Arhive etichete: Leroy si Asociatii

Andreea Toma și Bruno Leroy, partenerii care au fondat în 2014 Leroy și Asociații. Sursă foto: Leroy și Asociații.

Seria de tranzacții la care au lucrat în ultimii trei ani avocații cumpărătorului Albalact și al Covalact. Bruno Leroy, Partener Leroy și Asociații: “Singura dificultate a investitorilor străini pe piața de fuziuni și achiziții este să găsească proiecte suficient de mari. Vom vedea mișcări semnificative în agricultură”. Andreea Toma, Partener Leroy și Asociații: “Fuziunile și achizițiile au adus 70% din veniturile firmei de anul trecut. Ne așteptăm la un număr în creștere de tranzacții în partea a doua a anului”

Cea mai mare rată de creștere economică pentru o economie din spațiul Uniunii Europene stârnește investitorii străini cu apetit de tranzacții, care ajunși în România se confruntă însă cu o provocare – să găsească proiecte de investiții suficient de mari pentru a-și plasa capitalul, explică Bruno Leroy, partener fondator al firmei de avocatură Leroy și Asociații în cadrul unui interviu acordat jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO. CITEȘTE PROFILUL LUI BRUNO LEROY.

Avocați care au lucrat pentru firma franceză Gide la achiziția Dacia de către Renault, a Asiban de către Groupama, la tranzacția prin care hipermarketurile Real au fost preluate de către Auchan, au pus acum trei ani bazele casei de avocatură Leroy și Asociații, după plecarea Gide din România.

Sub noul nume cu care operează pe piața competitivă a serviciilor de consultanță juridică de afaceri au semnat în ultimii trei ani documentele ofertei publice de preluare a Albalact, achiziții ale Lactalis, Yves Rocher, Expert Petroleum sau exitul parțial al IFC în cadrul listării Medlife pe bursa de la București.

IT-ul, energia, agricultura, băncile și retailul se numără printre țintele de achiziție ale investitorilor strategici și financiari, iar numărul tranzacțiilor este așteptat să crească în partea a doua a anului, afirmă Andreea Toma, partener fondator al Leroy și Asociații, în interviul pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. CITEȘTE PROFILUL ANDREEI TOMA.

În acest context, firma de avocatură are în strategia sa de creștere anumite sectoare în care caută să se dezvolte și să adauge fonduri de investiții portofoliului său de clienți. CITEȘTE AICI PROFILUL LEROY ȘI ASOCIAȚII.

M. Cum arată piața de fuziuni și achiziții în primul semestru al anului? La ce tranzacții au lucrat avocații Leroy și Asociații în prima parte a acestui an?

A.T. Piața de fuziuni și achiziții din România arată creștere în primul semestru din 2017, noi vedem o creștere a numărului de tranzacții comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În prima parte a acestui an, am asistat Lactalis la achiziția cu succes a Covalact, unul dintre producătorii de lactate de top din România, ceea ce a întărit poziția de lider a clientului nostru pe piața de lactate. Tranzacția include obținerea autorizației din partea Consiliului Concurenței.

Mai mult, am fost implicați recent în achiziția Supremia de către Solina, acordând consultanță pe aspecte de finanțare ale tranzacției. Clientul nostru a fost Credit Agricole Corporate & Investment Bank, care a fost agent de garantare a tranzacției, în care au fost implicați și alți finanțatori.

De asemenea, ne așteptăm la o creștere a numărului de tranzacții în semestrul al doilea.

M. Echipa Leroy şi Asociații are 19 ani de experiență în mediul local și a reprezentat constant investitori străini, instituționali sau financiari. Care este percepția investitorilor strategici străini și a instituțiilor financiare asupra pieței românești? Care sunt schimbările de percepție față de anii trecuți? Ce este aici diferit față de alte piețe din Europa centrală și de sud – est?

B.L. Percepția lor este una pozitivă având în vedere că cifrele preliminare indică faptul că rata de creștere a economiei României a fost cea mai mare din Uniunea Europeană. România obține din ce în ce mai multă atenție din partea investitorilor strategici. Ariile lor de interes sunt IT, energie, sectorul de sănătate și industria alimentară.

Singura dificultate este să găsească proiecte suficient de mari. De exemplu, cele din IT sunt relativ mici. Ne așteptăm să vedem mișcări semnificative în agricultură.

Pe de altă parte, fondurile de investiții se uită la segmente specifice precum bănci, energie și retail.

