MIRSANU.RO

publicat la: 29.05.2024  14:53

Top 5 investitori la IPO-ul Premier Energy pe bursa de la Bucuresti a luat circa jumatate din pachetul de 28,75% din actiuni plasat investitorilor. Un fond suveran de investitii din Abu Dhabi, EBRD, NN si alte fonduri de pensii, pe lista celor mai mari actionari noi ai companiei de energie controlate de catre investitorul ceh Jiří Šmejc. „Am avut ca alternativa la acest IPO tranzactii pe piata privata”

Jose Garza, CEO al Premier Energy (dreapta), si Petr Stohr, CFO al companiei. Sursa foto: BVB.
 

Compania de energie Premier Energy, aflata sub controlul investitorului ceh Jiří Šmejc, a devenit din 28 mai 2024 o companie publica listata pe bursa de la Bucuresti, cu o valoare de piata de peste 2,64 mld. RON (circa 529 mil. Euro), conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

„Listarea si tranzactionarea actiunilor Premier Energy la Bursa de Valori Bucuresti incepand de azi (28 mai – n.r.) reprezinta un moment de referinta in cresterea si dezvoltarea companiei. Este un moment care marcheaza finalizarea cu succes a IPO-ului nostru, o realizare de care toti acționarii nostri ar trebui sa fie foarte mandri, si as dori sa le multumesc tuturor celor care au muncit din greu pentru a face din acest proces un succes.” , a declarat Jose Garza, CEO al Premier Energy.

„Perspectiva investitionala a Premier Energy a fost bine primita si suntem incantati sa le uram bun venit tuturor noilor nostri actionari. Este important faptul ca acestia nu numai ca au recunoscut istoricul solid al companiei, dar au inteles si oportunitatile de crestere interesante generate de tranzitia energetica in intreaga regiune, iar noi suntem pozitionati favorabil pentru a le valorifica si a beneficia de ele. Suntem nerabdatori sa obtinem noi succese ale Premier Energy si sa oferim valoare tuturor actionarilor si partenerilor.”, a adaugat acesta.

Premier Energy a vandut catre investitorii de pe piata de capital un pachet de 28,75% din actiuni printr-o combinatie de vanzare de actiuni a EMMA Capital, proprietarul companiei, si o majorare de capital, care impreuna au totalizat 695 mil. RON (aproape 140 mil. Euro). Din banii stransi de la investitori, circa 451 mil. RON sunt incasati de catre Premier Energy Plc, iar circa 198 mil. RON ajung in conturile Emma Alpha Holding Ltd.

„Top 5 investitori la IPO au luat cumulat aproximativ jumatate din pachetul de actiuni total oferit in tranzactie (de 28,75% din actiunile companiei – n.r.)”, a declarat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Petr Stohr, CFO al Premier Energy.

NN Group prin entitatile sale a fost cel mai mare investitor in IPO-ul Premier Energy si a devenit cel mai mare actionar semnificativ nou al companiei de energie, fiind raportat cu o detinere totala de 5,92% din Premier Energy. NN Group este de acum al doilea actionar ca marime dupa EMMA Capital, vehiculul de investitii controlat de cehul Jiří Šmejc, care ramane dupa IPO cu pachetul majoritar de 71,25% din companie. NN, cel mai mare manager de bani din Romania, este unul dintre cei mai puternici investitori institutionali in companiile listate pe bursa de la Bucuresti, NN Pensii raportand o expunere totala pe actiuni de 10,8 mld. RON (peste 2 mld. Euro), adica 23,64% din activul total.

De asemenea, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) a raportat ca a cumparat un pachet de 11% din actiunile oferite in cadrul IPO-ului dupa o investitie de 77 mil. RON (15,5 mil. Euro), ceea ce dupa alocare ii aduce institutiei financiare internationale un pachet de 3,2% din actiunile Premier Energy. Tranzactia se inscrie pe directia prioritara de dezvoltare a portofoliului catre energia verde sustenabila, avand in vedere ca Premier Energy este o companie de energie care va folosi bani din IPO pentru extinderea portofoliului sau de energie regenerabila. Intr-o privire mai ampla, EBRD isi extinde astfel portofoliul de companii listate din Romania, in care sunt reprezentative participatiile minoritare detinute la Banca Transilvania (sectorul bancar) si Electrica (distributie si furnizare de energie).

Pe langa acestia, un fond suveran de investitii si alte fonduri de pensii locale s-au numarat printre investitorii majori in IPO-ul Premier Energy.

Jose Garza, CEO al Premier Energy, a declarat pe 8 mai, ziua lansarii IPO-ului companiei, ca un numar de circa 4 – 5 investitori – ancora sustin tranzactia Premier Energy.

