Arhive etichete: Cushman & Wakefield

Sursa: Cushman & Wakefield.

Cushman & Wakefield Echinox: A crescut in primul semestru din 2023 cu 30% numarul de proprietati vandute pe piata imobiliara, in timp ce a scazut la jumatate valoarea medie a unei tranzactii

Valoarea medie a unei tranzactii pe piata imobiliara a scazut in primul semestru din 2023 de la 24 mil. Euro la 11 mil. Euro, perioada in care a crescut insa cu 30% numarul de proprietati vandute, sustin consultantii Cushman & Wakefield.

Volumul de tranzactii de pe piata imobiliara a inregistrat astfel in prima jumatate a acestui an o rata de scadere de 43% fata de primul semestru din 2022 pana la 181 mil. Euro, conform informatiilor transmise pe 19 septembrie 2023 jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO.

Cea mai importanta pondere in totalul pietei de profil a avut-o in perioada raportata sectorul logistic cu o cota de 37% din valoarea totala a tranzactiilor, urmat de sectorul de birouri cu 32%, retail cu 21%, respectiv sectorul ospitalier cu 10%.

“Piata tranzactiilor imobiliare a incetinit in prima jumatate a anului pe fondul cresterii costurilor de finantare, dar a ramas activa in special in zona tichetelor mai mici, unde avem un pol mai mare de investitori eligibili. In condițiile in care parametrii esențiali ai pietei, precum chiriile, gradul de ocupare si vanzarile (in cazul centrelor comerciale) raman intr-un teritoriu pozitiv, ne asteptam ca activitatea tranzactionala sa isi reia cresterea in urmatoarele 6 – 12 luni”, sustin reprezentantii firmei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield.

Segmentul cladirilor de birouri si cel al parcurilor industriale, fiecare dintre ele cu cate 5 proprietati vandute in perioada analizata, au fost cele mai active din punct de vedere investitional, acestea fiind urmate de retail (4 proprietati), respectiv de catre hoteluri (3 proiecte). 

Cea mai mare tranzactie inregistrată in 2023 pana acum pe piata locala o reprezinta vanzarea portofoliului FM Logistic, format din trei parcuri de retail in Bucuresti, Timisoara si Petresti – Dambovita, cu o suprafata totala de 98.000 metri patrati, cumparatorul fiind liderul de piata CTP in schimbul unui pret de circa 60 mil. euro.

Pe segmentul spatiilor de birouri, Vincit Union a cumparat proiectul One Herastrau Office pentru 21 mil. euro, iar Yellow Tree a preluat Olympia Tower pentru care a platit aproximativ 15 mil. euro, ambele active fiind situate in Bucuresti. Cea mai relevanta tranzactie pe segmentul de retail a fost vanzarea de catre Iulius Group a unei participatii de 50% din centrele comerciale Family Market din Iasi către W&E Assets pentru un pret estimat la aproximativ 15 mil. euro.

Randamentele prime au continuat sa creasca pe toate segmentele, urmand astfel tendinta inregistrata in regiune. Chiar daca ratele ridicate ale dobanzii continua sa exercite o presiune semnificativa asupra preturilor de vanzare, Romania este in continuare o piata atractiva, randamentele imobiliare fiind cu circa 200 de puncte procentuale mai mari decat costurile de finantare.

Sectorul imobiliar este dependent de surse externe de finantare, potrivit datelor bancii centrale, citate de catre Cushman & Wakefield Echinox.

Investitorii de pe piata imobiliara prefera sa se finanteze din imprumuturi intragrup. Astfel, ponderea datoriei private externe pe termen mediu si lung in total pasiv este de 16% pentru firmele din sectorul imobiliar (comparativ cu 5% la nivelul intregului sector de companii), fiind reprezentata in proportie de 70% de categoria imprumuturilor intragrup.

Tichete importante de tranzactii sunt insa in curs de derulare pe piata imobiliara din Romania, cu toate ca nu sunt asteptari ca valoarea tranzactiilor din 2023 se poate apropia pana la finele anului de cea inregistrata in 2022, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

La nivelul Europei Centrale si de Est, declinul pietei de investitii imobiliare din Romania se inscrie in trendul global, respectiv regional, avand in vedere ca valoarea tranzactiilor incheiate in regiune a scazut in primul semestru din 2023 cu circa 60% la 2,3 mld. euro. Cele mai mari rate de scadere in regiune au fost inregistrate de catre Polonia, unde au fost tranzactii de 802 mil. Euro cu 71,3% sub nivelul raportat in primul semestru din 2022, iar in Ungaria rata de declin a fost de peste 64% pana la 253 mil. Euro in perioada raportata., arata datele Cushman & Wakefield Echinox.

