Arhive etichete: fuziuni & achiziții

Nuclearelectrica a luat în vizor o parte din activele scoase la vânzare de Enel. Distribuția de energie a italienilor din Dobrogea, ținta perfectă

Producătorul de energie electrică Nuclearelectrica, deținut de statul român, analizează posibilitatea de a cumpăra o parte din operaţiunile Enel în România, pe care furnizorul italian de energie electrică a anunţat că vrea să le vândă până la sfârşitul anului. Compania de stat nu a înaintat încă nicio ofertă, decizia urmând să fie discutată de către acţionari, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica.

“Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. şi-a manifestat încă din anul 2013 intenţia de diversificare a portofoliului prin investiţii strategice care să conducă la creşterea sustenabilă a companiei în contextul competitiv actual al pieţei energiei electrice. În acest context, SNN analizează oportunitatea rezultată din anunţul potenţialei vânzari a operaţiunilor Enel în România, fiind în prezent în stadiul de analiză preliminară a unei părţi din perimetrul tranzacţiei. Nicio ofertă indicativă sau de altă natură nu a fost înaintată către Enel. O potenţială decizie a managementului SNN cu privire la tranzacţie va fi supusă aprobării Adunării Generale a Acţionarilor SNN”, afirmă reprezentanții Nuclearelectrica.

Anunţul vine la câteva zile după ce ministrul delegat pentru energie Răzvan Nicolescu a spus că nu încurajează investitorii străini să participe la licitația Enel pentru distribuția din Dobrogea, care are o importanță strategică pentru România. Nicolescu a precizat atunci că există interes din partea unor companii de stat pentru preluarea distribuţiei din Dobrogea.

 „Nu încurajăm pe nimeni să depună oferte de cumpărare în Dobrogea, mai ales că există interes al unor companii de stat pentru preluarea acestor activităţi”, au fost cuvintele lui Răzvan Nicolescu într-un soi de preambul la vizita pe care urmează să o facă acesta săptămâna viitoare în Italia pentru a discuta cu oficialii Enel pe marginea vânzării operațiunilor din România.

Relaţia dintre Nuclearelectrica şi Enel este mai veche. Cele două societăţi au fost acţionari în EnergoNuclear, compania de proiect care ar fi urmat să se ocupe de realizarea Reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. Anul trecut, Enel s-a retras din proiect.

Enel ar urma să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia SA şi Enel Energie Muntenia SA, 51% din Enel Distribuţie Banat SA, Enel Distribuţie Dobrogea SA şi Enel Energie SA, dar şi 100% din compania de servicii Enel România SRL, deţinută de Enel prin Enel Investment Holding BV). În condiţiile în care statul român este acţionar minoritar la aceste companii, autorităţile române ar trebui să aibă un cuvânt de spus în negocierile cu investitorul italian.

Italienii au intrat în România în 2004 odată cu achiziția pachetelor majoritare la societățile de distribuție și furnizare de electricitate din Dobrogea și Banat. Ulterior, au cumpărat și pachetul celei mai mari companii de distribuție locale, ce alimentează cu energie electrică Bucureștiul și județele limitrofe.

Pe piața distribuției de electricitate, Enel concurează cu CEZ (Cehia), E.ON (Germania) și cu compania de stat Electrica. Exitul celui mai mare jucător de pe piața distribuției de electricitate va duce astfel la o reconfigurare a cotelor de piață în sector în funcție de cine va cumpăra activele deținute de italieni.

Nuclearelectrica operează singura centrală nucleară de producție de electricitate din România, situată la Cernavodă și care se află practic în teritoriul de distribuție și furnizare al Enel Dobrogea. Din această perspectivă, interesul strategic invocat de către stat corespunde cu o posibilă integrare pe verticală a activităților statului pe piața de energie în această regiune în cazul în care planurile anunțate de către ministrul delegat pentru energie vor avea succes.