Arhiva etichetelor: Cargill

BayWa face public prețul achiziției a două silozuri Cargill din România, tranzacție încheiată în 2016. Tranzacția locală cu grupul american i-a costat pe germani 1,8 mil. Euro

Tranzacția prin care grupul german BayWa a preluat anul trecut două silozuri în România de la concernul american Cargill s-a ridicat la 1,85 mil. Euro, conform datelor făcute publice de către cumpărător în raportul anual.

Tranzacția a fost anunțată în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 4 mai 2016.

BayWa a preluat la 1 iunie 2016 operarea celor două silozuri printr-o achiziție de active. La 28 septembrie, BayWa a preluat Cargill Cereale.

“Costul achiziției activelor nete a ajuns la 1,85 mil. euro”, scriu reprezentanții BayWa în raportul anual al companiei, unde menționează că tranzacția s-a derulat prin intermediul BayWa Agri România SRL.

Tranzacția legată de achiziția acțiunilor s-a ridicat la 0,063 mil. Euro, precizează grupul german.

BayWa și-a majorat participația la BayWa Agri România până la 98,8% după achiziția unui pachet de 8,8% pe 4 mai 2016.

”Cargill poate confirma că a ajuns la o înțelegere pentru vânzarea silozului de la Călărași către Nutrisoya, iar silozurile din Balaci și Căzănești către BayWa. Ambii cumpărători vor prelua silozurile și angajații odată ce vânzarea va fi completă, acest lucru fiind așteptat să se întâmple până la sfârșitul lunii mai 2016”, declarau în mai 2016 pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Cargill.

Silozul de la Căzănești (județul Ialomița) dispune de o capacitate totală de 25.000 de tone, din care siloz de 10.000 tone, respectiv magazie de 15.000 tone. Facilitățile din comuna Balaci (județul Teleorman) au o capacitate totală de 17.200 tone, din care siloz de 8.200 de tone și magazie de 9.000 tone, conform datelor publicate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Grupul german BayWa este concentrat pe extinderea portofoliului local prin achiziții.

În 2015, BayWa a cumpărat 90% din acțiunile casei locale de comerț Patberg International S.R.L., redenumite ulterior BayWa Agri Romania SRL, pentru un preț total de achiziție de 1,192 mil. euro, conform raportului anual al companiei germane.

BayWa mai deține în România 100% din acțiunile RWA Raiffeisen Agro Romania SRL din Orțișoara, 99% din acțiunile firmei Park Eolian Limanu din Sibiu, respectiv 75,3% din acțiunile firmei Puterea Verde SRL din Sibiu, din domeniul energiei eoliene.

Pentru anul trecut, grupul BayWa a afișat un profit net consolidat de 52,7 mil. euro la venituri totale de 15,4 mld. euro.

Sursă foto: Cargill.

Tranzacții în agricultură: Gigantul american Cargill vinde trei silozuri cu o capacitate de circa 90.000 tone. Casa de comerț germană BayWa cumpără două silozuri, iar firma canadiană Nutrisoya preia o capacitate strategică de stocare la Călărași. Cargill: Cele două tranzacții vor fi încheiate până la sfârșitul lunii mai. Intenționăm să îmbunătățim structura de silozuri în regiunea Mării Negre, care este un punct foarte important pentru creșterea strategică. Ne vom concentra eforturile pentru a crește volumele de originare și cota de piață în România

Grupul american Cargill, unul dintre cei mai mari jucători la nivel global din agricultură, vinde trei silozuri pe care le deține în România, din care două unități către casa germană de comerț BayWa, iar o altă capacitate de stocare a cerealelor către firma Nutrisoya (Natura Foods), cu sediul în Canada.

”Cargill poate confirma că a ajuns la o înțelegere pentru vânzarea silozului de la Călărași către Nutrisoya, iar silozurile din Balaci și Căzănești către BayWa. Ambii cumpărători vor prelua silozurile și angajații odată ce vânzarea va fi completă, acest lucru fiind așteptat să se întâmple până la sfârșitul lunii mai 2016”, au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Cargill.

Tranzacțiile sunt conforme cu strategia americanilor de a-și crește profitabilitatea afacerilor din România, piață în care sunt activi prin mai multe linii de afaceri – vânzarea de cereale, semințe oleaginoase și șrot de soia, distribuția de semințe, pesticide și îngrășăminte, servicii de depozitare în silozuri și producția de nutreţuri pentru animale.

”În scopul de a îmbunătăţi performanţa financiară a operațiunilor noastre şi pentru a susţine creşterea noastră viitoare, ne-am reevaluat strategia pentru a vedea unde putem fi mai eficienţi şi unde putem aduce valoare adăugată clienţilor noştri. Am analizat nevoile noastre de depozitare în România pentru a ne asigura că avem structura potrivită pentru a potența strategia noastră de creștere și a rezultat că aceste silozuri reprezintă surplus pentru necesitățile noastre de stocare, necesități pe care vom fi capabili să le acoperim și fără aceste silozuri. Această schimbare ne va permite să maximizăm volumele de achiziţionare şi să avem lanţuri de aprovizionare integrate şi eficiente. Ne bucurăm că am identificat cumpărători care vor fi în măsură să folosească silozurile la întreaga lor capacitate”, au mai spus reprezentanții Cargill.

