Arhive etichete: HSBC

eurobank_ergasias_op_internationale_tabel main

Eurobank Ergasias a angajat banca de investiții HSBC pentru a tatona o tranzacție de vânzare la Bancpost, bancă de top 10 pe piața locală. Banca – mamă din Grecia: „Am angajat o bancă de investiții să ne asiste la evaluarea opțiunilor strategice, dar nu există niciun plan privind o potențială vânzare. Bancpost este o subsidiară-cheie a grupului și mai degrabă avem în plan să o dezvoltăm decât să o vindem”

Eurobank Ergasias a angajat la finele anului trecut pe bancherii de investiții de la HSBC pentru evaluarea opțiunilor strategice la Bancpost și la alte subsidiare externe în condițiile în care banca elenă trebuie să-și reducă activele deținute în afara Greciei cu peste 3,3 mld. euro în următorii doi ani.

Bancpost are active totale de circa 3,1 mld. euro, în scădere cu 37% față de finele lui 2010, și intră în topul primelor zece bănci din România, după valoarea activelor.

„În România într-adevăr, ca și în alte țări, am angajat o bancă de investiții care să ne asiste la evaluarea opțiunilor strategice, dar nu există niciun plan privind o potențială vânzare. Dimpotrivă, Bancpost este o subsidiară – cheie pentru grup și mai degrabă avem în plan să o dezvoltăm decât să o vindem”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Apostolos Kazakos, director general al grupului de strategie la nivelul Eurobank Ergasias SA, banca – mamă a subsidiarei locale.

Apostolos a confirmat informațiile jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO privind faptul că banca de investiții care a primit mandat la Bancpost este HSBC. Reprezentantul Eurobank Ergasias nu a dezvăluit care sunt celelalte țări în care banca elenă intenționează să-și evalueze operațiunile alături de bancherii de investiții.

Surse din piață susțin însă că mandatul primit de HSBC vizează găsirea unui cumpărător pentru activele puse pe lista bancherilor de investiții. Bancherii britanici de la HSBC au avut în 2014 mandatul pentru vânzarea activelor Bank of Cyprus din România, tranzacție care a eșuat din cauză că ciprioții au respins ofertele primite.

Pe de altă parte, România este văzută ca o piață de o importanță strategică de către marile bănci grecești, având în vedere calibrul operațiunilor derulate aici de către Piraeus Bank, National Bank of Greece, Alpha Bank și Eurobank Ergasias.

Cel mai recent exemplu îl oferă Piraeus Bank, care chiar și într-o situație dificilă, ratând ținta de capital pe care trebuia să o atragă de la investitori privați în noiembrie 2015 și având nevoie de lichidități, a refuzat prețul avansat de către fondul american de investiții JC Flowers pentru achiziția Piraeus Bank România.

Banca de investiții elvețiană UBS a avut mandatul pentru vânzarea Piraeus Bank România, iar negocierile s-au purtat la Atena, potrivit informațiilor publicate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 3 iunie 2015, respectiv pe 5 iunie 2015. În contextul în care Piraeus a acumulat circa jumătate din stocurile de credite neperformante la nivelul celor patru mari bănci elene, după cum notează Financial Times, și cu bifarea unui eșec privind ținta de majorare de capital cu bani de la investitori privați, șeful Piraeus Bank Anthimos Thomopoulos și-a dat demisia pe 15 ianuarie.

Eurobank Ergasias, ca și celelalte bănci elene, s-a angajat în fața Directoratului General pentru Concurență din cadrul Comisiei Europene să-și reducă expunerea pe piețele din afara Greciei, să vândă active care nu fac parte din activitatea sa de bază și să se concentreze asupra eficientizării și profitabilității operațiunilor din țara de origine, potrivit planului de restructurare anunțat la Bruxelles pe 29 aprilie 2014. Amendamente la planul de restructurare înaintat de către Eurobank Ergasias au fost aprobate de către Comisia Europeană ca urmare a majorării de capital a băncii prin atragerea cu succes a 2,12 mld. euro de la investitori privați fără să mai fie nevoie de vreo injecție de capital din partea statului, potrivit unui comunicat de presă al autorităților de la Bruxelles din 26 noiembrie 2015.