M. Ce opinie aveți despre piața tranzacțiilor din România? Care sunt profilul cumpărătorului și al vânzătorului?

B.L. Piața tranzacțiilor din România crește și creștem și noi odată cu ea în ultimii 20 de ani, având în vedere că am fost implicați în fuziuni și achiziții majore și în privatizări de rang înalt.

Am asistat în tranzacții de succes clienți din diferite sectoare: lactate (Lactalis-Albalact și Covalact), cosmetice (Yves Rocher a cumpărat francize locală), energie (Expert Petroleum a preluat Petrofac Solutions & Facilities Support ) și IT (Alten a cumpărat Kepler). Și am lucrat cu IFC la listarea Medlife pe bursa de la București.

Profilul cumpărătorului: Grupuri internaționale mari care își consolidează poziția pe piață, fonduri de investiții.

Profilul vânzătorului: Antreprenori locali care preferă să vândă și să o ia de la capăt.

M. Când ați început să lucrați alături de Lactalis la proiectul achiziției Covalact?

B.L. În septembrie 2016.

M. Dar în dosarul achiziției Albalact?

B.L. Leroy si Asociaţii a început să lucreze la achiziția Albalact de către Lactalis în iulie 2015.

M. Cine a făcut parte din echipa firmei care a lucrat la tranzacție și ce servicii au fost asigurate pentru client?

B.L. Echipa Leroy şi Asociaţii pentru această tranzacție a inclus pe Bruno Leroy, Andreea Toma și Eleonora Udroiu.

Leroy si Asociaţii a asistat Lactalis pe toate aspectele tranzacției și de reglementare a acestei tranzacții, inclusiv redactarea și negocierea documentelor de tranzacție, obținerea avizului antitrust și a autorizațiilor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum și asistență în cadrul procedurilor de ofertă voluntară de preluare.

Leroy si Asociaţii a furnizat asistență juridică pentru Lactalis la lansarea unei oferte publice voluntare care viza pachetul de 100% din acțiunile Albalact SA, primind angajamentul ferm al anumitor acționari care dețineau 70,3% din capital din capitalul companiei că vor contribui cu toate acțiunile la această preluare publică.

M. Care sunt caracteristicile specific acestei tranzacții Lactalis – Albalact comparativ cu alte tranzacții de tip fuziuni și achiziții sau tranzacții de pe piețele de capital?

B.L.  Această tranzacție este prima ofertă semnificativă de preluare voluntară de pe Bursa de Valori București. Albalact este cel mai mare producător de lactate, iar Lactalis este lider global în industria de lactate.

Această tranzacție a implicat o muncă semnificativă de structurare juridică în condițiile în care lansarea ofertei de preluare este precedată de finalizarea anumitor condiții precedente, cum sunt în particular avizul antitrust și cadrul legal românesc care nu este pe deplin adaptat acestui tip de tranzacție sofisticată.

De asemenea, am asistat Lactalis în faza post-achiziție, mai precis la preluarea acțiunilor deținute de către acționarii minoritar din Albalact.

M. Care a fost calendarul pentru due diligence și care a fost timpul alocat pentru negocieri?

B.L. Calendarul pentru negocieri a fost de 9 luni.

M. Au fost pe masa și alte structuri alternative pentru această tranzacție?

B.L. De la început, Lactalis a urmărit achiziția pachetului de 100% din acțiunile emise de către Albalact, aceasta fiind în consecință structura de tranzacție care a fost urmată consecvent de către Lactalis.

M. Cât au reprezentat din veniturile pe 2016 onorariile și comisioanele încasate de Leroy și Asociații pentru tranzacția Lactalis – Albalact?

B.L. Leroy şi Asociaţii nu face niciun fel de anunț privind veniturile sale anuale sau profitul, acest tip de date fiind considerate confidențiale. Ceea ce putem vedea de când a fost înființată Leroy și Asociaţii în februarie 2014, este că am înregistrat o creștere constantă în conexiune cu piața aflată acum în dezvoltare.

Avem o politică clară de investiții și un plan de creștere pe măsură ce continuăm să recrutăm și să dezvoltăm tinere talente.

