Arhiva etichetelor: Papalekas

BERD a investit 50 mil. Euro în tranzacția de obligațiuni de 550 mil. Euro vândute de Globalworth

BERD a investit 50 mil. Euro în emisiunea de obligațiuni Globalworth de 550 mil. Euro, au anunțat printr-un comunicat reprezentanții instituției financiare internaționale.

De asemenea, la tranzacție au participat și Pimco și alți manageri de fonduri care investesc în titluri cu venit fix, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Fondul de investiții imobiliare Globalworth, condus de Ioannis Papalekas, a plasat cu succes o emisiune de eurobonduri în valoare de 550 mil. Euro, destinată rearanjării structurii datoriilor, precum și finanțării planurilor de creștere, inclusiv în România.

Titlurile au o maturitate de 5 ani până pe 20 iunie 2022 și poartă o dobândă fixă de 2,875% pe an, care va fi plătită investitorilor anual începând cu 20 iunie 2018.

Emisiunea de titluri în euro a Globalworth este notată BB+ cu perspectivă stabilă de către analiștii Standard & Poor’s, reespectiv Ba2 cu perspectivă stabilă de către agenția de evaluare Moody’s.

Oferta inițială de 500 mil. euro a fost suprasubscrisă de 1,2 ori pe fondul interesului investitorilor ceea ce a determinat emitentul să vândă în final titluri în valoare de 550 mil. euro

Banii încasați din vânzarea titlurilor vor fi folosiți pentru a plăti anumite datorii ale companiei, precum și pentru scopuri generale corporative.

Deutsche Bank AG, J.P. Morgan Securities plc și UBS Limited au fost joint bookrunners ai tranzacției, în timp ce BT Capital Partners S.A. și Rand Merchant Bank, divizie a FirstRand Bank Limited au acționat în calitate de Co-manageri.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris pe 6 iunie că Globalworth, cel mai activ investitor pe piața de birouri din România, a mandatat băncile de investiții Deutsche Bank, JP Morgan și UBS pentru aranjarea unei serii de întâlniri în Europa cu investitori în titluri cu venit fix în vederea unei tranzacții de vânzare de obligațiuni în euro cu o maturitate intermediară. De asemenea, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a informat în premieră pe 13 iunie că BT Capital Partners are mandat pentru listarea obligațiunilor Globalworth în termen de 30 de zile pe bursa de la București.

Globalworth, aflată într-un demers investițional de amploare în ultimii ani, a căutat în paralel cu oportunitățile de achiziții și de dezvoltare să își reducă costurile de finanțare și să își întărească propriul capital prin atragerea de fonduri proaspete de la acționari noi.

Astfel, în 2016, Globalworth a vândut obligațiuni de 180 mil. Euro către Canada Pension Plan Investment Board și Cairn Capital, iar într-o tranzacție separată și-a majorat capitalul cu 200 mil. Euro, majorare la care au participat Growthpoint din Africa de Sud, care a devenit principalul acționar al companiei, și Oak Hill Advisors.

Aceste operațiuni la care s-a adăugat contractarea de noi finanțări bancare au permis fondului de investiții să-și înlocuiască datorii pe termen scurt cu credite pe termen lung, iar costul mediu al datoriilor să scadă cu 0,9% până la 5,3%.

Globalworth, fond de investiții listat pe bursa de la Londra, a înregistrat în 2016 venituri de 68,2 mil. euro (față de 44,8 mil. euro în 2015), un cost net de finanțare de circa 32 mil. euro și un profit de 11,3 mil. euro.

BERD este unul dintre cei mai importanți investitori instituționali în emisiunile de obligațiuni și tranzacțiile de listare de companii din România.

Printre tranzacțiile de referință de acest fel la care a participat în ultimii ani se numără achiziția unui pachet de 3,25% din Digi Communications NV în cadrul tranzacției de listare în luna mai a companiei – mamă a RCS & RDS pe bursa de la București.

În ceea ce privește alte emisiuni de obligațiuni vândute de entități din România, BERD a investit 333 mil. Lei (75 mil. Euro) în emisiunea de obligațiuni de 500 mil. Euro a Primărieri Municipiului București din 2015. De asemenea, a investit în emisiunea în euro de obligațiuni a Băncii Transilvania din 2013 și în tranzacția Garanti Bank România din iunie 2014, când BERD a luat tot 15% din totalul emisiunilor, adică 4,4 mil. euro, respectiv 46 mil. lei.

