Arhiva etichetelor: Adidas AG

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 23 octombrie 2014

ROMÂNIA

Cele mai mari zece fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Sud – Est. Deutsche Telekom bagă România în top

FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII. Primele zece fuziuni și achiziții finalizate în primul semestru al acestui an în Europa Centrală și de Sud – Est totalizează 5,753 mld. dolari. România este prezentă indirect în acest top cu o singură tranzacție, și anume achiziția afacerii de telecomunicații GTS Central Europe de către gigantul german de profil Deustche Telekom, potrivit datelor EY, preluate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Pe poziția a treia la nivel regional se află achiziția furnizorului alternativ de servicii de telecomunicații GTS Central Europe, cu operațiuni în România, Ungaria, Cehia și Polonia, de către Deutsche Telekom Germania pentru 643 mil. dolari.

Fondul de investiții imobiliare NEPI a strâns 100 mil. euro de la investitorii pe bursa sud-africană

PIEȚE DE CAPITAL. Fondul de investiții sud – african New Europe Property Investments a anunțat miercuri închiderea ofertei de tip plasament privat accelerat, în urma căreia a atras aproximativ 1,4 mld. ranzi sud – africani (circa 100 mil. euro), conform unui comunicat al fondului transmis Bursei de Valori București. Inițial, fondul își propunea să atragă minim 80 mil. euro din vânzarea de acțiuni noi emise către investitorii de pe bursa de la Johannesburg (Africa de Sud), dar oferta a fost suprasubscrisă, conform reprezentanților companiei.

O parte din banii astfel atrași pentru majorarea de capital vor fi utilizați pentru finanțarea achiziției centrelor comerciale Aurora Shopping Mall și Alba Iulia Mall, respectiv un mall din Serbia. Fondurile rămase vor fi folosite pentru alte achiziții, extinderi sau proiecte de investiții ale fondului sud – african.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Statul sloven intenționează să-și scoată la vânzare firma de telecomunicații la începutul anului viitor

TELECOMUNICATII. Slovenia vrea să vândă la începutul lui 2015 Telekom Slovenia, compania naţională de telefonie și una dintre cele mai valoroase companii aflate pe lista de privatizări, a declarat Metod Dragonja, secretar de stat în Ministerul de Finanțe, transmite Reuters.

Anul trecut, Slovenia, ţară membră a zonei euro, a evitat la limită solicitarea unui pachet de asistenţă internaţională pentru băncile sale de stat. În prezent, autorităţile de la Ljubljana mizează pe privatizarea unor companii mari din portofoliu pentru a-și consolida situaţia financiară. Secretarul de stat în Ministerul de Finanţe, Metod Dragonja, a mai precizat că, până la finele anului, Guvernul va adopta o strategie pentru viitoarele privatizări.

Suedezii de la Skanska au vândut un proiect de birouri la Praga pentru 20 mil. euro

IMOBILIARE. Compania suedeză de construcții Skanska a vândut prin intermediul subsidiarei sale Skanska Property Cehia proiectul său de birouri Riverview din Praga către un fond administrat de managerul global de investiții Invesco Real Estate. Valoarea tranzacțiilor se ridică la 184 mil. coroane suedeze (20 mil. euro). Vânzarea va fi înregistrată în trimestrul al patrulea, iar predarea proprietății imobiliare către cumpărător este programată pentru al doilea trimestru al anului viitor, potrivit unui comunicat al firmei suedeze.

Skanska este dezvoltatorul proiectului de birouri Green Court din zona Barbu Vă­cărescu a Capitalei, fiind un prim proiect dezvoltat în România de puternicul grup suedez.

EUROPA

Siemens poartă negocieri pentru vânzarea afacerii de aparate auditive pentru 2 mld. euro

INDUSTRIE. Grupul industrial german Siemens poartă negocieri avansate pentru vânzarea afacerii cu aparate auditive către administratorul de fonduri cu capital de risc EQT. Tranzacția depășește 2 mld. euro (2,5 mld. dolari), au declarat două persoane familiare cu negocierile pentru Bloomberg.

