21 iulie 2005. Americanii de la UPC cumpără cu 420 de milioane de dolari afacerea Astral. 9 aprilie 2008. Groupama semnează contractul de achiziție al Asiban pentru 350 de milioane de euro. Îți trebuie o memorie bună să poți spune când a scos ultima oară din buzunar un investitor străin sute de milioane de euro pentru o achiziție locală. Alte vremuri, altă economie, alți bani se plăteau atunci pe companiile românești. Este adevărat, că, în 25 de ani, foarte puțini români au reușit să încaseze în conturi peste o sută de milioane de euro din vânzarea afacerii pe care au creat-o.

Astăzi, în tabloul pieței de fuziuni și achiziții se zbate deznădejdea antreprenorilor români, ajunși cu cuțitul la os, grăbiți să vândă înainte să le bată la ușă falimentul și să-și piardă afacerile fără să apuce să mai scoată vreun ban de pe urma lor. Firmele vândute în ultima vreme, cu un profit net minim de un milion de euro pe an, sunt destul de rare. Acestea sunt tranzacțiile de talie mică. Prea puțini sunt norocoșii care mai vând acum cu gândul de a atrage capital de la fonduri de investiții pentru a-și dezvolta firmele.

Lucrurile cu adevărat importante pentru piața românească se petrec acum în afara ei. România este prinsă la pachet cu alte piețe în tranzacțiile dintre investitorii strategici internaționali, și de aici vin și mișcările cu cel mai puternic impact în economia locală. De pildă, fuziunea între liderii din industria cimentului, Lafarge și Holcim, este de așteptat ca, pe lângă crearea unui supercampion, să ducă la noi tranzacții în urma cărora companiile implicate în fuziune să își vândă o parte din active (fabrici) pentru a nu distorsiona competiția pe piața liberă. Ieșirea italienilor de la Eni de pe piețele din regiune, inclusiv din România, odată cu vânzarea benzinăriilor către grupul petrolier ungar Mol ar putea produce ecouri în rândurile rivalilor. Din acest punct de vedere sunt interesante următoarele mișcări ale celor de la Rompetrol, SOCAR, respectiv ale celor de la Gazprom prin brațul sârbesc NIS.

Impactul local al tranzacțiilor internaționale confirmă încă o dată cât de dependentă a ajuns economia românească de strategiile multinaționalelor. Per a contrario, capitalul românesc nu numai că a eșuat în a se impune pe piețele vecine, dar a pierdut frâiele sectoarelor economice locale unul după altul. După retragerea statului din economie, se petrece sub ochii noștri un fenomen și mai dramatic: și capitalul privat autohton iese învins din circuitul local. Senzația este că avem de-a face cu o insularizare a capitalului românesc în câteva sectoare de refugiu – agricultură, mobilă, servicii medicale, IT.

Cum piața românească nu oferă suficient spațiu de creștere la scară geografică, cum antreprenorii noștri nu au încă mobilitatea investițională a polonezilor, a ungurilor, a grecilor, a libanezilor, a chinezilor sau a turcilor și nici nu arată un apetit ridicat pentru asociere ce s-ar traduce în mai multe fuziuni locale, probabil că piața de fuziuni și achiziții va rămâne o perioadă semnificativă de timp marcată de tranzacții de talie mică. Adică a proprietarilor de afaceri care speră, visează, se roagă să revină ratele de creștere anuală de două cifre și stabilizarea profiturilor, dar care se trezesc că firmele se retrag din piață încet încet sub scaunul lor, adică de acolo de unde au plecat.

Din cei trei mari piloni ai pieței de fuziuni și achiziții – investitorii strategici internaționali, fonduri de investiții și antreprenori, ultimii sunt călcâiul lui Achile.

Antreprenorul român a ajuns, în cele mai multe cazuri, la marginea economiei. Nebăgat în seamă de autorități, asaltat de taxe, impozite și contribuții, de valuri de facturi neplătite, de cohortele de angajați nemulțumiți că nu își încasează la timp salariul, concurat la sânge de multinaționale, acesta devine un element de decor al economiei, fără o forță reală de a mișca lucrurile într-o direcție sau alta.

Lipsa de resurse, lipsa de viziune, dar mai ales, lipsa de încredere în capitalul românesc imprimă percepția de lipsă de atractivitate a pieței în ansamblu în ochii investitorilor.

Nu văd cum poate exista aici o piață puternică de fuziuni și achiziții fără un capital puternic românesc, fără alianțe și fuziuni locale între antreprenori, fără crearea unor vehicule investiționale de debarcare pe piețele din Europa de Sud – Est. Și, mai ales, nu văd cum putem avea antreprenori puternici fără un stat implicat pe deplin în recapitalizarea economiei locale. Crearea unui fond suveran de investiții, alimentat cu banii din vânzările de participații, din dividende, din alte surse de venit – o idee vehiculată tot mai des în ultimul an în cercurile politice și economice de la București – și intrarea pe piață a unui asemenea fond poate fi un mecanism de deblocare a sentimentului investițional.

Orice inițiativă de coagulare a capitalului privat ar fi un pas ferm pe drumul spre creșterea pieței. Tranzacțiile transfrontaliere susținute de vehicule capitalizate în comun de grupuri de antreprenori și investitori români ar înviora piața de fuziuni și achiziții și nu numai, dar aici este nevoie și de depășirea orgoliilor. Un alt scenariu posibil ar fi formarea de campioni locali sau achiziția de campioni locali de către grupuri de antreprenori și investitori în sectoare considerate strategice precum industrie, energie sau IT.

Dar până să ajungem acolo, putem începe cu lucrurile simple. Oare cum se mișcă cei din jurul nostru? Oare ce companie cu același profil de pe o piață vecină se vinde sau, dimpotrivă, se extinde? Oare ce fonduri de investiții caută oportunități în regiunea noastră? Poți afla răspunsuri direct de la sursă cu un bilet de avion de 100 de euro până la un forum regional pentru a fi cunoscut și dincolo de granițele României, cu schimburi de cărți de vizită cu șefii altor companii din regiune, poate al unor bancheri de investiții sau directori de fonduri de investiții pe care îi veți întâlni la același tip de evenimente de industrie, iar ieșiri din astea repetate în afara spațiului carpato – danubiano – pontic ar putea să ne recalibreze într-un mod benefic dozele de realism. Și, în același timp, să ne facă să vedem și alte oportunități. Și să putem face mai mult decât să fim spectatori fără voie la tranzacțiile care decid soarta pieței românești.