MIRSANU.RO

publicat la: 13.10.2023  17:08

Mihaela Lupu, CFO Unicredit pentru Europa Centrala si de Est, preia pozitia de CEO UniCredit Bank Romania

 

Mihaela Lupu, Chief Financial Officer pentru Europa Centrala si de Est (CE&EE) in cadrul grupului financian italian UniCredit, va prelua de la 16 octombrie 2023 postul de CEO, respectiv de Presedinte al Directoratului UniCredit Bank Romania, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Numirea acesteia a fost aprobata de catre BNR, au transmis reprezentantii UniCredit.

Cu o cariera de 25 ani in UniCredit, Mihaela Lupu a intrat in grup in august 1998 la HVB Bank Romania S.A., pe pozitia de analist financiar. In 2004, ea a ajuns Coordonator al Departamentului de Control Financiar, iar trei ani mai tarziu a fost promovata in functia de Sef Departament Control Financiar al UniCredit Tiriac Bank. Din 2010 a preluat postul de Director de Planificare si Control, in 2013 a ajuns CFO si membru al Directoratului UniCredit Bank in Romania. Din 2017, Mihaela Lupu a trecut pe pozitie de coordonare regionala fiind numita Head of Group Planning, Capital Management & Strategic ALM, iar din 2021 pana acum a indeplinit rolul de CFO Central and Eastern Europe (CE&EE).

Mihaela Lupu a facut parte din echipa de due diligence care a lucrat la fuziunea cu Banca Comerciala Ion Tiriac, urmata de fuziunea dintre UniCredit si HVB Tiriac, dar a participat si la achizitia portofoliilor de retail si corporate de la RBS.

“Numirea Mihaelei in functia de CEO al UniCredit Bank in Romania reflecta pregatirea ei profesională si contributiile ei remarcabile in cadrul organizatiei noastre. Abordarea ei bazata pe analiza datelor in luarea deciziilor, gandirea ei strategica, capacitatea solida de gestionare a riscului, impreuna cu acuitatea in întelegerea profunda a business-ului, o pozitioneaza pentru misiunea de a conduce cresterea si stabilitatea bancii si pentru a contribui la dezvoltarea si succesul continuu al clientilor si colegilor nostri din Romania”, a declarat Teodora Petkova, Head of Central & Eastern Europe in cadrul UniCredit.: 

“Este o onoare si o bucurie sa ma intorc in cadrul UniCredit Bank in Romania, alaturi de echipa din care am facut parte si in care am crescut atat de multi ani din viata mea profesionala. Simt in acelasi timp si o responsabilitate imensa. Alaturi de colegii mei din UniCredit voi continua angajamentul asumat de banca de a fi un partener al comunitatilor in care activam, un actor profund implicat in economia Romaniei si unul dintre motoarele de crestere ale Grupului. Misiunea noastra este si va fi sa fim mereu mai buni, sa oferim produse si servicii adaptate nevoilor clientilor nostri si sa fim banca pentru viitorul Europei si al Romaniei”, a spus Mihaela Lupu.

Ea detine o diploma in economie, fiind absolventa a Academiei de Stiinte Economice din Bucuresti, precum si atestarea Certified Anti-Money Laundering Specialist (CAMS).

Mihaela Lupu intra astfel cu UniCredit in randul sefilor celor mai mari banci din Romania, proaspat numiti pe postul de CEO. Pe 2 august 2023, BRD Societe Generale, a treia mare banca locala dupa active si subsidiara a grupului bancar francez Societe Generale, a anuntat ca Maria Rousseva a fost numita CEO al bancii pentru un mandat de 4 ani, sub rezerva aprobarii de catre BNR, dupa anuntul de demisie din post al francezului Francois Bloch.

In iulie 2022, a avut loc o alta mutare majora la nivelul marilor banci internationale active pe piata bancara locala dupa numirea cehului Zdenek Romanek pe pozitia de CEO al Raiffeisen Bank Romania.

Mihaela Lupu preia UniCredit Bank Romania, care face parte din top 7 banci locale dupa valoarea activelor. Cu o cota de piata de 8,62% dupa activul net bilantier din 2022, UniCredit Bank concureaza direct cu Raiffeisen Bank Romania (subsidiara locala a grupului bancar austriac Raiffeisen) cu 8,85%, respectiv cu banca de stat CEC Bank cu o cota de piata de 8,83%, potrivit ultimului raport anual al bancii centrale.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fonduri de investiții

IFC si EBRD pregatesc pana la 40 mil. Euro cu care sa sprijine noul fond de investitii de venture capital Cogito Fund de 125 mil. Euro sa faca achizitii de participatii in companii din Romania si in pietele CEE

  International Finance Corporation (IFC) si Banca Europeana pentru Reconstructii si Dezvoltare (EBRD) sunt in curs sa aprobe investitii de capital cumulate de pana la 40 mil. Euro pentru a sustine ridicarea fondului de investitii regional Cogito Fund II, care va investi in companii de tehnologie din   Citeşte articolul integral

Fonduri de investiții

Early Game Ventures: La noul fond de venture capital de 60 mil. Euro pe care l-am lansat pentru Romania si regiune, niciun investitor nu are peste 10% din fond cu exceptia EIF. Romania va domina in 5 ani piata de VC din Europa Centrala si de Est, iar faptul ca aici nu a fost o puzderie de fonduri ca in Polonia va avea un impact pozitiv asupra profitabilitatii acestei clase de active

  Managerul de capital de risc Early Game Ventures a lansat oficial pe 9 mai 2024 al doilea sau fond de venture de capital, ce are la dispozitie 60 mil. Euro pentru a-i plasa in start-up-uri de tehnologie din Romania si de pe pietele de externe, cu focus pe Europa Centrala si de Est, potrivit informat  Citeşte articolul integral