MIRSANU.RO

publicat la: 29.08.2014  00:01

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 28 august 2014

 

ROMÂNIA

Nicolescu: Companii românești vor o parte din activele Enel din România

ENERGIE. Ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, a anunţat că există interes din partea unor companii românești de stat să preia o parte din operaţiunile din România ale Enel, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie al Guvernului României.

Acesta s-a întâlnit cu o delegație a companiei Enel, condusă de Luca D’Agnese, membru al boardului Enel, prilej cu care ministrul a discutat, printre altele, interesul companiilor româneşti pentru activităţile Enel, conform comunicatului. Compania italiană Enel a anunțat în iulie că a scos la vânzare acţiunile deţinute în România, şi în această săptămâna CEO-ul companiei a declarat că Enel va finaliza vânzarea activelor sale din România până la sfârșitul anului, relatează jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Merrill Lynch intenţionează să se extindă în România
BĂNCI. Bank of America Merrill Lynch este interesată să-şi crească prezenţa și activitățile în România, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie al Guvernului Romaniei. Ministrul delegat pentru energie Răzvan Nicolescu s-a întâlnit, astăzi, cu Chris Saunders, Director pentru Europa Centrală și de Est al Bank of America Merrill Lynch, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Electroargeş face ofertă de preluare a producătorului de şuruburi Elars
ELECTROCASNICE. Producătorul de aparate electrocasnice Electroargeş (simbol bursier ELGS), controlat indirect de omul de afaceri Cătălin Chelu, va derula o ofertă publică de preluare obligatorie prin care intenţionează să cumpere 2,88 milioane de acţiuni ale producătorului de elemente de asamblare Elars Râmnicu Sărat (ELAR) la preţul de 0,10 lei pe acţiune, scrie ZF.

Miluţ vrea să scoată la vânzare Prefab pentru că „nu se mai construieşte nimic“
CONSTRUCȚII. Producătorul de materiale de construcţii Prefab Bucureşti (PREH) va fi scos la vânzare prin licitaţie publică în septembrie, după ce afacerile s-au redus la jumătate, până la 68 milioane de lei în ultimii cinci ani şi pentru că „nu se mai construieşte nimic“, a declarat pentru ZF omul de afaceri Marian Petre Miluţ, proprietarul companiei. Prefab este controlată de Miluţ în proporţie de 83%, prin societatea Romerica International. Din acţionariat face parte şi SIF Muntenia (SIF4), cu o deţinere de 12,97%. Compania are o valoare pe bursă de 97,1 mil. lei.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Gazprom este interesată de privatizarea unui club de fotbal din Serbia
GAZE. Gazprom va investi 100 de milioane de euro pentru achiziţia integrală a clubului sportiv de fotbal Steaua Roșie Belgrad din Serbia, conform unui raport publicat în publicaţia Blic din Belgrad, citată de B92. Gazprom va mai cheltui 40 milioane de euro pentru a acoperi datoriile clubului.

EUROPA

Deutsche Telekom, dispusă să negocieze vânzarea subsidiarei sale din America începând cu 35 de dolari pe acțiune
TELECOMUNICAŢII. Conducerea companiei germane de telecomunicaţii Deutsche Telekom AG este dispusă să negocieze vânzarea unităţii T-Mobile US Inc., a patra mare reţea wireless din America, dacă afacerea este evaluată la 35 sau mai mult de 35 de dolari pe acţiune, potrivit unei surse familiare cu tranzacţia, informează Bloomberg.

Un distribuitor irlandez intenţionează să se extindă pe piaţa carburanţilor din Europa
CARBURANŢI. Reprezentanţii firmei DCC Plc, un distribuitor irlandez de produse care variază de la alimente la dispozitive medicale, cumpără o reţea de staţii de la compania Esso SAF din Franţa pentru 106 milioane de euro, în vederea extinderii pe piaţa carburanţilor din Europa, anunţă Reuters.

Statul italian vinde acțiuni la Enel și Eni pentru a-și plăti din datorii
ENERGIE. Statul italian ar putea vinde acţiuni de circa 7 miliarde de dolari din compania de petrol Eni SpA şi producătorul de energie Enel Spa, ca parte a unui plan de a plafona datoria imensă a țării, potrivit Bloomberg.

GDF Suez SA primeşte 149 milioane dolari pentru jumătate din activele sale eoliene din Marea Britanie și face un împrumut pe 14 de ani
ENERGIE. GDF Suez SA a vândut un pachet de 50% din activele eoliene de 70 MW din Anglia şi Scoţia către un fond administrat de Equitix Ltd. pentru 149 milioane dolari. GDF a obținut, de asemenea, un împrumut pe 14 de ani de la Banca Tokyo-Mitsubishi UFJ Ltd., Sumitomo Mitsui Banking Corp și KfW din Germania, potrivit unei declarații trimise pe e-mail și citate de Bloomberg.

AFRICA

Namibia vrea ca băncile locale să vândă 25% din acțiuni către investitorii locali până în 2025
BĂNCI. Băncile comerciale din Namibia ar putea vinde 25% din acțiunile lor către investitorii locali până în 2025 și ar trebui să ia în considerare tranzacționarea acțiunilor lor la bursă, a declarat ministrul de finanțe Saara Kuugongelwa-Amadhila pentru Bloomberg.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fonduri de investiții

„Declaratie de dragoste” a managerului regional de private equity Resource Partners pentru Romania dupa achizitia platformei Vola.ro: Mizam pe minim inca o achizitie in viitorul apropiat. „Investitiile pe care le facem in companiile romanesti au o o componenta de equity intre 7 si 20 mil. Euro, la care pot fi adaugate finantari bancare sau alte co-investitii”

  Managerul regional de private equity Resource Partners a anuntat ca mizeaza pe o noua achizitie in viitorul apropiat pe piata din Romania, dupa recenta achizitie a grupului care include Vola.ro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. „Suntem bucurosi sa marc  Citeşte articolul integral

Consultanți & Auditori

Laurentiu Stan, fondatorul companiei de consultanta antreprenoriala Kapital Minds: Majoritatea antreprenorilor din Romania cred ca cifra de afaceri si profitul sunt cei mai importanti factori pentru cresterea valorii unei afaceri, insa relatiile cu clientii, capitalul uman, brandul si alte active intangibile genereaza uneori peste 80% din valoarea afacerii

  Majoritatea antreprenorilor din Romania considera ca cifra de afaceri si profitul companiei sunt cei mai importanti factori ai cresterii valorii, lasand la urma factorii care genereaza acesti indicatori precum stabilitatea relatiilor cu clientii, capitalul uman, brandul si alte active intangibile ce  Citeşte articolul integral