializarea Macro-economie de la Universitatea din Wisconsin Madison (SUA).

Costin Borc a fost secretar personal al liderului țărănist Corneliu Coposu, supranumit ”Seniorul” în politica postdecembristă, și a ocupat poziția de consilier de stat cu probleme politice și coordonator al aparatului de lucru al primului-ministru țărănist Radu Vasile în perioada 1998 – 1999. În 2000, a intrat în rândurile Lafarge ca șef de proiect în cadrul operațiunilor din America de Nord, iar apoi a fost director general al Lafarge Agregate Betoane, director de strategie și dezvoltare în centrala Lafarge din Paris, iar apoi a condus operațiunile grupului francez din Serbia, respectiv din România începând cu septembrie 2013. A fost președintele Consiliului Investitorilor Străini din Serbia. CITEȘTE AICI PROFILUL LUI COSTIN BORC.

Lafarge a intrat în România în 1997 când a achiziționat Romcim, care avea 4 fabrici de ciment, din care francezii au vândut ulterior una către Holcim din Elveția. Lafarge Romcim, ulterior Lafarge Ciment România este cea mai profitabilă companie din industria cimentului, unde ocupă locul al treilea pe piață după Holcim și HeidelbergCement. CITEȘTE AICI PROFILUL DETALIAT AL LAFARGE CIMENT ROMÂNIA.

Borc interviu caseta topicuri

Interviul integral

M. Cum s-a derulat tranzacția prin care Lafarge a ajuns să-și vândă operațiunile din România? Cum a fost structurată?

C.B. În jurul datei de 3 aprilie s-a anunțat deal-ul dintre Lafarge și Holcim, moment în care echipele locale începând de a doua zi au început să lucreze la depunerea dosarului de concurență pentru aprobarea fuziunii de către Bruxelles.

Un punct important este că absolut toată această operațiune (tranzacție – n.r.) nu a fost nicio secundă una locală. A fost coordonată în Paris și în Zurich de către fiecare din cele două grupuri, fiecare cu rândul lor de avocați și de consultanți de la Bruxelles.

Echipele locale au început să lucreze la partea de strângere de date de concurență și, pe măsură ce datele se strângeau, cele două grupuri au anunțat următoarele principii, care au fost și făcute publice după aceea.

S-a dorit ca tranzacția să fie cât mai rapidă cu putință și atunci una din soluții era de a veni în întâmpinarea cererilor Direcției Generale de Concurență din cadrul Comisiei Europene.

S-a hotărât că, cel mai simplu va fi să nu se fuzioneze nici o parte a activelor din Lafarge și Holcim, ci în țările în care ar fi probleme de concentrare să se vândă una sau alta dintre operațiuni. Acesta a fost principiul general și, după aceea, a existat primul anunț la început de iulie (7 iulie – n.r.), în care s-a anunțat ce decide grupul că vinde.

Și a început un calendar de pregătire al vânzării în același timp cu continuarea procesului de strângere de date, cu depunerea dosarului de concurență.

M. Cum au decurs discuțiile cu autoritățile concurențiale?

C.B. Au fost două procese care s-au făcut în paralel în așa fel încât când s-a depus dosarul la Bruxelles, dosarul conținea deja soluții la ambele situații fără a se spune cine e cumpărătorul. În același timp, s-a început procesul de vânzare, iar partea de disposal (vânzare de active – n.r.) a fost făcută în același timp. De obicei, lucrurile sunt însă așa: Se cere avizul, apoi vine avizul cu obiecții, condiționat, te duci înapoi cu el și din cauza asta spui că s-a lungit procesul.

Aici, au fost primele procese în care s-a spus ”Noi, din discuții formale pe care le-am avut cu voi, știm că astea sunt problemele și uite astea sunt soluționările”, drept pentru care și geografia tranzacției s-a schimbat.

Astfel, în primul anunț, s-a spus că se va vinde o fabrică din Austria, iar apoi undeva prin octombrie s-a anunțat că se vinde operațiunea Holcim din Slovacia și nu se mai vinde fabrica din Austria.

Împreună cu avocați și economiști, cu consultanți de la Bruxelles, s-a ajuns la concluzia că aceasta nu va răspunde condițiilor cerute (de Comisia Europeană pentru a aproba tranzacția – n.r.), că degeaba vinzi o fabrică în Austria împreună cu active din Ungaria că asta n-o să te ajute.
Și atunci, s-a ajuns la o ultimă variantă, care a fost aprobată de către Consiliul Concurenței pe la mijlocul lui decembrie, variantă ce cuprinde Canada pe listă și care a fost aprobată de DG Comp (Direcția Generală de Concurență din cadrul Comisiei Europene – n.r.). Pe această listă aprobată de DG Comp intrau operațiunile din Europa, inclusiv Lafarge Marea Britanie, o stație de măcinare Holcim în Franța, active din Slovacia și Ungaria.

În același timp, patru bănci de investiții ne-au dat acordul de vânzare a acestor active. Cele patru bănci de investiții au pregătit vânzarea. Ei (Holcim – n.r.) au avut pe HSBC și pe Morgan Stanley, iar noi (Lafarge – n.r.) am avut pe BNP Paribas și Credit Suisse pentru că trebuie să prezinți la vânzare un tot, care e format dintr-un set de active Holcim și un set de active Lafarge și trebuie să faci prezentări acestor active fără ca cei de la Lafarge să se întâlnească cu cei de la Holcim. Și ne chemau pe rând să facem prezentări.

M. În ce mod a fost selectat cumpărătorul activelor?

C.B. În procesul acesta, au fost selectați, probabil, cam 30 de competitori, din care au fost 5 competitori pe pachetul global.

Totul a fost separat în 5 pachete – însemnând Brazilia, Canada, Marea Britanie, Europa Continentală și Filipine.

Și au fost 5 pe tot pachetul – 4 fonduri de investiții și un investitor industrial care a și câștigat. De asemenea, pe fiecare pachet regional de active erau și alți jucători. Și s-au făcut prezentări. Procesul a fost unul interesant pentru că în momentul acela poți să găsești pe cineva care îți oferă mai mult pe unul din active.

