Adrian Mîrșanu

publicat la: 27.06.2014  12:30

Raiffeisen Investment își închide de la 1 iulie biroul din România

 

Raiffeisen Investment România, banca de investiții locală a austriecilor de la Raiffeisen, se va închide de la 1 iulie, ca urmare a strategiei de reorganizare regională a grupului, a anunțat printr-un email Ioana Filipescu, directorul general al companiei.

”Parte a strategiei de reorganizare regională a Grupului, Raiffeisen Investment România se va închide la 1 iulie. După ce am reprezentat unitatea de bancă de investiții a Grupului mai mult de nouă ani, am decis să urmez o cale diferită”, spune Ioana Filipescu. Ea adaugă că va reveni în săptămânile următoare cu detalii privind planurile sale viitoare.

Raiffeisen Investment România a fost una dintre cele mai active bănci de investiții pe piața de fuziuni și achiziții, printre numeroasele sale mandate numărându-se tranzacția de vânzare a Labormed către fondul de investiții Advent pentru circa 123 milioane de euro sau vânzarea Asiban către Groupama în 2008 într-o tranzacție de circa 350 de milioane de euro.

Ioana Filipescu este unul dintre cei mai cunoscuți bancheri de investiții locali, după o carieră de aproape două decenii în cadrul KPMG România și Raiffeisen Investment România. VEZI AICI PROFILUL DETALIAT AL IOANEI FILIPESCU REALIZAT DE MIRSANU.RO.

De biroul local al Raiffeisen Investment se leagă și alte nume de calibru precum Florin Vișa, Matei Filipidescu și Adrian Roșoagă (ambii fac parte acum din echipa de investment banking a BCR, subsidiara locală a grupului austriac Erste) sau Dumitru Beze, președintele Asociației Investitorilor de pe Piața de Capital.

 

 

 

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fuziuni Şi Achiziții

Investitorul strategic francez Engie continua campania sa locala de achizitii cu un proiect de stocare a energiei in baterii de 54 MW

  Investitorul strategic francez Engie a anuntat pe 4 septembrie 2026 achizitia unui nou proiect de stocare a energiei in baterii in cadrul campaniei sale M&A mai largi de preluare de active, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Proiectul achizitionat este  Citeşte articolul integral

Avocați

Avocatii Dentons au acordat asistenta juridica in procesul de autorizare a Bursei Internationale a Moldovei

  Firma globala de avocatura Dentons a anuntat pe 3 septembrie 2026 ca a oferit asistenta juridica in procesul de autorizare a Bursei Internationale a Moldovei (BIM), conform informatiilor transmise jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO. Din proiectul de dezvoltare al noii infrastructuri a pietei de   Citeşte articolul integral