Arhive etichete: Erste

petrom transeastern Main

Tranzacția OMV Petrom – Transeastern: Vânzătorul a avut consultanți financiari pe Erste și BCR, iar consultanța juridică a fost asigurată de către o echipă de avocați Schoenherr, formată din partenerii Monica Cojocaru și Markus Piuk

Banca austriacă Erste și BCR, subsidiara locală a grupului austriac, au asigurat serviciile de consultanță financiară pentru OMV Petrom la tranzacția de vânzare a proiectului eolian Dorobanțu către Transeastern Power, au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții companiei petroliere.

De asemenea, casa de avocatură austriacă Schoenherr a asigurat serviciile de consultanță juridică pentru vânzător, au mai spus reprezentanții OMV Petrom.

Din echipa Schoenherr au făcut parte partenerii Monica Cojocaru și Markus Piuk, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

De cealaltă parte, cumpărătorul a avut consultant financiar firma londoneză AcAp. Consultanța juridică a Transeastern a fost asigurată de o echipă proprie, susțin surse din piață.

OMV Petrom urmează să încaseze în numerar 23 mil. Euro din vânzarea companiei sale care se ocupă de producția de energie eoliană, tranzacție ce marchează în același timp cea mai mare achiziție făcută de către Transeastern de la fondarea sa în 2014.

Transeastern este un vehicul creat pentru investiții în proiecte de producție de energie regenerabilă, care a strâns până acum în portofoliul său microhidrocentrale, parcuri eoliene și solare în România prin achiziții succesive în ultimii doi ani.

Tranzacția cu OMV Petrom este așteptată să se încheie până la finele acestui an, după ce vor fi obținute avizele de la Consiliul Concurenței și autorități. Până atunci, cumpărătorul trebuie să strângă banii necesari pentru finanțarea achiziției, anunțând deja că lucrează la acest aspect.

Achizițiile de până acum au fost finanțate doar parțial din numerar, fiind utilizate și alte opțiuni, inclusiv atragerea de bani de la investitori, Transeastern fiind o companie listată pe bursa din Toronto (Canada).

Transeastern Power este o afacere fondată de către Ravi Sood, care ocupă poziția de președinte al companiei. Ravi Sood este un investitor canadian, care a condus fondul de hedging Lawrence Partners și administratorul de active Navina Asset Management, iar acum derulează investiții pe piețele emergente. Pe lângă Transeastern Power, Ravi Sood este în spatele unor companii precum Feronia cu activități în agricultură și producție de ulei de palmier derulate în Congo și Galane Gold – cu operațiuni de explorare și producție de aur în Botswana și Africa de Sud.

OMV Petrom a anunțat încă de la începutul anului 2016 că intenționează să își vândă afacerea din sectorul eolian, în contextul în care legislația de stimulare a investițiilor în acest tip de proiecte a fost modificată, provocând pierderi operatorilor de profil, iar tot mai mulți investitori au căutat cumpărători în ultimii ani pentru activele lor eoliene.

OMV Petrom, controlată în proporție de 51% de către grupul petrolier austriac OMV, își concentrează strategia de dezvoltare în jurul activelor de bază din sectorul de petrol, gaze și energie, iar segmentul de energie eoliană nu face parte din direcțiile de dezvoltare strategică ale companiei.

OMV Petrom Wind Power SRL, compania care operează parcul eolian Dorobanțu, a înregistrat în anul 2016 pierderi de 8 mil. Lei (circa 1,8 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 23 mil. Lei ( 5,1 mil. Euro) și 3 angajați.

La nivel consolidat, OMV Petrom a raportat pentru anul trecut un profit net de 907 mil. Lei (peste 200 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 12,5 mld. Lei (în jurul a 2,8 mld. Euro) și 14.380 de angajați. Pe bursa de la București, capitalizarea de piață a companiei este de 17,8 mld. Lei (3,9 mld. Euro).

Fady Chreih conduce rețeaua de servicii medicale private Regina Maria din 2013

Rețeaua Regina Maria a mai împrumutat 88 mil. Lei de la Erste, Raiffeisen și UniCredit astfel încât creditul sindicalizat contractat la achiziția afacerii de către Mid Europa a urcat la 420 mil. Lei. Fady Chreih, Directorul General al rețelei Regina Maria: Majorarea creditului era necesară pentru continuarea politicii de creștere organică și finanțarea campaniei de fuziuni și achiziții

Rețeaua de servicii medicale private Regina Maria, aflată în portofoliul fondului de investiții Mid Europa Fund IV, a obținut în aprilie alte 88 mil. Lei (peste 19 mil. Euro) de la grupurile bancare Erste, Raiffeisen și UniCredit, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Noile fonduri obținute de la bănci majorează creditul sindicalizat de 332,17 mil. Lei (circa 75 mil. Euro, calculat la cursul de schimb din momentul contractării creditului), contractat în octombrie 2015 în contextul preluării Regina Maria de către Mid Europa până la 420,75 mil. Lei (circa 90 mil. Euro). Împrumutul sindicalizat a fost semnat în urmă cu un an și jumătate cu un sindicat format din Erste Group Bank AG Austria, BCR, UniCredit Bank Austria AG și Raiffeisen Bank România, iar expunerea a fost împărțită în mod egal între cele trei grupuri bancare, având în vedere că BCR este parte a grupului austriac Erste. Și după majorarea împrumutului contractat de către Regina Maria alături de Mid Europa, împărțirea expunerii în mod egal între bănci se menține, susțin surse din piață.

Întrebat de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO de ce Regina Maria și-a majorat expunerea față de bănci, Fady Chreih, Directorul General al rețelei Regina Maria, a declarat: “Am majorat creditul pentru a continua politica de creștere a companiei, atât organică, cât și prin fuziuni și achiziții”.

Conform unui act adițional din 13 aprilie, pe lângă ipoteca pusă pe acțiunile Centrului Medical Unirea, compania care operează rețeaua medicală privată sub marca Regina Maria, pe lista garanțiilor figurează și Regina Maria Banca Centrală de Celule Stem SA.

Rețeaua Regina Maria a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 91 mil. Euro, adică o creștere de aproape 40% a acestui indicator financiar în primul an sub mandatul managerului de capital privat Mid Europa Partners.

În ultimul an de activitate, Regina Maria a cumpărat pe rând spitalul Ponderas, specializat în chirurgie bariatrică, din București, centrul medical Helios din Craiova, centrul medical Dr. Grigoraș din Timișoara, clinica Al Medica Berlin din Ploiești și Ixia Medica din București (în 2017). Regina Maria a fost, de asemenea, unul dintre ofertanții pentru achiziția lanțului de clinici Hiperdia, tranzacție adjudecată de către Affidea.

Pentru anul 2017, compania și-a bugetat o rată de creștere de 30%, în contextul în care managementul a anunțat că își va păstra strategia de extindere bazată pe investiții organice combinate cu campania de achiziții.

Creșterea a fost alimentată, ca și în anii anteriori, atât prin deschiderea de unități noi, cât și prin achiziția de operatori locali sau nișați pe anumite specializări medicale.

Regina Maria este angajată într-o cursă de consolidare a pieței de profil în care principalul său competitor este MedLife, afacere listată din decembrie 2016 pe bursa de la București, dar al cărei pachet majoritar, de 51%, este deținut de către familia Marcu, fondatoarea companiei.

Atât Regina Maria, cât și MedLife s-au dezvoltat prin atragerea unor investitori financiari și au contractat credite de la bănci pentru a-și finanța campaniile de achiziții și proiectele de investiții.

Regina Maria are însă o strategie de achiziții, în care a arătat că preferă preluarea pachetului integral de acțiuni în companiile vizate, în timp ce MedLife s-a orientat către un tip de achiziție mai puțin costisitoare, respectiv achiziția pachetului majoritar de acțiuni combinată cu păstrarea fondatorilor companiilor preluate în poziții de manageri și acționari minoritari.

Pe piața serviciilor medicale de profil, activează jucători cu profil diferit, de la afaceri antreprenoriale cum este cazul Sanador la tipul de companie fondată și controlată de antreprenori, dar devenită companie publică în urma listării pe bursă cum este cazul MedLife sau investitori strategici de tipul Medicover, respectiv investitori financiari precum Mid Europa, proprietarul Centrul Medical Unirea, care operează rețeaua Regina Maria.

Regina Maria, afacere fondată în anul 1995 de către medicul german de origină iraniană Wargha Enayati, numără peste 3.500 de angajați și colaboratori, din care 700 de locuri de muncă au fost create anul trecut. Compania dispune de 35 de locații proprii, 4 spitale, 3 centre cu spitalizare de zi, 2 maternități, 8 campusuri medicale, 11 centre de imagistică, 15 laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem și peste 180 de policlinici partenere în țară, conform unor date făcute publice de companie în luna martie.

Mid Europa deține 100% din acțiunile afacerii Regina Maria după o tranzacție care a fost evaluată de surse din piață în jurul a 150 mil. Euro, valoarea tranzacției nefiind făcută publică.

Potențialul pieței de servicii medicale private este cel care alimentează seria de fuziuni și achiziții, sectorul de profil din România fiind cotat la 2,107 mld. Euro și o rată de creștere de 10,1%, potrivit unui raport al firmei de cercetare de piață PMR din luna august a anului trecut. Același raport susține că rata de creștere anuală medie a pieței de profil din România de 9,5% depășește ritmul din alte piețe ale regiunii, în condițiile în care Bulgaria este creditată cu un avans anual mediu de 8,3%, Polonia de 6,7%, Ungaria cu 5,2%, Slovacia cu 5,4%, iar Cehia cu 5,7%.

Mid Europa Partners, unul dintre cei mai mari manageri de capital privat dedicați investițiilor din Europa Centrală și de Est, mai deține în portofoliul său din România lanțul de supermarketuri Profi, preluat în februarie după o achiziție în numerar de 533 mil. euro de la Enterprise Investors. Achiziția Profi a fost finanțată în mare parte de către Mid Europa, ca și în cazul tranzacției de la Regina Maria, printr-un credit sindicalizat de 1,38 mld. lei (circa 305 mil. euro) luat de la un consorțiu format de Raiffeisen, ING Bank, UniCredit, Citi, Erste și Banca Transilvania.

profi tranzactie tabel Main

Tranzacția Mid Europa – Profi: Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Profi. Sindicatul de bănci este așteptat să pună circa 300 mil. Euro pentru finanțarea parțială a achiziției până săptămâna viitoare. Finalizarea achiziției Profi de către Mid Europa va avea loc la jumătatea lunii februarie

Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că a autorizat tranzacția prin care fondul de investiții Mid Europa Partners preia lanțul de comerț Profi de la fondul polonez de investiții Enterprise Investors.