Chestia nostimă a fost că, strategic, toată lumea a dorit ca un singur jucător să cumpere totul. Este mult mai simplu. Închipuie-ți ce înseamnă să faci 5 tranzacții separate, sub aprobări de la acționari, cu riscurile aferente.

Ceea ce s-a spus totdeauna, s-a spus așa: Care erau condițiile? Trebuie să fie un cumpărător care să fie credibil din punct de vedere al poziției financiare, nu unul care îți promite că vrea să cumpere și după aceea zice că nu are banii necesari.

O altă condiție era să fie un cumpărător care să poată să facă deal-ul, în sensul în care să obțină toate aprobările interne.

Și a treia condiție – să obțină aprobarea Bruxelles-ului și a autorităților de concurență.

CRH a semnat deal-ul la sfârșitul lui ianuarie. Condițiile au fost așa: să aprobe Bruxelles-ul, care aprobase deja vânzarea, dar nu aprobase cumpărătorul. Adică nu cumva cumpărătorul va face o concentrare?! Trebuia aprobat și cumpărătorul. Și Bruxelles a aprobat și cumpărătorul.

Adunarea generală a acționarilor CRH trebuia să aprobe deal-ul de 6,5 mld. euro, din care aproape o treime finanțată cash (2 mld. euro – n.r.), cam o treime emisiune acțiuni (prin majorare de capital echivalentă cu 9,9% din capitalul companiei – n.r.) și o altă parte prin împrumut de la bănci. Și aici s-au mișcat repede.

O altă condiție era să se poată face fuziunea. Deal-ul de vânzare a activelor este subsidiar fuziunii (Lafarge Holcim – n.r.), iar din punctul ăsta de vedere, evident, că era de preferat un investitor mare care să cumpere totul.

Pe de altă parte, au fost încurajați alți competitori ca, eventual, să-l faci pe cel care oferă mai mult să poți să-i crești prețul. Nu s-au spus niciodată sumele din niciun fel de pachete. N-am auzit niciodată nicio sumă, totdeauna s-a discutat pe pachet global. Dar, probabil, că negocierile au fost folosite așa: ”Tu la cât ai evaluat activele din Europa continentală? Vezi că am unul care dă mai mult”.

M. Au mers repede discuțiile de vânzare? Cât au durat?

C.B. A fost o negociere foarte bine pusă la punct și care s-a făcut foarte bine pentru că o astfel de tranzacție, cu anunț în luna iulie cu ce se vinde și la care teaser-ul (info memo-ul de prezentare a tranzacției trimis unei baze de potențiali cumpărători – n.r.) a plecat, cred că pe la începutul lui septembrie, să fii în stare să faci un deal de 6,5 mld. euro în 4 – 5 luni de zile, cu un Crăciun la mijloc, adică în 4 luni jumătate lucrătoare, este senzațional!

Din punct de vedere al calității actului, acesta a fost extraordinar de bine făcut. A fost teaser-ul, apoi vendor due dilligence, apoi prezentări, au fost vizite de sit-uri și au fost negocierile finale. Totul în 4 luni. Camera de date s-a deschis la începutul lui octombrie.

Echipele noastre au muncit zi și noapte. Ele au alimentat data room-ul. Totul a plecat de aici, toate datele, tot planul de afaceri, totul s-a lucrat la nivel local. Camera de date a fost virtuală.

M. Ce consultanți au lucrat în tranzacție? Ce rol au avut românii în cadrul acestor echipe de asistență?

C.B. Propriu – zis, nu au existat consultanți în tranzacție în România. Aici, au fost subcontractați consultanți locali. Au fost mulți implicați pentru diverși jucători.

Toți cei din Big Four au fost într-un fel sau altul implicați, unii dintre ei chiar de ambele părți, caz în care a trebuit să facă un Chinese Wall (procedură prin care echipe ale aceluiași consultant lucrează atât pentru una, cât și pentru cealaltă parte a tranzacției – n.r.).

EY este auditor la CRH și este și auditorul nostru (Lafarge – n.r.). EY Dublin a fost foarte implicat în tranzacție. EY a fost implicat pe parte de cumpărător, iar noi la faza de due dilligence a vânzătorului am fost cu PwC 100%.

Cele 4 bănci de investiții au făcut, normal, aceleași template-uri și pentru unii și pentru alții. Ne-au spus să nu vorbim între noi, (adică Lafarge cu Holcim – n.r.). Însă, chiar avocații ne-au spus ”Voi nu vedeți că vorbiți odată la 50 de oameni în fiecare zi, deci o să vorbiți în total la vreo 1.000 de oameni?! Deci, lucrurile astea oricum sunt aproape publice”.

Pentru consultanți, un deal ca ăsta este o mană cerească. Au fost consultanți pentru fonduri de investiții, toți au venit cu zeci de consultanți după ei.

Eu am fost foarte impresionat că, printre consultanți pe care i-am întâlnit la Londra erau foarte mulți români. Care lucrează în Londra pentru fonduri de investiții, pentru bănci mari, oameni în funcții destul de importante, care au fost prezenți în deal. Eu, de exemplu, am întâlnit o româncă ce lucra pentru Deutsche Bank, care la rândul ei făcea parte dintr-una din echipele implicate în deal.

Era o plăcere să vezi așa ceva ce nu e valabil pentru alte țări din zonă de exemplu. N-am văzut sârbi, n-am văzut unguri, n-am văzut slovaci, n-am văzut cehi. Am văzut în schimb germani, chinezi, indieni și am văzut foarte mulți francezi în staff-urile fondurilor de investiții și la nivele mari, destul de mulți șefi erau francezi. Și câțiva americani.

M. Cine sunt consultanții Lafarge România în tranzacția cu CRH?

C.B. Pe componenta locală, consultanța juridică a fost asigurată de NNDKP și PwC global în ceea ce privește procesul de vendor due dilligence (auditul vânzătorului – n.r.).

Lafarge_companii_ro_cumparate_de_crh_tabel main

M. Ce diferențe de abordare sunt între investitorii strategici și fondurile de investiții într-o astfel de tranzacție?

C.B. CRH a fost cel mai interesant, a venit cu foarte multe resurse interne, cu o echipă mai diversificată decât în cazul unui fond de investiții.