Astfel, Eurobank Ergasias s-a angajat în fața Comisiei Europene să-și taie din expunerea sa pe piețele din afara Greciei astfel încât activele sale din străinătate, inclusiv România, să nu depășească 8,77 mld. euro la 30 iunie 2018. Cifra nu include și operațiunile băncii din Luxemburg, unde portofoliul său este constituit de clienți de tip private banking.

Banca – mamă a Bancpost a obținut o extindere cu 6 luni a termenului pentru reducerea expunerii pe piețele din afara Greciei până la 31 decembrie 2018, acceptând o nouă scădere a plafonului privind activele străine care corespunde ajutorului de stat primit de către bancă.

Ultimele date disponibile la finele lunii septembrie 2015 indică faptul că activele Eurobank Ergasias din afara Greciei, inclusiv România, sunt de 12,08 mld. euro, depășind astfel cu 3,31 mld. euro plafonul aprobat de către Bruxelles.

Eurobank Ergasias a încercat să-și vândă afacerea din Ucraina, însă tranzacția sa de 95 mil. euro către Delta Bank Group a fost blocată de autoritățile de la Kiev.

Pe 17 iulie 2015, Eurobank Ergasias a anunțat încheierea unui acord pentru preluarea operațiunii Alpha Bank din Bulgaria pentru 1 euro, active în valoare de 464 mil. euro fiind transferate către Postbank, bancă a cărei anvergură o plasează în primele 4 bănci la nivelul pieței locale. Mișcarea indică faptul că Bulgaria are profil de piață strategică la nivelul grupului Eurobank Ergasias, cu active de peste 3 mld. euro și cu un profit de circa 17,8 mil. euro, a doua piață străină ca profitabilitate după primele nouă luni din 2015, prima poziție la capitolul câștig net fiind ocupată de Cipru.

Eurobank Ergasias a vândut în aprilie 2012 un pachet de 99,3% din Eurobank Tekfen Turcia către Burgan Bank pentru 355 mil. dolari. În februarie 2011, Eurobank vânduse deja 70% din Polbank, operațiunea sa din Polonia, către Raiffeisen pentru 490 mil. euro.

În ceea ce privește operațiunile din România, ultimele mișcări al Eurobank Ergasias au fost vânzarea operațiunii locale din sectorul asigurărilor la pachet cu cea din Grecia. Astfel, pe 22 decembrie 2015, Eurobank Ergasias a vândut 80% din acțiunile firmei de asigurări Eurolife ERB Insurance Group Holdings S.A. către canadienii de la Fairfax Financial Holdings Limited pentru care au primit 316 mil. euro în numerar.

Astfel, Eurobank Ergasias a rămas numai cu 20% din compania de asigurări activă în Grecia și România.

De asemenea, Eurobank a început discuții pentru vânzarea afacerii locale de leasing, ceea ce corespunde strategiei sale de a se retrage din activitățile care nu au legătură cu operațiunile de bază.

banci grecesti tranzactii tabel

La nivelul băncii – mamă, precum și a subsidiarelor din străinătate, inclusiv a Bancpost, au fost inițiate vânzări de portofolii neperformante pentru a curăța bilanțurile.

Eurobank Ergasias, proprietarul Bancpost, a înființat anul trecut o unitate special dedicată administrării portofoliilor de credite neperformante la nivelul grupului (TAG – Trouble Assets Group), care supervizează unități de profil autonome în cadrul subsidiarelor sale din Europa de Est.

Șeful grupului de gestionare a activelor cu probleme, Constantinos Vousvounis, este membru al Comitetului pentru planificare strategică și îi raportează direct lui Fokion Karavias, directorul general executiv al Eurobank Ergasias.

La nivelul băncii elene, au fost plasate sub administrarea TAG expuneri de 21 mld. euro, de care se ocupă aproximativ 2.600 de oameni, din care 970 sunt personal extern, format din avocați, angajați ai firmelor de colectare de creanțe și alți specialiști în managementul datoriilor.

