Arhive etichete: tranzactii imobiliare S1 2024

Cushman & Wakefield Echinox: Volumul tranzactiilor imobiliare din Romania a crescut cu 131% în primul semestru din 2024 pana la 418 mil. Euro, cel mai mare avans din Europa Centrala si de Est

Piata din Romania a inregistrat in primul semestru din 2024 o crestere a volumului tranzactiilor imobiliare de 131%, pana la 418 mil. euro, cel mai mare avans din Europa Centrala si de Est (CEE), potrivit consultantilor Cushman & Wakefield Echinox.

Evolutia pietei imobiliare locale o plaseaza pe pozitia a treia in regiune, dupa Polonia si Cehia, dar in fata Ungariei si a Slovaciei. 

Tranzacțiile cu proprietati de retail si cele cu proiecte industriale au fost motorul pietei locale, reprezentand 90% din volumul total, in timp ce birourile au avut o pondere de doar 4%, arata datele companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield. 

La nivel regional, adica pietele din Romania, Polonia, Cehia, Ungaria si Slovacia – volumul tranzactionat in primul semestru din 2024 a fost de 3,26 mld. Euro, mai mare cu 40% comparativ cu perioada corespunzatoare din anul anterior. Polonia a avut o creștere de 113%, in timp ce piata din Cehia a avut un avans de 19%.  Ungaria a inregistrat o scadere de circa 33% a valorii tranzactiilor cu proprietati generatoare de venituri, iar in Slovacia rata de scadere a fost de 73% in perioada de referinta.

Piata din Romania a inregistrat  in primele sase luni din 2024 un volum de 38 de tranzacții, mai mult decat dublu comparativ cu 17 tranzactii in S1 2023, conform datelor consultantilor Cushman & Wakefield Echinox. 

Estimarile acestora indica asteptarea ca valoarea tranzactiilor pe piata imobiliara din Romania sa revina la o medie de circa 1 mld. Euro, nivel de referinta pentrul evolutia din ultimul deceniu.

Pe sectoare, valoarea investitiilor din primul semestru din 2024 a mers in proportii aproape egale catre doua sectoare. Sectorul de retail a atras 47% din volumul investitional, iar sectorul logistic a avut o cota de 43%. Sectorul hotelier si cel de birouri au avut cote de 6%, respectiv 4%, sustin consultantii Cushman & Wakefield.

Cea mai mare tranzactie incheiata in perioada analizata a fost achizitia de catre CTP a unui portofoliu care cuprinde sase parcuri industriale și logistice de la Globalworth (267.900 mp suprafata inchiriabila bruta) pentru 168 mil. Euro. O alta achizitie importanta finalizata in primul semestru a fost cea a grupului belgian WDP, care a preluat proiectul Expo Market Doraly pentru aproximativ 90 mil. Euro. 

Randamentele de referinta au fost stabile pe toate segmentele in primul semestru din 2024, doar proprietatile industriale inregistrand un avans de 10 puncte de baza comparativ cu sfarsitul anului 2023. Acestea variază intre 7,25% pentru cele mai reprezentative cladiri de birouri si centre comerciale pana la 7,50% pentru parcuri industriale, potrivit consultantilor Cushman & Wakefield Echinox.