În tranzacție au fost fondurile suverane din Singapore, din Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite. Făceau parte din consorții, de exemplu, fonduri de pensii ale funcționarilor din Canada care ziceau ”Noi avem 50 mld. disponibile din care mai avem până la 20 mld – 30 mld. pe care vrem să-i băgăm în astfel de tranzacții.”

Ceea ce a fost interesant în această tranzacție este că un investitor industrial vede lucrurile altfel. Dar un fond de investiții spune : ”Eu muncesc la fel pentru un deal de 50 de mil. sau pt un deal de 5 mld. și mie îmi trebuie pentru că am fond de 10 mld. și vreau să bag banii în așa ceva”.
Ei se prezentau ca potențiali cumpărători. Spuneau: ” Domnule, noi căutăm tranzacții mari. Avem nevoie de tranzacții mari pentru că de fapt o tranzacție mare costă mai mult mai puțin decât una mică”.

Pentru fiecare fond de investiții vorbim de sume probabil între 10 și 20 de milioane de euro pentru pregătirea unui deal de genul ăsta. Adică due dilligence, avocați, aveau consultanți tehnici, au vizitat site-urile din Brazilia până în Filipine. Când începi să aduni câți merg acolo…

Cinven a fost în tranzacție, BC Partners, CVC a fost, Advent a fost însă la un moment dat s-a retras. Blackstone a fost. Oyak n-a fost, nu au cumpărat nici caietul de sarcini, KKR nu a fost.

Au fost în schimb niște investitori brazilieni industriali pe varianta de ”bucățele” (pachete regionale – n.r.) pentru că s-a vândut și Brazilia. Pentru ei, a lucrat la nivel de șef al consultanților pentru Europa Markus Wirth, fostul șef al Holcim România. Și este logic dacă ne gândim că în boardul lui Votorantim Cimentos este fostul șef Holcim, Markus Akermann. (Markus Wirth a lucrat pentru Ameropa și a fost director general pentru Ameropa Grains Constanța până în septembrie 2014 – n.r.).

fuziune_lafarge_holcim_tranz_crh_calendar_tabel main

M. Care a fost deci calendarul tranzacției?

C.B. Pe 3 aprilie 2014, acordul dintre Lafarge și Holcim s-a semnat în acea noapte. Există un articol într-un ziar francez care povestește totul. Bruno Lafont și cei de la Holcim s-au dus la Joaquín Almunia (comisarul european pentru concurență în cadrul Comisiei Europene prezidate de Manuel Barosso – n.r.) și i-a văzut cineva la Bruxelles, iar Bloomberg a scos informația în piață vineri la prânz. S-au dus la Almunia și i-au spus ”Uite, domnule, vrem să creăm un jucător european” și au întrebat ”Voi ați fi de acord?”. Și el a zis ”Da.” Se pare că cineva de la Almunia ar fi dat informația la presă. A apărut vineri. Apoi, a fost o reuniune de urgență a consiliilor de administrație ale amândurora și apoi au anunțat (luni, pe 7 iulie au anunțat – n.r.). Au zis în acele zile ”No comment!”, dar au făcut repede ședință. Nu se mai putea ține, era deja scăpată informația în piață. A fost semnat un MoU (memorandum de înțelegere – n.r.), cu un calendar clar până la jumătatea anului ăsta.

Pe 7 iulie a fost anunțul vânzării, care a stabilit prima listă de vânzare de active Lafarge și Holcim. A fost apoi teaser-ul în septembrie, a urmat depunerea dosarului la Bruxelles, care a fost în octombrie. DG Comp aveau 45 de zile la dispoziție și au răspuns pe 15 decembrie.
Nu au fost NBO (oferte neangajante – n.r.), a fost o selecție, o discuție între bănci. Scrisori de interes au fost, vendor due dilligence a fost.

Știu că au fost niște discuții de genul tu spui că vrei și eu te invit. Discuțiile din câte știu nu au fost cu sume. Cineva a vrut să participe și i s-a spus ”Mai bine nu, că pe tine te interesează numai datele”. A fost o etapă de selecție, care să nu permită deschiderea datelor către jucători care nu aveau niciun fel de interes în deal.

Depunerea ofertelor finale a fost 10 – 15 ianuarie, și apoi negocierile au durat 2 săptămâni.

Au luat un hotel, și la un etaj erau unii, la alt etaj erau alții dintre ofertanți. Totul s-a închis la biroul unuia dintre avocați. În faza cu ofertele, ultima negociere a fost la Paris într-un birou de avocați. După ofertele finale, au fost iar selecționați câțiva dintre ei, a fost o listă scurtă. N-au fost toți. Au mai cerut niște clarificări. Au venit cu oferte îmbunătățite.

Ce am auzit eu, pentru că secretul era bine păstrat, că cea mai mare ofertă a unui fond a fost de 5,75 mld. euro. CVC ar fi dat 5,75 mld. euro, iar CRH 6,5 mld. euro. Este foarte de mirare pentru că e ușor împotriva firii ca un fond să liciteze astfel.

Era un deal bun pentru fond. Ai Europa, care este destul de stabilă, ai Franța, care îți produce cash, ai UK, care merge bine și aveai Brazilia și Filipine, unde să investești. Adică puteai să te joci cu cash-ul de acolo, să îl dezvolți.

Ideea unui fond de investiții ar fi ca fondul să crească businessul și să-l vândă mai departe unui alt fond sau unui alt investitor industrial. Ai un pol, găsești un alt jucător care e numărul 4 – 5 în piață ale cărui operațiuni se suprapun frumos cu ăsta și fuzionează și creează din jucătorul nr. 5 și nr. 6, iar în 5 ani de zile creezi ceva și te lansezi într-un IPO (listare pe bursă – n.r.). Ori un IPO într-o fuziune cu un alt jucător.

Asta era cea mai interesantă variantă, în care tu creezi un pol, îl unești apoi cu un alt jucător existent, de o talie corectă, care nu neapărat e foarte mare.

Ideea pe care voiau s-o facă, Lafarge UK să fuzioneze cu Tarmac ca să facă un IPO. La asta s-au gândit și fondurile. Luăm noi asta și fuzionăm cu cineva și o scoatem pe bursă. Plus că momentul a fost unul atractiv. Europa crește. Piața crește în continuare. La momentul noiembrie 2014, în ciuda unor mici fluctuații pe piață, cumpărarea unei afaceri în materiale de construcții nu era o idee rea. Sau, eventual, să optimizeze tranzacția printr-un schimb de active (swap).