Intrebat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO cine este fondul suveran de investitii care a participat la IPO-ul Premier Energy, Jose Garza, CEO al Premier Energy, a raspuns: „Este un fond de investitii din Abu Dhabi”.

Dupa alocare, pachetul total de 28,75% din actiunile Premier Energy vandut in cadrul IPO-ului a ajuns in proportie de 20% la investitorii de retail care au suprasubscris masiv transa alocata, alte circa 30% catre investitori institutionali din Romania, circa 17% a ajuns in conturile investitorilor din spatiul Europei Centrale si de Est (CEE), iar alte aproximativ 33% catre investitori de talie internationala, inclusiv EBRD si un fond suveran de investitii, potrivit datelor oferite jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO de catre David Jennison, cofondator al bancii globale de investitii STJ Advisors, membru al sindicatului de intermediere al IPO-ului Premier Energy pe bursa de la Bucuresti.

La IPO-ul Premier Energy au participat investitori institutionali din piete precum SUA, Marea Britanie, Germania, fonduri de pensii si fonduri de investitii mutuale din tari ale CEE printre care Cehia sau Slovacia, precum si din zona tarilor arabe aflate in Orientul Mijlociu, potrivit datelor facute publice de catre Petr Stohr, CFO al companiei. De asemenea, printre investitorii locali in IPO se numara si fonduri de pensii administrate in cadrul unor grupuri bancare mari de pe piata.

Intrebat daca dincolo de centrul de greutate al operatiunilor din Romania si Moldova, Premier Energy intentioneaza sa se extinda si in alte tari din regiune, CFO-ul Premier Energy a raspuns: „Avem acum licente de furnizare in toate tarile vecine pentru alimentarea cu energie si vom vedea cum se dezvolta oportunitatile. Vrem sa ne asiguram ca indiferent ce am intreprinde, indiferent ce capital investim va fi pentru toti actionarii un randament foarte puternic, deci sa vedem unde sunt oportunitatile. Deci, ne-am uitat si ne uitam pentru oportunitati la tarile dinafara Romaniei”.

Intrebat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO, ce alternative la acest IPO a avut pe masa Premier Energy pentru a gasi banii necesari pentru dezvoltarea operatiunilor sale, Petr Stohr, CFO al companiei a raspuns: „Nu mi-as face foarte bine job-ul de CFO al companiei daca nu am avea optiuni. Am crescut repede, am reinvestit in ultimii ani cea mai mare parte din cashflow-ul generat de afacere si am fi continuat doar ca am considerat ca prin listare am creste mai repede.”.

 „Bursa de Valori Bucuresti este singura bursa pe care am luat-o in considerare pentru listare. Dar am luat in calcul si am primit oferte privind alte forme de capital pe langa piata publica”, sustine Jose Garza, CEO al Premier Energy.

Ar fi putut fi alte optiuni in piata privata, a adaugat Petr Stohr, care a precizat ulterior pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO ca o varianta alternativa analizata a fost contractarea unei finantari sub forma de datorie (debt).

IPO-ul Premier Energy s-a incheiat la un pret final de oferta de 19,50 RON, situat mai aproape de plafonul minim al intervalului de pret oferit intre 19 RON si 21,5 RON pe actiune, ceea ce a determinat in final marimea tranzactiei, in contextul in care vanzatorul a decis sa nu plaseze intregul pachet de actiuni, care ar fi fost disponibil pentru IPO si care ar fi dus intreaga tranzactie la o valoare totala peste pragul de 180 mil. Euro.

„Compania si actionarul sau (EMMA Capital – n.r.) uitandu-se la cerere au ajuns la concluzia ca asta este nivelul optim unde se poate pretui oferta si se poate stabili pretul”, a precizat Bogdan Campianu, Managing Director al Wood Romania, din partea sindicatului de intermediere al IPO-ului.

IPO-ul a fost intermediat de un consortiu din care fac parte Citigroup, UniCredit Bank GmbH (Sucursala Milano) si brokerul ceh WOOD & Company, care actioneaza in calitate de coordonatori globali comuni ai ofertei. Alpha Bank Romania S.A. si BT Capital Partners S.A. actioneaza in calitate de detinatori comuni ai registrului de subscrieri. STJ Advisors are rol in cadrul IPO-ului de consultant financiar al Premier Energy Group, in timp ce UniCredit S.p.A. actioneaza, de asemenea, in calitate de consultant ESG al societatii in legatura cu oferta publica initiala. Firma globala de avocatura Clifford Chance lucreaza in tranzactie de partea vanzatorului si a companiei, in timp ce firma globala de avocatura Dentons este in tranzactie de partea sindicatului de intermediere.

