MIRSANU.RO

publicat la: 28.08.2014  22:07

Nicolescu: Companii românești de stat vor o parte din activele Enel din România

 

Ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, a anunţat că există interes din partea unor companii românești de stat să preia o parte din operațiunile din România ale Enel, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie al Guvernului României. Acesta s-a întâlnit cu o delegație a companiei Enel, condusă de Luca D’Agnese, membru al boardului Enel, responsabil pentru activitatea internațională, conform comunicatului.

Compania italiană Enel a anunțat în iulie că a scos la vânzare acţiunile deţinute în România, și în această săptămână CEO-ul companiei,  Francesco Starace, a declarat că Enel va finaliza vânzarea activelor sale din România până la sfârșitul anului.

Statul sprijină companiile din România, modificând în acest scop Legea Privatizării, care permite acum companiilor de stat în care acesta este acționar să cumpere alte societăți” a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru energie.

În România, procesul de vânzare implică participația de 64,4% din acțiunile distribuitorului de electricitate Enel Distribuție Muntenia SA și a companiei de furnizare Enel Energie Muntenia SA, pachetele de 51% din Enel Distribuție Banat SA, Enel Distribuție Dobrogea SA și Enel Energie SA, precum și pachetul de 100% din acțiunile companiei de servicii Enel România SRL, controlate prin intermediul vehiculului de investiții Enel Investment Holding BV, relatează jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Companiile locale din portofoliul Enel au în administrare 91.000 de kilometri în regiunile în care operează, distribuind 14 TWh de electricitate pe an și cotă de piață de 34%. De asemenea, italienii au aici vânzări de aproximativ 9 TWh pe an către 2,6 milioane de clienți, din care 2,4 milioane sunt clienți rezidențiali, cu o cotă de piață de 20%, iar 0,2 milioane de clienți sunt companii, cu o cotă de piață de 38%, conform cifrelor făcute publice de către italieni.

În 2013, toate companiile Enel din România au înregistrat venituri consolidate de 1,118 miliarde de euro și câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 289 milioane de euro.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fonduri de investiții

Startup-ul britanic PlaySafe ID a atras o runda de finantare pre-seed de 1 mil. Euro de la investitorii de VC Early Game Ventures, Hartmann Capital si Overwolf pentru a intari siguranta in lumea jocurilor online

  Startup-ul britanic PlaySafe ID a atras o runda pre-seed de investitii in valoare de 1 mil. Euro (1,14 mil. USD) pentru a finanta expansiunea rapida a companiei si a creste siguranta in ecosistemul jocurilor online, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Manag  Citeşte articolul integral

Fuziuni Şi Achiziții

De ce este interesat Maspex de extinderea pe piata din Romania si ce alimenteaza interesul investitorului strategic polonez pentru achizitia producatorului de vinuri Purcari, la care intentioneaza sa preia controlul in cadrul unei oferte publice ce evalueaza compania la aproape 170 mil. Euro

  Grupul polonez Maspex, a confirmat pe 22 mai 2025 intentia sa de achizitie a actiunilor producatorului de vinuri Purcari printr-o oferta publica de preluare voluntara care evalueaza întreaga companie pana la aproximativ 170 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii   Citeşte articolul integral