M. În ce centre financiare a fost marketată vânzarea Lafarge România?

C.B. Paris, Zurich și Londra.

M. Având în vedere structura globală a tranzacției cu CRH și a fuziunii cu Holcim, putem spune că ambele tranzacții au avut o componentă – cadru internațională și una specific locală. Cum s-au derulat în paralel cele două tranzacții? Au existat echipe separate la nivelul Lafarge România? Cu câți oameni s-a lucrat?

C.B. Au lucrat 3 – 5 oameni, s-au scanat toate documentele, s-au pus în data room.

A mai fost o echipă de pregătire a tranzacției din care a făcut parte eu ca și CEO, a fost și CFO (Cecile Morenas – n.r.), și Ruxandra Băndilă (director strategie și dezvoltare afaceri Lafarge România – n.r.) care m-a ajutat pe partea de strategie și directorul de resurse umane (Gabriel Mățăuan – n.r.). Au fost vizite de sit-uri industriale. În camera de date, echipele au variat de la 2 la 7 oameni, cea mai mare. Au vizitat fabricile de la Medgidia și Hoghiz. A venit și unul dintre șefii CRH Europa aici. Brazilienii au venit, de exemplu, să vadă fabrica din Medgidia prin decembrie.

M. Cine sunt oamenii care coordonează integrarea operațiunilor Lafarge România în structurile CRH? Câți oameni fac parte din aceste echipe de integrare? Cât va dura acest proces de integrare și la cât sunt estimate costurile integrării?

C.B. Procesul de integrare începe de la 1 august, există vizite acum în teritoriu. Care este locul României este prea devreme de discutat. Lucrăm cu McKinsey pe partea de consultanță strategică de integrare. Pentru 2016, costurile integrării sunt estimate la câteva milioane de euro.

M. Ce efecte vor produce cumulat cele două tranzacții la nivelul principalilor parametri ai Lafarge România – portofoliu clienți, număr angajați, modelul de organizare și structurile afacerii, impactul asupra liniilor de afaceri și a companiilor – satelit din România ale Lafarge, actuala echipă de management a companiei?

C.B. În ceea ce privește companiile – satelit, suntem în proces de simplificare a entităților din România. Am delistat Lafarge Agregate Betoane. Am preluat participațiile unor acționari minoritari din Lafarge Ciment. Pasul următor este fuziunea lor.

CRH va face o analiză și va anunța o strategie de dezvoltare până la sfârșitul anului.

Ne gândim la dezvoltarea de operațiuni complementare, inclusiv la achiziții – poate fi zona operațiunilor de var, asfalt, lucrări de construcții, inclusiv de drumuri, distribuție de materiale de construcții, dacă ne uităm la portofoliul CRH pe alte piețe din regiune precum Ungaria ori Polonia.

Am început să ne gândim care e fundamentul unui puzzle în România din care face parte și Romcim, principalul nostru brand de sac. Cine face parte din această arhitectură?! Aceeași reflecție există și în cazul CRH. Vom vedea de la tranzacția de 6,5 mld. euro dacă se va face și o distribuție de dividende.

Lafarge cati bani a facut in Ro tabel

M. La cât a fost evaluată Lafarge România în cadrul tranzacției cu CRH? Dacă tragem linie peste ce a însemnat investiția unui investitor strategic în România, câți bani a investit în total Lafarge în România din 1997 până acum și câți bani a făcut aici Lafarge în total din profiturile anuale cumulate și vânzarea operațiunilor?

C.B. În jurul a 400 mil. euro dacă luăm în calcul o estimare de circa 8,5 x EBITDA așa cum rezultă din evaluarea făcută la nivelul tranzacției globale. Lafarge a investit în România din 1997 circa 713 mil. euro, iar profiturile cumulate de Lafarge Ciment au fost de aproximativ 703 mil. euro de la privatizarea Romcim în 1997 până acum. Datele se refera numai la Lafarge Ciment, nu și la activitatea de Agregate și Betoane sau Gips (vândută în 2011 belgienilor de la Etex – n.r.), dar la care nu au prea fost profituri. Practic, prețul vânzării activelor Lafarge din România reprezintă aproximativ beneficiul net al investitorului la capătul celor 18 ani de investiții locale.

Lafarge cati bani a investit in Ro tabel

M. Cum se va prezenta de acum încolo în fața partenerilor de afaceri actuala Lafarge România? Sub ce marcă? Va fi schimbat logo-ul companiei? A început deja procesul de creare a unei noi identități de brand în contextul tranzacțiilor care au loc?

C.B. CRH păstrează brandul Multibat și Romcim. Pe termen scurt și mediu, nu va fi nici o schimbare în companie (Lafarge România – n.r.). Am început și procesul de branding, unde am angajat deja o agenție care să se ocupe de acest lucru.

M. Cum va arăta piața locală a cimentului după finalizarea integrării Lafarge România în structurile CRH? Dar piața betoanelor? Dar piața de agregate?

C.B. Pe primul trimestru, avem o creștere de 16% pe volume față de perioada similară a anului anterior. Piața crește pe seama proiectelor private, dacă apare și infrastructura în comenzi, va da și ea încă un plus pieței. Piața locală nu crește pe agregate, crește pe betoane. Datele de piață indică Lafarge România pe locul al treilea după cota de piață. Importurile la ciment au o pondere sub 10% din piață.

Sursă foto: Abris Capital Partners. Sursă date: Abris Capital Partners, MIRSANU.RO pe baza informațiilor din piață.

Tranzacție de aproximativ 100 mil. euro a unui fond de investiții în România: Polonezii de la Abris Capital cumpără afacerile cu hârtie ale lui Ioan Tecar. Abris Capital, consiliată la achiziție de consultanții de la PwC și de avocații de la Clifford Chance Badea

Abris Capital Partners, administrator de fonduri de investiții cu centrul la Varșovia, a cumpărat operațiunile din domeniul producției de hârtie ale omului de afaceri clujean Ioan Tecar în cadrul unei tranzacții în valoare de aproximativ 100 mil. euro, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Fondul de investiții administrat de Abris Capital Partners lucrează în această tranzacție împreună cu o echipă de consultanți de la PwC și cu avocații de la Clifford Chance Badea, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Casa de avocatură Bondoc & Asociații cu o echipă condusă de Lucian Bondoc, managing partner al firmei, a asistat grupul patronat de Ioan Tecar la tranzacție. De asemenea, BERD își face exitul din afacerea cu hârtie după intrarea în mai 2009 cu un acord de 6 mil. euro când prelua prima participație într-o companie românească din afara sectorului bancar.

