Arhive etichete: PKP Cargo

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 11 februarie 2015

ROMÂNIA

Raiffeisen a finanțat cea mai mare achiziție pe piața spațiilor de logistică cu un credit de 110 mil. euro. RTPR Allen & Overy: Tranzacția s-a derulat pe axa București – Viena – Varșovia – Londra. Detaliile unei afaceri imobiliare locale de circa 120 mil. euro

IMOBILIARE. Banca austriacă Raiffeisen a finanțat cu 110 mil. euro achiziția portofoliului de proprietăți ale CA Immo de către fondul ceh de investiții P3 în cadrul uneia dintre cele mai mari tranzacții din istoria pieței de logistică din România, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Tranzacția dintre CA Immo și P3, care a cuprins piețele imobiliare din România, Polonia și Serbia, s-a derulat pe axa București – Varșovia – Viena – Londra, potrivit lui Adrian Cazan, Senior Associate în cadrul RTPR Allen & Overy, biroul local al firmei din Magic Circle.

Ciorcilă, președintele BT: Achiziția Volksbank se va face cu un discount semnificativ

BĂNCI. Achiziţia Volksbank de către BT se va face cu un discount semnificativ, care acoperă riscurile cunoscute, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, la Bacău, cu ocazia adunării generale a acţionarilor SIF Moldova, conform ziarului Bursa.

„BT cumpără o bancă bine capitalizată şi cu rată de NPL-uri (credite neperformante – n.r.) sub media pieţei. În plus, aşa cum am afirmat, BT va face o ofertă raţională şi rezonabilă clienţilor Volksbank”, a spus Ciorcilă.

Noul Oltchim iese la vânzare începând de la 307 mil. euro

CHIMIE. Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi scos din nou la privatizare după reorganizare la un preț care începe de la 307 mil. euro, din care 230 mil. euro sunt datorii, scrie ZF.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Bank Pekao vrea să cumpere banca Raiffeisen din Polonia

BĂNCI. Bank Pekao, a doua bancă din Polonia, și-a exprimat interesul pentru achiziția rivalului său, subsidiara poloneză a Raiffeisen, dar afirmă că prețul așteptat de austrieci este prea mare, relatează Reuters.

BERD și-a vândut participația de 5,1% din compania poloneză de transport feroviar PKP Cargo

TRANSPORT. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a vândut pachetul de 5,1% din acțiunile companiei poloneze PKP Cargo, anunță Warsaw Business Journal. Tranzacția de vânzare a unui număr de 2,286 milioane de acțiuni ale operatorului feroviar de transport de mărfuri s-a derulat sub forma unui plasament privat accelerat cu un mic discount față de prețul de închidere din ședința bursieră anterioară de 89 de zloți (circa 21 euro) pe acțiune.Tranzacția de pe bursa din Varșovia a fost intermediată de Goldman Sachs și Wood & Company, precizează BERD în comunicatul său.

Șeful MOL spune că are câteva miliarde de dolari pentru achiziții și că se uită la oportunități în sectorul de explorare și producție petrolieră

PETROL. Zsolt Hernadi, președintele și directorul general executiv al grupului petrolier ungar MOL, a declarat într-un raport al Euromoney, citat de portalul financiar Portfolio.hu, că are la dispoziție câteva miliarde de dolari pentru achiziții, dar că nu este nici o grabă, fiind analizat cu atenție toate proiectele potențiale noi.

„În sectorul upstream (explorare și producție – n.r.), căutăm activ oportunități noi, în special acolo unde suntem deja prezenți, adică în Orientul Mijlociu, Marea Nordului, Pakistan, Rusia și Kazahstan. Cotațiile actuale mai mici ale țițeiului ar putea să ofere oportunități mai bune de achiziție pentru noi”, a spus Hernadi, potrivit sursei citate. MOL este prezentă cu operațiuni directe și pe piața din România, iar în 2004 a participat la privatizarea Petrom, licitație câștigată de austriecii de la OMV.

Grupul croat Podravka din industria alimentară a depus ofertă pentru preluarea rivalului sloven Zito

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Grupul croat Podravka din industria alimentară a depus o ofertă pentru preluarea pachetului majoritar al companiei slovene de profil Zito, conform publicației slovene Finance.