Cele mai mari expuneri BERD au fost pe emisiunile locale ale Raiffeisen Bank România, cu 25% din emisiunea din iulie 2013, când a luat obligațiuni de 56,3 mil. lei, respectiv 22,5% în mai 2014 când a investit 112,5 mil. lei.

În iunie 2013, la emisiunea de titluri a UniCredit Țiriac, BERD a investit 110 mil. lei, adică expunere de 20%, prag similar cu cel din decembrie 2013 la tranzacția de 200 mil. lei derulată de Transelectrica.

În șapte emisiuni de obligațiuni derulate în perioada 2013 – 2015, din care șase în lei, BERD a investit circa 700 mil. Lei, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

BERD a investit în România până acum 7,47 mld. Euro. Are în portofoliul său 396 de proiecte locale și un număr de 160 de proiecte active.

Pe lângă investițiile în acțiuni și obligațiuni ale companiilor listate, BERD este un investitor activ și pe segmentul companiilor nelistate, iar un alt canal indirect prin care furnizează capital este cel al fondurilor de investiții administrate de manageri precum Axxess Capital, Mid Europa sauV4C.

Investițiile de capital în pachete de acțiuni înseamnă 25% din portofoliul local al BERD, conform datelor raportate la 31 mai.

O altă componentă majoră este finanțarea BERD destinată companiilor și entităților publice, fie bilaterală, fie în cadrul unor structuri de credit sindicalizat alături de bănci comerciale.

Sectorul privat reprezintă 56% din portofoliul local al BERD, mai indică datele instituției financiare supranaționale consultate de către jurnalul de tranzacției MIRSANU.RO.

 

Fondul de investiții condus de Papalekas a mandatat băncile de investiții Deutsche Bank, JP Morgan și UBS pentru a discuta cu investitorii din Europa o emisiune de obligațiuni în euro. Tranzacția ar putea avea o maturitate intermediară și ar fi destinată simplificării structurii de finanțare și reducerii costurilor datoriilor. Cooptarea de acționari noi și o listare adițională, pe lista opțiunilor anunțate de președintele Globalworth

Fondul de investiții imobiliare Globalworth, cel mai activ investitor pe piața de birouri din România, a mandatat băncile de investiții Deutsche Bank, JP Morgan și UBS pentru aranjarea unei serii de întâlniri în Europa cu investitori în titluri cu venit fix.

Întâlnirile cu investitorii au fost planificate începând cu 31 mai. Compania condusă de Ioannis Papalekas are în vedere oferirea de titluri denominate în euro cu o maturitate intermediară.

“Intenționăm să simplificăm structura datoriilor noastre și să reducem costul mediu al datoriei și, de aceea, explorăm o emisiune de euro obligațiuni. De asemenea, luăm în considerare lărgirea bazei noastre de acționari și întărirea tranzacțiilor cu acțiuni ale noastre, inclusiv posibilitatea unei listări adiționale”, a spus Geoff Miller, președintele Globalworth, în ultimul raport anual, emis în luna aprilie a acestui an.

Deja, Globalworth a realizat două tranzacții majore în acest sens în 2016, când a vândut obligațiuni de 180 mil. Euro către Canada Pension Plan Investment Board și Cairn Capital, iar într-o tranzacție separată și-a majorat capitalul cu 200 mil. Euro, majorare la care au participat Growthpoint din Africa de Sud, care a devenit principalul acționar al companiei, și Oak Hill Advisors.

Aceste operațiuni la care s-a adăugat contractarea de noi finanțări bancare au permis fondului de investiții să-și înlocuiască datorii pe termen scurt cu credite pe termen lung, iar costul mediu al datoriilor să scadă cu 0,9% până la 5,3%.

Portofoliul Globalworth era evaluat la 977,5 mil. Euro la 31 decembrie 2016, din care campania de achiziții din ultimii ani a avut o contribuție majoră.