Autoritatea de concurenţă a evaluat tranzacţia din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurenţiale, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice.

Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piaţa națională sau pe o parte a acesteia.

După obținerea avizului Consiliului Concurenței, urmează ca sindicatul de bănci să vină cu aproximativ 300 mil. Euro (1,38 mld. Lei) pentru finanțarea parțială a achiziției de 533 mil. Euro a Profi de către fondul de investiții Mid Europa Partners.

Băncile sunt așteptate să contribuie la creditul sindicalizat până pe 14 februarie, iar finalizarea tranzacției ar urma să aibă loc în jurul datei de 15 februarie, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Fondul de investiții Mid Europa Partners a anunțat pe 23 noiembrie 2016 achiziția pachetului de 100% din acțiunile lanțului de comerț Profi de la Enterprise Investors pentru 533 mil.Euro, cea mai mare tranzacție din 2016 și cea mai mare achiziție din istoria pieței locale de retail.

Tot atunci, Mid Europa Partners, unul dintre cei mai mari manageri de capital privat din Europa Centrală și de Sud – Est, a anunțat că va acoperi o parte din plata prețului de achiziție de 533 mil. Euro printr-un credit bancar în valoare de 225 mil. Euro contractat de la Citi, ING Bank, Raiffeisen și UniCredit.

Finanțarea achiziției Profi de către Mid Europa este cea mai mare finanțare bancară nouă de pe piața locală și cea mai importantă finanțare a unei achiziții locale din anul 2016.

Banca Transilvania și Erste au intrat în sindicatul bancar format de Citi, ING, UniCredit și Raiffeisen Bank care vor da un împrumut de 1,38 mld. Lei (în jurul a 300 mil. Euro) pentru finanțarea achiziției Profi de către fondul de investiții Mid Europa Partners, potrivit datelor publicate de către Global Capital.

Banca Transilvania va participa la finanțare cu aproximativ 30 – 35 mil. Euro, iar Erste va pune circa 35 mil. euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Banii celor doi finanțatori se adaugă pachetului pus la dispoziție inițial de către Citi, ING, UniCredit și Raiffeisen.

O altă parte din banii necesari va veni din capitalul fondului de investiții Mid Europa Fund IV de 800 mil. Euro ridicat în 2014, precum și din facilitatea de co-investiție de 650 mil. Euro care completează fondul.

De asemenea, fondul de investiții Pantheon International Plc, administrat de către Pantheon Ventures LLP din Marea Britanie, a investit în luna ianuarie 2,9 mil. Lire sterline (3,4 mil. Euro) în achiziția lanțului de supermarketuri Profi de către Mid Europa Partners. Pantheon este unul dintre investitorii de tip Limited Partners al Mid Europa Fund IV alături de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), grupul Băncii Europene de Investiții, Private Equity Holding AG din Elveția, Lancashire County Pension Fund din Marea Britanie, fondul suveran de investiții GIC din Singapore, China Investment Corporation sau Carlyle, care a preluat AlpInvest Partners.

La un preț de 533 mil. Euro, Enterprise Investors obține astfel la exit un multiplu de peste 10 raportat la EBITDA (câștigurile obținute înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării), respectiv de peste 7 ori banii investiți în afacere în ultimii 7 ani.

Profi activează pe o piață de retail, în care cei mai apropiați competitori în funcție de formatul de magazin utilizat sunt Penny Market (din grupul german Rewe), Mega Image (aparținând grupului olandezo – belgian Ahold Delhaize), Lidl (din grupul german Lidl Schwarz), respectiv grupul francez Carrefour (cumpărătorul rețelei Billa și proprietarul rețelei Carrefour Market).

Mid Europa Partners a lucrat  la achiziția Profi cu o echipă de consultanți, din care au făcut parte consultanții EY, consultanții Beragua pe partea comercială, respectiv firmele de avocatură Dechert și Bondoc & Asociații.

De cealaltă parte, Enterprise Investors a fost asistat de către o echipă din Londra a băncii americane de investiții Citi, dar a avut alături și consultanții PwC pe partea de taxe, respectiv pe avocații RTPR Allen & Overy pentru partea de asistență juridică și AT Kearney pe partea financiară.

Dascalu credite main

Grupul lui Iulian Dascălu a luat un credit de 220 mil. Euro de la Erste și UniCredit. Iulius Group: Finanțarea reprezintă o refinanțare pe termen lung pentru centrele comerciale din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași

Iulius Group, controlat de investitorul imobiliar Iulian Dascălu, a contractat un credit în valoare de 219,59 mil. Euro de la banca austriacă Erste și cea italiană UniCredit, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

“Finanţarea la care faceţi referire reprezintă o refinanţare pe termen lung pentru centrele comerciale din Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi, care va permite dezvoltarea accelerată a proiectului multifuncţional Openville Timişoara, din proximitatea Iulius Mall. Finanţatorii sunt Erste Bank şi UniCredit Bank“, au explicat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Iulius.

BCR, UniCredit Bank alături de băncile – mamă Erste Group Bank AG din Austria, respectiv  UniCredit SpA din Italia au semnat pe 21 decembrie 2016 contractul de împrumut cu Iulius Group pentru suma de 219.592.478 euro.

Noul credit reașează structura datoriilor în grupul lui Iulian Dascălu. Investitorii de pe piața imobiliară au nevoie de credite bancare pentru finanțarea proiectelor de investiții, respectiv de „rostogolirea” acestor împrumuturi, pentru care sunt puse ca garanții activele din portofoliu – terenuri, imobile, venituri obținute din chirii, precum și alte active care pot constitui colateral pentru atragerea finanțărilor de la bancheri.

Termenii și condițiile finanțărilor bancare s-au îmbunătățit semnificativ în ultimul an apropiindu-se de cele din țările mai mature din Europa Centrală și de Est, observa la începutul acestui an Silviana Badea, National Director, Head of Capital Markets JLL Romania.

Împrumutul luat de către grupul lui Iulian Dascălu în decembrie 2016 este una dintre cele mai mari finanțări corporative de anul trecut, după creditul sindicalizat de 1,687 mld. Lei (circa 375 mil. Euro) atras în octombrie cu maturitate pe 5 ani de către RCS & RDS (Cable Communications Systems NV) de la un sindicat bancar format din Citibank, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen și UniCredit. RCS & RDS și-a restructurat anul trecut întreaga datorie prin intermediul a două tranzacții de finanțare – o emisiune de obligațiuni de 350 mil. Euro, emisă în euro, respectiv un credit sindicalizat în lei.

Iulian Dascălu este prin intermediul Iulius Group unul dintre cei mai importanți investitori de pe piața imobiliară din România, al cărui portofoliu cuprinde proiecte mixte – retail, birouri și alte segmente de piață – cu centrul de greutate în orașele mari din afara Capitalei.

“În continuare, planurile companiei IULIUS se focalizează pe consolidarea poziţiei de unic dezvoltator şi operator de proiecte mixte din România, prin realizarea celui de-al doilea ansamblu multifuncţional din portofoliu, Openville Timişoara”, au mai precizat reprezentanții Iulius Group.

Openville Timișoara este un proiect de investiții de peste 220 mil. Euro, conform grupului Iulius.

La sfârşitul anului trecut a fost finalizată prima clădire de birouri clasa A din cele şapte pe care le va include ansamblul. Clădirea, denumită United Business Center 2, are 12 niveluri, o suprafaţă de 18.000 mp şi este închiriată integral de companii precum: Ness Software Engineering Services, Autoliv România, ACI Worldwide, PwC România şi Bitdefender.

În prezent, se lucrează la cea de-a doua clădire office din ansamblul Openville, cu 12 niveluri și o suprafaţă închiriabilă de 13.000 mp. Anul trecut, compania a semnat un parteneriat cu furnizorul internaţional de servicii IT Atos, pentru închirierea a 6.000 mp în această clădire.

“Totodată, pe lângă întărirea poziţiei de lider de piaţă în oraşele unde suntem prezenţi cu brandul IULIUS MALL (prin actualizarea mixului de magazine, creşterea traficului de clienţi, diversificarea serviciilor oferite consumatorilor), planurile noastre sunt îndreptate şi spre consolidarea brandului de birouri United Business Center, dezvoltat la nivel naţional”, au mai spus pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Iulius.

Astfel, în 2016, IULIUS a finalizat două clădiri de birouri clasa A în ansamblul Palas Iaşi, cu o suprafaţă totală de 24.300 mp, ambele integral închiriate. Odată cu finalizarea UBC 2 din ansamblul Openville, la finele anului trecut, portofoliul de spaţii office al companiei a ajuns la 9 imobile office clasa A operaţionale, cu o suprafaţă totală de 106.000 mp: şase situate în ansamblul Palas Iaşi (aproximativ 70.000 mp), două la Cluj-Napoca (18.000 mp) şi una la Timişoara (18.000 mp).

Conform JLL, Iaşiul a urcat în țară anul trecut pe locul al doilea pe segmentul imobilelor de birouri, între cele mai importante oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Braşov) şi are şanse să crească în continuare, însă potenţial de creştere au toate cele patru municipii menţionate.

Iulius Group, companie care activează în domeniul dezvoltării și operării de centre comerciale în România, a fost înființată în anul 1991, în Iași, de către omul de afaceri Iulian Dascălu.

Compania are în portofoliu patru mall-uri sub brandul Iulius, în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.

Piața imobiliară locală oferă randamente superioare pentru investitori comparativ cu alte piețe din regiune ceea ce a atras aici jucători de diferite calibre, de la fonduri de investiții cu profil regional până la jucători din SUA și Europa de Vest sau oameni de afaceri cu lichidități importante, care caută să facă plasamente ca alternativă la alte tipuri de investiții.

Astfel, randamentele din România sunt cu minimum 2,25%-2,5% mai ridicate decât cele din Praga, Varșovia și chiar Budapesta, potrivit unui studiu realizat de JLL pentru prima jumătate a anului trecut.

