Arhive etichete: Severstal

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 21 iulie 2014

ROMÂNIA

Bernard Fontana, CEO Holcim: Peste 100 de potențiali cumpărători pentru activele Lafarge și Holcim scoase la vânzare în lume

INDUSTRIA CIMENTULUI. Peste o sută de expresii de interes de la potențiali cumpărători au primit până acum companiile Lafarge și Holcim pentru activele scoase la vânzare, afirmă Bernard Fontana, CEO al grupului elvețian Holcim care urmează să fuzioneze cu francezii de la Lafarge, relatează jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

În România grupul francez Lafarge a anunţat vânzarea tuturor activelor pe care le deține, astfel că noul grup LafargeHolcim, rezultat din fuziunea pe picior de egalitate a celor doi grei, va avea la nivel local operațiunile actuale ale Holcim România. CITEȘTE AICI PROFILUL COMPANIEI – FANION A LAFARGE ÎN ROMÂNIA.

Consiliul Concurenței a aprobat preluarea mărcii de cafea Amigo de către Strauss Coffee 

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că a autorizat preluarea mărcii de cafea Amigo de către companiile Strauss Coffee BV și Strauss România SRL. Marca de cafea Amigo aparținea Panfoods România, care face parte din cadrul companiei braziliene Cia Iguacu de Cafe Soluvel, informează jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Chinezii de la Renesola dau semne de retragere din România. O companie de pe bursa din Hong Kong a semnat un acord preliminar pentru preluarea celor două centrale fotovoltaice din Prahova și Dâmbovița
ENERGIE. Chinezii de la ReneSola, unul dintre cei mai mari producători de panouri fotovoltaice, au anunțat astăzi că au încheiat un acord pentru vânzarea unor proiecte de energie solară mai mari de 200 MW în următoatele 18 luni către China Seven Star Holdings Limited, companie listată pe bursa din Hong Kong, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Boromir preia un producător de biscuiți și paste făinoase din Sibiu
PANIFICAŢIE. Grupul din industria de panificație Boromir, controlat de omul de afaceri vâlcean Constantin Boromiz, preia producătorul de biscuiți și paste făinoase Extrasib din Sibiu, relatează jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Compania petrolieră de explorare Europa Oil & Gas anunță finalizarea vânzării subsidiarei din România

PETROL ŞI GAZE. Compania petrolieră britanică Europa Oil & Gas a anunțat astăzi finalizarea vânzării întregii sale participații în cadrul subsidiarei sale din România, Europa Oil & Gas SRL la o valoare nominal, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Subsidiara locală a Europa Oil & Gas are participații în concesiuni de perimetre petroliere pe uscat (on-shore) care au fost abandonate sau sunt în curs de a primi aprobarea autorităților române pentru a putea fi abandonate, precizează oficialii companiei. Ei adaugă că vânzarea marchează încheierea oricărei implicări formale a Europa Oil & Gas în România.

Tranzacție ajunsă la final pe piața termopanului. Veka a finalizat achiziția Gealan
TÂMPLĂRIE PVC. Grupul german Veka a anunțat finalizarea achiziției Gealan, rivalul său din sectorul producției de geam termopan. Finalizarea tranzacției a fost comunicată printr-un anunț al companiei Veka, publicat pe 9 iulie, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

EUROPA CENTRALA ŞI DE EST

Fuziune poloneză evaluată la 488,6 milioane de dolari
FUZIUNI ŞI ACHIZIŢII. Cel mai bogat om din Polonia, Jan Kulczyk, va fuziona activele sale energetice poloneze sub denumirea de PEP cu scopul de a crea cea mai mare retea privată de electricitate a țării – redenumită Polenergia şi evaluată la 1,5 miliarde de zloţi (488,6 milioane dolari), a declarat grupul pentru Reuters.

EUROPA

Tranzacţie de 78 milioane dolari pe piaţa bancară elveţiană
BĂNCI. Reprezentanţii băncii Julius Baer din Zurich au informat că vor cumpăra activitățile private bancare ale băncii israeliene Leumi din Luxemburg şi Elveția, într-o afacere care va costa până la 70 de milioane de franci elveţieni (78 milioane dolari), relatează Deal Book New York Times.

