Adrian Mîrșanu

publicat la: 21.01.2016  23:55

Tranzacția de vânzare a Marfin Bank România se apropie de sfârșit. Ciprioții au selectat un cumpărător dintre ofertanți și așteaptă avizul BNR pentru a încheia vânzarea. Vânzătorul a lucrat cu banca de investiții elenă Investment Bank of Greece și cu firma de avocați M&P Bernitsas din Atena. Prețul de vânzare al băncii ar putea depăși valoarea de 25 mil. euro

 

Tranzacția de vânzare a Marfin Bank România este foarte aproape de final, după ce ciprioții au selectat un cumpărător dintre ofertanți și au finalizat forma contractului de vânzare – cumpărare, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Banca Națională a României trebuie să-și dea avizul privind cumpărătorul astfel încât ciprioții să-și poată face exitul de pe piața locală. Cumpărătorul ar putea fi o bancă din Orientul Mijlociu, iar prețul de vânzare al pachetului de 99,54% din acțiunile Marfin Bank România ar putea depăși valoarea de 25 mil. euro, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Banca de investiții elenă Investment Bank of Greece (IBG), condusă de către Aimilios Stasinakis, este consultantul financiar al administratorului special al Cyprus Popular Bank Public Co Ltd. De asemenea, firma de avocatură M&P Bernitsas din Atena asigură asistența juridică pe partea de vânzare.

Marfin Bank România ocupa la 31 decembrie 2014 poziția 23 în totalul celor 40 de instituții de credit din sistem, având o cotă de piață de 0,6% după activul net bilanțier, potrivit ultimului raport anual al băncii centrale.

Banca avea active totale de aproximativ 2,022 mld. lei (circa 456 mil. euro) la finele lunii august. Valoarea contabilă a Marfin Bank România la aceeași dată era de 100 mil. lei (23 mil. euro). Finanțarea de la grup era la 31 august de circa 692 mil. lei.

Banca dispune de o rețea formată din 33 de locații, iar în 2014 a raportat pierderi de 216 mil. lei (48,7 mil. euro), potrivit ultimului bilanț făcut public de Ministerul Finanțelor Publice.

Marfin Bank Romania evolutie indicatori tabel baza 624

Rata creditelor neperformante a scăzut la 24,1% de la un vârf de 29,5% în 2013, anul crizei cipriote – când statul a luat un împrumut de urgență pentru a salva băncile și economia. Planurile de restructurare ale sistemului bancar cipriot prevăd tăierea expunerilor pe piețele din străinătate, soluție aplicată la o altă scară și în forme diferite și băncilor grecești, care de asemenea au beneficiat de ajutorul de urgență al Uniunii Europene și al altor creditori internaționali.

Tranzacția de vânzare a Marfin Bank România a evoluat rapid. Astfel, pe 30 septembrie, banca de investiții de la Investment Bank of Greece, deținută și ea de către Cyprus Popular Bank Ltd, trimitea unei baze de potențiali investitori teaser-ul tranzacției și invita pe cei interesați să depună scrisori de interes până la 16 octombrie ora 17.00.

Ca în orice proces de acest fel, investitorii interesați au semnat un acord de confidențialitate, iar după depunerea scrisorilor de interes, echipa formată de vânzător a selectat pe cei calificați mai departe, care urmau să depună oferte angajante.

În perioada octombrie – decembrie 2015, au fost bifate aceste etape, astfel că la 4 ianuarie vânzătorul selectase deja un ofertant preferat, iar contractul de vânzare – cumpărare era finalizat.

Marfin Bank România avea în portofoliul său credite nete de 1,1 mld. lei și depozite de 1,2 mld. lei. În 2013, după izbucnirea crizei cipriote, sucursala Bank of Cyprus din România a transferat active brute de 82 mil. euro și depozite de 77 mil. euro către Marfin Bank România, care avea statut de bancă locală supusă supravegherii BNR, măsură luată cu scopul de a pune clientela băncii sub protecția legii române și a autorităților.

Portofoliul de credite al băncii are expunere pe IMM-uri în proporție de 70%, în timp ce creditele acordate persoanelor fizice (retail) ajung la 25%, iar împrumuturile acordate companiilor mari au o pondere de 5%.

Principalele sursele de finanțare ale Marfin Bank România sunt depozitele atrase de la clienți în valoare de 271 mil. euro și finanțarea de la grup de 156 mil. euro, potrivit datelor disponibile la 31 august 2015.

Istoria Marfin Bank România începe în anul 2000, când banca și-a început activitatea sub numele de Egnatia Bank România prin achiziția operațiunilor BNP – Dresdner Bank. În 2008, banca și-a schimbat numele în Marfin Bank România.

Piața bancară locală este în acest moment un teren fertil pentru tranzacții, în contextul în care pe de o parte băncile cipriote Cyprus Popular Bank și Bank of Cyprus, care a trecut deja prin două încercări eșuate de a-și vinde activele în bloc, caută exitul. Pe de altă parte, Piraeus Bank a trecut anul trecut printr-o încercare eșuată de a-și vinde operațiunile din România, iar mișcări de consolidare sunt așteptate și în alte eșaloane ale pieței.

După renunțarea de către fondul american JC Flowers la tranzacția de a prelua Carpatica printr-o majorare de capital combinată cu o achiziție de acțiuni, acum banca din Sibiu s-a întors la masa negocierilor cu Nextebank, ale cărei oferte de fuziune prin absorbție au fost respinse în 2014 și în 2015 de acționarii Carpatica.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. He is an experienced treasury and finance professional with strong technical background and proven organizational skills with 20 years in various transformative positions in banking   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

First View to MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Adrian Mihalcea, Forvis Mazars Romania: In the Private equity space, we have seen a focus towards more bolt-on investments and less large platform deals

  “Romanian M&A activity demonstrates resilience in 2024, with transaction volumes surpassing 2023 levels, despite the year being incomplete. However, while the overall deal count has increased, the reported deal values have moderated, primarily due to the absence of several large-scale transact  Citeşte articolul integral