Leroy tabel deals projects baza 624

M. Care sunt rezultatele așteptate de firmă în 2017? Care este evoluția comparativ cu anul trecut?

B.L. De la înființarea în februarie 2014, Leroy şi Asociaţii a continuat să crească într-un ritm rapid. Ne-am întărit relațiile cu clienții și în același timp am crescut noile noastre afaceri. Echipa noastră de 20 de avocați a fost implicate în unele dintre cele mai mari tranzacții și proiecte naționale și multi-jurisdicționale, și este recunoscută pentru înțelegerea și cunoașterea unică pe care o are în piața juridică românească.

2016 este cel mai bun an al nostru de până acum, pe măsură ce continuăm să creștem, vom continua să consiliem clienți de top și operațiuni de succes. 2016 față de 2015 a înregistrat o creștere de 30% în cifra noastră de afaceri.

Ca rezultat al creșterii continue a firmei, am început 2017 cu anunțarea a doi noi parteneri, Cristina Togan și Eleonora Udroiu – avocați recunoscuți pentru experiența extensivă în Bănci și Finanțe, Drept imobiliar și dreptul concurenței, energie. În același timp, am numit pe Iulia Stănciulescu pe poziția de Managing Associate și șef al practicii noastre de litigii.

M. Care sunt cele mai mari 3 practici din punct de vedere al veniturilor? A fost o schimbare față de anii anteriori din acest punct de vedere?

A.T. Practica de fuziuni și achiziții a fost de aproximativ 70% din veniturile Leroy și Asociații de anul trecut. De regulă, departamentul de fuziuni și achiziții și drept corporativ înseamnă circa 40% din venituri, urmat de Bănci și Piețe de capital cu 20 – 25%, iar dreptul concurenței, litigii, energie, dreptul muncii reprezintă aproape 35 spre 40 de procente.

Sectoarele noastre de top sunt fuziuni și achiziții, concurență, distribuția și protecția consumatorului și energie. Ca o schimbare față de alți ani, ce am observat este că 2016 a fost mai concentrat pe tranzacții decât anii anteriori și am văzut, de asemenea, tranzacții mari pe piața de capital.

M. Leroy și Asociații are o origine franceză datorată moștenirii Gide Loyrette Nouel din România. Care a fost evoluția portofoliului de clienți sub noua marcă, a nivelului tarifelor și a politicii de resurse umane a firmei?

 B.L. Am observat o evoluție foarte bună a portofoliului de clienți, precum și a nivelului de tarife.

Ne-am diversificat clientela, care era în special franceză ca rezultat al originii noastre, iar acum consiliem din ce în ce mai multe firme internaționale și grupuri românești.

În același timp, am strâns relațiile cu foștii clienți Gide pe care continuăm să îi asistăm în operațiuni de succes. Politica noastră de resurse umane a rămas aceeași, să creștem talente din interior. Credem în dezvoltarea constantă a echipei noastre și investim în oamenii noștri.

M. Care este ponderea clientelei non-franceze în afacerile Leroy și Asociații? Care este evoluția în această privință?

B.L. Ponderea companiilor non-franceze este de aproximativ 30% în veniturile noastre anuale. Avem în portofoliu companii austriece, americane, britanice, germane, italiene, spaniole și românești, precum și alți investitori străini.

M. Până acum, Leroy și Asociații au fost implicați în tranzacții mari care au avut loc în ultimii 20 de ani. Strategia de creștere a firmei este construită în jurul câștigării mandatelor mari de tranzacții?

A.T.  Focusul nostru atunci când discutăm despre strategia de creștere a firmei este să adăugăm fonduri private de investiții în portofoliul nostru de clienți. Mai mult, dedicăm resurse către câștigarea de clienți noi în domenii precum energie, dreptul concurenței și tehnologie.

Strategia de creștere a companiei nu este neapărat construită în jurul câștigării mandatelor de tranzacții mari, pentru creșterea noastră este important să avem o abordare inovativă a nevoilor specifice ale clienților.

M. Pe piața avocaturii din România activează jucători cu profil diferit, de exemplu avem firme independente, avem case de avocatură de talie regională, firme globale sau firme de tip boutique. Care profil credeți că se potrivește Leroy și Asociații?

A.T. Inovația este în ADN – ul nostru, noi ne vedem ca o firmă de tip boutique care asigură consultanță în tranzacții de calibru mare.