Pe lângă jucători precum NEPI pe segmentul de retail, Globalworth pe segmentul de imobile de birouri, CTP pe segmentul de logistică, activează și investitori locali puternici precum Ion Țiriac, Iulian Dascălu, iar alții de talia fraților Dragoș și Adrian Pavăl – patronii afacerii Dedeman – își pregătesc intrarea în sectorul de profil cu o achiziție de proporții prin achiziția proiectului de birouri AFI Park pentru circa 160 mil. euro.

Erste vine cu aproximativ 35 mil euro, iar Banca Transilvania finanțează cu circa 30 – 35 mil. Euro achiziția Profi de către Mid Europa. Creditul sindicalizat atras de Mid Europa de la 6 bănci este de circa 300 mil. euro, acoperind peste jumătate din prețul de achiziție al Profi

Banca Transilvania și Erste au intrat în sindicatul bancar format de Citi, ING, UniCredit și Raiffeisen Bank care vor da un împrumut de 1,38 mld. Lei (în jurul a 300 mil. Euro) pentru finanțarea achiziției Profi de către fondul de investiții Mid Europa Partners, potrivit datelor publicate de către Global Capital.

Banca Transilvania va participa la finanțare cu aproximativ 30 – 35 mil. Euro, iar Erste va pune circa 35 mil. euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Banii celor doi finanțatori se adaugă pachetului pus la dispoziție inițial de către Citi, ING, Unicredit și Raiffeisen.

Datele indică astfel că mai mult de jumătate din plata prețului de achiziție al Profi va fi acoperită din creditul sindicalizat.

Potrivit Global Capital, pe 31 ianuarie va avea loc o întâlnire a bancherilor implicați în finanțarea achiziției Profi de către Mid Europa.

Reprezentanții Mid Europa Partners nu au putut fi contactați pentru comentarii până la momentul publicării acestui articol.

Pe 23 noiembrie 2016, Mid Europa Partners, unul dintre cei mai mari manageri de capital privat din Europa Centrală și de Sud – Est, a anunțat că va acoperi o parte din plata prețului de achiziție de 533 mil. Euro printr-un credit bancar în valoare de 225 mil. Euro contractat de la Citi, ING Bank, Raiffeisen și UniCredit.

Finanțarea achiziției Profi de către Mid Europa este cea mai mare finanțare bancară nouă de pe piața locală și cea mai importantă finanțare a unei achiziții locale din anul 2016.

De atunci, au continuat discuțiile cu băncile interesate să intre în consorțiul de finanțare și dornice să își împartă astfel expunerile între ele.

O altă parte din banii necesari va veni din capitalul fondului de investiții Mid Europa Fund IV de 800 mil. Euro ridicat în 2014, precum și din facilitatea de co-investiție de 650 mil. Euro care completează fondul.

Finalizarea tranzacției este așteptată pentru primul trimestru al anului 2017.

Consultanții Enterprise Investors la tranzacția de exit din Profi au fost banca americană de investiții Citi, în timp ce PwC și AT Kearney au realizat rapoartele de vendor due diligence pe partea financiară și de taxe. Consultanța juridică a vânzătorului a fost asigurată de către o echipă de avocați RTPR Allen & Overy.

De cealaltă parte, Mid Europa Partners a lucrat la achiziție cu firma spaniolă specializată în consultanța de retail Beragua, cu consultanții financiari ai EY, respectiv cu avocații americani de la Dechert, în timp ce pe aspectele de drept local au apelat la serviciile casei de avocatură Bondoc & Asociații.

Cu tot cu datorii, valoare de întreprindere a Profi a fost de aproximativ 550 mil. euro, potrivit calculelor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO, pe baza prețului de achiziție pe care a anunțat că îl va plăti Mid Europa.

 

Erste Group acordă o finanțare de 91 mil. euro fondului american de investiții Blackstone pentru achiziția a 12 parcuri logistice de la Immofinanz în România și în regiune

Erste Group acordă o finanțare de 91 mil. euro pe o perioadă de cinci ani, grupului american de investiții Blackstone pentru achiziționarea a 12 proiecte logistice în Europa Centrală și de Est de la Immofinanz, potrivit unui comunicat publicat de proprietarul BCR.

Portofoliul de 265.000 metri pătrați achiziționați cuprinde investiții în 12 proiecte logistice, din care patru sunt situate în România, cinci în Ungaria, două în Polonia, unul în Slovacia, la pe lângă acestea numărându-se și loturi de teren.

Două dintre aceste active situate în București si Ploiești sunt în prezent în construcţie şi vor fi finalizate de Immofinanz.

Blackstone va integra activele achiziționate în platforma sa europeană de logistică, Logicor.

”Piața de investiţii imobiliare din CEE a crescut cu 19% în 2015. Volumul tranzacțiilor a crescut în special în pieţele noastre de bază din Ungaria, România şi Slovacia şi ne aşteptăm ca această tendinţă să continue pe tot parcursul anului”, a declarat Richard Wilkinson, șeful departamentului comercial de real estate Erste Group Bank AG.

Grupul financiar austriac urmează să anunțe pe 26 februarie 2016 rezultatele financiare preliminare pentru anul 2015.

Blackstone, una dintre cele mai mari firme de investiții, are sub administrare active de 290 mld. dolari și este cel mai profitabil manager de active din lume, cu un câștig raportat în 2014 de 4,3 mld. dolari, adică o marjă de profit de 60%.

Blackstone a plasat în 2014 aproximativ 26,4 mld. dolari prin fonduri de investiții, investiții imobiliare, fonduri de hedging și pe piața de credit. Din acești bani, în Europa Blackstone a investit 7,7 mld. dolari. Valoarea de piață a grupului pe bursa din New York este de 51,4 mld. dolari. Grupul de investiții Blackstone este condus de către americanul de origine evreiască Stephen Schwarzman, 69 de ani, membru al Partidului Republican, a cărui avere este estimată de Forbes la 10,8 mld. dolari. Celălalt fondator este Peter Peterson, 89 de ani, cu o avere estimată la 2,8 mld. dolari în 2008 de către revista Forbes. A fost Secretar de Stat pentru Comerț pentru un an sub președintele republican Richard Nixon și a condus banca de investiții Lehman Brothers în perioada 1973 – 1977.

Piața imobiliară este unul dintre puținele sectoare în care bancherii se simt mai confortabili în a acorda finanțări, pe fondul revenirii apetitului investitorilor pentru achiziții și dezvoltări de proiecte noi.

BCR infografic neptun main

Tranzacția Neptun de la BCR: IFC a pregătit până la 130 mil. euro pentru achiziția alături de Lone Star a celui mai mare portofoliu bancar neperformant din România. Șeful echipei de negociatori ai fondului american de investiții este Stephan Ohlmeyer, un bancher de investiții german din Londra care a lucrat șase ani pentru Goldman Sachs. Erste așteaptă un preț mai mare decât ofertele înaintate de Blackstone și Lone Star

International Finance Corporation, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a înaintat spre aprobarea board-ului său propunerea de a aloca până la 145 mil. dolari (circa 129 mil. euro) pentru a cumpăra împreună cu fondul american de investiții Lone Star portofoliul Neptun de la BCR, cel mai mare pachet de credite neperformante din istoria pieței bancare locale. Banii alocați includ și o investiție într-o companie specializată în administrarea creditelor neperformante.

Giganții americani Blackstone și Lone Star au depus oferte angajante pentru preluarea portofoliului Neptun, care pentru fiecare dintre cei doi ar însemna intrarea pe piața de profil din România.

IFC și-a anunțat intenția să se asocieze cu LSF IX Investments, fond de investiții administrat de Lone Star, în cadrul unui vehicul de investiții special creat pentru tranzacția derulată la BCR, numele companiei de proiect fiind DARP Neptune SPV.

Sumarul proiectul de investiții al IFC a fost făcut public pe 7 iulie, iar data estimată pentru a fi luat în discuția board-ului este 6 august. Termenul de finalizare al proiectului de investiții al IFC, care cuprinde finanțarea achiziției și administrarea portofoliului preluat, este 31 decembrie 2017, potrivit datelor făcute publice pe site-ul instituției.

Întrebați care este expunerea maximă pe care IFC o poate lua în cadrul unei tranzacții cu portofolii de credite neperformante, reprezentanții instituției financiare internaționale au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO: ”Suma finală depinde de structura de finanțare și de tipul de garanție disponibil investitorilor. În general, nu există limite fixe pe țară sau pe clase de active. Finanțarea IFC este disponibilă către toți participanții eligibili dintr-o licitație pentru proiecte și pentru parteneri care îndeplinesc criteriile de investiție ale IFC. Suma totală a finanțării IFC reflectă discuțiile cu partenerii de investiții, potențiale deficite de finanțare și structura tranzacției. În general, în concordanță cu informațiile disponibile pe site-ul instituției, IFC finanțează până la 35% din costul total al unui proiect printr-o  gamă de instrumente ce includ împrumuturi de prim rang, împrumuturi subordonate sau instrumente de capitaluri proprii”.

Reprezentanții IFC nu au făcut niciun comentariu însă legat de participarea la tranzacția de vânzare a portofoliului de 2,7 mld. euro de către BCR.

Dacă luăm în calcul expunerea maximă de 35% pe care IFC și-ar putea-o lua într-o astfel de tranzacție rezultă că Lone Star împreună cu IFC cotează costul achiziției și administrării proiectului Neptun la un minim în jurul valorii de 370 mil. euro, ceea ce ar echivala cu un preț de până la 13 eurocenți la fiecare 1 euro datorie în valoare nominală, respectiv la un discount în jurul a 87%.

Sursă: IFC.

Sursă: IFC.

Pe 27 iulie, Lone Star și consorțiul format din Blackstone, HIG Capital și AnaCap au depus ofertele finale pentru portofoliul Neptun.

Erste, proprietarul BCR, a transmis celor doi potențiali cumpărători că așteaptă oferte de preț îmbunătățite, potrivit unor surse din piața financiară.

Reprezentanții potențialilor cumpărători ai portofoliului Neptun au avut discuții și la nivelul BNR pentru a estima impactul asupra tranzacției a noilor reglementări privind insolvența persoanelor fizice.

Ca structură, portofoliul BCR, vândut în cadrul operațiunii Neptun, cuprinde în cea mai mare parte credite corporate și împrumuturi acordate IMM-urilor, respectiv credite toxice de retail (acordate persoanelor fizice) și acordate IMM-urilor și credite acordate clienților de pe piața imobiliară. Din pachetul scos la vânzare face parte și un departament  intern al BCR, care numără în jurul a 350 de oameni, specializat în administrarea creanțelor.

