Adrian Mîrșanu

publicat la: 30.07.2014  23:59

OTP cumpără Millennium Bank România într-o tranzacție de 39 mil. euro și a ajuns la un pas de topul primelor zece bănci

Sursă date infografic: BNR, Millennium Bank.
 

Grupul bancar ungar OTP, ale cărei operațiuni sunt concentrate în Europa Centrală și de Est, a anunțat în această seară semnarea contractului de achiziție a Millennium Bank România în cadrul unei tranzacții de 39 milioane de euro. În plus, la data finalizării tranzacției, OTP va rambursa integral o finanțare intragrup de 150 mil. euro acordată de către Millennium BCP Portugalia către fiica sa, Millennium Bank România, potrivit comunicatului băncii portugheze transmis bursei Euronext din Lisabona.

Ungurii preiau pachetul integral de acțiuni al subsidiarei portughezilor de la Millennium, construită prin investiție de la zero începând cu octombrie 2007. OTP ajunge acum la o cotă de piață de 2,1% din activele totale bancare, ceea ce propulsează grupul ungar până pe locul 12 în ansamblul celor 40 de instituții de credit, în coasta grecilor de la Piraeus, potrivit raportului BNR pe 2013.

Millennium se retrage din România după ce veniseră aici prima dată cu ambiții mult mai mari în 2005, când au fost foarte aproape să cumpere BCR, liderul pieței bancare din România, tranzacție finalizată  în schimb de către Erste Bank Austria.

Acum, portughezii pleacă cu regrete din România, însă mutarea face parte din pachetul de măsuri convenite cu Comisia Europeană pentru eficientizarea operațiunilor, după ce Millennium BCP a fost printre băncile beneficiare ale pachetului de urgență acordat de către Bruxelles pentru a evita intrarea Portugaliei în colaps.

“Millennium bcp anunță încheierea unui acord cu OTP Bank România în ceea ce privește vânzarea operațiunilor noastre din România. Acesta este un pas important în atingerea angajamentelor agreate cu Direcția Generală Concurență din cadrul Uniunii Europene”, spune Luis Pereira Coutinho, Membru al Bordului Executiv al Millennium bcp.

Tranzacția va avea un impact neglijabil asupra bilanțului băncii – mamă portugheze, consideră reprezentanții Millennium, care afirmă că reflectă o pierdere de 34 mil. euro, pentru care au fost constituite provizioane în prima jumătate a acestui an.

De cealaltă parte, OTP a ajuns la o cotă de piață de 2,1% din activele totale bancare și este la a doua achiziție de la intrarea sa pe piață în urmă cu zece ani, timp în care a vânat și alte oportunități de pe piață, precum CEC Bank, Carpatica sau RBS Bank România, potrivit informațiilor care au circulat în cercurile financiare de la București.

„Această achiziție susține în mod eficient atingerea obiectivului nostru strategic pe termen mediu, acela de a intra în topul primelor 10 bănci din România și, în același timp, ne consolidează poziția de furnizor stabil de servicii financiare universale. Millenium Bank este o instituție financiară solidă, cu activități concentrate pe segmentul retail. Am convingerea că achiziția Millennium Bank România reprezintă atȃt o nouă etapă în dezvoltarea noastră pe piața din România, cȃt şi o consolidare a poziției noastre pe piața locală, în mod special pe segmentul retail”, a declarat László Diósi, CEO al OTP Bank România.

Tranzacția așteaptă avizul BNR, a Consiliului Concurenței și a autorităților de la Bruxelles, dat fiind că vânzarea Millennium Bank România a fost generată în urma negocierilor cu Comisia Europeană. PriceWaterhouseCoopers a avut mandat din partea portughezilor de a găsi cumpărător pentru bancă, iar pe partea de consultanță juridică au fost contractate serviciile RTPR Allen & Overy.

Ultimele informații care circulau înainte de anunțarea tranzacției indicau că un alt cumpărător interesat ar fi fost austriecii de la Raiffeisen, care de mai multă vreme și-au exprimat public apetitul pentru o nouă achiziție. Informațiile legate de interesul Raiffeisen pentru Millennium nu au fost până acum confirmate de niciuna dintre părți.