Cargill activează în România din 1996, iar în 2000 a cumpărat primul siloz la Călărași.

Americanii au în portofoliul local 18 silozuri, cu o capacitate agregată de peste 500.000 tone.

Cel mai mare din cele trei silozuri Cargill este cel cumpărat de către firma Natura Foods (fostă Nutrisoya) la Călărași, cu o capacitate totală de 47.000 de tone, din care siloz de 30.000 tone și magazie de 17.000 tone.

Germanii de la BayWa cumpără silozul de la Căzănești (județul Ialomița), care dispune de o capacitate totală de 25.000 de tone, din care siloz de 10.000 tone, respectiv magazie de 15.000 tone. BayWa va achiziționa și facilitățile din comuna Balaci (județul Teleorman) cu o capacitate totală de 17.200 tone, din care siloz de 8.200 de tone și magazie de 9.000 tone, conform datelor publicate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

”Referitor la valoarea tranzacției, fiind o companie privată, Cargill nu poate divulga o astfel de informație”, afirmă oficialii companiei americane.

Având în vedere istoricul recent al tranzacțiilor cu silozuri locale ale Ameropa și a altor operatori de profil, surse din piață susțin că vânzarea silozurilor Cargill ar putea fi estimată în jurul intervalulului de 5 – 10 mil. euro.

”Cargill își menține în continuare angajamentul faţă de România şi sectorul agricol al țării. Intenționăm să îmbunătățim structura de silozuri în regiunea Mării Negre, care este un punct foarte important pentru creșterea strategică a Cargill. Ne vom concentra eforturile pentru a crește volumele de originare și cota de piață în România”, au spus reprezentanții Cargill.

Agricultura este unul dintre domeniile cele mai active pentru investitorii străini, care sunt în ultimii ani angrenați în tranzacții pe trei segmente – achiziții de loturi mari de teren agricol (alimentate de prețul încă situat la un nivel atractiv, cu mult sub media Uniunii Europene), achiziții de capacități de stocare și depozitare unde principalii actori sunt giganții de profil precum Cargill, Ameropa, BayWa, respectiv achiziția de operatori ai terminalelor de export din portul Constanța, unde s-au remarcat recent Archer Daniels Midland (ADM) și Nidera.

Investițiile străine directe în sectorul de agricultură, silvicultură și pescuit totalizau la 31 decembrie 2014 peste 1,5 mld. euro dintr-un sold total de 60,198 mld. euro, reprezentând o pondere de 2,5% în ansamblul sectoarelor economice, cu mult sub valorile înregistrate în sectorul de energie, industria extractivă, mobilă și produse din lemn, metalurgie, construcții, comerț, IT&C ori sectorul financiar-bancar.

Pe piața locală a silozurilor și a comerțului de cereale, Cargill concurează cu jucători internaționali precum ADM, Ameropa, Glencore, Nidera, dar și cu companii locale de talia Agricover, InterAgro, Cerealcom Dolj.

Cargill operează în România printr-o rețea de 19 locații, peste 600 de angajați și mai multe companii în funcție de obiectul de activitate.

Cargill Cereale, care administrează printre altele silozurile de la Căzănești și Balaci în curs de vânzare către BayWa, a raportat pentru 2014 pierderi de 9,2 mil. lei (2 mil. euro) la o cifră de afaceri de 30,8 mil. lei (circa 7 mil. euro) și 223 de angajați.

Cargill Agricultura, ce are în portofoliu și silozul de la Călărași, a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de 2,326 mld. lei (523,46 mil. euro) și pierderi de 89,22 mil. lei (circa 20 mil. euro) la un personal de 280 de angajați.

Cargill Oils, compania care se ocupă de fabricarea uleiurilor și grăsimilor, a obținut însă în 2015 un profit net de 8 mil. lei (sub 2 mil. euro) la venituri totale de 10,5 mil. lei.

Cargill Nutriție Animală, cu sediul în județul Sibiu, a avut în 2014 o cifră de afaceri de 11 mil. euro (48,8 mil. lei) și pierderi de 5,89 mil. lei la un personal de 59 de angajați.

Americanii au investiții locale care se situează în jurul a 100 mil. dolari. În august 2014, Cargill împreună cu TTS a finalizat o investiție de 15 mil. euro în dublarea capacității operaționale a terminalului de cereale Canopus Star din portul Constanța de la 50.000 tone la 110.000 tone.