Pentru austrieci, miza tranzacției este importantă, având în vedere că este un pas decisiv pentru eliminarea presiunii lăsate pe bilanț de credite vechi și ar descătușa liderul pieței bancare să-și reia planurile de creștere sub noul său director general, românul Sergiu Manea, care îl înlocuiește de la 1 octombrie pe cehul cu cetățenie americană Tomas Spurny. Totuși, Erste nu are o presiune să închidă tranzacția până la finele acestui an și discută obținerea unui preț mai bun decât ofertele primite de la cei doi finaliști.

„Sperăm să finalizăm până la sfârșitul anului (tranzacția Neptun – n.r.). Dacă se va încheia cu succes sau nu până la sfârșitul anului, nu știu”, declara pe 7 august Andreas Treichl, directorul general al grupului austriac Erste – proprietarul BCR, în cadrul conferinței de presă organizate pentru prezentarea rezultatelor financiare din primul semestru. De atunci, reprezentanții Erste nu au venit cu alte declarații sau informații pe marginea tranzacției.

În cursă au fost, inițial, și alte nume grele precum Apollo Global Management, respectiv consorțiul format din Deutsche Bank, Baupost și Sankaty Advisors, care s-au retras însă după ce au accesat camera de date a tranzacției Neptun.

Lone Star lucrează în acest proiect cu firma cehă de recuperare a creanțelor APS, care a devenit ”un abonat” al marilor tranzacții locale cu neperformante, printre care vânzarea unui portofoliu nominal de circa 500 mil. euro de către Volksbank România, apoi BCR cu două tranzacții care au cumulat vânzarea unor portofolii de datorii de peste 600 mil. euro. IFC a anunțat în aprilie 2014 un parteneriat cu APS, prin care instituția financiară internațională acorda finanțare de până la 20 mil. euro pentru achiziția unor astfel de credite neperformante de către firma cehă în țări din regiune inclusiv în România.

BCR este asistată la vânzarea pachetului de credite neperformante de către firma de consultanță PwC și de avocații firmei austriece Schoenherr, cu care au lucrat și la tranzacțiile anterioare.

Cine este omul care reprezintă Lone Star în tranzacția Neptun

Omul care coordonează negocierile Lone Star în tranzacția Neptun de la BCR este Stephan Ohlmeyer, director în cadrul biroului londonez al fondului de investiții american.

Ohlmeyer este un bancher de investiții german care a venit în aprilie 2014 la Lone Star, pe poziție de managing director.

Și-a făcut studiile și are un doctorat în Fizică Matematică la Universitatea din Hamburg (Germania). Are o certificare CFA de analist financiar. Și-a început cariera în 1996 ca intern în biroul din Munchen al firmei germane de consultanță de strategie Roland Berger. A lucrat în perioada 1997 – 2000 ca asociat în biroul din Londra al băncii americane de investiții JP Morgan Chase, iar pentru următorii 3 ani a fost asociat în cadrul Morgan Stanley.

În perioada 2002 – 2008, Ohlmeyer a fost director executiv în Londra în cadrul grupului pentru situații speciale al băncii americane de investiții Goldman Sachs.

Apoi, Ohlmeyer a trecut pe rând pe la Varde, Och – Ziff, iar în perioada 2013 – 2014 a fost director la firma suedeză de administrare a datoriilor Intrum Justitia.

Cu o experiență de 10 ani în industria portofoliilor neperformante din Europa, Stephan Ohlmeyer a venit în primăvara anului trecut la Lone Star care strângea bani de la investitori pentru ridicarea fondului de investiții Lone Star Fund IX.

Fondul a fost închis în iulie 2014, după ce reușise să adune 7,2 mld. dolari. Miliardarul american John Grayken, fondatorul Lone Star, a investit anul trecut 350 mil. dolari din propria avere, conform Bloomberg, în ridicarea fondului de investiții Lone Star Fund IX.

Tranzacțiile cu portofolii neperformante mari, magnet pentru fondurile americane de investiții

Fondul de investiții Lone Star Fund IX, care s-a înscris în 2015 în cursa pentru achiziția portofoliului Neptun de la BCR, vizează tranzacții în America, Europa și Japonia țintele sale fiind sectorul financiar, active și portofolii de datorii în segmentul rezidențial, corporativ și produse de credite de consum. Familia de fonduri Lone Star a atras în ultimii 20 de ani de la investitori capitaluri totale de 60 mld. dolari.

Blackstone, liderul singurului consorțiu rămas în cursă în tranzacția Neptun, este una dintre cele mai mari firme de investiții, are sub administrare active de 290 mld. dolari și este cel mai profitabil manager de active din lume, cu un câștig raportat în 2014 de 4,3 mld. dolari, adică o marjă de profit de 60%. Blackstone a plasat anul trecut 26,4 mld. dolari prin fonduri de investiții, investiții imobiliare, fonduri de hedging și pe piața de credit. Din acești bani, în Europa Blackstone a investit 7,7 mld. dolari. Valoarea de piață a grupului pe bursa din New York este de 51,4 mld. dolari.

Grupul de investiții Blackstone este condus de către americanul de origine evreiască Stephen Schwarzman, 68 de ani, membru al Partidului Republican, a cărui avere este estimată de Forbes la 10,8 mld. dolari. Celălalt fondator este Peter Peterson, 88 de ani, cu o avere estimată la 2,8 mld. dolari în 2008 de către revista Forbes. A fost Secretar de Stat pentru Comerț pentru un an sub președintele republican Richard Nixon și a condus banca de investiții Lehman Brothers în perioada 1973 – 1977.

HIG Capital, care acum este unul din partenerii Blackstone în tranzacția Neptun, a fost fondată în 1993 de către Sami Mnaymneh, 53 de ani, fost managing director al departamentului de fuziuni și achiziții în cadrul Blackstone, și de Tony Tamer, 54 de ani, fost partener la firma de consultanță de management Bain & Company, din care au plecat în 1984 cei trei oameni care au fondat Bain Capital – Mitt Romney, T. Coleman Andrews III și Eric Kriss.

HIG Capital are sub administrare active la nivel global de 17 mld. dolari, o echipă de peste 250 de oameni specializați în investiții. Are în portofoliu aproximativ 80 de firme ale căror vânzări combinate depășesc 30 mld. dolari pe an.

AnaCap este un fond de investiții specializat în achiziția de bănci și active bancare neperformante înființat în 2005. AnaCap a strâns capital de 2,6 mld. euro și dispune de o bază de investitori globali, printre care Goldman Sachs, Honeywell și Allianz.

Fondatorul AnaCap este Joe Giannamore, bancher de investiții cu diplomă MBA la London Business School și o diplomă în administrarea afacerilor de la American University din Washington.

Giannamore, acum unul dintre cei doi Managing Partneri ai AnaCap, a fost vicepreședinte la Salomon Brothers responsabil de investiții în active depreciate din afara SUA. A lucrat pentru Citicorp în departamentul de sindicalizări, iar în Europa și-a început cariera la Goldman Sachs, unde timp de 4 ani a fost membru al departanentului specializat în structurarea activelor globale, concentrându-se aici pe tranzacțiile cu portofolii financiare sau credite nonlichide.

HIG Capital și AnaCap au făcut parte din consorțiul condus de Deutsche Bank ce a cumpărat în vara anului trecut pachetul de credite neperformante de 495 mil. euro al Volksbank România.

BCR, la a treia tranzacție majoră cu portofolii neperformante

Erste a câștigat în 2005 licitația organizată de statul român pentru privatizarea BCR și în 2006 a devenit acționarul majoritar al celei mai mari bănci locale, după ce a plătit 3,75 mld. euro pentru achiziția a 61,88% din acțiuni de la statul român, BERD și IFC.

Ulterior, și-a majorat participația în BCR prin achiziția de acțiuni de la SIF-uri și angajații băncii, deținerea Erste ajungând la 93,6%, conform ultimului raport anual al băncii austriece.

Pe lângă achiziția foarte scumpă a BCR, Erste a suferit al doilea șoc major pe piața locală odată cu declanșarea crizei în 2008, care a adus o depreciere puternică a portofoliului de credite, un fenomen întâlnit la scară largă în lumea bancară.

Astfel, Erste a început în mandatul lui Tomas Spurny la BCR o restructurare masivă a operațiunilor și curățirea bilanțului de credite neperformante.

În acest context, BCR a început să vândă în ultimul an două pachete, unul cu o valoare nominală de 1 mld. lei (225 mil. euro) și altul de 400 mil. euro.

Procesul a culminat cu ieșirea pe piață în primul semestru al anului a portofoliului Neptun, care prin amploarea sa rezolvă în cea mai mare parte ecuația portofoliilor neperformante la BCR.

După primul semestru, BCR a afișat un profit net de 135,7 mil. euro și o scădere a ratei creditelor neperformante de la 29,3% la 23,1% într-un an. Rata de acoperire a NPL s-a situat la 76,9%, un nivel considerat confortabil.

Raportul semestrial al Erste indică faptul că la BCR la 30 iunie volumul creditelor neperformante și al creanțelor ajungea la 1,86 mld. euro, plasând România după Austria în ceea ce privește nivelul acestora.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 5 martie 2015

ROMÂNIA

Proprietarul Brise a preluat controlul unei firme de transport cereale

CEREALE. Omul de afaceri Marius Bucur, care deţine Brise Group, o afacere de peste 260 mil. euro din agrobusinessul local, a preluat controlul asupra pachetului majoritar de acţiuni în cadrul firmei Granex din Constanţa, unde deţinea anterior 49% din acţiuni. Bucur a cumpărat 2% din acţiunile firmei de la Alexandru Guţu. Granex este o afacere cu încasări de 16 mil. euro anual şi active de 4 mil. euro, scrie ZF.

SIF Moldova și Private Equity Grup Luxemburg vor să vândă 17% din Agricola Internațional

INDUSTRIE ALIMENTARĂ. SIF Moldova şi Private Equity Grup Luxemburg vor să vândă pachetele de acţiuni deţinute la Agricola Internaţional şi care însumează peste 17%, iar ceilalţi acţionari au drept de preempţiune şi le-ar putea face o ofertă, potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al Agricola, Grigore Horoi, relatează ziarul Bursa.