Leroy si Asociatii Profil tabel poza Main

Leroy și Asociații

Domeniu             Avocatură

Anul înființării      2014

Număr actual de avocați 20

Număr actual de parteneri    4

Creștere venituri 2016 vs 2015 30%

Pondere clientela non – franceză în total portofoliu circa 30%

Pondere arii de practică în veniturile totale   Fuziuni și achiziții (M&A) circa 40%, Bănci și piețe de capital  20 – 25%, Dreptul concurenței, Litigii, Energie, Dreptul muncii, altele 35 – 40%

Pondere fuziuni și achiziții (M&A) în veniturile din 2016  circa 70%

Firma de avocatură Leroy și Asociații a fost înființată în februarie 2014 de către Bruno Leroy, Andreea Toma și o echipă de avocați care a făcut parte anterior din biroul local al societății francize Gide Loyrette Nouel, ce a decis să se retragă din România.

Leroy și Asociații acoperă mai multe arii de practică, printre care drept corporativ, fuziuni și achiziții, drept bancar și financiar, dreptul concurenţei, distribuţiei şi protecţiei consumatorilor, drept imobiliar, energie și resurse naturale, dreptul proprietății intelectuale și protecția datelor personale, dreptul muncii, litigii și arbitraj, proiecte şi infrastructură, dreptul asigurărilor şi dreptul aerian.

Firma numără în prezent 20 de avocați, din care patru parteneri. Pe lângă cei doi parteneri fondatori, Bruno Leroy și Andreea Toma, încă doi avocați au fost promovați la începutul acestui an în conducerea firmei – Cristina Togan și Eleonora Udroiu.

Pe lista clienților firmei se află companii franceze precum Lactalis, Yves Rocher, BRD Groupe Societe Generale, BNP Paribas, Alten, Pentalog, Ansamble, dar și clienți internaționali de talia IFC – divizia de investiții din grupul Băncii Mondiale, Expert Petroleum, ING sau ISDA (Asociația Internațională a participanților la operațiuni de swap și cu derivative).

Printre tranzacțiile majore la care a lucrat Leroy și Asociații de la înființarea sa în urmă cu trei ani se numără oferta publică de preluare a Albalact de către Lactalis în cadrul unei tranzacții de 75 mil. Euro derulată pe bursa de la București în 2016, exitul parțial al IFC ca urmare a listării Medlife pe bursa de la București sau achiziția Covalact de către Lactalis, tranzacții semnate anul trecut.

Practica de fuziuni și achiziții a avut astfel o pondere de circa 70% în cadrul veniturilor din 2016 ale firmei.

Ghidurile juridice internaționale recomandă practicile firmei din domeniul drept corporativ și fuziuni și achiziții, drept financiar și bancar (Chambers and Partners, Legal 500, IFLR 1000), parteneriat public privat și achiziții publice, drept imobiliar, energie și resurse naturale, dreptul muncii și litigii (Legal 500).


 

Sursă foto: Leroy și Asociații.

Bruno Leroy

  • Membru al Baroului din Paris (1995) şi București (2002), membru al Asociației Internaționale a Barourilor
  • Partener fondator al societăţii Leroy şi Asociaţii din februarie 2014
  • Partener în cadrul biroului din București al firmei franceze de avocatură Gide Loyrette Nouel în perioada ianuarie 2004- ianuarie 2014
  • Și-a început cariera în România în anul 1998 în cadrul societății franceze de avocatură Gide Loyrette Nouel , după ce a lucrat ca avocat la Paris timp de 5 ani
  • Studii: Diplomă de master în Drept Privat al Universității Paris V (1990), Diplomă de Studii Superioare Specializate (DESS) în Dreptul Afacerilor a Facultății de Drept din cadrul Universității Paris V (1991), Diplomă de master în Drept Internațional al Afacerilor, absolvent al Școlii de Management din Paris (1994)
  • Limbi de lucru – Engleză, Română, Franceză
  • Practici acoperite – Dreptul Concurenței & Distribuție și Protecția Consumatorilor, Dreptul Societăţilor & Fuziuni şi Achiziții, Drept Imobiliar, Energie și Resurse Naturale, Dreptul Muncii
  • Lider de practică (Leading Lawyer) în domeniile: Dreptul Societăţilor,Drept Financiar, Energie și Infrastructură în ediția 2017 a ghidului juridic internațional IFLR 1000
  • Avocat de top recunoscut de către publicaţia internaţională de renume Legal 500 în ediţia 2017 pentru practicile de Dreptul societăţilor, fuziuni şi achiziţii, Drept comercial, Dreptul energiei, Proiecte şi achiziţii publice, Drept imobiliar, Litigii şi Dreptul muncii

Bruno Leroy este partener al firmei de avocatură Leroy și Asociații, înființate în anul 2014. Și-a început cariera de avocat la Paris, din 1995 fiind membru al baroului din Paris. Din 1998, a lucrat în România în cadrul societății franceze de avocatură Gide Loyrette Nouel.