Cezar Scarlat, partener al Abris Capital Partners și șeful biroului local al fondului de investiții, declara în luna martie  pentru jurnalul de tranzacții  MIRSANU.RO că are în derulare două tranzacții.

De cealaltă parte, omul de afaceri Ioan Tecar a mai avut o tentativă eșuată de vânzare a producătorului de hârtie Pehart Tec din Petrești, județul Alba, către Zewa în 2014.

De asemenea, grupul MG – Tec, controlat de Ioan Tecar și soția sa, mai operează capacități de producție la Dej (județul Cluj), de unde operează în ultimii ani cea mai modernă linie de producție din România din domeniul hârtiei Tissue (șervețele de hârtie – n.r.), construită de Metalicplas Impex, una din cele aproximativ 13 firme din grupul lui Tecar. Investiția a fost de 17 mil. euro, din care o parte o reprezintă fonduri europene nerambursabile de 4,5 mil. euro, iar Banca Transilvania a finanțat proiectul cu circa 8 mil. euro, restul fiind fonduri proprii ale grupului.

Pentru 2015, producătorul de articole din hârtie Pehart Tec din Petreşti, judeţul Alba, controlat de omul de afaceri Ioan Tecar, şi-a bu­getat o cifră de afa­ceri de peste 281 mil. lei (63 mil. euro), mai mare cu 10% faţă de anul trecut, pe fondul cererii în creștere pentru produsele igienico-sanitare.

Fabrica de hârtie din Petreşti produce prosoape de bucătărie, hârtie igienică, batiste, şerveţele care ajung în lanţuri de magazine ca Lidl, Auchan, Profi sau Cora, iar o parte merge la export spre piețe din regiune și Uniunea Europeană. Una dintre mărcile – ancoră ale companiei este Pufina.

Cumpărătorul, Abris Capital, administrează două fonduri cu o capitalizare totală de 770 mil. euro, fondul din care se fac acum achiziții în România și în regiune plecând la drum cu un capital de 450 mil. euro. Banii administrați de Abris provin de la investitori instituționali, fonduri de pensii și de asigurări, fonduri suverane, bănci din Europa, America de Nord, Australia și Orientul Mijlociu.

Politica Abris vizează, de regulă, investiții de capital între 20 și 60 mil. euro pe o perioadă de 3 – 5 ani , ceea ce indică mărimea tranzacțiilor în care se implică, și evită preluările ostile sau firmele nou – înființate. Companiile – țintă sunt cele cu o poziție clar definită pe piață, dezvoltate de antreprenori, preferabil profitabile la momentul achiziției. Până acum, Abris a cumpărat firme din sectorul de curierat începând cu 2012, marcante fiind tranzacțiile cu Cargus și Urgent Curier, pe care apoi le-a fuzionat.

Pe piața locală, activează mai mulți administratori de fonduri de investiții regionali precum Enterprise Investors, Resource Partners, Innova Capital, GED Capital sau Axxess Capital, în timp ce fonduri de investiții de talie mare precum Advent sau PineBridge lucrează la tranzacții de exit.

Un gigant american, cu vânzări anuale de peste 10 mld. dolari, a intrat în România cu o achiziție. Henry Schein cumpără afacerea de import și distribuție de medicamente veterinare Maravet de la Francisc Korponay într-o tranzacție de până la 30 mil. euro

Henry Schein, liderul global în furnizarea de produse și servicii pentru medicină dentară și veterinară, cumpără afacerea de import și distribuție de medicamente veterinare Maravet din Baia Mare, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Henry Schein este o companie americană cu vânzări de 10,4 mld. dolari în 2014 și face parte din faimosul index Fortune 500, care reunește cele mai mari firme publice.

Tranzacția, care se apropie de closing (închidere), se situează la 25 – 30 mil. euro valoare de întreprindere, afirmă sursele citate. Valoarea tranzacției include plata unui preț de peste 20 mil. euro pentru pachetul de acțiuni, precum și preluarea unor datorii ale firmei.

Maravet este una dintre cele mai mari companii de profil din România, vânzătorul și artizanul afacerii fiind medicul veterinar Francisc Korponay, unul dintre cei mai bogați oameni din Maramureș.

Pentru finalizarea tranzacției, Maravet a separat de afacerea propriu – zisă active imobiliare pe care le deține și pe care le-a transferat pe o firmă nou – înființată, Maravet Real Estate, înregistrată la Registrul Comerțului din data de 13 ianuarie.

De cealaltă parte, americanii au înființat și ei o firmă locală în noiembrie 2014, Henry Schein SE Europe Holding.

Banca de investiții BAC Investment Bank a avut mandatul de vânzare pentru Maravet. Henry Schein lucrează la achiziția Maravet cu avocații de la Clifford Chance, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Francisc Korponay nu a putut fi contactat, iar reprezentanții Henry Schein nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la publicarea acestui articol.

Maravet, o afacere pornită în 1998, a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de 100,5 mil. lei (22,7 mil. euro) și un profit net de 10,3 mil. lei (2,3 mil. euro) și un personal format din 99 de angajați. În același an, firma a raportat capitaluri totale de 43,8 mil. lei (9,9 mil. euro) și datorii de circa 17 mil. lei (3,8 mil. euro).

Pe piața distribuției de medicamente și echipamente veterinare, pe lângă Maravet activează jucători precum Farmavet, afacere controlată de omul de afaceri Sorin Stănescu, și Romvac.

Cumpărătorul Maravet este o afacere pornită în 1932 la New York de Henry și Esther Schein. Compania Henry Schein s-a extins printr-o campanie de achiziții la nivel global după ce în 1990 a trecut la faza de expansiune internațională a afacerii. În regiune, a început să facă achiziții din 2009 încoace când a cumpărat Noviko, liderul pieței de distribuție de servicii veterinare din Cehia, în 2010 a intrat pe piața de medicină dentară din Turcia, iar în 2013 a intrat în Polonia printr-un acord încheiat cu Medivet.