Cargill, fondată în 1865, are 149.000 de angajați în 70 de țări din lume. În anul fiscal 2015, compania a raportat câștiguri de 1,583 mld. dolari la venituri de 120,39 mld. dolari.

În urma unei analize a operațiunilor din domeniul cerealelor şi seminţelor oleaginoase în Europa Centrală și de Est, Cargill și-a anunţat pe 17 februarie decizia de a opri furnizarea de input-uri agricole fermierilor şi că va ieşi complet din această linie de activităţi până la sfârșitul lunii mai. Această decizie vizează operațiunile Cargill din Ungaria, România, Rusia, Slovacia, Ucraina, Bulgaria și Polonia.

Dacă americanii își optimizează afacerile locale pentru a scăpa de pierderi, de cealaltă parte, cumpărătorul german BayWa este concentrat pe extinderea portofoliului local prin achiziții.

În 2015, BayWa a cumpărat 90% din acțiunile casei locale de comerț Patberg International S.R.L., redenumite ulterior BayWa Agri Romania SRL, pentru un preț total de achiziție de 1,192 mil. euro, conform ultimului raport anual al companiei germane.

BayWa mai deține în România 100% din acțiunile RWA Raiffeisen Agro Romania SRL din Orțișoara, 99% din acțiunile firmei Park Eolian Limanu din Sibiu, respectiv 75,3% din acțiunile firmei Puterea Verde SRL din Sibiu, din domeniul energiei eoliene.

În 2015, grupul german a raportat la nivel global venituri de 14,9 mld. euro, din care 10,1 mld. euro din agricultură. BayWa AG a obținut un profit net consolidat de 61,6 mil. euro, respectiv EBITDA (câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării) de 288,3 mil. euro.

Celălalt cumpărător al activelor locale ale Cargill, Nutrisoya (care și-a schimbat în 2014 numele în Natura Foods) a înregistrat la nivel local în 2014 prin Nutrisoya SRL o cifră de afaceri de 3,5 mil. lei (0,8 mil. euro) și un profit de 0,1 mil. lei din activități de comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 23 februarie 2015

ROMÂNIA

Bank of Cyprus se uită la vânzarea unei părți din activele locale către magnatul imobiliar britanic de origine cipriotă Panico Panayi. După ce au fost nemulțumiți de ofertele investitorilor financiari, ciprioții schimbă macazul către partenerii de afaceri. Proprietarul mall-ului Colosseum din Chitila are expunere de zeci de milioane de euro pe bilanțul băncii cipriote

BĂNCI. Bank of Cyprus, bancă aflată în proces de exit din România, se orientează în discuțiile sale de vânzare a pachetului local de active către partenerii de afaceri, unul dintre aceștia fiind investitorul imobiliar britanic de origine cipriotă Panico Panayi, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Proprietarul Colosseum este unul dintre investitorii cu cea mai mare expunere în portofoliul de credite acordate companiilor de către Bank of Cyprus România, scos la vânzare până acum de două ori. Ultimele date indică faptul că Panico Panayi a luat două credite de până la 50 mil. euro, din care unul de 26 mil. euro și altul de 22,8 mil. euro.

Omer Tetik, directorul Băncii Transilvania: Închiderea tranzacției de preluare a Volksbank România va mai dura două – trei luni

BĂNCI. Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață, a anunțat astăzi că preluarea Volksbank România va mai dura până la trei luni.

„Închiderea tranzacţiei cu Volksbank va mai dura încă două-trei luni, vrem să venim cu o ofertă pentru clienţii cu credite în franci elveţieni imediat după finalizarea preluării. Nu va fi o soluţie unică oferită tuturor pentru că sunt diferite credite, termene, sumele sunt diferite, unele sunt garantate, altele nu sunt, unele sunt de investiţii, aşa că banca va veni cu multe alternative pentru fiecare segment, pentru fiecare client, dar cu prioritate vrem să tratăm cazurile sociale, unde vorbim despre locuinţe familiale, credite care sunt în jur de 100.000-150.000 de franci elveţieni. Asta vom trata cu prioritate imediat, dar toţi clienţii cu credite în franci elveţieni în cazul Volksbank vor primi oferte de la Banca Transilvania după preluare”, a declarat luni în cadrul unei conferințe de presă directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, potrivit Mediafax. „Volksbank vrea să iasă din pieţele externe şi să se focuseze pe piaţa lor locală, Austria, şi asta a fost o oportunitate pentru noi să achiziţionăm banca la un preţ care prevede şi care include toate riscurile asumate de către cumpărător”, a mai spus Tetik.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Norvegienii de la Schibsted anunță preluarea OLX din Ungaria în schimbul cedării clienților din România și Portugalia către sud – africanii de la Naspers

ONLINE. Schibsted Media Group din Norvegia, proprietarul site-ului Jófogás, a ajuns la un acord ca în lunile următoare să preia utilizatorii platformei online OLX din Ungaria în schimbul transferului clienților săi din România și Portugalia către sud – africanii de la Naspers, proprietarul OLX, relatează agenția ungară de presă MTI, preluată de Budapest Business Journal.