Globalworth este cel mai puternic jucător pe piața de birouri, fondul de investiții sud – african NEPI pe segmentul comercial, iar CTP a investit masiv în ultimii ani în sectorul de logistică. Randamentele atractive din piața imobiliară atrage însă și jucători noi, care au lichidități disponibile și caută plasamente atrăgătoare pe termen lung. Astfel, Dedeman, liderul pieței de bricolaj cu o cifră de afaceri de circa 1 mld. Euro în 2015, a anunțat recent că a semnat un antecontract pentru achiziția proiectului de birouri AFI Park pentru 164 mil. Euro, achiziția Dedeman fiind anunțată în premieră pe 16 ianuarie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Globalworth, fond de investiții listat pe bursa de la Londra, a înregistrat în 2016 venituri de 68,2 mil. euro (față de 44,8 mil. euro în 2015), un cost net de finanțare de circa 32 mil. euro și un profit de 11,3 mil. euro.

Imobilul Green Court din București, dezvoltat de Skanska. Sursă foto: Skanska România.

Fondul de investiții Globalworth a cumpărat al doilea imobil de birouri Green Court din nordul Bucureștiului de la Skanska pentru 47 mil. euro. Avocații NNDKP și consultanții EY au lucrat cu Papalekas la achiziție

Globalworth, fondul de investiții condus de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a anunțat achiziția celui de-al doilea imobil de birouri din proiectul Green Court al suedezilor de la Skanska. Valoarea brută a tranzacției este de 47 mil. euro, finalizarea acesteia fiind așteptată pentru luna decembrie.

Imobilul dispune de o suprafață închiriabilă de 18.600 metri pătrați și a fost inaugurat oficial în luna iunie a acestui an. Carrefour, Sanofi, Adecco, Colgate Palmolive și RINF Outsourcing Solution se numără printre chiriași, imobilul fiind închiriat în proporție de circa 80%.

În urmă cu un an, Skanska vindea primul imobil din cele trei care fac parte din proiectul Green Court către Globalworth, tranzacția fiind finalizată în luna iunie a acestuin an pentru un preț de 42 mil. euro. Randamentul anual al investiției la Green Court A este cotat de Globalworth la 9% ceea ce indică așteptarea managerului de fond că la nivelul actual al chiriilor își va recupera banii la orizontul anului 2026.

La achiziția anunțată astăzi, Globalworth a lucrat cu avocații de la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, cu Aquarius Group ca și consultant tehnic, respectiv cu EY pentru activitățile de analiză financiară.

Globalworth a anunțat pe 1 octombrie că a reușit să atragă 53,8 mil. euro într-o majorare de capital, cea mai mare parte a banilor venind de la York Capital Management Global Advisors care a subscris 25 mil. euro, iar Oak Hill Advisors cu 7,2 mil. euro.

Proiectul Green Court include trei imobile cu spații de birouri de clasa A, cu o suprafață totală închiriabilă de 54.500 de metri pătrați.

Globalworth este unul dintre cei mai puternici investitori de pe piața imobiliară locală. Este cel mai activ cumpărător al momentului pe segmentul spațiilor de birouri din București. Are în portofoliu 14 proprietăți imobiliare, toate localizate în România, cu o valoare estimată de peste 1 mld. euro la finalizarea proiectelor de dezvoltare în curs. Aproximativ 80% din valoarea portofoliului este concentrată în zona spațiilor de birouri.

Sursă : Globalworth.

Sursă : Globalworth.

Globalworth obținea venituri nete operaționale (NOI) de 48,8 mil. euro din chirii și un randament mediu anual de 10,8%, potrivit datelor din septembrie, ceea ce ar însemna că în aproximativ 9 ani și 3 luni și-ar recupera investițiile făcute în portofoliu. Costurile cu achizițiile și dezvoltarea proiectelor din portofoliu erau de 759,7 mil. euro în urmă cu două luni, iar dacă adăugăm proaspăta achiziție acestea trec pragul de 800 mil. euro.

Capitalizarea de piață a fondului Globalworth pe bursa de la Londra este de 259,71 mil. lire sterline (364,76 mil. euro).