Strategia OTP de extindere în România vs strategia Millennium

Conform datelor BNR, Millennium Bank ocupa poziția 21 în piața bancară locală, cu active de circa 2,85 mld. lei (640 mil. euro) și o cotă de 0,8%. OTP era la finele anului trecut cu trei poziții mai sus decât portughezii, pe locul 18, cu active totale de 4,65 mld. euro (1,05 mld. euro) și o cotă de piață de 1,3% în total active bancare.

Cu cei aproximativ 80.000 de clienți ai Millennium, portofoliul OTP ajunge acum la aproximativ 400.000 de clienți.

Ungurii mai preiau de la portughezi o rețea de 56 de sucursale, cele mai multe în București, de aproape trei ori mai mică decât cea proprie, care înaintea tranzacției număra 150 de locații. Dimensiunile se păstrează și în cazul rețelei de ATM-uri, OTP urmând să adauge celor 150 ale sale alte 58 de ATM-uri Millennium.

Achiziția Millennium urmează să fie finanțată de către banca – mamă din Ungaria sub forma unei majorări de capital operate la nivelul subsidiarei sale, OTP Bank România.

“OTP Group este unul dintre cele mai stabile grupuri financiare din regiune, cu o capitalizare și lichiditate excelente. Obiectivul nostru strategic este acela de a ne crește cota de piață în țările în care suntem prezenți. România a fost întotdeauna o piață importantă pentru noi. Încă de la intrarea în România, acum 10 ani, am crescut organic. Această achiziție strategică se încadrează perfect în planul nostru de extindere”, a declarat László Wolf, director general executiv adjunct  al OTP Bank.

După finalizarea tuturor formalităților legale, OTP Bank România va începe procesul de integrare estimat să dureze un an.

OTP a intrat în România în 2004 prin achiziția RoBank și, cu toate că, obiectivul său declarat încă de atunci este atingerea unei mase critice prin ajungerea la o cotă de piață de 5 – 10%, nu a înregistrat o creștere la nivel local pe măsura ambițiilor sale.

În perioada 2005 – 2013, și-a dublat cota de piață de la 0,6% la 1,3% prin extinderea organică a afacerilor. Celor de la Millennium le-a luat șapte ani să construiască de la zero o bancă ce are acum o cotă de piață de 0,8%.

OTP a afirmat constant că este interesată de achiziții, după ce a intrat pe piață cu o achiziție. A participat la privatizarea eșuată a CEC, apoi a căutat alte ținte apropiate de calibrul său, cu cote de piață peste 1%.

De cealaltă parte, Millennium a suferit după ratarea achiziției BCR și a luat decizia strategică de a investi în construirea unei rețele bancare de la zero, obiectiv foarte ambițios și costisitor având în vedere competitivitatea ridicată, în special cea venită de pe segmentul jucătorilor cu interese puternice în regiune.

Noul puzzle din Lisabona

OTP Bank Ungaria are în portofoliu peste 13 milioane de clienți pe piețele din Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia. Anul acesta, a mai făcut o achiziție în ianuarie în Croația, iar ambițiile sale vizează bazinul Europei Centrale și de Est, unde concurează puternic cu alți jucători de talie regională – băncile austriece Erste și Raiffeisen, respectiv grupul italian Unicredit, toți activi și în România.

OTP este alături de grupul petrolier MOL bastionul capitalului ungar în regiune, puternic susținut de cabinetul de la Budapesta. Sandor Csanyi, 61 de aniu, președintele OTP, este cotat drept unul dintre cei mai bogați oameni din Ungaria și, în aceeași măsură, unul dintre cei mai influenți. MOL a bifat și ea o achiziție importantă în România în primul semestru al acestui an, în urma unui alt exit semnat de compania petrolieră italiană Eni, care și-a vândut operațiunile din trei piețe din regiune.

Înființată în 1949, OTP este listată pe bursa de la Budapesta, unde valoarea sa bursieră este de peste 4,3 miliarde de euro. Acțiunile OTP sunt deținute de către familia lui Medget Rahimkulov, fost director Gazprom și etnic rus de origine tătară, care deține un pachet de 8,9% din OTP, firma franceză de asigurări Groupama cu 8,3%, grupul ungar MOL cu 8,5%, administratorul de active Lazard Asset Management controlat de banca de investiții Lazard cu 5,5%, respectiv statul ungar cu 5,03%. Un pachet important, cifrat la aproximativ 500.000 de acțiuni din OTP, este deținut de către Sandor Csanyi.