Romania si Cehia au inregistrat ritmuri de scadere mai usoare in ceea ce priveste valoarea tranzactiilor.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 25 februarie 2015

ROMÂNIA

Statul vrea 300 mil. euro pentru Oltchim

INDUSTRIE. Planul de reorganizare a Oltchim va fi discutat de creditori în martie, suma recomandată de evaluatori pentru vânzarea combinatului din Râmnicu Vâlcea fiind de 307 milioane euro, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, care speră că tranzacţia va avea loc până la finele anului, scrie ZF.

MedLife a finalizat achiziţia a 55% din Centrul Medical Sama şi Ultratest din Craiova

SERVICII MEDICALE. Operatorul de servicii medicale private MedLife a anunţat că a finalizat achiziţia pachetului majoritar de de 55% din grupul de firme Centrul Medical SAMA şi Ultratest, unul dintre cei mai importanţi operatori medicali din sud-vestul României. Centrul Medical Sama şi Ultratest vor funcţiona sub brandul MedLife – Sama, așa cum a anunțat încă de pe 9 ianuarie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Compania ungară Magyar Telekom cumpără operațiunile locale ale GTS pentru 42 mil. euro de la Deutsche Telekom

TELECOMUNICAȚII. Compania ungară Magyar Telekom a anunțat miercuri că achiziționează GTS Ungaria de la Deutsche Telekom pentru a-și întări poziția de piață în rândul clienților de afaceri, relatează portalul ungar Portfolio.hu.

Consiliul de administrație al MTel a aprobat încheierea unui contract de achiziție pentru 100% din acțiunile GTS Ungaria, pentru un preț de 42 mil. euro în numerar.

Budapesta a pus ochii pe distribuțiile de energie ale RWE din Ungaria

ENERGIE. Statul ungar intenționează să cumpere un pachet de 49% din acțiunile grupului de distribuție locală de energie Elmű-Émász Group aparținând grupului german de utilități RWE, potrivit cotidianului ungar Világgazdaság. Un anunț oficial în acest sens este iminent în zilele următoare.

Australienii de la Macquarie cumpără 15% dintr-o distribuție cehă de gaze de la RWE

GAZE. Un consorțiu de fonduri de investiții administrat de Macquarie a ajuns la un acord pentru a cumpăra un pachet suplimentar de 15% din cea mai mare distribuție de gaze din Cehia de la grupul german RWE, a anunțat Macquarie, conform publicației Prague Monitor. Tranzacția va ridica participația administrată de Macquarie la 49,96% din compania cehă.

Grecia nu-și va privatiza companiile din energie. Totuși, programul general de privatizare va continua

PRIVATIZARE. Grecia nu va merge mai departe cu privatizarea celei mai mari companii de utilități PPC sau a operatorului de transport ADMIE, a spus ministrul grec al energiei Panagiotis Lafazanis, în ciuda promisiunilor făcute creditorilor că vânzările începute nu vor fi oprite, informează Kathimerini.

Pentru un pachet de 66% din acțiunile ADMIE, era deja selectată o listă scurtă de potențiali cumpărători, printre care chinezii de la Grid Corporation of China și italienii de la Terna. Poziția cabinetului de la Atena exprimată în documentul trimis marți partenerilor europeni din Eurozonă spunea însă că privatizările încheiate nu vor fi întoarse din drum, iar cele începute vor continua cu respectarea legii și a regulilor de desfășurare a procesului. De cealaltă parte, ministrul german de finanțe a spus miercuri că guvernul grec nu poate decide singur să anuleze sau să întârzie programul de privatizare, adăugând că este prea mult să se vorbească despre un al treilea plan internațional de ajutor.

EUROPA

Șeful Immofinanz spune că prețul oferit de un miliardar rus pentru 15% din companie este ridicol

IMOBILIARE. Eduard Zehetner, directorul general al grupului austriac de investiții imobiliare Immofinanz, a spus că prețul în cadrul unei oferte potențiale venite din partea investitorului rus Boris Mints pentru un pachet de acțiuni în companie este ridicol.

Mints ar putea oferi 420 mil. euro, respectiv 2,5 euro pentru o acțiune, în vederea achiziției unui pachet de circa 15% din Immofinanz prin intermediul O1 Group Ltd și CA Immo, conform unei declarații făcute miercuri de reprezentanții companiei.
O1 deține 26% din acțiunile CA Immo.

Ball Corporation cumpără Rexam din Marea Britanie pentru 8,4 mld.dolari

BĂUTURI. Ball Corporation a confirmat astăzi oferta sa pentru achiziția Rexam din Marea Britanie într-o tranzacție evaluată la 8,4 mld. dolari în numerar și acțiuni, inclusiv asumarea datoriilor nete, conform unui anunț transmis astăzi bursei americane Nasdaq.