Cei mai importanți acționari ai fondului de investiții Globalworth sunt Ioannis Papalekas cu 36,1% din acțiuni, York Capital cu 24,5%, Oak Hill Advisors cu 13,4%, Gordel Holdings Limited cu 5,3%, respectiv Altshuler Shaham Group cu 4,2%.

Piața imobiliară locală a redevenit în ultimii ani teatrul unor tranzacții imobiliare mari, chiar dacă nu de calibrul celor încheiate înainte de criză.

Astfel, fondul de investiții sud – african NEPI s-a poziționat ca principalul cumpărător de centre comerciale, Globalworth joacă un rol similar pe segmentul de birouri, unde un proaspăt apetit de achiziții arată și fondul german GLL Real Estate, în timp ce fondurile imobiliare P3 și CTPark au marcat achiziții pe terenul spațiilor industriale și logistică.

Imobilul Green Court din București, dezvoltat de Skanska. Sursă foto: Skanska România.

Fondul de investiții Globalworth a plătit 42 mil. euro suedezilor de la Skanska și a finalizat achiziția primului imobil de birouri Green Court din București

Globalworth a anunțat azi finalizarea achiziției primului imobil de birouri din proiectul Green Court plătind 42 mil. euro suedezilor de la Skanska.

Fondul de investiții imobiliare condus de grecul Ioannis Papalekas a cumpărat 100% din acțiunile SPC Beta Property Development Company SRL, compania care are în proprietate imobilul.

La 31 decembrie 2014, imobilul de birouri de clasa A era evaluat la 45,6 mil. euro.

Imobilul dispune de o suprafață închiriabilă de 19.500 de metri pătrați și a fost inaugurat în octombrie 2014. Este închiriat în proporție de 100% și are ca principali chiriași pe Schneider Electric Romania și Orange România.

Globalworth a anunțat semnarea tranzacției pe 27 noiembrie 2014.

Cumpărătorul a fost asistat la această tranzacție de o echipă de avocați a Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, coordonată de către partenerul Ioana Niculeasa, care conduce departamentul specializat de Real Estate din cadrul firmei, conform informațiilor MIRSANU.RO. În dosarul tranzacției a lucrat și Irina Dimitriu, Senior Associate în cadrul NNDKP, una dintre cele mai mari firme de avocatură de pe piața românească.

De cealaltă parte, vânzătorul, suedezii de la Skanska, au contractat serviciile de consultanță juridică ale casei de avocatură PeliFilip, reprezentată în această tranzacție de către Francisc Peli, managing partner și cel care coordonează departamentul specializat al firmei, potrivit acelorași surse MIRSANU.RO.

Globalworth este unul dintre cei mai puternici investitori de pe piața imobiliară locală. Este cel mai activ cumpărător al momentului pe segmentul spațiilor de birouri din București.

Consiliul Concurenței a aprobat achiziția imobilului de birouri Nusco Tower de către Papalekas, tranzacție de 46 mil. euro. Termenul de finalizare al tranzacției este 18 aprilie 2015

Consiliul Concurenței a aprobat printr-o decizie de neobiecțiune achiziția imobilului de birouri Nusco Tower din nordul Bucureștiului de către fondul de investiții imobiliare Globalworth. Valoarea tranzacției se ridică la 46 mil. euro. Termenul de finalizare al tranzacției este 18 aprilie 2015, potrivit deciziei autorităților de supraveghere a concurenței.

Vânzarea imobilului de birouri de către familia italianului Michele Nusco a fost anunțată pe 8 decembrie. Tot atunci, fondul de investiții Globalworth, condus de către omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a cumpărat și un teren din apropierea imobilului de birouri pentru 4 mil. euro.

Tranzacția urmează să fie finalizată în trimestrul al doilea din 2015. Nusco a dezvoltat în perioada crizei turnul de birouri din nordul Capitalei ce îi poartă numele, lucrările fiind începute în 2008 și finalizate în toamna anului 2010.

Casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asigurat consultanța juridică a cumpărătorului, ca și în cazul tranzacției anunțate luna trecută, când Globalworth a anunțat achiziția primului imobil de birouri dezvoltat de suedezii de la Skanska în zona Floreasca, situată în nordul Bucureștiului. Echipa de avocați NNDKP a fost coordonată în dosarul achiziției Nusco Tower de către Lavinia Ioniță – Rasmussen, avocat senior în cadrul practicii de imobiliare a casei de avocatură. De cealaltă parte, familia Nusco a avut în echipa de consultanți Colliers International și pe avocatul Fănel Dascălu, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Nusco Tower are o suprafață brută de închiriat birouri de 23.000 de metri pătrați, dispusă pe 20 de etaje. Imobilul de birouri este închiriat în proporție de 91% de către multinaționale precum Oracle, Bayer și Volksbank.

Terenul cumpărat de la Nusco, cu o suprafață de 2.434 metri pătrați, este situat în apropiere de gara Herăstrău și la aproximativ 200 de metri de ultimele imobile de birouri cumpărate de către Globalworth, Nusco Tower și Clădirea A din complexul imobiliar Green Court, dezvoltat de Skanska.

Fondul de investiții imobiliare Globalworth este unul dintre cei mai activi investitori pe piața de profil din România, alături de un alt fond specializat listat atât pe bursa de la Londra, cât și la București și Johannesburg – New Europe Property Investments (NEPI). Cele două fonduri au marcat de departe cele mai multe tranzacții din industria imobiliară locală. CITIȚI AICI PROFILUL DETALIAT AL GLOBALWORTH.

Globalworth și-a majorat valoarea de piață a portofoliului de proprietăți imobiliare locale cu 400 mil. euro în primele șase luni ale acestui an, de la 121,3 mil. euro la începutul anului până la 521,3 mil. euro la finele primului semestru ca urmare a achizițiilor de proiecte de birouri. În plus, în septembrie a cumpărat parcul industrial TAP din Timișoara, în condițiile în care activele sale sunt preponderent imobile de birouri de clasa A din București. Pentru a-și finanța achizițiile, managerii fondului s-au mișcat bine și pe partea de a-și asigura lichiditățile necesare, reușind să contracteze în prima parte a anului o finanțare în valoare de 65 mil. euro de la UBS și să atragă capital de 144 mil. euro de la investitori, printre care se numără York Capital, Oak Hill Advisors și Ioannis Papalekas, fondatorul companiei de investiții imobiliare Globalworth.

unicredit tiriac sediu main

Globalworth semnează astăzi contractul de achiziție al sediului UniCredit Țiriac Bank, tranzacție de 43,3 mil. euro încheiată cu Raul Doicescu. Avocații de la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen de partea Globalworth, Reff & Asociații a lucrat în dosar cu Bog’Art pe partea de vânzare

Fondul de investiții imobiliare Globalworth Real Estate, fondat și condus de către grecul Ioannis Papalekas, semnează astăzi contractul de achiziție al imobilului de birouri închiriat integral de către UniCredit Țiriac Bank. Valoarea tranzacției este de 43,3 mil. euro, iar vânzător este omul de afaceri Raul Doicescu prin intermediul firmei Bog’Art Offices, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, una dintre cele mai mari de pe piața serviciilor de consultanță juridică de afaceri, asistă fondul de investiții Globalworth, în timp ce firma lui Raul Doicescu este asistată de firma de avocatură Reff & Asociații, afiliată rețelei Deloitte, firmă globală de audit și consultanță din celebrul Big Four.

Ultima achiziție a lui Papalekas de pe piața imobiliară a primit aprobarea Consiliului Concurenței la începutul acestei luni.

“Tranzacţia urmează să se realizeze efectiv până la data estimată de 31.12.2014”, precizează Consiliului Concurenţei în decizia publicată pe propriul site.

Potrivit datelor Globalworth, clădirea generează venituri anuale de circa 3,9 mil. euro şi are o finanţare de 28 mil. euro. Clădirea cu 14 etaje are o suprafaţă construită de 24.000 de metri pătraţi, 14.000 de metri pătraţi fiind suprafaţa închiriabilă, iar lucrările au fost finalizate în vara anului 2012.

Grupul Golbalworth a mai făcut în ultima perioadă o serie de achiziţii. Recent, a cumpărat pentru 46 de milioane de euro clădirea de birouri Nusco Tower deţinută de familia Nusco din Italia.