Rușii de la Sberbank se pregătesc să-și vândă operațiunile din Slovacia și Ungaria

BĂNCI. Banca rusească Sberbank se pregătește să-și vândă operațiunile din Slovacia și Ungaria, potrivit cotidianului ceh Lidove Noviny, care citează surse anonime. Ungurii de la OTP au pus deja ochii pe unitatea Sberbank din Slovacia.

Tranzacție în Polonia de 14 mil. dolari

INDUSTRIE. Compania poloneză de investiții cu capital privat TDJ a finalizat achiziția a 82,19% din acțiunile producătorului de echipamente industriale pentru sectorul energetic FPM de la Rafako, anunță Warsaw Business Journal Acordul inițial a fost semnat în decembrie 2014, valoarea tranzacției ajungând la 13,6 mil. dolari.

EUROPA

Sindicatele irlandezilor de la Aer Lingus tot nu sunt de acord cu preluarea de către proprietarul British Airways

AVIAȚIE. Sindicatele operatorului aerian irlandez Aer Lingus afirmă că poziția lor față de oferta de 1,36 mld. euro pentru compania lor nu s-a schimbat de teama impactului unei asemenea tranzacții asupra muncitorilor și politicienilor, informează Irish Times.

Spaniolii de la Ferroatlántica fuzionează cu firma americană Globe pentru crearea unui gigant în sectorul metalurgic

METALURGIE. Grupul spaniol Villar Mir a ajuns la un acord cu firma americană Globe pentru o fuziune cu filiala sa Ferroatlántica ceea ce va crea un gigant în sectorul metalurgic, informează Expansion. Tranzacția are la bază numai acțiuni astfel încât noua companie rezultată după fuziune va fi controlată în proporție de 57% de către Gruppo Villar Mir, iar acționarii de la Globe vor avea 43% din acțiuni. Noua entitate va avea o valoare combinată de 3,1 mld. dolari (2,74 mld. euro).

Achiziție de 300 mil. euro în Austria

AMBALAJE. Producătorul britanic de hârtie reciclată și ambalaje de plastic DS Smith Plc a ajuns la un acord pentru a cumpăra Duropack, o afacere din domeniul ambalajelor cu sediul în Viena, pentru circa 300 mil. euro de la o subsidiară a firmei de investiții One Equity Partners, conform Reuters.

Uniunea Europeană va investiga afacerea GE – Alstom

ENERGIE. Uniunea Europeană va investiga dacă achiziția de 17 mld. dolari plănuită de americanii de la General Electric a unor afaceri de la compania franceză Alstom ar putea conduce la prețuri mai mari pentru turbinele mari de gaz, relatează Wall Street Journal.

Germanii cumpără o afacere imobiliară de la Erste pentru 350 mil. euro

IMOBILIARE. Aareal Bank AG din Germania spune că a ajuns la un acord pentru a cumpăra Westdeutsche Immobilienbank pentru 350 mil. euro de la Erste, potrivit Reuters. Erste deține în România liderul pieței bancare BCR.

Uniunea Europeană cercetează preluarea afacerii cu ciocolată a Archer Daniels Midland de către Cargill

CIOCOLATĂ. Uniunea Europeană au deschis o investigație despre achiziția programată de Cargill în valoare de 440 mil. dolari privind afacerile cu ciocolată ale Archer Daniels Midland Co în contextul îngrijorărilor că afacerea ar putea duce la creșterea prețurilor al dulciuri, afirmă Wall Street Journal.

Guvernul britanic a vândut un pachet de acțiuni la grupul financiar Lloyds de 769 mil. dolari

SERVICII FINANCIARE. Guvernul britanic a vândut un pachet în valoare de 769 mil. dolari din acțiunile Lloyds Banking Group Plc ca parte a planului de a-și reduce participația în cea mai mare instituție de credit ipotecar, relatează Bloomberg.

AMERICA DE NORD

Canadienii de la Valeant cumpără producătorul de medicamente gastrointestinale Salix într-o tranzacție de 10,1 mld. dolari

FARMA. Compania canadiană Valeant Pharmaceuticals International Inc a ajuns la un acord pentru achiziția producătorului de medicamente gastrointestinale Salix Pharmaceuticals Ltd într-o tranzacție în acțiuni, a cărei valoare se situează la 10,1 mld. dolari, au spus oficialii celor două companii.

Magnatul Rupert Murdoch pregătește o fuziune de 100 mld. dolari cu Discovery

MEDIA. Magnatul media Rupert Murdoch, proprietarul companiei 21st Century Fox, are discuții preliminare pentru o fuziune cu Discovery Communications care ar crea un gigant de 100 mld. dolari în domeniu, anunță Australian Financial Review.

