MIRSANU.RO

publicat la: 18.11.2014  23:36

Fondul de investiții Catalyst preia peste 10% din acțiunile platformei de comerț online elefant.ro printr-o majorare de capital

Mihai Sfințescu, reprezentantul Catalyst România și partener 3TS Capital (foto stânga) intră în afacerea elefant.ro alături de Ion Sturza (dreapta), președintele Fribourg Investments, acționarul majoritar al magazinului de comerț online. Sursă foto: Free Communication.
 

Fondul de investiții Catalyst, administrat de 3TS Capital, a preluat un pachet de peste 10% din acțiunile platformei de comerț online elefant.ro prin majorare de capital. Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea afacerii. Peste un an, managerul de fonduri 3TS ar putea face o nouă investiție de capital, iar acționarii elefant.ro, printre care și fostul premier moldovean Ion Sturza, se gândesc la un exit parțial din companie prin listarea de acțiuni pe segmentul bursier alternativ ATS al Bursei de la București, potrivit HotNews.ro.

Catalyst intră în afacerea de comerț online elefant.ro alături de fondul de investiții Fribourg Investments, condus de Ion Sturza, și Dan Vidrașcu, CEO elefant.ro, care au împreună 85%, în timp ce restul de 5% din acțiuni sunt alocate managementului firmei.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică, însă ordinul de mărime al unei finanțări alocate de Catalyst este între 200.000 de euro și 2 milioane de euro și vizează companii de talie mică și medie (IMM-uri) din sectorul Tehnologie – Media – Telecomunicații. Investiția succede unei recente runde de finanțare provenită în exclusivitate din partea Fribourg Investments, principalul acționar al companiei.

”elefant.ro a devenit de-a lungul timpului un brand cunoscut și o afacere cu o creștere rapidă. Decizia noastră de a investi este fundamentată pe aceste atribute, pe evoluția generală a companiei, precum și pe  capacitățile echipei de management de a avea viziune și o bună înțelegere a comerțului electronic.  Avem încredere că împreună cu un partener cu experiență putem realiza ambițioasele planuri de dezvoltare ale elefant.ro”, a declarat  Mihai Sfințescu, Team Leader Catalyst România și Partener 3TS Capital Partners.

Catalyst România este primul fond de private equity dedicat României, finanţat în principal de către Fondul European de Investiţii (FEI) prin iniţiativa JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises), ca parte a Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

“elefant.ro este un proiect cu un ADN foarte bun, cu potențial de creștere uriaș, care și-a validat prin această tranzacție valoarea creată în cei patru ani de existență. Investiția deschide elefant.ro noi oportunități pentru viitor, iar sinergiile dintre cele două fonduri de investiții, ambele cu experiență în segmentul de afaceri online, sunt esențiale pentru dezvoltarea companiei în următorii ani”, a completat Ion Sturza, președintele Fribourg Investments. Portofoliul Fribourg Investments include companii care activează în domenii precum IT&C, real estate, resurse naturale, producție industrială și agricultură.

„Privim cu satisfacție noua investiție realizată de către Catalyst România, care contribuie la păstrarea unui ritm susținut de finanțare a IMM-urilor prin JEREMIE. Fonduri vitale dezvoltării ajung la cea mai dinamică componentă a economiei românești, finanțând evoluția afacerilor, precum și păstrarea și creșterea locurilor de muncă. Într-un climat general de finanțare încă dificil, JEREMIE rămâne o opțiune viabilă și la îndemână de acces la resurse financiare pentru IMM-uri”, a declarat Hubert Cottogni, Head of Regional Business Mandate Management FEI.

Negocierile dintre părți au durat aproximativ patru luni, fiind din acest punct de vedere o tranzacție care a evoluat mai repede decât termenul mediu întâlnit pe piața locală, estimat în jurul a șase luni.

Dacă discuțiile s-au purtat în mai multe locații, în special la sediul firmei care administrează platforma de comerț online elefant.ro, semnarea tranzacției a avut loc în prima decadă a lunii noiembrie în birourile avocaților de la RTPR Allen & Overy din Charles de Gaulle Plaza, din informațiile jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO. RTPR Allen & Overy a asistat fondul de investiții Catalyst România la preluarea pachetului de peste 10% din platforma de comerț online elefant.ro.

Elefant.ro este administrat prin intermediul Universal Online Promotion, pe platforma online fiind oferite peste 200.000 de produse unui număr de peste 2 milioane de utilizatori pe lună. Inițial dezvoltat ca librărie online, elefant.ro s-a dezvoltat rapid și și-a lărgit portofoliul ajungând la circa zece linii de afaceri, care acoperă de la cărți, media și e-books, jucării, cosmetice și parfumuri, îmbrăcăminte și încălțăminte până la accesorii, home&deco și electronice.

Anul trecut, compania care administrează platforma de comerț online elefant.ro a înregistrat pierderi de 1,27 mil. euro la o cifră de afaceri de 6,5 mil. euro și un personal format din 76 de angajați.

Fondul de investiții Catalyst România își extinde la rândul său portofoliul de investiții în sectorul de profil care mai curprinde portalul avocatnet.ro, furnizorul de produse și servicii pentru operatori GSM Simartis Telecom. Printre investitorii care au contribuit la capitalizarea fondului Catalyst se află Fondul European de Investiții, parte a grupului Banca Europeană de Investiții, administratorul de fonduri BT Asset Management din grupul Băncii Transilvania, firma de investiții 3TS Capital, precum și alți investitori.

3TS Capital Partners este una dintre cele mai importante companii de administrare a fondurilor de investiții şi capital de risc din Europa Centrală şi de Est, cu operaţiuni în toată regiunea prin birourile din Bucureşti, Istanbul, Budapesta, Praga, Viena şi Varşovia. Aria sa de investiții se concentrează asupra companiilor care ocupă poziții de lideri sectoriali sau sunt apte să atingă o asemenea anvergură în sectoare precu, tehnologie, internet, media & comunicații și servicii asociate sectorului tehnologic. Fondurile administrate de 3TS, totalizând peste 300 de milioane de euro, au printre investitori Fondul European de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Cisco, OTP, Sitra, banca germană de stat KfW şi managerul britanic de fonduri de investiții 3i.

Sectorul Tehnologie – Media – Telecomunicații este o zonă de afaceri curtată de investitori, care și-au îngustat mult aria în care sunt dispuși să-și plaseze capitalul. Pe lângă faptul că a demonstrat că este rezilient la criză, sectorul de profil atrage interes pentru tipul de afaceri capabile să ofere creștere și valoare adăugată unei investiții de capital.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties CBRE Romania, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties at CBRE Romania, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. With a strong financial background, Mihai Patrulescu brings a different approach, having experience in complex projects, financial analysis, and project management for large   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Mihai Purcarea, CEO of BRD Asset Management, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

    Mihai Purcarea, CEO of BRD Asset Management, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Mihai Purcarea is an experienced investment professional who was involved in managing some of the largest investment funds in Romania for the past 20 years. Since 2016 he is CEO at B  Citeşte articolul integral