Tiparul tranzactiei Premier Energy aduce aminte de IPO-ul Hidroelectrica din 2023, daca avem in vedere ca si aici a existat un acord incheiat cu investitori – ancora pentru a asigura plasarea cu succes a actiunilor catre fonduri de pensii din Romania, dar si catre investitori institutionali straini din Occident.

Dealtfel, bancile de investitii Citi, Unicredit, STJ Advisors si brokerii de la Wood au facut parte si din sindicatul de intermediere al IPO Hidroelectrica.

 

IPO-ul Premier Energy propulseaza sectorul de energie si utilitati la o pondere de doua treimi din intreaga capitalizare a bursei de la Bucuresti

IPO-ul Premier Energy face ca bursa de la Bucuresti sa isi accentueze dependenta de sectorul de energie si utilitati, care a ajuns sa reprezinte 66% din capitalizarea totala a bursei. Cel mai puternic impuls in aceasta directie a venit in iulie 2023 cu IPO-ul de 1,9 mld. Euro realizat de catre Hidroelectrica.

Radu Hanga, presedintele Bursei de Valori Bucuresti, a semnalat ca bursa se uita catre toate celelalte sectoare pentru noi IPO-uri, in contextul in care mai multe afaceri private din Romania au ajuns la momentul unei succesiuni si bursa poate reprezenta o solutie pentru acest gen de companii antreprenoriale.

O alta semnificatie a tranzactiei a fost subliniata de catre Ovidiu Petru, director general al Directiei Generale Sector Instrumente Financiare in cadrul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), care a semnalat ca Premier Energy este inca un emitent nerezident ce intra pe bursa de la Bucuresti, dupa listarea Purcari in 2018, si ca se inmultesc astfel sinergiile cu companii care activeaza pe pietele din Romania si Moldova.

Premier Energy Group a fost infiintata in 2012, a intrat pe piata gazelor naturale din Romania in 2013, iar pe piata energiei electrice din Republica Moldova in 2019.

Pentru anul financiar incheiat la 31 decembrie 2023, grupul Premier Energy a raportat venituri consolidate de 912 mil. Euro, un profit net de 78,8 mil. Euro si EBITDA ajustat de 127,7 mil. Euro.

Compania a crescut in ultimii 10 ani de la venituri de 2 mil. Euro si EBITDA zero pana la venituri de circa 1,3 mld. Euro si EBITDA de circa 128 mil. Euro la finele lui 2023, fiind cea mai mare companie cu energie din resurse regenerabile cu peste 900 MW cu tinta de a ajunge la 1.500 MW, si una dintre companiile de profil cele mai mari din Europa de Sud-Est, sustine managementul companiei.

Premier Energy Group este una dintre companiile private de infrastructură energetica integrata pe verticala si unul dintre cei mai mari jucatori din domeniul energiei regenerabile din Europa de Sud-Est, operatiunile sale actuale fiind concentrate pe pietele din Romania si Moldova.

In Romania, grupul Premier Energy este al treilea distribuitor si furnizor de gaze naturale cu peste 150.000 de puncte de consum. De asemenea, este cel mai mare distribuitor și furnizor de energie electrica din Moldova, cu aproape un milion de puncte de consum si peste 840.000 de clienti, deservind aproximativ 70% din populatia Moldovei.

Compania de energie administreaza circa 16% din capacitatea instalata de productie de energie solara si eoliana operata de catre producatorii independenti in Romania, dispunand de o capacitate de energeie regenerabila totala – detinuta, administrata si in dezvoltare – de 919 MW pe piata locala. In Republica Moldova, Premier Energy Group sustine ca are o cota de piata de 22% si o capacitate de energie regenerabila in proprietate, administrata sau in dezvoltare care totalizeaza 111 MW.

La 21 decembrie 2023, Premier Energy PLC a incheiat un contract de vanzare-cumparare pentru achizita pachetului integral de actiuni la CEZ Vanzare S.A. pentru un pret de 20 mil. Euro plus o dobanda anuala de 10% intre 21 decembrie 2023, data semnarii, si data de inchidere a tranzactiei, potrivit datelor facute publice in prospectul de listare al companiei.

 

Care este contextul IPO-ului Premier Energy

Compania, care a finalizat recent achizitia furnizorului CEZ Vanzare de la investitorul financiar global Macquarie Asset Management, se uita acum la un pipeline de achizitii estimat intre 150 mil. Euro si 250 mil. Euro, potrivit informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Sefii Premier Energy au semnalat in repetate randuri ca sunt interesati de achizitia unor distributii mari de energie din Romania, in contextul in care grupul italian Enel si-a facut exitul in 2023 prin vanzarea operatiunilor sale catre grupul elen PPC, iar acum concernul german E.ON cauta cumparatori pentru furnizorul sau de energie. 