Este membru al baroului din București din anul 2002.

A condus apoi în perioada 2004 – 2014 cabinetul din București al Gide în calitate de partener. În acest interval de timp, pe lista sa de clienți au intrat mai ales corporații franceze active la nivel local.

Printre tranzacțiile la care a participat se numără achiziția Dacia de către Renault, preluarea LaDorna de către Lactalis, achiziția Asiban de către Groupama sau achiziția hipermarketurilor Real de către Auchan.

În 2014, pe fondul deciziei rețelei franceze Gide de a se retrage de pe piața din România, Bruno Leroy a înființat alături de partenerul Andreea Toma și o echipă locală de avocați care au lucrat în cadrul Gide casa de avocatură Leroy și Asociații.

Firma și-a păstrat portofoliul local de clienți francezi printre care Lactalis, BRD Groupe Societe Generale, BNP Paribas, pe lista aflându-se și instituții financiare internaționale precum IFC sau investitori internaționali non-francezi.

A făcut parte din echipa Leroy și Asociații la tranzacții precum achizițiile Albalact și Covalact acordând asistență Lactalis, la achizițiile realizate de către Alten unde a fost de partea cumpărătorului sau la tranzacții precum preluarea Rom Asfalt COM și INFOMA Software Consulting sau cea a T.D. Maci Trading.

Bruno Leroy este specializat în practici precum Dreptul Concurenței & Distribuție și Protecția Consumatorilor, Dreptul Societăţilor & Fuziuni şi Achiziții, Drept Imobiliar, Energie și Resurse Naturale, respectiv Dreptul Muncii.

Limbile sale de lucru sunt româna, engleza și franceza.

Sursă foto: Leroy și Asociații.

Andreea Toma

  • Membru al Baroului București din 1 iulie 2002
  • Partener al firmei de avocatură Leroy și Asociații din februarie 2014
  • Partener în cadrul biroului din București al firmei franceze de avocatură Gide Loyrette Nouel în perioada ianuarie 2010 – ianuarie 2014
  • Și-a început cariera în anul 2000 în cadrul societății franceze de avocatură Gide Loyrette Nouel
  • Studii de masterat în perioada 1999 – 2000 la Universitatea Central Europeană din Budapesta
  • A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București în 1999
  • Limbi de lucru – Engleză, Franceză, Spaniolă, Maghiară, Română
  • Practici acoperite – Bănci și Finanțe, Fuziuni și Achiziții/Drept Corporativ, Proiecte și Infrastructură
  • Lider de practică (Leading Lawyer) în domeniile: Dreptul Societăţilor,Drept Financiar, Energie și Infrastructură în ediția 2017 a ghidului juridic internațional IFLR 1000
  • Avocat de top recunoscut de către publicaţiile internaţionale de renume Chambers Europe şi Global în ediţia 2017 pentru practica de Drept bancar şi Financiar
  • Avocat de top recunoscut de către publicaţia internaţională de renume Legal 500 în ediţia 2017 pentru practicile de Drept bancar, financiar şi pieţe de capital, Dreptul societăţilor, fuziuni şi achiziţii, Drept comercial, Dreptul energiei, Proiecte şi achiziţii publice, Drept imobiliar

Andreea Toma a intrat ca avocat pe listele baroului din București în anul 2002. Și-a început cariera în anul 2000 în cadrul firmei franceze de avocatură Gide Loyrette Nouel.

În perioada ianuarie 2010 – ianuarie 2014 a ocupat poziția de Partener în cadrul biroului local al rețelei franceze de avocatură Gide.

Din februarie 2014, alături de Bruno Leroy a pus bazele firmei de avocatură Leroy și Asociații în calitate de partener.

Andreea Toma este un avocat specializat în arii de practică precum Bănci și Finanțe, Fuziuni și Achiziții/Drept Corporativ, Proiecte și Infrastructură.

A lucrat la tranzacții precum preluarea Albalact și a Covalact de către Lactalis, asistență pentru IFC la exitul parțial realizat în urma listării Medlife pe bursa de la București sau finanțarea de 12,5 mil. Euro acordată Agricover Credit IFN.