Millennium bcp este cea mai mare instituție bancară portugheză listată la bursă. Banca portugheză este una tânără, fiind fondată în 1985. Cu aproximativ 2,3 milioane de clienți locali, Millennium bcp are o cotă de piață de aproximativ 20% în Portugalia atât în sectorul creditelor, cât și în cel al depozitelor.

Pe bursa Euronext din Lisabona, capitalizarea bursieră a Millennium BCP trece de 6 miliarde de euro. Acțiunile Millennium sunt deținute în proporție de 19,4% de către Sonangol – compania petrolieră controlată de statul angolez, Sabadell Group din Spania cu 4,2%, grupul energetic portughez EDP cu 3%, InterOceanico Group cu 2,6%, Berardo Group cu 2,5%, directorii băncii și angajații având la rândul lor un pachet de circa 0,4% din acțiuni. În spatele Millennium stau un grup bancar spaniol, directori ai Millennium, statul angolez și o pleiadă de oameni de afaceri portughezi, respectiv de alte naționalități care au interese de afaceri în fostele colonii portugheze.

Astfel, Sabadell Group deține poziția de al patrulea grup bancar privat spaniol.

Un alt acționar al băncii portugheze este Berardo Group, controlat de Jose Berardo, unul dintre cei mai bogați portughezi. După ce în tinerețe a activat în Africa de Sud în sectorul extracției de aur și, apoi, în afacerile cu diamante, Jose Berardo este acum cunoscut ca unul dintre cei mai activi investitori pe bursa Euronext din Lisabona. Are afaceri în industria vinului, în industria hotelieră, este colecționar și are acțiuni la companii din telecomunicații și bănci.

InterOceanico Group este un grup de investitori privați cu interese de afaceri în Angola, Portugalia, Brazilia și China. Cei mai importanți acționari sunt oamenii de afaceri de origine israeliană Eytan Stibbe și Haim Taib, fiecare cu o participație de 32,5%. Eytan Stibbe este un investitor cu un istoric de afaceri de aproximativ 26 de ani în Africa. Fost pilot militar, Stibbe a înființat un fond de investiții Vital Capital Investments. Partenerul său de afaceri, Haim Taib este cunoscut ca director general al LR Group, companie ce activează în sectorul lucrărilor de infrastructură, în special în Angola.

Dealtfel, banca portugheză Millennium, care în urmă cu mai puțin de un deceniu în urmă avea în vizor piețele din sud- estul Europei, și-a regândit strategia de afaceri. La această schimbare de macaz au contribuit atât performanțele mai slabe ale unor subsidiare, cât și ajutorul condiționat oferit de Bruxelles în urmă cu doi ani pentru recapitalizarea băncii. Ca urmare, operațiunile din Grecia și România au fost vândute, Millennium concentrându-și afacerile pe patru piețe principale – Portugalia și Polonia în Europa, respectiv alte două piețe în Africa – fostele colonii portugheze Angola și Mozambic.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Consultanți & Auditori

Laurentiu Stan, fondatorul companiei de consultanta antreprenoriala Kapital Minds: Majoritatea antreprenorilor din Romania cred ca cifra de afaceri si profitul sunt cei mai importanti factori pentru cresterea valorii unei afaceri, insa relatiile cu clientii, capitalul uman, brandul si alte active intangibile genereaza uneori peste 80% din valoarea afacerii

  Majoritatea antreprenorilor din Romania considera ca cifra de afaceri si profitul companiei sunt cei mai importanti factori ai cresterii valorii, lasand la urma factorii care genereaza acesti indicatori precum stabilitatea relatiilor cu clientii, capitalul uman, brandul si alte active intangibile ce  Citeşte articolul integral

Tranzacții

Fondul cu capital de risc Catalyst Romania isi face exitul dupa 9 ani din afacerea 123FormBuilder prin vanzarea catre compania americana de tehnologie Kiteworks

  Compania americana de tehnologie Kiteworks a anuntat pe 5 septembrie 2024 achizitia firmei 123FormBuilder, in cadrul unei miscari strategice care va intari pozitia Kiteworks pe piata de profil, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Tranzactia asigura exitul f  Citeşte articolul integral