În bilanțul Eurobank Ergasias, efectul de balast vine de la stocul mare de credite neperformante acumulat în piața grecească. Operațiunile internaționale ale Eurobank Ergasias înregistrau la 30 septembrie 2015 credite cu întârziere la plată de peste 90 de zile în valoare de 1,576 mld. euro, din care aproape jumătate provin din România, cu 738 mil. euro, potrivit unei prezentări a băncii din noiembrie 2015.

Problema administrării creditelor neperformante de către cele patru bănci grecești este un subiect cu greutate în discuțiile Atenei cu creditorii săi internaționali, și în special cu Uniunea Europeană și Banca Centrală Europeană pentru că afectează nivelul de lichiditate, profitabilitatea și implicit, redresarea acestora cu efect asupra întregii economii elene.

Astfel, firma poloneză specializată în recuperarea creanțelor Kruk România SRL în consorțiu cu International Finance Corporation (IFC) se pregătesc să semneze tranzacția Ursa, prin care banca elenă Eurobank Ergasias – proprietarul Bancpost – a scos la vânzare un portofoliu de credite neperformante.

IFC, divizia de investiții din grupul Băncii Mondiale, a aprobat încă din noiembrie 2015 un împrumut în valoare de 22,78 mil. dolari (20,76 mil. euro) destinat finanțării parțiale a prețului de achiziție, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

O altă tranzacție cu credite neperformante derulată de Eurobank Ergasias pe piețele din regiune vizează un portofoliu cu o valoare nominală în jurul a 200 mil. euro, care a atras interesul pentru achiziție din partea APS, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Bancpost, bancă situată în top 10 după active la finele anului 2014, conform datelor BNR, cu o cotă de piață de 3,1%.

Bancpost tabel baza 624

Subsidiara locală a Eurobank a raportat la 30 septembrie 2015 un profit net de 6,7 mil. euro și active totale de 3,1 mld. euro, în scădere. Portofoliul brut de credite a scăzut la 2,34 mld. euro, pe același trend fiind și depozitele care au ajuns la 1,608 mld. euro.

Bancpost este construită pe trei linii de afaceri, clienții companii având o pondere de 43% în portofoliul brut de împrumuturi la finele lunii septembrie, urmați de creditele ipotecare care au o greutate de 33% în portofoliul total în timp ce creditele de consum au o felie de 24%.

Din cele patru bănci elene, Alpha Bank și Eurobank Ergasias sunt singurele care au reușit la finele anului trecut să-și majoreze capitalul prin atragerea de bani de la investitori privați.

Eurobank Ergasias derulează, ca și celelalte bănci grecești, programe de vânzare de active prin care să-și reducă expunerile externe și să facă mai profitabile operațiunile din piața de origine. În acest context, pentru a-și limita expunerile și pentru a descărca bilanțurile unora dintre subsidiare în vederea evitării impunerii din partea băncilor centrale de cerințe privind aducerea de bani proaspeți, băncile grecești și nu doar ele, au mutat active performante și neperformante pe vehicule de investiții înregistrate în jurisdicții fiscale mai favorabile, precum Luxemburg, Cipru sau altele.

La Bancpost, activele totale s-au redus de la 5,3 mld. euro la finele lui 2010 până la 3,123 mld. euro la finele lunii septembrie.

Acțiunile Bancpost sunt acum împărțite de Eurobank Ergasias SA cu 93,78141% și alți acționari cu 6,21859%, din care ERB New Europe Holding BV are 5,36534%.

În afara Bancpost și a operațiunilor de servicii financiare, Eurobank deține și alte tipuri de active, printre care cele mai importante sunt cele imobiliare.

Bancpost a fost înființată în 1991, iar în 2003 Eurobank Ergasias a devenit acționarul său majoritar.

La nivelul băncii – mamă, echipa de management a fost reîmprospătată anul trecut, oamenii – cheie fiind Nikolaos Karamouzis, președintele băncii, și Fokion Karavias, directorul general executiv, ale căror mandate în boardul de directori expiră în 2018.