SIF Moldova şi Private Equity Grup Luxemburg vor discuta cu ceilalţi acţionari despre vânzarea pachetelor într-o adunare generală care va avea loc pe 25 martie. „Private Equity Grup Luxemburg deţine în jur de 16% din firmă, iar SIF Moldova are o participaţie de 1,2%. Conform statutului, trebuie să anunţe mai întâi acţionarii că intenţionează să vândă, pentru că aceştia au drept de preempţiune”, a declarat Horoi, citat de Mediafax.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Proprietarul BCR vrea să cumpere portofoliul de retail al Citi din Ungaria. Ce spune șeful Erste despre preluarea Raiffeisen Ungaria și achiziția de alte bănci

BĂNCI. Andreas Treichl, directorul general al grupului austriac Erste – proprietarul BCR, spune că singura bancă din Ungaria pentru care și-a exprimat interesul de a o prelua este portofoliul de retail deținut de americanii de la Citi, conform unui interviu acordat portalului ungar Portfolio.hu. Acesta afirmă că Raiffeisen se concentrează acum pe situația din Rusia și Ucraina, precum și pe vânzarea potențială a filialei sale poloneze, și că nu crede că vor fi materializate negocieri în următoarele luni în ceea ce privește afacerea din Ungaria.

”Suntem deschiși către achiziții, dar nu la orice preț. Prețul este un element – cheie acum, nu am vrea să cumpărăm o bancă ce este supraevaluată”, a declarat Andreas Treichl, adăugând că acum nu este un moment al oportunităților de achiziții de bănci, datorită schimbărilor pe care le are de înfruntat sectorul bancar din Europa. Reprezentantul acționarului majoritar al BCR estimează că în următorii zece ani vor rămâne mai puține bănci, iar oportunități de achiziție vor apărea pe măsură ce unii vor ieși din piață, dar în același timp sunt posibile economii de scară. În România, BCR este angajată într-un amplu proces de vânzare de credite neperformante, iar pentru 2015 estimările Erste indică trecerea pe profit.

Slovenii așteaptă oferte angajante pentru o firmă de mentenanță a avioanelor

SERVICII. Ofertele angajante pentru firma slovenă de mentenanță Adria Airways Tehnika urmează să fie depuse până pe 20 martie, potrivit Aerodrom Ljubljana, acționar minoritar al companiei, citate de agenția de presă STA.

Banca turcească de stat Halkbank, aproape de finalizarea achiziției unei bănci din Serbia

BĂNCI. Halkbank, bancă aflată sub controlul statului turc, se așteaptă să finalizeze în scurt timp achiziția băncii Cacanska din Serbia, potrivit lui Mustafa Aydın, director general adjunct al Halkbank, notează publicația turcească Today’s Zaman.

Achiziția face parte din strategia de expansiune graduală a băncii turcești în Balcani. Finalizarea achiziției băncii sârbești va fi anunțată în următoarele circa două luni, a mai spus Aydin. În decembrie, Halkbank a anunțat că oferta sa pentru 76,76% din acțiunile Cacanska a picat. Banca din Serbia are ca acționari statul sârb cu 28,48%, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu 24,99%, International Finance Corporation, divizia de investiții a Băncii Mondiale are 19,99%, iar alți acționari dețin un pachet de 26,54%. Anul trecut, banca din Serbia avea o capitalizare de piață de 18,12 mil. dolari.

Bank of Cyprus vinde 41 de proprietăți în Grecia

ACTIVE. Bank of Cyprus scoate la vânzare 41 de proprietăți în Grecia, care în cea mai mare parte sunt închiriate către terți și aparțin subsidiarei sale, Cyprus Leasing SA, scrie publicația elenă Kathimerini.

Ofertele neangajante sunt așteptate săptămâna viitoare, în timp ce ofertele finale vor fi depuse în luna mai. Pe piață, proprietățile sunt estimate până la 50 mil. euro, aceasta fiind o valoare indicativă, care ar putea varia mult în funcție de ofertele depuse în cadrul procesului competitiv. În România, Bank of Cyprus este în curs de exit, în condițiile în care expunerea băncii cipriote depășea la finele anului trecut 500 mil. euro.

Rușii de la Sberbank anunță în iulie ce subsidiare din străinătate vor fi scoase la vânzare

BĂNCI. Sberbank din Rusia va aproba în luna aprilie un plan de reducere a sprijinului acordat subsidiarelor sale din străinătate, iar în luna iulie va anunța care unități de pe piețele externe vor fi scoase la vânzare, conform Portfolio.hu.

Măsurile fac parte dintr-un plan de management de criză al băncii de stat. Sberbank are operațiuni în Europa pe piețele din Bosnia și Herțegovina, Croația, Cehia, Germania, Ungaria, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina.

Autoritățile poloneze au aprobat achiziția unei companii de comerț de către o firmă de investiții din Cipru

COMERȚ. Autoritatea poloneză din domeniul protecției consumatorilor UOKiK și-a dat avizul pentru achiziția companiei Malpka, deținute de către grupul local de comerț Czerwona Torebka, de către firma de investiții cipriotă Forteam Investment, informează Warsaw Business Journal. Tranzacția este evaluată la 362,3 milioane de zloți (87,6 mil. euro). Malpka operează lanțul de magazine de conveniență Małpka Express. Czerwona Torebka a cumpărat Małpka în 2013.

EUROPA

Doi ofertanți în cursa pentru preluarea unor active din Suedia ale firmei finlandeze de utilități Fortum

UTILITĂȚI. Două grupuri se pregătesc să depună ofertele angajante pentru activele aferente sistemul de transport al energiei din Suedia, care aparțin finlandezilor de la Fortum, scrie Reuters. Acestea ar putea depăși 6 mld. euro, termenul pentru depunerea ofertelor este 11 martie.

BP vinde active din Marea Nordului

PETROL. Gigantul petrolier britanic BP a scos la vânzare una dintre cele mai mari conducte de transport de gaze naturale din Marea Nordului în cadrul programului său de vânzare de active, informează Reuters.

Trei consorții se bat pe o distribuție de gaze din Spania într-o tranzacție de 2 mld. dolari

GAZE. Trei consorții au intrat în a doua rundă a licitației pentru preluarea distribuției de gaze Madrilena Red de Gas, al cărei acționar majoritar este banca de investiții Morgan Stanley, au declarat trei surse apropiate procesului pentru Reuters. CPP din Canada luptă alături de firma germană de asigurări Allianz SE și Autoritatea pentru Investiții din Abu Dhabi Investment Authority pentru preluarea unui activ, a cărui valoare este estimată la peste 1,2-1,8 mld. euro (circa 2 mld. dolari) cu tot cu datorii.

Guvernul britanic vinde participaţia de 40% deţinută la Eurostar pentru 900 mil. dolari

TRANSPORT. Guvernul britanic vinde participaţia de 40% deţinută la Eurostar, compania care operează trenurile de mare viteză prin tunelul de sub Canalul Mânecii, pentru 585 de milioane lire sterline (900 milioane dolari), tranzacţia fiind parte a unui plan amplu de privatizări şi investiţii în infrastructură.

Participaţia deţinută de Trezoreria britanică va fi preluată de fondul de pensii canadian Caisse de Depot et Placement du Quebec şi de administratorul de active Hermes Infrastructure, potrivit Bloomberg.

Bankia își vinde acțiunile înainte ca miliardarul mexican Carlos Slim să preia 100% din acțiunile firmei imobiliare Realia

IMOBILIARE. Banca spaniolă Bankia a anunțat că-și va vinde participația deținută la firma imobiliară Realia către grupul Inmobiliaria Carso, deținut de miliardarul mexican Carlos Slim, înainte ca acesta să lanseze oferta de preluare pentru a ajunge la 100% din acțiuni, potrivit Expansion. Bankia deține 24,953% din Realia. Oferta lui Slim de 0,58 euro pe acțiune cotează valoarea Realia la 178,25 mil. euro.

Reasigurătorul francez SCOR nu intră în valul de achiziții din sector

ASIGURĂRI. Compania franceză de reasigurări SCOR este prea mare deja și nu are nevoie să participe la valul de consolidări ce are acum loc în sector, a anunțat Denis Kessler, directorul general al firmei, citat de Reuters.

Reasigurătorii Axis Capital Holdings Ltd și PartnerRe Ltd au agreat în luna ianuarie o fuziune de 11 mld. dolari pentru a crea unul dintre liderii pieței de profil, mișcare ce a alimentat speculațiile că SCOR ar putea căuta achiziții pentru creșterea operațiunilor.

Ryanair spune că nu stă în calea fuziunii Aer Lingus cu altă linie aeriană

AVIAȚIE. Guvernul irlandez este singurul obstacol pentru fuziunea Aer Lingus cu altă linie aeriană de transport, inclusiv IAG, potrivit companiei low – cost Ryanair, citate de Belfast Telegraph. Ryanair, care deține 29,8% din operatorul irlandez Aer Lingus, a făcut afirmația într-un document înaintat Autorității britanice din domeniul concurenței, în condițiile în care firma aeriană low – cost încearcă să facă instituția să revină asupra unei decizii anterioare, care o obliga pe Ryanair să-și reducă participația la Aer Lingus la cel mult 5%.

AMERICA DE NORD

AbbVie plătește 21 mld. dolari pentru preluarea Pharmacyclics

MEDICAMENTE. AbbVie a anunțat că este de acord să cumpere Pharmacyclics, un producător de medicamente pentru tratarea cancerului, pentru aproximativ 21 mld. dolari, informează DealBook New York Times.

Potrivit înțelegerii, AbbVie va plăti în numerar și acțiuni câte 261,25 de dolari pe acțiune, ceea ce înseamnă un premiu de 13% față de prețul de închidere al acțiunii în ședința bursieră de miercuri.

ASIA

Cea mai mare bancă indiană vrea să strângă în jur de 2 mld. dolari din vânzarea de acțiuni proprii

BĂNCI. State Bank of India (SBI), cea mai mare bancă locală după valoarea activelor, are în plan să strângă între 110 și 150 mld. rupii (circa 1,8 – 2,4 mld. dolari) din vânzarea de acțiuni proprii până la finele lunii aprilie, au declarat surse implicate în proces, potrivit Times of India. Seria de întâlniri cu investitorii va începe săptămâna viitoare, mai spun sursele citate.