La ora actuală, Papalekas este cel mai activ cumpărător de imobile de clasa A de pe piața Bucureștiului, bifând în ultimul an mai multe achiziții. Astfel, fondul Globalworth și-a trecut în portofoliu pe rând clădirile de birouri Tower Center, City Offices (fostul City Mall) sau Cathedral Plaza, iar mai recent Nusco Tower și primul imobil din proiectul Green Court dezvoltat de suedezii de la Skanska, tranzacție în valoare de 44 mil. euro.

Pe piața imobiliară, cei mai activi cumpărători de active au fost în ultimul an Gobalworth pe segmentul de piață de birouri, fondul de investiții imobiliare NEPI pe piața centrelor comerciale și grupul francez Auchan pe segmentul de galerii comerciale, terenuri și alte active.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 15 decembrie 2014

ROMÂNIA

Papalekas a primit undă verde de la Concurenţă să cumpere sediul UniCredit din Piaţa Presei de la Raul Doicescu

IMOBILIARE. Compania de investiţii imobiliare Globalworth Real Estate, fondată şi condusă de omul de afaceri elen Ioannis Papalekas, a primit undă verde de la Consiliului Concurenţei să preia clădirea de birouri UniCredit Tower de la Bog’Art Offices, companie de investiţii imobiliare a omului de afaceri Raul Doicescu, proprietarul grupului de construcţii Bog’Art, potrivit unei decizii publicate pe site-ul Consiliului Concurenţei. Clădirea de birouri este închiriată în prezent în totalitate băncii UniCredit Ţiriac Bank, care și-a mutat acolo sediul central.

Privatizare ratată pentru Oltchim

INDUSTRIA CHIMICĂ. Niciunul din investitorii care se arătaseră interesați de combinatul Oltchim nu a depus o ofertă pentru preluarea acestuia, scrie EVZ. Combinatul, care se află în insolvență de la începutul anului trecut, nu va mai fi cel mai probabil privatizat. Pe 10 martie a fost programată întâlnirea creditorilor, unde va fi votat planul de reorganizare întocmit de administratorul judiciar.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Tranzacție estimată la 48,5 mil. euro pe piața imobiliară din Republica Cehă și Slovacia

IMOBILIARE. Grupul austriac de imobiliare Conwert a fost de acord să vândă întregul portofoliu ceh și majoritatea activelor din Slovacia, în contextul în care își sporește atenția asupra activelor din Germania și Austria, potrivit unui comunicat de presă al companiei Conwert. Tranzacția este estimată la 48,5 milioane de euro.

EUROPA

CA Immo intenționează să vândă părți din portofoliul său pentru a se concentra exclusiv pe clădiri de birouri, inclusiv din România

IMOBILIARE. Grupul austriac de proprietăți CA Immo intenționează să vândă părți din portofoliul său cu scopul de a se concentra exclusiv pe clădiri de birouri din regiuni precum România, Germania, Austria, Polonia, Republica Cehă și Ungaria, a declarat directorul executiv Bruno Ettenauer într-un interviu pentru ziarul Wirtschaftsblatt, transmite Reuters. Obiectivul noii strategii este de a stimula profitabilitatea și de a atrage mai mulți investitori.

EPH este interesat de achiziția unor active italiene în valoare de aproximativ 2 mld. euro pe care E.ON intenționează să le vândă

ENERGIE ELECTRICĂ. Grupul privat ceh de energie EPH este interesat de achiziția unor active italiene pe care entitatea germană de utilități E.ON intenționează să le vândă, active pentru care va concura alături de firma de utilități EDF din Franța, potrivit unor persoane ce dețin informații în această privință, scrie Reuters. Activele italiene pe care entitatea germană de utilități E.ON intenționează să le vândă au o valoare de aproximativ 2 miliarde de euro.

CRH vinde o afacere în sectorul irlandez al materialelor de construcții pentru un preț între 400 și 450 mil. euro către Bain Capital

CONSTRUCȚII. Grupul american de investiții Bain Capital LLC din Boston se apropie de încheierea unui acord pentru a achiziționa o afacere irlandeză a companiei de materiale de construcții CRH Plc pentru o valoare cuprinsă între 400 și 450 de mil. de lire sterline, scrie Bloomberg, care citează surse anonime.