Henry Schein are trei mari linii de afaceri – furnizarea de echipamente de medicină dentară, cu vânzări de 5,4 mld. dolari în 2014 și o pondere de 51% în veniturile companiei, furnizarea de medicamente și echipamente pentru medicii veterinari – care a adus anul trecut 2,9 mld. dolari și deci 27,9% din veniturile totale, și o divizie de servicii medicale de asistență pentru medici, laboratoare și centre de chirurgie care a contribuit cu 1,7 mld. dolari în 2014 și o pondere de 16,8% în afacere. O altă linie de afaceri în dezvoltare este cea a tehnologiilor și a serviciilor de management pentru celelalte 3 linii de afaceri, care a adus anul trecut în conturi 348,9 mil. dolari și o pondere de 3,4% în veniturile totale.

În 2014, profitul Henry Schein a fost de 466 mil. dolari, în creștere cu 7,5% față de anul anterior. Pentru 2014, bugetul său de fuziuni și achiziții a fost de 424 mil. dolari față de 182 mil. dolari în 2013.

Henry Schein este listată pe piața bursieră americană Nasdaq, unde valoarea sa bursieră este de 11,7 mld. dolari la un preț pe acțiune de 140 de dolari. Investitorii instituționali au 92,9% din acțiunile Henry Schein. Printre acționari sunt FMR cu 8,9%, Vanguard cu circa 7%, un fond al Blackrock cu circa 4%.

SUA este între primii 11 investitori în România, după țara de rezidență a capitalului, cu participații în 6.958 de companii locale, cu un capital social subscris total de 1,355 mld. dolari la 28 februarie 2015, conform datelor disponibile la Registrul Comerțului. Cei mai mari investitori străini în România sunt Olanda (unde sunt înregistrate multe vehicule de investiții datorită regimului fiscal mai favorabil), Austria și Germania.

Directorul general al Volksbank AG Austria, Stephan Koren despre exitul din România: Implementăm cerințele Comisiei Europene repede și consistent. Vânzarea Volksbank România înseamnă că o altă mare parte a procesului de vânzare a avut succes, iar restructurarea Volksbank poate fi realizată

Stephan Koren, directorul general al grupului bancar austriac Volksbank AG, banca – mamă a Volksbank România, a spus că vânzarea subsidiarei locale arată aplicarea cerințelor Comisiei Europene cu privire la planurile de restructurare ale băncii pe care o conduce.

”Implementăm cerințele Comisiei Europene repede și consistent. Vânzarea Volksbank România înseamnă că o altă mare parte a procesului de vânzare a avut succes, iar restructurarea Volksbank poate fi realizată”, a spus Stephan Koren într-un comunicat al Volksbank.

Documentele de închidere a tranzacției prin care Volksbank se retrage din România după 15 ani de activitate prin preluarea afacerii de către Banca Transilvania, nr. 3 în piața bancară locală după active, au fost parafate în această dimineață la sediul central al Volksbank România din București în birourile din imobilul Nusco Tower din Șoseaua Pipera 42.

Vânzătorii Volksbank România sunt Volksbank AG (Austria) cu 51% din acțiuni, BPCE (Franța) cu 24,5% din acțiuni, băncile germane DZ Bank cu 16,4% și WGZ Bank cu 8,1%.

Volksbank România a fost înființată în 2000 de către austrieci, banca galopând pe creștere pe segmentul creditelor ipotecare, de unde a venit și prăbușirea băncii. După pierderi masive, banca ajunsă în pragul crizei pe a treia poziție în ierarhia bancară locală a trecut la pregătirea pentru vânzare, în condițiile în care statul austriac nu a mai fost dispus să pompeze bani în instituția de credit, care a trebuit să-și restructureze operațiunile.

Pentru vânzarea Volksbank România, acționarii ei au angajat pe bancherii de investiții de la Rothschild. În paralel, politica internă de restructurare a vizat reducerea portofoliului de credite neperformante, în valoare de 1,01 mld. euro la finalul primei jumătăți a anului trecut. În iulie, Volksbank a vândut un pachet de 495 mil. euro ceea ce aproape a înjumătățit portofoliul de active toxice ale băncii.

Pe 10 decembrie 2014, părțile au semnat la hotelul JW Marriott din București contractul de vânzare pentru 100% din acțiunile Volksbank România, contract care conține o clauză de tip ”lock box”, prin care transferul riscurilor și beneficiilor are loc la data semnării contractului, nu la finalizarea tranzacției așa cum se face în mod obișnuit. Asta înseamnă că BT nu poate cere ajustarea prețului pe care îl plătește vânzătorilor băncii dacă banca face pierderi în perioada din decembrie și până la finalizarea tranzacției.

În contrapartidă, pentru a evita pierderile ”excesive”, părțile au convenit asupra unui mecanism prin care Volksbank România și-a asumat să funcționeze între semnarea și finalizarea tranzacției, în cursul obișnuit al activității, cu îndeplinirea unor parametri clari și cu anumite limite privind operațiunile excepționale.

Omer Tetik, directorul general al BT (stânga), Horia Ciorcilă, președintele BT (centru) și Michael Mendel, director general adjunct Volksbank AG și președinte al board-ului de directori ai Volksbank România (dreapta) la conferința din 10 decembrie prin care a fost anunțată semnarea vânzării Volksbank România către BT. Sursă foto: Banca Transilvania.

Banca Transilvania nu poate modifica prețul de achiziție al Volksbank stabilit în decembrie cu vânzătorii. ”Lacătul” pus de austrieci în contractul de vânzare al Volksbank România a mutat din 10 decembrie riscurile și eventualele pierderi ale băncii în contul Băncii Transilvania. ”Vânzătorii Volksbank România au dorit să-și înceteze cât mai repede activitatea și expunerea în România”, notează Consiliul Concurenței în decizia de aprobare a tranzacției

Banca Transilvania, a treia bancă de pe piața locală după active, nu poate modifica prețul de achiziție al Volksbank România chiar dacă banca a înregistrat pierderi după 10 decembrie, data semnării contractului de preluare a 100% din acțiunile subsidiarei austriece, potrivit deciziei Consiliului Concurenței care aprobă tranzacția.