Nielsen cumpără compania israeliană de procesare a datelor eXelate pentru 200 mil. dolari

PROCESARE DE DATE. Nielsen Holding NV a cumpărat compania de management a datelor eXelate din Israel, relatează publicația israeliană Globes. Firma israeliană dispune de o platformă care permite căutarea de date și analize pentru companiile de publicitate digitală.
Detalii financiare nu au fost dezvăluite, însă estimări citate de Globes indică faptul că Nielsen va plăti 200 mil. dolari în numerar. Cel mai mare acționar al eXelate este Carmel Ventures, care deține 25% din acțiuni și își va tripla investiția.

Statul israelian speră să obțină circa 226 mil. euro din vânzarea unei participații la o stație electrică privată

ENERGIE. Statul israelian face presiuni asupra companiei guvernamentale Eilat-Ashkelon Pipeline (EAPC) pentru a-și vinde participația pe care o are în stația electrică privată Dorad, tranzacție din care speră să obțină un miliard de shekeli (circa 226 mil. euro), au spus surse citate de Globes.

Tranzacție de 50 mil. dolari pe piața imobiliară din Israel

IMOBILIARE. Dezvoltatorul germano – israelian Josef Buchmann, proprietarul proiectului Dolphinarium din cadrul Tel Aviv Promenade, vinde afacerea către un grup de investitori israelieni pentru aproximativ 200 mil. shekeli (circa 50 mil. dolari), de aproape zece ori mai mult față de prețul plătit în 1980 pentru achiziție, conform Globes.

AUSTRALIA & PACIFIC

Japonezii de la Kawasaki vând 5,3% dintr-o firmă australiană de logistică pentru 154 mil. dolari

LOGISTICĂ. Firma niponă Kawasaki și-a vândut participația de 5,3% din compania de logistică Qube Holdings, listată pe bursa australiană, pentru 154 mil. dolari, relatează Australian Financial Review.

Un gigant brazilian din industria cărnii de vacă face o achiziție de 1,45 mld. dolari în Australia

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Autoritățile de reglementare australiene au aprobat oferta de 1,45 mld. dolari înaintată de divizia americană a gigantului brazilian JBS din industria cărnii de vacă pentru preluarea Australian Consolidated Food Holdings Pty Ltd (Primo), notează Reuters.

Achiziție de 102 mil. dolari a unui firme de IT din Noua Zeelandă

IT. Firma de servicii financiare FlexiGroup a cumpărat furnizorul de soluții IT Telecom Rentals din Noua Zeelandă pentru 102 mil. dolari, informează Australian Financial Review.

AFRICA

O firmă sud – africană de asigurări se uită după achiziții în Africa

ASIGURĂRI. MMI Holdings, al treilea asigurător pe piața sud-africană, are un miliard de ranzi (circa 77 mil. euro) pentru cheltuieli pe oportunități de creștere în Africa de Sud și în restul continentului, notează publicația sud- africană Business Day.

MMI a cumpărat mai multe afaceri de profil în ultimii trei ani pentru a crește și a-și diversifica sursele de venituri, însă în ceea ce privește operațiunile sale din restul Africii a rămas în urma rivalilor săi, Sanlam și Old Mutual. MMI are operațiuni în 12 piețe africane, printre care Swaziland, Botswana, Kenya, Tanzania, Nigeria și Ghana. Nicolaas Kruger, directorul general executiv al MMI, afirmă că va lua în considerare oportunități în cele 12 piețe, în mod special în estul și vestul continentului. Acesta afirmă că nu sunt așa multe oportunități în Africa pentru că multe companii caută să facă achiziții, dar afacerile nu sunt așa de mari, iar prețurile, deseori, sunt foarte ridicate.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 2 martie 2015

3TS Capital intră în acţionariatul firmei care operează Vola.ro printr-o investiţie de 5 milioane euro

AGENȚII. Compania de administrare a fondurilor de private equity şi venture capital 3TS Capital Partners a anunţat vineri că intră, printr-o investiţie de 5 milioane de euro, în acţionariatul agenţiilor online Vola.ro şi Fru.pl, format de românul Daniel Truică și doi oameni de afaceri polonezi.

Suma obţinută de la 3TS Capital Partners va fi utilizată pentru dezvoltarea platformelor online şi pentru extindirea internaţională a operaţiunilor, se arată într-un comunicat al companiei de administrare a fondurilor de investiţii, citat de Mediafax. Tranzacţia a fost încheiată în februarie între Interactive Travel Holdings (ITH) – actionarul majoritar al Vola.ro şi Fru.pl.din Polonia – şi investitorul 3TS Capital Partners.

BNR: Acționarul Volksbank a adus 1,1 mld. euro în bancă pentru a putea s-o vândă către Banca Transilvania

Acţionarul Volksbank a capitalizat banca masiv, cu o sumă de peste 1,1 miliarde euro, ca să poată vinde către Banca Transilvania, operaţiune ce urmează să se finalizeze în perioada martie-aprilie, potrivit lui Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), citat de ziarul Bursa.

Şeful supravegherii BNR a explicat că acţionarii băncilor preferă „să dea bani din buzunar” ca să-şi vândă băncile, în momentul în care se află într-o situaţie dificilă, pentru că, altfel, o dată ajunse în procedura de lichidare, lichidatorul poate înainta o serie de plângeri penale pentru modul în care s-a acţionat în bancă. Banca Transilvania a semnat pe 10 decembrie contractul de achiziție a 100% din acțiunile Volksbank România.

Tranzacție pe piața de energie: Cea mai mare companie de stat din Ungaria intră în România pe calea apei. MVM a cumpărat 90% din acțiunile unui producător hidro de energie din Harghita

ENERGIE. MVM, compania energetică deținută de statul maghiar și una dintre cele mai mari din Ungaria, a cumpărat 90% din acțiunile producătorului de energie în microhidrocentrale Hivatalos SRL din Miercurea Ciuc (județul Harghita), conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția echivalează cu intrarea liderului pieței de energie din Ungaria în România pe segmentul de producție de energie, microhidrocentralele preluate având o putere instalată de aproximativ 7 MW.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Proprietarul BCR nu este interesat de achiziția de bănci poloneze

BĂNCI. Grupul bancar austriac Erste, proprietarul BCR, își amână planurile de achiziție de pe piața bancară. ”Băncile poloneze sunt prea costisitoare acum. Unele din ele costă chiar dublu față de valoarea lor contabilă”, a spus Andreas Treichl, directorul general executiv al Erste, potrivit Warsaw Business Journal.

”Nu avem planuri de achiziții în 2015 și 2016”, a spus șeful Erste, pentru care una dintre preocupări este reducerea accelerată a creditelor neperformante de la BCR. Subsidiara din România a afișat pierderi în 2014 de pe urma operațiunilor de curățire a bilanțului de active toxice.

Statul se întoarce ca acționar într-o bancă rusă privată

BĂNCI. VTB Bank, controlată de statul rus, a anunțat la finele săptămânii trecute, că a preluat un pachet de 9.99% din acțiunile Otkritie Bank, reîntorcându-se ca acționar în al doilea grup bancar privat al țării, pe care îl părăsise în 2013, notează The Moscow Times.

Miliardarul Boris Mints este unul dintre fondatorii Otkritie, în timp ce omul de afaceri rus Vadim Belyaev are un pachet de 27,1% din grupul financiar.

EUROPA

Miliardarul rus Mihail Fridman a cumpărat cu 5,1 mld. euro unitatea RWE din sectorul de petrol și gaze

PETROL. Grupul german de utilități RWE a anunțat că a încheiat vânzarea unității sale de țiței și gaze Dea pentru 5,1 mld. euro către un grup de investitori ruși, condus de miliardarul Mihai Fridman. Acesta a amenințat cu procese dacă guvernul britanic va bloca tranzacția în jurisdicția sa, relatează Wall Street Journal.

Ciprioții scot la privatizare compania de telecomunicații Cyta

TELECOMUNICAȚII. Compania de telecomunicații de stat Cyta este în acest moment supusă unei analize referitoare la pregătirea acesteia pentru privatizare de către autoritățile competente din Cipru, informează Stockwatch. Până la vânzarea companiei către finele anului, mai sunt de parcurs trei etape procedurale.

Vivendi obține 4 mld. euro din vânzarea unui pachet de 20% din afacerea Numericable SFR

TELECOMUNICAȚII. Grupul francez Vivendi a avizat favorabil propunerea grupului Altice al lui Patrick Drahi de a-i ceda pentru aproximativ 3,9 mld. euro participația sa reziduală de 20% din afacerea Numericable-SFR, scrie Les Echos.

Unilever cumpără o afacere cu produse cosmetice de pe piața britanică

COSMETICE. Unilever a anunțat luni că va cumpăra compania britanică de cosmetice REN Ltd. pentru o sumă care nu a fost făcută publică, scrie Wall Street Journal.

Orange ia în considerare o fuziune cu Telecom Italia

TELECOMUNICAȚII. Grupul francez de telecomunicații Orange SA ia în considerare lansarea unei oferte de fuziune cu Telecom Italia, ca un semn că tendința de concentrare în sectorul de profil european continuă, notează Wall Street Journal.

GSK și Novartis au făcut schimburi de active de 20 mld. dolari

FARMA. Giganții din sectorul farma GlaxoSmithKline Plc și Novartis AG afirmă că au încheiat o serie de schimburi de active de peste 20 mld. dolari, care va remodela structurile ambelor companii, conform Reuters.

Liderul pieței de proteze auditive cumpără afacerea Hansaton din Germania

PROTEZE AUDITIVE. Sonova Holding AG, cel mai mare producător din lume de aparate auditive, a spus că va cumpăra Hansaton Akustik GmbH din Germania, relatează Reuters. Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită. Mișcarea face parte din strategia Sonova de a-și întări prezența pe piața germană de retail.

AMERICA DE NORD

HP cumpără producătorul de echipamente fără fir Aruba pentru circa 3 mld. dolari

TEHNOLOGIE. Compania americană Hewlett-Packard a fost de acord să cumpere Aruba Networks, un producător de echipamente de acces fără fir, pentru circa 3 mld. dolari, conform Dealbook New York Times.