La vânzare este un pachet de 51,55% din acțiunile Zito, aparținând fondului suveran de stat SDH, fondului de pensii Modra Zavarovalnica și firmei de investiții KD Skladi. Săptămâna trecută, SDH spunea că a primit câteva oferte angajante.

EUROPA

Israelienii de la Perion cumpără un producător francez de reclame pentru rețelele sociale

ADVERTISING. Perion Networks din Israel a anunțat astăzi că a cumpărat producătorul francez de reclame pentru rețelele sociale MakeMeReach. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică, dar surse din piață citate de publicația Globes estimează la 10 – 15 mil. dolari achiziția.

Un consorțiu condus de investitorul american Excellere Capital Group a oferit un euro pentru preluarea activele defunctei bănci austriece Hypo Alpe Adria

BĂNCI. Un consorțiu condus de investitorul american Excellere Capital Group a oferit un preț simbolic de 1 euro pentru a cumpăra activele defunctei bănci austriece Hypo Alpe Adria, relatează Reuters.

Warburg Pincus a vândut 14% din acțiunile lanțului de comerț britanic Poundland pentru 217 mil. dolari

COMERȚ. Managerul de fonduri de investiții Warburg Pincus a spus că și-a redus pachetul de acțiuni în cadrul lanțului britanic de magazine Poundland de la 30,4% la 16,4% pentru 217,15 mil. dolari printr-o vânzare de acțiuni, informează Reuters.

AMERICA DE NORD

Autoritățile de reglementare americane cer mai multe informații despre fuziunea de 35 mld.dolari Halliburton – Baker Hughes

ECHIPAMENTE. Autoritățile antitrust americane au cerut mai multe informații în legătură cu fuziunea dintre firmele de servicii petroliere Halliburton și Baker Hughes Inc, estimată la 35 mld. dolari, informează Reuters.

Achiziție de 3 mld. dolari a unui fond de investiții pe piața lanțurilor de magazine pentru femei

COMERȚ. Managerul de fonduri de investiții Sycamore Partners este în negocieri avansate pentru a cumpăra lanțul de magazine pentru femei Chico’s FAS Inc, notează Wall Street Journal. Achiziția ar putea ajunge la 3 mld. dolari și ar putea fi atrasă o finanțare pentru plata tranzacției.

Proprietarul UPC a preluat un pachet de acțiuni și un loc în board-ul studiourilor de film Lionsgate

FILM. John Malone, proprietarul companiei americane de cablu Liberty Global, a făcut un schimb de acțiuni prin care a cedat un pachet de 4,51% din acțiunile, respectiv 14,5% din drepturile de vot în cadrul companiei Starz, pentru a prelua 3,43% din acțiunile studiourilor de film americane Lionsgate. De asemenea, Malone va avea și un loc în consiliul de administrație al Lionsgate, relatează DealBook New York Times. Liberty Global activează pe piața de cablu TV din România prin subsidiara sa, UPC România.

Veolia vrea să intre în sectorul producției nucleare de energie prin achiziția unei unități americane a Areva

UTILITĂȚI. Gigantul francez Veolia din domeniul utilităților este interesat de achiziția unității de măsurare a radiațiilor nucleare Canberra din SUA, care aparține grupului Areva, notează Le Monde.

Tranzacție de 2 mld. dolari pe piața de administrare a serviciilor medicale din SUA

SERVICII. Compania americană Rite Aid Corp. a ajuns la un acord pentru achiziția EnvisionRx, un administrator de beneficii pe piața serviciilor medicale deținut de firma de investiții cu capital privat TPG, pentru circa 2 mld. dolari, informează Bloomberg.

Structura tranzacției prevede plata a 1,8 mld. dolari în numerar, respectiv a 200 mil. dolari în acțiuni, conform comunicatelor celor două companii.

Șeful Pfizer se uită după schimburi de active

FARMA. Ian Read, directorul general executiv al producătorului american de medicamente Pfizer, spune că firma sa a avut discuții cu mai mulți parteneri care se uită la schimburi de portofolii sau geografice, potrivit in Pharma Technologist. Șeful Pfizer spune că provocarea actuală pe piața de fuziuni și achiziții este prețul, parțial din cauză că actualul regim de taxare din SUA oferă un avantaj firmelor străine în astfel de discuții.