Intr-o scurta privire asupra pietei de energie, jucatori majori in sectorul energiei din Europa precum Enel si E.ON au dat semnale clare de exit din Romania , in timp ce la celalalt capat au aratat apetit de achizitie pentru astfel de active investitori de talie regionala sau interesati de o extindere regionala precum PPC (Grecia), Premier Energy sau Romgaz.

IPO-ul Premier Energy este primul si singurul IPO realizat pe piata principala a bursei de la Bucuresti in 2024 si iese in evidenta inclusiv pe radarul investitorilor din regiunea CEE cu tichetul sau care este semnificativ peste pragul de 100 mil. Euro. Listarea companiei a avut loc la un PER de circa 6,2 x daca raportam profitul obtinut in 2023 la capitalizarea anticipata a companiei.

Pentru piata principala a BVB, IPO-ul Premier Energy intra in top 5 IPO-uri si este al doilea IPO ca marime pentru o companie cu actionariat privat, dupa cel realizat de catre Digi in 2017.

La nivelul Europei, cele mai mari IPO-uri incheiate cu succes in primul trimestru din 2024 au fost cele realizate de catre Galderma cu un IPO de 2,037 mld. Euro pe bursa din Elvetia, Douglas cu IPO de 889 mil. Euro pe Deutsche Böerse, Athens International Airport cu IPO de 742 mil. Euro pe bursa de la Atena, respectiv Renk Group cu IPO de 448 mil. Euro pe bursa germana Deutsche Böerse, potrivit datelor IPO Watch EMEA stranse si analizate de catre consultantii PwC din Marea Britanie. Studiul arata ca IPO-urile din Europa au avut un start puternic la inceputul lui 2024 comparativ cu perioada similara din 2023, impulsionate mai ales de catre fonduri de private equity, au mai notat consultantii.

La nivel de trend, IPO-ul Premier Energy confirma ca Romania a devenit in ultimii ani o piata – cheie de crestere in spatiul Europei Centrale si de Est (CEE) pentru marii investitori privati din Cehia, daca ne uitam la expunerea majora locala pe care o au grupul Emma Capital (controlat de catre Jiří Šmejc), PPF Group (grup controlat de catre familia fondatorului Petr Kellner, dar condus la nivel de CEO de catre Jiří Šmejc), platforma imobiliara CPI Property Group (controlata de catre miliardarul ceh Radovan Vitek) sau fondul de private equity Penta Investments (care are in portofoliu afaceri precum Dr.Max pe piata de distributie si retail farma si operatorul de pariuri si jocuri de noroc Fortuna Entertainment Group).

Ca o nota distincta fata de alti investitori din regiune, se observa parteneriatele la care apeleaza  frecvent investitori cehi de calibru pentru capitalizarea oportunitatilor de pe pietele internationale. Astfel, Jiří Šmejc a vandut in 2005 alaturi de Petr Kellner (fondatorul PPF Group, decedat in 2021) TV Nova catre compania americana CME pentru 1 mld. USD si au decis sa isi combine portofoliile, Jiří Šmejc preluand astfel un pachet de 5% din PPF Group. In prezent, Jiří Šmejc este CEO al grupului PPF (ce are in portofoliu Pro TV – lider pe piata TV din Romania), aflat in portofoliul familiei Kellner. Recent, EMMA Capital a atras ca actionar minoritar in structurile sale un alt investitor ceh major, grupul de investitii J & T, in urma unei investitii de capital de 100 mil. Euro.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Finanțări

Romgaz are in planul pe 2024 o emisiune de obligatiuni de 500 mil. Euro si credite de 250 mil. Euro de la Banca Transilvania si UniCredit

  Producatorul de gaze Romgaz Media, companie listata aflata sub controlul statului, va cere pe 1 iulie aprobarea actionarilor companiei pentru o emisiune de obligatiuni corporative de pana la 500 mil. Euro si credite de circa 250 mil. Euro de la Banca Transilvania si UniCredit, conform informatiilor   Citeşte articolul integral

Fuziuni Şi Achiziții

Grupul italian Intesa Sanpaolo a finalizat achizitia First Bank si isi anunta intrarea in top 10 banci din Romania dupa dublarea cotei sale de piata. Fondul american de investitii JC Flowers a rezistat doar 6 ani concurentei locale – a cumparat in 2018 o banca cu o cota de piata de 1,5% si dupa ce a adaugat achizitia Leumi si-a facut exitul prin vanzarea unei banci cu o cota de piata de 1,1%

  Intesa Sanpaolo, cea mai mare banca italiana, a anuntat pe 31 mai 2024 finalizarea achizitiei First Bank, tranzactie care ii permite cumparatorului sa isi dubleze cota de piata si sa intre in top 10 banci dupa active din Romania, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSAN  Citeşte articolul integral