Managerul croat de private equity Provectus Capital Partners a anuntat pe 11 iunie 2026 ca a semnat prima sa investitie pe piata din Romania prin achizitia unei participatii majoritare a Seatbelt Consulting, care activeaza pe piata serviciilor de securitate si sanatate in munca, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Tranzactia reprezinta un parteneriat intre investitorul croat de capital privat si fondatorul companiei, respectiv echipa de conducere a Seatbelt Consulting, care vor ramane implicati in actionariat si vor continua sa conduca firma in urmatoarea etapa de dezvoltare.
Fondata in 2011 de catre antreprenorul Bogdan Neagu, Seatbelt Consulting a ajuns intr-o pozitie de lider de piata pe nisa serviciilor de securitate si sanatate in munca (SSM), sustine cumparatorul.
Seatbelt Consulting SRL a raportat pentru 2025 o cifra de afaceri de peste 33 mil. RON (peste 6 mil. Euro), mai mare cu aproape 4 mil. RON fata de anul anterior. De asemenea, compania a inregistrat si o majorare a profitului net de la 8,3 mil. RON in 2024 la 11,1 mil. RON in 2025 la un personal format din 109 angajati, potrivit rezultatelor financiare facute publice.
Investitorul financiar mizeaza prin aceasta achizitie pe oportunitatea de crestere pe care o poate obtine pe o piata fragmentata de profil prin extinderea portofoliului de servicii, investitii suplimentare in capacitatile digitale si realizare unor achizitii selective.
Provectus Capital Partners asteapta inchiderea finala a noului sau fond regional de private equity PCP SEE Fund II, care a strans la prima sa inchidere pana in octombrie 2025 un capital de 162,5 mil. Euro de la investitori.
PCP SEE Fund II este orientat catre investitii pe pietele din Croatia, Slovenia, Romania si Bulgaria, dar si in alte oportunitati de investitii de pe pietele din Europa de Sud – Est, fiind capitalizat inclusiv din PNRR.
Marimea tichetului de capital investit al PCP SEE Fund II se situeaza in marja a 15 – 25 mil. Euro per tranzactie, segment de piata vizat de mai multe fonduri de private equity locale si regionale.
Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 30 iunie evenimentul MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2026 pentru cele mai importante clase de investitori, lideri de afaceri, jucatori majori de pe pietele din Romania si din Europa Centrala si de Est