Adrian Mîrșanu

publicat la: 21.09.2015  20:40

Vânzarea pachetului de acțiuni Medlife deținut de fondul de investiții V4C intră în faza ofertelor angajante. Warburg Pincus și Pinebridge, printre numele așteptate în runda finală a tranzacției

 

Tranzacția de exit a fondului de investiții Value4Capital din acționariatul Medlife, liderul serviciilor medicale private, intră în perioada următoare în faza ofertelor angajante, susțin surse din piață.

Pe lista investitorilor rămași în cursa pentru achiziția pachetului de 36% din Medlife deținut de către Value4Capital se află fondurile de investiții Warburg Pincus și Pinebridge, conform informațiilor disponibile jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Informațiile nu au fost confirmate de către reprezentanții fondurilor de investiții, în condițiile în care de la demararea tranzacției nu au făcut niciun comentariu la solicitările jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Ofertele primite până acum ar putea evalua afacerea Medlife la multipli în jurul a 12 – 14, aplicat la EBITDA (câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării), ceea ce s-ar putea reflecta într-o tranzacție estimată în jurul a 50 – 60 mil. euro pentru pachetul de 36,25% din Medlife, scos la vânzare de fondul de investiții Value4Capital.

Tranzacția derulată la Medlife a atras interesul mai multor investitori financiari, printre cei care au înaintat în această vară oferte neangajante s-ar fi aflat un fond nordic de investiții, Ardian și Enterprise Investors, mai susțin sursele citate. Ulterior, investitorii care au fost selectați după depunerea ofertelor neangajante au intrat în camera de date și au derulat activități specifice de due dilligence (analiză financiară).

Tranzacția de exit a V4C de la Medlife a fost anunțată în premieră pe 3 februarie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Warburg Pincus a fost implicată și în fazele inițiale ale tranzacției de vânzare a Regina Maria.

Warburg Pincus are în administrare active de peste 35 mld. dolari. Are la activ 14 fonduri de investiții, prin care a investit în ultimii 49 de ani peste 50 mld. dolari în 720 de companii în 35 de țări de pe Glob.

Warburg Pincus are tangență cu România prin investiția făcută în decembrie 2012 în Sand Hill Petroleum B.V., companie de explorare și producție hidrocarburi, cu subsidiare la Budapesta și București. În ianuarie 2015, Sand Hill Petroleum România S.R.L., parte a Sand Hill Petroleum B.V, a primit de la Agenția Națională de Resurse Minerale dreptul de a face lucrări de prospectare și explorare în 5 perimetre din bazinul Transilvaniei.

Pe piața medicală, Warburg Pincus are un portofoliu variat de afaceri în piețe mari precum SUA, China și India. Investește în toate fazele unei afaceri și în orice geografie a lumii și în sectoare variate.

Pinebridge este un jucător global în industria fondurilor de investiții, cu active sub administrare de 75,9 mld. dolari.

Pinebridge are în portofoliul din România participații la UTI Group, fondat de familia lui Tiberiu Urdăreanu, și afacerea Digital Cable Systems de pe piața de telecomunicații. Pinebridge a demarat de mai multă vreme tranzacția de exit din Digital Cable Systems, însă aceasta nu s-a finalizat până acum în condițiile în care fondul de investiții nu a dat semnale că ar fi fost mulțumit după runda de oferte primite de la UPC și Vodafone, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.
Pachetul minoritar scos la vânzare la Medlife reprezintă tranzacția de exit a fondului de investiții Value4Capital din România.

V4C a intrat în 2009 în afacerea MedLife, an în care rețeaua de servicii medicale private fondată și controlată de familia Marcu era la un nivel al cifrei de afaceri de 25,9 mil.euro. De atunci, afacerea s-a extins puternic cu sprijinul celor doi investitori financiari străini – International Finance Corporation și V4C.

MedLife a urmat un model de dezvoltare atât pe verticală – înglobând în structura sa clinici, spitale, laboratoare, farmacii, cât și pe orizontală – printr-o campanie de expansiune la nivel național prin achiziții și deschideri de unități noi.

Pentru acest an, ținta anunțată de Medlife este o cifră de afaceri de 100 mil. euro, de 4 ori mai mare decât în momentul intrării V4C în afacere.

Ultimul bilanț public al companiei MedLife SA indică o cifră de afaceri de 56,5 mil. euro și un profit net de 2,1 mil. euro la un număr de 1.249 de angajați. MedLife a raportat pentru 2014 o cifră de afaceri agregată de 80 mil. euro și un profit operațional (EBITDA) de 13 mil. euro, în creștere cu 25% față de 2013. Pentru 2015, compania are în plan o creștere organică de 16% până la 93 mil. euro, și de peste 25%, respectiv până la 100 mil. euro, obiectiv condiționat de derularea unor noi achiziții pe care compania le are în plan. De asemenea, reprezentanții MedLife estimează un profit operațional de 17 mil. euro.

MedLife este unul dintre cei mai mari operatori privați de servicii medicale alături de Regina Maria, Sanador sau Medicover.

V4C este o firmă de investiții cu capital de risc, care s-a desprins în 2011 din Amundi (fost SGAM). V4C este deținută de cei trei parteneri – William Watson, Piotr Misztal și Jacek Pogonowski. Watson este unul dintre pionierii investițiilor în Europa Centrală și de Est, regiune în care este activ încă din 1992 când lucra ca bancher pentru Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

În ciuda unui exit al V4C din Medlife, care echivalează cu un exit local, V4C are planuri noi de investiții în regiune, inclusiv în România.

Administratorul de fonduri de investiții Value4Capital, care este în curs de exit din afacerea de servicii medicale private MedLife, intenționează să ridice în acest an un nou fond de investiții cu care să deruleze tranzacții în România și în regiune.

William Watson, Managing Partner al Value4Capital, declara la finele lunii iunie pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că sunt purtate discuții cu investitori pentru a ridica un nou fond de investiții, cu o capitalizare – țintă de circa 150 – 200 mil. euro.

Potrivit acestuia, noul fond ar urma să investească în România și în celelalte piețe din regiune, inclusiv Polonia. Sectoarele vizate ar fi serviciile, IT&C, servicii medicale sau BPO (servicii de afaceri externalizate – n.r), iar perioada de investiție va fi cea tipică, în medie de 3 – 5 ani.

Serviciile medicale private sunt în acest moment punctul fierbinte al pieței de fuziuni și achiziții, după ce pe 4 august fondul de investiții Mid Europa Partners a anunțat achiziția a 100% din acțiunile rețelei private Regina Maria în cadrul unei tranzacții în valoare de peste 100 mil. euro.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties CBRE Romania, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties at CBRE Romania, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. With a strong financial background, Mihai Patrulescu brings a different approach, having experience in complex projects, financial analysis, and project management for large   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Mihai Purcarea, CEO of BRD Asset Management, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

    Mihai Purcarea, CEO of BRD Asset Management, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Mihai Purcarea is an experienced investment professional who was involved in managing some of the largest investment funds in Romania for the past 20 years. Since 2016 he is CEO at B  Citeşte articolul integral