Arhive etichete: Morphosis Capital II

morphosis capital II

IFC intentioneaza sa investeasca pana la 15 mil. Euro in fondul de private equity Morphosis Capital II, ceea ce aduce noul fond al Morphosis mai aproape de tinta sa finala de 110 – 120 mil. Euro. Institutia financiara internationala nu finanteaza insa investitii in afaceri din sectorul educatiei de baza

International Finance Corporation (IFC) intentioneaza sa aloce un capital de pana la 15 mil. Euro pentru a participa ca investitor LP in fondul de private equity Morphosis Capital II, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Institutia financiara internationala si-a programat sa ia in discutie pe 28 februarie 2025 aprobarea investitiei de capital in noul fond de investitii administrat de catre Morphosis Capital, unul dintre mai mari manageri locali de fonduri de private equity.

Andrei Gemeneanu, Managing Partner al Morphosis Capital, a vorbit in aprilie 2024 despre intentia managerilor noului fond de a atrage si IFC printre investitorii LP, o miscare cu impact asteptat inclusiv asupra dimensiunii capitalului Morphosis Capital II.

Morphosis Capital II este un fond de private equity, pentru care asteptarile initiale vizau un capital de 80 mil. Euro, avand in vedere mai ales peisajul dificil din ultimii ani de strangere de noi fonduri pentru Europa Centrala si de Est.

Noul fond al Morphosis Capital are insa acum o capitalizare – tinta de circa 110 mil. Euro, conform informatiilor facute publice de catre institutiile financiare internationale (IFI), respectiv un hard cap (plafonul maxim de capital estimat de managerii fondului de a fi strans de la investitori, n.r.) de 120 mil. Euro, conform ultimelor declaratii facute de catre Andrei Gemeneanu, Managing Partner al Morphosis Capital, la MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024, eveniment organizat pe 5 decembrie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Morphosis Capital si-a asigurat déjà sprijinul celorlalti investitori financiari internationali – cheie, dupa ce a atras un angajament de capital de 15 mil. Euro de la Fondul European de Investitii (EIF) prin intermediul facilitatii InvestEU, la care s-au adaugat alte 25 mil. Euro din componenta dedicata fondurilor de investitii in cadrul PNRR (Planul National de Redresare si Rezilienta). De asemenea, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) a aprobat pe 24 aprilie 2024 un angajament de capital de pana la 15 mil. Euro in noul fond al Morphosis Capital.

Pe langa acesti bani, Morphosis Capital II mizeaza si pe un capital privat romanesc estimat la 25 – 30 mil. Euro atras de la antreprenori locali, HNWI (high net worth individuals, indivizi care detin active lichide in valoare de minim 1 mil. USD – n.r.), family office si alte vehicule de investitii din Romania cum este cazul Inspire Asset Management – companie de administrare a investitiilor controlata de catre Iulian Stanciu, presedinte executiv al platformei de comert online eMAG.

De asemenea, antreprenorul Jerome France – fondator si CEO al grupului EMI – este unul dintre investitorii in Morphosis Capital II, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. EMI este una dintre companiile aflate in portofoliului primului fond al Morphosis Capital.

O alta sursa de capital pentru noul fond de investitii al Morphosis sunt investitorii privati straini. In martie 2024, Morphosis Capital II miza déjà pe un numar de 8 family office-uri din Belgia, adica 4 noi astfel de investitori pe langa cele 4 birouri de familie care au investit si in primul fond Morphosis in frunte cu Vybros Capital Partners si care au investit si in noul fond, potrivit declaratiilor reprezentantilor Morphosis Capital.

Morphosis Capital II a semnat déjà 2 tranzactii in 2024 – achizitia alaturi de Vybros Capital Partners a pachetului majoritar in cadrul Mark Twain International School, unul dintre pionierii sectorului privat de educatie din Romania, urmata in vara de achizitia alaturi de CEECAT Capital si EBRD a pachetului majoritar in reteaua antreprenoriala de comert La Cocos.

Banii atrasi insa de la investitorii institutionali sunt insa insotiti si de anumite restrictii sau conditii, de regula in functie de politicile care ghideaza propriile strategii de investitii.