A făcut parte din echipa care a asistat BRD și ING la acordarea în 2015 a unei finanțări de 50 mil. Euro către producătorul de energie Hidroelectrica, controlat de către stat.

Andreea Toma a coordonat echipa care a asistat BNP Paribas la toate aspectele legislației românești în legătură cu livrarea a trei vase de transport, achiziție finanțată parțial printr-un credit sindicalizat de 92,4 mil. Dolari, finanțare aranjată de către BNP Paribas și alți finanțatori pentru companii din cadrul Angelicoussis Shipping Group – cea mai mare companie de transport maritim din România, tranzacție din august 2016.

Pe lista tranzacțiilor de finanțare corporativă se mai află și asistența pe aspecte de drept local privind finanțarea de 130 mil. Euro de către BNP Paribas și un grup de bănci italiene pentru achiziția unui pachet SIT La Precisa de către SIT și fuziunea acestora cu corespondent în schimbarea acționariatului SIT România SRL.

Vorbește română, engleză, franceză, spaniolă și maghiară.

A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1999. Are studii de masterat în perioada 1999 – 2000 la Universitatea Central Europeană din Budapesta.

Leroy şi Asociaţii a acordat asistenţă juridică grupului Lactalis în achiziţia Covalact

Aceasta consolidează poziţia de lider a grupului Lactalis pe piaţa de lactate din România.

Bucureşti, 17 iulie 2017 – Leroy şi Asociaţii a acordat asistenţă juridică grupului francez Lactalis în procesul de achiziţie a Covalact, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România.

Echipa Leroy şi Asociaţii, formată din Bruno Leroy (Partener), Andreea Toma (Partener) şi Eleonora Udroiu (Partener), a asistat grupul francez în toate aspectele tranzacţionale şi de reglementare ale operaţiunii (inclusiv în redactarea şi negocierea documentelor de tranzacţie, obţinerea acordului asupra concentrării economice, precum şi în negocierea angajamentelor solicitate de către Consiliul Concurenţei).

„Suntem mândri să oferim consultanţă juridică de înaltă calitate grupului Lactalis de peste 10 ani şi să îi asistăm în cele mai mari tranzacţii de pe piaţa de lactate din România. Suntem totodată  recunoscători pentru oportunitatea de a lucra cu Lactalis în această achiziţie de mare calibru, care consolidează poziţia de lider de piaţă a clientului nostru şi reprezintă un proiect valoros pentru practica noastră de M&A,” a declarat Bruno Leroy, partener fondator al societăţii Leroy şi Asociaţii.

În 2016 Leroy şi Asociaţii a acordat asistenţă juridică grupului francez în cea mai mare tranzacție din ultimii 5 ani din industria alimentară, în urma căreia Lactalis a achiziţionat Albalact, printr-o ofertă publică de preluare voluntară desfășurată pe Bursa de Valori București, urmată de procedura de retragere a acţionarilor minoritari ai Albalact (squeeze-out).

Despre Leroy şi Asociaţii

Leroy şi Asociaţii este una dintre cele mai experimentate societăţi de avocați independente din România, cu o prezenţă de aproape 20 de ani pe piaţa locală şi cu o echipă formată din 20 de avocaţi. Iniţial, societatea a funcţionat ca birou local al cabinetului francez Gide, dobândind de-a lungul timpului recunoaștere prin implicarea sa în unele dintre cele mai semnificative investiţii şi operaţiuni realizate în România.

Pentru mai multe informaţii despre Leroy şi Asociații, vizitaţi www.leroylaw.ro

Contact:

Ioana Grigorescu

PR and Communications Leroy şi Asociaţii

ioana.grigorescu@leroylaw.ro

Leroy și Asociații promovează doi noi parteneri, ca urmare a strategiei de continuă dezvoltare a societății

Cristina Togan și Eleonora Udroiu încep noul an din postura de parteneri ai Leroy și Asociații

Bucureşti, 16 ianuarie 2017 – Leroy şi Asociaţii – societate de avocați independentă promovează doi noi parteneri: Cristina Togan şi Eleonora Udroiu – avocaţi foarte apreciaţi şi cu o experienţă vastă în dreptul afacerilor.

Cristina Togan. Sursă foto : Leroy și Asociații.

Cristina Togan. Sursă foto : Leroy și Asociații.