Permira vinde un pachet de acțiuni la Hugo Boss pentru 500 mil. euro

MODĂ. Managerul britanic de fonduri cu capital de risc Permira a vândut o participație minoritară în retailerul german de modă Hugo Boss pentru 500 de milioane de euro (620 milioane dolari), conform unui articol de presă al retailerului german de modă Hugo Boss, citat de Dealbook New York Times.

Tranzacție estimată la peste 600 mil. de euro în industria ascensoarelor din Germania

ASCENSOARE. Grupul cu capital privat Bain cu sediul în SUA speră să câștige licitația pentru producătorul german de componente de lift Wittur într-o potențială afacere în valoare de peste 600 de milioane de euro (750 milioane dolari), potrivit unor persoane ce dețin informații în această privință, citate de Reuters.

AMERICA DE NORD

Hearst își majorează participația la 80% în agenția de rating Fitch într-o afacere de 2 mld. dolari

AGENȚII DE RATING. Conducerea companiei americane de media Hearst Corp a anunțat că va majora participația din agenția globală de rating de credit Fitch Group de la 50% la 80%, într-o afacere evaluată la aproximativ 2 miliarde de dolari, relatează Dealbook New York Times.

Adobe face o achiziție de 800 mil. dolari în industria foto din SUA

FOTO. Acționarii firmei americane de soft Adobe Systems Inc au anuntat că vor cumpăra furnizorul ce se ocupă de fotografii comerciale Fotolia din New York pentru 800 milioane dolari, anunță Bloomberg.

Tranzacție estimată la 550 mil. de dolari în industria de publicitate din SUA

PUBLICITATE. Firma de administrare de fonduri de investiții GTCR LLC poartă negocieri avansate pentru a cumpăra compania de publicitate Fairway Outdoor Advertising LLC din Statele Unite pentru aproximativ 550 milioane dolari, potrivit unor persoane ce dețin informații în această privință, scrie Reuters.

O firmă privată din SUA poartă discuții cu privire la achiziția unui azil pentru aproximativ 700 mil. dolari

SERVICII DE ÎNGRIJIRE. Firmă privată Thomas H. Lee Partners LP se află în discuții cu privire la achiziția azilului Curo Health Services din SUA de la societatea cu capital privat GTCR LLC, au declarat surse apropiate situației, într-o tranzacție estimată la aproximativ 700 milioane dolari, inclusiv datoriile, notează Reuters.

Managerul de fonduri de investiții Apollo face o achiziție de 8 mld. dolari în sectorul firmelor de servicii pentru animale de companie

SERVICII PENTRU ANIMALE. Firma de private equity Apollo Global Management poartă discuții finale cu privire la achiziția firmei americane de servicii pentru animale de companie PetSmart Inc, într-o tranzacție estimată la aproximativ 8 miliarde de dolari, scrie Bloomberg, care citează surse anonime. Compania americană de servicii pentru animale PetSmart Inc are o valoare de piață de 7,72 mld. de dolari.

Repsol negociază cumpărarea unei companii petroliere din Canada

PETROL. Grupul energetic spaniol Repsol negociază achiziţionarea companiei de petrol și gaze Talisman Energy of Canada, o tranzacţie evaluată la opt miliarde de dolari, conform unui articol apărut în publicaţia irlandeză Irish Times. Incluzând datoriile, valoarea tranzacţiei s-ar putea ridica la 10-12 miliarde de dolari.

AUSTRALIA

Tranzacție de aproximativ 951 mil. dolari în sectorul de construcții din Australia

CONSTRUCȚII. Reprezentanții firmei de construcții China Communications Construction Co Ltd au fost de acord să cumpere o unitate a companiei de construcții Leighton Holdings Ltd pentru 1,15 miliarde de dolari australieni (951 milioane dolari), scrie BBC News.

Afacere estimată la circa 743 milioane dolari în industria cinematografică din Australia

CINEMA. Compania privată ID Leisure International Capital din China intenționează să cumpere lanțul australian de cinematografe The Hoyts Group de la firma australiană de private equity Pacific Equity Partners într-o afacere estimată la circa 900 milioane dolari australieni (743 milioane dolari), potrivit unei persoane ce deține informații în această privință, citată de Reuters.