Japonezii preiau o afacere americană în domeniul bateriilor pentru 3,2 mld. dolari

BATERII. Polypore International, o companie din Carolina de Nord (SUA), a fost de acord să-și vândă afacerea cu baterii către Asahi Kasei Corporation din Japonia și afacerea cu filtre către 3M, anunță DealBook New York Times.

Asahi Kasei va plăti 60,50 dolari în numerar pe acțiune pentru o afacere care se speră să joace un rol important pentru mașinile electrice. Prețul oferit include un premiu de 14% față de cotația de închidere de 52,95 de dolari de vineri. Companiile estimează afacerea la o valoare de întreprindere de 3,2 mld. dolari.

Samsung cumpără afacerea cu baterii a canadienilor de la Magma International

AUTO. Gigantul sud – coreean Samsung a spus că a ajuns la un acord pentru a cumpăra afacerea cu baterii auto a producătorului canadian de componente Magma International, scrie Reuters.

AMERICA DE SUD

Acțiunile unui producător brazilian de țigarete au crescut pe fondul interesului BAT

TUTUN. Acțiunile Souza Cruz au crescut puternic luni după ce acționarul majoritar British American Tobacco Plc a spus că ia în considerare o ofertă pentru pachetul de 24,7% din acțiunile producătorului brazilian de țigarete pe care nu îl deține, scrie Reuters.

ASIA

Bain Capital preia un producător japonez de ciuperci pentru 80 mil. dolari

CIUPERCI. Firma de administrare de fonduri de investiții Bain Capital a spus luni că va lansa o ofertă de preluare de 79,8 mil. dolari pentru a prelua producătorul japonez de ciuperci Yukiguni Maitake Co., în mijlocul unui conflict privind controlul conducerii companiei, informează agenția niponă de presă Kyodo.

Coreenii de la CJ Group, bătuți de japonezi la achiziția unei firme de logistică din Singapore

LOGISTICĂ. CJ Group din Coreea a pierdut în fața firmei nipone KWE în lupta pentru preluarea firmei de logistică APL Logistics din Singapore, anunță The Korea Economic Daily. Potrivit unor surse din industrie, CJ Korea Express a fost învinsă de KWE în licitația pentru firma din Singapore, încheiată pe 13 februarie.

Un fond de investiții din Dubai cumpără un pachet de acțiuni dintr-una din cele mai mari afaceri online din Turcia de la familia Dogan

ONLINE. Fondul de investiții Abraaj Group din Dubai a cumpărat un pachet minoritar ale uneia din cele mai mari magazine online din Turcia, Hepsiburada.com, de la familia Dogan, a anunțat firma arabă luni, citată de publicația turcă Today’s Zaman.  Nu a fost făcută publică nici valoarea tranzacției și nici mărimea pachetului de acțiuni cumpărat. Numerarul din achiziție va fi folosit pentru extinderea afacerii online în Turcia.

AFRICA

Sud – africanii de la Bidvest cumpără un producător de medicamente pentru 515 mil. dolari

MEDICAMENTE. Bidvest Group Ltd din Africa de Sud s-a oferit să cumpere acțiuni pe care nu le deține la producătorul de medicamente Adcock Ingram Holdings Ltd, în cadrul unei tranzacții cu potențial de 515 mil. dolari, informează Reuters.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 12 decembrie 2014

ROMÂNIA

BĂNCI. Vânzarea Carpatica la răscruce de drumuri: Familia Carabulea anunță că este pregătită să cedeze pachetul majoritar al băncii. Acționarii au de ales între fuziunea cu Nextebank și tranzacția pe care o pregătește actualul acționar majoritar

BĂNCI. Familia fondatorului băncii Carpatica, omul de afaceri Ilie Carabulea, a anunțat în această seară printr-un comunicat transmis pe bursă că este pregătită să vândă pachetul majoritar al băncii, care ajunge la 57,1% cu tot cu afiliați. Acționarii băncii sunt chemați acum să aleagă între cele două variante puse pe masă – fie să aprobe fuziunea cu Nextebank, aflată în portofoliul managerului de fonduri de investiții Axxess Capital, fie să meargă pe mâna familiei Carabulea, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Hidroelectrica negociază să cumpere hidrocentrale în statele vecine

ENERGIE. Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, se află în negocieri pentru achiziţia unor hidrocentrale în statele vecine, a anunţat joi-seară Remus Borza, administratorul judiciar al companiei aflate în insolvenţă.

„Intenţionăm să achiziţionăm câteva capacităţi de producţie în zonele limitrofe României“, a declarat Borza într-o conferinţă de presă ţinută la Ambasada României din Budapesta, cu prilejul intrării Hidroelectrica în comerţul cu energie pe piaţa ungară. Compania de stat discută în acest sens cu firme din Serbia şi Muntenegru, potrivit lui Borza, citat de ZF.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

UniCredit nu va părăsi Ungaria

BĂNCI. Şeful diviziei pentru Europa de Est a grupului UniCredit, Gianni Franco Papa, a negat informaţiile privind intenţia băncii de a ieşi de pe piaţa din Ungaria, transmite portalul financiar ungar portfolio.hu.