Acordul prevede ca HP să plătească 24,67 de dolari în numerar pe acțiune, ceea ce înseamnă un premiu de 34% față de prețul de închidere a acțiunii Aruba din ședința de 24 februarie, data dinainte ca Bloomberg să facă publice discuțiile de fuziune între părți.

Fuziune de 40 mld. dolari în sectorul producției de cipuri

TEHNOLOGIE. Producătorul de cipuri NXP Semiconductors NV și-a exprimat acordul pentru achiziția rivalului său Freescale Semiconductor Ltd și unificarea operațiunilor în cadrul unei tranzacții care va evalua noua companie la peste 40 mld. dolari, scrie Reuters. Acționarii Freescale vor primi 6,25 de dolari în numerar și 0,3521 de acțiuni NXP pentru fiecare acțiune deținută.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Iberdrola își vinde participațiile în sectorul brazilian de distribuție a electricității pentru 192 mil. euro

ENERGIE. Compania spaniolă de utilități Iberdrola a vândut către firma braziliană Neoenergia acțiunile pe care le deținea la distribuțiile de electricitate Coelba și Cosern pentru 191,4 mil. euro, relatează publicația spaniolă Expansion.

Concret, Iberdrola a vândut 8,5% din capitalul Coelba pentru 160 mil. euro și un pachet de 7,01% din Cosern pentru 32 mil. euro.

ASIA

Guvernul israelian a publicat condițiile de privatizare a firmelor din sectorul de apărare

ARMAMENT. Investitorii străini pot achiziționa numai împreună cu israelieni companii din sectorul de apărare cum este cazul Israel Military Industries Ltd. (IMI), notează publicația Globes.

Guvernul israelian va publica în această săptămână un anunț pentru investitorii care doresc să depună oferte pentru achiziția IMI în cadrul programului de privatizare a companiilor din sectorul militar.

AUSTRALIA

Canadienii cumpără o afacere australiană de brânzeturi cu 137,5 mil. dolari

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Grupul canadian de lactate Warrnambool Cheese & Butter a ajuns la un acord pentru achiziția afacerii Kirin de la grupul australian Lion, specializat în brânzeturi, pentru aproximativ 137,5 mil. dolari, scrie Australian Financial Review.

Vânzarea unei divizii australiene de asigurări de viață, estimată la 2 mld. dolari

ASIGURĂRI. Licitația pentru vânzarea diviziei de asigurări de viață a MLC este preconizată să aibă loc în următoarele trei luni, procesul ce urmează să fie condus de banca americană de investiții JP Morgan ar putea ajunge la 2 mld. dolari, potrivit Australian Financial Review.

AFRICA

Sud – africanii de la Bidvest nu vor să cumpere toate acțiunile Adcock Ingram

INVESTIȚII. Grupul sud – african Bidvest Group Ltd nu are aspirații să cumpere toată afacerea Adcock Ingram Holdings Ltd, afirmă șeful Bidvest, în condițiile în care prețul acțiunilor companiei – țintă continuă să se tranzacționeze peste prețul din ofertă, potrivit Reuters.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 23 februarie 2015

ROMÂNIA

Bank of Cyprus se uită la vânzarea unei părți din activele locale către magnatul imobiliar britanic de origine cipriotă Panico Panayi. După ce au fost nemulțumiți de ofertele investitorilor financiari, ciprioții schimbă macazul către partenerii de afaceri. Proprietarul mall-ului Colosseum din Chitila are expunere de zeci de milioane de euro pe bilanțul băncii cipriote

BĂNCI. Bank of Cyprus, bancă aflată în proces de exit din România, se orientează în discuțiile sale de vânzare a pachetului local de active către partenerii de afaceri, unul dintre aceștia fiind investitorul imobiliar britanic de origine cipriotă Panico Panayi, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Proprietarul Colosseum este unul dintre investitorii cu cea mai mare expunere în portofoliul de credite acordate companiilor de către Bank of Cyprus România, scos la vânzare până acum de două ori. Ultimele date indică faptul că Panico Panayi a luat două credite de până la 50 mil. euro, din care unul de 26 mil. euro și altul de 22,8 mil. euro.

Omer Tetik, directorul Băncii Transilvania: Închiderea tranzacției de preluare a Volksbank România va mai dura două – trei luni

BĂNCI. Banca Transilvania, a treia bancă de pe piață, a anunțat astăzi că preluarea Volksbank România va mai dura până la trei luni.

„Închiderea tranzacţiei cu Volksbank va mai dura încă două-trei luni, vrem să venim cu o ofertă pentru clienţii cu credite în franci elveţieni imediat după finalizarea preluării. Nu va fi o soluţie unică oferită tuturor pentru că sunt diferite credite, termene, sumele sunt diferite, unele sunt garantate, altele nu sunt, unele sunt de investiţii, aşa că banca va veni cu multe alternative pentru fiecare segment, pentru fiecare client, dar cu prioritate vrem să tratăm cazurile sociale, unde vorbim despre locuinţe familiale, credite care sunt în jur de 100.000-150.000 de franci elveţieni. Asta vom trata cu prioritate imediat, dar toţi clienţii cu credite în franci elveţieni în cazul Volksbank vor primi oferte de la Banca Transilvania după preluare”, a declarat luni în cadrul unei conferințe de presă directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, potrivit Mediafax. „Volksbank vrea să iasă din pieţele externe şi să se focuseze pe piaţa lor locală, Austria, şi asta a fost o oportunitate pentru noi să achiziţionăm banca la un preţ care prevede şi care include toate riscurile asumate de către cumpărător”, a mai spus Tetik.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Norvegienii de la Schibsted anunță preluarea OLX din Ungaria în schimbul cedării clienților din România și Portugalia către sud – africanii de la Naspers

ONLINE. Schibsted Media Group din Norvegia, proprietarul site-ului Jófogás, a ajuns la un acord ca în lunile următoare să preia utilizatorii platformei online OLX din Ungaria în schimbul transferului clienților săi din România și Portugalia către sud – africanii de la Naspers, proprietarul OLX, relatează agenția ungară de presă MTI, preluată de Budapest Business Journal.

Rușii de la Sberbank se pregătesc să-și vândă operațiunile din Slovacia și Ungaria

BĂNCI. Banca rusească Sberbank se pregătește să-și vândă operațiunile din Slovacia și Ungaria, potrivit cotidianului ceh Lidove Noviny, care citează surse anonime. Ungurii de la OTP au pus deja ochii pe unitatea Sberbank din Slovacia.

Tranzacție în Polonia de 14 mil. dolari

INDUSTRIE. Compania poloneză de investiții cu capital privat TDJ a finalizat achiziția a 82,19% din acțiunile producătorului de echipamente industriale pentru sectorul energetic FPM de la Rafako, anunță Warsaw Business Journal Acordul inițial a fost semnat în decembrie 2014, valoarea tranzacției ajungând la 13,6 mil. dolari.

EUROPA

Sindicatele irlandezilor de la Aer Lingus tot nu sunt de acord cu preluarea de către proprietarul British Airways

AVIAȚIE. Sindicatele operatorului aerian irlandez Aer Lingus afirmă că poziția lor față de oferta de 1,36 mld. euro pentru compania lor nu s-a schimbat de teama impactului unei asemenea tranzacții asupra muncitorilor și politicienilor, informează Irish Times.

Spaniolii de la Ferroatlántica fuzionează cu firma americană Globe pentru crearea unui gigant în sectorul metalurgic

METALURGIE. Grupul spaniol Villar Mir a ajuns la un acord cu firma americană Globe pentru o fuziune cu filiala sa Ferroatlántica ceea ce va crea un gigant în sectorul metalurgic, informează Expansion. Tranzacția are la bază numai acțiuni astfel încât noua companie rezultată după fuziune va fi controlată în proporție de 57% de către Gruppo Villar Mir, iar acționarii de la Globe vor avea 43% din acțiuni. Noua entitate va avea o valoare combinată de 3,1 mld. dolari (2,74 mld. euro).

Achiziție de 300 mil. euro în Austria

AMBALAJE. Producătorul britanic de hârtie reciclată și ambalaje de plastic DS Smith Plc a ajuns la un acord pentru a cumpăra Duropack, o afacere din domeniul ambalajelor cu sediul în Viena, pentru circa 300 mil. euro de la o subsidiară a firmei de investiții One Equity Partners, conform Reuters.

Uniunea Europeană va investiga afacerea GE – Alstom

ENERGIE. Uniunea Europeană va investiga dacă achiziția de 17 mld. dolari plănuită de americanii de la General Electric a unor afaceri de la compania franceză Alstom ar putea conduce la prețuri mai mari pentru turbinele mari de gaz, relatează Wall Street Journal.

Germanii cumpără o afacere imobiliară de la Erste pentru 350 mil. euro

IMOBILIARE. Aareal Bank AG din Germania spune că a ajuns la un acord pentru a cumpăra Westdeutsche Immobilienbank pentru 350 mil. euro de la Erste, potrivit Reuters. Erste deține în România liderul pieței bancare BCR.

Uniunea Europeană cercetează preluarea afacerii cu ciocolată a Archer Daniels Midland de către Cargill

CIOCOLATĂ. Uniunea Europeană au deschis o investigație despre achiziția programată de Cargill în valoare de 440 mil. dolari privind afacerile cu ciocolată ale Archer Daniels Midland Co în contextul îngrijorărilor că afacerea ar putea duce la creșterea prețurilor al dulciuri, afirmă Wall Street Journal.

Guvernul britanic a vândut un pachet de acțiuni la grupul financiar Lloyds de 769 mil. dolari

SERVICII FINANCIARE. Guvernul britanic a vândut un pachet în valoare de 769 mil. dolari din acțiunile Lloyds Banking Group Plc ca parte a planului de a-și reduce participația în cea mai mare instituție de credit ipotecar, relatează Bloomberg.

AMERICA DE NORD

Canadienii de la Valeant cumpără producătorul de medicamente gastrointestinale Salix într-o tranzacție de 10,1 mld. dolari

FARMA. Compania canadiană Valeant Pharmaceuticals International Inc a ajuns la un acord pentru achiziția producătorului de medicamente gastrointestinale Salix Pharmaceuticals Ltd într-o tranzacție în acțiuni, a cărei valoare se situează la 10,1 mld. dolari, au spus oficialii celor două companii.