ASIA

SAB Miller vrea să cumpere un pachet de acțiuni în cel mai mare producător de bere din Myanmar

BERE. Producătorul sud- african de bere SAB Miller explorează posibilitatea de a achiziționa un pachet de acțiuni în cadrul celei mai mari companii de profil din Myanmar, potrivit CNBC. Interes pentru o astfel de achiziție a venit și din partea unor firme din Japonia și Thailanda.

Leumi obține 130 mil. dolari din vânzarea unui pachet de acțiuni într-un conglomerat israelian

BĂNCI. Leumi, a doua bancă din Israel, a vândut un pachet de 5% din conglomeratul Israel Corp pentru circa 500 milioane de shekeli (129 mil. dolari), au spus surse din piață, citate de Reuters. Cumpărătorii sunt instituții financiare. Leumi Bank este prezentă și în România.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 3 februarie 2015

ROMÂNIA

Fondul de investiții Value4Capital pregătește vânzarea pachetului de 36% din afacerea MedLife. Tranzacția de exit a fondului din cea mai mare rețea privată de servicii medicale locale ar putea fi în jurul a 40 mil. euro valoare de întreprindere. Mihai Marcu, proprietarul MedLife: ”Eu i-aș sfătui să nu vândă acum”. Cine ar putea fi interesat de o eventuală achiziție

SERVICII MEDICALE. Fondul de investiții Value4Capital a început procedurile de vânzare a pachetului de acțiuni pe care îl deține la MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, au declarat surse din piață pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Sursele citate susțin că fondul ar fi angajat la Londra o bancă de investiții pentru a se ocupa de tranzacție, care ar putea ajunge, conform unor estimări ale unor consultanți specializați în fuziuni și achiziții, în jurul a 40 mil. euro valoare de întreprindere, adică prețul pachetului de acțiuni scos la vânzare plus datoriile aferente respectivei participații.

Statul român a acceptat oferta neangajantă a belgienilor de la bpost pentru achiziția a 51% din Poșta Română

POȘTĂ. Ministerul pentru Societatea Informațională a anunțat astăzi că a acceptat oferta neangajantă a belgienilor de la bpost în cadrul procesului de privatizare a Poștei Române, unul din ultimele mari active din portofoliul statului, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

”Statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI), a acceptat oferta neangajantă depusă de operatorul belgian de servicii poştale bpost pentru achiziţionarea pachetului de 51% din acţiunile deţinute la Compania Naţională Poşta Română. Acordul înseamnă trecerea la următoarea etapă a procesului de privatizare, cea de due diligence, premergătoare depunerii unei oferte angajante”, afirmă reprezentanții ministerului de resort.

Hidroelectrica scoate la vânzare 20 de microhidrocentrale şi grupuri de microhidrocentrale

ENERGIE. Producătorul de energie Hidroelectrica vrea să obţină cel puţin 84,699 milioane de lei, fără TVA, din vânzarea prin licitaţie deschisă, cu strigare, a unui număr de 20 de microhidrocentrale şi grupuri de microhidrocentrale, potrivit unui anunţ postat pe pagina de internet a companiei.

Grupul MOL a încheiat achiziţia celor 42 benzinării ENI în România

PETROL. Grupul MOL a finalizat achiziția companiei de petrol și gaze ENI România, incluzând rețeaua de 42 de benzinării, astfel că ENI România va fi redenumită MOL Retail Comerț, iar ulterior această companie va fuziona cu MOL România, potrivit unui comunicat al MOL.

Privatizarea CFR Marfă, până la finalul lui 2016

TRANSPORT FEROVIAR. Autorităţile ar urma să propună reprezentanţilor instituţiilor financiare internaţionale, aflaţi în aceste zile la Bucureşti, ca noul termen pentru finalizarea privatizării companiei de stat de transport feroviar de marfă CFR Marfă să fie sfârşitul anului 2016, susţin surse apropiate situaţiei, citate de ziarul Bursa.

AAAS vrea să privatizeze 35 de companii în 2015

PRIVATIZARE. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) vrea să privatizeze 35 de societăţi în 2015, după ce în 2014 a încheiat nouă contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, potrivit Capital.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Acord în industria de transport feroviar din Polonia

TRANSPORT FEROVIAR. Reprezentanții PKP Cargo, o companie poloneză de transport feroviar de marfă cu capital de stat din Polonia, au ajuns la un acord prin care compania va prelua un pachet de 49% din acțiunile operatorului de profil local Pol-Miedz Trans, conform unui comunicat de presă al Pol-Miedz Trans.