De exemplu, IFC are o lista din care sunt excluse anumite investitii, cum ar fi investitii in activitati care au legatura cu productia de carbuni sau investitii in sectorul scolilor private care vizeaza sectorul educational incepand de la gradinita si pana la clasa a XII-a inclusiv, ce acopera sfera educatiei de baza.

IFC, care face parte din grupul Bancii Mondiale, a precizat ca orice fel de investitii in sectorul educatiei preuniversitare, asa cum este cazul investitiei de portofoliu MarkTwain International School, nu vor fi sustinute prin intermediul institutiei financiare internationale.

In schimb, IFC este un investitor institutional major la nivel global in active verzi si sustenabile, astfel ca ghideaza si fondurile de private equity, respectiv fondurile de venture capital, catre investitii in aceasta directie.

Morphosis Capital II vizeaza achizitii de participatii in companii mai ales din Romania, insa are pe agenda si investitii strategice in alte piete din Europa Centrala si de Est (CEE) precum Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Croatia si Slovenia.

Ca politica generala a managerului de fond, tichetele de tranzactii urmarite de catre noul fond al Morphosis sunt in marja de 7 – 15 mil. Euro capital investit per tranzactie. Pentru tranzactii mai mari, Morphosis Capital merge alaturi de co-investitori.

Pentru 2025, managerul fondului Morphosis Capital II se asteapta sa faca 2 – 3 achizitii de platforme noi si sa majoreze astfel numarul companiilor din portofoliu de la 2 in 2024 catre 5 pana la finele acestui an.

Strategia sa de investitii vizeaza IMM-uri si companii de talie mica – medie din sectoare precum servicii medicale private, consum, nise de productie, respectiv servicii B2B (business to business).

Morphosis Capital face parte din valul de manageri locali de private equity si venture capital care au intrat pe piata de profil din Romania in 2018 – 2019 si care acum au ajuns la a doua generatie de fonduri, alaturi de nume precum Gapminder sau Early Game Ventures.

Primul fond al Morphosis Capital a avut un capital disponibil pentru investitii de 50 mil. Euro si si-a incheiat ciclul de investitii, trecand in a doua parte a duratei sale de viata clasice si fiind de acum orientat catre tranzactii de exit.

Peisajul private equity din Romania a devenit din ce in ce mai activ in ultimii ani, pe masura ce au devenit operationale noi fonduri locale si regionale, iar fonduri de talie regionala fara istoric anterior la nivel local au inceput sa marcheze aici primele lor achizitii daca ne uitam la ultimele miscari ale BlackPeak Capital, Integral Venture Partners sau Invenio Partners.

Credit foto: MIRSANU.RO.

Morphosis Capital face demersuri pentru a atrage un capital de pana la 15 mil. Euro de la EBRD pentru al doilea sau fond de private equity. Andrei Gemeneanu despre Morphosis Capital Fund II: In urmatoarele 2 luni vom face a doua tranzactie din fond. Avem printre investitorii LP in noul fond de 80 – 100 mil. Euro un numar de 8 family office-uri din Belgia, capital antreprenorial local, EIF si speram sa reusim sa atragem alaturi de noi EBRD si IFC

Morphosis Capital Fund II, al doilea fond de private equity cu care Morphosis Capital a intrat in piata din acest an, face demersuri pentru a atrage investitii de capital de la EIF (Fondul European de Investitii), EBRD (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare), un numar de 8 birouri de familie (family office) din Belgia, precum si de la structuri de investitii ale unor antreprenori locali si HNWI (High Net Worth Individuals), conform ultimelor informatii disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

EBRD urmeaza astfel sa discute pe 24 aprilie 2024 aprobarea unui angajament de investitie de pana la 15 mil. Euro pentru Morphosis Capital Fund II, fond de private equity care va investi in Romania, dar si in piete din regiune precum Bulgaria, Croatia, Polonia, Cehia si Slovacia. In cazul aprobarii investitiei, EBRD ar fi un investitor – ancora nou pentru Morphosis Capital, care a capitalizat primul sau fond de investitii lansat in 2018 in jurul investitorului – ancora EIF (European Investment Fund).