Magnatul Rupert Murdoch pregătește o fuziune de 100 mld. dolari cu Discovery

MEDIA. Magnatul media Rupert Murdoch, proprietarul companiei 21st Century Fox, are discuții preliminare pentru o fuziune cu Discovery Communications care ar crea un gigant de 100 mld. dolari în domeniu, anunță Australian Financial Review.

Japonezii preiau o afacere americană în domeniul bateriilor pentru 3,2 mld. dolari

BATERII. Polypore International, o companie din Carolina de Nord (SUA), a fost de acord să-și vândă afacerea cu baterii către Asahi Kasei Corporation din Japonia și afacerea cu filtre către 3M, anunță DealBook New York Times.

Asahi Kasei va plăti 60,50 dolari în numerar pe acțiune pentru o afacere care se speră să joace un rol important pentru mașinile electrice. Prețul oferit include un premiu de 14% față de cotația de închidere de 52,95 de dolari de vineri. Companiile estimează afacerea la o valoare de întreprindere de 3,2 mld. dolari.

Samsung cumpără afacerea cu baterii a canadienilor de la Magma International

AUTO. Gigantul sud – coreean Samsung a spus că a ajuns la un acord pentru a cumpăra afacerea cu baterii auto a producătorului canadian de componente Magma International, scrie Reuters.

AMERICA DE SUD

Acțiunile unui producător brazilian de țigarete au crescut pe fondul interesului BAT

TUTUN. Acțiunile Souza Cruz au crescut puternic luni după ce acționarul majoritar British American Tobacco Plc a spus că ia în considerare o ofertă pentru pachetul de 24,7% din acțiunile producătorului brazilian de țigarete pe care nu îl deține, scrie Reuters.

ASIA

Bain Capital preia un producător japonez de ciuperci pentru 80 mil. dolari

CIUPERCI. Firma de administrare de fonduri de investiții Bain Capital a spus luni că va lansa o ofertă de preluare de 79,8 mil. dolari pentru a prelua producătorul japonez de ciuperci Yukiguni Maitake Co., în mijlocul unui conflict privind controlul conducerii companiei, informează agenția niponă de presă Kyodo.

Coreenii de la CJ Group, bătuți de japonezi la achiziția unei firme de logistică din Singapore

LOGISTICĂ. CJ Group din Coreea a pierdut în fața firmei nipone KWE în lupta pentru preluarea firmei de logistică APL Logistics din Singapore, anunță The Korea Economic Daily. Potrivit unor surse din industrie, CJ Korea Express a fost învinsă de KWE în licitația pentru firma din Singapore, încheiată pe 13 februarie.

Un fond de investiții din Dubai cumpără un pachet de acțiuni dintr-una din cele mai mari afaceri online din Turcia de la familia Dogan

ONLINE. Fondul de investiții Abraaj Group din Dubai a cumpărat un pachet minoritar ale uneia din cele mai mari magazine online din Turcia, Hepsiburada.com, de la familia Dogan, a anunțat firma arabă luni, citată de publicația turcă Today’s Zaman.  Nu a fost făcută publică nici valoarea tranzacției și nici mărimea pachetului de acțiuni cumpărat. Numerarul din achiziție va fi folosit pentru extinderea afacerii online în Turcia.

AFRICA

Sud – africanii de la Bidvest cumpără un producător de medicamente pentru 515 mil. dolari

MEDICAMENTE. Bidvest Group Ltd din Africa de Sud s-a oferit să cumpere acțiuni pe care nu le deține la producătorul de medicamente Adcock Ingram Holdings Ltd, în cadrul unei tranzacții cu potențial de 515 mil. dolari, informează Reuters.

Consultanții de la PwC au primit mandatul pentru o nouă tranzacție de vânzare de credite neperformante la BCR

Firma de consultanță PwC a câștigat încă un mandat pentru aranjarea unei noi tranzacții de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante la BCR, au declarat surse din piața financiară pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Un alt nume interesat de a primi mandatul din partea austriecilor de la Erste, proprietarul BCR, a fost și banca de investiții Lazard, susțin sursele citate.

Până la această oră, PwC și BCR nu au răspuns întrebărilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO referitoare la acest subiect, respectiv la cât se ridică valoarea noului pachet de active scos la vânzare.

PwC a fost consultant și la ultima vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de 400 mil. euro al BCR, tranzacție tranșată în luna decembrie a anului trecut. Din echipa care s-a ocupat de vânzare, operațiune cu numele de cod Saturn, au mai făcut atunci parte Erste Corporate Finance și avocații de la Schoenherr. PwC a lucrat și în alte tranzacții în care a consiliat băncil locale la vânzarea unor asemenea portofolii, printre care și cea prin care Volksbank România a scăpat de credite neperformante de circa 500 mil. euro, preluate de un consorțiu format din Deutsche Bank, APS, HIG Capital și AnaCap.

În al doilea semestru din 2014, BCR a vândut prin două tranzacții portofolii de credite neperformante de 620 mil. euro în condițiile în care avea pe bilanț circa 2,9 mld. euro asemenea împrumuturi cu intenția declarată de a le lichida în mod accelerat.

De cealaltă parte, gigantul financiar german Deutsche Bank și cehii de la APS au dovedit un apetit sporit pentru acest tip de active, scoase la vânzare anul trecut de către subsidiarele băncilor austriece Volksbank și Erste. Cei doi investitori se numără printre cumpărătorii activelor vândute de BCR în ultimele două tranzacții și este de așteptat să se numere printre cumpărătorii de serviciu ai noului pachet scos la vânzare de cea mai mare bancă locală, susțin surse din piața financiară. Până acum, BCR nu a făcut publice numele cumpărătorilor pentru cele două portofolii mari vândute în a doua jumătate a anului trecut, primul în valoare de 220 mil. euro, iar al doilea în valoare de 400 mil. euro.

Piața tranzacțiilor cu portofolii de credite neperformante este pe val în acest moment, și alte bănci mari pregătindu-se să-și curețe bilanțurile de așa-numitele active „proaste”, pentru care sunt nevoite să-și constituie provizioane, ceea ce blochează astfel o parte din lichiditățile băncilor. Volumul de credite neperformante din sistemul bancar românesc este estimat de unii experți la aproximativ 12 mld. euro.

PwC este firmă de consultanță și audit care face parte din așa – numitul Big Four, careul celor mai mari jucători globali de profil alături de Deloitte, EY și KPMG.

În România, PwC activează din 1991 ajungând acum la o rețea formată din cinci birouri – București, Timișoara, Cluj – Napoca, Constanța și Chișinău, care deservește clientela locală și internațională din România și Republica Moldova. Pentru aceasta, PwC dispune de un personal format din 650 de angajați și 18 parteneri, conform ultimelor informații disponibile pe site-ul companiei.

Ciprioții sunt pe picior de plecare din România. Credit foto:  Dreamstime.

CostarFinance: Sankaty și BERD oferă circa 109 mil. euro pentru pachetul de active scos la vânzare de Bank of Cyprus. Discount-ul cerut de cumpărător ar fi de 80% din valoarea portofoliului, ciprioții nu au dat încă un răspuns. Deutsche Bank, Baupost, AnaCap și HIG printre ofertanți

Sankaty Advisors și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au înaintat cea mai mare ofertă pentru proiectul Ariadne, care grupează pachetul de active locale scos la vânzare de Bank of Cyprus, potrivit informațiilor publicate de CoStar Finance, blog financiar al căruit editor este jurnalistul britanic James Wallace. Prețul oferit se situează în jurul a 20 de eurocenți la un euro, ceea ce raportat la un portofoliu în valoare de 545 mil. euro înseamnă un preț de circa 109 mil. euro, conform CostarFinance. Ciprioții nu au dat încă un răspuns, susține sursa citată.

Printre cei care au mai înaintat oferte se mai află Deutsche Bank și Baupost Group, care au licitat împreună, respectiv, HIG și fondul londonez de investiții AnaCap. Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris, de asemenea, că Deutsche Bank, HIG și AnaCap sunt pe lista investitorilor implicați în procesul de vânzare al activelor Bank of Cyprus, coordonat de către banca de investiții HSBC.

De asemenea, camera de date a ciprioților a fost accesată de un număr de peste zece investitori – fonduri de investiții și alți investitori cu apetit de risc -, în condițiile în care ofertele finale urmau să fie depuse în luna decembrie, conform informațiilor publicate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Sankaty Advisors este un administrator care gestionează active de peste 24 mld. dolari, specializat în investiții în sectorul financiar, și este afiliat Bain Capital, unul dintre liderii globali din industria investițiilor cu capital de risc.

Până la această oră, nici informațiile MIRSANU.RO și nici cele publicate de CoStarFinance nu au fost confirmate sau infirmate de oficialii Bank of Cyprus.

Într-o altă mare tranzacție de portofolii de credite neperformante, Erste a vândut în decembrie în cadrul proiectului Saturn un pachet de credite neperformante la BCR de 400 mil. euro, vânzătorul fiind consiliat în această operațiune de către Erste Corporate Finance și PwC. Vânzătorul a selectat trei investitori internaționali, care au oferit cel mai bun preț, conform BCR. Reprezentanții băncii nu au făcut publice și alte detalii legate de structura pachetului de active vândut, prețul, identitatea cumpărătorului sau alte condiții care însoțesc această tranzacție.

BCR avea la jumătatea anului trecut un stoc de circa 2,9 mld. euro de credite neperformante și a anunțat că se concentrează pe accelerarea procesului de externalizare a acestor active de pe bilanț.

La tranzacția derulată de Bank of Cyprus, vânzarea se înscrie în demersul de exit din România. Ciprioții au vândut deja în ultimul an un pachet de 9,9% din Banca Transilvania și participația pe care o dețineau la hotelul de cinci stele JW Marriott din București. De asemenea, portofoliul de active neperformante a mai fost scos la vânzare, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank România exprimându-și inițial interesul, însă nu au înaintat nici o ofertă în final, susțin surse din piața bancară.

Anul trecut, Volksbank România a vândut un pachet de credite neperformante de circa 498 mil. euro către un consorțiu format din Deutsche Bank, Ana Cap, HIG și APS, iar BCR a transferat în cadrul unei alte tranzacții un pachet de credite neperformante în valoare de 220 mil. euro.
Vânzările de portofolii de credite neperformante sunt tranzacțiile pe val în acest moment pe piața bancară, în contextul în care banca centrală face presiuni pentru deblocarea lichidităților plasate în provizioane și redirecționarea resurselor către reluarea creditării.