Eurobank are în spate acționari privați puternici, principalul acționar este grupul financiar canadian Fairfax cu 16,88% din acțiuni, printre acționari fiind și miliardarul american Wilbur Ross, investitor și vicepreședinte la Bank of Cyprus și un investitor cu apetit pentru băncile cu nevoi de lichiditate. Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară (HFSF) are numai 2,38%, cel mai redus nivel dintre participațiile deținute la cele 4 mari bănci grecești.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 29 octombrie 2014

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

ContourGlobal cumpără capacități de producție de energie regenerabilă din Europa Centrală

ENERGIE. Reprezentanţii companiei americane ContourGlobal au ajuns la un acord privind achiziția unor capacități de producție de energie regenerabilă de 201 MW din Austria, Slovacia și Cehia. Vânzarea este făcută de entități afiliate austriecilor de la Raiffeisen Banking Group. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică. Portofoliile preluate includ opt parcuri eoliene în Austria și proiecte fotovoltaice operaţionale în Republica Cehă și Slovacia, anunţă publicația Solar Industry.

Autoritățile concurențiale ungare au aprobat vânzarea afacerilor Lukoil din Ungaria și Slovacia

PETROL. Reprezentanţii autorităților concurențiale din Ungaria au anunțat că au aprobat achiziția pachetului de 100% din acțiuni ale Lukoil Ungaria și ale Lukoil Slovacia, afacerile de retail ale grupului petrolier rus de pe cele două piețe din Europa Centrală, informează Budapest Business Journal.

În luna august, rușii au declarat că își vor vinde rețeaua de 75 de benzinării din Ungaria și cea de 19 stații din Slovacia către Norm Benzinkut. De asemenea, Lukoil și-a vândut rețeaua de 44 de stații din Cehia către Slovnaft, divizia slovacă a grupului petrolier ungar MOL.

EUROPA

Holcim şi Lafarge au notificat Comisia Europeană în legătură cu fuziunea celor două companii

CIMENT. Producătorii de materiale de construcţii Holcim şi Lafarge au anunţat că au notificat, în mod oficial, Comisia Europeană despre intenţia lor de a fuziona, un pas necesar pentru obţinerea aprobărilor necesare pentru crearea celui mai mare producător mondial de ciment, conform unui comunicat de presă al companiei Lafarge.

De asemenea, cei doi producători de materiale de construcţii s-au oferit să vândă operațiunile din Slovacia şi să păstreze fabrica de ciment din Austria. Fuziunea este planificată a se finaliza în prima jumătate a anului 2015.

Subsidiara producătorului de ciment Holcim din Filipine, Holcim Philippines Inc, intenţionează să achiziționeze activele producătorului de ciment Lafarge din Filipine, Lafarge Republic Inc, şi anume trei companii şi un terminal al portului Harbour Centre în Manila, anunţă rețeaua socială de știri Rappler. În România, grupul francez Lafarge a anunțat că își va vinde toate activele locale, procesul de vânzare fiind în curs de derulare.

Compania petrolieră poloneză PGNiG a cumpărat o participație în perimetre ale Total din Norvegia

PETROL. Compania petrolieră poloneză PGNiG a ajuns la un acord privind achiziția unei participații în patru perimetre deținute de către francezii de la Total în Norvegia, potrivit Oil & Gas Journal. Valoarea tranzacției este de aproximativ 317 mil. dolari, conform companiei franceze.

Fondul suveran de investiții al Qatar-ului intenţionează să cumpere sediul central din Londra al gigantului bancar HSBC pentru 1,1 mld. lire sterline

BĂNCI. Autoritatea de Investiții din Qatar, fondul suveran de investiții al statului din Golful Persic, intenţionează să cumpere turnul Canary Wharf din Londra, unde se află sediul central al uneia dintre cele mai mari bănci din lume, HSBC. Turnul va fi vândut de către fondul public de pensii National Pension Service din Coreea de Sud pentru 1,1 mld. lire sterline (1,7 mld. dolari), scrie Financial Times.

