Arhiva etichetelor: One United BVB

Compania imobiliara One United Properties a finalizat o majorare de capital de peste 50 mil. euro printr-un plasament privat

Compania imobiliara One United Properties, cu operatiuni pe piata rezidentiala si de birouri din Bucuresti, a anuntat pe 3 august 2022 ca a atras 253,7 mil. RON (peste 50 mil. euro) dupa inchierea majorarii de capital.

Procesul a constat in doua etape – prima, in care actionarii existenti au subscris pe baza drepturilor de preferinta, iar in a doua etapa, cu noi investitori care au participat la plasamentul privat. Pretul final per actiune pentru ambele etape a fost stabilit la 1,25 RON, au precizat reprezentantii One United Properties.

Aceasta operatiune a fost a cincea majorare de capital pentru One United Properties. Prima etapa a operatiunii de majorare a capitalului a fost intermediată de BRK Financial Group, iar plasamentul privat de Raiffeisen Bank International si UniCredit, in calitate de Joint Bookrunners si Swiss Capital, in calitate de Co-Bookrunner.

„Suntem incantati de rezultatul operatiunii de majorare a capitalului social – cea mai mare realizata vreodata de un emitent listat la bursa, pe care am derulat-o cu succes intr-un context global cu multe provocari, la un pret care este atractiv atat pentru noii investitori, cat si pentru companie. Le multumim tuturor actionarilor nostri existenti si celor noi pentru increderea acordata planurilor noastre de dezvoltare. Strategia noastra pentru urmatoarele 12 luni ramane una ambitioasa, cu focus pe opt noi tranzactii. Aceste noi acorduri vor sustine pipeline-ul de dezvoltare al companiei pentru urmatorii sase pana la opt ani. Sectorul dezvoltarilor imobiliare din Romania, inca semnificativ subdezvoltat in comparatie cu pietele europene, continua sa prezinte perspective excelente pentru anii viitori, iar in prezent ne aflam intr-o pozitie de lider ce ne permite sa maximizam profiturile pentru acționarii nostri in perioada urmatoare”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties.

Capitalul atras va sustine strategia de crestere a One United Properties, permitand companiei sa valorifice noi oportunitati de pe piata.

Noul capital va fi investit cu prioritate in dezvoltări rezidențiale noi situate in principal in Bucuresti. Compania isi propune sa investeasca acest capital in zece noi dezvoltari. Primele acorduri, pentru doua locatii in Bucuresti, au fost deja semnate in iulie 2022, afirma reprezentantii companiei. Dezvoltarile care vor fi construite pe acele terenuri sunt One City Club, situat in sectorul 2 al Capitalei, care va contine aproximativ 200 de apartamente in cladiri cu regim redus de inaltime, precum si One Herastrau City, situat in sectorul 1 al Bucurestiului, unde One United Properties intentioneaza sa construiasca 900 de apartamente in cadrul a șapte turnuri. Acordurile pentru restul de opt noi dezvoltari sunt estimate a fi semnate in urmatoarele 12 luni.

One United Properties este o companie listata din 2021 pe piata principala a bursei de la Bucuresti, unde are o capitalizare de piata de circa 3,26 mld. RON (aproape 650 mil euro).