EUROPA

Ofertă de 744 milioane de euro în industria de petrol din Austria

PETROL. Veteranul din industria petrolieră Maurice Dijols a lansat o ofertă de preluare pentru entitatea de petrol CAT care evaluează compania austriacă la 744 milioane de euro (926 milioane dolari), anunță Reuters.

O bancă din Elveția cumpără 81,9% din acțiunile unui manager de active pentru 372 milioane dolari

BĂNCI. Oficialii băncii Zuercher Kantonalbank din Elveția au fost de acord să cumpere 81,9% din acțiunile fondului de investiții Swisscanto Holding Ltd din Elveția de la celelalte bănci elvețiene pentru o sumă inițială de 360,3 milioane de franci elvețieni (372 milioane dolari), potrivit unui comunicat de presă al companiei Swisscanto.

O companie americană din industria alimentară va licita pentru o companie olandeză de hrană pentru animale

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Conducerea companiei americane Cargill a declarat că va licita pentru compania olandeză de hrană pentru animale Nutreco, notează Dealbook New York Times.

Două companii din Europa intenționează să vândă participațiile deținute într-un dezvoltator olandez de imobiliare

IMOBILIARE. Compania olandeză de imobiliare Global City Holdings, împreună cu firma de construcții U. Dori Group din Israel, analizează opțiuni strategice pentru vânzarea participațiilor deținute în dezvoltatorul olandez de imobiliare Ronson, potrivit unui comunicat de presă al companiei Global City Holdings. Cele două companii dețin fiecare câte o participație de 39,8% în dezvoltatorul olandez de imobiliare Ronson.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de aproximativ 800 milioane dolari în sectorul de asigurări din America

ASIGURĂRI. Firma privată de asigurări ipotecare Radian Group Inc din SUA, se apropie de vânzarea activității sale de garanții financiare către firma britanică de asigurări Assured Guaranty Ltd pentru aproximativ 800 de milioane de dolari, potrivit unor persoane ce dețin informați în această privință, scrie Reuters.

Tranzacție de aproximativ 70 milioane dolari în sectorul de asigurări din America

ASIGURĂRI. Firma de asigurări Kemper Corp. din Chicago a fost de acord să cumpere societatea de asigurări auto Alliance United Group din SUA pentru 70 de mil. de dolari în numerar, scrie Bloomberg.

MetLife cumpără un hotel din Washington

HOTELURI. Firma de asigurări de viață MetLife Inc a cumpărat hotelul Fairmont Hotel din Washington de la firma canadiană de imobiliare Ivanhoe Cambridge, precum cea mai mare firmă de asigurări de viață din SUA își extinde portofoliul comercial de proprietăți imobiliare, scrie Bloomberg.

Un dezvoltator de resurse regenerabile de energie vinde o participație majoritară în două ferme eoliene băncii JPMorgan

ENERGIE EOLIANĂ. First Wind Holdings Inc., dezvoltatorul de resurse regenerabile de energie ce este preluat de compania SunEdison Inc, a fost de acord să vândă o participație majoritară în două ferme eoliene către banca americană JPMorgan Chase & Co, scrie Bloomberg.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Fuziunea Lafarge – Holcim primește undă verde de la autoritatea antitrust din Brazilia

CIMENT. Consiliul Concurenței din Brazilia, Tribunalul Consiliului de Administrație pentru Apărare Economică (CADE), a aprobat fuziunea propusă dintre giganții europeni de ciment Lafarge și Holcim, informează worldcement.com. Producătorul columbian de ciment Cementos Argos s-a retras din procesul de licitație pentru activele din Brazilia puse în vânzare de către Lafarge și Holcim, după evaluarea pachetului. În România, fuziunea Lafarge – Holcim presupune vânzarea activelor Lafarge.

Trei companii de telecomunicații intenționează să liciteze pentru o companie braziliană de telecomunicații

TELECOMUNICAȚII. Companiile de telecomunicații Oi SA din Brazilia, Telefonica SA din Spania și Claro SA din Brazilia intenționează să facă o ofertă pentru compania braziliană de telecomunicații Tim Participacoes SA, lucru care ar evalua ce-a de-a doua mare companie de telefonie mobilă din Brazilia la aproximativ 15 miliarde de dolari, potrivit unor persoane ce dețin informați în această privință, scrie Bloomberg.