„Noi am inceput deja sa investim din fondul al doilea odata cu tranzactia semnata cu reteaua de educatie Mark Twain International School, iar in urmatoarele 2 luni speram sa anuntam a doua investitie din acest fond”, a declarat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Andrei Gemeneanu, Managing Partner al Morphosis Capital.

Potrivit acestuia, Morphosis Capital Fund II a atras deja de la EIF un capital de 40 mil. Euro, din care 25 mil. Euro prin programul PNRR, iar alte 15 mil. Euro prin facilitatea InvestEU.

„Avem in fondul 1 printre investitori 4 family office-uri din Belgia, din care lead investor este Vybros Capital Partners – investitorul alaturi de care am semnat tranzactia cu reteaua de educatie Mark Twain International School. Acum, la fondul 2, ne-am extins amprenta (footprint) si avem langa noi 8 family office-uri din Belgia, pe langa cei patru investitori existenti in primul fond am atras inca 4 noi astfel de investitori. La fondul al doilea, mai avem alaturi si capital antreprenorial local sau HNWI (High Net Worth Individuals – investitori individuali cu active lichide de peste 1 mil. USD – n.r.)”, a detaliat Andrei Gemeneanu de la Morphosis Capital.

„Pe langa EIF, speram sa reusim sa atragem langa noi si EBRD, iar pe parcurs si IFC. In functie de asta, capitalizarea – tinta a fondului ar putea sa creasca de la 80 mil. Euro catre 100 mil. Euro”, a punctat Andrei Gemeneanu, cofondator al managerului de capital privat Morphosis Capital.

Din peisajul investitorilor LP ai Morphosis Capital Fund II lipsesc fondurile de pensii locale, situatie semnalata anterior si de catre alti manageri de fonduri de private equity si de fonduri de venture capital. Asta in contextul in care la nivel global, fondurile de pensii ocupa o pondere de pana la 35 – 40% din capitalul fondurilor de private equity.

Pentru managerii fondurilor locale de private equity si de venture capital care au aplicat si vor reusi sa atraga capitalul de 400 mil. Euro pus la dispozitie prin programul PNRR gestionat de catre EIF, cea mai mare provocare este de a gasi alte 400 mil. Euro la alti investitori internationali si locali in contextul in care fondurile de pensii din Romania, care administrau peste 26 mld. Euro la finele anului 2023, sunt marele investitor absent pentru industria locala de private equity si cea de venture capital.

Fata de primul fond de investitii ridicat in 2018, care avea o strategie de investitii dedicata exclusiv companiilor din Romania, noul fond de private equity Morphosis Capital Fund II se axeaza pe o strategie de investitii care ii permite sa faca achizitii de pachete de actiuni si la companii de pe piete externe din regiune. Ca politica generala a managerului de fond, tichetele de tranzactii urmarite de catre noul fond sunt in marja de 7 – 15 mil. Euro capital investit per tranzactie.

„Capitalul fondului 1 este investit in proportie de peste 99%, deci a fost desfasurat complet si nu mai facem investitii din el. Acum, tranzactiile add-on realizate de catre companiile din portofoliul nostru se bazeaza pe capitalul deja investit anterior de noi. Ca si filosofie de investitii, noi investim capital din fond cand intram intr-o companie, apoi compania mai departe isi utilizeaza capitalul pentru a se extinde, inclusiv cu tranzactii add-on, la care se adauga si capital din credite bancare”, afirma Andrei Gemeneanu.

Pana acum, Morphosis Capital Fund I cu un capital de circa 50 mil. Euro, a raportat deja doua exituri partiale si un exit total din afacerea antreprenoriala Clinicile Dr. Leahu, raportand in 2023 un randament IRR (rata interna de rentabilitate) de 30% si o rata DPI (distributed to paid-in capital, n.r.) de 0,35, ceea ce inseamna ca 35% din capitalul atras de la investitorii LP a fost deja returnat acestora.

„La fondul 1, noi am investit 75% din capitalul investibil in primii 3 ani, iar dupa ce ne-am uitat in ce am investit am venit apoi cu runde follow – on la companii din portofoliu pentru a accelera cresterea. De exemplu, la reteaua de centre de fitness Stay Fit Gym am plecat de la o locatie si am ajuns in 3 ani la 33 de locatii, iar pana la finele anului vom ajunge la 45 de locatii. La reteaua de clinici Medima in 3 ani am ajuns la 16 locatii si pana la finele anului vom ajunge la 22 de locatii”, sustine reprezentantul Morphosis Capital.

