Arhive etichete: Motoractive

Garanti Leasing împrumută până la 5,5 mil. Euro de la International Finance Corporation pentru finanțarea afacerilor controlate de femei

International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții din cadrul grupului Băncii Mondiale, intenționează să aloce un împrumut de până la 5,5 mil. Euro pentru Garanti Leasing România. Banii vor fi destinați finanțării întreprinderilor mici și mijlocii controlate de către femei, potrivit informațiilor făcute publice de către instituția financiară internațională.

IFC are programată discutarea acestui proiect de finanțare pentru data de 17 aprilie.

“Vă confirmăm că informația cu privire la împrumut este corectă, dar că în acest moment nu vă putem oferi mai multe detalii, tranzacția fiind în curs de finalizare”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Carmen Giosanu, Manager în cadrul departamentului de Customer Service and Billing al Motoractive IFN SA, companie care din 2011 activează pe piață sub marca Garanti Leasing.

Motoractive IFN este a opta companie pe piața de profil, cu o cotă de piață de 4,6%, conform datelor din decembrie 2016.

Compania a fost fondată în 1998, iar în 2006 a fost vândută la pachet cu alte două firme din domeniul serviciilor financiare (furnizorul de credite de consum Estima Finance și compania de credit ipotecar Domenia Credit) de către managerul de capital privat Axxess Capital către GE Money, divizie a conglomeratului american GE. În 2010, grupul financiar turcesc Garanti a devenit indirect principalul acționar al Motoractive IFN.

Garanti Leasing România are o rețea de opt unități și un personal format din 72 de oameni.

Garanti Leasing este deținută în proporție de 100% de către Garanti Bank din Turcia prin intermediul a două firme înregistrate în Olanda – G Netherlands BV, care deține 99,99997% din acțiuni, respectiv Garanti Holding BV cu 0,00003%.

Grupul turcesc Garanti deține Garanti Bank România, situată în primele zece bănci locale după active.

Principalul acționar al Garanti Bank Turcia este BBVA, al doilea grup bancar din Spania, cu un pachet de 39,9%, în timp ce fondatorul băncii, holdingul turcesc Dogus, are o participație de 10%.

Grupul financiar Garanti a dat în ultimii ani semnale repetate că este interesat să își majoreze expunerea pe piața din România și nu exclude din strategia sa de creștere să  apeleze inclusiv la achiziții.

Motoractive IFN a raportat pentru 2015 un profit net de 12 mil. Lei (2,7 mil. Euro) la venituri totale de 125 mil. Lei (28 mil. Euro), conform ultimului bilanț făcut public.