EUROPA

Finmeccanica ar putea vinde o subsidiară din SUA și o companie europeană de rachete și intenționează să preia controlul asupra unei unități de sisteme de propulsie spațială

INDUSTRIA DE APĂRARE. Grupul italian de apărare Finmeccanica ar putea vinde subsidiara DRS Technologies din SUA și participația din compania europeană de rachete MBDA, scrie Reuters. Finmeccanica intenționează, de asemenea, să preia controlul asupra unității de sisteme de propulsie spațială Avio Spazio, după ce primește aprobarea din partea guvernului italian, conform Sole 24 Ore.

Intel cumpără un producător german de cipuri

TEHNOLOGIE. Producătorul american de cipuri Intel a fost de acord să cumpere compania germană de profil Lantiq pentru o sumă nedezvăluită, cu scopul de a diversifica portofoliul de instrumente utilizate în gadget-uri conectate la internet, porivit unor comunicate de presă ale celor două companii.

Achiziție de 1,3 mld. dolari finalizată în industria de servicii de sănătate din Germania

SERVICII DE SĂNĂTATE. Compania americană de servicii de sănătate Cerner finalizează preluarea furnizorului german din industria de servicii de sănătate Siemens Health Services pentru 1,3 mld. dolari, ce ar putea genera venituri anuale de până la 5 mld. dolari, a confirmat președintele companiei Cerner, citat de The Kansas City Star.

Telecom Italia ar putea face achiziţii în Europa

TELECOMUNICAȚII. Grupul Telecom Italia SpA ar putea face achiziţii mai degrabă în Europa decât în Brazilia, unde intenţionează să investească în principal în creşterea acoperirii şi calităţii reţelei sale existente, a declarat directorul general, Marco Patuano, într-un interviu publicat în presa din Brazilia, transmite Reuters.

AMERICA DE NORD

Achiziție de 600 milioane dolari în industria de petrol și gaze din America

GAZE NATURALE. Reprezentanții companiilor de petrol și gaze EnLink Midstream și EnLink Midstream Partners LP au anunțat că au semnat un acord definitiv de a cumpăra firma americană de gaze naturale Coronado Midstream Holdings LLC pentru aproximativ 600 milioane dolari, porivit unui comunicat de presă al companiilor.

Verizon vinde active de 10 mld. dolari în industria de telecomunicații

TELECOMUNICAȚII. Compania americană de telecomunicații Verizon Communications Inc intenționează să vândă active în valoare de peste 10 miliarde dolari, respectiv turnuri de telefonie mobilă și părți ale afacerii de wireless, scrie Wall Street Journal.

Achiziția hotelului Waldorf Astoria din New York pentru 1,95 mld. dolari de către chinezi, aprobată de autoritățile americane

HOTELURI. Firma de asigurări Anbang Insurance Group Co din China a primit undă verde de la autoritățile de reglementare din SUA pentru a prelua faimosul hotel Waldorf Astoria Hotel din New York pentru 1,95 miliarde de dolari, au anunțat reprezentanții firmei de asigurări din Beijing pe site-ul lor.

ASIA

Achiziție Mylan de 800 mil. dolari în sectorul de servicii de sănătate din India

SERVICII DE SĂNĂTATE. Reprezentanții firmei americane din industria farmaceutică Mylan Inc au anunțat că firma va cumpăra afacerile de servicii de sănătate pentru femei de la producătorul de medicamente Famy Care Ltd din India pentru aproximativ 750 milioane dolari în numerar și 50 milioane dolari în plăți suplimentare pentru a extinde linia sa de produse de sănătate pentru femei, potrivit unui comunicat de presă al firmei americane din industria farmaceutică.

Tranzacție de 529 mil. dolari în industria de servicii financiare din Hong Kong

SERVICII FINANCIARE. Conducerea firmei de brokeraj de valori mobiliare Everbright Securities Co Ltd. din China a fost de acord să cumpere participația de 70% din unitatea de servicii de brokeraj a conglomeratului Sun Hung Kai & Co Ltd din Hong Kong pentru 529 milioane dolari, relatează Bloomberg.