„Portofoliul fondului 1 fiind deja matur, ne putem astepta in viitor la exituri, care pot fi la inceput partiale, iar apoi totale”, a mai spus Andrei Gemeneanu.

Din portofoliul Morphosis Capital Fund I fac parte acum afacerile Medima Health si Cronos Med in sectorul serviciilor medicale, reteaua Stay Fit Gym pe nisa centrelor de fitness, compania DocProcess in sectorul de tehnologie si afacerea antreprenoriala EMI, lider pe piata sistemelor industriale de acces. In 2023, Morphosis Capital si-a vandut pachetul minoritar de actiuni de la Clinicile Dr. Leahu catre Regina Maria, lider pe piata serviciilor medicale private din Romania aflat in portofoliul managerului regional de private equity MidEuropa.

Pentru 2023, Morphosis Capital a raportat o cifra de afaceri combinata a companiilor din portofoliul sau de 100 mil. Euro, in crestere cu 49% fata de 2022, respectiv o majorare cu 52% a rezultatului EBITDA total inregistrat de aceste companii comparativ cu anul anterior.

Morphosis Capital, alaturi de Black Sea Fund si alti manageri de capital privat, face parte din prima generatie de fonduri de private equity din Romania, lansata in anii 2018 – 2019, veriga ce a fost astfel adaugata si integrata in ecosistemul local de private equity, format pana atunci exclusiv de catre fonduri de investitii de talie regionala sau globala.

Noile fonduri de investitii Innova 7, GapMinder II, Morphosis Capital II si Booster Capital vor primi 80 mil. Euro din PNRR. Banii sunt alocati pentru investitii in minim 30 de companii din tehnologie, productie, FMCG, servicii si sectorul medical

Noile fonduri de investitii Innova/7, Booster Capital, GapMinder II si Morphosis Capital II vor primi pana la 80 mil. Euro din PNRR (Planul National de Redresare si Rezilienta) pentru investitii in IMM-uri, intreprinderi cu capitalizare medie si proiecte de infrastructura, potrivit informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Comitetul de Investitii desemnat de Guvernul Romaniei pentru Fondul de Fonduri pentru Rezilienta (REF) a aprobat pe 8 mai finantarea a inca patru fonduri de investitii care vor primi alocari prin PNRR, al carui instrument de capital de risc este gestionat de catre Fondul European de Investitii (EIF).

Banii alocati celor patru noi fonduri de investitii vor putea fi investiti in capitalizarea a minim 30 de companii aflate in etapa de crestere, precum si pentru start-up-uri din domenii precum tehnologie, productie, FMCG, servicii si sectorul medical.

„Comitetul de Investitii confirma, prin deciziile luate, prioritatea acordata investitiilor in economia romaneasca, cresterii companiilor romanesti si crearii unui ecosistem favorabil dezvoltarii capitalului romanesc. Alocarile aprobate contribuie, in acelasi timp, la indeplinirea jaloanelor fixate pentru aceasta investitie finantata in cadrul PNRR.”, a declarat Csilla Hegedϋs, secretar de stat in cadrul Ministerului Investitilor si Proiectelor Europene (MIPE) si președinte al Comitetului de Investitii.

Managerul regional de capital privat Innova Capital a anuntat pe 11 august 2022 ca a finalizat prima inchidere a noului sau fond de investitii Innova 7 dupa ce a reusit sa stranga 220 mil. euro de la investitori, adica 60% din tinta de capital pe care doreste sa il atraga de la investitori si care se ridica la 350 mil. Euro. Cel mai important aport de capital catre fondul de investitii Innova 7 vine de la IFC, divizia de investitii din grupul Bancii Mondiale, care a semnat pe 30 iunie 2022 o investitie de capital de 88,06 mil. USD (circa 87 mil. euro), mai mult decat dublu fata de plafonul alocat initial pana in 40 mil. euro. La acesta se adauga investitia BERD, care a aprobat la randul sau o investitie de pana la 50 mil. euro, potrivit informatiilor publicate anterior de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Innova Capital are in portofoliul sau din Romania companii cu pozitii de lider de piata precum procesatorul de plati PayPoint Romania, si liderul retelei de magazine de optica Optical Investment Group, format in urma combinarii achizitiilor Optiplaza si Optiblu.