Turnul Canary Wharf din Londra a fost cumpărat în 2006 de către spaniolii de la Metrovacesa pentru 1,09 mld. lire sterline, însă în 2008 HSBC a luat înapoi imobilul în condițiile în care compania spaniolă de investiții imobiliare a avut probleme financiare. Ulterior, HSBC a vândut clădirea către fondul public de pensii sud – coreean pentru 800 mil. lire sterline. HSBC are un contract de închiriere pe 13 ani pentru birourile sale din Canary Wharf.

Autorităţile din Franţa au aprobat o tranzacţie de 23 mld. dolari în telecomunicații

TELECOMUNICAŢII. Compania de servicii de televiziune prin cablu, internet şi telefonie Altice SA a obţinut aprobarea autorităţilor antitrust din Franţa pentru preluarea firmei de telefonie mobilă SFR. Tranzacția în valoare de 23 mld. dolari înlătură astfel un obstacol din calea planului miliardarului Patrick Drahi de a combina operatorul de telefonie cu furnizorul de cablu Numericable Group, transmite Bloomberg.

Termenul – limită pentru depunerea ofertelor pentru activele italiene ale grupului E.ON, amânat pentru sfârșitul lunii noiembrie

ENERGIE. Vânzarea activelor italiene ale grupului energetic german E.ON întâmpină un alt obstacol, după ce termenul limită pentru depunerea ofertelor angajante a fost amânat până la sfârșitul lunii noiembrie, au declarat patru surse familiare cu problema pentru Reuters. E.ON ar putea obţine 2-3 mld. euro din vânzarea subsidiarei din Italia.

E.ON, care vrea să-şi vândă activele din Italia pentru a-şi reduce datoria, anunţase anterior că va finaliza tranzacţia în trimestrul doi din 2014, însă situaţia dificilă de pe piaţa energetică europeană a determinat o serie de amânări.

Accor cumpără 35% dintr-un lanț hotelier francez de tip boutique

HOTELURI. Conducerea grupului hotelier Accor, unul dintre cei mai mari jucători din industria globală de profil, a anunțat că a cumpărat un pachet de 35% în lanţul francez hotelier Mama Shelter, cu scopul de a ajuta la accelerarea procesului de extindere internațională a lanțului de tip boutique, notează Reuters. Lanțul hotelier este prezent și în România cu mărcile Novotel, Ibis și Pullman.

Achiziţie estimată la 310 mil. de euro în sectorul bancar din Italia

BĂNCI. Oficialii băncii italiene Carige au anunţat că au ajuns la un acord cu reprezentanții vehiculului de investiții Apollo Management Holdings în vederea vânzării celor două unități de asigurare, tranzacție estimată la 310 mil. euro (394 mil. dolari), conform unui comunicat de presă al băncii Carige.

AMERICA DE NORD

Regal Entertainment Group analizează o posibilă vânzare a companiei

TEATRU. Conducerea societăţii americane de teatru si film Regal Entertainment Group, care operează cel mai mare lanţ de teatre din țară, a declarat că analizează „alternative strategice”, ce pot include o vânzare a companiei, anunţă Dealbook New York Times.

Tranzacție de 1,1 mld. dolari pe piața americană a serviciilor profesionale

SERVICII PROFESIONALE. Reprezentanții companiilor Engility Holdings Inc și TASC Inc. au anunțat ieri că au ajuns la un acord definitiv prin care Engility va prelua TASC, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii profesionale din domeniul siguranței publice și a securității naționale în cadrul unei tranzacții de aproximativ 1,1 mld. dolari, care include și datoriile nete. Înțelegerea va duce la crearea unui lider de piață în sectorul furnizării de servicii guvernamentale. Tranzacția a fost aprobată de către board-urile de directori ale celor două companii și este așteptată să fie finalizată în primul trimestru al anului 2015, potrivit Streetinsider.com.

