Arhive etichete: vanzare titluri

Compania – mamă a RCS & RDS va împrumuta 692 mil. euro, din care 375 mil. euro printr-o emisiune în obligațiuni garantate în euro, iar 317 mil. euro prin împrumut garantat în lei. Datoriile companiei de 659 mil. euro vor fi refinanțate prin scăderea dependenței de obligațiile de plată în euro și mutarea către finanțare în lei, monedă în care este cea mai mare parte a încasărilor firmei

Cable Communications Systems NV, compania – mamă a RCS & RDS, are în plan o emisiune de 375 mil. Euro și împrumuturi în valoare de 1,43 mld. Lei (317 mil. Euro), ambele operațiuni fiind garantate de către RCS & RDS, potrivit unui comunicat al agenției de rating Standard & Poor’s. Scopul tranzacțiilor este refinanțarea datoriei existente a companiei, care se ridică la 659 mil. Euro.

Agenția de rating Standard and Poor’s a evaluat atât Cable Communications Systems, cât și RCS & RDS, respectiv emisiunile de împrumut, cu același calificativ, B+.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris, în premieră, pe 8 august că RCS & RDS intenționează să emită în acest an obligațiuni în lei și în euro de minim 500 mil. Euro, tranzacție intermediată de un consorțiu format din JP Morgan, Deutsche Bank, Citi, ING, SocGen, UniCredit și Banca Transilvania.

Compania – mamă poate redeschide vechea emisiune de obligațiuni în euro din 2013 până la începutul lunii noiembrie pentru a se împrumuta mai ieftin.

Pe 3 octombrie, acționarii RCS & RDS au aprobat ridicarea plafonului pentru emisiunea de obligațiuni și a contractării de noi împrumuturi până la 800 mil. Euro, nivel în care se încadrează suma de 692 mil. Euro, care cuprinde emisiunea de titluri în euro de 375 mil. Euro, respectiv împrumutul de 1,43 mld. Lei (317 mil. Euro).

Planurile RCS & RDS ar fi ca o parte din datoriile companiei să fie înlocuite printr-o nouă emisiune de obligațiuni în lei, intermediată de către Banca Transilvania, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

În 2013, compania – mamă a RCS & RDS a vândut obligațiuni în euro de 450 mil. Euro cu scadența în 2020 la o dobândă de 7,5% și ulterior a împrumutat alte 300 mil. Euro de la bănci.

Analiștii agenției internaționale de rating afirmă că prin propunerea de refinanțare, compania nu își va schimba nivelul datoriei, dar va scădea nivelul datoriei în euro de la 65% în prezent la 40% din totalul datoriei.

Cea mai mare parte a încasărilor RCS & RDS sunt în lei și forinți ungurești, ceea ce înseamnă că firma va fi mai puțin afectată la plata noii datorii de riscul ce derivă din cursul de schimb al valutelor.

Analiștii Standard & Poor’s se așteaptă ca performanța operațională a RCS & RDS să rămână solidă, iar marja de EBITDA să fie mai puternică în anii următori. Estimările agenției internaționale de evaluare sunt susținute de portofofoliul solid de clienți de telefonie mobilă și realizarea unui EBITDA pozitiv în 2016 într-un ritm mai rapid decât cel așteptat.

Cota de piață la abonații de telefonie mobilă a RCS & RDS a crescut de la 6% în 2014 la 11% în iunie 2016, iar venitul mediu per utilizator (ARPU) a avut o creștere solidă.

Agenția de evaluare internațională estimează că marja EBITDA pentru 2016 și 2017 va fi imediat sub 30%, în creștere față de 27% în 2015, dar nu la nivelul din 2014, de 35%, atins înainte ca firma să intre puternic pe piața de telefonie mobilă.

Pe piața telefoniei mobile, RCS & RDS are o cotă de piață de 11%, mult în urma Orange (36%) și Vodafone (22%).

CCS prin RCS & RDS are un portofoliu de clienți de telefonie fixă, cu rate de creștere de 5 – 7% în România, respectiv de 10 – 13% în Ungaria, nivelul ARPU fiind neschimbat pe fondul presiunii pe tarife.

Peste 90% din veniturile CCS sunt generate în România și Ungaria. Compania mai are clienți în Spania și Italia.

Agenția de rating nu a luat în calcul o intrare a RCS & RDS pe piața telefoniei mobile din Ungaria, o astfel de mișcare ar aduce inițial o reducere a profitabilității și ar avea un impact negativ asupra fluxului de lichidități, așa cum s-a întâmplat în România.

Evaluarea profilului de risc financiar al CCS este constrâns de către generarea slabă de flux de numerar liber din activitatea operațională. Acest indicator este așteptat să se îmbunătățească în anii următori odată cu creșterea EBITDA și a costurilor mai mici de împrumut. Compania are un program de investiții încă mare.

Această slăbiciune este parțial acoperită de gradul mai mic de îndatorare al CCS comparativ cu cei mai mulți operatori de cablu din Europa, notează Standard and Poor’s.

Agenția de rating ia în calcul ca în următorul an să îmbunătățească calificativul companiei cu o treaptă dacă raporturile de credit se vor întări, iar refinanțarea va avea loc în linie cu estimările Standard and Poor’s.

“Am putea ridica ratingul dacă nivelul fluxului de numerar liber din activități operaționale raportat la datorii se îmbunătățește la 5%, în timp ce nivelul datoriei rămâne între 3x și 3,5x, iar proporția datoriei denominate în euro scade până la circa 40%. Am putea revizui perspectiva la stabilă dacă nivelul fluxului de numerar liber din activități operaționale nu este sustenabil peste 5% în timp. Acest lucru ar putea fi cauzat de un nivel al programului de investiții mai mare decât nivelul așteptat. De asemenea, puțin probabil, am putea de asemenea revizui perspectiva la stabile dacă veniturile sau EBITDA ale CCS nu vor crește așa cum ne așteptăm, dacă datoriile depășesc nivelul de 3,5x sau dacă scad lichiditatea companiei”, explică analiștii Standard and Poor’s.

Zoltan Teszari, 46 ani, este fondatorul și acționarul care deține pachetul de control al companiei, cu drepturi de vot reprezentând 63,69% în RCS Management, care la rândul său controlează 63,02% din drepturile de vot în RCS&RDS, potrivit datelor făcute publice în urmă cu aproape trei ani.

Compania a anunțat în luna aprilie că are în portofoliul de clienți peste 2 milioane de conexiuni de internet fix, aproximativ 2,7 milioane de clienți de cablu TV, circa 700.000 de clienți de servicii DTH, respectiv 1,4 milioane de clienți pentru linii de telefonie fixă.

Principalii săi concurenți pe piețele de profil sunt Telekom România, UPC, Orange și Vodafone.

Compania a raportat pentru 2015 venituri totale de 2,698 mld. lei (peste 607 mil. euro, calculate la cursul mediu anual comunicat de BNR – n.r.), o pierdere de 22,9 mil. lei (5,2 mil. euro) la un număr mediu de 10.579 de angajați, potrivit ultimului bilanț făcut public de Ministerul Finanțelor Publice. Același bilanț indică datorii totale de 4,42 mld. lei (0,99 mld. euro), creanțe de aproape 700 mil. lei (156 mil. euro) și capitaluri totale de 559 mil. lei (125,9 mil. euro).