Un alt manager de capital activ pe piata private equity din Romania este Morphosis Capital, care administreaza in prezent primul sau fond ce a strans capital de 50 mil. Euro pentru investitii strict pentru piata locala, insa al doilea fond in curs de ridicare – Morphosis Capital II ar urma sa aiba o capitalizare – tinta mai mare si ar viza minim 30% din capital pentru investitii in regiune inafara Romaniei, conform declaratiilor Simonei Gemeneanu, Partener si Co-fondator al Morphosis Capital la evenimentul THE SUSTAINABILITY CHALLENGE 2022 organizat pe 25 octombrie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Pe piata administrarii de capital de risc, GapMinder se pregateste sa ridice al doilea sau fond – GapMinder II, in prezent activand cu primul fond ce a strans capital de 50 mil. Euro.

Un manager nou de capital privat care se formeaza in Romania este Booster Capital, care strange bani de la investitori pentru primul sau fond. Platforma de investitii este administrata de catre Serban Roman, fostul Country Director pentru Romania al managerului regional de private equity Enterprise Investors.

Guvernul Romaniei si Fondul European de Investitii (EIF) au semnat in decembrie 2021 un contract pentru infiintarea Fondului de Fonduri de Capital de Risc pentru Redresare, investitie finantata printr-o contributie de 400 mil. Euro din PNRR. Pana in 2026, asteptarile autoritatilor sunt ca aproximativ 20 de fonduri de investitii vor obtine astfel bani pentru a investi in firme romanesti.

Apelul pentru selectia intermediarilor financiari a fost lansat in august 2022 si este in continuare deschis.

“Dupa ce am sustinut o runda de investitii, in unele cazuri 2 runde de investitii in fonduri de private equity, credem ca suntem pregatiti sa facem un salt si suntem pregatiti sa desfasuram dublul acestei sume mobilizand dublul investitiilor, deci vorbim despre 800 mil. euro – 1 mld. euro. Credem ca asta este posibil datorita muncii bune din trecut si vedem o crestere de calitate si o crestere a populatiei de fonduri de investitii pentru Romania, fonduri cu capital romanesc, dar si pentru regiune. Tinta va fi chiar mai ambitioasa, nu va fi vorba numai despre o crestere de volum, care intotdeauna conteaza, dar este vorba si de calitate. Pentru ce sunt banii?! Simtim ca piata romaneasca si cea regionala este pregatita de un salt in ceea ce priveste sprijinul pentru investitii care sunt directionate mai mult catre digitalizare, deci acesti bani nu sunt doar pentru sprijin pentru investitii Private Equity, dar le vom cere fondurilor de investitii sa se concentreze pe investitii in zona digitala pentru ca noi credem ca este calea de a creste pentru a fi un tip de economie mai rezilienta si mai sustenabila in viitorul apropiat“, spunea in decembrie 2022 Lara Tassan Zanin, sefa Reprezentantei Grupului Bancii Europene de Investitii in Romania, la MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT, eveniment organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Grupul Bancii Europene de Investitii (EIB Group) este unul dintre cei mai mari furnizori de capital pentru investitii in economie atat prin imprumuturi si diferite instrumente de finantare administrate de catre Banca Europeana de Investitii, cat si prin investitii directe de capital sau alte facilitati gestionate de catre Fondul European de Investitii (EIF), care actioneaza ca un investitor – cheie pentru numeroase fonduri de investitii de private equity si fonduri de capital de risc din Europa.

 

 

 

 

MIRSANU IPO CHALLENGE 2023

Equity. Debt. Capital markets.

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 25 mai MIRSANU IPO CHALLENGE 2023, a doua editie a unui eveniment de continut concentrat asupra tranzactiilor IPO, a emisiunilor de obligatiuni si a tendintelor care preocupa investitori, antreprenori si comunitatea pietelor de capital in ansamblu.Detalii aici despre eveniment.