Daimler a obţinut 780 de milioane de dolari din vânzarea participaţiei deţinută la Tesla

AUTO. Concernul german Daimler AG, ce are în portofoliu marca auto premium Mercedes-Benz, şi-a vândut participaţia de 3,9% deţinută la producătorul de automobile electrice Tesla Motors Inc, pentru 780 de milioane de dolari în numerar, informează Bloomberg.

În urma tranzacţiei, profitul operaţional înainte de taxe şi dobânzi pe 2014 al Daimler va crește cu 780 milioane de dolari.

Tranzacție de 200 mil. lire sterline pe piața britanică de media

MEDIA. Fondul de investiții Exponent și-a făcut exitul din afacerea de media Gorkana Group în cadrul unei tranzacții ce depășește 200 mil. lire sterline, conform portalului Growthbusiness.co.uk.

Gorkana Group, cu sediul în Londra, trece în mâinile furnizorului de software pentru relații publice Cision din Chicago (SUA). Gorkana este furnizor de informații și date, oferind și servicii de monitorizare media.

Fondul american de investiții Apollo cumpără afacerea de asigurări a unei bănci italiene pentru 300 mil. euro

ASIGURĂRI. Consiliul de administrație al instituției de credit italiene Banca Carige a dat undă verde pentru vânzarea afacerilor de asigurări către fondul american cu capital privat Apollo Global Management pentru 300 de milioane de euro, potrivit Il Sole 24 Ore.

Ofertă de 1,9 mld. dolari pentru achiziția unui furnizor de servicii medicale

ECHIPAMENTE MEDICALE. Compania americană Steris s-a oferit să cumpere firma britanică Synergy Health pentru 1,9 mld. dolari în cadrul unei tranzacții combinate în numerar și acțiuni, potrivit Pharmtech.

Steris este specializată în servicii de prevenție medicală și furnizează tehnologii pentru controlul contaminării, chirurgie și îngrijire medicală. Ținta sa de achiziție, Synergy, este specializată în servicii out – sourcing de sterilizare a echipamentelor medicale. Achiziția gândită de americani se înscrie în tendința mai largă prin care mai multe firme din SUA caută să își mute sediul fiscal în afara țării pentru a beneficia de un regim de taxare mai favorabil. Recent, o tranzacție de 52 mld. dolari în industria farma între AbbVie (SUA) și Shire (Irlanda) a picat, în contextul ultimelor reglementări fiscale americane, introduse din 22 septembrie. În SUA, impozitul pe venit plătit de companii este de 35%, în timp ce în Marea Britanie este de numai 25%.

AMERICA DE NORD

Ofertă de preluare ostilă de 675 mil. dolari a unei firme americane de brokeraj

BROKERAJ. Reprezentanții firmei americane de brokeraj BGC Partners au anunțat miercuri că au lansat o ofertă ostilă de preluare a GFI Group, o firmă de brokeraj cu sediul în New York, după ce au eșuat luna trecută în încercarea de a-și cumpăra rivalul în cadrul unei contraoferte, notează Dealbook New York Times.

BGC Partners, care deține deja o participație de 13,5% din GFI, au făcut o contraofertă la planul CME Group de preluare a GFI în două etape, dar nu au reușit să ajungă la un acord cu board-ul de directori al GFI.

Oficialii BGC Partners au anunțat că sunt dispuși să plătească acționarilor GFI 675 mil. dolari în numerar în cadrul ofertei de preluare.

Advent face consorțiu cu un alt fond pentru o achiziție de 2 mld. dolari a unui producător de medicamente generice

FARMA. Un consorțiu format din firmele de administrare a investițiilor Advent International Corp și Avista Capital Partners se află în negocieri avansate pentru achiziția UCB SA, divizia americană de medicamente generice a Kremers Urban Pharmaceuticals Inc, potrivit unor surse familiare cu discuțiile citate de Reuters.

Advent și Avista au avut câștig de cauză în cadrul licitației pentru Kremers Urban, care a atras interesul și altor manageri de fonduri de investiții, precum și a producătorului de medicamente Akorn. Negocierile sunt acum în fază finală și vizează preluarea Kremers Urban pentru aproximativ 2 mld. dolari. Sursele citate de Reuters au avertizat însă că negocierile ar putea să se încheie și fără niciun rezultat concret.