ASIA

Negocieri pe piața bancară din Thailanda

BĂNCI. Cel mai mare acționar al vehiculului LH Financial Group PCL din Thailanda a declarat că grupul financiar poartă discuții cu potențiali investitori strategici locali și străini cu privire la o vânzare a unei participații din grup, precum și din banca LH Bank, cea mai mică bancă din Thailanda, informează Reuters.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 23 mai

EUROPA DE EST

TRANSPORT. Slovenia așteaptă în luna iulie oferte angajante pentru 75,5% din acțiunile celui mai mare aeroport al țării Aerodrom Ljubljana, au spus reprezentanți fondului de investiții suveran SOD. Aerodrom Ljubljana se numără printre cele 15 companii, pe care guvernul le-a pregătit pentru vânzare în luna mai pentru a crește veniturile bugetate și pentru a îmbunătăți guvernanța corporativă.

BĂNCI. Grupul bancar cipriot  Bank of Cyprus a spus că a vândut un portofoliu de credite acordate companiei imobiliare din Serbia  Robne Kuce Belgrad către banca grecească  Piraeus.

EUROPA

INDUSTRIE. Finnvedenbulten a spus că își va vinde divizia Finnveden Metal Structures către compania americană Shiloh.

SERVICII FINANCIARE. Fondurile de investiții Blackstone Group LP și TPG Capital Management LP se așteaptă să facă o ofertă combinată pentru Kensington, una dintre cele mai mari companii britanice specializate în credit ipotecar, a raportat miercuri Sky News.

ENERGIE. General Electric Co a fost de acord să extindă termenul pentru acceptarea ofertei de 16,9 miliarde de dolari pentru divizia de energie a companiei franceze, Alstom de la 2 iunie până la 23 iunie la cererea guvernului francez, au declarat joi reprezentații companiei americane.

ENERGIE. Guvernul francez studiază o soluție pentru Alstom care ar putea include fondurile publice pentru a consolida grupul de inginerie, dacă nu se ajunge la nici o înțelegere cu pretendenții General Electric și Siemens, a spus joi, Ministerul economiei Arnaud Montebourg.

ENERGIE. Compania de inginerie din domeniul energetic Ansaldo Energia, controlată de statul italian, a fost de acord să cumpere firma britanică de decontaminare nucleară Nuclear Engineering Service (NES), pentru aproximativ 49 milioane de dolari, au declarat reprezentanții fondului suveran de investiții FSI din Italia.

TEHNOLOGIE. Reprezentanțiii producătorului de echipamente de telecomunicații Alcatel – Lucent au spus că s-au aflat în negocieri exclusive  pentru vânzarea diviziei sale de tehnologii de securitate către grupul de tehnologie electronică din sectorul de apărare Thales ca parte a unui parteneriat mai larg în domeniul securității cibernetice.

TURISM. Omul de afaceri italian Andrea Bonomi ar putea să îşi mărească participaţia la 29,9% din Club Mediterranee şi nu exclude să lanseze o nouă ofertă dacă oferta actuală de 557 milioane de euro (761 milioane de dolari) va eşua, a declarat o sursă pentru Reuters. Oferta de 17,5 euro pe acţiune lansată în urmă cu un an de către fondurile de investiţii Ardian din Franţa şi Fosun International din China pentru firma de turism franceză urmează să se încheie vineri.

JOCURI VIDEO. Vivendi SA a spus că Activision Blizzard Inc va vinde 41,5 milioane de acţiuni ale producătorului de jocuri video, ca parte a unei vânzări planificate a unui pachet de acțiuni anunţate de către conglomeratul francez în luna iulie a anului trecut. Se aşteaptă ca oferta să fie încheiată in 28 mai, iar Activision nu va primi nimic din venituri, au spus miercuri reprezentanții companiei.

MINERIT. Polymetal, compania care operează mine de aur și de argint din Rusia, a cumpărat o mină de aur de mare capacitate, în Kazahstan pentru 618,5 milioane de dolari, jumătate din această sumă va fi plătită cu acțiuni noi ale firmei, au declarat reprezentații companiei.

BĂNCI. Compania britanică Barclays caută potențiali cumpărători pentru banca lor din retail din Spania, au declarat persoane familiare cu această chestiune, adăugând că concurenții locali și fondurile de investiții ar putea fi interesați de unele părți ale afacerii.

AMERICA DE NORD

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ. Starboard Value LP a lansat o luptă pentru a prelua conducerea companiei Darden Restaurants Inc, spunând că vânzarea planificată a lanțului Red Lobster, acesta aparținând de Darden, a fost o “tranzacție distructivă” care a ignorat drepturile acționarilor.

ENERGIE. Exxon Mobil Corp a spus că a cumpărat active suplimentare în Bazinul Permian din Texas, în cadrul unei tranzacții care implică un schimb de active cu LINN Energy LLC.

AGRICULTURĂ. Firma americană cu afaceri în agricultură Cargill Inc. a cumpărat firma turcească de ulei și margarină Turyag Cargill Turkey, a declarat, miercuri, directorul companiei Murat Tarakcioglu. Cargill va investi peste 100 de milioane de dolari în firmă, suma incluzând și cantitatea de achiziții, a spus Tarakcioglu.