Achiziție de 1,5 mld. dolari pe piața gazelor

GAZE. Western Gas Partners LP a ajuns la un acord pentru a cumpăra Nuevo Midstream LLC, companie care activează pe piața gazelor, pentru 1,5 mld. dolari, notează Streetinsider.com. Tranzacția este așteptată să se finalizeze în trimestrul al patrulea din 2014, fiind necesare avizul din partea autorităților de reglementare, precum și îndeplinirea unor condiții contractuale.

ASIA

Tranzacţie de 627 mil. de dolari în industria comerţului electronic din India

COMERŢ ONLINE. Grupul japonez de telecomunicații și media SoftBank Corp a fost de acord să cumpere o participaţie de 627 mil. dolari în retailerul indian online Snapdeal, informează Reuters.

Doi producători de trenuri din China poartă discuţii în vederea unei fuziuni

TRANSPORT FEROVIAR. Reprezentanţii producătorilor de trenuri China CNR si CSR Corp din China poartă discuţii în vederea unei fuziuni pentru a crea un gigant capabil să concureze la nivel global cu companiile Siemens și Bombardier, relatează Reuters.

Sursă : Guvernul României.

România a atras 1,5 mld. euro de pe piețele financiare la o dobândă de 2,97% pe an. HSBC, Raiffeisen, SocGen și UniCredit au avut mandatul de intermediere a tranzacției

Statul român a atras de la investitori 1,5 mld. euro prin vânzarea de obligațiuni pe 10 ani la o dobândă de 2,973% pe an, afirmă reprezentanții guvernului. Titlurile emise în euro au înregistrat un randament cu 0,72% sub nivelul de 3,701% pe an, obținut la ultima emisiune cu maturitate la 10 ani din luna aprilie a acestui an.

Banii atrași vor acoperi parțial din necesitățile de finanțare externe aferente anului viitor, consolidând nivelul rezervei financiare în valută.

Apetitul investitorilor pentru titlurile de stat româneşti ”a permis subscrierea rapidă, de 2,5 ori a volumului emis, ceea ce  s-a reflectat în obţinerea unor condiţii financiare atractive, fără a plăti prima de emisiune”, precizează reprezentanții guvernului.

Emisiunea a fost administrată de către băncile HSBC, Raiffeisen Bank International, Societe Generale şi Unicredit Bank. Avocații de la Clifford Chance Badea au asigurat consultanța băncilor la tranzacția de finanțare.

Aproape un sfert dintre investitorii interesați de obligațiunile românești provin din Germajia și Austria, urmați de britanici (18%), investitori din țările Europei Centrale și de Est (12%), Italia (10%), România (10%), investitori nerezidenți din SUA (9%), restul Europei (9%), Benelux (5%), respective Asia și Orientul Mijlociu (4%).

Pe categorii de investitori, cea mai mare parte din obligațiuni au fost cumpărate de către administratorii de fonduri (62%), fondurile de asigurări și de pensii (21%), bănci (13%), bănci centrale și alte tipuri de investitori (4%).

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 29 august 2014

ROMÂNIA

Bank of Cyprus i-a angajat pe britanicii de la HSBC pentru vânzarea operaţiunilor din România
BĂNCI. Bank of Cyprus i-a angajat pe britanicii de la HSBC, una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume, să se ocupe de procesul de vânzare al portofoliului local de credite corporative rămase în proprietatea ciprioţilor, potrivit raportului semestrial al băncii, relatează jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Fondul Secure Property Development & Investment PLC cumpără sediul Danone România pentru 5,85 milioane de euro
IMOBILIARE. Conducerea fondului de investiții Secure Property Development & Investment PLC, specializat în investiții imobiliare în regiune, a anunţat în decursul zilei de azi că a intrat într-un acord preliminar de achiziţie a companiei EOS Business Park pentru 5,85 milioane de euro în numerar, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Clădirea de birouri este sediul central al producătorului francez de lactate Danone România.