”Vânzătorii Volksbank România au dorit să își înceteze cât mai repede activitatea și expunerea în România și astfel au impus un mecanism contractual numit „lock box”, conform căruia transferul beneficiilor și al riscurilor cu privire la activitatea Volksbank România este considerat a avea loc de la semnarea contractului. Ca o consecință a acestui concept, activitatea în perioada dintre semnare și finalizarea tranzacției se desfășoară pe riscul cumpărătorului, care nu poate cere o ajustare de preț dacă Volksbank România va avea pierderi în această perioadă”, notează Consiliul Concurenței în decizia de aprobare a celei mai mari tranzacții derulate în 2014 pe piața locală.

La acest mecanism de tip ”lacăt”, Banca Transilvania a reușit să contracareze cu o clauză prin care să limiteze un astfel de impact. Astfel, pentru a evita pierderile ”excesive”, părțile au convenit asupra unui mecanism prin care Volksbank România și-a asumat să funcționeze între semnarea și finalizarea tranzacției, în cursul obișnuit al activității, cu îndeplinirea unor parametri clari și cu anumite limite privind operațiunile excepționale.

La data de 10 decembrie 2014, Banca Transilvania a semnat la București la hotelul JW Marriott un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni al băncii, un contract de cesiune de creanță și un contract de cont escrow. În baza contractului, BT și BT Investments cumpără 100% din acțiunile Volksbank România, preluând indirect și compania Volsbank România Services, care gestionează active imobiliare.

Ascensiunea francului elvețian începând cu a doua decadă a lunii ianuarie, risc valutar care lovește într-un segment important de clienți Volksbank, s-a petrecut așadar pe ”timpul” BT. La acel moment, BT a răspuns că este acoperită de clauzele contractului semnat pe 10 decembrie și că aceste riscuri aparțin vânzătorilor. În februarie însă, BT s-a grăbit să obțină de la Consiliul Concurenței o derogare privind aprobarea tranzacției care să-i permită să-și instaleze mai repede oamenii în Volksbank România pentru a gestiona portofoliul – problemă al băncii de franci elvețieni.

Rata de schimb a francului elvețian la euro a crescut cu peste 80% în perioada 2008 – 2014.
Pentru integrarea cât mai rapidă a Volksbank, BT a angajat firma de consultanță de strategie AT Kearney.

BT a obținut avizele Consiliului Concurenței și BNR pentru achiziția Volksbank România și va prezenta acționarilor băncii din Cluj pe 29 aprilie informații privind contractul semnat cu acționarii băncii preluate – Volksbank AG (Austria), care deținea 51%, BPCE (24,5%), DZ Bank 16,4% și WGZ Bank 8,1%.

BT a anunțat deja că va finanța achiziția Volksbank din propriile resurse, banca din Cluj având un profit net de 100 mil. euro și lichidități de circa 1 mld. euro.

Vânzătorii Volksbank România au fost consiliați în tranzacție de către banca de investiții Rothschild și firma de avocatură austriacă Schoenherr, în timp ce Banca Transilvania a lucrat cu boutique-ul vienez de investment banking Vienna Capital Partners, firma de audit KPMG și avocații de la PeliFilip.

Agrana Lemarco tabel poza main

Consiliul Concurenței aprobă preluarea fabricilor de zahăr ale Lemarco de către Agrana

Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că a aprobat preluarea producătorilor Zahărul Liești și Lemarco Cristal de pe piața locală de zahărului de către compania austriacă Agrana Zucker GmbH.

Decizia Consiliului Concurenței vine în contextul în care austriecii s-au angajat în luna iulie că nu vor cumpăra nicio altă fabrică de zahăr în România în următorii cinci ani și că vor transfera cu titlu gratuit licențe de import de zahăr către alte companii pentru o perioadă de trei ani către procesatori locali de zahăr brut.

agrana

În urma avizului instituției, tranzacția se apropie cu pași repezi de finalizare. Agrana cumpără cei doi producători locali prin intermediul a două companii special înființate, una dintre ele urmând să preia controlul Lemarco Cristal, iar cealaltă va deveni noul acționar majoritar la Zahărul Liești, potrivit datelor prezentate în decizia Consiliului Concurenței.

Efectul acestei mutări este consolidarea poziției Agrana pe piața regional de profil și acces la o locație strategică, având în vedere că fabrica Lemarco de la Urziceni este situată în apropierea unui nod de transport feroviar și rutier, ceea ce conferă un timp redus de deplasare până la portul Constanța, poartă pentru importurile de materii prime.

Acţiunile Lemarco SA sunt detinute de patru acţionari, actionarul majoritar fiind americanul George Gellert, acesta  deținând 50% din actiuni. Cristian Penciulescu are 10% din acțiunile Lemarco, iar Neculai Marataș și Mircea Rădină, directorul executiv al Lemarco SA, au participații egale, de 20% din companie fiecare.

Lemarco SA este unicul acționar al societății Lemarco Cristal și deține 97,48% din Zahărul Liești SA. Restul de 2,52% din acțiunile companiei Zahărul Liești aparțin unui număr de 1.731 de persoane fizice.

Achiziția Agrana constă în preluarea activelor fabricilor administrate de către cele două companii, precum și a clădirii de birouri în care își are sediul Lemarco, situată în centrul Capitalei în apropiere de Piața Romană. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

Vânzarea fabricilor de zahăr Lemarco are loc în contextul în care din luna ianuarie a acestui an pe rolul Tribunalului București este deschis un proces penal, prin care un grup de persoane, printre care se numără și acționarii Lemarco SA Mircea Rădină și Neculai Marataș, precum și senatorul PSD de Giurgiu Cezar Măgureanu, alături de mai multe societăți printre care se numără Lemarco SA și subsidiarele sale Zahărul Liești, respective Lemarco Cristal, sunt acuzate de inițiere, constituire de grup infracțional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Celelalte părți în proces sunt Ministerul Finanțelor prin ANAF și UniCredit Leasing Corporation IFN. Procesul este în curs de desfășurare pe fond la Tribunalul București, potrivit datelor publicate pe portalul instanțelor de judecată din România.