PETROL. Compania de rafinare Marathon Petroleum Corp a afirmat că ar putea cumpăra afacerea de distribuţie a producătorului de ţiţei şi gaze naturale Hess Corp, oferind 2,87 de miliarde de dolari pentru a-şi extinde reţeaua de benzinării şi de magazine de-a lungul Costei de Est a Americii.

BUNURI DE LARG CONSUM. Unilever a fost de acord  să vândă brandurile de sosuri de paste Ragu şi Bertolli unei firme japoneze producătoare de condimente, Mizkan Group, pentru 2,15 miliarde de dolari în numerar, prin această mişcare fiind mai aproape de restructurarea afacerilor sale din industria alimentară din America de Nord. Producătorul de bunuri de larg consum anglo-olandez încă mai caută opţiuni pentru a rezolva problemele brandului Slimfest, dar a afirmat că o concluzie a acestuia va fi ultimul pas în eficientizarea activitaţii sale alimentare în Statele Unite ale Americii.

BURSE. Goldman Sachs Group Inc îşi va vinde drepturile pentru a opera ca şi formator de piaţă desemnat în peste 600 de acţiuni listate la bursa din New York la firma olandeză de tranzacţionare rapidă IMC Financial Markets, a spus IMC şi NYSE.

ENERGIE. Sanchez Energy Corp a declarat că va cumpăra proprietăţi din sectorul petrolier şi de gaze din regiunea Eagle Ford din sudul Texasului, de la Royal Dutch Shell Plc cu aproximativ 639 miliade de dolari în cash, în timp ce compania petrolieră olandeză caută să îşi reducă expunerea pe gaze de şist din Statele Unite.

TUTUN. Reynolds American Inc este în discuţii pentru a cumpăra Lorillard Inc în trei variante de tranzacţii care ar putea face ca British American Tobacco să îşi asume un rol major pentru a susţine o potenţială fuziune, potrivit unor surse apropiate discuțiilor.

AMERICA DE SUD

FARMA. Compania  CVS Caremark Corp a făcut o ofertă pentru a achiziţiona compania braziliană DPSP din sectorul farmaceutic, oferind 2 miliarde de dolari. Oferta a fost însă respinsă, a relatat, joi,  un ziar  brazilian.

ASIA

TELECOMUNICAȚII. Compania chineză de telecomunicații Citic Telecom este în negocieri exclusive pentru a cumpăra din activele de cabluri submarine de la compania indiană Reliance Communications Ltd, relatează Financial Times, citând surse anonime familiare  cu această chestiune.

TEHNOLOGIE. Microchip Technology Inc a spus că va cumpăra ISSC Technologies Corp, producător de tehnologie fără fir din Taiwan, pentru a câștiga teren în tehnologia care ajută să conecteze totul, de la mașini până la becuri, prin intermediul internetului.

INDUSTRIE ALIMENTARĂ. Compania chineză Bright Food Group Co Ltd a încheiat un acord pentru a prelua controlul asupra celei mai mari companii de alimentaţie din Israel, câştigand în acest fel tehnologie şi noi produse, în condiţiile în care compania chinezească stă cu ochii pe rivalii care au făcut preluări în pieţele de brânzeturi şi  lactate. Potrivit termenilor unui acord preliminar, Bright Food spune că va cumpăra 56% din Tnuva  de la fondul de investiţii Apax pentru o sumă care nu a fost făcută publică. O persoană familiară cu această tranzacţie a spus că valoarea totală a companiei Tnuva este în prezent de 2,5 miliarde de dolari.

COMERȚ ELECTRONIC. Cea mai mare platformă de comerţ online din India, Flipkart, a preluat portalul de modă Myntra, în condiţiile în care extinderea rapidă a Amazon.com în ţară a provocat o tendinţă de consolidare în industria de comerţ electronic. Termenii financiari ai tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi, dar conform unei persoane familiare cu acest dosar, tranzacţia valorează aproximativ 300 de milioane de dolari.

BĂNCI. Commerzbank  este aproape de a vinde în Japonia un portofoliu de împrumuturi din sectorul centrelor comerciale, în valoare de 957 milioane de dolari (700 milioane de euro), potrivit unei surse familiare cu această tranzacţie citată de Reuters.

MINERIT. Manhattan Resources Ltd, o firmă de transport maritim din Singapore, controlată de miliardarul indonezian Low Tuck Kwong, a spus că și-a propus să achiziţioneze o firmă de minerit pentru 800 milioane de dolari.

AFRICA

TELECOMUNICAȚII. Compania sud- africană de telecomunicații Telkom a făcut a doua propunere pentru a cumpăra infrastructura IT de la Business Connexion pentru 256 milioane de dolari, la șapte ani după ce  prima ofertă nu a fost agreată.