Arhiva etichetelor: Almirall

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 30 iulie 2014

ROMÂNIA

OTP cumpără Millennium Bank România într-o tranzacție de 39 mil. euro

BĂNCI. Grupul bancar ungar OTP, ale cărei operațiuni sunt concentrate în Europa Centrală și de Est, a anunțat în această seară semnarea contractului de achiziție a Millennium Bank România în cadrul unei tranzacții de 39 milioane de euro, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO. Ungurii preiau pachetul integral de acțiuni al subsidiarei portughezilor de la Millennium, construită prin investiție de la zero începând cu octombrie 2007. OTP ajunge acum la o cotă de piață de 2,1% din activele totale bancare, ceea ce propulsează grupul ungar până pe locul 12 în ansamblul celor 40 de instituții de credit, în coasta grecilor de la Piraeus, potrivit raportului BNR pe 2013.

NEPI cumpără 7,4 hectare de teren în Piatra Neamţ şi vrea să preia restul de 30% din Mega Mall Bucureşti

INVESTIŢII. Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) vrea să cumpere un teren de 7,4 hectare în Piatra Neamţ pentru dezvoltarea unui centru comercial de 29.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă şi să preia restul de 30% din proiectul Mega Mall Bucureşti, potrivit ZF.

EUROPA

Statoil analizează vânzarea mai multor active

PETROL ŞI GAZE. Firma de petrol şi gaze Statoil analizează mai multe oferte potențiale de a vinde active până la sfârșitul anului, pentru a reduce angajamentele de capital și să realizeze profituri din investiţii, a raportat cotidianul norvegian Dagens Naeringsliv.

Un lanţ spaniol de hoteluri vinde un complex rezidenţial de lux pentru 220 milioane de euro

IMOBILIARE. Conducerea lanţului de hoteluri NH Hoteles din Spania a declarat că a purtat negocieri exclusive cu un fond de investitii asupra vânzării complexului rezidenţial de lux Sotogrande din Andaluzia, sudul Spaniei, pentru 220 milioane euro, potrivit ziarului El Confidencial din Spania.

Negocieri pe piaţa spaniolă de telecomunicații

TELECOMUNICAŢII. Grupul spaniol de telecomunicaţii Telefonica a declarat că a negociat un posibil acord în Mexic, tranzacţie estimată la 4 miliarde de dolari, dar nu au ajuns încă la un acord, scrie presa Columbus CEO.

Tranzacţie de 2,1 miliarde de dolari în industria farmaceutică din Marea Britanie MEDICINĂ. Compania AstraZeneca a făcut un pas important în realizarea afacerii de medicină respiratorie, prin achiziţia drepturilor medicamentelor pulmonare ale grupului spaniol Almirall în valoare de până la 2,1 miliarde de dolari, relatează Yorkshire Post.

AMERICA DE NORD

Tranzacţie de 635 milioane de dolari în industria farmaceutică din America INDUSTRIA FARMACEUTICĂ. Conducerea companiei americane Pfizer Inc a fost de acord să cumpere unitatea de vaccinuri Baxter International Inc şi o parte dintr-o unitatea de producţie din Austria pentru 635 milioane de dolari, potrivit unui comunicat de presă al companiei Pfizer Inc.

AUSTRALIA

Rio Tinto iese din fuziunea cu o mină de cărbuni din Mozambic, Africa INDUSTRIA MINIERĂ. Compania minieră anglo-australiană Rio Tinto vinde activele de cărbune din Mozambic, Africa, pentru 50 de milioane de dolari către International Coal Ventures, un grup de investitori din India, scrie Yahoo News UK. Activele de cărbune din Mozambic, Africa, au fost cumpărate printr-o achiziţie de 4 miliarde de dolari a companiei Riversdale Mining în 2011.