Arhive etichete: ING Regina Maria

Regina Maria se pregătește de achiziții și investiții majore: Rețeaua medicală a strâns finanțare de circa 145 mil. Euro de la bănci, valoare dublă față de acum trei ani când a intrat în portofoliul Mid Europa. ING Bank a intrat în sindicatul băncilor care alimentează expansiunea afacerii de servicii medicale private

Rețeaua de servicii medicale private Regina Maria, aflată în portofoliul managerului de capital privat Mid Europa Partners, și-a majorat consistent “puterea de foc” în cursa pentru consolidarea sectorului de profil, unde concurează cu MedLife, dar și cu alți operatori importanți precum Medicover sau Affidea.

Astfel, Centrul Medical Unirea SRL, compania care operează rețeaua de servicii medicale aflată sub marca Regina Maria, a majorat la finele lunii iulie valoarea creditului sindicalizat atras în octombrie 2015, cu o valoare inițială principală de 332 mil. lei. La acel moment, finanțarea a fost o componentă în structura tranzacției prin care Mid Europa a cumpărat rețeaua Regina Maria de la fondul de investiții Advent International și fondatorul afacerii, Wargha Enayati, în cadrul unei tranzacții estimate în jurul a 140 mil. euro.

Pentru a-și asigura resursele necesare unui ritm cât mai rapid de creștere, bazat atât pe achiziții de operatori locali, cât și investiții în deschiderea de locații noi, Regina Maria a majorat succesiv creditul sindicalizat atras în urmă cu trei ani de la grupurile bancare Erste, UniCredit și Raiffeisen.

Cel mai mare salt în acest demers a fost realizat în urmă cu două luni, când compania aflată în portofoliul fondului de investiții Mid Europa a rearanjat acordul de finanțare sindicalizată, în care a intrat și ING Bank.

Astfel, noua structură a creditului sindicalizat este formată dintr-o facilitate în valoare de 139,68 mil. lei, o altă facilitate în valoare de 75 mil. euro, o facilitate de tip revolving de 69,84 mil. lei și o facilitate de achiziții, respectiv de finanțare a programului de investiții de 116,4 mil. lei, ceea ce duce la o finanțare totală de circa 145 mil. euro, sindicalizată de către Erste Group Bank AG Austria, UniCredit SpA Italia, Raiffeisen Bank România, BCR și ING Bank România, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Această mișcare vine după ce în urmă cu un an, în septembrie 2017, compania care operează marca Regina Maria și-a majorat cu 70% capitalul social de la de la 35.865.280 lei la 61.113.580 lei prin emiterea a peste 2,5 milioane de acțiuni noi cu o valoare nominală de 10 lei fiecare.

Comparativ, grupul MedLife, principalul său concurent, a raportat, de asemenea, datorii financiare în creștere, care au ajuns la un total de 330 mil. lei la 30 iunie 2018, potrivit raportului companiei. MedLife este listată pe bursa de la București, dar controlul companiei este în mâinile familiei Marcu, fondatoarea afacerii.

Cea mai importantă poziție în schema finanțărilor afacerii MedLife este ocupată tot de un credit sindicalizat încheiat cu BCR, BRD, ING și Raiffeisen pentru o sumă maximă formată din două componente, circa 48,8 mil. euro și 27 mil. lei. Pe lista finanțatorilor Medlife se mai află IFC, acționar minoritar în companie, și alte bănci printre care Garanti sau Banca Transilvania.

În ultimii trei ani, MedLife și Regina Maria au condus seria de achiziții de operatori locali prin tranzacții de tip add-on, campanie în care s-au remarcat achiziții de calibru precum preluarea spitalului Ponderas din București de către Regina Maria în 2016, respectiv achizițiile rețelei Anima și a diviziei de servicii medicale Polisano de către Medlife în 2017.

Pe piața serviciilor medicale private, o altă tranzacție semnificativă recentă a fost achiziția în 2018 a spitalului Pelican din Oradea de către Medicover pentru 23 mil. euro.

Pe lângă cei trei jucători care caută să își extindă amprenta la nivel national, și lanțul de centre medicale Affidea a marcat în 2016 o achiziție majoră prin preluarea principalului său competitor de pe piața centrelor diagnostic, Hiperdia.

Pe piața de profil, activează și alți jucători importanți precum Sanador, Gral Medical, Medsana sau alte rețele private de sănătate cu impact local sau regional.

Fondul de investiții Mid Europa Partners este unul dintre cei mai activi investitori cu capital privat din regiune și are în portofoliul său din România două platforme majore, Regina Maria pe segmentul serviciilor medicale private, preluată în 2015, și lanțul comercial Profi, cumpărat în 2016 de la Enterprise Investors pentru 533 mil. euro în numerar.