Furnizorul de servicii de telecomunicatii Ines a ieşit din acţionariatul Opticables
TELECOMUNICAŢII. Ines Group, un furnizor de servicii de comunicaţii cu afaceri de 5,3 mil. euro anul trecut, şi-a vândut pachetul de 70% din acţiunile companiei Opticables din Bucureşti, care este specializată în servicii de instalare şi mentenanţă pentru reţele de cablu şi fibră optică, celuilalt proprietar – Radu Bogdan Ortan, care a devenit astfel asociat unic al firmei, conform unui document publicat în Monitorul Oficial şi citat de ZF.

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Zahărul Lieşti şi Lemarco Cristal de către Agrana Zucker GmbH
Consiliul Concurentei a autorizat operațiunea de concentrare economică prin care Agrana Zucker GmbH preia activele companiilor SC Zahărul Lieşti SA şi SC Lemarco Cristal SA, se arată într-un comunicat al autorităţii române de concurenţă.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

O firmă de jocuri de noroc din Grecia devine acţionar majoritar al unei rețele de telefoanie mobilă din Grecia
TELECOMUNICAŢII. Conducerea OPAP, ce-a de-a doua mare firmă de jocuri de noroc din Europa, a anunțat că va achiziționa participaţia de 90% din Payzone Hellas SA, una dintre cele mai mari rețele de telefoanie mobilă din Grecia cu peste 11.000 de terminale POS instalate, pentru 7,75 milioane de euro, anunţă publicaţia elenă Kathimerini.

Ryanair prezintă o ofertă neangajantă pentru compania aeriană Cyprus Airways
AVIAŢIE. Ryanair Holdings Plc va prezenta o ofertă neangajantă pentru compania aeriană Cyprus Airways, în condițiile în care operatorul low – cost aerian irlndez caută să se extindă spre est, anunţă publicaţia elenă Kathimerini.

EUROPA

Telefonica încheie achiziția unei subsidiare a Vivendi pe piața telecom din Brazilia până la jumătatea anului viitor
TELECOMUNICAŢII. Conducerea companiei de telecomunicaţii Telefonica din Spania se aşteaptă să încheie tranzacţia de achiziţionare a GVT, o unitate braziliană în domeniul telecomunicațiilor a companiei Vivendi, până la jumătatea anului următor, potrivit Bloomberg.

ASIA

Tranzacţie de 199 milioane de dolari în agricultura din Malaezia
AGRICULTURĂ. Vehiculul investiţional Felda Global Ventures Holdings Bhd din Malaezia intentionează să cumpere Asian Plantations Ltd din Singapore, companie ce se ocupă cu achiziţia terenurilor pentru plantația palmierilor de ulei în Malaezia, pentru 199 milioane de dolari, conform Reuters.

Tranzacţie de 1,09 miliarde de dolari încheiată în industria energiei din China

ENERGIE. Reprezentanţii companiei canadiene de petrol Athabasca Oil Corp au declarat că au finalizat vânzarea participației de 40% dintr-un proiect canadian de nisipuri petrolifere către una dintre cele mai mari companii energetice de stat din China, PetroChina Co, relatează Wall Street Journal. Conducerea companiei Athabasca a declarat încasări nete din vânzare de 1,18 miliarde de dolari canadieni (1,09 miliarde de dolari).

O companiei agricolă din Singapore poartă discuţii privind vânzarea mai multor active într-o încercare de a spori lichiditatea
AGRICULTURĂ. Conducerea companiei agricole Olam International Ltd. din Singapore, specializate în comerț și cu active în agricultură, poartă discuţii privind vânzarea mai multor active și îşi va îndrepta atenția către consolidarea marjelor de profit în detrimentul volumului vânzărilor într-o încercare de a spori lichiditatea, au declarat reprezentanții companiei pentru Bloomberg.

Tranzacţie de 1,25 miliarde de dolari pe piaţa japoneză imobiliară
IMOBILIARE. Mori Trust Co, al doilea mare dezvoltator de pe piaţa imobiliară din Japonia, a achiziționat Meguro Gajoen, un complex de birouri și sală de banchet din Tokyo de la Lone Star, un fond de investiţii american, pentru 130 miliarde de yeni (1,25 miliarde de dolari), a precizat o sursă familiară cu tranzacţia pentru Reuters.