Cristina Togan face parte din echipă de peste 10 ani, fiind specializată în drept financiar bancar şi drept imobiliar. Membră a Baroului Bucureşti din anul 2007, Cristina a acordat asistenţă juridică unor instituţii financiare internaţionale şi instituţii de credit în operaţiuni de finanţări structurate de diverse tipuri, inclusiv finanţări de achiziţii, finanţări imobiliare şi finanţări de proiecte, precum şi în domeniile corporativ bancar şi al instrumentelor financiare derivate. În anul 2016, Cristina a contribuit în mod determinant la emiterea primei opinii juridice cu privire la netting guvernată de legea română, în favoarea International Swaps and Derivatives Association. Experiența sa include, de asemenea, asistarea investitorilor locali şi internaţionali în tranzacţii imobiliare şi proceduri de licitaţii publice.

Eleonora Udroiu. Sursă foto : Leroy și Asociații.

Eleonora Udroiu. Sursă foto : Leroy și Asociații.

Eleonora Udroiu, membră a Baroului Bucureşti din anul 2004, s-a alăturat echipei în anul 2003, specializându-se în drept comercial, dreptul energiei şi dreptul concurenței. Eleonora a asistat actori importanți din sectorul energiei atât în procedurile de privatizare a unor societăţi prezente pe piaţa gazelor naturale sau a energiei electrice, cât şi cu privire la aspecte reglementare specifice acestui sector. Specializarea sa în dreptul energiei s-a dezvoltat în paralel cu activitatea sa din cadrul echipei de dreptul concurenţei. Experiența sa în domeniul dreptului concurenței include cazuri importante de anvergură naţională sau europeană, atât în materia controlului concentrărilor economice, cât și în materie de antitrust.

„Suntem foarte mândri de Cristina şi Eleonora, noii noştri parteneri, avocaţi cheie ai societăţii Leroy şi Asociaţii ce au dat dovadă de-a lungul timpului de încredere, profesionalism şi leadership, asistând clienţii societății în numeroase operaţiuni de succes. Această promovare este rezultatul evoluţiei pozitive pe care Leroy şi Asociaţii a înregistrat-o şi reflectă încrederea noastră în piaţa din România” a declarat Bruno Leroy, avocat asociat fondator al cabinetului Leroy şi Asociaţii.

În ultimul an, avocaţii Leroy şi Asociaţii au fost implicaţi în operațiuni de fuziuni şi achiziţii majore, asistând Grupul Lactalis în achiziţia Grupului Albalact (prima ofertă publică de preluare voluntară semnificativă pe Bursa de Valori București), Expert Petroleum în achiziția Petrofac România, Alten în achiziţia Kepler şi Yves Rocher în achiziţia Cosmetiques de France. Echipa de drept bancar şi financiar a continuat să ofere consultanţă cu privire la finanțări structurate, asistând divizia de investiţii a Băncii Mondiale – International Finance Corporation (IFC), atât în legătură cu finanţarea grupului MedLife cât şi cu oferta publică iniţială (IPO) şi listarea la Bursa de Valori Bucureşti a societăţii MedLife SA, BNPP cu privire la serviciile bancare şi financiare oferite clienților corporate şi a emis prima opinie juridică cu privire la netting fundamentată pe legislația românească pentru International Swaps and Derivatives Association.

Despre Leroy şi Asociaţii

Cu o experienţă de peste 18 ani pe piaţa românească, Leroy şi Asociaţii este una dintre cele mai importante societăţi de avocați independente din România. Iniţial, societatea a funcţionat ca birou local al cabinetului francez Gide, dobândind de-a lungul timpului recunoaștere atât la nivel naţional cât şi internaţional prin implicarea sa în unele dintre cele mai importante investiţii şi operaţiuni realizate în România. Echipa Leroy şi Asociaţii este formată din 20 de avocați care deţin calificări juridice de înalt nivel precum şi o foarte bună cunoaştere a mediului de afaceri local.

Societatea este în măsură să ofere clienţilor săi – instituţii internaţionale, companii multinaționale şi întreprinderi mici şi mijlocii – servicii care răspund unei game largi de nevoi juridice şi care le facilitează interacţiunea cu mediul de afaceri din România.