Ofertă de 1,4 miliarde de lire sterline pentru creditele ipotecare de stat din Marea Britanie
PIAŢA DE CAPITAL. Cea de-a 7-a mare instituţie de credit din Marea Britanie, TSB, cu o volatilitate recentă ridicată pe piaţa de capital, intenţionează să liciteze pentru creditele ipotecare de stat în valoare de 1,4 miliarde de lire sterline (2,39 miliarde de dolari), a raportat Sky news pe site-ul său, fără a cita surse, potrivit Reuters.

O companie rusească de oțel iese de pe piaţa americană
SIDERURGIE. Compania rusească de oțel Severstal a declarat că a fost de acord să-și vândă cele două fabrici de oțel din SUA pentru 2,3 miliarde de dolari, cu scopul de a se retrage de pe piaţa americană într-o perioadă de tensiuni între Rusia și Occident și pentru a se concentra pe afacerea naţională, scrie Deal Book New York Times.

AMERICA DE NORD

Tranzacţii pe piaţa americană de telecomunicaţii
TELECOMUNICAŢII. Acţionarii companiei BSkyB ar putea ajunge la un acord în următoarele două săptămâni de a cumpăra compania Sky Italia deţinută de Rupert Murdoch şi participaţia acestuia în compania Sky Deutschland, a raportat Sunday Times pentru Reuters.

Tranzacţie pe piaţa americană de combustibil
INDUSTRIA ENERGETICĂ. Acţionarii companiei Doosan Co Ltd au declarat că vor achiziționa activele şi datoria producătorului de celule de combustibil pentru clădiri, ClearEdge Power, pentru suma de 32,4 milioane de dolari, precizează Reuters.

Investiţie de 1 miliard de dolari pe piaţa americană de IT
IT. Investitorul activist Elliott Management Corp a cumpărat o participaţie de 1 miliard de dolari în producătorul echipamentelor de depozitare de date EMC Corp şi intenţionează să-i convingă pe acţionarii acesteia să renunţe la unitatea VMware Inc, a raportat Wall Street Journal, citând surse familiare cu tranzacţia.

Ofertă de 690 milioane de dolari pentru o afacere de panouri publicitare
Reprezentanţii companiei CBS Outdoor Americas Inc au declarat că vor cumpăra afacerea de panouri publicitare a companiei Van Wagner Communications LLC, o companie privată care se ocupă cu publicitatea outdoor în cartierul Times Square din New York, pentru suma de 690 milioane de dolari în numerar, anunţă Deal Book New York Times.

AMERICA DE SUD

Tranzacţie de 269 milioane dolari pe piaţa braziliană de petrol şi gaze
PETROL ŞI GAZE. Compania braziliană petrolieră de stat Petróleo Brasileiro SA a convenit să vândă o participaţie dintr-un distribuitor de gaze naturale brazilian către compania Cia Energética de Minas Gerais SA pentru 269 milioane dolari, potrivit Reuters.

ASIA

Acord preliminar de 250 de milioane de dolari în industria portuară din Turcia
INDUSTRIA PORTUARĂ. Oficialii băncii de investiţie Goldman Sachs au semnat un acord preliminar cu unitatea Socar din Turcia de a cumpăra o participaţie de 30% din cel mai mare port integrat al ţării pentru 250 de milioane de dolari, a declarat operatorul portului pentru Reuters.

O companie minieră chineză cumpăra o mină de cupru din Peru pentru 5,85 miliarde de dolari
INDUSTRIA MINIERĂ. Compania chineză MMG Ltd a castigat votul unanim al acționarilor de a cumpăra mina de cupru Las Bambas din Peru de la Glencore Plc pentru suma de 5,85 miliarde de dolari şi de a vinde mai mult de jumătate din producţia realizată proprietarului majoritar al companiei, informează Financial Times.

AUSTRALIA

Tranzacţie de 609 milioane de dolari pe piaţa alimentară australiană
INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Compania australiană Pacific Equity Partners a vândut producătorul de biscuiţi din Noua Zeelandă, Griffins, unui producător filipinez de snack şi băuturi Universal Robina Corp pentru suma de 700 milioane de dolari neo zeelandezi (609 milioane de dolari), relatează Sky News.