Advent International are un istoric important pe piața de fuziuni și achiziții din România, unde a cumpărat și a vândut succesiv producători de medicamente, afaceri din sectorul berii, media, telecomunicații, producători de materiale de construcții. În ultimul an, Advent și-a lichidat aproape complet portofoliul de companii din România, ultima afacere pe care o are acum în mână fiind rețeaua privată de servicii de sănătate Regina Maria.

Adidas a primit o ofertă de 1,7 mld.euro pentru Reebok de la un consorțiu asiatic

ECHIPAMENTE SPORTIVE. Adidas AG, al doilea mare producător mondial de echipament sportiv, a primit din partea unui consorţiu de investitori din Hong Kong şi Abu Dhabi, o ofertă de 1,7 miliarde de euro pentru divizia sa americană Reebok, iar compania germană trebuie să decidă în curând viitorul afacerii care i-a adus pierderi în ultima perioadă, conform unor surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.

Un investitor imobiliar anunță o tranzacție de 43 mil. dolari și un plan de achiziții de 300 mil. dolari

IMOBILIARE. BKM Capital Partners, divizia imobiliară a firmei de investiții de talie medie Niru Group, a anunțat printr-un comunicat achiziția a trei proprietăți pentru un preț total de 42,8 mil. dolari.

Tranzacția a vizat active din Las Vegas, Portland și Phoenix. Șeful BKM, Brian Malliet a declarat că firma pe care o conduce intenționează să achiziționeze active în valoare de peste 300 mil. dolari până la finele anului 2015.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Endesa vinde activele din America Latină către Enel pentru 8,25 mld. euro

ENERGIE. Producătorul spaniol de energie Endesa a aprobat vânzarea activelor din America Latină către acționarul său majoritar, grupul italian Enel, pentru 8,25 mld. euro, potrivit Adunării generale a acționarilor din 21 octombrie. În paralel, Enel are în derulare procese de vânzare în România și Slovacia. Citește aici ultimele evoluții privind vânzarea de active de către Enel în România.

Canadienii vând un proiect pe piața aurului din Ecuador pentru 240 mil. dolari

INDUSTRIA MINIERĂ. Reprezentanții companiei miniere canadiene Kinross Gold Corp au fost de acord să vândă proiectul de pe piața aurului Fruta del Norte din Ecuador către o companie care aparține familiei suedezo-canadiene Lundin pentru 240 mil. dolari, potrivit declarațiilor oficialilor Kinross, preluate de Reuters.

ASIA

Un fond de investiții de pe bursa din Singapore face o achiziție de 129 mil. dolari. Șeful fondului: Ambiția noastră este de a deveni versiunea asiatică a firmei de investiții a lui Buffett

INVESTIȚII. Fondul de investiții TIH a finalizat o achiziție de 129 mil. dolari în urma căreia va prelua active de la Temasek Holdings, companie de administrare a investițiilor aparținând guvernului din Singapore, potrivit portalului de știri AsiaOne. Fondul de investiții TIH este listat pe bursa din Singapore.

Tranzacția constă în plata de numerar, asigurarea unei finanțări și emiterea de acțiuni de către TIHT Investment Holdings, subsidiară deținută integral de fondul TIH.

„Ambiția (noastră – n.r.) este să devenim versiunea asiatică de companie a Berkshire Hathaway (firma de investiții controlată de marele investitor american Warren Buffet – n.r.)”, declara recent în fața unor investitori Allen Wang, director executiv al TIH Investment Management. Strategia fondului din Singapore este de a identifica firme cu potențial pe care să le preia și apoi să le crească valoarea afacerii.

AFRICA

Tranzacţie de 600 mil. dolari în industria minieră din Africa de Sud

INDUSTRIA MINIERĂ. Acționarii producătorului de platină și paladiu Northam Platinum Ltd. vor vinde acțiuni în cadrul unui plan în valoare de 598 mil. dolari pentru a crește participația populației de culoare din Africa de Sud la mai mult de o treime în cadrul companiei, potrivit unui comunicat al firmei miniere.