Pentru mai multe informaţii despre Leroy şi Asociații, vizitaţi www.leroylaw.ro

Contact:

Ioana Grigorescu

PR & Communications Leroy şi Asociații

Ioana.grigorescu@leroylaw.ro

 

Leroy şi Asociaţii numeşte un nou avocat coordonator al departamentului de Litigii ca urmare a strategiei de continuă dezvoltare a acestei arii de practică

Societatea de avocați independentă îşi întăreşte echipa

Bucureşti, 8 decembrie 2016 – Leroy şi Asociaţii – societate de avocați independentă – îşi consolidează echipa de avocaţi de litigii prin numirea unui nou avocat colaborator senior, Iulia Stănciulescu – Ilie. Aceasta va coordona departamentul de Litigii, în contextul dezvoltării semnificative a portofoliului de clienţi naţionali, regionali şi internaţionali ai firmei.

Iulia, alături de noua sa echipă, continuă să asiste clienții Leroy și Asociații în operațiuni de succes, contribuind în același timp la consolidarea firmei în cercul celor mai importante societăți de avocați din România. Iulia Stănciulescu – Ilie a dobândit o experiență de peste 10 ani în domeniul litigiilor activând în cadrul unor societăţi de avocați de renume, al unor companii multinaţionale, precum şi în cadrul unor instituţii publice. Membră a Baroului București din anul 2006, Iulia s-a specializat în litigii de drept comercial, de drept administrativ şi fiscal, precum şi în arbitraje comerciale.

„Sunt entuziasmată de această nouă provocare în cadrul Leroy şi Asociaţii şi aştept cu nerăbdare să mă alătur echipei, pentru ca împreună să dezvoltăm departamentul de litigii şi arbitraje, cu o practică deja formată şi recunoscută atât în plan local, cât şi internațional. Expertiza noastră acoperă o gamă vastă de domenii juridice, în strânsă legătură cu ariile de interes pentru dreptul afacerilor. Sunt fericită şi, totodată, norocoasă să fiu parte din acest proiect, într-o societate de avocați ale cărei valori sunt excelenţa, încrederea şi soluțiile inovative şi personalizate,” a declarat Iulia Stănciulescu – Ilie, coordonator al departamentului de Litigii.

„Suntem mândri să avem pe cineva de calibrul Iuliei în echipa de Litigii a Leroy şi Asociaţii. Interesul crescut al clienţilor noştri pentru servicii juridice în domeniul litigiilor şi arbitrajelor ne-a determinat să căutăm un nou membru pentru echipa noastră şi suntem foarte norocoşi că Iulia ni s-a alăturat, cu experienţa ei solidă. Suntem convinşi că va asigura servicii de asistenţă juridică şi reprezentare de înaltă calitate clienților noştri,” a declarat Bruno Leroy, avocat asociat fondator al cabinetului Leroy şi Asociaţii.

Despre Leroy şi Asociaţii

Cu o experienţă de peste 18 ani pe piaţa românească, Leroy şi Asociaţii este una dintre cele mai importante societăţi de avocați independente din România. Iniţial, societatea a funcţionat ca birou local al cabinetului francez Gide, dobândind de-a lungul timpului recunoaștere atât la nivel naţional cât şi internaţional prin implicarea sa în unele dintre cele mai importante investiţii şi operaţiuni realizate în România. Echipa Leroy şi Asociaţii este formată din 20 de avocați ce deţin calificări juridice de înalt nivel precum şi o foarte bună cunoaştere a mediului de afaceri local.

Societatea este în măsură să ofere clienţilor săi – companii multinaționale, întreprinderi mici şi mijlocii şi instituţii internaţionale – servicii care răspund unei game largi de nevoi juridice şi care le facilitează interacţiunea cu autorităţile şi partenerii români.

În ultimul an, avocaţii Leroy şi Asociaţii au fost implicaţi în operațiuni de fuziuni şi achiziţii majore, asistând Grupul Lactalis în achiziţia Grupului Albalact (prima ofertă publică de preluare voluntară semnificativă pe Bursa de Valori București), Expert Petroleum în achiziția Petrofac România şi Alten în achiziţia Kepler. Echipa de drept bancar şi financiar a continuat să ofere consultanţă cu privire la finanțări structurate, asistând International Finance Corporation (IFC) în finanţarea Grupului MedLife, BNPP cu privire la  serviciile bancare şi financiare oferite clienților corporate şi a emis prima opinie juridică cu privire la netting fundamentată pe legislația românească pentru International Swaps and Derivatives Association.

Pentru mai multe informaţii despre Leroy şi Asociații, vizitaţi www.leroylaw.ro

Contact:
Ioana Grigorescu
PR & Communications Leroy şi Asociații
Ioana.grigorescu@leroylaw.ro