Cumpărătorul fabricilor de zahăr ale Lemarco, grupul austriac Agrana, activează în domeniile zahărului, amidonului și a preparatelor din fructe. Compania cu afaceri de 3 miliarde de euro pe an, 8.800 de angajați și 55 de fabrici în 26 de țări este puternic prezentă cu operațiuni în regiunea Europei Centrale și de Est, respective pe piețele din Austria, Cehia, Slovacia, România, Bulgaria și Bosnia-Herțegovina.

 

Calendarul tranzacției

Scrisoarea de intenție privind achiziția activelor Lemarco de către Agrana (Austria) a fost semnată pe 22 noiembrie 2013 de către reprezentanții Lemarco SA, respectiv la data de 31 ianuarie 2014 de către oficialii Agrana Zucker.

Pe 5 februarie, austriecii fac următorul pas și anunță încheierea unui acord privind intenția de achiziție a producătorilor Zahărul Liești și Lemarco Cristal de la Lemarco SA. Trei săptămâni mai târziu, pe 25 februarie, Agrana notifică achiziția către Consiliul Concurenței, al cărei aviz favorabil este necesar pentru finalizarea tranzacției.

Dosarul achiziției fabricilor de zahăr ale Lemarco ajunge în analiza forului concurențial, care pe 25 iulie anunță că austriecii se angajează să nu mai cumpere altă fabrică locală de zahăr în următorii cinci ani și să transfere gratuit către producători terți licențe de import pentru a nu afecta climatul competițional pe piața zahărului.

Consiliul Concurenței emite pe 26 august decizia de aprobare a achiziției activelor Lemarco de către Agrana, iar pe 16 septembrie face publică decizia.

Agrana Zucker și cei patru acționari ai Lemarco vor semna un contract de vânzare – cumpărare după aprobarea tranzacției ”într-o formă satisfăcătoare pentru Agrana Zucker”, potrivit datelor existente în decizia Consiliului Concurenței.

Cum sunt structurate operațiunile Agrana în România

Austriecii au intrat în România în 1998 și dețin trei fabrici de zahăr la Roman (județul Neamț), Buzău și Țăndărei (județul Ialomița), în condițiile în care cea din urmă este momentan în stare de conservare, precizează reprezentanții Consiliului Concurenței, iar divizia de amidon are și ea o fabrică în Țăndărei.

În 2005, operațiunile locale au fost reorganizate pentru a fi mai ușor de administrat astfel că fabricile de zahăr au fuzionat și a luat astfel naștere compania Agrana România.

Fabricile Agrana de la Buzău și Țăndărei sunt concepute pentru rafinarea zahărului brut din trestie de zahăr în timp ce unitatea de la Roman are o producție bazată pe prelucrarea sfeclei de zahăr.

Fabrica de la Roman poate rafina până la 1.000 de tone de zahăr brut pe zi, în timp ce unitatea de la Țăndărei are o capacitate de rafinare de 800 de tone de zahăr brut pe zi.
Agrana România SA coordonează trei subsidiare și două companii care fac parte din grupul austriac. Astfel, Agrana România deține 99% din acțiunile Agrana Agro SRL Roman, respectiv 99% din capitalul Agrana Buzău SRL și al Agrana Țăndărei SRL, toate cele trei fabrici fiind specializate în producția de zahăr alb.

Producția de amidon, siropuri de glucoză, germeni, gluten și tărâțe este realizată de către AGFD Țăndărei SRL, controlată în proporție de 99% de către Agrana Starke Gmbh. Pentru producția de arome de mere, concentrate și sucuri de mere, austriecii operează la novel local prin intermediul Agrana Juice România SRL din Vaslui.

În România, grupul Agrana are în plan pentru acest an afaceri de 958 de mil. lei ( 215,3 mil. euro, calculat la cursul estimat pentru acest an de Comisia Naţională de Prognoză), faţă de 1,18 mld. lei (267 milioane euro) anul trecut. Ținta de profit pentru acest an a fost stabilită la 22 de milioane de lei (5 milioane de euro) după ce în 2013 grupul inregistrase pierderi de 101 milioane de lei (22,9 milioane euro).

În portofoliul Agrana de pe piața locală a zahărului se află mărci precum Coronița sau Mărgăritar.

Patru jucători controlează producția de zahăr. Importurile abia se văd pe o piață de 500.000 tone pe an

Piața de zahăr din România este estimată la un volum de aproximativ 500.000 tone pe an, conform datelor publicate de Agrana.

Cererea locală de zahăr alb este acoperită în cea mai mare parte de producția internă, importurile fiind situate la cotă redusă. Pe piața zahărului alb, activează în acest moment opt fabrici, care procesează atât zahărul brut din trestie de zahăr, cât și din sfeclă de zahăr.

Astăzi mai produc doar un sfert din numărul total de fabrici existente în 1990, care atunci era de 33. Una din cele opt fabrici prelucrează numai sfeclă de zahăr și aparține companiei Zahărul Bod SA, alte patru produc exclusiv zahăr alb din zahărul brut importat, obținut din trestie de zahăr, iar trei unități au producție mixtă, atât din sfeclă de zahăr, cât și din zahăr brut obținut din trestie de zahăr.

Producția de sfeclă de zahăr în Uniunea Europeană, al cărei membru este și România, se desfășoară într-un sistem bazat pe cote naționale de producție alocat fiecărei țări. România a avut alocată în intervalul 2008 – 2014 o cotă anuală de producție de zahăr alb din sfeclă de zahăr de 104.688,8 tone. Producția peste cota alocată se reportează pentru anul următor, poate fi exportată sau utilizată în industria nealimentară.

Anul trecut, patru companii au produs zahăr din prelucrarea sfeclei de zahăr – Agrana prin fabrica sa de la Roman, grupul Pfeifer & Langen prin intermediul companiei Zahăr Oradea, grupul Tereos prin intermediul Zahărul Luduș și Fabrica de Zahăr Bod.

Pe segmentul procesării de zahăr brut obținut din trestie de zahăr, anul trecut activau Agrana cu fabricile de la Buzău și Roman, Lemarco prin intermediul Lemarco Cristal, grupul Pfeifer & Langen prin intermediul Zahăr Oradea și Zahărul Luduș, aparținând grupului Tereos.