Carlyle cumpără grupul spaniol de alimentație Palacios de la ProA Capital

ALIMENTAȚIE. Managerul de fonduri cu capital de risc Carlyle cumpără grupul de alimentație publică Grupo Palacias de șa ProA Capital, conform publicației financiare spaniole Expansion.
Fondul de investiții spaniol, condus de Fernando Ortiz, se află în faza de dezinvestire și în ultimele luni a procedat la vânzarea mai multor participații.

Coreenii de la Lotte caută să preia un operator italian de magazine duty free de la familia Benetton pentru a deveni a doua firmă de profil din lume

DUTY FREE. Grupul sud – coreean Lotte Group face demersuri pentru o ofertă prin care să preia controlul World Duty Free SpA din Italia, mișcare ce ar ajuta coreenii să urce de pe poziția a patra în ierarhia globală de profila până pe cea de-a doua, notează The Korea Economic Daily.

Lotte a trimis la sfârșitul săptămânii trecute o scrisoare de intenție Consiliului de administrație al firmei italiene. Coreenii caută să cumpere un pachet de 50,01% din acțiuni care aparține Edizione Holdings, acționar controlat de familia italiană Benetton. Valoarea de piață a pachetului de control este estimată la 2.000 mld. woni (circa 1,6 mld. euro).

Familia Agnelli a scos la vânzare firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield pentru circa 2 mld. dolari

IMOBILIARE. Familia italiană Agnelli scoate la vânzare a treia companie de consultanță imobiliare Cushman & Wakefield Inc, au declarat surse familiare cu situația pentru Wall Street Journal. Vânzarea ar putea ajunge la 2 mld. dolari, conform Reuters.

Compania minieră Rio Tinto nu va fi preluată de rivalul Glencore

MINERIT. Compania minieră globală Rio Tinto Ltd nu va fi preluată de către rivalul său Glencore Plc pentru că nu are valoare pentru acționari o astfel de operațiune, iar autoritățile de reglementare nu vor lăsa acest lucru să se întâmple niciodată, a declarat Sam Walsh, directorul executiv al Rio Tinto, potrivit Reuters.

Germanii de la Hubert Buda vor să vândă un magazin online pentru animale domestice

MEDIA. Casa germană de editură Hubert Burda are în plan să-și vândă pachetul de 30% din acțiunile magazinului online de mâncare pentru animale domestice Zooplus AG în următorii doi – trei ani, a declarat șeful diviziei digitale a Burda pentru Reuters.

Olandezii au primit aprobarea ucrainenilor pentru preluarea Nutreco

ALIMENTAȚIE PENTRU ANIMALE. Olandezii de la SHV Holdings au spus că au primit aprobarea din partea autorităților ucrainece de reglementare pentru preluarea de 3,18 mld. euro a producătorului de mâncare pentru animale Nutreco NV, fiind depășită astfel ultima barieră majoră din calea achiziției, informează Reuters.

ASIA

Fondurile sud – coreene de investiții vor să preia Asiana Airlines

AVIAȚIE. Fondurile sud – coreene de investiții MBK Partners și IMM și-au exprimat interesul pentru a cumpăra pachetul de control în firma – mamă a operatorului aerian de transport Asiana Airlines Inc, afirmă surse în cunoștință de cauză cu discuțiile, conform Reuters.

Bătălie pe piața sud – coreeană pentru achiziția unei firme de construcții evaluate la jumătate de miliard de dolari

CONSTRUCȚII. Firma de construcții Hoban Construction Co și un fond de investiții condus de firma de brokeraj IBK Securities Co au spus separat că au înaintat scrisori de interes pentru a cumpăra un pachet de 57,5% din firma de construcții Kumho Industrial Co Ltd, care are o valoare bursieră de 469 mil. dolari, scrie Reuters.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de 3 mld. dolari eșuată a unui fond de investiții

COMERȚ. Managerul de fonduri de investiții Sycamore Partners a abandonat încercările de a cumpăra lanțul de magazine Chico al FAS inc după ce a eșuat în eforturile de a-și asigura finanțarea în termeni acceptabili, relatează Wall Street Journal care citează o sursă familiară cu situația. Sycamore încercase să atragă o finanțare pentru acoperirea tranzacției estimate la circa 3 mld. dolari.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Fondul suveran de investiții din Qatar privește la o achiziție în Brazilia

AGRICULTURĂ. Hassad Food, divizia de investiții în agricultură a fondului suveran din Qatar, spune că se uită la posibile achiziții de active pe piața de zahăr și de ferme de carne de pasăre din Brazilia, în condițiile în care problemele structurale în aceste sectoare a creat oportunități, notează Reuters.